2016-12-21 |
(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)
Eu, Oprea Dumitru, deputat ales în Circumscripţia ... |
2017-02-07 |
Da, este cuvântul comun buget. Şi în cazul bugetelor, mi-aduc aminte că pe vremuri se făceau bugete prin două metode: ... |
2017-02-06 |
Deputat Oprea
Am o rugăminte către toţi parlamentarii ce participă la acţiunea asta de vot pe buget. Nu mai siluiţi ... |
2017-02-14 |
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.
Declaraţia politică are titlul "Ordonanţele dezbinării naţionale versus ... |
2017-02-20 |
Propunerea legislativă este respinsă din două considerente: o dată, dreptul la pensie este individual, iar în legea ... |
2017-02-20 |
Raportul comisiei este unul cu care am fost de acord, pentru respingere, dar, mai mult, prin iniţiativa legislativă ... |
2017-02-20 |
Vin cu o completare la ceea ce a spus antevorbitorul meu, pentru că, pentru astfel de specialişti, încadraţi pe filieră ... |
2017-02-20 |
Nouă ni se pare că propunerea legislativă, judecată şi în Senat într-o sesiune anterioară, la care am participat şi ... |
2017-02-20 |
După plenul de săptămâna trecută, am venit la stafful tehnic să spun că procedura prin care am simulat de şapte ori ... |
2017-02-21 |
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.
Declaraţia politică are titlul: "Influenţa Ordonanţelor nr. 13 şi nr. 14 ... |
2017-02-21 |
Îi reamintesc colegului meu, Marius Paşcan, că am avut, în istoria îndepărtată a legiferării, o propunere legislativă ... |
2017-02-21 |
Nu aş fi vrut să iau cuvântul, dar se pare că în Parlamentul României operează gândirea de tip renascentist, uomo ... |
2017-02-28 |
Continui eu, în numele ieşenilor, tot pe probleme de educaţie.
În privinţa cercetării, actuala putere s-a lăudat că va ... |
2017-03-06 |
Cred că era important... domnul preşedinte a dat mesajul clar al ordonanţei, dar cred că era important, pentru românul ... |
2017-03-07 |
Tema de astăzi are titlul: "PSD face daruri clientelei politice din bugetul ţării", cu un motto adaptat de vremuri, ... |
2017-03-07 |
Încă de la început n-am să fac notă discordantă faţă de propunerea Grupului PNL, dar, ca om de şcoală, vin şi încep cu ... |
2017-03-14 |
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.
Declaraţia de astăzi are titlul "Efectele adverse ale creşterilor ... |
2017-03-14 |
Mulţumesc. |
2017-03-14 |
N-am să vă citesc decât un titlu: "Noua revoluţie pentru înregistrarea pământului în Ghana" - februarie 18, 2016.
Tot ... |
2017-03-14 |
La Capitolul "Nasc şi la Moldova oameni" n-am să intervin eu, decât atât să vă spun: am apreciat că toate luările de ... |
2017-03-14 |
Propunerea făcută de colegii de la UDMR este o formă de generalizare a unei situaţii trăite chiar de Universitatea ... |
2017-03-20 |
Soluţia legislativă propusă, prezentată de vicepreşedintele Comisiei pentru muncă, generează incertitudine juridică ... |
2017-03-21 |
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Totul se datorează intervenţiei dumneavoastră mai dure şi, în felul acesta, vă mulţumim ... |
2017-03-21 |
Nu, o să citească înregistrarea, probabil...
Recent, în pregătirea summit-ului de la Roma, Comisia Europeană a ... |
2017-03-27 |
Mulţumesc.
În numele Grupului PNL am să iau cuvântul şi vă anunţ că sunt dintre privilegiaţi. Am votat o dată la Senat ... |
2017-03-27 |
Eu arunc buzduganul... Tinel vine cu o întrebare...
Vreau să exprim punctul de vedere al Partidului Naţional Liberal ... |
2017-03-28 |
Declaraţia mea politică are titlul "Spectacolul PSD a devenit unul destul de periculos".
Asistăm, de ceva timp, la o ... |
2017-04-11 |
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.
Sunt nevoit să vin cu un motto: "Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă uit ... |
2017-04-11 |
Da, confirm faptul că în comisie, de data aceasta, în cadrul proiectului de aprobare a ordonanţei invocate, a fost dată ... |
2017-04-18 |
În expunerea de motive sunt prezentate elementele care stau la baza acestei componente de natură administrativă privind ... |
2017-04-18 |
Iau cuvântul din mai multe motive.
Implicit legea la origine a fost acceptată ca să fie modificată în plen, în urmă cu ... |
2017-04-19 |
Mulţumesc.
Declaraţia politică are titlul "Calculele electorale ale lui Dragnea au început să dea cu virgulă".
Într-o ... |
2017-04-19 |
Iau cuvântul în calitatea avantajatului de a fi analizat această propunere de lege în Senat. Şi era o veselie la ... |
2017-04-19 |
Eu nu cred că dumneavoastră nu aveţi o atenţie distributivă şi să vedeţi momentul în care... sistemul vă arată momentul ... |
2017-04-19 |
Pe procedură... |
2017-04-19 |
Sunt pe procedură. Nu dezinformaţi poporul, spunând poveşti. În momentul în care eu am zis... |
2017-04-19 |
Nu puteţi să-mi luaţi cuvântul, domnule fost student al meu, că nu v-am învăţat niciodată aşa ceva! |
2017-04-19 |
Vă rog să respectaţi şcoala! |
2017-04-19 |
Vă rog să respectaţi şcoala! Eu vorbesc în numele şcolii în momentul acesta. Nu puteţi dezinforma, spunând că mergem pe ... |
2017-04-25 |
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.
Declaraţia politică de astăzi are un titlu, zic eu, destul de sugestiv faţă ... |
2017-04-25 |
Da. Observaţi o diviziune a muncii la nivel de comisie.
Am rolul de a prezenta această propunere legislativă, care are ... |
2017-04-25 |
până la 26 de ani... |
2017-04-25 |
Da. |
2017-04-25 |
... "până la împlinirea vârstei de 26 de ani"...
Nu, că iau şi cuvântul apoi. (Rumoare.)
Deci... "până la împlinirea ... |
2017-04-25 |
Aş vrea să uşurez povara ce-l apasă pe domnul Bichineţ, asigurându-l că nu PMP-ul este în spatele unei astfel de ... |
2017-04-25 |
Şi iniţiatorii sunt în sală. Unii îmi sunt dragi şi dialoghează cu mine.
Este o propunere legislativă care are ca ... |
2017-04-25 |
De regulă, respect condiţiile în care se poartă dialogul, dar în cazul de faţă chiar am apreciat propunerea ... |
2017-04-25 |
Îmi cer mii de scuze, chiar accentuez, la propunerea anterioară, Grupul PNL votează "nu".
Propunerea legislativă de ... |
2017-05-03 |
Mulţumesc.
Declaraţia de astăzi are titlul "Adevărata faţă a guvernării PSD-ALDE".
De la învestirea Guvernului ... |
2017-05-03 |
Sosi şi ziua de apoi... Ştiţi, săptămâna trecută am îndurat foarte mult. Ca reprezentant al Moldovei, am suferit mult, ... |
2017-05-09 |
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.
Declaraţia de astăzi are titlul "Adevăratele motive ale reorganizării ... |
2017-05-15 |
Nu este o suprapunere, fiind vicepreşedintele Comisiei pentru muncă. Preşedintele a prezentat esenţa. Dar poate că şi ... |
2017-05-16 |
Nu pot să nu mă refer la Centenar. Moldovenii nu au dreptul să capituleze. 1916-1918, capitala a fost în Moldova, nu în ... |
2017-05-16 |
A fost o mică desincronizare. Eram, de data asta, pe aceeaşi frecvenţă de undă, pentru că era o propunere venită de la ... |
2017-05-16 |
... pe unităţile educaţionale. |
2017-05-16 |
Îmi pare rău de nesincronizare. Am grijă să activez şi să dezactivez funcţiile care sunt utile sau nu mai sunt. De data ... |
2017-05-16 |
Am ascultat cu atenţie prezentarea făcută, dar s-a întrerupt filmul exact în momentul în care spunea şi de ce s-a ... |
2017-05-23 |
"Atacurile cibernetice - câştig de notorietate prin Bitcoini"
În anii 2007-2008, prin amploarea crizei financiare, s-a ... |
2017-05-30 |
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.
Ca prahovean, percutez la mesajul dat de grupul de parlamentari din judeţul ... |
2017-06-07 |
"Preşedintele Iohannis şi diplomaţia românească pot detensiona relaţiile SUA-UE"
Întâlnirea preşedintelui României, ... |
2017-06-07 |
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.
Ştiu că timpul este foarte preţios şi n-am să abuzez de el. Am făcut-o în ... |
2017-06-07 |
... Liberal o să aibă şi anumite susţineri. E adevărat, nu la toate amendamentele. |
2017-06-07 |
Pentru colegi, este vorba de Anexa nr. 1 - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Învăţământ".
Cred că mă ajută ... |
2017-06-07 |
A fost o înţelegere greşită, dar vă pun în gardă. Avem poziţia 2 şi următoarea e la 90 şi ceva, dintre cele ... |
2017-06-07 |
Noi am fost mai răbădători şi am stat până la miez de noapte, aşa că înţelegeţi-ne!
Articol nou, după art. 41: "După ... |
2017-06-13 |
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.
Declaraţia de astăzi are titlul "România, Uniunea Europeană şi creşterea ... |
2017-06-13 |
Da, în discuţie sunt două legi care au fost trecute anterior şi care, prin modul în care au fost percepute de ... |
2017-06-20 |
"Când stabilitatea economică este înlocuită nejustificat cu o criză guvernamentală neprovocată"
Săptămâna trecută, ... |
2017-06-20 |
Este un proiect, prin Ordonanţa nr. 60/2016, dată de Guvernul Cioloş, dar este o orientare a tuturor parlamentarilor ... |
2017-06-20 |
Da. Constat cu plăcere că Grupul PSD îşi dă seama abia acum, după vreo trei ani, că a făcut o greşeală. Dacă ţineţi ... |
2017-06-27 |
"Războiul intestin al unui partid împotriva întregii lumi"
Criza politică pe care am trăit-o în ultimele zile nu a ... |
2017-06-27 |
E bun mesajul dat de colegul nostru de la PNL, dar vreau să informez întregul plen că pentru "Orizont 2020" sunt ... |
2017-06-27 |
Vreau să-mi explic votul.
Sunt singurul care nu votează. Şi este a câta oară când spun că sistemul este imperfect.
Eu ... |
2017-09-05 |
Ce viitor are "Antibiotice Iaşi", sub fantomaticul Fond Suveran de Investiţii?
Unele dintre cele mai valoroase ... |
2017-09-13 |
"Autostrada Iaşi-Târgu Mureş, infrastructură strategică a României"
Sfârşitul de săptămână a adus în faţa opiniei ... |
2017-09-13 |
În primul rând, îi asigur pe cei care au făcut afirmaţii mai înainte că e blocată admiterea la doctorat. E fals! Astăzi ... |
2017-09-18 |
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Chiar aşa, cu Marea Britanie şi cu România? De 140 de ori? E prea ridicată...
În Marea ... |
2017-09-19 |
"Coaliţia PSD-ALDE privează românii de educaţie"
Deschiderea anului şcolar a adus, pe lângă inerentele festivităţi, o ... |
2017-09-26 |
"Mitul guvernărilor competente ale PSD"
Săptămâna trecută, un deputat PSD din Iaşi îşi exprima, printr-o întrebare ... |
2017-10-04 |
"Guvernul Tudose creşte ROBOR-ul, nu Banca Naţională!"
O problemă cu care se confruntă România anului 2017 se referă la ... |
2017-10-11 |
"Au guvernat şi ne-au condamnat, din nou, la subdezvoltare!"
Cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană se ... |
2017-10-11 |
Partidul Naţional Liberal readuce la cunoştinţă colegilor noştri chinurile facerii acestei bune intenţii a Guvernului, ... |
2017-10-17 |
"Programul de guvernare al PSD-ALDE devine colecţie de texte umoristice"
Există o singură cheie de interpretare a ... |
2017-10-24 |
"«Apocalipsele după Mişa» ascund adevăratele intenţii ale Guvernului"
Când ministrul finanţelor, domnul Ionuţ Mişa, a ... |
2017-10-31 |
"Codul fiscal, subiect de can-can pentru media"
Românii au fost anunţaţi, săptămâna trecută, în urma unei prime lecturi ... |
2017-10-31 |
Îmi place cât de elegant s-au exprimat antevorbitorii mei, când de fapt lucrurile stau cu totul altfel.
A fost o dată o ... |
2017-10-31 |
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.
Şi aici este vorba de o competiţie în care unul dintre concurenţi este şi ... |
2017-11-06 |
Este, se pare, un punct de vedere al celor care sunt în Comisia pentru muncă şi - eu vorbesc în numele Partidului ... |
2017-11-06 |
Cea mai veche şcoală din judeţul Iaşi este Liceul agricol şi nu era unul privat, era o şcoală publică, de unde au ... |
2017-11-07 |
"Ieşenii, luaţi ostatici în luptele interne ale PSD!"
Asistăm, de câteva săptămâni bune, la capturarea Iaşiului şi a ... |
2017-11-14 |
"Guvernul PSD-ALDE i-a umilit încă o dată pe ieşeni. A câta oară?"
Acum o săptămână, atrăgeam atenţia asupra faptului ... |
2017-11-21 |
"Supremaţia diletanţilor"
România a văzut de toate prin succesiunea la putere a partidelor din ultimii 27 de ani - ... |
2017-11-21 |
Da, în cadrul Comisiei pentru muncă s-a dat un vot, oamenii au fost de acord ca subiectul să fie abordat în procedură ... |
2017-11-21 |
Nici nu sunteţi obligat să ţineţi minte ce-am spus mai devreme. Că am intrat pe discuţii generale şi apoi am zis că ... |
2017-11-21 |
Sistematic am votat şi puteţi verifica. Sunt cel care nu votează.
Revizuiţi-vă formularea, fiindcă una este să nu ... |
2017-11-27 |
Eu îmi cer scuze, în numele ieşenilor, pentru incidentul de astăzi.
Prea mult am coabitat cu poporul evreu şi am ... |
2017-11-29 |
"Atacul împotriva ONG-urilor, un nou episod de ură a coaliţiei PSD-ALDE împotriva românilor"
Părea doar o chestiune de ... |
2017-11-29 |
Poate că spun o noutate pentru foarte mulţi colegi din Parlamentul României. Universitatea din Iaşi a fost reprezentată ... |
2017-11-29 |
Nu, nu, daţi-mi voie să... îmi mulţumiţi... un pic mai târziu. |
2017-11-29 |
Ne încadrăm, dar ce, ei s-au încadrat în vreo lege, domnule? S-au încadrat în vreo lege? Mi-au cerut mie voie? ... |
2017-11-29 |
Deci... |
2017-11-29 |
... daţi-mi voie să mă dezic de o astfel de reprezentare şi în condiţiile acestea România să intre acolo unde este ea ... |
2017-11-29 |
... persoane. |
2017-12-06 |
"Statul iliberal, creaţia cleptocraţiei PSD-ALDE!"
În ciuda disputelor politice violente, România a reuşit în istoria ... |
2017-12-06 |
O fac pentru stenogramă, că altfel văd că nu ne mai înţelegem.
V-au rugat să corectaţi rezultatul votului, pentru că ... |
2017-12-11 |
"Graba strică treaba" - nu este risc seismic, ci este risc sistemic. |
2017-12-13 |
Nu, nici data trecută n-aţi greşit, ci vinovatul era în sală. Dar de data asta observaţi cu câtă putere de a ne ... |
2017-12-19 |
Este vorba de PL-x 123... încă.
În Comisia pentru muncă a fost aprobarea propunerii respective privind Ordonanţa nr. ... |
2017-12-19 |
Mulţumesc.
Mai ales că despre cei care merită a fi amintiţi aici, tot respectul!
A fost odată o campanie teribilă, ... |
2017-12-20 |
Şi chiar vă rog să lămuriţi lucrul acesta, fiindcă Mara Calista a prezentat subiectul foarte clar. E o ciudăţenie. Este ... |
2017-12-20 |
Sunt primul dintre cei care, pe ziua de astăzi, ar fi trebuit să spună "Mulţumim din inimă partidului, că ne-a pus ... |
2017-12-20 |
Grupul PSD! |
2017-12-20 |
Dar îi cunosc şi eu, că sunt prietenii mei! (Râsete.) |
2017-12-20 |
Da. Vreau să vă spun că Partidul Naţional Liberal... discutând şi acest proiect de lege, este unul dintre cele care ... |
2017-12-19 |
Există o încălcare a regulilor... (Vociferări.)
Există încălcarea regulilor...
Cer ca prezidiul să fie complet. |
2017-12-21 |
Am venit să felicit iniţiatorul.
Ca român, mă aflam în Statele Unite, la a doua grădină botanică din Statele Unite ale ... |
2018-02-06 |
"Statul paralel al PSD-ALDE luptă cu societatea civilă a statului de drept"
Schimbarea statului după chipul şi năravul ... |
2018-02-13 |
"Guvernanţii vând pielea «tigrului Europei», în vreme ce economia lumii dă semne de reaşezare"
Coaliţia PSD-ALDE nu a ... |
2018-02-21 |
"Coaliţia PSD-ALDE sfidează meritocraţia"
"Nu îi plângeţi pe bugetarii cu salarii mari", ne-a spus, de curând, ... |
2018-02-28 |
"Ce mai rămâne în picioare după bătălia finală?"
Prin acţiunile recente ale ministrului justiţiei, coaliţia PSD-ALDE ... |
2018-03-07 |
"Ministrul Teodorovici, în epoca guvernării «Asta e!»"
Cu o nonşalanţă aproape puerilă, ministrul finanţelor publice, ... |
2018-03-14 |
"PSD a lăsat de izbelişte guvernarea"
După cum a demonstrat actuala guvernare, este tot mai evident faptul că, în ... |
2018-03-20 |
"Cresc salariile, scad veniturile - noua invenţie economică a coaliţiei PSD-ALDE"
Am asistat la tot felul de ... |
2018-03-28 |
"Guvernul paralel. Paralel cu şcoala!"
La recentul Congres al PSD, Liviu Dragnea şi-a îndemnat colegii să nu se mai ... |
2018-04-04 |
"Saga Centenarului Marii Uniri - Guvernul îşi acoperă incompetenţa cu mult zgomot"
În lipsa oricăror acţiuni concrete ... |
2018-04-11 |
"Accesul egal la servicii de sănătate, pură teorie"
Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii, ministrul Sorina Pintea ... |
2018-04-18 |
"PSD-ALDE, în luptă deschisă cu şcoala românească"
Decizia Ministerului Educaţiei Naţionale, de a diminua drastic ... |
2018-04-25 |
"Exercitarea votului este singurul mod de a-i reda Iaşiului locul pe harta economică şi politică"
Aşa cum se ştie, ... |
2018-05-09 |
"ALDE de Bucureşti versus ALDE de Bruxelles"
Uneori, branduri celebre sunt copiate, fără mare succes, cu scopul ... |
2018-05-16 |
"Mania grandorii şi puterii de care suferă liderii PSD-ALDE"
După ce a pus în operă un pachet de măsuri fiscale care a ... |
2018-05-23 |
"Revolta pseudopoliticienilor PSD-ALDE, în anul Centenarului"
În vreme ce toată suflarea PSD-ALDE se dădea de ceasul ... |
2018-05-30 |
"PNL apără democraţia, iar PSD-ALDE vrea să o reducă!"
În timp ce premierul României reuşeşte să scape, printre ... |
2018-06-06 |
"Democraţia românească, în faţa iliberalismului de Teleorman"
De un an şi jumătate, de la preluarea puterii de coaliţia ... |
2018-06-13 |
"PSD-ALDE - cum să exerciţi puterea, discreţionar, fără a guverna deloc"
Niciun efort nu a fost precupeţit de liderii ... |
2018-06-20 |
"PSD-ALDE vrea o altă ţară. Se va numi «România în genunchi»!"
Suntem nu atât la o răscruce în privinţa regimului ... |
2018-06-26 |
Astăzi au fost diverse forme de manifestare a unor sincronizări vizavi de proiectele de lege. Este cazul şi acestui ... |
2018-06-27 |
"Puneţi-vă centurile! Ultimele zvârcoliri ale partidului-stat, luat pe persoană fizică"
Pentru prima dată de la ... |
2018-06-27 |
Am venit doar să confirm că face parte din categoria proiectelor de lege acceptate unanim de membrii comisiei. Este şi ... |
2018-09-05 |
"Pentru masacrarea justiţiei, PSD-iştii nu şi-au permis mai mult de «ziua cuţitelor scurte»"
Baronii locali şi liderii ... |
2018-09-05 |
Aţi greşit faţă de colegii mei care n-au avut privilegiul de a fi membri ai Parlamentului European. Am fost ales. Prima ... |
2018-09-12 |
"Când va veni şi momentul «T 0 » pentru şcoala românească?"
Deschiderea anului şcolar 2018-2019 aduce puţine motive de ... |
2018-09-19 |
"Calculul cinic al guvernanţilor lasă urbanul mare în bezna subdezvoltării"
După aproape doi ani de guvernare PSD-ALDE, ... |
2018-09-24 |
După cum aţi auzit de la preşedintele comisiei, toţi cei 20 de membri ai Comisiei pentru muncă au votat "pentru".
Iar ... |
2018-09-26 |
"Noul Program de guvernare PSD-ALDE: «Vă urâm, dragi români!»"
Discursul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, la finalul ... |
2018-09-26 |
Îmi cer scuze pentru momentul un pic ciudat, dar la foarte multe lucruri nu mă pricep deloc şi nu o să mă auziţi luând ... |
2018-10-03 |
"În sfârşit, reglementarea criptomonedelor şi în România!"
Anul 2018 a fost unul în care s-a discutat, pe larg despre ... |
2018-10-10 |
"Suspendarea drumului României spre democraţia consolidată"
După anul Centenar, un risc major pentru România este de a ... |
2018-10-17 |
"Românii îşi doresc calea europeană"
Săptămâna trecută, am asistat la o adevărată premieră pentru Uniunea Europeană, ... |
2018-10-17 |
Da. Ar trebui să-i mulţumiţi colegului de la PNL, care v-a adus în legalitate, fiindcă până acum aţi dat voturi în ... |
2018-10-24 |
"Parteneriatul public-privat, Fata Morgana a guvernării PSD-ALDE"
În confruntarea cu realitatea, lipsa proiectelor de ... |
2018-10-31 |
"Cine repară imaginea Iaşiului afectată de Ministerul Turismului în faţa Europei?"
În pregătirea preluării de către ... |
2018-11-07 |
"Proiectul construcţiei Spitalului Regional de Urgenţe de la Iaşi este compromis de PSD-ALDE"
În ultimele săptămâni, am ... |
2018-11-07 |
Dacă ar produce aceleaşi efecte asupra urechilor colegilor noştri acest cuvânt, pseudocuvânt, pentru Parlamentul ... |
2018-11-14 |
"Pericolul unei noi crize economice declanşate de guvernarea PSD-ALDE"
Una dintre cele mai mari telenovele fiscale ale ... |
2018-11-14 |
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.
Aşa cum a fost prezentat raportul Comisiei pentru muncă, toţi deputaţii care ... |
2018-11-21 |
"Opoziţia trebuie să lupte pentru păstrarea României în Europa!"
Ne apropiem de Ziua Naţională a României, 1 decembrie, ... |
2018-11-21 |
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.
Adoptarea proiectului de lege a avut şi nişte amendamente. Astfel, la ... |
2018-11-26 |
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.
Este o invenţie a ceva care a fost odată ca-n poveşti.
Făcând parte din ... |
2018-11-28 |
"Alt veac românesc, alături de Europa şi NATO"
În ciuda dificultăţilor şi problemelor create de guvernarea PSD-ALDE, 1 ... |
2018-12-03 |
Da. Este vorba despre un raport asupra Proiectului de Lege care viza Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice. Dar, ... |
2018-12-05 |
"Autostrada Unirii, o reuşită a colaborării societăţii civile cu forţele politice democratice"
Am participat cu bucurie ... |
2018-12-12 |
"Prosperitatea României presupune prosperitate şi în Moldova!"
A fost semnată iniţiativa "Alianţei Vestului" de ... |
2018-12-19 |
"România dorită de Dragnea şi Tăriceanu - fără opoziţie şi societate civilă"
PSD-ALDE forţează o nouă Ordonanţă de ... |
2019-02-06 |
"Bugetul pe 2019, o simplă bifă"
Esenţa acestui buget ruşinos pentru care Guvernul vine şi ne cere votul în Parlament ... |
2019-02-13 |
"Guvernul PSD-ALDE numără kilometri de autostradă, ca Pristanda"
După ce a creionat un buget de stat croit pe estimări ... |
2019-02-14 |
Am doar două, din completare raport eroare materială 1. Poziţiile 13 şi 14. |
2019-02-14 |
La poziţia 13 se propune alocarea sumei de 100.000 mii lei pentru consolidarea Corpului A al primei clădiri de ... |
2019-02-14 |
Da. Era normal. |
2019-02-14 |
Şi alocaţiile au fost respinse. |
2019-02-14 |
La poziţia 14 se propune alocarea unei sume de 1.000 mii lei pentru "Construirea şi reabilitarea de cămine studenţeşti ... |
2019-02-20 |
"Patru runde de alegeri vor stabili destinul nostru pentru următorii ani!"
Puţini ar fi crezut că, la 30 de ani de la ... |
2019-02-27 |
"Dragnea vede justiţia ca pe o moşie proprie!"
Ceea ce opoziţia spune de doi ani începe să devină realitate. ... |
2019-03-06 |
"Creşterea economică a guvernării PSD-ALDE dispare spectaculos"
Pe zi ce trece, toate minciunile vândute ca mari ... |
2019-03-06 |
Da. Mulţumesc.
Nu sunt printre iniţiatori - în perioada respectivă nu eram în Parlament, când s-a făcut propunerea -, ... |
2019-03-13 |
"Moldovenii încep să reacţioneze!"
Săptămâna trecută, am văzut o mobilizare aproape fără precedent din partea mediului ... |
2019-03-20 |
"Alegerile din 26 mai sunt importante pentru destinul fiecărui român!"
Prezenţa masivă, la Bucureşti, sâmbăta trecută, ... |
2019-03-27 |
"ANAF face eforturi mari pentru a obţine neîncrederea contribuabilului"
Pe parcursul lunii martie, site-ul Agenţiei ... |
2019-04-03 |
"Coaliţia PSD-ALDE pune România în conflict cu Europa!"
PSD şi ALDE înregistrează o premieră tristă, după aderarea ... |
2019-04-03 |
Da. Mulţumesc pentru privilegiul de a vorbi.
Dar să ştiţi că lucrurile acestea stau mult mai încâlcit decât par la ... |
2019-04-03 |
De fapt am venit să prezint şi istoria adevărului.
Iniţial Guvernul nu a fost de acord, dar, în sfârşit, Guvernul a ... |
2019-04-03 |
Când am luat cuvântul mai înainte, câţiva colegi au avut ceva de admirat.
Ei, v-am admirat, pentru că aţi dat şi ... |
2019-04-10 |
"Revenirea românilor în ţară depinde de competenţa guvernării"
Ministrul finanţelor publice, Eugen Teodorovici, ne-a ... |
2019-04-10 |
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.
M-am înscris fiindcă este o propunere legislativă destul de sensibilă, la ... |
2019-04-16 |
"PSD-ALDE, în ultima fază a metastazei morale!"
Încercarea neruşinată a PSD, de a submina discuţiile de la Cotroceni pe ... |
2019-04-24 |
"Cinismul şi incompetenţa distrug vieţi!"
După ce o tragedie cumplită din judeţul Iaşi a cutremurat o ţară întreagă, ... |
2019-05-07 |
"«Da», la referendum!"
În aceste momente, România se află din nou în faţa unei alegeri importante pentru viitorul ... |
2019-05-14 |
"Summitul de la Sibiu, dovada că România este proeuropeană"
Săptămâna trecută, România a fost în prim-planul întregii ... |
2019-05-29 |
"26 mai, ziua în care am fost din nou uniţi, ca un popor!"
Pe 26 mai, românii au decis la vot, mai presus de orice ... |
2019-06-05 |
"Inflaţia cauzată de iresponsabilitatea PSD generează sărăcie"
Unul dintre cele mai mari pericole pentru o economie, ... |
2019-06-05 |
Da, nu sunt amendamente. A fost supusă votului varianta prezentată de Senat.
Dar am luat cuvântul pentru că a fost un ... |
2019-06-12 |
"PNL sprijină pactul politic naţional propus de Klaus Iohannis!"
Într-o Românie atât de dezbinată în anii de guvernare ... |
2019-06-26 |
"Cum reuşeşte PSD să arunce România în hăul financiar?"
Este şocant interesul pe care îl poartă PSD acestei ţări, la ... |
2019-09-04 |
"Ruperea profundă de trecut şi de metehnele acestuia!"
Începutul acestei sesiuni parlamentare ne aşează în faţa unor ... |
2019-09-04 |
Cred că este printre puţinele proiecte care, trecând prin trei comisii, la toate trei s-a exprimat unanimitate de ... |
2019-09-04 |
Este un proiect de lege pe care multă lume l-a aşteptat, a apărut, dar întotdeauna au mai fost tot felul de comentarii. ... |
2019-09-11 |
"Anul şcolar, ameninţat de incompetenţa PSD"
După o serie de bâlbe şi indecizii din partea Guvernului Dăncilă, anul ... |
2019-09-18 |
"Subiecte pe care PSD vrea să le ascundă"
România se află în plină criză, o ţară adusă aproape de colaps de către PSD ... |
2019-10-02 |
"România, plumbuită de Dăncilă"
Săptămâna trecută, România a fost pusă în situaţia unor momente umilitoare, din cauza a ... |
2019-10-08 |
"Finalul oficial al epocii Dragnea în România"
Moţiunea de cenzură din această săptămână ar putea să încheie epoca ... |
2019-10-08 |
Da. Am făcut parte din Comisia pentru muncă şi cele trei abţineri sunt ale celor de la Partidul Naţional Liberal.
De ... |
2019-10-15 |
"Un moment decisiv pentru stabilitatea României"
După trei ani de luptă împotriva maşinăriei PSD, pornită să distrugă ... |
2019-10-22 |
"România are nevoie de alt guvern!"
Deşi sunt diferenţe de opinie în rândul membrilor opoziţiei parlamentare care a ... |
2019-11-12 |
"Reconstrucţia României deşertificate de PSD"
În aceste zile începem să aflăm amploarea dezastrului lăsat în urmă de ... |
2019-11-19 |
"România, după 30 de ani de libertate!"
Se împlinesc anul acesta 30 de ani de la căderea comunismului. Sunt trei ... |
2019-11-27 |
"Viitorul României se construieşte şi prin reformarea Parlamentului României"
Blocajul în care PSD a dus statul, din ... |
2019-12-11 |
"Împlinirile guvernării liberale, într-o lună de zile"
Pe 4 noiembrie a fost învestit Cabinetul Orban, PNL preluând ... |
2019-12-18 |
"Vinovaţii pentru 10 august trebuie să răspundă!"
"Regizori"! Acesta este termenul pe care l-a folosit ministrul ... |
2020-02-25 |
Da, am fost beneficiarul unei burse în Statele Unite ale Americii, în 1991-1992. Şi americanii spuneau - să vedem dacă ... |
2020-03-10 |
"Deficitul excesiv - dezmăţul guvernărilor Dragnea"
Comisia Europeană a propus Consiliului UE să deschidă procedura de ... |
2020-03-10 |
Vin cu o componentă de procedură.
Dumneavoastră spuneţi în unanimitate când noi suntem 275 şi votează 274. Un om nu ... |
2020-04-02 |
Da, da, aştept! |
2020-04-02 |
A, încă nu mi-a venit rândul... |
2020-04-02 |
Sunt împotriva proiectului şi mă abţin de la amendament. |
2020-04-02 |
Dumitru Oprea, Circumscripţia nr. 24 Iaşi. |
2020-04-03 |
Da. |
2020-04-03 |
Bună ziua!
Sunt Oprea Dumitru din Circumscripţia electorală nr. 24, Iaşi.
La punctul nr. 1 şi punctul nr. 2 - nu.
La ... |
2020-05-06 |
Da. |
2020-05-06 |
Pot vorbi, da? |
2020-05-06 |
Staţi, că se anunţă Mara Calista, văd! |
2020-05-06 |
Păi ea vorbeşte! |
2020-05-06 |
Domnule preşedinte,
Mulţumesc mult pentru încercările mai multor colegi de a răspunde întrebărilor provocate de aceste ... |
2020-05-06 |
"Ieşirea din era lui «merge şi-aşa»!"
Oamenii au demonstrat, de-a lungul istoriei, că atunci când vremurile sunt ... |
2020-05-13 |
Da. Mulţumesc. |
2020-05-13 |
Bună ziua, domnule preşedinte de şedinţă.
Am să intervin pe Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a ... |
2020-05-27 |
"Un plan pentru o Uniune Europeană mai puternică"
Uniunea Europeană dovedeşte încă o dată că are resurse importante ... |
2020-06-03 |
"Dezvoltarea competenţelor digitale, o prioritate"
Starea de urgenţă, impusă în România timp de două luni pentru a ... |
2020-06-10 |
"Primarii trebuie să aibă şcoala ca prioritate"
Anul acesta evaluarea naţională şi bacalaureatul se desfăşoară în ... |
2020-06-17 |
"PSD, fără voinţă pentru a proteja elevii"
Se vor putea întoarce copiii noştri la şcoală în siguranţă din toamnă? ... |
2020-06-24 |
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.
Doar la moţiune - un vot împotrivă. |
2020-07-09 |
Bună seara! |
2020-07-09 |
De la Iaşi, Dumitru Oprea. Pentru. |
2020-07-27 |
Bună ziua! |
2020-07-27 |
Bună ziua!
Sunt Dumitru Oprea din Iaşi.
Votez pentru următoarele, fiindcă la primul am votat deja.
La celelalte - aşa ... |
2020-08-19 |
Bună seara! |
2020-08-19 |
Sunt Oprea Dumitru, de la Iaşi.
Votez conform Grupului PNL. |
2020-08-25 |
Da.
Bună ziua! |
2020-08-25 |
Sunt Dumitru Oprea, Iaşi.
Votez conform votului dat de Grupul PNL. |
2020-09-02 |
Dumitru Oprea - pentru. |
2020-09-02 |
Dumitru Oprea - împotrivă. |
2020-09-02 |
Dumitru Oprea - abţinere. |
2020-09-02 |
Dumitru Oprea.
Conform deciziei Grupului Partidului Naţional Liberal. |
2020-10-13 |
Sunt Dumitru Oprea, Iaşi.
Votez conform Grupului PNL. |
2020-11-03 |
Sunt Dumitru Oprea şi votez... |
2020-11-03 |
... Grupul PNL. |
2020-12-15 |
Sărut mâna! |
2020-12-15 |
Vă admir răbdarea.
Votez... PNL. |