Marian-Cătălin Predoiu Bună dimineaţa, dragi colegi! Scuze pentru întârziere! Trec direct la subiect. Declar deschisă şedinţa declaraţiilor politice de astăzi. Primul deputat înscris este domnul Tudor Ciuhodaru, de la Grupul parlamentar al PSD. Vă rog, domnule deputat.
Tudor Ciuhodaru Mulţumesc, domnule preşedinte. Vă supun astăzi atenţiei un proiect de lege aflat pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, pe care vă rog să-l votaţi, este la punctul 16. Prin acest proiect de lege, pe care l-am iniţiat acum 2 ani, toate gărzile medicilor rezidenţi vor fi plătite, începând din anul I de specialitate. Este o măsură pe care o consider normală, pentru că, la ora actuală, sunt într-o situaţie critică. Numărul redus al liniilor de gardă, salarizarea insuficientă, faptul că sunt folosiţi ca sclavii pe plantaţie fac ca mulţi dintre colegii mei să aleagă altă soluţie, în altă ţară. Şi, ca dovadă, din cei peste 40.000 de medici aflaţi, în 2012, în România, la ora actuală sunt sub 40.000, mai precis 39.813. Proiectul de lege merge pe două direcţii principale. Pe de o parte, finanţarea acestor gărzi ale medicilor rezidenţi şi asigurarea autonomiei profesionale, în aşa fel încât toate liniile de gardă în spitale să poată fi acoperite. Este o măsură normală, mai ales că, dacă ne uităm în trecut, plata unui medic rezident era undeva la 1,38 de euro pe oră, de 10 ori mai puţin decât câştigă un coleg din străinătate. Şi poate de aceea nu ne mai mirăm că după 5-7 ani de umilinţe ajung să lucreze în străinătate. Vă rog, pe toţi cei care sunteţi astăzi în sală, să votaţi acest proiect de lege. Rezolvă două probleme fundamentale: plata gărzilor medicilor rezidenţi şi acoperirea tuturor liniilor de gardă, în aşa fel încât şi pacienţii să beneficieze de acest lucru. Este o măsură normală, este o măsură corectă, pe care trebuie să o luăm în calcul, dacă vrem ca medicii rezidenţi să nu ne mai plece în străinătate. Iar pe de altă parte, pacienţii să fie trataţi repede şi bine, aşa cum se mai întâmplă încă în România, la Spitalul de Urgenţă "Sf. Ioan" din Iaşi. Vă mulţumesc.
Marian-Cătălin Predoiu Mulţumesc, domnule deputat. Urmează doamna Florica Cherecheş, Grupul parlamentar al PNL.
Florica Cherecheş Vă mulţumesc. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Dezvăluiri din culise". Acum câteva zile, premierul Grindeanu a afirmat un adevăr pe care noi îl cunoşteam deja, dar era negat de PSD, şi anume că banii statului se alocă pe criterii clientelare, pe culoarea politică a primarului, şi nu pe bază de nevoi şi proiecte concrete pentru a rezolva problemele comunităţilor. Ne spunea domnul Grindeanu că a blocat împărţirea de către Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării, mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea, a banilor din Programul Naţional de Dezvoltare Locală, pentru că nu voia ca aceasta să-i aloce "politic" primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene. Ca s-o împiedice, premierul Grindeanu a decimat toată conducerea ministerului. Că aceşti bani vor fi folosiţi ca mită electorală o ştiam cu toţii. Trebuia aşteptat doar momentul potrivit, care să maximizeze efectul sau să îndatoreze beneficiarii. Şi se pare că domnul Dragnea a declanşat butonul, prin mâna doamnei Shhaideh, ca să-şi atragă susţinători pentru demiterea propriului Guvern, care până mai ieri era extraordinar de performant şi îndeplinea întocmai Programul de guvernare, după spusele lui. Astfel, PNDL devine doar un instrument de control al teritoriului, în mâna Guvernului condus din umbră de un om care doreşte doar să-şi scape pielea şi pentru asta e dispus să arunce ţara în aer. Domnul Grindeanu îi reproşează doamnei Shhaideh că nu a făcut nimic în acest sens, timp de 5 luni de zile. Dar oare el nu are nicio vină în asta? Probabil că şi el a aşteptat acel moment magic, când să dea drumul banilor spre primarii însetaţi, care aşteaptă mila guvernanţilor ca să-şi poată reabilita o şcoală, să asfalteze un drum, să facă un pod sau să introducă apa în localităţile lor. Acum, când şeful mare s-a supărat pe el şi vrea să-l lase repetent, se răzbună şi el pe cine poate, ca să arate că şi el e puternic. Să ne lăsăm acum înduioşaţi şi să credem că a blocat programul ca să oprească eventualele abuzuri? E evident că e doar o răfuială între doi oameni care deţin puterea şi abuzează de ea, fără să le pese de consecinţe. Să nu uităm că în iarnă, anotimpul nefastelor ordonanţe, s-au adoptat O.U.G. nr. 6 şi O.U.G. nr. 9, prin care se dă cale liberă angajării unor credite de 30 de miliarde de lei, care vor îndatora generaţiile viitoare, fără a fi siguri de impactul lor pozitiv asupra dezvoltării comunităţilor. Dacă banii s-ar da pe proiecte de infrastructură, pe investiţii care să producă dezvoltare, nu am zice nimic, dar dacă se vor construi iar tot felul de obiective inutile, în localităţi conduse de PSD, va fi o risipă pe care nu ne-o putem permite. Domnule Dragnea, pentru a vă rezolva nişte probleme personale, aţi reuşit să declanşaţi din nou o criză majoră, dovedind incompetenţă politică, tocmai când România era pe un trend ascendent datorită prestaţiei impecabile a preşedintelui Iohannis în străinătate. Rezolvaţi-o rapid, formaţi un guvern cu oameni competenţi şi responsabili, terminaţi cu risipa şi cu negocierile păguboase pentru România! Respectaţi-i pe români...
Marian-Cătălin Predoiu Vă rog...
Florica Cherecheş ... şi apucaţi-vă serios de treabă! Îndrăzniţi să guvernaţi corect, deşi mă îndoiesc că aveţi această aptitudine. Florica Cherecheş, deputat al PNL.
Marian-Cătălin Predoiu Vă mulţumesc, doamnă deputat. Urmează domnul Adrian-Octavian Dohotaru, de la Grupul parlamentar al USR. Poftiţi? Nu e în sală. Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral? Doamna Cristina-Mădălina Prună. Vă rog.
Cristina-Mădălina Prună Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Bună dimineaţa! Declaraţia mea politică se intitulează "Problema reciclării deşeurilor în România". Situaţia reciclării în România este dramatică. Suntem între codaşii Europei, în problema ecologizării deşeurilor. În prezent, în ţara noastră se reciclează în jur de 4% din totalul deşeurilor. În Belgia, peste 94%, iar media Uniunii Europene este de peste 25%. Alţii au demonstrat că se poate, însă noi, dintr-un motiv sau altul, pare că nu putem. Motivele sunt multiple, însă unul dintre ele este lipsa de seriozitate atât a autorităţilor locale, cât şi a celor centrale. Chiar şi colegii din Parlament, adesea, tratează problema reciclării ca pe ceva nerealizabil şi mizează în mod greşit pe oportunitatea populistă de a elimina sau reduce sancţiunile asupra companiilor sau autorităţilor locale, pentru a genera reciclarea necesară, pentru că, desigur, taxele se plătesc oricum, însă reciclarea tot nu se întâmplă. Aceasta este, din păcate, mentalitatea unei părţi importante a decidenţilor. Trebuie să spunem stop acestei atitudini delăsătoare şi să ne asumăm rolul responsabil de legislativ şi să creăm o legislaţie a deşeurilor, care să înlesnească reciclarea şi să sancţioneze pe cei care încalcă legislaţia europeană, pe care ne-am angajat să o respectăm, care beneficiază de pe urma stimulentelor oferite pentru reciclare, dar nu o produc efectiv. De ce este aşa de importantă reciclarea pentru noi? În primul rând, pentru protecţia mediului, aici, acasă. Pentru sănătatea solului, care va suporta mai puţine deşeuri în gropile de gunoi. Pentru sănătatea copiilor noştri, care ar trăi într-un mediu mai curat. Pentru eficientizarea utilizării resurselor ce favorizează atât antreprenorii, cât şi consumatorii. Nu în ultimul rând, reciclarea contribuie la diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră, în primul rând, a dioxidului de carbon. Lupta împotriva încălzirii globale este un subiect în care Uniunea Europeană este vârf de lance, iar faptul că România trage Uniunea înapoi este un minus extrem de grav al ţării noastre. Mai mult, România riscă ratarea ţintelor de ţară, asumate faţă de Comisia Europeană, ceea ce deschide pericolul unui infringement. Este momentul ca politicienii să înceapă să trateze problemele de mediu, în special problema reciclării, ca un subiect de importanţă prioritară pentru viitorul românilor, şi nu ca o temă de formă, impusă de acquis-ul comunitar. Vă mulţumesc.
Marian-Cătălin Predoiu Mulţumesc şi eu. De la Grupul parlamentar al UDMR, doamna Biró Rozália-Ibolya.
Rozália-Ibolya Biró Mulţumesc, domnule preşedinte. Titlul declaraţiei politice: "Un viitor fără violenţă - depinde de noi". Conferinţa central şi est-europeană "Să promovăm legi eficiente pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor şi fetelor", organizată de Camera Deputaţilor, în parteneriat cu Uniunea Interparlamentară şi cu Global Right for Women, respectiv Vital Voices, organizaţii internaţionale care luptă pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, a întrunit între 12 şi 14 iunie, peste 150 de participanţi din 20 de ţări - parlamentari, reprezentanţi ai instituţiilor de stat, ai ONG-urilor şi experţi renumiţi în domeniu. Pornind de la faptul că orice formă de violenţă împotriva cuiva şi astfel orice formă de violenţă împotriva femeilor şi fetelor este o violare a drepturilor omului, a dreptului fundamental, concluziile schimbului de experienţă din cadrul conferinţei au fost următoarele: fenomenul de violenţă, fiind unul foarte complex, trebuie tratat integrat de reprezentanţii Legislativului, Executivului, ai sectorului civil şi din partea experţilor pentru a-l putea reduce şi elimina. Obiectivele formulate în Agenda 2030, document elaborat de Uniunea Interparlamentară, a căror realizare are menirea de a asigura o dezvoltare durabilă pentru cele 173 de ţări membre, printre care şi România, cuprind obiectivul 5 - "Egalitatea de gen, eliminarea violenţei împotriva femeilor şi fetelor, împuternicirea femeilor". În Strategia de Dezvoltare Durabilă a României, în Programul de Guvernare, în Programul UDMR sunt asumate politic aceste obiective, dar situaţia de astăzi ne arată că suntem încă departe de a le fi realizat. Pentru a urgenta procesul de combatere şi pentru a avea o viziune de ansamblu în domeniu, pentru a facilita un dialog permanent între actorii sociali şi politici răspunzători pentru realizarea acestui obiectiv este necesar ca în dimensiunea parlamentară să înfiinţăm o structură lucrativă care să-şi asume un rol de facilitator, de observator şi unul de control al proceselor din acest domeniu. Astfel, iniţiez înfiinţarea unui grup de lucru, în Parlamentul României, care să-şi asume aceste responsabilităţi şi să ajute, prin toate mijloacele parlamentare posibile, la armonizarea legislaţiei pentru punerea în practică a prevederilor Convenţiei de la Istanbul; la crearea infrastructurii necesare pentru victimele violenţei de orice natură, de la infrastructura centrelor de consiliere, respectiv adăposturi temporare, până la serviciile complexe necesare acestora; la punerea în practică a Convenţiei de la Istanbul şi monitorizarea acestui proiect şi a acestui proces, colaborând cu toate instituţiile şi organizaţiile care au un rol în această transformare; dezvoltarea unei ample mişcări sociale pentru dezbatere, conştientizare, asumare de rol activ în schimbările necesare; focusare pe domeniul prevenirii violenţei, a schimbării mentalităţii existente asupra acestui fenomen; întreţinerea unui dialog permanent...
Marian-Cătălin Predoiu Vă rog...
Rozália-Ibolya Biró ... cu structurile asemănătoare ale ţărilor din centrul şi estul Europei. Stimaţi colegi, vă invit să participaţi la acest grup de lucru. Mulţumesc.
Marian-Cătălin Predoiu Mulţumesc şi eu. Urmează, de la Grupul parlamentar al PMP, domnul Corneliu Bichineţ. Cu scuze că, involuntar, am creat o inversiune între grupurile parlamentare, dar doamnele au întotdeauna prioritate, aşa că... şi minorităţile...
Corneliu Bichineţ Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Astăzi nu voi menţiona decât în treacăt de preferatul meu din această legislatură, domnul Liviu Dragnea, şi voi decodifica atitudinea "corului vestalelor", enarmonic şi ţipător, care a făcut ravagii la toate televiziune din România. Aşa spune poporul, că şarpelui, cât nu scoate capul din iarbă, să-i dai. Iată, domnul Ponta nu-i tare în proverbe, n-a ştiut acest proverb, dar are timp să înveţe de aici încolo. De asemenea, dacă tot vorbim despre şerpi, e bine să ştie toată lumea că aceştia când înnebunesc, când e cald, ies la drum. Şi dacă ies la drum, fac ravagii. Tot despre şerpi, aşa se spune: să nu-l crezi mort până nu apune soarele. Şi cine îşi imaginează că trecând de la planul reptilelor la alt plan, la cel al oamenilor care îşi imaginează că sfârtecă destinele acestei ţări, pot să vă spun că domnul Dragnea, despre care s-au discutat multe zilele acestea, chiar dacă a fost flagelat, nu-i nicidecum la pământ şi va ieşi mai întărit din această degringoladă decât vă imaginaţi. Sprijinul fiind din partea minorităţilor, care întotdeauna solidare cu majoritatea, vor face şi acum ce se cuvine. Moţiunea va trece şi din partea UDMR-ului, care pune înaintea orice interesul naţional. Aţi văzut, în acest cor al Casandrelor, că s-au adăugat nume noi. Discretă, aproape ca un basm, doamna Shhaideh a ieşit din temniţa Palatului Victoria şi a făcut tot ce a depins de Domnia Sa să scoată în evidenţă lipsurile domnului Grindeanu, care, în treacăt fiind, aşa cum îl vedeţi, în perioada aceasta, a demonstrat că nu-i chiar aşa de docil pe cât şi-l imaginau alţii. A ieşit din rânduri, din punctul meu de vedere, mai urât ca altădată, doamna Olguţa Vasilescu, femeie instruită, deşteaptă, cu ambiţii nelimitate, dar...
Marian-Cătălin Predoiu Vă rog...
Corneliu Bichineţ ... care, din nefericire, a fost surclasată, şi de data aceasta, de doamna Vrânceanu-Firea, care... (Se întrerupe microfonul.)
Marian-Cătălin Predoiu Nu ştiu, s-a întâmplat ceva... aţi apăsat din greşeală...
Corneliu Bichineţ Păi, când abia am început şi eu să intru în pâine...
Marian-Cătălin Predoiu Cred că aţi apăsat din greşeală...
Corneliu Bichineţ Nu, nu...
Marian-Cătălin Predoiu ... sau duhul doamnei Firea v-a închis microfonul...
Corneliu Bichineţ Deci, cum vă spuneam, stimaţi colegi, de dimineaţă până seara, televiziunile naţionale află cum doamna Vrânceanu-Firea este asasinată de duşmani imaginari. Nu-mi imaginez ce se întâmplă în timpul nopţii. A mers de la televiziune la televiziune, şi-a suflecat mânecile de la ie, şi-a ridicat poalele, întâi, discret, până la genunchi, pe urmă, spre prânz, până la brâu şi chiar mai sus, şi pe cel care îl făcea erou, în urmă cu un an şi jumătate, pe Victor Ponta, cel mai frumos, cel mai performer, cel mai înalt, cel mai grozav, inegalabil, acum l-a mânjit de dimineaţă până seara. Şi nu este frumos, stimată doamnă Primar General al Capitalei.
Marian-Cătălin Predoiu De data asta, o să vă iau microfonul. Deja aţi depăşit un minut, aproape.
Corneliu Bichineţ Îi doresc poporului român multă sănătate şi o vară cât se poate de rodnică!
Marian-Cătălin Predoiu Da. Eu cred că stăm pe aici vara aceasta. Mulţumesc frumos. Urmează, mai departe, de la Grupul minorităţilor naţionale, domnul Ghera Giureci-Slobodan, Minoritatea croată, dacă am înţeles bine.
Giureci-Slobodan Ghera Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi, Cu îngăduinţa dumneavoastră, astăzi vă voi prezenta declaraţia politică intitulată "25 iunie - Ziua Naţională a Croaţiei". Situată, încă din secolul VII, pe coasta frumoasei Mări Adriatice, Republica Croaţia, pe 25 iunie, sărbătoreşte Ziua sa Naţională. Actul de independenţă a statului suveran croat i-a costat pe croaţi, din păcate, o sângeroasă vărsare de sânge şi un război devastator care a durat aproape 4 ani - 1991-1995 - şi în care era să piardă peste o treime din teritoriu. Agresiunea sârbă, respectiv forţele sârbe, care în acea vreme controlau armata iugoslavă, doreau cu orice preţ, prin forţă, să subjuge Croaţia şi să nu-i permită a deveni un stat suveran, liber şi independent, pe cale paşnică. Conflictul a fost marcat de numeroase crime şi atrocităţi, bilanţul final ridicându-se la aproximativ 15.000 de morţi, printre care mulţi civili, copii, bătrâni, ale căror morminte, la mulţi dintre ei, nu s-au găsit nici până în ziua de astăzi. Dr. Franyo Tucman, primul preşedinte al Republicii Croaţia, la a 5-a aniversare a Zilei Naţionale, în 30 mai 1995, spunea în discursul său: "Poporul croat a luptat de secole cu stiloul şi sabia, a suferit şi a pierit, iar în zilele noastre a realizat propria ţară, ca ea să fie pentru poporul croat şi cetăţenii ei, ţara tuturor libertăţilor, a păcii şi fericirii, bunăstării şi demnităţii. După acea perioadă zbuciumată, marcată de conflicte violente, independenţa Croaţiei a fost recunoscută de forurile internaţionale. În ianuarie 1992, Comunitatea Economică Europeană şi Organizaţia Naţiunilor Unite i-au oferit recunoaşterea diplomatică. Însă 25 iunie a rămas o dată de referinţă în istoria Croaţiei şi a fost declarată Ziua Naţională a ţării. De la aceste evenimente şi până în prezent, Croaţia a evoluat foarte mult. Acum, într-un context stabil, statul se poate lăuda din nou cu una din cele mai impresionante ţărmuri marine pe care Europa le oferă turiştilor din întreaga lume. Deşi e văzut ca un stat mic, Croaţia este o ţară frumoasă, deosebită, vizitată de foarte mulţi oameni, tocmai pentru faptul că dăruieşte ceva unic, greu de uitat. Are o mulţime de peisaje naturale şi arhitectonice spectaculoase, este extrem de bogată, din punct de vedere cultural, iar locurile ei au un farmec aparte. Deşi marile oraşe ale Croaţiei - Bucova, Dubrovnik, Zagreb şi aşa mai departe - au fost bombardate masiv şi au suferit numeroase pierderi, acestea au renăscut din propria lor cenuşă, ajungând destinaţii turistice de referinţă din Europa. Ce ne leagă de această ţară? În primul rând, România şi Croaţia au o relaţie bilaterală de cooperare foarte bună. Chiar zilele trecute am aniversat 25 de ani de relaţii diplomatice între România şi Croaţia. Pe lângă aceasta, între cele două ţări există şi relaţii economice profitabile, cu potenţial de creştere uriaş. Numai anul trecut, schimburile comerciale dintre România şi Croaţia s-au ridicat la 270 de milioane de euro. Pentru a intensifica aceste relaţii, săptămâna trecută, s-au semnat Acordul privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate şi Memorandumul de înţelegere privind cooperarea dintre Camera de Comerţ şi Industrii a României şi Camera Economică a Republicii Croaţia.
Marian-Cătălin Predoiu Mulţumesc. Vă rog frumos...
Giureci-Slobodan Ghera Numai o frază, vă rog, domnule preşedinte. Însă nu ne uneşte doar partea economică, ci şi cea umană. Românii sunt atraşi de Croaţia, de frumuseţea acelor locuri. Aşa se face că pe parcursul anului 2016, ţara plasată în zona centrală a Europei a fost vizitată de aproximativ 100.000 de turişti români. Astăzi, cu ocazia Zilei Naţionale, doresc să transmit, de la tribuna Parlamentului României, un sincer la mulţi ani tuturor cetăţenilor din Croaţia, precum şi etnicilor croaţi din România. Le doresc să trăiască într-o ţară mereu prosperă, care să meargă doar înainte şi le transmit că mă bucur sincer că România şi Croaţia sunt două state prietene, două ţări care se pot baza una pe cealaltă şi care împreună pot realiza lucruri măreţe. Vă mulţumesc. Deputat al Uniunii Croaţilor din România.
Marian-Cătălin Predoiu Mulţumesc. Şi rugămintea e să ne încadrăm în timp. Domnul Dorel Căprar, de la PSD. Poftiţi, domnule deputat.
Dorel-Gheorghe Căprar Mulţumesc, domnule preşedinte. Bună dimineaţa! Declaraţie politică: "Judeţul Arad, pe primul loc la subvenţiile din agricultură". Aradul se află pe locul întâi la subvenţiile acordate crescătorilor de animale. De asemenea, fermierii şi-au primit, în sfârşit, banii la timp, iar afacerile din agricultură s-au relansat. Un succes realizat în urma unei excelente colaborări între actorii decidenţi implicaţi. Prin noul Program de guvernare s-a reuşit recuperarea, într-un timp record, a marilor întârzieri din 2016, iar perspectivele, în acest an, din agricultură, sunt de bun augur. Noi, în calitate de aleşi ai PSD din Arad, ne-am implicat direct pentru a salva această ramură importantă a economiei. Am putut demonstra că doar printr-o mare deschidere către dialog, în special cu responsabilii din Ministerul Agriculturii, reuşim să închidem rănile provocate de tehnocraţi, agricultorilor. Potrivit datelor de la APIA Arad, în anul în curs, pentru campania 2016, s-au făcut plăţi pentru sectorul vegetal, de peste 54 de milioane de euro, iar pentru sectorul zootehnic, peste 10 milioane de euro. Dintr-un total de 21.839 de cereri de plată, au fost achitate un număr de 21.699, deci un procent de 99,4% din fermierii care au depus cereri de finanţare pentru campania din 2016. Pentru campania din 2017, la Centrul judeţean APIA Arad, au fost depuse un număr de 21.543 cereri de plată, pentru o suprafaţă totală de 346.121.000 ha. Procentul realizat la suprafaţa depusă a fost de 102,71%, în raport cu suprafaţa estimată, ceea ce a situat judeţul Arad printre puţinele judeţe din ţară care au depăşit procentul de 100%. Aceste rezultate promiţătoare au fost obţinute doar printr-o mobilizare generală a parlamentarilor PSD Arad, pentru a evita situaţia catastrofală de anul trecut, când fermierii au fost nevoiţi să aştepte o jumătate de an pentru a primi banii care li se cuveneau. Ştim acest lucru, pentru că în 2016, săptămâni întregi, primeam zeci de plângeri la cabinetele noastre parlamentare, privind întârzierile nepermise în acordarea subvenţiilor din agricultură. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, funcţionarii APIA au lucrat şi în zilele de sâmbătă şi duminică. Prin această colaborare strânsă cu decidenţii din agricultură, s-a putut demonstra că lucrurile pot demara şi chiar se pot obţine rezultate deosebite. Nu e nevoie decât de implicare, iar, noi, parlamentarii PSD Arad, suntem obligaţi, prin votul acordat, să fim alături de arădeni. Agricultura, cu siguranţă, poate fi unul din motoarele esenţiale care pot desţeleni economia judeţului nostru. Dorel Căprar, deputat al PSD Arad.
Marian-Cătălin Predoiu Mulţumesc, domnule deputat, inclusiv pentru încadrarea în timp. Doamna Antoneta Ioniţă, PNL, nu e. Domnul Neagu va depune scris. Domnul Daniel Gheorghe văd că nu e. Domnul Sorin Moldovan? Nu e. Mara Mareş? Marius Bodea? Costel Alexe? Ajungem... Poftiţi, domnule deputat. Domnul Nicolae Giugea. 3 minute, vă rog.
Nicolae Giugea Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţie politică: "PSD duce Craiova tot mai departe de Bucureşti". Transportul pe calea ferată este de departe cel mai rapid, sigur şi ieftin mijloc de transport pe uscat. Din păcate, în România, transportul feroviar este tratat secundar sau nu i se acordă niciun fel de importanţă, din punct de vedere investiţional. Aşa s-a ajuns în situaţia în care, din cauza lipsei totale a investiţiilor în infrastructura de transport feroviar, durata unei călătorii pe calea ferată, între Craiova şi Bucureşti, a crescut cu cel puţin o oră, în ultimii 40 de ani. Ce să mai spunem despre ruta Craiova-Calafat, pe care trenurile se deplasează mai încet decât căruţele? Unii spun că până şi în perioada interbelică trenurile aveau o viteză mai mare decât astăzi. Nu este, oare, strigător la cer? Astfel, în pofida achiziţiei unor trenuri destul de performante pentru transportul de călători, adică trenuri electrice româneşti, produse la fabrica Softronic de la Craiova, care se pot deplasa cu până la 160 km/h, acestea parcurg cei 210 km cu o viteză medie de 60 km/h. Starea precară a infrastructurii feroviare impietează şi asupra activităţii fabricii de la Craiova, singura fabrică de rame şi locomotive electrice din Europa de Est, care a făcut investiţii semnificative tocmai pentru a produce trenuri de mare viteză. Lipsa unei infrastructuri feroviare moderne are efecte negative asupra întregii economii locale din Oltenia, fie că vorbim despre fabrici, fie că vorbim despre transportul de cereale. Potrivit Programului de guvernare 2017-2020, Guvernul lui Dragnea, căci al lui este, nu al României, se angajase să realizeze investiţii în infrastructura feroviară, la o valoare care este mult îndepărtată de necesitatea modernizării acesteia, în vederea creşterii vitezei şi siguranţei de deplasare. Pentru tronsonul Bucureşti-Craiova, Guvernul s-ar fi pregătit, chipurile, să realizeze investiţii în valoare de 68 de milioane de euro, însă acesta nu precizase concret ce anume se urmăreşte prin această investiţie. Punând în relaţie valoarea investiţiei cu lungimea tronsonului, putem bănui că prin acest proiect, dacă s-ar fi realizat, s-ar fi înlocuit, cel mult, becurile semafoarelor şi s-ar fi vopsit câţiva stâlpi, fără ca această investiţie să aibă ca efect creşterea vitezei de deplasare şi a siguranţei feroviare. Dar, oare cine şi-a făcut vreo speranţă că ceea ce a scris Darius Vâlcov în Programul de guvernare se va şi realiza? Superficialitatea obiectivelor cuprinse în program, mai ales la capitolul infrastructură, ne dă dovada clară că PSD-ALDE au croit în grabă acest document total irealizabil, iar acest lucru se confirmă în realitate. Unul dintre exemplele cele mai clare reprezintă chiar acest proiect feroviar Craiova-Bucureşti, de unde lipsesc cu desăvârşire informaţii privind data de lansare a stadiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic, când se va face licitaţia pentru acordarea contractelor de lucrări, data estimată a finalizării lucrărilor etc. Mai mult, când ar trebui să se spună clar cu ce bani se va face acest proiect, atunci se va realiza acest proiect, atunci se vorbeşte laconic despre fonduri europene sau buget naţional, adică la alegere, ori din fondurile europene din care Guvernul Dragnea nu a atras niciun leu, ori din bugetul naţional care este tot mai mic. O altă minciună marca PSD-Grindeanu! Stimaţi colegi, Pe cine credeţi că încălzeşte războiul personal dintre Dragnea şi Grindeanu? Pe nimeni! Dimpotrivă, România are de pierdut cu fiecare moment petrecut de PSD la guvernare. A dat exemplul infrastructurii de cale ferată Craiova-Bucureşti, a celei de la Calafat la Craiova, pentru care se fac doar studii de fezabilitate...
Marian-Cătălin Predoiu Vă rog, domnule deputat, aţi depăşit cu o jumătate de minut. Încheiaţi, vă rog! Încheiaţi!
Nicolae Giugea ...la fel cum am avertizat şi asupra "îngropării" Autostrăzii Oltenia. Mulţumesc.
Marian-Cătălin Predoiu Vă rog încheiaţi, îmi cer scuze, dar nu se poate altfel! Doamna Lavinia Abu-Amra, USR.
Lavinia-Corina Cosma Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Vreau să vă vorbesc astăzi despre negocierea viitorului nostru. Dragi colegi, Evenimentele care se desfăşoară în zilele acestea ţin de domeniul absurdului. PSD a confiscat două dintre cele mai importante instituţii ale României şi anume, Guvernul şi Parlamentul. Le-aţi transformat într-o arenă în care se luptă nişte oameni care vor să scape de puşcărie. Aţi reuşit cu succes, din nou, să aruncaţi ţara în haos. Din păcate, succesul dumneavoastră nu se referă la autostrăzi, şcoli sau spitale. Se referă doar la putere şi interes propriu. Aţi creat sentimentul românilor că trebuie să ia partea unei tabere, dar cum poţi să alegi între hoţi şi incompetenţi? Aţi pus o presiune extraordinară pe parlamentari, aruncând în stânga şi în dreapta cu sume fabuloase de bani şi cu diferite funcţii în Guvern. Ieri aţi anulat şedinţa de plen pentru a vota, pe repede înainte, în comisii, ceea ce le-aţi promis celor de la UDMR, în schimbul, evident, al votului lor, că doar nu era să vă creadă pe cuvânt! Care cuvânt?! Care onoare?! UDMR-ul este PSD-ul maghiarilor. De 27 de ani fac acelaşi lucru. Fac orice să obţină o felie din tortul pe care-l reprezintă banii publici! UDMR nu înseamnă maghiarii de bună-credinţă care convieţuiesc împreună cu românii, saşii şi romii în comunităţile multiculturale din România, la fel cu PSD-ul nu înseamnă toţi românii de bună-credinţă. Aţi reuşit să stârniţi românii împotriva maghiarilor, să adânciţi în unele zone asperităţile etnice. Există extremişti de ambele tabere. La fel cum sunt unii care încă cred că la Târgu Mureş nu poţi cere o pâine în limba română, sunt şi unii care cred că ungurii vor pleca cu Ardealul. În realitate, în viaţa de zi cu zi, oamenii muncesc împreună, socializează împreună, se căsătoresc şi fac copii împreună. Modul în care UDMR a negociat, cum se spune, metaforic vorbind, cu teroriştii, este regretabil şi, nu, scopul nu scuză mijloacele! În final, dragi români şi maghiari, vreau să vă fac un îndemn la toleranţă, să fim mai înţelepţi decât ei şi să le sancţionăm împreună derapajele. Cu siguranţă, istoria o va face, le va consemna trădarea şi lipsa de interes pentru cetăţean! Oameni fără conştiinţă! Mulţumesc.
Marian-Cătălin Predoiu Şi eu vă mulţumesc şi vă felicit pentru declaraţie. Urmează, mai departe, de la Grupul parlamentar al PMP, domnul Emil-Marius Paşcan.
Emil-Marius Paşcan Bună dimineaţa, tuturor! Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică se intitulează "Noaptea, ca idioţii!". PSD perseverează în teleormanizarea României şi nu sunt de vină teleormănenii, ci sărăcia în care i-a adus liderul lor de o viaţă, baronul local Liviu Dragnea, preşedintele PSD, un bugetar super îmbogăţit din afaceri ascunse, prin interpuşi, cu bugetul de stat. După episodul cu Ordonanţa nr. 13 şi tentativa de scăpare din puşcării a politicienilor corupţi, pe care o va consemna istoria drept "Noaptea, ca hoţii!", avem parte de continuarea "Noaptea, ca idioţii!". Dragnea a decis că Guvernul Grindeanu, pe care însuşi l-a instalat şi despre care spunea recent că îndeplineşte Programul de guvernare al PSD-ului la virgulă, a eşuat în mai puţin de şase luni. În realitate, prim-ministrului i se impută că a compromis graţierea şi nu l-a făcut scăpat de Beciul Domnesc pe Dragnea, el lider maximo , nu a scos-o din cărţi pe Kovesi de la DNA, a bâlbâit povestea cu SIPA, nu s-a dezis de vocile, pe alocuri realiste şi rezonabile, ale miniştrilor finanţelor publice şi justiţiei, domnul Viorel Ştefan şi respectiv Tudorel Toader, prea puţin dispuşi să gireze minciunile unui program fantasmagoric de guvernare şi s-a înţeles prea cordial cu Iohannis. Mai mult, premierul nu a percutat suficient de obedient şi slugarnic la ordinele tătucului PSD-ist. Grindi, cel până mai ieri o marionetă dezorientată şi dezarticulată printre multitudinea de grimase şi crispări, brusc deşteptat în simţire şi bărbăţie, nu demisionează la comandă şi acuză dictatura teleormăneanului care vrea să pună mâna pe toată puterea din partid. Premierul reclamă revoltat că a fost incriminat de Darius Vâlcov, că nu ar fi consolidat relaţiile guvernării cu Rusia. Deh! Nostalgii pro-estice totalitare comunistoide clasic PSD-iste, perfid, însă, tandemul solidar al celor doi penali - Dragnea-Vâlcov -, ambii legaţi de o pasiune comună, morbidă pentru cimitire. Primul a scos morţii electorali la vot, celălalt le tulbura liniştea, preluându-şi paza, conform denunţurilor penale de prin locurile de veci. Vajnică adunătură de făpturi macabre ale nopţii politico-penale care stăpânesc, prin minciună, această ţară! La vârful României camarilele PSD-iste se războiesc între ele. Nu contează cine câştigă, câtă vreme şi-au dezvăluit politrucii adevărata faţă grotescă! Nu va exista un câştigător, ci doar un învins - poporul român! Suntem cu toţii perdanţi, minţiţi de o putere politică discreţionară, dezechilibrată, cu metehne dictatoriale, cu răfuieli între găşti, chiar la nivelul Guvernului, şubrezitoare pentru statul de drept. Pierde România care pare o ţară scăpată politic de sub control, instabilă şi imprevizibilă, cu politicieni mincinoşi, ipocriţi şi demagogi, incapabili să înţeleagă rolul lor în fruntea ţării. Ce spectacol politic dezgustător şi jalnic, la aproape un secol distanţă, prin raportare la o altă clasă politică elitistă, făuritoare a României Mari! Şi cât de actuale sunt versurile poetului naţional Mihai Eminescu în această privinţă: "Iară noi? noi, epigonii?... Simţiri reci, harfe zdrobite, Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte, Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic; Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază; În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază; Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!". Vă mulţumesc pentru atenţie. Deputat al PMP de Mureş, Marius Paşcan.
Marian-Cătălin Predoiu Să ştiţi că nu v-am închis microfonul, graţie lui Eminescu, altfel vă sancţionam. Mai departe. Trecem la Grupul parlamentar al PSD. Domnul deputat Forin Tripa.
Florin-Dan Tripa Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţie politică: "Pentru ANAF, micul comerciant - un partener, nu un duşman". Lupta împotriva evaziunii fiscale este bine-venită şi acţiunile în această direcţie trebuie susţinute. PSD a reuşit până acum să aducă numeroase îmbunătăţiri activităţii ANAF, ceea ce se vede şi cu ochiul liber. Nivelul de colectare a crescut faţă de anul trecut, dar, din păcate, există şi excese şi chiar nevoia de unele schimbări legislative. Acest lucru rezultă din realitatea de zi cu zi, din contactul direct între inspectorii fiscali şi comercianţi. Zilele trecute, la cabinetul meu parlamentar de la Arad, au depus o plângere mai mulţi mici întreprinzători care activează în zona de vânzare fructe şi legume. Ei mi-au semnalat un exces de zel inexplicabil al inspectorilor fiscali, care au aplicat unele amenzi total disproporţionate faţă de unele mici scăpări în actul de vânzare. De exemplu, unii comercianţi din Piaţa agroalimentară "Mihai Viteazul" au primit amenzi de până la 27.500 de lei, pentru că nu au fiscalizat sume de câteva sute de lei. Oamenii ne-au relatat că s-au dat sancţiuni de 3.500 de lei, 17.500 de lei şi 27.500 de lei, pentru că diverse sume nu se regăseau în casa de marcat. Un exemplu în acest sens ar fi ca la un stoc de 2.000 de lei ANAF a aplicat o amendă de 17.500 de lei, deoarece nu era justificată o sumă de 308 lei. Pieţarii susţin că aceste controale din pieţe, în ultima perioadă, ar face parte din acţiunea derulată în toată ţara, numită "CERES", care presupune verificare pe toată perioada verii a comercianţilor de fructe, în târguri şi ogoare. Din nou, nu putem decât saluta vigilenţa organelor de control, în privinţa evaziunii din zona comercială a legumelor şi fructelor, dar în cazul nostru nu ştiu dacă putem vorbi doar de o simplă acţiune de control a inspectorilor fiscali. Aici atragem atenţia asupra unor posibile abuzuri, mai mult decât un exces de zel. În primul rând, solicităm inspectorilor ANAF aplicarea legii în spiritul ei şi nu ad litteram. De aceea, ca o recomandare, orice control şi sancţiune să fie personalizată, şi nu generalizată. În orice acţiune de verificare şi control noi credem că ANAF trebuie să ţină cont de fiecare situaţie aparte, să analizeze fiecare gen de sancţiune şi, în acest context, să scoată capul din litera legii, pentru a putea observa ce se întâmplă în piaţă. De aceea, recomandăm inspectorilor ANAF să umanizeze fiecare control, să lase deoparte chitanţierul de amenzi, să vină în întâmpinarea şi doleanţele comercianţilor. Astfel, atragem atenţia ANAF că micul întreprinzător nu e inamicul care trebuie sancţionat la fiecare control, pentru că el nu este a priori vinovat. Poate că este timpul ca ANAF să devină partenerul, şi nu duşmanul sectorului privat. În această privinţă, este de lăudată iniţiativa Parlamentului de a elabora Legea prevenţiei. Aşa pot învăţa şi inspectorii fiscali că esenţial în actul de control este prevenţia, şi nu sancţionarea. ANAF are nevoie de o schimbare de mentalitate şi abordare în actul de control. Vrem cu toţii sancţiuni drastice...
Marian-Cătălin Predoiu Vă rog!
Florin-Dan Tripa ...şi pentru furt şi pentru hoţie. Mulţumesc.
Marian-Cătălin Predoiu Mulţumesc şi eu. De la PNL văd că nu este niciun coleg. Trecem atunci direct la PMP. Domnul Constantin... Scuze, USR. Da. Cristina Iurişniţi. Scuze!
Cristina-Ionela Iurişniţi Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică este următoarea: "Moţiunea de cenzură PSD contra PSD - un teatru absurd al unui război intern pentru putere". În România ultimelor luni asistăm la atacuri succesive ale statului de drept, lupte pentru putere în interesul evident de a modifica Legea codurilor penale cu dedicaţie, de a dezincrimina abuzul în serviciul public, sau eliminarea articolului din Codul penal privind conflictul de interese, abuz sesizat de USR la o Curte Constituţională politizată excesiv! Dragnea, condamnat penal definitiv şi cercetat penal, precum şi Grindeanu, semnatar al OUG nr. 13/2017, sunt exponenţi ai aceleiaşi clase politice iresponsabile, capabile după cum vedem în aceste zile, să ducă ţara în criză politică la nivel guvernamental pentru interese pur personale din sfera penală. Miza reală a evenimentelor recente în guvernare trebuie înţeleasă în cheia oferită de acţiunea moţiunii de cenzură - unicat în lumea civilizată a politicii europene, aceea de a-şi canibaliza propriul Guvern. Încercările nereuşite de a submina demersurile anticorupţie i-au dus la exasperare şi la acţiuni desprinse parcă din romanele lui Kafka, pe cei doi preşedinţi cu probleme penale de la PSD şi ALDE. Care este lovitura de teatru evidentă? În această piesă demnă de Eugen Ionesco sau Beckett, Liviu Dragnea pedepseşte Guvernul Grindeanu pentru eşecul planului de subminare a justiţiei, însă, stimaţi colegi parlamentari, trebuie reamintit faptul că Sorin Grindeanu a fost învestit în funcţia de premier de Parlamentul României, nu de PSD, iar regula democratică este că cel care te-a numit este şi cel care te revocă din funcţie! Cine sunt beneficiarii acestei lovituri de teatru numită formal "moţiune de cenzură?" Cei care au iniţiat-o, în folos personal, pentru a scăpa de acuzaţiile din justiţie! Cine sunt perdanţii? Cetăţenii României, spectatori fără voia lor la acest teatru absurd, în ecuaţia căruia interesul general, bunul- simţ, respectarea legilor şi transparenţa sunt eludate! În schimb, vedem tot arsenalul teatral: jocuri de culise cu UDMR, cărora li se promit funcţii în schimbul susţinerii moţiunii, legi care să treacă în interesul lor etnic, fumigene politice aruncate în spaţiul public pentru a distrage atenţia şi a acuza fără probe, printr-un discurs dublu, fără argumente, ameninţarea nestatutară a membrilor PSD de a fi excluşi din partid, demisii ministeriale semnate în alb la data numirii în funcţie, iar apoi cei 16 miniştri care sunt şi parlamentari, votează pentru propria demitere! Cine va plăti costurile acestui teatru absurd? Tot cetăţenii vor fi cei care vor plăti biletul, nesolicitat de altfel, la acest spectacol al absurdului politic. Războiul din PSD ne costă 30 de miliarde de lei. USR este alături de milioanele de cetăţeni oneşti, plătitori de taxe şi impozite, care îşi doresc şcoli, spitale şi autostrăzi, nu politicianism, jocuri de culise şi manipulări. În calitate de deputat, e de datoria mea să atrag atenţia asupra necesităţii reale a unei guvernări responsabile, lipsită de populism, transparentă, predictibilă şi orientată strict către valorile europene şi transatlantice. Alegerile anticipate reprezintă soluţia viabilă şi corectă, în acest context politic bulversant pentru întreaga societate! Mulţumesc.
Marian-Cătălin Predoiu Vă rog. Mai departe, putem trece la PMP. Domnul Constantin Codreanu. Tuturor colegilor mă adresez - o să vă semnalez cu 30 de secunde înainte de expirarea timpului, să vă puteţi încheia declaraţia.
Constantin Codreanu Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Distinşi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi are următorul titlu: "Istroromânii - o minoritate înrudită, în dificultate culturală extremă, ameninţată cu dispariţia". Istroromânii din Croaţia reprezintă comunitatea istorică de români din afara graniţelor ţării, cea mai puţin numeroasă, circa 1.500 de persoane, şi în cea mai mare dificultate culturală, întrucât doar aproximativ 300 dintre ei mai vorbesc dialectul istoric istroromân. Singurul act legislativ românesc care face referire la ei este Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni. În 1992, UNESCO a inclus dialectul istroromân în Cartea Roşie a limbilor în pericol, amintind că este grav periclitat. A se vedea în acest sens UNESCO - "Red Book of Endangered Languages". La 27 august 2007, Ministerul croat al culturii a inclus graiurile istroromâne, numite valah şi jeiănesc, în Lista bunurilor culturale nemateriale protejate. Nu există administraţie, învăţământ, presă sau biserici în acest dialect istoric al limbii române comune în ultimele două localităţi din Regiunea Istria, în care ei mai sunt majoritari, Jeiăni şi Şuşneviţa. O minidiasporă istroromână există în Canada, Italia, Australia şi Noua Zeelandă. Acum 121 de ani, Teodor T. Burada publica o listă de 114 localităţi sau cătune, populate altădată de istroromâni, care-şi pierduseră în secolul al XIX-lea limba maternă, dar mai păstrau un şir de caracteristici etnice româneşti. Mai mulţi lingvişti români şi străini au cercetat dialectul istroromânilor. În prima jumătate a secolului al XX-lea, România a făcut primele eforturi de susţinere a acestei minorităţi înrudite, iar primul istroromân bursier al ţării noastre, Andrei Glavina, supranumit "Apostolul istroromânilor", a reuşit organizarea la Şuşneviţa, între 1921 şi 1925, a Şcolii "Împăratul Traian", cu predarea în dialectul istroromân şi în româna literară. Astăzi, dialectul istroromân se află la o răspântie: sau se va stinge definitiv, sau va resuscita, cum au resuscitat, bunăoară, nu fără efort, ebraica sau limbile celtice, manx şi cornică, din Marea Britanie. Statul român a finanţat generos refacerea şcolii din Şuşneviţa, inaugurată la 8 noiembrie 2016. Acest lucru însă nu este suficient. Este nevoie ca elevii acestei şcoli să aibă abecedare şi manuale în dialectul istroromân, dar şi în româna literară, să fie instruiţi de învăţători şi profesori care să fi urmat cursuri de pregătire în România, să poată vizita ţara noastră în cadrul unor proiecte educaţional-culturale. De asemenea, le-am putea da o mână de ajutor celor două localităţi istroromâne din Croaţia, pentru a se înfrăţi cu localităţi din România.
Marian-Cătălin Predoiu Să vă pregătiţi să încheiaţi!
Constantin Codreanu O cooperare exemplară cu statul croat şi organismele europene se impune. Fac un apel stăruitor către Guvernul României şi, în special, către Ministerul Românilor de Pretutindeni şi Institutul Cultural Român să trateze cu prioritate problematica istroromână şi să intervină în sprijinul minorităţii istroromâne înrudite, aflate în dificultate culturală extremă şi ameninţată grav cu dispariţia.
Marian-Cătălin Predoiu Mulţumesc.
Constantin Codreanu Istroromânii trebuie salvaţi! Vă mulţumesc. Deputat Constantin Codreanu, Partidul Mişcarea Populară, Circumscripţia electorală nr. 43 diaspora.
Marian-Cătălin Predoiu Mulţumesc. Domnul Vasile Cocoş, deputat al PSD.
Vasile Cocoş Mulţumesc, domnule preşedinte. Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Declaraţia politică de azi se intitulează "România are nevoie ca Programul de guvernare al PSD să fie continuat". România trece de aproape o săptămână printr-o criză de guvernare fără precedent pentru România. Cine a avut şi are interes să menţină această stare de criză de guvernare, românii au văzut în mass-media. Românii vor să ştie ce se va întâmpla cu Programul de guvernare al PSD-ului, cu care acest partid a câştigat alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016. Românii şi-au pus mari speranţe în acest program, care conţine măsuri concrete, cu termene şi responsabilităţi, măsuri care vizează creşterea nivelului de trai al românilor, în special al celor cu venituri reduse. Mâine, miercuri, 21 iunie 2017, parlamentarii sunt chemaţi să voteze moţiunea de cenzură împotriva unui premier care se încăpăţânează să se considere Guvern, un premier care nu mai reprezintă românii şi care nu poate să ducă mai departe Programul de guvernare al PSD-ului. Românii aşteaptă cu nerăbdare trecerea acestei moţiuni, care să permită Parlamentului desemnarea unui Guvern care să lucreze pentru binele românilor şi al României. Am convingerea certă că moţiunea va trece, că vom avea un Guvern care să facă eforturi să aplice întocmai şi la timp măsurile din Programul de guvernare . Dumnezeu să ne ajute să fie linişte şi pace în România! Deputat Vasile Cocoş, Colegiul nr. 40 Vâlcea, Grupul parlamentar al PSD, 20 iunie 2017.
Marian-Cătălin Predoiu Mulţumesc, domnule deputat. Am remarcat dorinţa aceasta de pace, sperăm să n-o tulburaţi! Mai departe trecem... PNL, din păcate, nu e... USR, Sergiu Cosmin Vlad.
Sergiu Cosmin Vlad Bună dimineaţa! Semnalele de alarmă privind reducerea pedepselor pentru cei care pun în pericol mediul şi fondul cinegetic au fost în zadar. PSD-ALDE-UDMR au reuşit să-şi impună viziunea, o viziune care presupune sancţiuni blânde pentru cei care atentează la integritatea pădurilor şi care practică braconajul. Nici măcar potenţiala situaţie de infringement a României pe seama gestionării defectuoase a fondului forestier nu îi îngrijorează pe cei aflaţi la guvernare, care au probabil comandă să respingă orice progres făcut în guvernarea anterioară. Din această cauză, silvicultorii şi paznicii de vânătoare activează într-o nesiguranţă tot mai mare, iar cei care au de suferit, inclusiv în judeţul Arad, trebuie să ştie cui i se datorează aceasta. Şirul lung de agresiuni, culminând cu tentative de omor asupra celor care protejează această resursă naţională nu pot fi lăsate să treacă ca simple agresiuni. În condiţiile în care atacatorii stau acasă, iar victimele fac drumuri între spital şi tribunal, PSD permite stabilirea unor amenzi pentru hoţii pădurilor, care pot fi plătite dintr-un singur camion de lemne furate. Cele aproape 300 de cazuri de agresiuni asupra personalului silvic al Romsilva, din ultimul deceniu, nu pot rămâne fără ecou. Colegii mei din USR au anunţat că susţin Proiectul "Justiţia Verde", asumat de Procurorul General al României. Prin această iniţiativă, se va acorda suport logistic procurorilor specializaţi în investigarea infracţiunilor din domeniul silvic. Am susţinut în campania electorală o astfel de idee şi o voi face şi în continuare. Dacă parlamentarii nu pricep că situaţia privind pădurile nu poate continua în felul dezastruos în care funcţionează astăzi, măcar celelalte instituţii să o facă, iar noi să susţinem aceste demersuri. Pentru USR domeniul silvic este unul de importanţă maximă. Voi lupta, alături de colegii mei, pentru a apăra pădurile României de hoţi, chiar împotriva celor care îi sprijină din Parlament! Voi reprezenta în continuare interesele societăţii şi dreptul generaţiilor viitoare de a se bucura de bogăţiile naturale ale ţării noastre. Vă mulţumesc.
Marian-Cătălin Predoiu Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Vă rog, domnul deputat Movilă. Sau invităm un alt coleg? Am crezut că de-asta v-aţi întors!
Petru Movilă Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia politică se numeşte "Mare-i grădina Ta, Doamne!". Stimate domnule preşedinte Liviu Dragnea, În ultimele zile românii au încercat să găsească un fir logic al evenimentelor din PSD. Pentru că o ţară întreagă nu reuşeşte să găsească logica deciziilor dumneavoastră, mă văd nevoit să vă explic cum stă treaba cu Guvernul. Domnule preşedinte al PSD, Conform art. 102 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, "Guvernul, potrivit Programului său de guvernare votat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice şi este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică". Guvernul are un Program de guvernare acceptat de Parlament, nu de dumneavoastră, şi nici de grupurile de interese ale PSD. Mai mult decât atât, acest Guvern trebuie să asigure realizarea politicii interne şi externe a ţării. Ţin să precizez că politica internă nu se referă la interesele din cadrul clanului PSD, iar politica externă nu se referă nicidecum la investiţiile pe care le ordonaţi, după preferinţe, în diferite zone ale ţării, în afara Bucureştiului, acolo unde îşi desfăşoară activitatea baronii dumneavoastră, cu excepţia Iaşiului, fireşte. Mergem mai departe la alin. (3), pe care sunt convins că nu l-aţi înţeles. Acest alineat vă explică cât se poate de clar faptul că Guvernul nu înseamnă nici pe departe Liviu Dragnea, nu înseamnă nici preşedintele Camerei Deputaţilor, nu înseamnă nici PSD, ALDE sau UDMR, ci înseamnă un prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin legi organice. Foarte important, domnule preşedinte Dragnea, este şi faptul că, în conformitate cu art. 103 alin. (3), "Programul şi lista Guvernului se dezbat în Camera Deputaţilor şi de Senat", şi nu de Dragnea în sediul PSD, sau pe grupuri de comunicare cu Olguţa Vasilescu, aşa cum credeaţi dumneavoastră până acum. Mai mult, art. 107 alin. (1) vă explică, domnule Dragnea, faptul că "Guvernul este condus de un prim-ministru", că tot el "coordonează activitatea membrilor acestuia, prezentând Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii". Deci nu un individ conduce Guvernul, şi nu o gloată de penali evaluează Executivul! Poate ar trebui să facem un referendum de modificare a Constituţiei, iar sintagma "prim-ministru" să fie înlocuită cu "Liviu Nicolae Dragnea", iar rapoartele să fie prezentate în piaţă, la Teleorman, şi nu în faţa Camerei Deputaţilor sau Senatului. Şef în piaţă, bineînţeles că va fi Codrin Ştefănescu; vom reglementa şi asta. Continuând bâlciul, ajungem astăzi să asistăm la o comedie de cea mai joasă speţă. PSD şi ALDE depun moţiune de cenzură împotriva unui Guvern PSD şi ALDE şi spun că nu este o moţiune împotriva unui Guvern PSD şi ALDE. În acelaşi timp, aceeaşi alianţă vrea să salveze România tot de guvernarea PSD şi ALDE. Pentru a fi mascarada completă, miniştrii sunt solidari şi anunţă, prin vocea doamnei ministru Carmen Dan, că PSD a iniţiat o lovitură de stat, dar să stăm liniştiţi, că tot PSD ne salvează!
Marian-Cătălin Predoiu Mulţumesc.
Petru Movilă Câtă sfidare, stimaţi colegi! Acum câteva luni domnul Dragnea lăuda Executivul şi spunea tuturor că este un Guvern de nota zece şi că totul merge întocmai cu planul de guvernare. Stimaţi colegi, Vedem în aceste zile un Parlament care s-a transformat într-o zonă unde la orice colţ se negociază un vot, iar un PSD mai mic, numit UDMR, anunţă că până miercuri, înainte de şedinţă, nu ştiu în ce tabără se poziţionează.
Marian-Cătălin Predoiu Vă rog să conchideţi!
Petru Movilă Imediat! PSD a denumit moţiunea de mâine "România nu poate fi confiscată! Apărăm democraţia şi votul românilor!", însă de cine o apără, cine o ameninţă?! PSD o ameninţă şi PSD o salvează! Stimaţi colegi, România nu mai poate fi confiscată, pentru că nu mai este nimic de confiscat! Aţi avut voi grijă să confiscaţi şi ceea ce nu mai avem! Vă mulţumesc. Deputat al PMP, Petru Movilă.
Marian-Cătălin Predoiu Domnul deputat Nicu Niţă, PSD.
Nicu Niţă Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică este "Ziua produselor agroalimentare româneşti". Parlamentul României a aprobat Proiectul de Lege privind instituirea zilei de 10 octombrie ca Zi naţionala a produselor agroalimentare româneşti. Iniţiativa legislativă, care a avut susţinerea tuturor grupurilor parlamentare, vine în sprijinul măsurilor rezultate din Programul PSD de guvernare a României pentru următorii patru ani, care acordă o atenţie deosebită agriculturii, ca ramură de importanţă strategică a economiei naţionale. PSD s-a angajat să ia măsuri pentru protejarea firmelor româneşti şi angajarea tinerilor în agricultură. Vrem ca românii să se bucure găsind pe piaţă materii prime şi produse agroalimentare pentru o hrană sănătoasă, încurajând atât concurenţa în domeniu, cât şi informarea oamenilor cu tot ceea ce este mai bun în produsele oferite cumpărătorilor. De asemenea, reluând şi o activitate tradiţională, "Ziua recoltei", la nivelul realităţilor de acum, "Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti" îşi propune să încurajeze o serie de acţiuni educative, de cercetare ştiinţifică şi promovare a oricăror iniţiative, care să conducă la obţinerea unor performanţe superioare în producţia agricolă, creşterea gradului de modificare a produselor agroalimentare româneşti, prezentarea de produse proaspete, de calitate, de la producătorii autohtoni. Ca membru al Comisiei pentru agricultură şi ca parlamentar de Brăila, judeţ cu o importantă pondere agricolă, am susţinut adoptarea acestei legi convins fiind că, dincolo de rezultatele imediate, ea va genera efecte pozitive pe termen lung asupra producătorilor agricoli, a cantităţii şi calităţii produselor şi a veniturilor obţinute din agricultură, care să devină, aşa cum prevede Programul de guvernare al PSD, un motor de creştere economică pentru judeţul Brăila şi pentru întreaga ţară. Deputat Niţă Nicu.
Marian-Cătălin Predoiu Mulţumesc, domnule deputat. Trecem la domnul Vlad-Emanuel Duruş, USR.
Vlad-Emanuel Duruş Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică se intitulează "Răfuielile grupărilor din Partidul Social Democrat, pe spinarea românilor". Stimaţi colegi, Ceea ce se întâmplă în aceste momente este exact ceea ce USR a avertizat încă din campania electorală. Anume, Partidul Social Democrat nu este capabil să pună interesele ţării şi ale cetăţenilor mai presus de interesele partidului şi ale diferitelor tabere din interiorul acestuia. Ceea ce îi afectează pe cetăţenii acestei ţări este că această răfuială internă se răsfrânge asupra instituţiilor statului şi a banului public. O criză politică din interiorul unui partid trebuia să rămână şi să fie rezolvată acolo, nu să fie exportată pe spinarea unui întreg popor. Miza acestui război intern nu este controlul puterii, ci controlul asupra mecanismelor de guvernare şi asupra accesului la sume uriaşe de bani din fondul public. Amintesc aici Programul Naţional de Dezvoltare Locală, unde sunt puse la dispoziţie nu mai puţin de 30 de miliarde de lei pe o perioadă de până în 2020. Avem, aşadar, în faţă, un meci care se joacă cu miliarde de euro pe masă. Vom vedea mâine cine câştigă, dar de pierdut, pierd ţara şi cetăţenii săi. Efectele luptei interne din Partidul Social Democrat se resimt atât în plan economico-financiar, cât şi în imaginea externă a României. Am ajuns astfel ca ţara să fie neguvernată, să vedem o echipă guvernamentală formată din 3 oameni, care e preocupată doar să se menţină la putere, în loc să administreze resursele ţării în interesul cetăţenilor, prin deblocarea fondurilor atât de necesare dezvoltării comunităţilor locale, pe criterii obiective de prioritate. S-a ajuns în situaţia gravă în care este afectată stabilitatea monedei naţionale şi a burselor financiare, din cauza iresponsabilităţii coaliţiei de guvernământ. Ne întrebăm cu ce încredere ne privesc acum cei care îşi doresc să investească în România, fie ei români sau străini, cum ar mai putea să-şi facă planuri de investiţii, bazându-se pe predictibilitate şi stabilitate. Suntem alături de milioanele de cetăţeni oneşti, plătitori de taxe şi impozite, care, în loc să aibă parte de investiţii în şcoli, spitale şi autostrăzi, vitale pentru dezvoltarea sănătoasă a ţării, primesc în schimb jocuri de culise, manipulări şi politicianism toxic pentru România. Atrag atenţia că în spatele acestor manevre incalificabile pentru cei aleşi democratic să asigure stabilitate şi bunăstare se ascunde de fapt realitatea crudă, aceea că această coaliţie de guvernământ nu a reuşit să îndeplinească Programul de guvernare promis. Îngrijorarea mai vine şi pe fondul situaţiei geopolitice regionale, astfel că în zona centrală şi de est a Europei ne confruntăm cu instabilitate politică şi tendinţe autocratice, România fiind considerată până acum un stat stabil în această zonă. În aceste momente, cu atât mai mult România are nevoie urgentă de o conducere responsabilă, competentă şi stabilă, de natură a încuraja investitorii şi de a asigura partenerii noştri că suntem un pilon de stabilitate şi dezvoltare în regiune.
Marian-Cătălin Predoiu Vă rog, încheiaţi!
Vlad-Emanuel Duruş Într-un minut. Răfuiala dintre taberele aceluiaşi partid de guvernământ trebuie să înceteze a se purta pe spinarea românilor şi, poate că mâine, după canibalizarea internă, să guvernaţi responsabil ţara şi milioanele de oameni care şi-au pus speranţele în dumneavoastră. Dar am impresia că, la ce concesii se fac zilele acestea de dragul puterii, va fi prea târziu. Vlad Duruş, deputat al USR de Maramureş.
Marian-Cătălin Predoiu Domnul Ionuţ Simionca. Stimaţi colegi, Îmi permit şi eu o reflecţie. Să ştiţi că abuzurile mari încep cu abuzuri mici. Vă rog să respectaţi termenul!
Ionuţ Simionca Bună ziua, domnule preşedinte! Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Coaliţia PSD-ALDE a picat testul credibilităţii". Coaliţia de la guvernare a picat testul credibilităţii pentru a doua oră în şase luni, de data aceasta definitiv; prima dată cu Ordonanţa de urgenţă nr. 13, când au vrut să elibereze hoţii şi corupţii, şi acum, cu moţiunea de cenzură împotriva propriului Guvern. Marele PSD a ajuns să folosească Parlamentul României pentru a-şi regla problemele interne, iar ALDE, după ce şi-a pierdut grupul parlamentar de la Senat, este aproape să-şi piardă şi grupul parlamentar de la Camera Deputaţilor. Împreună, PSD şi ALDE, sunt ca o maşină cu trei roţi sparte, din patru. Cum vreţi, domnilor, să conduceţi această ţară, când voi nu puteţi să vă conduceţi nici propriile voastre partide? Bine că aţi convins pe colegii din UDMR, care, se pare, din dragoste de ţară, din patriotism şi fără niciun fel de interes, vă vor ajuta să treceţi moţiunea de cenzură împotriva propriului Guvern. Şi în acest fel PSD, ALDE, UDMR vor conduce România într-o Europă cu două viteze, în marşarier. Este o vorbă veche, la noi în ţară, care zice că "fiecare ţară îşi merită conducătorii". Oare noi, poporul român, aşa păcătoşi să fim? Sau cu ce am greşit să fim bătuţi atât de rău? Fiţi convinşi că în Parlamentul României sunt destui oameni de bună-credinţă care vor pune în faţă interesele naţiunii, ale României, înaintea celor de partid, de grup sau personale, care vor sancţiona drastic orice derapaj politic al coaliţiei de guvernare sau al majorităţii parlamentare. Deputat Ionuţ Simionca, Bistriţa-Năsăud. Mulţumesc.
Marian-Cătălin Predoiu Mulţumesc şi eu. Trecem la doamna Andreea Cosma, PSD. Dacă nu este, doamna Camelia Gavrilă. Silviu Macovei? Nicolae Georgescu? Vasile Axinte? Nicolae Velcea? Mihaela Huncă? Rotaru? Bogaciu? Budăi, atunci, ce să fac... Poftiţi, domnule Budăi! Deşi aţi semnalat că trimiteţi scris, aşa scrie la mine, aici. Dar aveţi dreptul să vorbiţi, bineînţeles!
Marius-Constantin Budăi Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Obiectul declaraţiei politice: "Parlamentarii PSD-ALDE sunt interesaţi de creşterea veniturilor pentru toate categoriile socio-profesionale". Stimaţi colegi, Săptămâna trecută, alături de colegii de la PSD şi ALDE, am susţinut şi am adoptat în Parlament legea prin care se acordă majorări salariale pentru celelalte categorii de bugetari, care încă nu primiseră nicio creştere în acest an. Toţi salariaţii de la stat vor primi majorări salariale, anul acesta, aşa cum am stabilit în Programul nostru de guvernare. Astfel, s-au aprobat majorări cuprinse între 15% şi 30%, pentru o serie de angajaţi din domeniul sănătăţii, al apărării, al agriculturii, al culturii şi al mediului academic. În acelaşi timp, va creşte şi valoarea indemnizaţiei acordate personalităţilor culturale, oamenilor de ştiinţă şi sportivilor cu rezultate excepţionale. Săptămâna viitoare urmează să ajungă în Parlament şi Proiectul privind telemunca. Este o măsură importantă pe care am promis-o românilor, atunci când le-am prezentat proiectul nostru, şi care ajută în egală măsură mediul de afaceri, dar şi pe cei care îşi caută un loc de muncă. Telemunca este o şansă acordată pentru forţa de muncă din zonele defavorizate, unde investitorii nu vin pentru că nu există infrastructură şi centre universitare. Telemunca avantajează locurile de muncă din industriile care permit lucrul de la distanţă: IT, management, marketing, consultanţă etc. Telemunca este un sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi, pentru a-şi găsi un loc de muncă şi a-şi câştiga cu demnitate veniturile pentru un trai decent. Telemunca este totodată o măsură care avantajează firmele care caută forţă de muncă calificată şi pentru a-şi reduce cheltuielile administrative. Telemunca este o măsură care vine în completarea altor programe care sprijină angajaţii pentru găsirea unui loc de muncă, cum este Programul "Prima chirie", pentru cei care îşi găsesc un loc de muncă la peste 50 de km de domiciliu. Aşadar, se poate constata că, în ciuda tuturor criticilor care ne sunt adresate de colegii din opoziţie, eu şi colegii mei parlamentari adoptăm în fiecare săptămână proiecte de lege, prin care încercăm să le oferim românilor condiţii mai bune de muncă, venituri mai mari, taxe mai mici şi servicii publice de calitate. Vă mulţumesc. Deputat de Botoşani, Marius-Constantin Budăi.
Marian-Cătălin Predoiu Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat. Trecem mai departe, la PNL. Este semnalat aici că domnul Şovăială a depus în scris. Dar, dacă doreşte să citească, dacă nu, este în regulă. Avem pe cine să rugăm şi anume, pe doamna Oana Bîzgan-Gayral, de la USR. Aveţi trei minute, vă rog.
Oana-Mioara Bîzgan-Gayral Mulţumesc, domnule preşedinte. În România, în 2015, existau 1.143 de companii de stat, fie cu participaţie majoritară de stat, fie cu participaţie deplină sau control al statului. Aceste companii angajau, în acelaşi an, 291.000 de persoane, respectiv 7% din totalul salariaţilor din România, şi împreună generau 49 de miliarde de lei în venituri. Aceste numere nu ar trebui decât să ne convingă de importanţa companiilor de stat în economie, mai ales în contextul în care creşterea economică recentă s-a bazat puternic pe consum, iar investiţiile continuă să rămână în urmă. Cu o problemă atât de delicată însă - de ce încearcă actualul Parlament să politizeze companiile de stat şi mai tare? Situaţia curentă nu arată deloc bine, întrucât, chiar dacă la nivel agregat companiile de stat au arătat o marjă a profitului de 2,47%, aceasta este sub marja de profit din mediul privat, de 2,73%. Însă mai important de atât, dacă eliminăm prin analiză primele 5 companii, în funcţie de profit, întreprinderile de stat la nivel agregat au înregistrat o marjă negativă medie de minus 5,93%. Nu este însă de mirare că majoritatea acestor întreprinderi toacă bani şi vor toca în continuare, având în vedere ce se întâmplă la conducerea lor. Nu lipsa de active a determinat actuala postură a companiilor de stat. Cele mai recente analize arată că datoriile totale reprezintă 29% din totalul activelor acestor companii. Întrebarea pe care suntem forţaţi să o punem este ce se întâmplă cu aceste active? De ce nu sunt ele utilizate pentru a produce venituri şi pentru a contribui pozitiv la dezvoltarea economică a României? Iniţial, problema era cea de guvernanţă. Management politic şi prost pregătit înseamnă atât ineficienţa de gestiune a resurselor companiei, dar şi o incapacitate a companiilor de a atrage finanţare la costuri de bun-simţ la nivelul pieţei. Cine poate învinui băncile că oferă dobânzi mult mai usturătoare unor companii conduse pe criterii politice, ale căror rezultate sunt din ce în ce mai rele? Ca să nu mai vorbim de salariaţi, la companiile aflate sub tutela administraţiei centrale. Soluţia acestei probleme este simplă - transparenţa -, iar transparenţa este fundamentul O.U.G. nr. 109 privind implementarea guvernanţei corporative la întreprinderile de stat. Ce înseamnă această ordonanţă? În linii mari, presupune angajarea, în mod transparent şi meritocratic, al unui management profesionist şi calificat pentru compania în cauză. De asemenea, presupune standarde de raportare a situaţiilor financiare care preţuiesc, înainte de toate, transparenţa şi buna conducere a companiilor. Oricât de simplu ar părea, noi, cetăţenii, am beneficia din timp de pe urma acestei ordonanţe, chiar dacă aceasta abia a fost implementată la câteva companii de stat, pe care le putem număra pe degete, care incidental, sunt şi cele mai profitabile. De ce nu se implementează O.U.G. nr. 109 la toate companiile de stat însă Un motiv este legat de excepţiile pe care le propune, în mod repetat, Parlamentul. 27 de companii ar trebui să fie exceptate de la mai multă transparenţă şi eficienţă, conform liderilor. Inclusiv CE Oltenia, companie responsabilă de o treime din necesarul energetic al României, dar care se zbate de câţiva ani încoace şi toacă banii contribuabililor constant...
Marian-Cătălin Predoiu Vă rog să încheiaţi!
Oana-Mioara Bîzgan-Gayral ... o astfel de politică nu doar că a reprezentat...
Marian-Cătălin Predoiu Nu v-am întrerupt eu microfonul. S-a defectat de acolo, Mai apăsaţi o dată, încheiaţi.
Oana-Mioara Bîzgan-Gayral O astfel de politică nu doar că ar reprezenta o catastrofă pentru operaţiunile acestor companii, devenind aproape imposibil pentru acestea să obţină o finanţare din piaţă, la costuri decente, ci ar presupune o adâncire a ineficienţelor de funcţionare. Iar aceste ineficienţe vor însemna mai multe disponibilizări, mai mulţi bani tocaţi de la buget, mai mulţi oameni în sărăcie. Mulţumesc.
Marian-Cătălin Predoiu Mulţumesc şi eu. Stimaţi colegi, Conform listei pe care o am în faţă, furnizată de Secretariatul General, nu mai este nici un coleg care ar urma să susţină declaraţia. Dacă nu mă contrazice nimeni din sală, atunci declar închisă şedinţa consacrată declaraţiilor politice. Vă mulţumesc. (Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)
Vasile Axinte Astăzi voi prezenta declaraţia politică intitulată: "Colegiul Naţional de Artă «Octav Bancilă» din Iaşi, un motiv de mândrie pentru capitala Moldovei". Învăţământul românesc a demonstrat şi demonstrează faptul că este unul competitiv, care aduce faimă şi prestigiu României. În fiecare an, ne putem mândri cu medalii la Olimpiadele Internaţionale de matematică, informatică, fizică sau chimie, deşi starea educaţiei româneşti încă este un motiv de dispută între factorii decidenţi şi sindicatele de profil. Iaşiul, respectându-şi blazonul de oraş cultural sau oraş al educaţiei, cu prima universitate din ţară, fiind considerat, de drept, "Oraş pionier al învăţământului superior românesc", a adus de-a lungul timpului prestigiu României prin rezultatele obţinute la diferite concursuri şcolare, când elevii ieşeni au demonstrat valoare şi seriozitate, calităţi confirmate şi de juriile de resort. Astăzi, este rândul Colegiului Naţional de Artă "Octav Băncilă" din Iaşi, pentru un binemeritat laudatia de la tribuna Parlamentului României. Confirmând rezultatele excelente obţinute la Concursul Internaţional de Interpretare Instrumentală "Ioan Goia", cu participare excepţională atât din ţară, cât şi din străinătate, aici menţionând delegaţii din Chişinău, Odesa, Soroca, Tiraspol, Colegiul Naţional de Artă "Octav Băncilă" s-a prezentat la a XXXVIII-a ediţie a Concursului Naţional de Interpretare Instrumentală "Lira de Aur", cu scopul declarat de a câştiga "marele premiu". Nu numai că a câştigat "marele premiu", însă Colegiul din Iaşi a reuşit să obţină toate premiile puse în joc, acest lucru întâmplându-se, pentru prima dată, după 1972, moment în care a avut loc prima ediţie a acestui concurs prestigios. Juriul, compus din profesori de la Bucureşti, Iaşi, Cluj Napoca, Timişoara, dar si din solişti celebri din ţară şi străinătate, a confirmat faptul că la Iaşi se face şcoală serioasă, chiar de înaltă performanţă. Laureaţii acestei ediţii, pe care ţin nepărat să îi menţionez, au fost: Suntem mândri de elevii noştri premiaţi, generaţia noastră de mâine, cât şi de profesorii coordonatori care, în fiecare an, aduc bucurie şi cinste capitalei Moldovei. Suntem cu adevărat onoraţi!
Nicolae Georgescu Astăzi voi prezenta declaraţia politică intitulată: "România a scăpat de 8 proceduri de infringement ale Comisiei Europene". Vreau să aduc în discuţie anunţul făcut zilele trecute de Ministerul Afacerilor Externe. Mă refer aici la decizia Comisiei Europene de a clasa un număr semnificativ de proceduri de infringement îndreptate împotriva României. Este vorba de proceduri care se referă la următoarele directive: ordinul european de protecţie - Directiva 2011/99/UE; situaţiile financiare - Directiva 2013/34/UE; atribuirea contractelor de concesiune - Directiva 2014/23/UE; achiziţiile publice - Directiva 2014/24/UE; achiziţiile publice în domeniul utilităţilor - Directiva 2014/25/UE; cerinţele tehnice referitoare la ţesuturi şi celule umane - Directiva (UE) 2015/565; cazeinele şi cazeinaţii - Directiva 2015/2203/UE. Clasarea cauzelor menţionate fost decisă ca urmare a adoptării actelor normative care asigură transpunerea completă a respectivelor directive. Probabil cea mai importantă cauză clasată o reprezintă conformitatea cu art. 267 din Tratatul privind funcţionarea UE, referitoare la practica autorităţilor judiciare naţionale, bazată pe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în materie de discriminare. În legătură cu aceasta, Comisia Europeană a apreciat că practica este conformă dreptului Uniunii Europene. Eforturile le aparţin ministrului delegat pentru afaceri europene, agentului guvernamental pentru Curtea de Justiţie a UE, dar şi ministerelor de linie. Cu toţii au colaborat pentru asigurarea, la nivel intern, a transpunerii în mod corespunzător a legislaţiei europene, dar şi la finalizarea procedurilor de infringement aflate în curs. Iar rezultatele se văd, respectiv clasarea acestui număr semnificativ de cauze, lucru care nu poate decât să ne bucure, pentru că această reuşită confirmă faptul că statul nostru reuşeşte să găsească soluţii la provocările cu care Uniunea Europeană se confruntă, soluţii recunoscute atât de statele membre, cât şi de Comisia Europeană. România este unul dintre promotorii cei mai activi ai continuării şi consolidării procesului de integrare europeană şi este ţara ce deţine un loc binemeritat în cadrul familiei europene.
Alexandra-Corina Bogaciu "Ziua mondială a refugiaţilor, motiv de reflectare asupra încetării conflictelor armate din Siria şi Afganistan". Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a stabilit prin Rezoluţia 55/76 din 4 decembrie 2000, celebrarea anuală a Zilei mondiale a refugiaţilor, la data de 20 iunie. Consider că în actualul context internaţional - şi mă refer aici la conflictul din Siria, din cauza căruia au fost dislocaţi peste 6 milioane de oameni pe plan intern, iar 4 milioane de sirieni au fugit din ţară în ultimii patru ani, sau la războiul civil din Afganistan şi Yemen, de unde în fiecare lună ajung în Europa câteva mii de emigranţi - este nevoie de adoptarea unei strategii complexe pe termen lung, prin care să se soluţioneze această criză care a afectat Europa în ultima perioadă. În ultimii doi ani, Europa a cunoscut cele mai ample mişcări de masă de oameni de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, peste un milion de refugiaţi şi migranţi fiind primiţi în Uniunea Europeană. De aceea, cred că, de Ziua mondială a refugiatului, politicienii din toate statele europene au obligaţia să se aplece asupra cauzelor profunde care au determinat această criză şi să încerce să ia măsuri atât la nivelul ţărilor sursă de unde au izbucnit conflictele, cât şi în propriile state, pentru creşterea nivelului de integrare a solicitanţilor de azil. Este important ca pentru familiile de emigranţi care sunt primite şi îndeplinesc condiţiile pentru azil să se asigure asistenţă umanitară şi condiţii decente pentru instalarea acestora în cadrul comunităţilor locale. Uniunea Europeană are obligaţia juridică şi morală de a-i proteja pe cei aflaţi în nevoie. Statele membre sunt responsabile cu examinarea cererilor de azil, hotărând cine va beneficia de protecţie. Însă nu toată lumea care vine în Europa are nevoie de protecţie. Multe persoane îşi părăsesc ţara în încercarea de a-şi îmbunătăţi viaţa. Aceste persoane sunt adesea denumite migranţi economici, iar dacă cererea lor de azil nu este soluţionată favorabil, Guvernele naţionale au obligaţia de a-i transfera în ţara lor de origine sau într-o altă ţară sigură pe care au tranzitat-o. Comisia Europeană a anunţat că România trebuie să mai primească 3.546 de refugiaţi, potrivit Planului comun de relocare aprobat de blocul comunitar şi care are un caracter de obligaţie legală. Raportul Comisiei Europene arată ca România a primit, până la 9 iunie 2017, 45 de imigranţi din Italia şi 589 de imigranţi din Grecia. În ţara noastră, din anul 1991 până în prezent, un număr de 26.442 persoane au depus cereri pentru acordarea formei de protecţie. Dintre aceştia, 4.981 au primit statut de refugiat sau protecţie subsidiară. Având în vedere că mii de persoane şi-au pierdut viaţa pe mare, încercând să ajungă în Uniunea Europeană, iar aproape 90 % dintre refugiaţi şi migranţi au plătit membri ai criminalităţii organizate şi traficaţi de persoane pentru a-i trece peste graniţă, consider că este datoria Uniunii Europene şi a statelor membre NATO să se implice în conflictele de unde provin aceşti oameni pentru a pune capăt acestei crize umanitare. În total, în 2015 şi în 2016, Uniunea Europeană a alocat peste 10 miliarde de euro din bugetul său pentru a face faţă crizei refugiaţilor. Majoritatea persoanelor care ajung în Europa au nevoie de ajutor ca să îşi satisfacă nevoile de bază, cum ar fi apa potabilă, hrana şi adăpostul.
Florinel Stancu "Prefer soluţiile, în detrimentul acuzaţiilor. Despre starea pădurilor din România". "Toată lumea poate face erori pe care să le impute altora: asta înseamnă să faci politică" - spunea la un moment dat, cu tact şi cinism, Georges Clemenceau. În acelaşi timp, eu cred că politica nu are absolut nicio relevanţă, dacă nu duce la soluţii pentru cetăţeni, pentru stat, pentru viitor. Disputele politice sunt acceptate şi benefice pentru democraţie, însă problemele nu trebuie neglijate. Ţara trebuie să meargă înainte. Iar de asta ne vom asigura tot noi, deputaţii Partidului Social Democrat, cei care ne-am lansat în politică din rândul oamenilor simpli şi am fost învestiţi de majoritatea românilor. Am promis că vom reduce povara sărăciei de pe umerii cetăţenilor şi că vom avea grijă de această ţară frumoasă. O parte dintre promisiuni le-am realizat, mai avem trei ani să ducem la îndeplinire ce a rămas. Cu siguranţă, o vom face! Personal, consider importante problemele de mediu care, în opinia mea, reprezintă un capitol neglijat în România. Din acest motiv, mi-am propus să schimb în bine unele lucruri, să mă implic activ atât cât îmi permite funcţia de deputat. Să luam, de exemplu, pădurile acestei ţări sau râurile, pe care le-am cunoscut mai bine după ce am activat foarte mulţi ani în domeniu. Ambele sunt supuse unui asediu din partea factorului uman, iar asta explică şi numărul considerabil de inundaţii, alunecări de teren sau alte calamităţi naturale. Ca să prevenim producerea unor asemenea evenimente neplăcute pe viitor, avem nevoie de măsuri concrete. Am observat că şi colegii din opoziţie sunt preocupaţi de acest subiect. Le place să discute despre defrişări şi consecinţele lor. Se afirmă că exportăm, ca ţară, foarte multă masă lemnoasă sau că autorităţile responsabile nu controlează eficient furtul de lemne. Cu o parte dintre problemele abordate sunt de acord. Însă, când văd cum cei de la PNL ne acuză toată ziua de aceste probleme, fără să ţină cont de ceea ce s-a întâmplat pe vremea Guvernului Cioloş, Executivul creat de dânşii, nu pot să nu-i denunţ public că ne mint şi că dau dovadă de ipocrizie. Consider că Partidul Social Democrat s-a implicat cel mai mult în rezolvarea problemelor legate de mediu. Personal, în calitate de deputat, m-am implicat în orice iniţiativă propusă în sprijinul pădurilor. Voi combate neobosit ipocrizia şi voi face tot ce este legal să crească numărul împăduririlor în toată ţara. Consider că aici se află cheia problemei. Să cerem în mod sistematic mai multă vigilenţă din partea autorităţilor responsabile şi să dublăm sau să triplăm campaniile de împădurire. Declar cu toată responsabilitatea că există o industrie foarte importantă în prelucrarea lemnului în România, pe care nu o putem sista. Vorbim despre sute de persoane angajate, despre o ramură care ne-a făcut cinste ani în şir. De aceea, nu putem fi ipocriţi, să spunem că dacă vom deveni mâine miniştri ai apelor şi pădurilor, nu vor mai exista defrişări în România. Putem, în schimb, să creştem prelucrarea lemnului în România prin politici clare, în detrimentul exportului brut, ceea ce ar însemna o valoare adăugată pentru economie, noi locuri de muncă şi mai puţine defrişări ilegale. Viitorul ministru al apelor şi pădurilor va trebui să ţină cont de asta. La fel, poate demara un amplu program de creştere a perdelelor forestiere, un program care va compensa o parte din ceea ce s-a tăiat până în prezent şi care va reduce substanţial înzăpezirea drumurilor pe timp de iarnă. În concluzie, soluţii există. Avem nevoie de încredere şi mai multă implicare pentru a demonstra că lucrurile nu se reduc doar la nivel de dezbateri politice.
Nicolae Velcea Astăzi voi prezenta declaraţia politică intitulată "Donând sânge, vei salva vieţi!". Într-o ţară în care scandalurile de tip tabloid ocupă adesea grilele de programe tv., aproape până la saturaţie, într-o societate parcă prea mult aplecată asupra scandalurilor politice şi controverselor de orice fel, într-o Românie zguduită de recentul scandal al arhivelor SIPA, am fi putut uşor trece cu vederea faptul că, în data de 14 iunie, se sărbătoreşte Ziua donatorului de sânge. Evident, donarea de sânge sau de componente sangvine poate reprezenta pentru unii confraţi de-ai noştri, o şansă nouă la viaţă, într-o ţară care domină clasamentele la nivel european în ceea ce priveşte accidentele rutiere grave sau erorile medicale cu potenţial tanatogenerator. Tindem adesea să uităm pe oamenii altruişti, pe cei care se gândesc, în acelaşi fel, la viaţa aproapelui ca la propria lor viaţă. A da viaţă este un lucru la fel de nobil ca salvatul unei vieţi. Nu ne putem permite să uităm aceste gesturi pline de generozitate şi care demonstrează faptul că oamenii pot deveni, fără probleme, proprii lor salvatori. Din păcate, România se confruntă, de foarte multă vreme, cu o criză majoră de sânge, mai ales la grupele rare. Rezervele de sânge ale spitalelor sunt de cele mai multe ori epuizate, ceea ce duce la amânarea frecventă a multor intervenţii chirurgicale, intervenţii care reclamă urgenţă. Neaplicarea terapiilor medicale la timp, printre care şi transfuzia de sânge, micşorează foarte mult şansele de supravieţuire ale unui om suferind. Deşi în ultima vreme s-au făcut foarte multe campanii de donare de componente sangvine, donatori au rămas tot donatorii tradiţionali, oamenii altruişti pentru care a salva o viaţă a devenit a doua profesie a lor, la care s-au adăugat, în special, cei aparţinând profesiilor militarizate. Speranţa ar putea veni însă de la tinerii noştri, oamenii în putere care ar putea să ofere un plus de speranţă celor care aşteaptă o a doua şansă la viaţă. Mă gândesc foarte serios la o iniţiativă legislativă care să îmbunătăţească cadrul drepturilor celor care donează sânge în mod regulat, recunoscând în acelaşi timp faptul că actuala legislaţie nu s-a orientat corespunzător faţă de efortul acestor oameni, un efort până la urmă şi fizic, dacă ţinem cont de cantitatea de sânge donată de un donator. Într-o Românie a controverselor, donatorii de sânge nu ar trebui să fie victimele niciunei controverse, deoarece ei fac de cele mai multe ori ceea ce nu reuşeşte statul, cel care are o obligaţie constituţională de a garanta dreptul la viaţă. Cu preţuire pentru donatorii de sânge!
Viorica Cherecheş "Avem şi români de elită!" De câte ori Steagul României se ridică pe cel mai înalt catarg, la competiţiile internaţionale, şi Imnul de stat al României se aude în difuzoare, fiecare dintre noi simţim mândria de a fi român. Ne mândrim că avem elevi de elită, sportivi de aur, regizori care câştigă numeroase premii şi specialişti recunoscuţi la nivel internaţional. Da, avem şi oameni de excepţie care conturează adevărata imagine a României în lume, pentru că România nu înseamnă obligatoriu numai ceea ce prezintă o parte din mass-media internaţională. Da, nu trebuie să uităm nici de faima românilor medici în SUA, a românilor ingineri la mari transnaţionale, a românilor profesori la Harvard sau Yale, a celor care fac carieră juridică în justiţia britanică sau americană. Din păcate, aceştia au parte doar de sentimentul nostru de mândrie şi mulţumiri. Acestor elite ar trebui să le oferim recunoaştere reală nu la nivel declarativ. Felicitările şi un buchet de flori oferite la întoarcerea în ţară nu este o dovadă a recunoştinţei. Competiţia ar trebui să genereze performanţă, dar, din păcate, în cazul elitelor, în România generează rezerve. Ar trebui să iniţiem un set de norme legislative şi programe care să le dea şansa să pună în valoare experienţa acumulată şi care ar aduce beneficii substanţiale şi României, ca stat. Avem români de elită, de la elevi premiaţi la olimpiadele internaţionale sau premiaţi la NASA, la studenţi cu rezultate academice extraordinare, la regizori care au adus numele României pe buzele tuturor, la sportivi de aur, dar şi cercetători care câştigă medalii la Salonul de Invenţii de la Geneva. M-aş bucura să ne mândrim noi românii cu ei, să-i apreciem şi să-i preţuim la adevărata lor valoare. Românii de elită sunt cei care pot să aducă pentru ţară recunoaşterea internaţională şi să schimbe modul în care se gândeşte despre români. Pentru aceştia nu pot să spun decât felicitări, respect şi consideraţie.
Angel Tîlvăr Declaraţie politică cu prilejul Zilei mondiale a refugiaţilor Data de 20 iunie marchează Ziua mondială a refugiaţilor, eveniment care îşi propune să atragă atenţia opiniei publice asupra situaţiei refugiaţilor, dar şi asupra migraţiei, una dintre cele mai complexe provocări care definesc secolul în care trăim. Începând cu 4 decembrie 2000, prin Rezoluţia 55/76, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a decis să onoreze în acest mod destinele a milioane de oameni care, forţaţi de conflicte violente, de persecuţii de tot felul sau de sărăcia extremă, îşi părăsesc locul de baştină şi, deseori, familia, pentru a lua lungul şi foarte periculosul drum al refugiului. Într-o lume în care una din 113 persoane este direct afectată de acest fenomen, Ziua mondială a refugiaţilor urmăreşte să promoveze găsirea unor soluţii eficiente şi de durată pentru această situaţie dramatică. Acest lucru poate deveni posibil prin adoptarea, în anul 2018, a unui Compact Global pentru refugiaţi, în cadrul căruia statele lumii să participe în mod solidar şi nemijlocit la susţinerea uriaşei poveri umanitare şi economice, generate de strămutarea forţată de masă. Cifrele sunt cutremurătoare. În conformitate cu informaţiile la zi puse la dispoziţie de Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi, există 15 situaţii active de migraţie în întreaga lume, cele mai importante dintre acestea fiind cele din bazinul mediteranean şi Siria. Numărul refugiaţilor sirieni înregistraţi a trecut de 5 milioane, doar 481.836 dintre aceştia fiind găzduiţi, în prezent, în tabere din Turcia, Iordania, Liban, Irak, Egipt, Grecia şi Macedonia. Începând cu anul 2014, aproximativ 1,7 milioane de refugiaţi şi migranţi au ajuns în Europa pe mare. De la începutul lui 2017, au fost înregistraţi peste 77.000 de astfel de migranţi, aproape 17% dintre aceştia fiind copii. Mai mult de 1.800 de persoane au decedat sau sunt date dispărute pe rutele de migraţie din Mediterană, doar în această scurtă perioadă. Un aspect aparte îl reprezintă evoluţiile înregistrate la nivelul acestor rute, cu o amplificare recentă a fenomenului pe traseul din vestul Mării Mediterane, în special din Libia către Italia. Dincolo de implicaţiile dramatice în viaţa celor afectaţi şi de efectele sociale şi economice, enormele fluxuri de refugiaţi creează noi realităţi legate de securitate şi de nivelul de acceptabilitate în rândul comunităţilor din Uniunea Europeană. Ele alimentează circuite de crimă organizată interesate de contrabanda şi traficul de persoane şi periclitează ordinea socială din zonele traversate de migranţi. Un accent deosebit trebuie pus nu doar cu prilejul Zilei mondiale a refugiaţilor, dar şi pe protejarea copiilor de pe aceste rute de migraţie. Numărul lor este extrem de mare: un raport recent al organizaţiei "Save the children" menţionează peste 70.000 de migranţi minori neînsoţiţi, care ar fi debarcat doar în Italia, din 2011 şi până astăzi. Pericolele cu care aceştia se confruntă sunt numeroase şi extrem de mari. În afară de dezrădăcinare şi despărţirea de părinţi, de condiţiile de mizerie, de lipsa accesului la îngrijiri medicale şi educaţie, aceştia riscă să cadă victime ale abuzurilor şi violenţelor de tot felul. România, în calitatea sa de membru al Uniunii Europene şi de stat semnatar al convenţiilor şi acordurilor internaţionale în domeniu, este şi trebuie să rămână prezentă în dialogul regional şi global pe această temă. Ca parte a acestui dialog şi în calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, am participat, în luna mai, la vizita delegaţiei COSAC la Centrul de primire a migranţilor din Pozzallo - Italia şi la reuniunea conexă, care a avut drept subiect prezentarea mecanismelor de procesare şi redistribuire a imigranţilor preluaţi de navele misiunilor UE din apele internaţionale ale Mării Mediterane, din apropierea coastei libiene, de autorităţile italiene. Totodată, în intervenţia din cadrul workshop-ului, cu tema "Parlamentarii europeni cooperează pentru combaterea traficului de persoane în regiunea Balcanilor de Vest", desfăşurat la Belgrad la 18 mai, am prezentat activitatea Grupului parlamentar pentru combaterea traficului de persoane din Parlamentul României. Cu acest prilej, am trecut în revistă şi aspectele specifice cu privire la refugiaţi şi migranţi, ca potenţiale victime ale acestui flagel. Pe direcţia angajamentului activ al ţării noastre în chestiunile privind migraţia şi fluxul de refugiaţi se înscrie şi participarea membrilor Comisiilor pentru afaceri europene ale Parlamentului României la cea de-a LVII-a reuniune a Conferinţei organelor parlamentare specializate în chestiunile Uniunii, al Parlamentelor UE - COSAC, care s-a desfăşurat, de curând, la Valletta. În cadrul lucrărilor, am prezentat un punct de vedere pe tema migraţiei şi, în mod special, pe aspectele legate de combaterea contrabandei şi traficului de persoane şi de necesitatea dezvoltării unei politici umane de returnare şi de readmisie. Astăzi, 20 iunie, de Ziua mondială a refugiaţilor, marcăm un moment care trebuie să fie dedicat mobilizării la nivel global, fie că este vorba despre organizaţii internaţionale, guverne, agenţii specializate sau ONG-uri. Fiecare dintre noi poate contribui în a schimba şi îmbunătăţi soarta milioanelor de femei, bărbaţi şi copii din întreaga lume, care fug din calea războaielor şi a persecuţiilor de tot felul.
Aurel-Robert Boroianu "PNL a iniţiat şi a susţinut noile reglementări privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile" Săptămâna trecută s-a dat, în Camera Deputaţilor, votul final de adoptare a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căi navigabile interioare. Această lege liberală, deşi a fost iniţiată şi aprobată în legislatura parlamentară trecută, a trebuit să fie acum din nou reexaminată, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căi navigabile. Necesitatea modificării acestui act normativ constă în faptul că situaţia administrării terenurilor portuare care fac parte din domeniul public a devenit din ce în ce mai dificilă, în condiţiile în care gradul de utilizare a infrastructurii portuare şi a capacităţilor de încărcare a scăzut constant, în acest moment media traficului realizat în porturile din România fiind de 30%. Această iniţiativă legislativă reprezintă rezultatul unui efort consistent din partea unui grup de parlamentari din fosta legislatură, cei mai mulţi fiind colegi liberali, inclusiv foştii deputaţi PNL de Constanţa, care, nu numai că au avut iniţiativa de a îmbunătăţi legislaţia în privinţa administrării porturilor şi căilor navigabile prin elaborarea acestei legi, ci au constituit în prealabil o comisie parlamentară de anchetă menită să investigheze neregulile din Portul Constanţa. Raportul acestei comisii a scos în evidenţă deficienţe grave în managementul celui mai important port din România, ceea ce a impus, implicit, o serie de corecţii asupra cadrului legislativ din domeniul porturilor şi a căilor navigabile care se regăsesc în prezentul act normativ. Bineînţeles că acesta a generat nenumărate reacţii în spaţiul public din partea celor direct interesaţi de acest subiect, dar ceea ce este de necontestat sunt performanţele slabe înregistrate de această companie care a manageriat activitatea Portului Constanţa, care ar fi trebuit să fie un adevărat etalon în zona Mării Negre. Mai trebuie remarcat şi faptul că, deşi investiţiile în porturile româneşti au scăzut considerabil în ultimii ani, administraţiile portuare au făcut în schimb profituri semnificative. În viziunea PNL, nu este normal ca administraţiile să mai gândească strict în termeni de profit şi atât, iar singura lor grijă să fie valoarea dividendelor distribuite acţionarilor, în timp ce infrastructura portuară se degradează şi afectează în mod negativ atractivitatea portului pentru investiţii, precum şi dezvoltarea durabilă a acestuia. Considerăm că această mentalitate de tip protecţionist, prin care portul Constanţa în particular a fost ţinut captiv unor interese care nu au nimic comun cu economia de piaţă şi practicile concurenţiale corecte, trebuie schimbată şi orientată spre o abordare pro-business, prin care potenţialul porturilor româneşti să fie fructificat la maximum, dar în avantajul României. Grupul PNL a votat din nou favorabil această iniţiativă legislativă, având în vedere faptul că prin aplicarea sa corectă se vor crea premisele relansării Portului Constanţa, precum şi a celorlalte porturi româneşti.
Bogdan-Iulian Huţucă "Războiul intern din PSD lasă România neguvernată" Principalul partid de guvernământ se dovedeşte mai preocupat de negocierile pe sub masă între diversele facţiuni şi mai puţin de stabilitatea României şi de responsabilităţile guvernării. Doamnelor şi domnilor deputaţi din PSD şi ALDE, credeţi că pe români îi interesează luptele fratricide din interiorul PSD şi acest ping-pong "uite Guvernul, nu e Guvernul", jucat între Liviu Dragnea şi preferatul său de acum şase luni pentru funcţia de prim-ministru, Sorin Grindeanu?! Cum puteţi să daţi dovadă de atâta inconştienţă şi să sacrificaţi interesele cetăţenilor pentru ambiţii personale de moment?! Iată că iresponsabilitatea dumneavoastră, a celor din majoritatea guvernamentală, se resimte deja în plan economic, instabilitatea cursului fiind unul dintre primele semnale în acest sens, lovind direct în cetăţenii cu credite în valută. În aceste momente extrem de dificile în plan extern, când este necesar să avem o poziţie fermă şi să transmitem încredere partenerilor noştri, pentru a atrage noi investiţii, dar şi pentru a avea putere de negociere, veniţi dumneavoastră şi dinamitaţi toate eforturile ţării noastre de până acum, doar pentru că interesele liderului suprem al PSD nu converg cu cele ale ţării. Domnilor Dragnea şi Tăriceanu, cum puteţi ca, după ce aţi lăudat propria guvernare, zi de zi, ca fiind una fără cusur, să veniţi acum şi să ne spuneţi că de fapt lucrurile nu stau chiar aşa, ba dimpotrivă, că nu vă erau aplicate promisiunile din Programul de guvernare?! Când aţi avut dreptate şi când aţi minţit? Jocul acesta politicianist şi ridicol nu vă face deloc cinste şi dovedeşte că buna guvernare nu este un principiu după care să vă ghidaţi, fiind interesaţi doar de menţinerea la butoane şi de folosirea puterii în interes personal. Această luptă internă are, din păcate, consecinţe economice nefaste asupra mediului de afaceri, iar cei care pierd în toată această degringoladă sunt românii, ale căror speranţe se îndreaptă către o guvernare onestă, corectă şi responsabilă. Fac un apel, pe această cale, către liderii PSD-ALDE, să îşi rezolve cât mai urgent această criză internă şi să nu mai lase România neguvernată şi la cheremul unor interese obscure, fără nicio legătură cu interesele ţării. România are nevoie de stabilitate, de predictibilitate şi de o viziune coerentă a actului de guvernare!
Găvrilă Ghilea "Minciunile electorale ale PSD au avut picioare scurte" Nici nu s-a împlinit bine sorocul primelor şase luni de guvernare, că întreg eşafodajul pe care PSD şi acoliţii săi şi-au construit campania electorală pentru alegerile parlamentare din toamna anului trecut se clatină din temelii. Partidul Naţional Liberal atrăgea atenţia, încă de la diseminarea în spaţiul public a primelor mesaje electorale fabricate în laboratoarele social-democraţilor, asupra faptului că maşina de propagandă a PSD este alimentată cu promisiuni fără acoperire, care ar fi imposibil de onorat fără aruncarea ţării în haos. În timp ce PNL oferea alegătorilor săi locuri de muncă şi perspectiva unei creşteri sănătoase şi predictibile pe termen mediu a veniturilor şi nivelului de trai, social-democraţii şi aliaţii lor se întreceau, care mai de care calculând şi promovând scheme de majorări salariale şi beneficii de asistenţă socială, fără nicio susţinere şi predictibilitate bugetară. Avertizam la acea vreme că efectul măsurilor populiste scoase din joben de PSD se va răsfrânge dramatic asupra deficitului bugetar al acestui an, care este strict monitorizat de organismele financiare internaţionale. Acest lucru s-a şi putut constata, de altfel, la finalul primului trimestru de guvernare, când deficitul comercial la bunuri şi servicii a crescut de peste şapte ori faţă de acelaşi interval al anului precedent, de la 50 milioane de euro, în 2016, la 350 milioane de euro, în primele trei luni ale anului curent. Dar cum o nenorocire nu vine niciodată singură, deteriorarea echilibrului balanţei comerciale a influenţat direct şi deficitul contului curent, care, de la 314 milioane euro, în trimestrul întâi al anului trecut, a scăpat de sub control, apropiindu-se de 700 de milioane de euro, în acelaşi interval al anului 2017. Aceste dezechilibre, care au fost semnalate deja după primele tentative de vulcanizare a anvelopei salariale, anticipează un derapaj puternic al economiei României în afara limitei pragului de deficit de 3% din PIB, impus de Uniunea Europeană. Puşi în faţa faptului (ne)împlinit, vânzătorii de iluzii, social democraţii, nu au mai ştiut pe unde să scoată cămaşa guvernării, fiind gata acum să dea foc la ţară, aruncându-şi din trenul istoriei propriul Executiv, în speranţa că acest sacrificiu ritualic îi va scăpa de răspundere în faţa legii şi a propriului electorat. Indiferent de rezultatul votului din Parlament asupra moţiunii de autocenzură, iniţiate de PSD împotriva Guvernului PSD, soarta acestei formaţiuni politice pare pecetluită. După 27 de ani de la înlăturarea regimului totalitar, blana social-democraţiei mioritice, îmbrăcată de lupii aciuaţi sub drapelul găurit al Frontului Salvării Naţionale, metamorfozat apoi în FDSN, PDSR şi, în cele din urmă, PSD, începe să năpârlească. Este vremea ca dreapta românească să înceapă să reclădească încrederea românilor într-o nouă clasă politică, responsabilă, onestă şi mai ales capabilă să scoată ţara din impas.
Gabriel Andronache "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are nevoie urgentă de un sediu nou!" Constituţia României arată, la art. 126 alin.(1) că "justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie...". Dispoziţia constituţională garantează principiul separaţiei puterilor în stat, nominalizând Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca autoritatea publică prin care se exercită puterea judecătorească. Înfăptuirea justiţiei la standardele corespunzătoare secolului XXI presupune existenţa unui corp profesional foarte bine pregătit, dar şi o infrastructură performantă aflată la dispoziţie. Dacă prima condiţie este îndeplinită, în privinţa infrastructurii puse la dispoziţia autorităţii judecătoreşti statul român are restanţe uriaşe. Este uimitor cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reuşeşte să-şi desfăşoare activitatea intr-un spaţiu total necorespunzător. Lipsa spaţiului pentru şedinţe, a celui pentru birourile magistraţilor, cât şi a celui necesar arhivării conduc la perpetuarea unei stări de tensiune între magistraţi şi cetăţenii beneficiari ai actului de justiţie. Vinovat de această situaţie este Guvernul României, care nu a reuşit să identifice o soluţie viabilă pentru problema descrisă, nici până în prezent. Au fost vehiculate zeci de variante pentru a soluţiona această situaţie, dar niciuna nu a fost materializată. Starea de disperare este similară şi în cazul Curţilor de Apel, un exemplu elocvent fiind situaţia Curţii de Apel Braşov. Stimaţi guvernanţi, a sosit ceasul al XII-lea! Starea precară a infrastructurii autorităţii judecătoreşti nu mai poate fi ignorată. De aceea, vă solicit, în calitate de membru al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, să alocaţi un imobil adecvat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau să procedaţi la o alocare multianuală de fonduri pentru construcţia unui sediu nou pentru autoritatea prin care se realizează justiţia în România.
Ioan Balan "PSD şi fuga de răspundere!" Esenţa democraţiei în orice stat modern, care funcţionează normal şi în interesul propriilor cetăţeni, este ca partidele politice care guvernează, la un moment dat să răspundă politic şi electoral în faţa cetăţenilor, adevăraţii deţinători ai puterii politice, pentru modul în care conduc destinele unei ţări. Dacă guvernează bine, să fie apreciaţi! Să fie aleşi! Dacă guvernează împotriva intereselor generale, atunci ştampila de vot să sancţioneze cu duritate şi fără ezitare! Aceasta este democraţia şi aşa se manifestă ea în ţările la care noi ne uităm cu admiraţie. De aceea, ne dorim să ne asemănăm şi noi cu aceste sisteme evoluate de exercitare a puterii politice. În campania electorală din decembrie anul trecut, PSD a smuls voturile cetăţenilor în baza unui amalgam uriaş de promisiuni, care mai de care fără acoperire în economia reală a României. Pe aceste baze, PSD a câştigat alegerile. Ştiţi foarte bine că PNL nu a promis şi nu a vândut iluzii. PNL s-a clasat pe locul al doilea. Acesta a fost rezultatul alegerii românilor şi nimeni, niciodată, nu l-a contestat. Nouă, celor din PNL, ni s-a reproşat că nu am promis la fel de mult ca PSD, căci altfel, cine ştie, poate aveam un scor mai mare. Să ştiţi că nu agreez înşelarea oamenilor, doar de dragul voturilor! Noi, la Suceava, am fost aleşi de oameni pentru că ne cunosc, ştiu că dacă promitem ceva, chiar facem, iar dacă promitem poate mai puţin decât competitorii noştri politici, cu siguranţă facem mai mult decât ei şi chiar mai mult decât ceea ce am promis. Aşadar, deviza noastră este: promite puţin şi realizează mult! Oamenii vor aprecia faptele, nu vorbele. Bucovinenii ştiu despre ce vorbesc. În fine, câştigătorul în alegeri, PSD, cu remorca sa socialistă ALDE, au format Guvernul şi de la începutul anului ar fi trebuit să se apuce de treabă şi să implementeze gogoşile din Programul de guvernare. Or, atunci când treci la fapte, este momentul adevărului, iar oamenii vor constata dacă ai minţit doar ca să le furi votul sau activitatea ta politică chiar este orientată sută la sută către creşterea bunăstării populaţiei. Dacă este să analizăm contraperformanţele Guvernului PSD-ALDE, cred că toată lumea a înţeles că au minţit grosolan, iar acum se îndepărtează tot mai mult de realizarea promisiunilor pe care le-au înghesuit într-un Program de guvernare de slabă calitate şi mincinos. Un coleg senator liberal a făcut un inventar al tuturor promisiunilor neonorate din acest program, iar rezultatul a fost că PSD nu a realizat mai nimic din ceea ce a promis pentru prima parte a anului. L-am felicitat pe colegul meu, însă l-am asigurat că nu mai trebuie să facă acest efort, pentru că PSD nu va realiza nimic din Programul de guvernare sau, dacă va face ceva, atunci va face prost şi cu efecte negative pe termen mediu şi lung. Românii nu vor avea de câştigat, ci, cel mai probabil, de pierdut. Românii sunt un neam foarte îngăduitor. Numai la noi, la români, se spune că "minciuna sau greşeala recunoscută este pe jumătate iertată." Însă PSD nu a avut niciodată tăria să-şi recunoască greşelile şi minciunile cu care i-au păcălit pe români, în mai multe rânduri. Numai aşa veţi înţelege toată această piesă de teatru de prost gust, în care treburile guvernării sunt total ignorate, iar liderii coaliţiei de guvernare PSD-ALDE caută ţapi ispăşitori şi fug de răspundere în faţa oamenilor care i-au votat. Au fugit de răspundere şi în anul 2015, atunci când un alt lider PSD, preşedinte de partid, a fugit de la guvernare, când ţării îi era greu. La fel a făcut PSD şi în anul 2009, în plină criză economică, şi ori de câte ori România a trecut prin momente grele. Fuga de răspundere este pură laşitate politică! Însă, ce vă aşteptaţi, ca prim-ministrul oficial al coaliţiei PSD-ALDE, Liviu Dragnea, să fie un adevărat bărbat politic şi să-şi ceară scuze? Să fie Liviu Dragnea mai bărbat decât Victor Ponta? V-aţi înşelat! Nu veţi găsi nici la PSD şi nici la ALDE oameni politici adevăraţi care să-şi recunoască insuccesele, care să-şi asume erorile, care să-şi ceară scuze şi care să-şi asume răspunderea. Aşadar, nu căutaţi "bărbaţi" politici în cele două partide! Nu ştiu dacă Dragnea îl va schimba pe Grindeanu sau nu, nici nu contează! Nu ştiu pe cine va numi Dragnea premier, nici asta nu contează! Oricine va veni de la PSD să guverneze România în stilul anti-dezvoltare, marca PSD-ALDE, viaţa românilor nu se va schimba în bine! Vor continua, probabil, să creadă că propaganda de partid care spune că negrul este alb, ţine de foame românilor. Românii, în schimb, ştiu astăzi, mai mult decât oricând, că prosperitatea vine doar din locuri de muncă de bună calitate şi bine plătite, dintr-o economie puternică, competitivă, bazată pe producţie, din servicii, din exporturi şi nu din datorii mai mari de la o zi la alta, din împrumuturi la dobânzi mari, din importuri şi din dependenţă de exterior, de economiile altor ţări.
Claudiu-Vasile Răcuci "România, victima intereselor PSD!" Cine a crezut sau a sperat că PSD, condus astăzi de Liviu Dragnea, este mai bun decât PSD-ul condus de Ion Iliescu sau Adrian Năstase, s-a înşelat amarnic! O vorbă veche ne avertizează că "lupul îşi schimbă blana, dar năravul ba!". Cu ce este diferit PSD-ul anilor 90 de PSD-ul lui Liviu Dragnea? Cu nimic! S-au schimbat doar figurile care conduc vremelnic acest partid şi care, din păcate pentru România, conduc şi destinele României. Obiceiurile, metehnele şi interesele au rămas aceleaşi! Până să înceapă răfuiala, în stil mafiot, în interiorul partidului de guvernare, românii au fost minţiţi constant cu majorări uriaşe de venituri, cu avalanşe de fonduri europene care vor veni să modernizeze ţara, cu drumuri noi, autostrăzi şi căi ferate şi cu ritmuri de creştere economică ameţitoare. Nimic, chiar absolut nimic dintre aceste promisiuni nu s-a concretizat şi nici măcar o intenţie a celor care guvernează nu s-a manifestat în acest sens. Activitatea mea profesională, până la momentul în care cetăţenii m-au trimis în Parlament, să le reprezint interesele, s-a desfăşurat în cea mai mare parte în sectorul privat, acolo unde se creează adevărata valoare economică. Aşadar, nu sunt un necunoscător a fenomenelor economice şi nici un băgător în seamă pe această temă. Ştiu foarte bine ce înseamnă să plăteşti salarii la timp şi impozite statului la scadenţă, ştiu ce înseamnă să îţi onorezi angajamentele la termen, ştiu ce înseamnă să te lupţi să fii competitiv şi să rezişti în faţa unei concurenţe tot mai puternice, ştiu ce înseamnă atunci când te lupţi, dar Guvernul îţi taie picioarele cu politici şi măsuri proaste, ştiu foarte bine toate lucrurile acestea! De aceea, de la începutul activităţii mele parlamentare, am încercat să promovez măsuri care să vină în sprijinul celor care plătesc lunar aproape 4 milioane de salarii din economia reală, a celor care plătesc onest impozitele datorate statului, pe care Guvernul se laudă că le împarte de la el, de acasă, de la el, din buzunar. Maneaua politică cântată de prim-solistul Liviu Dragnea şi de Călin Popescu-Tăriceanu, cu priză mare la populaţia aflată în nevoi mari, a ajuns la momentul adevărului. Nu pot să cred urechilor, cum atât Dragnea, cât şi Tăriceanu răcnesc împotriva propriului Guvern, împotriva propriului Program de guvernare. Cât despre Grindeanu, acesta nu este nicidecum un erou, ci a fost tot timpul unealta celor doi călăi ai economiei reale. Este trist modul în care PSD şi ALDE îşi neagă practic ultimele şase luni de guvernare şi îşi rejectează promisiunile făcute populaţiei. Mai mult, recunoaşte că au creat un mecanism, o menghină de şantajare a primarilor care vor să facă investiţii prin PNDL. Dacă Dragnea şi Tăriceanu tot vor să facă un exerciţiu de sinceritate, de analiză şi evaluare a guvernării lor, am decis să le pun la dispoziţie experienţa mea în domeniul economiei private şi să le completez evaluarea. Voi începe această evaluare direct cu prima şi singura concluzie - guvernarea PSD a fost un dezastru pentru mediul de afaceri, un dezastru pentru economie şi finanţele ţării, un dezastru pentru România. Dar, până la această concluzie, îmi permit să completez autoevaluarea liderilor PSD-ALDE cu următoarele aspecte, pe care ei par că le-ar fi uitat: Este tare păcat faptul că aceste aspecte nu au fost cuprinse şi în textul moţiunii de cenzură depuse la Parlament, pentru că în ianuarie, cel care a fost învestit a fost în fapt Guvernul Dragnea-Grindeanu-Tăriceanu.
Marius Bodea "Parlamentarii PSD Iaşi să voteze moţiunea pentru demiterea premierului Grindeanu, negociind proiectele Iaşiului" Situaţia politică de la nivel naţional nu este îmbucurătoare. Însă este un moment prielnic pentru ca parlamentarii PSD Iaşi să îşi "spele păcatele" de la votul pentru buget de la începutul anului, când am fost completamente ignoraţi de Guvern, şi să negocieze votul la moţiunea de cenzură, plecând de la proiectele Iaşiului, nu de la trocul imoral negociat de Liviu Dragnea cu UDMR. Iaşiul şi Regiunea de Nord-Est sunt izolate, subdezvoltate, fără o cale de acces către vestul României şi Europei, iar noi, ieşenii, trebuie să profităm de orice situaţie pentru a recupera acest handicap care ne separă din ce în ce mai abrupt de restul ţării. De aceea, parlamentarii PSD Iaşi au datoria ca să nu gireze un troc politic iresponsabil negociat de Liviu Dragnea în interes personal, ci să negocieze pentru finanţarea Autostrăzii Moldova - Transilvania! Liviu Dragnea este în stare să împingă România în groapă, doar să scape de puşcărie, şi vrea să facă acest lucru şi cu mâna parlamentarilor PSD Iaşi. Parlamentarii PSD Iaşi trebuie să îi ofere sprijin prim-ministrului Grindeanu sau baronului roşu Dragnea, în schimbul alocării de fonduri pentru autostrada Iaşi-Târgu Mureş. Timpul nu mai are răbdare cu noi, suntem obligaţi să fim pragmatici şi să luptăm, pentru ca acest proiect să devină realitate. Altfel, milioane de compatrioţi sunt privaţi de şansa unei vieţi mai bune, cu mai multe oportunităţi şi cu posibilităţi aici, în Iaşi sau în Regiunea de Nord-Est. Deja prea mult regiunea noastră a îndurat umilinţa celor de la Bucureşti, prin alocări derizorii de fonduri. Le reamintesc domnilor parlamentari că aceiaşi Grindeanu şi Dragnea au alocat pentru investiţii în Regiunea de Nord-Est mai puţini bani decât a alocat în judeţul Teleorman. Le reamintesc domnilor parlamentari că acelaşi prim-ministru Grindeanu a alocat în judeţul său natal, Timiş, peste 800 de milioane de lei în investiţii în infrastructura de drumuri, pe când Iaşiul a primit zero lei pentru şoseaua de centură a oraşului! Trebuie să fim pragmatici, să acţionăm pragmatic. Iaşiul are nevoie stringentă de fonduri de la Guvernul central pentru autostradă, Şoseaua de Centură sau pentru reabilitarea Spitalului de Copii "Sf. Maria". Parlamentarii PSD de Iaşi au datoria morală de a reprezenta interesele ieşenilor. Dacă vor accepta trocul anti-românesc negociat de Liviu Dragnea cu UDMR, fără a negocia interesele şi proiectele Iaşiului, se vor descalifica complet!
Tudoriţa Lungu "PSD demonstrează că nu merită să mai guverneze România" Din nefericire pentru români, se confirmă faptul că tot ceea ce au susţinut liberalii în ultimele luni, s-a confirmat. Programul economic al PSD este nesustenabil. Liviu Dragnea este obsedat de control şi această problemă va bloca guvernarea. Toate proiectele grandomane prezentate de PSD, de la impozitul pe gospodărie la legea salarizării - toate au fost făcute doar pentru a fi povestite în emisiuni de televiziune, nicidecum pentru a fi implementate. Efectele crizei politice generate de PSD încep să se vadă în plan economic. Instabilitatea cursului de schimb este primul semnal, însă România este deja în atenţia întregii scene internaţionale. Mediul de afaceri are nevoie de predictibilitate şi stabilitate, însă PSD livrează exact opusul. Nimic bun pentru România nu se va întâmpla cu Ponta şi Grindeanu baricadaţi în clădirea Guvernului României. PSD-ismul este acelaşi - antidemocratic, îndreptat împotriva libertăţilor cetăţeneşti. Nu există personaje bune în această luptă între două grupări din interiorul PSD, care îşi apără interesele personale. Prin comportamentul lor iresponsabil, pătează imaginea României în faţa partenerilor externi şi destabilizează ţara în plan intern. Conduita pe care o are acest partid arată că este dispus să sacrifice interesele întregii ţări pentru ambiţiile personale ale unui singur om, Liviu Dragnea. Astăzi se confirmă ceea ce PNL a susţinut încă de la instalarea actualului Guvern: în realitate, sunt dezinteresaţi de actul de guvernare, ci sunt interesaţi doar de putere şi de folosirea acesteia în interes personal şi de grup. PSD a dezamăgit proprii alegători şi, deşi mulţi dintre cei care i-au girat în alegerile din decembrie anul trecut sunt oameni oneşti, acum se simt păcăliţi. Mai mult, la momentul actual, PSD şi UDMR fac troc în Parlament, în văzul tuturor, adoptând pe repede înainte iniţiative ale UDMR în comisiile de specialitate şi în plen. Este în mod clar o negociere legată de moţiunea de cenzură pe care PSD şi-a iniţiat-o împotriva propriului Guvern, astfel încât parlamentarii UDMR să sprijine moţiunea de cenzură, respectiv gruparea Dragnea, iar PNL se opune acestor negocieri făcute pe sub masă. PSD demonstrează că nu merită să mai guverneze România.
Nicolae Neagu "Între normalitate - Sibiul european - şi anormalitate - lupta dintre Sorin Grindeanu şi Liviu Dragnea în interiorul PSD, de decredibilizare a Guvernului României" Pe data de 17 iunie, Sibiul a aniversat 10 ani de la succesul Programului "Capitală Culturală Europeană", împreună cu Luxemburgul, iar evenimentul a fost marcat de vizita oficială a prim- ministrului Luxemburgului, Xavier Bettel, în România. Prin corelarea cu momentul aderării României la Uniunea Europeană şi prin parteneriatul cu Luxemburg, Sibiul - Capitală Culturală Europeană în 2007 - este astăzi, după 10 ani, un simbol al destinului european al României şi reper internaţional al valorilor sale identitare. Acest eveniment s-a suprapus cu cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, una dintre cele mai mari celebrări a artelor spectacolului din lume. În 2007, FITS a jucat un rol esenţial pentru ca Sibiul să fie primul oraş din România desemnat Capitală Culturală Europeană. Acesta atrage în continuare zeci de mii de pasionaţi de cultură, într-un pelerinaj care umple cu bucurie străzile, pieţele, catedralele, parcurile, cetăţile şi sălile de teatru din Sibiu. Succesul FITS de a promova cultura pe scena internaţională aduce Sibiul, respectiv România, în atenţia tuturor, iar acest fapt se datorează şi domnului Constantic Chiriac, directorul FITS şi al Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu. Preşedintele Klaus Iohannis l-a întâmpinat pe premierul luxemburghez la Palatul Cotroceni, unde s-a punctat relaţia specială a Românei cu Marele Ducat de Luxemburg şi importanţa întăririi schimburilor culturale dintre Sibiu şi Luxemburg, fapt subliniat şi de Consiliul Judeţean Sibiu, prin doamna Daniela Câmpean, şi de Primăria Sibiu, prin vocea doamnei primar, Astrid Fodor. Primăria Sibiu condusă de FDGR şi Consiliul Judeţean, condus de PNL, au pregătit şi realizat întâlnirea la nivel înalt dintre preşedintele Iohannis şi premierul Marelui Ducat de Luxemburg la Sibiu, unde Preşedintele Iohannis a arătat încă o dată că înţelege corect interesul european al naţiunii române. Vizita preşedintelui Klaus Iohannis şi a premierului din Luxemburg la Sibiu au marcat colaborarea României, a Sibiului, cu Luxemburgul, prin deschiderea Consulatului Onorific al Marelui Ducat de Luxemburg la Sibiu, fapt ce întăreşte relaţiile dintre cele două state. Drumul pe care Sibiul şi Luxemburgul l-au urmat din 2007, prin Programul "Capitală Culturală Europeană", a adus Luxemburgul mai aproape de România, prin continuarea cooperării culturale, iar această apropiere trebuie să continue, pentru a arăta că Europa poate fi unită prin cultură. În timp ce evenimentele de pe scena politică - şi anume, criza din Partidul Social Democrat şi depunerea moţiunii de cenzură împotriva propriului Guvern - au reprezentat o zonă obscură, aniversarea a 10 ani de la "Sibiu - Capitală Culturală Europeană", împreună cu Luxemburgul, şi succesul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu a reprezentat o pată de lumină. Astfel, prin vizita premierului luxemburghez în România s-a punctat normalitatea şi deschiderea României către democraţiile occidentale, ca partener de încredere. La Sibiu, se vede foarte bine România europeană, pentru că lipseşte din peisaj umbra acţiunilor cel puţin nefericite ale Partidului Social Democrat.
Corneliu-Mugurel Cozmanciuc "Lupta pentru putere din interiorul PSD pune în pericol imaginea României pe plan extern" Lupta dintre polii de putere din Partidul Social Democrat la care, din păcate, participaţi şi mulţi dintre dumneavoastră, aduce deservicii majore imaginii României pe plan extern. Dincolo de faptul că Partidul Social Democrat le arată cetăţenilor români că nu sunt preocupaţi de problemele lor, partenerilor externi le este greu să înţeleagă cum un partid care a câştigat la alegeri majoritatea, încearcă acum să îşi dinamiteze propriul Guvern. Acţiunile celor din Partidul Social Democrat, similare cu tiparul de acţiune mafiotă, demolează eforturile preşedintelui României Klaus Iohannis, din ultimele zile, de a promova imaginea ţării şi de a ne reprezenta interesele pe plan extern. Această "falsă" criză pusă în scenă de Partidul Social Democrat, pe care din păcate mulţi dintre colegii din Parlament o girează, ar trebui să înceteze cât mai curând. Sunt probleme serioase care trebuie rezolvate, pentru că asta aşteaptă românii de la cei pe care i-au ales să îi reprezinte. România trebuie să se pregătească activ pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri, prin demararea unor proiecte importante prin care vom avea de câştigat pe plan intern, dar şi pe plan extern. Ţara noastră are nevoie de lideri cu viziune, nu de oportunişti care se luptă pentru putere, pentru a ne pregăti de preluarea preşedinţiei Uniunii Europene. Fac un apel la responsabilitate, la decenţă, la moralitate, pentru ca imaginea ţării noastre să nu fie afectată iremediabil în faţa partenerilor externi.
Romeo Florin Nicoară "Bilanţ de jumătate de an de guvernare PSD-ALDE - guvernarea Fake-News" După 6 luni de guvernare PSD-ALDE, am aflat că trăim în mai multe realităţi paralele. Aceiaşi oameni care ne spuneau că Programul de guvernare este realizat cu o viteză ameţitoare, astăzi se bat să ne convingă că de fapt nici ei nu îşi mai suportă propriul Guvern. Noţiunea de "bună guvernare", concept cheie în lumea contemporană occidentală, este astfel relativizat până la absurd: aflăm de la cei care au condus că am trăit simultan foarte bine şi foarte rău. Astăzi, asistăm la o răfuială de clan, în care resursele publice, adică banii românilor şi instituţiile noastre, ale tuturor, sunt folosite pentru a păstra, respectiv pentru a prelua puterea în PSD, de o gaşcă sau alta. Nu, nu în interesul public sau al statului, ci pentru unii indivizi care au pretins puterea de la votanţi, chipurile pentru binele acestora. Oricare va fi rezultatul după moţiunea de cenzură depusă de PSD împotriva propriului Guvern, românii vor pierde. Instabilitatea guvernamentală şi politică de azi, care există în sânul puterii de luni de zile, se va propaga peste România de-a lungul întregului an. Programele şi proiectele publice, inclusiv cele care vizează fonduri europene, sunt blocate. Am aflat asta de la ambele tabere. Mai mult însă, asistăm la instaurarea unor simptome subtile, premergătoare chiar unui stat eşuat: resursele publice sunt tranzacţionate la vedere pentru interese private, iar adevărul oficial este confiscat în urma unor răfuieli politice între găşti. Cetăţenii nu mai pot avea certitudinea că există o realitate instituţională onestă, atâta vreme cât cei care conduc pot decreta, peste noapte, că guvernarea este un succes, respectiv un eşec. Nu trebuie să ne înşelăm. Oricine din PSD va câştiga după moţiunea de cenzură, guvernarea va fi asigurată de o majoritate la fel de toxică, compusă din ideologi ai unei realităţi alternative, o ficţiune bazată pe date false şi ştiri false. Epoca Fake-News îşi face loc în România prin cacealmaua PSD-ALDE.
Raluca Turcan "Vom fi prezenţi la votul moţiunii de cenzură, dar nu o vom vota!" Nu suntem dispuşi la complicităţi cu PSD, de niciun fel, cu niciunul dintre autorii acestei sfidări naţionale fără precedent! Scandalul din interiorul PSD întăreşte frauda de încredere de la alegeri a acestui partid! Au promis guvernare performantă şi oferă şantaj între PSD-işti, pe banii românilor. În acest moment au fost blocate fondurile pentru primării. Grindeanu însuşi a întărit faptul că Ministerul Dezvoltării Regionale foloseşte bani publici pentru răfuieli politice. Să fie foarte clar: Dragnea şi Grindeanu, cot la cot, au girat O.U.G. nr. 6, nr. 9 şi nr. 13. Amândoi au vrut să spele dosarele penale ale acoliţilor, să dea liber la furt din banii publici. Programul de guvernare a fost doar praf în ochii românilor pentru alegeri. Cu toate că au avut majoritate în Parlament, au avut propriul Guvern şi susţinere în teritoriu, nu au făcut nimic concret pentru oameni. Avem zero investiţii în infrastructură, zero investiţii în şcoli şi spitale, zero absorbţie din fondurile europene. Niciun program operaţional finanţat din fondurile europene - 2014-2020, nu a fost demarat. Tot ce au făcut au fost doar promisiuni că vor creşte salariile când nu vor mai fi ei la guvernare. Ponta şi Grindeanu vs. Dragnea şi Vâlcov - acesta este războiul. Nu am auzit dezbateri pentru proiecte economice, construcţii de autostrăzi, cumpărarea de vaccinuri sau manuale şcolare.
Andreea Cosma "Brexit-ul, o oportunitate pentru creşterea importanţei României la nivelul Uniunii Europene." Guvernul României a înfiinţat Consiliul Interministerial pentru Brexit, care reprezintă un mecanism ce va avea ca principală misiune concretizarea unei reacţii rapide a României pe parcursul negocierilor privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Consiliul Interministerial pentru Brexit reuneşte miniştri cu responsabilităţi majore în procesul de negociere şi îşi propune să evalueze, în fiecare domeniu, impactul Brexit, identificând vulnerabilităţi şi soluţii la acestea. În acest sens, consider că este important să acordăm o atenţie particulară reflectării şi respectării principiilor generale, precum şi reiterării şi detalierii în cadrul viitoarelor directive de negociere, subsecvente, a principalelor obiective ale României în cadrul procesului de negocieri. Apreciez că succesul acestui proces depinde în mod esenţial de trei condiţii majore, care corespund şi abordării României în negocieri, respectiv: Aspectele principale de interes, din perspectiva României, vizează: necesitatea menţinerii integrităţii pieţei interne; excluderea formatelor bilaterale de negociere, respingerea abordării sector-by-sector şi a celei de tip cherry-picking; prioritizarea aspectelor referitoare la protejarea drepturilor cetăţenilor români din Marea Britanie şi a membrilor de familie ai acestora; necesitatea respectării, de Marea Britanie, a tuturor drepturilor şi obligaţiilor asumate ca stat membru al UE, până la ieşirea efectivă din Uniune; orice viitor acord cu Uniunea Europeană va trebui să se bazeze pe un echilibru între drepturi şi obligaţii; respectarea principiului secvenţialităţii, astfel încât discuţiile privind viitoarele relaţii cu partea britanică trebuie să aibă loc numai după atingerea unui nivel semnificativ de înţelegere comună a principiilor şi metodologiei care vor guverna aranjamentele bugetare dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie şi cele privind protejarea drepturilor cetăţenilor Uniunii Europene din Marea Britanie, pe baze reciproce. Având în vedere toate aceste aspecte, cred că se impune deschiderea unui dialog între ministerele de resort din ţara noastră, care se ocupă de partea economică, respectiv Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Economiei, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi Ministerul pentru Afaceri Europene şi companiile străine din Marea Britanie care vor să îşi transfere operaţiunile în alte state din Uniunea Europeană. În acest sens, România, care are un mediu de afaceri predictibil, cu un nivel de taxare redus şi o forţă de muncă care începe să fie din ce în ce mai calificată, are toate şansele să găzduiască filialele unor astfel de firme internaţionale din domenii industriale care aduc plusvaloare în economia locală. Aşadar, ne trebuie doar să creăm acest cadru de legătură între Guvern şi investitorii străini din Marea Britanie, care au în vedere relocarea afacerilor într-o ţară din Uniunea Europeană, care să le ofere încrederea că business-ul lor merge mai departe şi nu este afectat de taxări suplimentare sau de accesul la piaţa unică a Uniunii Europene. În acest sens, cred ca Brexitul reprezintă o oportunitate pentru creşterea importanţei României la nivelul Uniunii Europene.
Dumitru Oprea "Când stabilitatea economică este înlocuită nejustificat cu o criză guvernamentală neprovocată" Săptămâna trecută, Eurostat a publicat datele privind bilanţul României după primul deceniu în Uniunea Europeană. Dincolo de cifre, constatăm că progresul ţării noastre a fost unul considerabil, rezultat obţinut prin munca românilor şi prin eforturile mediului de afaceri autohton sau străin. Pentru noi, ca oameni politici, este momentul să ne întrebăm cât de mult ar fi putut progresa ţara, din punct de vedere economic, în absenţa crizelor politice, mai mari sau mai mici, din ultimul deceniu. În mod inexplicabil, în acest moment am fost aruncaţi, de actuala majoritate parlamentară, pentru a doua oară de la preluarea puterii, într-o perioadă de instabilitate. Nu s-au stins încă ecourile de la protestele din această iarnă, cele mai mari de după 1989, pentru a nu sesiza că, în ultimele săptămâni, asistăm iar la un teatru prost regizat şi de o calitate îndoielnică din partea coaliţiei guvernamentale. Adevăratele restanţe ale scurtei perioade de guvernare PSD-ALDE ţin de domeniul economic şi propagă în lanţ probleme pe care le vom resimţi mai devreme decât ne putem aştepta. Atâta timp cât executivul se laudă cu o creştere economică bazată aproape exclusiv pe consum, este clar că cele două motoare esenţiale de creştere - investiţiile publice şi atragerea fondurilor europene - nu vor fi priorităţi imediate ale actualei puteri. Iar dovezile sunt clare. Investiţiile masive în infrastructură au rămas la stadiul de lozincă, pentru că, în acest an, nu s-a demarat nicio licitaţie pentru lucrări majore. Multe dintre autorităţile de management ale programelor cu finanţare europeană nu au fost încă acreditate. Iată realitatea economică în care se zbate mediul de afaceri românesc, "momit" în campania electorală cu scăderi de taxe şi impozite, transformată astăzi în Fata Morgana a sistemului fiscal. Pe de altă parte, se observă foarte uşor adevărata agendă a celor aflaţi vremelnic la guvernare, o agendă bazată pe interese personale, cu ignorarea completă a interesului public.
Dumitru Mihalescul "Când cetăţenii devin victime sigure ale complicităţilor din domeniul imobiliar" Graţie aderării României la Uniunea Europeană, legislaţia românească în domeniul urbanismului, calităţii şi disciplinei în construcţii a înregistrat salturi calitative importante. Da, ştiu, este greu de crezut că o ţară în care domneşte dezordinea arhitecturală, dispreţul faţă de calitatea construcţiei şi nepăsarea totală a afectării celuilalt, a vecinului, a concetăţeanului, are una dintre cele mai moderne legislaţii în materie de construcţii civile, o legislaţie modernă, dar nu perfectă. Şi, atunci, cum de s-a ajuns la situaţia, tot mai frecventă, în care, între două case mici apare peste noapte un bloc cu nu ştiu câte etaje, fără locuri proprii de parcare, fără spaţii verzi, fără respectarea limitelor minime de intimitate şi siguranţă la incendii faţă de vecini, fără să asigure un interval minim de însorire, fără să respecte nicio exigenţă impusă de lege? Nu mai adaug şi faptul că, de multe ori, astfel de imobile apar după ce buldozerul nemilos a culcat la pământ clădiri catalogate ca fiind incluse în patrimoniul naţional construit sau care puteau fi incluse în acesta sau clădiri care ar fi putut fi conservate şi care ne reprezintă ca naţiune, atât din punct de vedere istoric, cât şi cultural. Dar câştigul imediat al unora, uneori de mii şi zeci de mii de euro, este mult mai important decât o politică serioasă în domeniul construcţiilor. Cetăţeanul nu mai contează atunci când câştigul este aşa de mare! Cred că intuim cu toţii că încălcarea legii de operatorii economici nu poate avea loc fără o complicitate, mai mică sau mai mare, venită chiar din partea autorităţilor statului român, adică o complicitate a celor care emit avize, certificate, autorizaţii sau fac recepţii finale ale lucrărilor. Avem atâtea autorităţi în acest domeniu, că nici nu le ştim numărul. Complicitatea poate veni şi dintr-un interes personal, dar şi din total dezinteres faţă de comunităţile locale. Să ştiţi că, de cele mai multe ori, nepăsarea autorităţilor este cel mai mare duşman al nostru. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră cunosc faptul că aceste aspecte ajung cu miile în faţa instanţelor şi, după ani buni de judecată, li se spune oamenilor că au dreptate, chiar dacă a trebuit ca aceştia să cheltuiască bani şi timp pentru a-şi căuta dreptatea. Potrivit datelor furnizate atât de Institutul Naţional de Statistică, precum şi de Banca Naţională a României, anul 2017 reprezintă un an care a repornit în forţă activităţile economice în domeniul imobiliar, în special construirea de noi ansambluri de imobile, case sau blocuri. Cine nu a uitat ultima perioadă de avânt al construcţiilor, îşi poate aduce cu uşurinţă aminte cum între anii 2005-2008 s-a construit haotic, lucrările au fost de proastă calitate, iar marea majoritate a cetăţenilor a fost afectată. Ştim cu toţii că greşelile tolerate în domeniul imobiliar nu se şterg cu buretele după o zi pe alta! Efectele rămân uneori şi zeci de ani, afectând vieţile oamenilor. Dacă nu vedem ceea ce se întâmplă deja în jurul nostru, în economia noastră, cum bucuria creşterii economice aduce multă tristeţe pentru mii de oameni, atunci nu ştiu cum vom merge acasă, unde am fost aleşi, şi cum vom avea puterea să-i privim în ochi pe alegătorii noştri. Vă reamintesc faptul că un lider de seamă al PSD, vopsit în tehnocrat, promisese, în anul 2016, soluţii concrete pentru aceste probleme. Le-a văzut cineva? Căci eu sigur nu le-am văzut. La fel a promis şi doamna Sevil Shhaideh la învestitură, că va face şi va drege şi că în România nu se va mai construi după bunul plac al fiecăruia. A crezut-o oare cineva? Atunci cu siguranţă a fost naiv! PSD nu are şi nu a avut vreodată ca prioritate bunăstarea oamenilor. Se vede zilele acestea, cu ochiul liber, când se canibalizează între ei pentru putere! Observând că şi dacă avem Guvern şi dacă n-avem Guvern lucrurile merg la fel de prost pentru cei care şi-au îndreptat speranţa către noi, vă propun să întoarcem Parlamentul la rolul lui constituţional de unică autoritate legiuitoare, dar şi de autoritate de control asupra autorităţilor executive. Vă propun să analizăm şi să evaluăm dacă, de la nivelul Parlamentului, putem să stopăm practici şi obiceiuri nefaste ale celor ghidaţi, doar de creşterea profitului peste noapte, cu orice chip şi cu orice preţ. Dezvoltatorii imobiliari să facă profit! Sunt de acord, să construiască şi blocuri şi case, dar nu oricum! Vreau ca Parlamentul să dea semnalul că legea nu este opţională pentru niciun cetăţean şi ea nu va mai închide niciun ochi pentru nimeni, pentru că toţi suntem egali în faţa legii.
Constantin Şovăială "Ţara nu este a celor din PSD şi ALDE, ci a românilor!" În momentul de fată ne confruntăm cu o situaţie care nu s-a mai întâlnit până acum în România - majoritatea parlamentară PSD - ALDE depune o moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern! Oare acest lucru se dorea de mai mult timp? De când cu refuzul domnului Grindeanu de a salva politicienii condamnaţi penali din închisori? Cum de s-a schimbat Liviu Dragnea aşa rapid, având în vedere că acum o lună lăuda Guvernul PSD-ALDE şi pe majoritatea miniştrilor din cabinet? Este o schimbare radicală a Preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, pe care mulţi nu o înţeleg. Care sunt motivele adevărate pentru care a ales să aducă ţara într-un blocaj politic, iar dacă continuăm în acest fel putem ajunge la o criză politică şi economică! Deja consecinţele se văd: euro a crescut, ne împrumutăm cu o dobândă mult mai mare faţă de acum câteva luni şi lucrurile merg din ce în ce mai prost pentru România. De vină sunt cei care au pus acest Guvern ineficient şi neperformant. Cei din majoritatea parlamentară îşi doresc să schimbe un Guvern din şase în şase luni, dacă Executivul nu aplică ordinele venite de la partid? Sunt dezamăgit pentru situaţia actuală şi sper să se rezolve cât mai curând posibil, pentru că riscăm şi pe plan extern - ajungem să nu mai fim credibili, iar partenerii noştri să nu mai aibă încredere în noi. Să ne gândim că în 2019 vom prelua Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Din păcate, nici măcar nu am început pregătirile! De ce? Simplu, Ministerul Afacerilor Externe, cel care ar trebui să preia atribuţiile pentru 2019, este invizibil! Să nu uităm că în 2019 avem şi alegeri europarlamentare, dar şi pentru a desemna noul preşedinte al României. Sunt doi ani de foc pentru ţara noastră, iar majoritatea parlamentară PSD- ALDE ar trebui să conştientizeze acest lucru. Lăsaţi orgoliile, invidia şi interesele proprii şi ale partidului deoparte şi ocupaţi-vă de guvernarea acestei ţări spre un drum drept, fără obstacole!
Mihaela Huncă "Reglementarea şi organizarea Programelor de Bacalaureat Internaţional în România" Având în vedere că suntem în perioada de susţinere a probelor pentru examenul de bacalaureat, vă propun să abordăm astăzi o formă alternativă educaţională, care oferă o şansă în plus elevilor care vor să facă ceva mai mult şi anume, bacalaureatul internaţional. Bacalaureatul Internaţional este o formă de evaluare educaţională de elită şi felicit liceele private şi de stat care au reuşit să introducă acest lucru în învăţământul românesc. În acest caz este şi Colegiul "Barbu Ştirbei" din Călăraşi. Exemplul Colegiului "Barbu Ştirbei" ne arată că se poate. Ne arată că o şcoală de stat, condusă de oameni dedicaţi profesiei lor, poate realiza o astfel de performanţă în învăţământul public din ţara noastră. Acest exemplu ne arată că se poate să oferim şanse egale pentru toţi copiii din această ţară, nu doar pentru cei care au posibilităţi financiare pentru a se înscrie la Şcoala Americană sau la Şcoala Mark Twain, care, spre cinstea României, oferă această formă educaţională. Din acest motiv, în opinia mea, Bacalaureatul Internaţional nu trebuie gândit pentru a înlocui ceva din sistemul educaţional actual, ci pentru a adăuga ceva, pentru a îmbogăţi învăţământul românesc. Fiecare copil trebuie să aibă şansa de urma programele Bacalaureatului Internaţional, fiecare copil trebuie să aibă şansa de a beneficia de o formă educaţională de elită. Bacalaureatul Internaţional reprezintă o şansă în plus pentru a face toate aceste lucruri, o şansă în plus pentru toţi elevii care vor şi au capacitatea să facă ceva în plus, nu doar pentru cei care au condiţii financiare ridicate. Fiecare copil reprezintă o infinitate de posibilităţi de dezvoltare şi de aceea fiecare copil trebuie să aibă şanse egale de a-şi pune în valoare potenţialul său. Orice obstrucţionare, orice inegalitate, orice limitare înseamnă irosirea unui întreg lanţ de dezvoltare în educaţia şi formarea unui copil. Ştiu că regulile Organizaţiei Bacalaureatului Internaţional sunt foarte stricte şi trebuie să admitem că la ora actuală foarte puţine licee din România pot îndeplini acele criterii. Deci nu mă aştept la o inflaţie de candidaţi. Aşadar, consider că putem reglementa şi noi organizarea Programelor de Bacalaureat Internaţional în România, prin introducerea treptată a programelor pentru învăţământul primar, gimnazial, liceal şi programul de diplomă, aşa cum prevede Organizaţia Bacalaureatului Internaţional. În prezent, Bacalaureatul Internaţional se desfăşoară în peste 3.600 de şcoli din lume. Se desfăşoară în 146 de state, inclusiv în SUA, şi în cele mai multe ţări din Uniunea Europeană. Peste un milion de elevi urmează această formă alternativă de educaţie. Examinarea este internaţională şi se realizează de profesori din străinătate. Elevii care absolvesc acest bacalaureat sunt recunoscuţi în toate cele 146 de state şi dobândesc o foarte bună cunoaştere a unei limbi străine, care le asigură deschiderea pentru un loc de muncă oriunde în lume. Este foarte important pentru companiile multinaţionale care operează în România, pentru care absolvirea Bacalaureatului Internaţional reprezintă o garanţie a calităţii educaţiei şi a bunei cunoaşteri a limbilor de circulaţie internaţională. În ultimii ani s-a vorbit aproape exclusiv de partea de jos a bacalaureatului, câţi elevi au picat examenul şi care este rata de absolvire. E timpul să ne referim şi la partea de sus a clasamentului, la bacalaureatul de elită, cu recunoaştere internaţională. Acesta este Bacalaureatul Internaţional.
Bianca - Miruna Gavriliţă "Timişul are nevoie de un institut oncologic" O clădire uitată în timp, în paragină de peste 20 de ani, ar putea deveni cel mai modern institut oncologic din România. Pentru aceasta, este nevoie însă să conştientizăm cu toţii că sănătatea este unul dintre punctele prioritare. Din păcate, nu toată lumea înţelege acest lucru. Timişul este unul dintre judeţele cu cea mai mare incidenţă a afecţiunilor oncologice din România. Sunt peste 15.000 de pacienţi înregistraţi, iar numărul cazurilor este în permanentă creştere. Aceşti bolnavi pot avea o şansă, iar această şansă ar fi amenajarea cât mai grabnică a unui Institut Oncologic la Timişoara. Există şi o clădire pentru asta, mai precis un imobil rămas neterminat, al fostului Spital Municipal Timişoara, o clădire fantomă care ar putea fi transformată într-o unitate sanitară modernă. Piatra de temelie a fost pusă tot de un Guvern PSD, în 1996, când a şi început construcţia, dar guvernele PNŢ-CD, PNL şi PDL care s-au succedat în anii ce au urmat, dar şi dezinteresul şi neputinţa fostului, dar şi actualului primar al Timişoarei au făcut ca imobilul să aibă acelaşi grad de realizare, de 30%, aşa cum l-a lăsat Guvernul PSD. În septembrie 2015, tot un Guvern PSD a decis ca Institutul Regional de Oncologie să fie amplasat aici pe o suprafaţă de 5,5 hectare şi să aibă 476 de paturi. Din păcate, Guvernul tehnocrat, deşi a alocat bani prin buget, nu s-a îngrijit ca aceştia să fie şi cheltuiţi în mod responsabil pentru proiect. Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică a anulat toate licitaţiile care trebuiau realizate până acum. A fost nevoie de o intervenţie puternică a noului Executiv şi astfel Guvernul Grindeanu a alocat prin bugetul Ministerului Sănătăţii 15 milioane de lei, doar pentru acest an. Pentru 2018 şi 2019 sunt prevăzuţi 170 de milioane de lei, iar pentru 2020 se are în vedere alocarea a 156 de milioane de lei. PSD vrea să ducă la bun sfârşit acest proiect, să construiască un Institut Regional Oncologic, care să vină în ajutorul celor care suferă de această maladie cumplită. Dar deocamdată există un blocaj în ceea ce priveşte procedura de achiziţie pentru proiectare. Cred că este necesară o implicare mai puternică nu doar la nivel declarativ. Este nevoie de o implicare decizională. Cred că este necesară o mai mare implicare a Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte procesul de începere a lucrărilor la această clădire. Este nevoie de stabilirea unui plan concret de acţiune, de mobilizare pentru deblocarea situaţiei existente, de începere a licitaţiilor şi, dacă este necesar, de ce nu, de o schimbare inclusiv la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, bineînţeles, dacă acest lucru continuă să împiedice realizarea proiectului de care Banatul, chiar vestul ţării, are nevoie.
Răzvan-Ilie Rotaru "Îmbunătăţirea cadrului legal privind drepturile copiilor" Avem nevoie de modificări legislative în ceea ce priveşte problematica drepturilor copilului. De-a lungul ultimilor ani, România a făcut progrese în respectarea şi promovarea drepturilor copilului. Corelarea legislaţiei cu acquis-ul comunitar, dar şi o mai mare atenţie acordată educaţiei şi prevenirii situaţiilor de abuz au adus beneficii în garantarea drepturilor copilului. Astăzi, principiile Declaraţiei Drepturilor Copilului sunt cunoscute, respectate şi promovate în România. Nu pot să nu menţionez efectele benefice ale politicii de dezinstituţionalizare, aplicată încă de la mijlocul anilor 1990. Astăzi, numărul de copii aflaţi în grija serviciilor de protecţie socială este în scădere, şi, mai mult, numărul copiilor protejaţi în familii îl depăşeşte cu mult pe cel al copiilor protejaţi în servicii de tip rezidenţial publice şi private, deci instituţionalizaţi. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără aportul consiliilor locale care, prin serviciile de prevenire a separării copiilor de părinţi - precum centre de zi, centre de recuperare sau centre de consiliere - au contribuit la reducerea intrării copiilor în sistemul de protecţie specială. Cu toate acestea, nu putem spune că situaţia nu poate fi îmbunătăţită, atât la nivel legislativ, cât şi la nivelul administraţiei publice centrale şi locale, prin politici publice corelate cu nevoile copiilor. Statisticile arată că dreptul la nediscriminare nu este înţeles şi respectat, principalele criterii de discriminare sunt cele referitoare la etnie, statut social, mediu de provenienţă şi sănătate. Locurile unde se face discriminarea sunt şcoala, cabinetele medicale şi comunităţile locale, iar cei care discriminează sunt colegii, profesorii, părinţii şi medicii. Libertatea de exprimare a copiilor este iarăşi un drept neglijat în opinia acestora. Un studiu recent al Autorităţii Naţionale pentru Tineret reliefează faptul că numai 7% dintre tineri consideră că pot influenţa deciziile publice, iar acest lucru este motivat prin lipsa de informaţii şi oportunităţi pe plan local. Toate aceste realităţi au un numitor comun, lipsa de informaţii şi de programe educaţionale adaptate la nevoile copiilor. Dreptul la nediscriminare şi libertatea de exprimare sunt principii de bază ale unei vieţi sănătoase, democratice. Dacă în anii de formare copiii nu îşi cunosc aceste drepturi şi libertăţi, viitorii adulţi vor duce o viaţă neadaptată la societate. Cred cu tărie că aceste carenţe ale sistemului pot fi îndepărtate. Discriminarea nu îşi are locul în şcoli, profesorii nu pot insufla comportamente nesănătoase elevilor, părinţii nu pot impune atitudini negative în mediul familial, medicii nu au dreptul să îşi trateze inegal pacienţii. Copiii şi tinerii nu trebuie să fie îndepărtaţi de la luarea deciziilor publice şi nu pot fi privaţi de libertatea de exprimare. Datoria noastră este de a ne îndrepta atenţia asupra acestor nereguli şi neconcordanţe nu doar cu ocazia sărbătorii Zilei copilului sau a Zilei drepturilor copilului, ci în fiecare zi a anului. Parlamentul României are datoria de a reprezenta toate categoriile sociale, însă în mod special pe cele defavorizate şi lipsite de protecţie, prin iniţiative legislative incluzive şi orientate către soluţii pe termen lung.
Ionela Viorela Dobrică Declaraţia mea politică de astăzi face referire la noua Lege a uceniciei şi a stagiului, care modifică Legea nr. 279/2005 cu privire la ucenicia la locul de muncă şi Legea nr. 335/2013 care reglementează efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior. Piaţa muncii din România şi din Uniunea Europeană este într-o continuă evoluţie. Fiecare domeniu se dezvoltă odată cu noile tehnologii şi cu nevoile care decurg din acestea, iar forţa de muncă trebuie să ţină pasul cu vremurile în care trăim. Din păcate, în contextul economic actual, cererea de forţă de muncă din piaţă nu corespunde ofertei existente în urma absolvirii unei forme de învăţământ. Tinerii absolvenţi de studii superioare ajung în piaţa locurilor de muncă nepregătiţi la nivel practic, iar cei care au doar studii medii sunt fie angajaţi ca muncitori necalificaţi, fie au probleme în găsirea unui loc de muncă, deoarece sunt respinşi de piaţă. În acelaşi timp, salariul oferit pentru un nou angajat fără experienţă sau calificare este la cel mai mic nivel posibil, dezamăgind din start un tânăr care se angajează pentru prima dată. Consiliul European are în cadrul iniţiativei "Tineretul în mişcare" câteva obiective pe care doreşte ca statele membre să le implementeze până în anul 2020, pentru a atrage cât mai mulţi tineri pe piaţa muncii, astfel îmbunătăţind dezvoltarea economiei, degrevarea sistemului de ajutor social, creşterea numărului de persoane care prestează servicii calificate, subminarea muncii la negru. Acestea sunt: Prevederile legii nou adoptate pun în aplicare tocmai aceste obiective şi, prin susţinerea financiară pe care o acordă firmelor, le încurajează să ofere locuri pentru stagii de pregătire. Companiile care asigură un loc de muncă tinerilor care doresc să înveţe o meserie vor primi, la cerere, 1.125 de lei/lună pentru fiecare ucenic şi 1.350 de lei/lună pentru fiecare stagiar angajat. Astfel, aproximativ 400.000 de tineri între 16 şi 24 de ani vor avea ocazia să intre pe piaţa muncii, să părăsească statutul de şomer sau de persoană fără ocupaţie şi să se califice într-o meserie care îl va ajuta să dobândească un rol activ în societate. Pentru că ucenicia şi stagiatura reprezintă paşi concreţi în învăţarea unei meserii, iar un stat care doreşte să se dezvolte economic are nevoie de oameni calificaţi, buni meseriaşi, consider că această lege este un act normativ care va duce la concretizarea demersurilor statului în mijlocirea progresului României şi al cetăţenilor săi.
Nicolaie-Sebastian-Valentin Radu În această declaraţie politică doresc să abordez un fapt care face de foarte mult timp subiectul multor dezbateri între cetăţeni, între angajaţi din mediul privat şi funcţionari publici, între politicieni şi presă - modul de funcţionare a instituţiilor publice centrale şi relaţia acestora cu cetăţeanul care vine în contact cu ele. De ani de zile auzim că formularele imprimate sunt greu de procurat, că orice act care trebuie depus necesită efectuarea mai multor drumuri, că se pierde mult timp, că se pierd mulţi bani, că modul de lucru al instituţiilor este învechit şi depăşit. Iată că a venit în sfârşit vremea să putem spune că administraţia publică centrală intră în Secolul 21, iar noile proceduri de relaţionare între stat şi populaţie vor căpăta un sens nou şi o dimensiune tehnologică, prin Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Simplificarea modului în care administraţia publică centrală comunică şi interacţionează cu cetăţeanul este o demonstraţie a faptului că încercăm să ne aliniem timpurilor în care trăim, că dorim să venim în întâmpinarea nevoilor celor care ne-au votat şi să le creăm condiţii pentru o relaţie mai bună şi mai simplă cu statul. Publicarea din oficiu a formularelor, cererilor şi informaţiilor, acceptarea copiilor după actul de identitate în format electronic, introducerea posibilităţii plăţii prin POS a serviciilor furnizate contra cost sunt mai mult decât necesare în această epocă a vitezei în care trăim. Relaţionarea, cu preponderenţă prin intermediul mijloacelor electronice, cu beneficiarii serviciilor publice, utilizarea la potenţial maxim al paginilor de internet proprii, informatizarea proceselor şi procedurilor - toate vor face din instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale un mediu mai performant şi mai apreciat de utilizatorii săi. Prin adoptarea acestui act normativ arătăm că suntem capabili să ţinem pasul cu tehnologia, că putem răspunde afirmativ cererilor cetăţenilor şi că ne dorim modernizarea şi alinierea la standardele celorlalte state membre ale Uniunii Europene. Totodată, se modifică şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Se introduce obligativitatea înregistrării video a probei teoretice şi audio/video a celei practice în timpul desfăşurării examenului auto, fapt care va conduce la o mai bună monitorizare a legalităţii modului de obţinere a permisului de conducere şi, prin extrapolare, la trafic auto mai sigur şi şoferi mai bine pregătiţi. În consecinţă, o lege care, printre alte reglementări, înlesneşte o mai bună comunicare şi relaţionare a cetăţeanului cu statul şi care duce la o mai bună pregătire a viitorilor şoferi este o lege pe care mă bucur că am avut ocazia să o pot vota.
Alexandru Rădulescu Cu regret constat că ne aflăm din nou într-o situaţie dificilă, o criză politică care, evident, afectează stabilitatea economică a României, stabilitatea politică externă a României, clasa politică în ansamblul său, dar şi pe noi, pe fiecare în parte. Este momentul ca fiecare dintre noi să-şi manifeste fără echivoc poziţia şi să exprime opinia celor pe care îi reprezintă. Personal, consider că există o singură cale de rezolvare a crizei în care ne aflăm: înlocuirea Guvernului Grindeanu cu un nou guvern numit de alianţa câştigătoare a alegerilor parlamentare din decembrie 2016. Opinia mea şi a majorităţii celor pe care îi reprezint este fundamentată pe următoarele considerente: Consider, de asemenea, că am şi datoria morală de a vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, alături de conducerea actuală a PSD, alături de colegii mei, alături de care am pornit la drum în decembrie 2016, şi cred, sincer, că acest demers este benefic pentru România şi pentru judeţul Suceava.
Aurel Căciulă "Sănătatea şi învăţământul, domenii prioritare în Legea salarizării" De douăzeci şi cinci de ani sănătatea şi învăţământul au fost folosite de toate partidele politice în campaniile electorale la capitolul promisiuni, promisiuni care erau uitate total sau parţial după câştigarea alegerilor. Programul de guvernare prezentat de PSD, cu prilejul alegerilor parlamentare din decembrie 2016, a fost un program bine structurat pe fiecare domeniu în parte, de unde nu puteau lipsi învăţământul şi sănătatea. După instalarea Guvernului format de majoritatea PSD-ALDE, prioritare au fost cele două domenii pe care astăzi le aduc în discuţie, au fost prioritare nu doar la nivel declarativ, ci şi financiar, prin majorarea salariilor profesorilor, medicilor şi personalului medical, dar şi prin alocarea de fonduri pentru modernizare. Legea salarizării, trecută recent prin Parlament, a dus la o dezbatere aplicată pe fiecare categorie profesionala în parte. Au fost dezbateri şi consultări cu sindicatele înainte de trimiterea legii în Parlament, de către Guvernul României, dar şi după trimiterea acesteia la Senat şi apoi la Camera Deputaţilor, care este şi Cameră decizională pe acest domeniu. Sănătatea şi educaţia au primit majorări salariale consistente, chiar dacă nu au putut fi respectate în totalitate termenele din programul de guvernare. Programul Naţional de Dezvoltare Locală a avut în vedere în acest an, în primul rând, şcolile şi grădiniţele. Aceste măsuri ar trebui să aducă o îmbunătăţire a calităţii învăţământului, dar calitatea şi pregătirea profesorilor se va schimba mai greu, deoarece ultimele generaţii de profesori şi învăţători sunt mai slab pregătiţi, tocmai din cauza proastei salarizări, existente până la măririle de la începutul acestui an şi a creşterilor ce vor avea loc în 2018. Salarizarea necorespunzătoare a dus la o mai slabă calitate a personalului din acest domeniu. Salarizarea necorespunzătoare a văduvit învăţământul de cadre noi bine pregătite, în ultimele generaţii. Dacă la medici am avut o concurenţă mare la facultăţile din acest domeniu, nu acelaşi lucru îl putem spune despre facultăţile care au pregătit învăţători sau profesori. Puţini sunt acei tineri bine pregătiţi care au optat din dragoste pentru această profesie. În domeniul medical trebuia intervenit, pentru că riscam să rămânem fără medici, şi atunci costurile ar fi mai mari pentru tratarea unor pacienţi români în străinătate. Legea salarizării, chiar dacă pentru moment nu îndreaptă toate nedreptăţile, reduce raportul dintre salariul minim şi maxim de la 1/15 la 1/12, elimină acele anomalii în care subordonaţii aveau salarii mai mari decât miniştrii, unde şefii aveau salarii mai mici decât consilierii, şi exemplele pot continua. Nemulţumiţi de legea salarizării vor fi aceia care aveau salarii foarte mari, în comparaţie cu alte categorii de salariaţi, însă mulţi dintre aceştia vor beneficia de aceste salarii mari pana în 2022.