PL-x nr. 264/2019 Proiect de Lege pentru recunoaşterea meritelor personalului din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, participant la misiuni şi acţiuni militare sau la alte operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român, precum şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat

Sponsori:

cdep

7 august 2020
Președinte

promulgata prin Decret nr. 447/2020

devine Legea nr. 168/2020

20 iulie 2020
Președinte

trimitere la Presedintele României pentru promulgare

14 iulie 2020
Președinte

depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii

14 iulie 2020
Camera Deputaților
adoptat de Camera Deputatilor
titlu: PL pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat
rezultat vot pentru=295, contra=1, abtineri=0, nu au votat=1
consultati stenograma sedintei
(pdf)   Forma adoptată de Cameră
(pdf)   Forma pentru promulgare
13 iulie 2020
Camera Deputaților

dezbatere în plenul Camerei Deputatilor (rămase pentru votul final)

consultati stenograma sedintei
7 iulie 2020
Camera Deputaților

înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

30 iunie 2020
Camera Deputaților

primire raport favorabil de la:

(pdf) Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
face parte din categoria legilor organice
1 iulie 2019
Camera Deputaților
27 iunie 2019
Camera Deputaților
26 iunie 2019
Camera Deputaților
25 iunie 2019
Camera Deputaților
12 iunie 2019
Camera Deputaților
5 iunie 2019
Camera Deputaților

prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

nu s-a aprobat procedura de urgență solicitată
(pdf) Adresa Senatului
(pdf) Adresa iniţiatorului

înregistrat la Camera Deputaţilor pentru dezbatere

trimis pentru raport la:

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
termen depunere amendamente: 13.06.2019
termen depunere raport: 20.06.2019
3 iunie 2019
Senat
adoptat de Senat
adoptare cu respectarea prevederilor art.76 alin.(1) din Constitutia României
(pdf) Forma adoptată de Senat