Propuneri legislative și proiecte de lege
PL-x nr. 44/2020 Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.650, din 12 septembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare si pentru modificarea Legii nr.288/2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.866, din 19 noiembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare
În lucru
Pl nr. L419/2018 Propunere legislativă pentru completarea şi modificarea Art.5, Art.6, Art.30, Art.33, Art.69, Art.81, Art.105, Art.122, Art.128 din O.U.G. nr.195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare
În lucru
PL-x nr. 231/2017 Proiect de Lege pentru acceptarea amendamentelor adoptate prin deciziile 2012/1 şi 2012/2 cu ocazia celei de-a treizecea reuniuni a Organismului Executiv, la Geneva, la 30 aprilie - 4 mai 2012, la Protocolul Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva, la 13 noiembrie 1979, referitor la reducerea acidifierii, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic, adoptat la Gothenburg la 1 decembrie 1999, şi pentru acceptarea amendamentelor adoptate prin deciziile 2012/5 şi 2012/6 cu ocazia celei de-a treizeci şi una reuniuni a Organismului Executiv, la Geneva, la 11-13 decembrie 2012, la Protocolul Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva, la 13 noiembrie 1979, referitor la metalele grele, adoptat la Aarhus la 24 iunie 1998
Aprobat