Eugen Nicolicea Bună dimineaţa! Întâi voi da citire listei cu deputaţii care au depus declaraţii în scris. Grupul parlamentar al PSD: Bianca-Miruna Gavriliţă, Silviu Nicu Macovei, Elena Hărătău, Aida-Cristina Căruceru, Costel Lupaşcu, Alexandra Presură, Mihăiţă Găină, Adriana-Doina Pană, Neculai Iftimie, Angel Tîlvăr, Maricela Cobuz, Răzvan-Ilie Rotaru, Laura-Mihaela Fulgeanu-Moagher, Ciprian-Constantin Şerban, Ileana Cristina Dumitrache, Marius-Constantin Budăi, Mihai Weber, Georgeta-Carmen Holban, Ioan Sorin Roman, Cristina Burciu. De la Grupul parlamentar al PNL: Raluca Turcan, Găvrilă Ghilea, Ioan Balan, Dănuţ Bica, Nicolae Giugea, Claudiu-Vasile Răcuci, Corneliu Olar, Viorica Cherecheş, Vasile-Florin Stamatian, Dumitru Oprea, Florin-Claudiu Roman, Bogdan-Iulian Huţucă, Aurel-Robert Boroianu, Vasile Varga, Nicolae Neagu, Florica Cherecheş, Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, Romeo Florin Nicoară, Constantin Şovăială, Marilen-Gabriel Pirtea. De la Grupul parlamentar ALDE: Mihai Niţă, Florică Ică Calotă. De la Grupul parlamentar al PMP: Cătălin Cristache, Doru-Petrişor Coliu, Eugen Tomac, Nicoleta-Cătălina Bozianu. Începem prima rundă, cu domnul Benedek Zacharie, Grupul parlamentar al UDMR.
Zacharie Benedek Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de azi se referă la absurdităţile normelor care reglementează autorizarea şi menţinerea autorizaţiei şcolilor de conducători auto. Norma legală în vigoare privind autorizarea şcolilor de conducători auto este cuprinsă în Anexa nr. 1 a Ordinului ministrului transporturilor nr. 733 din 2013. Astfel, încă din anul 2013, din dorinţa de a creşte calitatea pregătirii viitorilor şoferi, s-a prevăzut ca rezultat obligatoriu un grad minim de promovabilitate în rândul cursanţilor, de 40%. Raportul dintre numărul celor care promovează din prima încercare şi al celor care s-au prezentat pentru prima dată la examen, la o anumită categorie, reprezintă acest grad de promovabilitate. Iar acest fenomen trebuie urmărit astfel: Aşadar, acest du-te-vino între instituţii, două ale Ministerului Transporturilor şi una a Ministerului Afacerilor Interne - una care autorizează, a doua care propune menţinerea autorizării în baza datelor oferite de o a treia - este cel puţin absurd. Şi nici nu ar fi fost nicio problemă dacă nu s-ar fi pus în mişcare mecanismul de aplicare a reglementării, şcolile de conducători auto fiind anunţate că va începe calculul gradului de promovabilitate. Pe site-ul DRPCIV am căutat statistici, dar nu le-am găsit, aşadar procedura şi rezultatele calculelor nu par a fi transparente, dacă au existat vreodată astfel de calcule. În practica de zi cu zi s-a încetăţenit cutuma potrivit căreia examinatorii, cadre ale Ministerului de Interne, să nu permită promovarea la proba practică a mai mult de 5% din cursanţii care se prezintă prima dată la examen. De aici şi până la gradul minim de promovabilitate, de 40%, este cale mult prea lungă pentru o şcoală de şoferi, care, deşi este recunoscută pentru calitatea cursurilor pe care le oferă, nu are niciun control asupra acestui indicator. Aceasta este în fapt principala nemulţumire a reprezentanţilor şcolilor de şoferi - rezultatele muncii lor şi implicit menţinerea autorizaţiei şcolii depind aproape în întregime de starea de spirit şi de bunăvoinţa - ambele subiective, nu-i aşa? - ale agentului examinator. Soluţii de corectare a unei astfel de stări de fapt ar fi, de exemplu, liberalizarea profesiei de examinator şi scoaterea ei de sub chipiul Ministerului Afacerilor Interne, oferind posibilitatea instructorului să asiste la examinarea cursanţilor sau traseul să fie prestabilit şi aşa mai departe. Dar până la aplicarea acestor soluţii, deja aplicate în majoritatea statelor din Uniunea Europeană, este absolut necesară revizuirea prevederilor ordinului, a mecanismului de aplicare şi a termenelor. Vă mulţumesc. Benedek Zacharie, deputat al UDMR.
Eugen Nicolicea Da. Vă mulţumesc. Dau cuvântul reprezentantului USR, domnul Ilie Dan Barna. Nu este. Dau cuvântul doamnei Cristina-Ionela Iurişniţi.
Cristina-Ionela Iurişniţi Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică de astăzi se referă la Sezonul cultural franco-român, care poate fi o relansare a vizibilităţii profilului de ţară. Ce este Sezonul Franţa - România, stimaţi colegi? Nu, nu este vorba despre un sezon turistic, deşi avem de luat lecţii în privinţa managementului şi marketing-ului turistic din partea celei mai vizitate ţări din lume. Franţa fiind, în 2017, prima destinaţie turistică mondială, cu 83 de milioane de turişti, propunându-şi o ţintă de 100 de milioane de turişti străini până în 2020 şi crearea a 300.000 de locuri de muncă suplimentare. Acest sector reprezintă în Franţa 8% din PIB şi două milioane de locuri de muncă. Sezonul cultural are o tradiţie în Franţa de 60 de ediţii, organizate de mai bine de 30 de ani. Programul este coordonat de Institutul Cultural Francez din Paris, în strânsă colaborare cu ministere şi agenţii care lucrează profesionist. În calitate de profesor de limba franceză, membru al ARPF - Asociaţia Română a Profesorilor Francofoni -, deputat de Bistriţa-Năsăud şi membru în delegaţia Parlamentului României la APF - Adunarea Parlamentară a Francofoniei -, am considerat că este de datoria mea să aduc, prin activităţile de diplomaţie parlamentară, în atenţia autorităţilor locale şi judeţene, acest cadru generos de colaborare, mai ales în contextul Centenarului şi a peste 20 de ani de înfrăţire între oraşele Bistriţa şi Besançon. Sezonul cultural Franţa - România reprezintă astfel un excelent prilej de a valoriza relaţiile tradiţionale dintre cele două ţări, cu precădere cele din domeniul cultural, prin intermediul unor evenimente care vor pune accentul asupra creaţiei contemporane, cercetării şi inovării. De asemenea, acesta reprezintă o bună oportunitate de a marca Centenarul creării României moderne. Pe parcursul celor şapte luni de desfăşurare, programul va avea peste 300 de activităţi artistice, culturale, ştiinţifice, educaţionale regionale şi peste 250 de proiecte la nivelul oraşelor înfrăţite, organizate în parteneriat cu instituţii din Franţa. Sezonul cultural România - Franţa se va desfăşura simultan cu exercitarea de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, aşa cum bine ştim, în primul semestru al anului 2019. În cadrul acestor evenimente, autorităţile locale, societatea civilă a celor două oraşe înfrăţite, Bistriţa şi Besançon, vor fi reprezentate prin 20 de evenimente cultural-artistice, educative şi socio-economice, de relansare a agroturismului şi gastronomiei locale. Sezonul Franţa - România va avea loc, deci, pentru cele două oraşe înfrăţite, în perioada 1 decembrie 2018 - 14 iulie 2019 - date emblematice, marcând astfel Centenarul creării României moderne, dar şi Centenarul sfârşitului primei conflagraţii mondiale. Acest proiect sperăm că va pune în valoare relaţiile bilaterale în domeniul culturii, printr-o gamă largă de evenimente care să pună accentul asupra creaţiei contemporane, cercetării-inovării, cu scopul declarat de a construi un dialog între patrimoniu şi contemporaneitate, bazat pe o moştenire comună. Pentru pregătirea participării României la acest program transdisciplinar, a fost înfiinţat un Comitet de organizare la nivel înalt, pe care ni-l dorim responsabil şi competent, în contextul în care autorităţile de la Bucureşti nu au acordat la început importanţa binemeritată a acestui proiect bilateral care vine în întâmpinarea promovării României, deschizând astfel oportunităţi de a acţiona eficient prin diplomaţia culturală la nivel naţional, ca ambasadori ai Sezonului cultural în rândul societăţii civile şi al mediului de afaceri. Partea franceză a fost un model de expertiză la nivel de management al proiectului. Nu avem voie să ratăm această întâlnire istorică şi culturală, făcând gafe diplomatice impardonabile, precum doamna premier, care a ratat întâlnirea cu Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene...
Eugen Nicolicea Mă scuzaţi...
Cristina-Ionela Iurişniţi ... tocmai pentru a maximiza un profil al...
Eugen Nicolicea Vă rog să limitaţi...
Cristina-Ionela Iurişniţi ... al României moderne.
Eugen Nicolicea ... declaraţia. Aţi depăşit cu un minut.
Cristina-Ionela Iurişniţi Concluzia. În contextul schimbării modului în care România e percepută la nivelul statelor membre, Sezonul este un eveniment extrem de important. România şi Franţa au 10 ani de parteneriat strategic, concretizat şi în cele 15% din PIB-ul României, care reprezintă investiţii franceze, în relaţiile la nivel european, sprijinul reciproc în acest spaţiu mai vizibil sau mai puţin vizibil, dar care face parte din acest ansamblu de proiecte comune în materie de politică europeană şi regională. Să depăşim stereotipia celebrei declaraţii despre România a lui Raymond Poincaré, avocat, fost premier şi preşedinte al Franţei, care, la 1900, într-un proces intentat statului român, câştiga - "Que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de lOrient, où tout est pris à la légère" - adică "Ce vreţi, ne aflăm aici, la porţile Orientului, unde nimic nu este luat foarte în serios. Deci să depăşim, stimaţi colegi, acest clişeu antropologic al ineficienţei, această judecată de psihologie socială care trebuie depăşită, de la respectarea codurilor diplomatice minime, cum e cel al punctualităţii, până la gestionarea cu succes a unui proiect validat de un Comitet mixt bilateral... şi care este beneficiar al unei finanţări de 24 de mobilităţi generatoare de experienţe memorabile şi schimb de bune practici. Mulţumesc. Cristina Iurişniţi, Circumscripţia nr. 6 Bistriţa-Năsăud.
Eugen Nicolicea Mulţumesc. Vă rog, vorbitorii să nu depăşească termenul de trei minute - s-a depăşit cu două, au fost cinci -, pentru că există posibilitatea să nu poată să-şi expună... toţi colegii prezenţi. Dau cuvântul domnului Robert-Nicolae Turcescu, Grupul parlamentar al PMP. Se pregăteşte doamna Oana-Mioara Bîzgan, sau doamna Mihaela Huncă, sau domnul Daniel Constantin, în ordine, dacă sunt prezenţi.
Robert-Nicolae Turcescu Bună dimineaţa! Stimaţi colegi, "Uber îşi schimbă sloganul pentru România. Acesta va fi: «Noi te întâlnim cu Juncker!»". Tocmai v-am spus cel mai recent banc inspirat din gafele premierului Viorica-Vasilica Dăncilă. De mai bine de jumătate de an, aproape în fiecare zi aflăm de câte o gafă a premierului. Nu îmi ajunge timpul alocat pentru această declaraţie politică, pentru a înşira toate gafele, greşelile de protocol, erorile şi prostiile făcute de blonda de la Palatul Victoria. Ba, mai mult, am ajuns să sărbătorim zilele în care şefa Guvernului României nu gafează. Recent, ziarul "Adevărul" a publicat un articol prin care relata faptul uimitor că şefa Executivului nu a făcut nicio gafă la întâlnirea cu premierul Slovaciei. Ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns! Dar suntem de râsul lumii întregi cu un astfel de premier-catastrofă! Mă gândesc cu groază cum va asigura România preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Să sperăm că până la 1 ianuarie Viorica-Vasilica ori va pleca din funcţie, ori îşi va bloca agenda, aşa încât să nu mai aibă fixată nicio întâlnire cu niciun lider european. Suficient ne-a făcut de râs! În tot acest timp, în care gafele curg pe bandă rulantă, nu mai puţin de 14 persoane, printre care şi penalul Darius Vâlcov, ocupă un post călduţ, de consilier de stat în aparatul prim-ministrului, şi încasează un salariu gras. Pe lângă cei 14 consilieri de stat, să nu uităm nici de multitudinea de consilieri de la Palatul Victoria, care, de asemenea, încasează lunar o sumă frumuşică, tocmai pentru a organiza activitatea Executivului şi a ne asigura că la fiecare întâlnire este respectat protocolul; că demnitarul are asigurat transportul, aşa încât să ajungă la timp la fiecare activitate; că premierul ştie cu cine se întâlneşte, ce ţară vizitează şi mai ales cu ce scop. Dacă premierul e catastrofă şi nu se pricepe, măcar stafful ar trebui să mai dreagă busuiocul. Detalii, ar spune unii. Lucruri vitale, zic eu. În orice altă ţară civilizată premierul ar fi demisionat de la prima gafă. A noastră de la Guvern se încăpăţânează să rămână la Palatul Victoria şi să ne facă de râs. Între timp, "El Lidero Maximo" de la PSD, Liviu Dragnea, îşi freacă mâinile de bucurie că are în fruntea Executivului marioneta perfectă care îi urmează ordinele şi care îşi va lua în cârcă toate prostiile şi mânăriile făcute în această perioadă de Guvern. Eu fac un apel către Liviu Dragnea. Demiteţi-o, domnule, că ne îngroapă ţara! Nu ar fi primul şi nici ultimul premier pe care îl schimbaţi. Faceţi-o odată, dacă vreţi să mai aveţi ţară europeană în care să fiţi mare baron! Dumnezeu să ne ajute, că altă speranţă nu avem!
Eugen Nicolicea Vă mulţumesc. Doamna Oana-Mioara Bîzgan. Când anunţ şi rog pe cineva să se pregătească înseamnă să vină mai în faţă, ca să nu pierdem timpul. Deci se pregăteşte domnul Vasile Gudu, de la PNL.
Oana-Mioara Bîzgan-Gayral Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colege, Dragi colegi, Pe 15 septembrie am sărbătorit Ziua Internaţională a Democraţiei. Încă de la art. 1, Constituţia României proclamă caracterul democratic al statului nostru, bazat pe valori precum: demnitatea umană, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, dreptatea şi pluralismul politic. În democraţie, respectarea şi promovarea drepturilor omului reprezintă cheia de boltă a unei societăţi funcţionale. Lupta împotriva violenţei domestice, abuzului asupra copiilor, promovarea egalităţii de gen, combaterea rasismului, a intoleranţei şi a hate speech-ului, eliminarea discriminării, asigurarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi sunt doar câteva dintre palierele unei democraţii funcţionale. Printr-un parcurs democratic, România poate prospera şi poate asigura cetăţenilor săi un mediu favorabil dezvoltării şi bunăstării. Fiecare dintre noi este responsabil pentru acest parcurs. Fiecare acţiune contribuie la consolidarea sau, din contră, la diminuarea caracterului democratic al statului român. Eu am ales să lupt pentru o ţară în care egalitatea de şanse şi de oportunităţi există de facto , nu doar de jure . Îmi doresc ca fiecare copil să aibă o şansă la educaţie, deci să-şi poată exercita fără discriminare acest drept asigurat de Constituţia ţării noastre şi de convenţiile internaţionale la care România este parte. În acest sens, împreună cu multe colege din Parlament, cărora le mulţumesc şi pe această cale, am depus o iniţiativă legislativă prin care se asigură dreptul la educaţie şi pentru copiii care nu au CNP sau acte de identitate. Unităţile de învăţământ la care se prezintă aceşti copii sunt obligate să le asigure serviciile de învăţământ general obligatoriu şi să anunţe serviciile de asistenţă socială sau organele de poliţie, după caz, pentru efectuarea procedurilor de obţinere a CNP-ului şi de înscriere a copiilor în registrele de stare civilă. Contez pe sprijinul dumneavoastră, dragi colege, dar şi dragi colegi, pentru a vota "pentru" această iniţiativă legislativă, întrucât o şansă la educaţie înseamnă o şansă în plus la formarea unor cetăţeni cu spirit civic, pro-democratic şi constructiv. Vă mulţumesc. Oana Bîzgan, deputat independent.
Eugen Nicolicea Da. Vă mulţumesc. Dau cuvântul domnului Vasile Gudu, PNL. Se pregăteşte domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi.
Vasile Gudu Bună dimineaţa, stimaţi colegi. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o: "Pensia decentă - o utopie în România". PSD-ALDE se joacă cu pensiile românilor. Dacă în iarna trecută pensia se tripla sau creştea de nu ştiu câte ori, acum, mai nou, aceasta doar se dublează, şi nu de acum, ci până în anul 2021. Bănuim că între timp guvernanţii au mai făcut ceva şcoală sau au învăţat după manualele noi şi au constatat că au greşit calculele iniţiale. Cert este faptul că, de doi ani, această lege se tot modifică, fără un rezultat real, rezonabil, bazat pe stagiile de cotizare ale pensionarilor şi pe veniturile reale ale statului. În noua Lege privind sistemul unitar de pensii publice se prevede că asiguraţii sistemului public de pensii, adică salariaţii, nu vor mai beneficia de pensie pentru perioadele în care angajatorul nu achită contribuţiile pentru aceştia. Având în vedere că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu întreprinde toate demersurile legale pentru a determina angajatorii să plătească contribuţia de asigurări sociale, sute de mii de salariaţi nu vor putea beneficia de pensii. Practic, statul incapabil de a încasa taxele se crede capabil să plătească pensiile dublate, după o matematică doar de el ştiută sau rescrisă. Constatăm că la nivel de Guvern nu există nimic sigur în privinţa viitorilor pensionari, ci numai promisiuni marca PSD-ALDE, adică poveşti electorale care amăgesc votanţii. Protecţia socială pe care a înţeles Lia Olguţa Vasilescu să o facă salariaţilor şi pensionarilor din România este o mare minciună, lucru dovedit de bâlbâielile în modificarea şi aplicarea atât a Legii salarizării, cât şi celei a pensiilor. Ne exprimăm solidaritatea cu sindicatele din România care militează pentru înlăturarea acestei aberaţii legislative, marca "Lia Olguţa Vasilescu". Domnilor guvernanţi, mai munciţi şi pentru oamenii din această ţară sau numai pentru interesele voastre, personale? Vă mulţumesc. Deputat al PNL, Vasile Gudu.
Eugen Nicolicea Dau cuvântul domnului Miroslav Petreţchi. Se pregăteşte domnul Vasile Cocoş.
Nicolae-Miroslav Petreţchi Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Tema declaraţiei politice: "Referendumul privind revizuirea art. 48 din Constituţia României". Se vorbeşte mult în aceste zile - în opinia mea, chiar excesiv - pe tema Referendumului privind redefinirea familiei în Legea fundamentală. Să fim bine înţeleşi - organizarea referendumului nu înseamnă o notă bună pentru Parlamentul României, ci o notă la limita notelor de promovare. Aceasta din trei motive: În ceea ce priveşte actuala propunere de redefinire constituţională a familiei sunt dezamăgit că există opinii contra sau intenţii de abţinere. Asta dovedeşte tot nefericita politizare a temei, sub forma ocheadelor aruncate spre fel de fel de preferinţe şi deprinderi. Nu este cazul. Prin redefinirea familiei nu se pune problema limitării libertăţii de opţiune în ceea ce priveşte viaţa privată şi nici discriminarea minorităţilor sexuale. Aceste domenii rămân neatinse, după cum neatinsă trebuie să rămână şi instituţia sacră a familiei. De ce? Pentru că rostul principal al familiei nu constă nici în comunitatea de bunuri, nici în plăceri. Rostul familiei este să asigure, înainte de toate, ocrotirea fizică, morală şi comportamentală a copiilor. Până la vârsta discernământului, aceştia trebuie scutiţi de experimente extravagante în ceea ce priveşte deprinderile. Societatea trebuie să le asigure creşterea şi dezvoltarea în limitele firescului verificat de natură şi societate din timpuri imemorabile. Vă mulţumesc. Deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi.
Eugen Nicolicea Dau cuvântul domnului Vasile Cocoş.
Vasile Cocoş Mulţumesc, domnule preşedinte. Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Strămoşii noştri au făcut România Mare, misiunea noastră e să o păstrăm şi să facem o Românie prosperă". Traversăm în aceste zile tulburi, după cum bine vedeţi, o perioadă politică extrem de încrâncenată, în care egoismul, făţărnicia, pofta de dominare, invidia şi falsitatea provoacă în jurul nostru pagube incomensurabile şi insurmontabile. Trăim vremuri în care interesul imediat, cultura banului, dorinţa de putere hrănesc vanitatea ce naşte dezbinare, frică şi lăcomie, imoralitate şi trădare, sentimente care la rândul lor alimentează cu succes un război din care România are numai de pierdut. În curând, vom marca 100 de ani de la naşterea statului român. Un secol de încercări şi provocări, de război şi dictatură, de tranziţie, de revoltă şi dezamăgire, de criză şi austeritate, de schimbări şi speranţă, care ar fi trebuit să ne facă mai puternici, nu mai slabi. Căci predecesorii noştri, după fiecare încercare grea, şi-au regăsit vocea, curajul şi energia interioară de a-şi construi un viitor mai bun, de a-şi împlini aspiraţia spre unitate şi libertate. 1 Decembrie 2018 nu va fi doar o celebrare a trecutului, a jertfei înaintaşilor noştri care au făcut posibilă realizarea unui ideal naţional, ci şi ocazia potrivită de a ne conecta la prezent, la locul pe care îl avem în Europa şi în lume, de a fi conştienţi de adevărata noastră valoare. Ţara noastră este astăzi un partener credibil pentru aliaţii săi din NATO şi Uniunea Europeană. Avem această capacitate de a furniza încredere şi stabilitate într-o zonă cu tensiuni şi riscuri. Este vremea unui bilanţ istoric al celor 100 de ani de modernitate. Dar, în acelaşi timp, e momentul pentru a proiecta următorii 100 de ani, pentru a afirma cu tărie ce fel de Românie vrem să lăsăm moştenire copiilor şi nepoţilor noştri. Doamnelor şi domnilor, Fac şi eu astăzi un apel, prin această declaraţie politică, la reconciliere. Să îndepărtăm sâmburele discordiei din această sală şi să abandonăm sângeroasele lupte politice, pentru că, oameni buni, suntem fiii şi fiicele aceluiaşi pământ, indiferent că suntem de stânga sau de dreapta, ori că ne cheamă Ion, János sau Iohann. Strămoşii noştri au făcut România Mare, misiunea noastră e să o păstrăm şi să facem o Românie prosperă. Cred că este momentul să redescoperim mândria naţională, sa fim mai generoşi unii cu alţii, mai concilianţi, pentru că ura şi dezbinarea nu au generat niciodată profit. Vă mulţumesc. Vasile Cocoş, Colegiul nr. 40 Vâlcea, Grupul parlamentar al PSD. 19.09.2018.
Eugen Nicolicea Vă mulţumesc. Dau cuvântul domnului Daniel Olteanu. Se pregăteşte doamna Luminiţa-Maria Jivan.
Daniel Olteanu Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia doamnei comisar pentru politică regională, Corina Creţu, cu privire la proiectele în domeniul infrastructurii de transport, cu care România se prezintă în faţa Comisiei Europene, este nu îngrijorătoare, ci alarmantă. Astfel, doamna comisar subliniază faptul că din 2014 a avut de aprobat patru proiecte şi mai există discuţii doar pentru unul. Este vorba de un proiect de infrastructură feroviară, localizat în Transilvania, două proiecte de autostrăzi, implementate tot în Transilvania, şi două proiecte aferente unor magistrale de metrou. Nu voi insista pe subiectul valorii proiectelor care trebuie depuse pentru finanţare, pentru că această temă s-a tot regăsit în spaţiul public. Această atenţionare a fost clară - sunt fonduri, dar nu sunt proiecte mature, proiecte de calitate. Stimaţi colegi, faptul că din această listă a marilor proiecte, de care vorbeşte doamna comisar Corina Creţu, lipseşte Moldova, este însă un subiect distinct şi reprezintă cea mai dureroasă concluzie cu privire la modul în care această regiune a fost privită de toate guvernele, indiferent de culoarea politică. Având în vedere perioada de timp de care e nevoie pentru ca un proiect să ajungă la maturitate, ceea ce spune doamna comisar este că nici până în 2014, nici după 2014 nu am reuşit să punem la punct un dosar de finanţare a unor mari proiecte de infrastructură pentru Moldova. Practic, aproape fiecare formaţiune sau alianţă politică a avut această oportunitate, de a pune Moldova pe harta marilor investiţii în infrastructură, şi toţi cei aflaţi la putere au ratat, până acum, obiectivul. Sunt parlamentar la primul mandat şi oamenii îmi cer explicaţii pentru modul în care este tratată Moldova. Ce ar trebui să răspund, ar trebui să dau şi eu vina pe greaua moştenire? Să dau vina pe cei care au ani mulţi în Bucureşti, care, din păcate, nu se văd în realizări acasă? Nu voi face asta, dar nici nu mai putem accepta ca Moldova, Vasluiul să fie mereu rudele sărace, utile doar la plata taxelor şi impozitelor. Pentru Moldova, singura regiune fără acces la autostradă, este obligatoriu acum nu doar să fie pusă pe harta marilor proiecte de infrastructură, ci să apară cu mai multe astfel de investiţii, pentru a putea recupera decalajul istoric. Din 2008 până în prezent, niciun ministru al transporturilor şi nicio guvernare nu au modificat statutul Moldovei de Cenuşăreasă a bugetului şi a priorităţilor, iar acestei nedreptăţi trebuie să i se pună punct acum, de Guvernul PSD-ALDE. Nu putem cere voturi în 2020 unei regiuni şi unei populaţii căreia nu i-am schimbat statutul de contributor net la bugetul de stat şi de furnizor de forţă de muncă ieftină, calificată, pentru Bucureşti sau vestul ţării, nu mai vorbesc de străinătate. În 2020 avem datoria să mergem în faţa electoratului din Moldova, implicit din Vaslui, cu proiecte concrete de infrastructură, cu un calendar clar de implementare, cu finanţare şi cu perspective obligatorii - subliniez, obligatorii - de creştere a alocărilor. Vă mulţumesc. Deputat ALDE de Vaslui, Daniel Olteanu.
Eugen Nicolicea Mulţumesc. Dau cuvântul doamnei Luminiţa-Maria Jivan. Se pregăteşte domnul Constantin Avram.
Luminiţa-Maria Jivan Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică se referă la modernizarea României prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Stimaţi colegi, Ne aflăm în secolul XXI, iar de cele mai multe ori când ne referim la modernizare vorbim despre reducerea emisiilor poluante, conservarea mediului, reciclarea deşeurilor, folosirea pe scară largă a energiei verzi etc. Toate aceste obiective sunt importante, dar nu trebuie să neglijăm localităţile din România care se confruntă cu lipsa unei infrastructuri minimale pentru asigurarea unui trai decent. Şi mă refer aici la servicii medicale, şcoli sau grădiniţe, proiecte de infrastructură locală, racordarea caselor la energie electrică, canalizare sau apă curentă. În acest sens, Programul de guvernare propus de Cabinetul Dăncilă pentru perioada 2017-2020 prevede un număr de zece servicii publice ce urmează să fie implementate în localităţile din mediul rural, respectiv: Pentru o mai bună gestionare a fondurilor prevăzute în vederea implementării proiectelor mai sus menţionate au fost prioritizate şi comasate toate proiectele de finanţare într-un singur program, respectiv Programul Naţional de Dezvoltare Locală, iar ministerul integrator a fost desemnat Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Obiectivele asumate de Guvern, prin Programul de guvernare, sunt foarte ambiţioase, iar sumele care au fost şi vor fi atribuite din buget acestui program relevă importanţa care se acordă îndeplinirii acestora. Astfel, PSD şi Cabinetul Dăncilă îşi propun, până în 2020, 87% dintre case să fie racordate la serviciile de apă, 60% să fie racordate la serviciile de canalizare, 80% dintre locuinţe şi 100% dintre terenurile agricole să fie cadastrate şi înregistrate, toate şcolile să aibă autorizaţie de funcţionare şi 61% dintre drumurile judeţene şi comunale să fie modernizate. Trebuie subliniat că îndeplinirea acestor obiective ţine şi de modul în care autorităţile locale se implică, prin depunerea proiectelor pentru finanţare şi prin modul în care realizează lucrările finanţate. Vreau să-mi exprim convingerea că acest program îşi va îndeplini obiectivele, deoarece, prin PNDL au fost deja finanţate un număr important de proiecte, iar acest aspect a dus la creşterea interesului autorităţilor locale pentru finanţarea de proiecte, prin intermediul acestui program. Există sute de localităţi care au reuşit să modernizeze şcoli sau dispensare, să modernizeze drumuri sau să construiască sau să extindă reţele de apă şi canalizare. Implementarea proiectelor, prin acest program, a dus la creşterea nivelului de trai al românilor şi a demonstrat, încă o dată, că PSD este singurul partid politic care se apleacă în mod constant asupra problemelor de bază ale societăţii şi ale cetăţenilor români. Vă mulţumesc. Luminiţa-Maria Jivan, deputat al PSD de Caraş-Severin.
Eugen Nicolicea Vă mulţumesc. Dau cuvântul domnului Constantin Avram. Se pregăteşte domnul Viorel Stan.
Constantin Avram Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Nevoia de normalitate". Doamnelor şi domnilor deputaţi, Observăm cu toţii că într-o perioadă de frământări sociale şi politice, care evident generează instabilitate socială, economică şi politică, asupra României se exercită numeroase presiuni venite în special din afara ei, presiuni mediatice, dar şi instituţionale. Unul din subiectele intens mediatizate în ultima perioadă este acela care priveşte drepturile minorităţilor sexuale. La prima vedere aşa ceva ar trebui să stârnească cel puţin ironiile noastre, ale populaţiei majoritare de creştini, dar lucrurile au luat o serioasă întorsătură de când tot mai multe voci din spaţiul european critică România pe acest subiect, ca urmare a interzicerii în ţara noastră a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Au avut loc manifestaţii publice, ce-i drept restrânse, ale reprezentanţilor comunităţii LGBT, care au generat, logic, contramanifestaţii ale organizaţiilor cu caracter creştin şi, în câteva rânduri, numai prin intervenţia fermă a jandarmilor s-au evitat violenţele de stradă. Adoptarea de către Senat a organizării unui referendum pe această temă ar putea limpezi lucrurile, ca urmare a modificării art. 48 din Constituţia României, în sensul definirii familiei ca "uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie", nu ca "uniunea liber consimţită între soţi", aşa cum prevede actualul text. Referendumul este binevenit, în opinia mea, iar Biserica Ortodoxă Română trebuie să se implice serios pe acest subiect, în ceea ce priveşte prezenţa românilor la acest scrutin, tocmai pentru a apăra valorile creştine ale familiei tradiţionale. ALDE rămâne un promotor al diversităţii, al modernizării societăţii româneşti, dar nu în acest sens, al legalizării căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, pentru că nu putem renunţa la identitatea noastră creştină, la valorile acesteia, la tradiţiile şi obiceiurile noastre. Invalidarea acestui referendum pe motivul prezenţei la vot, din 6-7 octombrie 2018, ar fi un mare şi dureros eşec social şi moral. Creştinii radicali poziţionează fenomenul LGBT în spaţiul bolilor fără leac, iar majoritarii creştini trebuie să stopeze, prin votul lor, escaladarea acestui fenomen foarte periculos pentru consolidarea conceptului de familie creştină, ca celulă de bază a societăţii româneşti. Aş putea fi de acord cu legiferarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex dacă cineva din comunitatea LGBT mi-ar explica, în cazul unei familii formate din doi bărbaţi sau două femei care adoptă un copil, cui îi spune copilul "mamă" şi cui îi spune copilul "tată"? Dincolo de toate aspectele fenomenului LGBT, promovarea agresivă a acestuia constituie un mare pericol social şi moral, în faţa căruia tânăra generaţie, adică copiii, sunt foarte vulnerabili, iar faptul că acceptăm că unii oameni se nasc cu aceste deprinderi nefireşti nu justifică agresivitatea unei propagande spurcate care urmăreşte valorificarea, prin prozelitism, a slăbiciunilor copiilor noştri. Acesta este un singur exemplu al riscurilor importului aşa-ziselor valori occidentale. Nu mai e nimic de spus, ci totul trebuie făcut de noi, societatea creştină românească, pentru stoparea unor astfel de fenomene foarte periculoase pentru tânăra generaţie! Referendumul pe această temă este o foarte bună ocazie. Vă mulţumesc. Constantin Avram, deputat ALDE de Bacău.
Eugen Nicolicea Mulţumesc. Dau cuvântul domnului Viorel Stan. Se pregăteşte domnul Laurenţiu Nistor.
Viorel Stan Distinse domnule preşedinte, Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi, Cu îngăduinţa dumneavoastră, astăzi vă voi prezenta declaraţia politică cu tema: "Programul de guvernare al PSD, calea către o societate mai prosperă şi mai bună". Declaraţia de astăzi face referire la Programul de guvernare pe care PSD îl va continua în perioada următoare şi care este un program în care eu am încredere deosebită. Spun acest lucru pentru că sunt om de teren şi ştiu că oamenii din teren sunt foarte mulţumiţi de Programul de guvernare şi de măsurile adoptate de către PSD până acum. Programul de guvernare pe care PSD l-a pus la punct va avea, cred eu, şi mai multe câştiguri, faţă de cele înregistrate până acum, iar de ele vor beneficia toţi cetăţenii ţării, inclusiv cei din judeţul Neamţ, judeţ pe care eu îl reprezint. Din Programul de guvernare vreau, în primul rând, să fac referire la un proiect ce ţine de infrastructură. Este vorba despre autostrada Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni. Aceasta va realiza conexiunea dintre centrele importante ale Moldovei, iar distanţa dintre Iaşi şi Chişinău se va micşora, astfel, prin construirea unui pod pe structură în cadrul autostrăzii. Autostrada va avea o sută de kilometri şi va face un important pas de legătură între Moldova şi Transilvania, respectiv cu Europa de Vest. De asemenea, va atrage investiţii şi va duce la crearea de noi locuri de muncă în zonele limitrofe ale autostrăzii, iar numărul de turişti va creşte şi el. Pe lângă acest proiect de infrastructură, Programul de guvernare îşi propune multe alte lucruri. Printre ele se numără multe beneficii concrete pentru populaţia României, în special beneficii în plan social. Una dintre categoriile vizate de către Programul de guvernare este cea a persoanelor de vârsta a treia. Pentru acestea propunem creşterea alocării la 1.400 de lei pe lună de persoană, bani care vor putea fi folosiţi pentru cazarea în locuinţe, cămine, pensiuni pentru bătrâni administrate privat, începând cu 2019. După 2020 această sumă va fi egală cu valoarea punctului de pensie, dar nu mai mică de 1.400 de lei. De asemenea, vor fi construite centre rezidenţiale pentru aceste persoane, dotate şi amenajate după standarde moderne. Pe lângă vârstnici, vom avea grijă şi de persoanele cu dizabilităţi. Avem în derulare proiecte clare prin care vrem să-i ajutăm pe cei care sunt în asemenea situaţii şi de multe ori sunt şi marginalizaţi. Aşadar, vor fi înfiinţate noi centre medicale pentru persoanele cu dizabilităţi, iar cele deja existente vor fi modernizate. În acest fel, vom creşte calitatea vieţii acestor persoane, dar şi gradul lor de integrare în societate. Nici cei mici n-au fost uitaţi. Pentru orice copil din ţară sau din diaspora părinţii vor putea deschide un cont, denumit "Contul junior", iar copiii vor beneficia de o primă de stat anuală în valoare de 600 de lei, până la vârsta de 18 ani. Există o singură condiţie: ca suma depusă în cont în anul respectiv să fie de minimum 1.200 de lei. Şi pentru ca tinerii să-şi poată creşte copiii şi să rămână în ţară ne-am propus să le facem şi veniturile mai mari, inclusiv în zonele care nu sunt atât de dezvoltate din punct de vedere economic. Prin Programul de guvernare ne propunem să creăm locuri de muncă bine plătite în judeţele mai puţin dezvoltate. Firmele vor putea astfel să acceseze un grant de până la o sută de mii de euro, pentru crearea unui loc de muncă bine plătit. Susţinerea financiară constă atât într-un ajutor nerambursabil, cât şi în garantarea de către stat a unei părţi din creditul utilizat de către firme pentru crearea de locuri de muncă. Un alt domeniu în care ne-am propus să acţionăm este cel al agriculturii, prin înfiinţarea, spre exemplu, a Societăţii "Casa Română de Comerţ", care va efectua activităţi de prelucrare, depozitare şi comercializare a produselor agroalimentare. Aceasta va fi un sprijin pentru micii producători, ajutându-i pe aceştia la transportul şi valorificarea produselor pe pieţele interne şi externe. Pe lângă aceasta, şi fermele agricole vor fi dezvoltate, prin intermediul unui proiect care se ridică la peste 300 de milioane de euro, prin care asigurăm îmbunătăţirea performanţelor generale ale exploataţiilor agricole, prin creşterea competitivităţii, a diversificării producţiei şi a calităţii produselor. În plus, pentru a încuraja lucrarea pământului ne propunem ca impozitul pe terenul agricol lucrat să fie eliminat, concomitent însă cu dublarea valorii impozitului pentru terenul agricol nelucrat timp de doi ani consecutiv. Toate aceste lucruri de care v-am vorbit sunt planurile noastre, planuri care sunt sigur că nu vor rămâne doar aşa, la nivel declarativ. Ele se vor concretiza astfel încât va exista un număr foarte mare de proiecte care vor duce la creşterea calităţii vieţii în România. Vă mulţumesc pentru atenţie.
Eugen Nicolicea Mulţumesc. Aţi vorbit pentru încă un coleg PSD, aşa că o să scad din timpul PSD; un coleg de la PSD va vorbi mai puţin. Domnul Laurenţiu Nistor.
Laurenţiu Nistor Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Schema de ajutor de stat, buget de 636 de milioane de lei". Săptămâna trecută, premierul Viorica Dăncilă a anunţat 13 mari investiţii ce vor fi finanţate în cadrul schemei de ajutor de stat. Aceasta se dovedeşte extrem de atractivă pentru investitori. Mai mult, 10 dintre cele 13 investiţii sunt realizate de firme cu capital autohton, în condiţiile în care, în 2017, pe această schemă de ajutor de stat nu a fost aprobat niciun proiect, iar în 2016 au primit ajutoare de stat doar şase firme şi toate aceste şase firme cu capital străin. Aşa cum am anticipat, prin simplificarea condiţiilor de eligibilitate şi prin reducerea valorii minime a investiţiilor, de la 10 milioane de euro la 3 milioane de euro, firmele româneşti îndeplinesc condiţiile şi pot aplica pentru schema de ajutor de stat. Prin acest program se creează noi locuri de muncă şi se obţine un efect multiplicator în economie, prin dezvoltarea unor afaceri pe plan local. Foarte important este faptul că sunt depuse alte 14 cereri pentru care Executivul îşi propune să găsească soluţii de suplimentare a bugetului alocat ajutoarelor de stat, astfel încât acestea să fie aprobate până la sfârşitul anului 2018. Investiţiile cu impact major în economie înseamnă şi o producţie cu grad înalt de tehnologizare, înseamnă locuri de muncă bine plătite şi locuri de muncă bine calificate, iar în acest sens învăţământul dual este o soluţie sustenabilă. Pentru anul 2018, bugetul alocat schemei de ajutor de stat este de 636 de milioane de lei, iar, în total, schema are un buget de 1,8 miliarde de lei, cu posibilitatea majorării acestei sume. Aşadar, Guvernul PSD-ALDE are soluţii pentru fiecare dintre sectoarele economice. Numai o politică economică sănătoasă poate genera o creştere economică pe măsură, cu efecte benefice pentru toate sectoarele importante. Vă mulţumesc. Laurenţiu Nistor, deputat al PSD, Hunedoara.
Eugen Nicolicea Vă mulţumesc. S-a terminat runda celor de la putere. Începem din nou cu ceilalţi. Dau cuvântul domnului Dragoş Gabriel Zisopol, Grupul minorităţilor naţionale.
Dragoş Gabriel Zisopol Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Astăzi am deosebita plăcere şi onoare să pot prezenta în plenul Camerei Deputaţilor mesajul Excelenţei Sale, domnul Dimitris Hatziargyrou, ambasadorul Republicii Cipru, adresat cu ocazia sărbătoririi a celei de-a 58-a aniversări a independenţei Republicii Cipru - 1 octombrie 1960. «Pe 1 octombrie, Republica Cipru sărbătoreşte cea de-a 58-a aniversare a independenţei sale. Statul cipriot a fost înfiinţat în anul 1960, după o luptă de patru ani de eliberare naţională împotriva Marii Britanii, putere colonială ce stăpânea insula în acea perioadă. Atunci a fost prima dată când, după perioada antică, ciprioţii înşişi au reuşit să devină stăpâni pe soarta lor. Cipru, care se află la răscrucea celor trei continente - Europa, Asia şi Africa - a fost timp îndelungat o insulă mult dorită, pe care intenţiona s-o controleze fiecare putere regională ce a concurat pentru influenţă în regiunea Mediteranei Răsăritene. Istoria Ciprului este una dintre cele mai vechi din lume. Primele semne ale civilizaţiei, bazate pe săpături arheologice, datează din urmă cu aproximativ 11.000 de ani. După elenizarea insulei, petrecută acum 3.000 de ani, se înregistrează un efort continuu pentru ocuparea sa de către diferite puteri - romani, perşi, asirieni, arabi, bizantini, cruciaţi, dinastia franceză, veneţieni, otomani şi, în cele din urmă, Imperiul Britanic. Toţi aceştia şi-au lăsat amprenta care se reflectă în bogatul patrimoniu cultural al Ciprului. Independenţa Ciprului a venit însă cu o constituţie disfuncţională care a demonstrat politica dovedită în timp a lui " Divide et impera " şi care a semănat dezbinare între ciprioţii greci, ce constituiau 80% din populaţie, şi ciprioţii turci, care numărau 18%. După trei ani fără probleme, din anul 1963 au apărut primele semne de disfuncţionalitate. Acest lucru a culminat, în anul 1974, cu răsturnarea guvernului legitim de către junta militară ce conducea atunci Grecia. După cinci zile, a urmat invazia militară turcă, ocuparea a 37% din teritoriu şi, în final, expulzarea forţată a 200.000 de ciprioţi greci din casele şi proprietăţile lor. De atunci, insula este împărţită în două. Comunitatea internaţională a încercat în ultimii 44 de ani să ajungă la o soluţie în ceea ce se numeşte acum problema Ciprului. Ultima încercare de acest fel a fost prin implicarea lui António Guterres, secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. După doi ani de negocieri intense între cele două părţi, finalizate prin Conferinţele de la Geneva şi Crans-Montana din luna iulie a anului trecut şi unde au participat toate părţile interesate, nu s-a ajuns la niciun rezultat, deoarece Turcia a insistat până la capăt la dreptul de intervenţie militară, precum şi la şederea permanentă a trupelor sale militare în Cipru. Acesta a fost un lucru pe care niciun popor, cu atât mai puţin un membru independent al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi al Uniunii Europene, nu l-ar fi putut accepta. Poziţia secretarului general al ONU, care a declarat că Ciprului ar trebui să i se permită să acţioneze în viitor ca un "stat normal", este concludentă. În ciuda efectelor negative ale problemei politice, Cipru a demonstrat o adaptabilitate remarcabilă, atingând rate de creştere deosebit de ridicate în timpul celor 58 de ani de existenţă independentă, oferind poporului său un nivel de trai ridicat, într-o ţară democratică în care sunt respectate drepturile omului şi drepturile civile. Acest fapt a dus la aderarea Republicii Cipru la Uniunea Europeană în anul 2004, în calitate de partener egal, în ciuda împărţirii continue a insulei. Ciprul de astăzi este o destinaţie turistică căutată, precum şi un important centru comercial, de transport maritim, academic şi economic. Statul cipriot a stabilit, de asemenea, relaţii speciale cu toate ţările din regiune cu care colaborează la diferite niveluri, prin cooperare multilaterală spre promovarea intereselor reciproce şi a stabilităţii, prosperităţii şi păcii în regiune. Descoperirea rezervelor semnificative de gaze naturale în zona sa economică exclusivă, cu implicarea companiilor internaţionale din ţări precum Statele Unite ale Americii, Italia, Franţa şi Israel, a dat un nou impuls economiei şi bunăstării poporului cipriot. Relaţiile şi interferenţele dintre ciprioţi şi români se pierd în timp. Cipru şi România sunt asociate cu legături culturale lungi, mai ales religioase. România a fost una dintre primele ţări care a recunoscut Republica Cipru şi a stabilit relaţii diplomatice cu noul stat. De atunci, legăturile celor două ţări s-au extins, iar prin intrarea lor în Uniunea Europeană, în 2004, şi respectiv 2007, au devenit mai strânse. Cipru a sprijinit aderarea României la Uniunea Europeană şi a susţinut în mod constant aderarea acesteia la spaţiul Schengen. Relaţiile României cu Cipru se regăsesc la multe niveluri - istorice, culturale şi economice. Există un dialog politic solid între cele două ţări, în timp ce o reţea de acorduri bilaterale generează relaţii excelente. Prezenţa a câtorva mii de cetăţeni români în Cipru, precum şi activitatea mai multor antreprenori ciprioţi în România, reprezintă o garanţie pentru întărirea relaţiilor dintre cele două ţări. Cipru este al patrulea cel mai mare investitor din România şi tot mai mulţi turişti ciprioţi şi turişti români descoperă frumuseţile celor două ţări. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Onorat fiind de posibilitatea de a prezenta astăzi în plenul Camerei Deputaţilor mesajul Excelenţei Sale, domnul Dimitris Hatziargyrou, ambasadorul Republicii Cipru, prilejuit de sărbătorirea a celei de-a 58-a aniversări a independenţei Ciprului - 1 octombrie 1960 -, în calitate de preşedinte şi deputat al Uniunii Elene din România, transmit, la rândul meu, un călduros la mulţi ani poporului cipriot! Vă mulţumesc.
Eugen Nicolicea Vă mulţumesc. Transmiteţi-i Excelenţei Sale felicitări pentru această zi festivă! Dau cuvântul doamnei Mihaela Huncă. Se pregăteşte domnul Emil-Marius Paşcan, Grupul PMP, şi totodată anunţ că domnul Constantin Codreanu a depus în scris - tot de la PMP.
Mihaela Huncă Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Obiectul declaraţiei politice: "Strategia Ministerului Educaţiei Naţionale privind formarea continuă a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar". Stimate colege, Stimaţi colegi, Realitatea contemporană demonstrează că rolul şcolii nu numai că nu s-a diminuat, aşa cum ni se sugerează prin sfidarea şi subfinanţarea sistemului de învăţământ, ci a devenit tot mai complex, în prezent nemaiputându-se discuta despre competitivitate, performanţă economică sau integrare socio-profesională fără conştientizarea practică, nu teoretică, a conceptului "educaţia este un continuum existenţial". Aşa cum s-a accentuat încă din octombrie 2000, la nivelul Comisiei Europene, sistemele de educaţie şi formare trebuie să se adapteze noilor realităţi ale secolului al XXI-lea, iar învăţarea permanentă trebuie să fie o politică esenţială pentru dezvoltarea cetăţeniei active, a coeziunii sociale şi a ocupării forţei de muncă. În acest context, sistemul educaţional îşi redobândeşte rolul central, iar profesorul redevine unul dintre principalii actori ai societăţii. Formarea continuă a cadrelor didactice trebuie să reprezinte o strategie esenţială pentru asigurarea adaptării sistemului educaţional la cerinţele societăţii actuale şi, totodată, pentru asigurarea calităţii procesului educaţional. În România, formarea continuă a cadrelor didactice, deşi este impusă prin legislaţie, nu a depăşit încă inutilitatea multora dintre cursurile propuse, necorelate cu nevoia autentică de formare atât a profesorilor, cât şi a beneficiarilor procesului instructiv-educativ. Lipsa unei strategii coerente, lipsa unei indisolubile legături între programele de formare şi realitatea socio-economică, lipsa unei motivări reale şi lipsa unei finanţări decente fac din ceea ce colegii noştri europeni consideră a fi condiţia sine-qua-non a dezvoltării, o Cenuşăreasă tolerată a societăţii româneşti. Stimaţi colegi, În lipsa unei strategii viabile privind formarea continuă, o strategie capabilă să se aşeze lângă strategiile celorlalte state europene, învăţământul românesc va fi incapabil, în scurtă vreme, să mai fie ancorat în contemporaneitate, iar un sistem educaţional retrograd anulează şansa la un viitor prosper propriilor noştri copii. Vă mulţumesc. Deputat neafiliat, Mihaela Huncă, Circumscripţia nr. 7 Botoşani.
Eugen Nicolicea Da. Vă mulţumesc. Dau cuvântul domnului Emil-Marius Paşcan. Se pregăteşte domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu.
Emil-Marius Paşcan Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Bună dimineaţa, distinşi colegi. Declaraţia mea politică se intitulează "L-a mai văzut cineva pe ministrul culturii, se mai află printre noi?!". Singurul ministru al culturii, din 1990 până în prezent, împotriva căruia a fost promovată o moţiune simplă în Camera Deputaţilor, George Vladimir Ivaşcu, este dat dispărut. Este invizibil, iar ministerul - inexistent, fără vreo implicare semnificativă în susţinerea manifestărilor culturale cu specific Centenar, chiar în acest an excepţional al aniversării Marii Uniri a naţiunii române. De la învestirea sa în funcţia de ministru al culturii şi identităţii naţionale, în mod consecvent, actorul George Vladimir Ivaşcu este absent nemotivat în Parlament. A fost invitat în repetate rânduri la Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor; a fost invitat, de asemenea, la Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri şi a Războiului pentru Întregirea Neamului. Comisia specială comună nu s-a mai întrunit de luni de zile, din cauză că nu are adresant. Ministrul invocă diverse pretexte şi scuze penibile pentru a nu onora invitaţiile, deşi are această obligaţie legală, de a răspunde prin prezenţă la invitaţiile comisiilor Parlamentului României. La Topliţa au avut loc Zilele "Miron Cristea", dedicate primului patriarh al României şi prim-ministru, unul dintre făuritorii Marii Uniri. Deşi manifestarea a beneficiat de o participare internaţională, Ministerul Culturii n-a alocat niciun fel de resurse financiare şi nu a sprijinit evenimentul, nu a manifestat niciun fel de interes. Nu a delegat nici măcar un reprezentant al ministerului să ia parte la acest eveniment. Ministerul Culturii nu a susţinut defel nici manifestarea extraordinară de la Oarba de Mureş, respectiv Festivalul cântecului popular patriotic românesc "La Oarba şi la Iernut", eveniment dedicat celor 11.000 de ostaşi români căzuţi aici pentru libertatea şi neatârnarea României. Nu ştie nimeni, de fapt, ce manifestări susţine ministerul de resort sau cum decurg procedurile de selecţie a proiectelor, cine le validează. Ministrului George Ivaşcu i s-a solicitat, în mod repetat, o demisie de onoare, de bun-simţ, avându-se în vedere incapacitatea managerială şi o vădită incompetenţă. Nu se sinchiseşte, nu-i pasă de semnificaţia istorică extraordinară a acestui an şi de atribuţiile uriaşe pe care le are ca ministru al culturii şi identităţii naţionale. Poate confundă această funcţie cu un rol actoricesc, pe care oricum îl interpretează cabotin şi prost. Problema este că aici nu e vorba de nicio dramaturgie, naţiunea română împlineşte 100 de ani, iar guvernanţii îşi bat joc de ţară şi de noi, toţi. Vă mulţumesc pentru atenţie. Deputat al PMP de Mureş, Marius Paşcan.
Eugen Nicolicea Vă mulţumesc. Dau cuvântul domnului Laurenţiu-Dan Leoreanu.
Laurenţiu-Dan Leoreanu Mulţumesc. Declaraţia mea politică se intitulează "Guvernarea PSD-ALDE distruge imaginea României în Uniunea Europeană, după modelul lui Viktor Orban". Stimaţi colegi, Din momentul în care Liviu Dragnea şi Călin Popescu- Tăriceanu au preluat guvernarea, România a ajuns un stat-problemă pentru Uniunea Europeană. La începutul lunii octombrie, Parlamentul European va discuta situaţia României, urmând ca o rezoluţie în privinţa ţării noastre să fie adoptată în perioada 22-25 octombrie. Perspectivele nu sunt optimiste, iar Uniunea Europeană nu se joacă atunci când este vorba despre respectarea unor principii democratice elementare, pe care instituţiile controlate de oamenii lui Dragnea le-au încălcat flagrant pe 10 august, atunci când protestatari paşnici au fost bătuţi şi gazaţi în Piaţa Victoriei. Săptămâna trecută, Parlamentul European a votat începerea procedurii de sancţionare a Ungariei pentru încălcarea regulilor democratice. Majoritatea parlamentarilor europeni a susţinut moţiunea de a activa celebrul Articol 7 din Tratatul UE, împotriva Ungariei. Guvernul lui Viktor Orban este acuzat că a redus la tăcere presa, a atacat ONG-urile şi a subminat independenţa justiţiei. Vă sună cunoscut? Eu cred că da, pentru că exact asta face şi guvernarea PSD-ALDE, dirijată de Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, din momentul în care a preluat conducerea României. Nici propria familie europeană, socialiştii europeni, nu îi mai suportă pe cei din PSD. Recent, social-democraţii din Danemarca au cerut excluderea partidului condus de Liviu Dragnea din Partidul Socialiştilor Europeni. De asemenea, la finalul lunii iunie, liderii PES s-au reunit la Bruxelles, însă la întâlnire nu a participat niciun membru PSD. Nu mai departe de luna februarie, o voce importantă a PES, Ana Gomes, s-a arătat îngrijorată de schimbările privind justiţia din România, afirmând că nu acoperă "colegi care sunt corupţi doar pentru că sunt socialişti". "E uimitor cum domnul Dragnea rămâne o persoană importantă în structurile de putere din România, în condiţiile în care e acuzat că a pus pe picioare o bandă de infractori care a făcut afaceri ilegale", a spus Ana Gomes. Partidul condus de domnul Dragnea continuă asaltul asupra justiţiei. PSD este un partid nefrecventabil la nivel european, mai degrabă ar fi bine văzut în Rusia. Probabil acela este şi modelul. Uniunea Europeană este construită pe un set de valori şi principii care nu au nicio legătură cu "valorile" pe care le promovează PSD în ţară - obedienţa faţă de şeful de partid, determinarea de a-l scăpa pe aceasta de rigorile legii şi incompetenţa. Nici comisarul european Corina Creţu, fost europarlamentar PSD, nu mai suportă şi nu mai ascunde sub preş incompetenţa guvernării PSD-ALDE, care ne costă nu doar imaginea, dar şi fonduri pe care le-am putea accesa din bugetul Uniunii Europene. Corina Creţu a criticat Ministerul Transporturilor de la Bucureşti, acuzându-l că nu are pregătite "proiecte mature" pentru finanţare europeană. Nici nu mă miră afirmaţiile sale, pentru că actuala guvernare are alte griji şi preocupări - agenda antijustiţie este prioritară, domnul Dragnea trebuie să stea departe de rigorile legii! Este clar că guvernarea PSD-ALDE distruge imaginea României în Uniunea Europeană, după modelul lui Viktor Orban, şi că, atât timp cât va sta la guvernare, România va face mulţi paşi înapoi. Din cauza deciziilor actualului Guvern, în materie de justiţie şi economie, nu facem altceva decât să ne distrugem imaginea la nivel european. De aceea, nu e propagandă atunci când spunem că PSD trebuie să plece de la putere, e cea mai bună decizie pentru România. Deputat al PNL, Neamţ, Laurenţiu-Dan Leoreanu. Vă mulţumesc.
Eugen Nicolicea Da. Vă mulţumesc. Dau cuvântul domnului Daniel Constantin. Nu este. Dau cuvântul domnului Adrian-Octavian Dohotaru. Bun. Dau cuvântul domnului Adrian-Mihăiţă Todoran, Grupul PMP. Se pregăteşte domnul Sorin Ioan Bumb, Grupul PNL.
Adrian-Mihăiţă Todoran Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică îl vizează pe ministrul culturii, domnul George Ivaşcu, căruia îi cer demisia. Doar două luni şi jumătate ne mai despart de cel mai important moment al acestei naţiuni - sărbătorirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Însă, la 100 de ani de la Marea Unire, instituţiile statului, cele care ar trebui să fie un exemplu de preţuire pentru cei care au făcut posibilă Unirea noastră, a tuturor românilor, se dovedesc a fi incapabile să gestioneze un proiect de suflet, al nostru, al românilor. Tentativa de ministru George Ivaşcu s-a dovedit că joacă un rol foarte prost - cel de ministru al culturii. O pălărie prea mare pentru capacitatea dumnealui de a înţelege importanţa unui astfel de eveniment. Ne-am fi aşteptat ca un actor să-şi joace bine rolul, dar ne-am înşelat. Prestaţia dumnealui, slabă, a dezamăgit un întreg popor. Tentativa de ministru George Ivaşcu a dat de pământ cu angajaţii ministerului responsabili cu Centenarul, a sfidat pe toată lumea, aruncând la gunoi munca unei echipe mult mai competente decât ilustra dumnealui minte. Unul dintre exemplele de incompetenţă a acestui personaj, uşor de confundat cu un bufon, este şi cazul Casei Memoriale "George Pop de Băseşti" din Maramureş, cel care a fost Preşedintele Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, din 1918. Banii pentru acest obiectiv trebuiau alocaţi, cel târziu, până în primăvara acestui an. Lucrările unui astfel de obiectiv nu se pot efectua aşa, peste noapte, dar este peste capacitatea dumnealui de a înţelege acest lucru. În cel mai fericit caz, lucrările vor fi finalizate la sfârşitul anului 2019 sau, vorba şefei lui, în anul 20.20. E ca şi cum ţi-ai serba împlinirea vârstei de 40 de ani la 41 de ani sau la 42 de ani. Nu putem vorbi de Centenarul Marii Uniri, din moment ce casa memorială a celui mai important om politic al acelor vremuri nu este reabilitată. Domnul ministru poartă în piept insigna cu Marea Unire, când nu a făcut nimic pentru ca această casă memorială să fie reabilitată. Domnule ministru, este momentul să demisionaţi. Deşi până acum nu am remarcat onoarea printre calităţile dumneavoastră, totuşi aveţi şansa să ne arătaţi contrariul. Ruşine, domnule ministru, pentru bătaia de joc de care aţi dat dovadă faţă de poporul român! Adrian Todoran, deputat de Maramureş.
Eugen Nicolicea Da. Vă mulţumesc. Dau cuvântul domnului Sorin-Ioan Bumb. Şi cu acesta se încheie încă o tură din partea opoziţiei. Se pregăteşte domnul Ştefan Muşoiu, din partea PSD.
Sorin-Ioan Bumb Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "PSD a devenit groparul infrastructurii rutiere româneşti". Nu mai este niciun secret pentru nimeni că, de la instalarea lui Victor Ponta în fruntea Guvernului şi până în prezent, singurele realizări palpabile ale PSD, în materie de infrastructură rutieră, au fost doar pe hârtie. Adică numeroase studii şi rapoarte plătite cu bani grei de la buget, din care au avut de câştigat doar firmele de partid. În rest, o autostradă dărâmată, care a necesitat un an de reparaţii şi, cu toate acestea, încă "fuge" la vale, numeroase întârzieri şi bâlbe care au generat pierderi materiale şi umane imense. Toate cauzate de incapacitatea Guvernului PSD de a construi o reţea de drumuri adaptată la necesităţile anului 2018, într-o ţară europeană. În fiecare zi avem o mostră din incompetenţa şi cinismul PSD. Reînscăunarea lui Narcis Neaga în fruntea Companiei de drumuri, un personaj catalogat de cea mai activă voce a societăţii civile din domeniul infrastructurii drept omul cu activitatea "cea mai nocivă pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din România din ultimii ani", continuă să producă efecte negative. După întârzierile de 2 ani şi 4 luni în deschiderea loturilor 3 şi 4 ale Autostrăzii Sebeş-Turda, zilele acestea am fost martorii unei noi bâlbâieli penibile a şefilor de la drumuri. Un tronson din Autostrada Sibiu-Deva a fost declarat închis, în vederea realizării de lucrări, dar s-a circulat în continuare pe el, pentru ca, ulterior, cei de la CNAIR să se răzgândească şi să amâne lucrările cu încă o lună. Deocamdată. Cea mai mare minciună pe care PSD le-a servit-o românilor, în ultimele zile, este însă mult aşteptata Autostradă Ploieşti-Braşov. Deja se spune cât va fi taxa de circulaţie pentru această autostradă şi deja se avansează tot felul de termene fanteziste pentru darea în folosinţă. Ceea ce nu se spune însă este că această autostradă, în forma propusă de PSD, va fi o mega-afacere de partid. Deşi putea să facă această autostradă cu bani europeni, aproape gratis, PSD a ales cea mai scumpă variantă posibilă, calculând probabil doar procentul care îi va reveni din şpăgi. PSD a scos de la naftalină un proiect vechi, de pe vremea unui domn care între timp a ajuns la puşcărie - ministrul marilor proiecte, Dan Şova -, l-a recolorat pe nişte bani daţi repede de la buget şi a propus soluţia unui parteneriat public-privat, în care vor plăti doar statul şi cetăţenii. Şi mai grav este că autostrada va fi un adevărat dezastru ecologic şi urbanistic, traseul acesteia fiind proiectat exact pe firul râului Prahova, prin centrul staţiunilor de pe Valea Prahovei. O soluţie cum în ziua de astăzi nu mai vezi nici în ţările africane, dar care se va dovedi foarte bănoasă pentru "băieţii grei" din PSD. Pentru punerea ei în practică va fi nevoie să fie expropriate terenuri şi clădiri, într-o zonă turistică, iar aceasta nu înseamnă nimic altceva decât mulţi bani care vin la partid. Fiind bani pentru partid, vestea bună este că de data aceasta se vor plăti despăgubirile. Nu se va întâmpla ca în judeţul Alba, unde deja se circulă pe autostradă...
Eugen Nicolicea Vă rog să limitaţi...
Sorin-Ioan Bumb ... iar oamenii nu şi-au văzut banii pe proprietăţile expropriate cu ani în urmă. Vă mulţumesc. Deputat al PNL de Alba, Sorin-Ioan Bumb.
Eugen Nicolicea Da. Mulţumesc. Domnul Ştefan Muşoiu. Şi se pregăteşte doamna Camelia Gavrilă.
Ştefan Muşoiu Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică se intitulează "Concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor nu sunt în niciun pericol". Dragi colegi, Ipocrizia cu care sunt lansate mesajele panicarde în spaţiul public a atins cote alarmante. Asist cu îngrijorare sporită la modul în care este vânată orice decizie a Executivului sau a Legislativului şi, ulterior, interpretată în fel şi chip de diverse voci, care se pretind avizate. În ciuda politicilor guvernamentale de susţinere a familiei, concretizate prin măsuri ferme şi ajutor financiar, s-a propagat, mai nou, un "fake news", care i-a pus pe mulţi părinţi români pe gânduri. Mă refer strict la povestea - că altfel nu o pot numi - privind aşa-zisul pericol al diminuării sumelor încasate, care ar pândi concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Dragi români, părinţi sau viitori părinţi, nu este deloc adevărat acest zvon. Alături de colegii din PSD din Camera Deputaţilor şi împreună cu aliaţii din coaliţia de guvernare vom susţine şi vom vota modificarea Ordonanţa nr. 111/2010. Acest demers al nostru este necesar pentru a corela unele prevederi ale actelor normative care reglementează beneficiile de asistenţă socială, respectiv ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată. Mai concret, având în vedere modificările aduse Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi ale Ordonanţei nr. 79/2017, ce vizează categoriile de persoane asigurate, exista riscul reprezentat de interpretarea divergentă a prevederilor legale, ca acordarea asistenţei medicale să fie condiţionată de plata unei contribuţii prevăzută în legea specială. Însă aceste deficienţe, ce puteau genera consecinţe negative în rândul populaţiei - respectiv neacordarea serviciilor medicale pentru părinţii cu copii mici, persoanelor care adoptă copii şi persoanelor care prezintă risc de sărăcie - au fost eliminate de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale. Aşadar, dragi colegi, şi acest demers de decredibilizare a actualei coaliţii de guvernare se dovedeşte încă un fiasco al opoziţiei, prin simplul motiv că nu are un fundament real. Vă mulţumesc. Deputat al PSD, Ialomiţa, Ştefan Muşoiu.
Eugen Nicolicea Dau cuvântul doamnei Camelia Gavrilă. Se pregăteşte doamna Mirela Furtună.
Camelia Gavrilă Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor, Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi se referă la calitatea şi importanţa manualelor pentru a asigura un învăţământ performant, pentru a furniza acele elemente esenţiale, importante pentru traseele curriculare, în contextul unei triade, pe care trebuie s-o menţionăm ca fiind element de arhitectură extrem de important în cadrul unui sistem educaţional coerent, şi anume plan de învăţământ, programe şcolare adecvate şi manuale bine gândite, bine realizate. Dezbaterile le cunoaşteţi. Au fost ample, au fost complexe, uneori, accentele critice, extrem de virulente. Multe chestiuni importante au fost semnalate. Trebuie însă să reţinem că manualul este important pentru experienţa de învăţare a elevilor, că acesta conţine, esenţializate, cunoştinţele de bază dintr-un domeniu, că este vital pentru profesorii tineri, mai ales, şi că responsabilitatea decidenţilor este majoră. Dincolo de încercările, pe care le semnalăm ca fiind importante, de a asigura elevilor manualele la timp, nu putem trece cu vederea greşeli - fie că au fost ele de conţinut ştiinţific, că au fost de semantică, de gramatică, că au fost de realizare tipografică. Acestea au umbrit un demers foarte important. Şi încercarea actuală a Ministerului Educaţiei de a face o ordine în dezordinea manualelor. Pentru că indiferent de guvernare, manualele totdeauna au întârziat, lupta dintre edituri a fost extrem de acerbă. Şi s-a încercat această manieră de a asigura ordinea şi prezenţa manualului pe băncile elevilor. Subliniez importanţa unor măsuri urgente, care ar trebui luate la acest moment, legate de: Setul de măsuri continuă. Ceea ce trebuie să spunem este că manualul este un element important, responsabilitatea trebuie să fie majoră, că ne-ar trebui şi o perspectivă critică şi comparativă în raport cu ceea ce se întâmplă în sistemele educaţionale - modul în care editurile şi Guvernul sau ministerul de resort colaborează, modul în care manualul digital, varianta digitală este o extindere semnificativă pentru conţinutul tipărit şi, de asemenea, abordările metodice, în aşa fel încât şi activitatea la clasă, şi activitatea individuală, de după-amiază, pot fi elemente care să asigure un parcurs individualizat. Subiect de reflecţie - un set de măsuri se impune. Şi de aceea cred că trebuie să facem sublinierile necesare, asigurând un echilibru - aspecte pozitive realizate, dar şi lucruri de îmbunătăţit. Vă mulţumesc. Deputat al PSD de Iaşi, Camelia Gavrilă.
Eugen Nicolicea Da. Dau cuvântul doamnei Mirela Furtună. Nu este. Dau cuvântul domnului Vasile Axinte. Nu este. Dau cuvântul domnului Vlad Bontea. Dau cuvântul doamnei Tamara-Dorina Ciofu. Nu este. Doamna Anişoara Radu? Domnul Vasile Câtea? Doamna Alina Teiş, vă rog. Este domnul Vasile Cîtea. Se pregăteşte doamna Teiş.
Vasile Cîtea Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea de astăzi se numeşte "Partidul Social Democrat nu neglijează sub nicio formă investiţiile!". Dragi colegi, În mod incorect s-a propagat ideea că politica social-democrată a Guvernului PSD-ALDE este incapabilă să ofere soluţii mediului de afaceri, neglijând, în primul rând, politica de investiţii. Fals! Chiar dacă Programul de guvernare, cu care s-au câştigat alegerile din 2016, s-a concentrat pe măsurile sociale pentru pensionari, salariaţi şi diferitele categorii sociale considerate a fi vulnerabile, investiţiile şi încurajarea mediului de afaceri au fost şi ele linii directoare care au caracterizat guvernarea social-democrată. Acum, după un an şi jumătate de guvernare, Institutul Naţional de Statistică, dar şi instituţiile europene cu competenţă în domeniu confirmă faptul că România a avut în sfera preocupărilor sale şi investiţiile. Astfel, alocările bugetare pentru investiţii au crescut în anul 2018 la 38,5 miliarde de lei, cu o creştere de 34,6% faţă de anul guvernării tehnocrate. La capitolul atragerii de fonduri europene pentru investiţii în România, în semestrul I al anului 2018, în comparaţie cu acelaşi semestru al anului 2016, procentul de creştere înregistrată a fost de 1001,5%. În ceea ce priveşte vectorul creşterii gradului de absorbţie a fondurilor europene, România a ajuns în luna mai 2018 la un procent de 19% din totalul fondurilor puse la dispoziţie, apropiindu-se sensibil de media europeană, de 20%, în comparaţie cu un procent total înregistrat de Guvernul tehnocrat în anul 2016, de 7%. Nu sunt lipsite de importanţă nici cifrele relevate în urma desfăşurării Programelor Naţionale de Dezvoltare Locală - PNDL I şi PNDL II. Astfel, în prezent, pe cele două programe sunt 9.238 obiective în execuţie, majoritatea având în vedere lucrările de infrastructură din mediul rural, scopul urmărit de Guvernul Dăncilă fiind recuperarea decalajelor de dezvoltare între mediul rural şi mediul urban. Înregistrăm 2.210 obiective în execuţie la capitolul alimentări cu apă şi canalizare, 1.960 obiective în execuţie la capitolul unităţi de învăţământ, coroborat complementar cu 1.145 obiective în execuţie la capitolul creşe şi grădiniţe. Nici sistemul medical nu a fost neglijat, existând, azi, 611 obiective în execuţie la capitolul unităţi sanitare. În concluzie, dragi colegi, investiţiile nu au fost omise de guvernarea PSD-ALDE, ba, dimpotrivă, România reuşind să creeze condiţiile necesare pentru creşterea valorii investiţiilor străine în ţara noastră, confirmându-se, prin Institutul Naţional de Statistică, o creştere de 66% pentru perioada ianuarie-iunie 2018, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016. Vă mulţumesc. Deputat de Iaşi, Vasile Cîtea.
Eugen Nicolicea Da. Vă mulţumesc. Dau cuvântul doamnei Alina Teiş. Cu aceasta se încheie rândul puterii. Urmează încă o tură la opoziţie. Am să las să mai vorbească colegii, până când începe şedinţa cealaltă. Deci, pe perioada în care pregătim şedinţa, se continuă declaraţiile politice, ca tot mai mulţi deputaţi să se poată exprima. Vă rog, aveţi cuvântul.
Alina Teiş Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Un program de guvernare bine pus la punct, calea către o societate prosperă". În declaraţia mea de astăzi vreau să vă vorbesc despre viitor - al meu, al nostru, al copiilor noştri. Un viitor care, sperăm noi, va fi mai bun şi care va reduce birocraţia, va ajuta sănătatea, dar şi mediul economic, va încuraja viaţa de familie şi îi va răsplăti, aşa cum se cuvine, pe cei care au muncit o viaţă întreagă. Pe scurt, viitorul de care vreau să vă vorbesc e cel care ne aduce tuturor un trai mai bun. La acest trai mai bun nu se poate ajunge decât prin perseverenţă şi dedicare, dar mai ales prin implementarea unor proiecte bine gândite. Unele dintre proiectele care, cred eu, vor ajuta societatea românească să se dezvolte se regăsesc în Programul nostru de guvernare, al partidului. Câteva dintre ele vreau să le readuc azi în discuţie. În primul rând, vreau să încep cu Legea pensiilor publice. Conform proiectului de act normativ, principiile fundamentale ale noii Legi a pensiilor sunt: contributivitatea, egalitatea, solidaritatea socială. Punctul de pensie va creşte până la 1.775 de lei în anul 2020. O altă lege aflată în Programul de guvernare este cea a adopţiilor. Aceasta prevede ca pentru fiecare copil, care are între 3 şi 6 ani, familia adoptivă să primească lunar, până la majoratul tânărului, câte 600 de lei, iar pentru copiii care au 7 ani, adoptatorii vor primi câte 900 de lei pe lună de la stat. Tot prin intermediul acestui proiect se vor redeschide porţile către adopţiile internaţionale. Autorităţile vor trebui să găsească rudele copilului de până la gradul III, ca să poată deschide procesul adopţiei acestuia, în loc de gradul IV, cum e acum. În plus, copiii care au împlinit 14 ani au şansa să fie înfiaţi, acest lucru fiind, în prezent, destul de dificil. Pentru fiecare copil adoptat, familia adoptivă primeşte 1.500 de lei pe an de la stat pentru a plăti serviciile de recuperare medicală sau psihologică de care are nevoie copilul, în urma recomandărilor unui medic, psiholog sau asistent social. Un alt proiect important, de data aceasta pentru infrastructura de sănătate, este cel care prevede înfiinţarea unui Bănci Naţionale de Sânge. Ştim cu toţii că într-adevăr există lipsuri în acest sens, că de multe ori pacienţii aşteaptă mult timp până să primească o pungă de sânge. Mediul de afaceri va cunoaşte şi el schimbări în bine. De exemplu, în Programul de guvernare este prevăzută modernizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Activitatea ANAF va fi eficientizată, vor fi introduse contractele de performanţă pentru ANAF şi va exista posibilitatea vânzării creanţelor la valoarea nominală. Programul de guvernare al partidului mai prevede şi proiecte în domeniul administraţiei. Cred că toate aceste proiecte, de care v-am vorbit, vor fi bine primite de cetăţenii acestei ţări, şi, odată implementate, vor duce la acel viitor mai bun de care vă spuneam la începutul acestei intervenţii. Vă mulţumesc. Deputat al PSD, Mehedinţi, Alina Teiş.
Eugen Nicolicea Vă mulţumesc. Dau cuvântul doamnei Antoneta Ioniţă, de la PNL. Se pregăteşte domnul Petru Movilă, PMP.
Antoneta Ioniţă Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Podul peste Dunăre, între promisiuni şi minciuni". Era ultima zi de mandat a premierului Mihai Tudose şi o informaţie a făcut redacţiile de ştiri din Brăila şi Galaţi să freamăte: s-a semnat contractul pentru construirea podului peste Dunăre. După ani de aşteptare, după campanii electorale purtate în jurul acestui obiectiv investiţional major pentru Brăila, podul începea să capete contur. Între timp, s-a anunţat firma câştigătoare, s-a vorbit despre exproprieri. Mai, mai că mă şi vedeam traversând fluviul fără să mai apelez la învechitul bac. "Podul lui Tudose", a cărui valoare se ridică la 500 de milioane de euro, a aprins imaginaţia celor care aşteptau de atâta amar de vreme creşterea economică a zonei, pornind de la o investiţie serioasă în infrastructură. Realitatea crudă a fost dezvăluită de fostul europarlamentar PSD Corina Creţu, cea care a transmis că la Comisia Europeană nu se află nicio documentaţie referitoare la această investiţie. "Fac apel la Ministerul Transporturilor să pregătească proiecte mature, Sibiu - Piteşti, Piteşti - Constanţa, podul de la Brăila. Avem bani din Programul Operaţional de Infrastructură Mare, sunt surprinsă că toţi primarii îmi spun că nu sunt bani, dar la Comisia Europeană ultimul proiect sub analiză este metroul Gara de Nord - Otopeni", a spus fostul europarlamentar social-democrat. Adică, am semnat contractul de construire a podului, dar nu am depus nicio hârtie la Comisia Europeană pentru a obţine finanţarea. Şi atunci, cu ce bani să construim? Nu era mai firesc să obţinem contractul de finanţare cu bani europeni şi după aceea să ne lăudăm? Nu ar fi trebuit ca înainte de a ni se prezenta firma ce a câştigat licitaţia, să ni se fi spus că, încă, nu avem banii europeni necesari pentru demararea investiţiei? Nu ar trebui ca, în urma acestei dezvăluiri, cineva să fie tras la răspundere pentru dezinformare şi incompetenţă? "Podul lui Tudose" este, de fapt, în aceeaşi fază ca acum câţiva ani, cea a promisiunilor. Brăilenii şi gălăţenii mai au de aşteptat până când vor putea traversa Dunărea pe la Brăila, utilizând ceea ce ar putea fi cea mai mare investiţie zonală de după Revoluţie. Şi asta pentru că social-democraţii au intrat într-un joc fără reguli şi fără logică: un fost premier promite podul, ministrul de finanţe acuză politicienii locali de blocarea investiţiei, Comisia Europeană ne întreabă unde este proiectul despre care vorbim. Un singur lucru este cert: la această oră nu există finanţare pentru podul de la Brăila! Şi orice ni s-a spus referitor la acest subiect a fost doar o altă minciună cu miros de trei trandafiri. Deputat al PNL de Brăila, Antoneta Ioniţă.
Eugen Nicolicea Vă mulţumesc. Dau cuvântul domnului Petru Movilă. Se pregăteşte domnul Adrian-Octavian Dohotaru.
Petru Movilă Bună dimineaţa! Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Pentru că suntem în prag de toamnă şi pentru că, în România, în fiecare an, cu regularitate, ne luptăm cu problemele legate de furnizarea de agent termic către populaţie, vreau să vă atrag atenţia asupra situaţiei de la Iaşi. În 2012, Primăria municipiului Iaşi a semnat un contract pe 20 de ani cu Veolia Energie Iaşi, un contract care nu face altceva decât să aducă beneficii doar companiei care a preluat serviciul public de termoficare. De exemplu, stimaţi colegi, una din clauzele contractuale a fost ca primăria să beneficieze de o redevenţă anuală de 0,3% din cifra de afaceri a Veoliei Energie Iaşi. Spre comparaţie, redevenţa anuală plătită de CET Iaşi S.A. a fost de 10%. Chiar şi în aceste condiţii, deşi au trecut şase ani de când Veolia Energie este concesionarul serviciului public de termoficare, niciun leu din redevenţa stipulată în contract nu a fost plătit către Primăria municipiului Iaşi. Problema cea mai mare pe care o avem în relaţia cu Veolia S.A. este modul în care suportă ieşenii majorările nejustificate ale preţului la gigacalorie. Conform normelor, tariful plătit de populaţie pentru o gigacalorie trebuie să fie direct proporţional cu costurile de producţie. CET S.A. vindea populaţiei o gigacalorie cu 160 de lei, aceasta în condiţiile în care costurile de producţie erau aproape de două ori mai mari. În momentul concesionării serviciului de termoficare, preţul a fost majorat la 240 de lei, iar conform unui act adiţional la contractul de delegare a serviciului de termoficare a municipiului Iaşi, tariful plătit de ieşeni pentru o gigacalorie va ajunge la 364 de lei, în următorii cinci ani. În paralel, preţul de achiziţie al combustibilului a scăzut de la 246 de dolari tona, cât plătea CET Iaşi S.A., la 90 de dolari pe tonă, atât cât plăteşte Veolia pentru achiziţia de combustibil. Chiar şi în aceste condiţii, preţul plătit de populaţie nu a fost micşorat şi va continua să crească inexplicabil. Drept urmare a celor prezentate mai sus, după ce serviciul public de termoficare a fost concesionat către Veolia Energie Iaşi, mulţi clienţi casnici au primit facturi cuprinse între 1.500 şi 3.000 de lei pe lună pentru încălzirea unui apartament de dimensiuni medii. Acest lucru a dus la îndatorarea populaţiei, care nu a mai putut suporta cheltuielile de întreţinere formate în mare parte din factura la încălzire. De precizat faptul că majoritatea clienţilor Veolia Energie sunt pensionari şi oameni cu venituri mici care nu au avut resursele financiare să investească într-o centrală individuală de apartament. Numai în ultimul an pe rolul instanţelor de judecată au fost deschise sute de procese ce ţin de executarea silită a asociaţiilor de proprietari sau proprietarilor de apartamente care nu au reuşit să-şi achite facturile aberante la încălzire, emise de către Veolia Energie Iaşi. Pe lângă toate acestea, există şi o totală lipsă de transparenţă în activitatea acestei societăţi, conducerea firmei refuzând să ofere acces la informaţiile de interes public importante, cum ar fi: modul de formare al tarifului plătit de populaţie sau investiţiile realizate de compania franceză în fosta CET Iaşi. La nivelul Veolia Energie SA nu există nici măcar un angajat responsabil de relaţia şi comunicarea cu media. Prin prisma celor prezentate, stimaţi colegi, vreau să solicit Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Energiei şi Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Domeniul Energiei să demareze ...
Eugen Nicolicea Vă rog să limitaţi...
Petru Movilă ... o serie de controale, pentru a verifica modul în care Veolia Iaşi îşi conduce activitatea, modul în care îşi facturează serviciile către populaţie şi mai ales dacă banii plătiţi de ieşeni se justifică. Vă mulţumesc. Petru Movilă, deputat de Iaşi.
Eugen Nicolicea Vă mulţumesc. Dau cuvântul domnului Adrian-Octavian Dohotaru.
Adrian-Octavian Dohotaru Stimaţi colegi, Salut apariţia Demos, Partidul Democraţiei şi Solidarităţii, pe scena politică din România. Cred în libertate, egalitate şi fraternitate, valori iluministe, revoluţionare şi paşoptiste. Iar Demos duce cel mai bine mai departe, dintre partidele autohtone, aceste idealuri. Vechile partide sunt decuplate de societate, tarate de incompetenţă şi corupţie, de slugărnicia faţă de şefi şi de dispreţul faţă de cetăţeni. Ader la valori de stânga pentru că am văzut cum PSD, din păcate un fals partid social-democrat, a distrus încrederea în instituţiile publice. PSD a demantelat, prin practicile sale corupte, ideea de stat social. Ader la Demos pentru că toate partidele care s-au perindat la putere, în ultimele trei decenii, au lăsat, prin dereglementări, liberalizări şi privatizări, mai bine de jumătate din cetăţenii României în afara serviciilor publice. Milioane de români nu mai au acces la transport public, la servicii medicale de calitate, la şcoli care să le dea o şansă reală în viaţă şi la alte bunuri comune. Ca deputat independent, până la alegerile din 2020 ader, în calitate de simpatizant, la viziunea Demos, un nou partid de stânga. Ader la valori progresiste pentru că România, o ţară în care aproape jumătate din angajaţi primesc salariul minim, nu se poate dezvolta fără mai multă echitate. Ţară, ţară, vrem ostaşi! Dar nu pentru instituţiile de forţă, ci pentru serviciile specifice unui stat social şi ecologic. Sprijin Demos pentru că pune accentul pe muncă decentă pentru toţi ca să nu se golească ţara prin migraţie. Avem nevoie de salarii mai mari pentru că avem de unde. Trebuie să punem pe agenda publică dreptul salariaţilor de a trăi decent din muncă în România, mai ales că productivitatea muncii este peste creşterea salariilor în România. Cercetările arată clar că există un dezechilibru între capital şi muncă. Suntem la o treime faţă de capital, faţă de media UE, unde sunt fifty-fifty. România s-a dezvoltat haotic, cu inegalităţi majore, prin exploatarea ieftină a forţei de muncă şi a resurselor naturale. Sprijin Demos pentru că înţelege corupţia ca privatizare a politicii publice de către interese de afaceri ale politicienilor ori ale susţinătorilor acestor clici oligarhice care se hrănesc din contractele cu statul. Când înţelegem lupta împotriva corupţiei ca opoziţie la privatizarea politicii publice, nu vom lovi doar în stat ca unic generator al corupţiei, ci încercăm, dimpotrivă, să avem un stat dezvoltaţionist, controlat civic, care pune umărul la prosperitatea economică şi la securitatea tuturor cetăţenilor săi. Statul de drept şi democraţia liberală, deşi necesare, sunt insuficiente. Avem nevoie de democraţie socială şi economică. Adică derapajele capitalismului, inegalităţile şi nesiguranţa pe care le generează un mediu dur şi competitiv trebuie atenuate prin intervenţia activă a statului. Salut apariţia acestui partid cu 100 de membri şi 700 de simpatizanţi, pentru că aici sunt oameni care îşi pun probleme în profunzime. Deşi important nu e îndeajuns să protestăm la adresa puterii actuale, trebuie să dezvoltăm propuneri de politici publice pentru a contracara clasa politică actuală,...
Eugen Nicolicea Vă rog să încheiaţi.
Adrian-Octavian Dohotaru ... iar aici găsim oameni cu resursele intelectuale să schimbe România: sunt oameni veniţi din mediul universitar, din societatea civilă, din zona antreprenorială. Să sperăm că vor fi muşchi la nivelul creierului care există în momentul de faţă în Demos. Cu respect, Adrian Dohotaru, deputat independent.
Eugen Nicolicea Vă mulţumesc. Urmează domnul Florinel Stancu. Se pregăteşte doamna Elvira Şarapatin. Doamna Elvira Şarapatin. Se pregăteşte domnul Petru-Sorin Marica.
Elvira Şarapatin Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate colege, Stimaţi colegi, Obiectul declaraţiei politice de astăzi este "Preşedintele Klaus Iohannis a girat protocoalele secrete, ilegale şi neconstituţionale, dintre SRI şi procuratură". Stimate colege şi stimaţi colegi, Prin avizul CSAT pentru Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016, domnul preşedinte Iohannis a girat protocoalele secrete, ilegale şi neconstituţionale, dintre SRI şi procuratură. Domnul preşedinte a legitimat protocoalele secrete şi a minţit premeditat atunci când a spus că în mandatul său nu a fost încheiat niciun protocol secret între instituţiile din Procuratură şi SRI. Realitatea demonstrează că preşedintele nu doar că ştia de protocoalele secrete, dar a şi avizat legitimarea acestora, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 6/2016, dată de Guvernul Cioloş. Iată succesiunea faptelor. Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 51 din 15 februarie 2016, rupe binomul SRI-DNA, interzicând înregistrările şi interceptările făcute de ofiţerii de informaţii în dosarele penale. Pe 9 martie se publică motivarea Deciziei nr. 51 a CCR. În aceiaşi zi, pe 9 martie, Guvernul tehnocrat condus de domnul Dacian Cioloş iniţiază Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6. Joi, 10 martie 2016, cere şi primeşte avizul CSAT şi astfel SRI primeşte inclusiv dezlegarea preşedintelui ţării să facă anchete penale speciale, să înfiinţeze comisii mixte cu procurorii, să aplice la un nou nivel protocoalele secrete semnate în 2009 de doamna Kovesi, domnul Maior şi domnul Coldea. Practic, prin avizarea de către CSAT a acestei ordonanţe, domnul preşedinte şi-a dat acordul pentru ca ofiţerii SRI să poată face anchete penale speciale, exact ca pe vremea Securităţii, validând echipele mixte. Vineri, 11 martie, vine şi avizul SRI pentru Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6. Luni, 14 martie, fără nicio dezbatere publică, în deplină obscuritate şi cu o viteză disperată, Guvernul Cioloş adoptă Ordonanţa de urgenţă nr. 6, care nu doar rezolvă chestiunea interceptărilor declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională, dar modifică şi o mulţime de alte articole din Codurile penale. Zece zile mai târziu, pe 24 martie, vine şi avizul CSM, deşi era obligatoriu de obţinut în prealabil adoptării ordonanţei de urgenţă. Pe 9 mai, public, preşedintele Iohannis se dezice de protocoalele secrete, deşi le dăduse o aparenţă de legalitate, prin avizul CSAT al ordonanţei de urgenţă. Vă redau declaraţia domnului preşedinte Iohannis: "Eu cred că cei care au semnat astfel de protocoale trebuie să şi le susţină, sau să le denunţe, sau să le explice. Dar, acest rol nu pot să mi-l asum eu. Niciunul din aceste protocoale nu a fost încheiat pe vremea mea". Aşa cum se poate constata, domnul preşedinte ştia de aceste protocoale care au fost încheiate şi aprobate în CSAT în prima parte a mandatului său. Având în vedere toate aceste aspecte, Ordonanţa nr. 6 a fost respinsă săptămâna aceasta de către majoritatea parlamentară PSD-ALDE în Camera Deputaţilor. Astfel, a dispărut şi baza legitimării legale a aplicării prevederilor protocoalelor secrete. Vă mulţumesc.
Eugen Nicolicea Vă mulţumesc. Dau cuvântul domnului Marius Bodea, Grupul PNL. Se pregăteşte domnul Petru-Sorin Marica, Grupul PSD. Rog colegii să mai aibă răbdare câteva minute, pentru a termina lista vorbitorilor.
Marius Bodea Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Doamna Corina Creţu, comisar european pentru dezvoltare regională, a spus, vineri, cu subiect şi predicat, că Uniunea Europeană este dispusă să acorde finanţare pentru Autostrada Moldova- Transilvania sau Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş sau Autostrada A8, cum vreţi să-i spuneţi, doar că Guvernul României nu a depus niciun proiect pentru finanţare. Vă mărturisesc că mă încearcă un profund sentiment de mâhnire. Şi nu doar pe mine. Acelaşi sentiment îl resimt şi cei peste 4 milioane de locuitori ai Moldovei care sunt pur şi simplu batjocoriţi de această nepăsare, incompetenţă, indolenţă, dispreţ cu care sunt trataţi de către un guvern şi un partid pentru care au votat în număr mare la ultimele alegeri generale. Pentru că paradoxul acesta este, dragi colegi din Coaliţia PSD-ALDE, aţi primit voturi cu toptanul la ultimele alegeri în Moldova şi acum vă bateţi joc de speranţele şi aspiraţiile oamenilor de aici. Cum se poate, domnule ministru al transporturilor, să daţi cu piciorul posibilităţii unei finanţări europene de câteva miliarde de euro pentru Autostrada Moldova-Transilvania? Mă întreb, cum se poate, domnule ministru al transporturilor, să nu fi mişcat niciun centimetru proiectul autostrăzii din 2016 până astăzi? Cum se poate, domnule ministru, să desconsideraţi atât de mult întreaga regiune a Moldovei, încât să nu luaţi gratis banii pe care îi pune Uniunea Europeană la dispoziţie? Este absolut revoltător, vă bateţi joc de destinul a peste patru milioane de oameni! Mulţumesc. Marius Bodea.
Eugen Nicolicea Vă mulţumesc. Dau cuvântul domnului Petru-Sorin Marica. Nu este. Dau cuvântul domnului Nicu Niţă. Nu este. Dau cuvântul doamnei Angelica Fădor, Grupul PNL. Şi mai sunt doar doi colegi de la Grupul PNL: Tudoriţa Lungu şi Andrei Daniel Gheorghe. Vă sugerez să condensăm declaraţiile. Iar, pe de altă parte, colegii care sunt prezenţi în sală să aibă răbdare şi să-i ascultăm cu atenţie pe colegi. Doamna Angelica Fădor? Nu este. Doamna Tudoriţa Lungu? Nu este. Domnul Andrei Daniel Gheorghe.
Andrei Daniel Gheorghe Mulţumesc, domnule preşedinte. Suntem în 2018, anul Centenarului. Poate că România ar fi meritat mai mult de la acest an, un an nu doar aniversar, nu doar comemorativ, ci şi un an care să fie dedicat marilor proiecte naţionale, mari proiecte care să ţină, evident, de cultură, de educaţie, de identitate naţională, dar care să ţină şi de dezvoltarea infrastructurii, de dezvoltarea economică şi socio-edilitară a României. Sunt o serie de chestiuni care, practic, ne scapă. Cum se întâmplă, oare, ca acest an, care ar fi trebuit să fie al unităţii naţionale, ar fi trebuit să fie al comuniunii în spiritul unor idei şi al unor valori care sunt mai presus de dispute, mai presus de orgolii şi de interese, a fost mai curând un an al dezbinării, un an al unei guvernări confuze, o guvernare imprecisă şi fără nicio viziune de dezvoltare a României? Poate că în acest an al Centenarului ar fi trebuit să trasăm care sunt marile proiecte naţionale, cum dorim noi ca această naţiune română să fie o forţă recunoscută în Europa şi în lume! Cum vedem noi să închegăm, iată, acum, la 100 de ani de la Marea Unire, cele trei mari provincii româneşti - Ţara Românească în sud, Moldova în est, şi Transilvania în vest - care, din păcate, au o legătură de comunicaţii rutiere şi feroviare din ce în ce mai proastă şi care pur şi simplu poate pune în pericol siguranţa naţională şi integritatea statului, într-o perspectivă lungă! Dar, din păcate, a fost un an al dezbinării, un an în care am preferat să ne urâm, un an în care am preferat să ne dăm în cap unii altora, ceea ce mie mi se pare foarte grav, ca român, şi, din păcate, pe lângă necesitatea noastră de a ne aminti în fiecare zi, în fiecare oră şi în fiecare clipă a vieţii noastre, de eroii, de înaintaşii noştri, de părinţii fondatori ai României întregite de acum 100 de ani, avem datoria de a recunoaşte faptul că pentru sistemul politico-administrativ din România, pentru acest Guvern al României, această organizare a anului Centenarului a fost un eşec, a fost pur şi simplu o lipsă totală de viziune, o lipsă totală de strategie. Dar iată că sunt şi lucruri bune care se întâmplă şi pe două dintre ele le vom avea în acest an. Şi mă refer la o realizare de marcă a Bisericii Ortodoxe Române, la 100 de ani: Catedrala Naţională, o realizare istorică pe care românii o aşteaptă încă de la 1877, de la Războiul de Independenţă. Şi nu în ultimul rând, o realizare a societăţii civile din România, referendumul pentru familie, referendumul care apără familia naturală şi dreptul natural în societatea românească. Aşadar, valorile creştine şi valorile identitare sunt singurele lucruri care în acest an greu, al Centenarului, ne fac cinste, ne fac să ridicăm capul sus şi să ne aducem aminte cu mândrie şi demnitate faptul că suntem români şi trebuie să fim uniţi într-o Românie puternică. Vă mulţumesc.
Eugen Nicolicea Vă mulţumesc. Cu această intervenţie s-a terminat Capitolul "Declaraţii politice". Au vorbit toţi cei care s-au înscris ca vorbitori şi care au fost prezenţi în sală. Am instituit regula să fie timpii egali între putere şi opoziţie. Prioritar, adică, ca ordine, grupurile mici şi opoziţia întâi, pentru că este o posibilitate parlamentară de a se exprima şi trebuie să o acordăm în primul rând grupurilor mici, care nu se pot exprima în altă manieră, neavând voturi suficiente. Şedinţa va începe în cinci minute, imediat ce se încheie ultimele pregătiri ale şedinţei. Vă mulţumesc pentru răbdare. (Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)
Vasile Axinte "Politica guvernării PSD-ALDE, o gură de aer pentru mediul de afaceri" Există două feluri de politică care se manifestă în România: o politică efectivă, sprijinită pe un program de guvernare serios, confirmată şi de cifrele puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Statistică, şi o politică la nivel declarativ, fiind axată pe scenarii apocaliptice, nesusţinută de realitatea economică şi socială, o politică la care apelează opoziţia în lipsă de preocupări serioase. Pentru a putea face o analiză competentă, trebuie să punem la dispoziţia cetăţenilor cifrele care caracterizează guvernarea social-democrată şi apoi să tragem concluzia dacă Programul de guvernare social-democrat este sau nu prietenos cu mediul de afaceri. S-a implementat, în primul rând, măsura unui impozit mai mic pentru firmele cu o cifră de afaceri sub un milion de euro, scăderea efectivă fiind de substanţă, de la 16% la 1%, beneficiul profitând unui număr de 450.000 de firme, din care 95% sunt firme româneşti. Este această măsură prietenoasă cu mediul de afaceri? Prin Programul "Start-Up Nation", pentru înfiinţarea de noi firme, s-au creat, în anul 2017, un număr de 8.444 de firme noi, cu 21.000 de noi locuri de muncă. Este aceasta o măsură folositoare economiei României? La Programul pentru micro-industrializare şi internaţionalizare au aplicat deja un număr de 1.316 firme. În acest context, s-a pus accent pe relaxare fiscală şi pe debirocratizare, eliminându-se un număr de 102 taxe şi eliminându-se şi Formularul 088 care producea "panică". Avem cel mai scăzut procent de şomaj după anul 1989, corespunzător lunii iulie 2018, acesta ridicându-se la 3,48% faţă de 4,8%, aşa cum era înregistrat în decembrie 2018. Veniturile din contribuţiile sociale au crescut în primul semestru al anului 2018 la 46,8 miliarde de euro, în creştere cu 37% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017. Nu în ultimul rând, România a manifestat o grijă deosebită faţă de politica resurselor naturale ale ţării noastre, prin adoptarea Legii offshore, în special pentru valorificarea rezervelor de gaze naturale din Marea Neagră. Astfel, 50% din gazele extrase vor fi folosite doar pentru consumul intern, venitul total estimat care să ajungă în visteria statului român fiind undeva la aproximativ 20 de miliarde de dolari, din taxe şi impozite, bani care vor fi investiţi în infrastructura, încă deficitară, din România. Aceste cifre confirmate şi de INS sunt moneda noastră de schimb la acuzaţiile mincinoase ale opoziţiei, deja disperată şi în criză de timp faţă de apropierea viitoarelor scrutine electorale. Guvernarea PSD-ALDE îşi va duce mandatul la bun sfârşit şi va căuta să realizeze cât mai multe dintre măsurile cu care a convins electoratul român în 2016, pentru ca, ulterior, cetăţeanul român, în 2020, să poată analiza: preferam un portofoliu economic susţinut de cifre care sunt imaginea realizărilor din ultimii 4 ani sau vorbele goale ale unei opoziţii impotente politic?
Bogdan-Iulian Huţucă "Rectificarea bugetară este neconstituţională. Avocatul Poporului trebuie să-şi facă datoria!" Partidul Naţional Liberal a depus, săptămâna trecută, la Avocatul Poporului, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2018 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018. Prin acest demers, PNL a arătat motivele pentru care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului Dăncilă cu privire la rectificarea bugetară a fost adoptată într-un mod vădit neconstituţional şi avertizează Avocatul Poporului că este datoria lui să sesizeze Curtea Constituţională în această privinţă. Astfel, PNL a relevat în scrisoarea adresată Avocatului Poporului faptul că ordonanţa respectivă încalcă mai multe prevederi legale şi constituţionale, printre care: adoptarea ordonanţei de urgenţă fără avizul Consiliului Legislativ, lucru care afectează principiul securităţii juridice dedus din dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţia României; încălcarea competenţei de unică autoritate legiuitoare a Parlamentului României şi sfidarea acestei instituţii fundamentale, deoarece ordonanţa de urgenţă putea fi adoptată de Guvern, conform prevederilor constituţionale, doar în perioada în care Guvernul a fost abilitat prin lege să facă acest lucru, adică între 1 iulie şi 2 septembrie a.c. şi nu după expirarea acestei perioade strict reglementate; absenţa oricărei referiri la opinia Consiliului Fiscal, încălcând dispoziţiile exprese ale legii care obligă legiuitorul să ţină cont de această opinie; şi, nu în ultimul rând, afectarea gravă a desfăşurării activităţii şi a bunei funcţionări a unor instituţii publice, ca urmare a faptului că, prin prevederile de tăiere drastică a resurselor necesare funcţionării acestora, instituţiile respective sunt efectiv blocate. Această manieră sfidătoare şi ilegală de legiferare a Guvernului Dăncilă, care a ajuns să calce în picioare Constituţia României şi alte reglementări legale aflate în vigoare, dar şi să anuleze efectiv competenţele constituţionale ale Parlamentului, principalul for de legiferare al ţării, punând în pericol activitatea unor instituţii fundamentale ale statului român - cum este cea a Preşedinţiei României - reprezintă o nouă dovadă că direcţia în care ne îndreaptă această majoritate guvernamentală nu este una sănătoasă şi democratică, rămânerea ei la frâiele ţării riscând, cu fiecare zi ce trece, stabilitatea şi viitorul României!
Vlad Bontea "Să ne informăm corect în era dezinformării!" Încep această declaraţie politică prin lansarea unei idei: vreau să sancţionăm ceea ce se manifestă în zilele noastre ca "fake news", ştirile false, înainte de a ne sancţiona ele pe noi, dacă nu cumva o fac deja. Vă semnalez pericolul major în care ne aflăm din cauza utilizării acestui instrument, de entităţi care urmăresc o agendă proprie. Este uluitor cu câtă forţă şi rapiditate se provoacă panică sau se induce o anumită stare şi opinie în rândul cetăţenilor. Este mai mult decât evident că un cititor sau telespectator nu are timp de analiză după ce citeşte o ştire sau urmăreşte o emisiune difuzată de un post de televiziune. El este bombardat continuu de senzaţional şi de multe ori de nonsensuri. Dezinformarea desfigurează adevărul şi produce o stare generalizată de confuzie şi dezintegrare naţională. Adânceşte prăpăstii între noi, românii, şi generează ură. Uniunea Europeană a luat atitudine în această problemă şi a lansat o serie de liste create de experţii UE pentru combaterea ştirilor false, care, atenţie, nu sunt nişte "liste negre" ale instituţiilor de presă care transmit fake news. Uniunea Europeană şi-a propus să publice câteva statistici prin care să-ţi faci o idee despre cât de mare este ponderea de fake news în ţara ta. De exemplu, România se clasează în top trei state care preferă televizorul, în schimbul presei scrise. Tot despre România şi români, barometrele europene arată că românii folosesc platformele sociale pentru a citi sau a viziona conţinutul partajat de prieteni, undeva la 55%. O parte dintre ei, însă, de 33%, distribuie conţinutul peste care au dat pe internet. Astfel, mai mult de jumătate dintre românii care utilizează frecvent reţelele sociale, 59%, sunt mai predispuşi să citească şi să creadă ştirile şi informaţiile peste care dau pe platformele pe care le accesează. Aproximativ 37% dintre oameni intră zilnic în contact cu un conţinut de fake news. Deocamdată, Uniunea Europeană nu a anunţat soluţii legislative pentru combaterea şi prevenirea dezinformării şi a ştirilor false. Şi foarte onest vorbind, consider că va fi foarte dificil să o facă. Metodele de contracarare a acestui fenomen trebuie să rezulte din dialog şi din conştientizare. Atrag atenţia că urmează un an electoral, iar controlul şi verificarea în timp util a unor informaţii sau ştiri va fi practic imposibilă, dacă nu identificăm instrumente de contracarare şi, în primul rând, dacă nu desfăşurăm campanii de informare şi de conştientizare în rândul cetăţenilor. Comunicarea este şi devine foarte importantă. Trăim într-o eră a reţelelor de socializare şi chiar o revoluţie în zona ordinii informaţionale. Ceea ce vreau să încurajez nu este o cenzură, ci un apel la educarea publicului, a comportamentului acestuia când alege să se informeze din anumite surse şi la conţinut de calitate. Ne grăbim să trăim, să ne informăm de unde primim mai repede informaţia, nu verificăm şi ne formăm opinii eronate.
Nicoleta-Cătălina Bozianu "Referendumul constituţional pentru clarificarea definiţiei familiei este al românilor, nu al lui Liviu Dragnea" Unul dintre argumentele folosite, în aceste zile, de cei care se opun iniţiativei de revizuire a art. 48 din Constituţie, în sensul precizării, fără echivoc, că familia se întemeiază pe căsătoria "dintre un bărbat şi o femeie", este acela că referendumul ar fi "al lui Liviu Dragnea şi al PSD". Acest argument este un fals. Iată de ce: Iniţiativa de revizuire a Constituţiei aparţine, în acest caz, cetăţenilor, în număr de 3 milioane. Procesul de strângere a semnăturilor, iniţiat de organizaţii civice şi de confesiuni creştine, a început în anul 2015, mai înainte ca Liviu Dragnea să fie preşedinte al PSD şi să-şi impună guvernul său. Atunci când a fost dezbătut şi adoptat în Parlament, în Camera Deputaţilor, în primăvara anului trecut, şi, săptămâna trecută, în Senat, proiectul a primit un vot covârşitor din partea deputaţilor şi senatorilor de toate culorile politice, şi de la putere, şi de la opoziţie. Eu fac parte dintr-un partid de opoziţie, Partidul Mişcarea Populară, ai cărui parlamentari au votat, în ambele Camere, iniţiativa de revizuire şi, prin urmare, dreptul românilor de a se pronunţa prin referendum. Vă asigur că am făcut-o potrivit conştiinţei fiecăruia, şi nu la îndemnul, la presiunea, sau ca efect al cine ştie cărei promisiuni a marelui nostru adversar politic, Dragnea. Nu cred că asemenea falsuri fac bine opoziţiei la Dragnea şi la PSD. Românii au dreptul constituţional, fapt stabilit de CCR, legal şi moral, de a se pronunţa asupra unei chestiuni care ţine de valorile societăţii noastre. Imixtiunea politicului, încercarea de a capitaliza politic ori de a discredita prin recurs la politic, o iniţiativă a cetăţenilor, poate avea efect de bumerang asupra celor care apelează la asemenea mijloace. În calitate de cetăţean, nu de politician, fac apel la adversarii revizuirii să nu mai folosească argumente manipulatorii împotriva acesteia. Nu de alta, dar s-ar putea să constate că, în acest fel, le fac un serviciu nesperat chiar lui Liviu Dragnea şi PSD. În acelaşi timp, le solicit lui Liviu Dragnea şi PSD să nu politizeze acest referendum şi să lase poporul român să-şi exprime voinţa fără interferenţa propagandei de partid. Pentru că acest referendum este al românilor, şi nu al lui Liviu Dragnea, al PSD şi al politicienilor, de orice culoare ar fi ei!
Marius-Constantin Budăi "Simplificarea procesului birocratic şi măsurile pentru stimularea investiţiilor, adoptate la ultima rectificare bugetară, vor creşte nivelul afacerilor firmelor româneşti" Măsurile pentru promovarea investiţiilor la nivel local, precum şi simplificarea procesului birocratic vor creşte nivelul afacerilor firmelor româneşti. Încă o măsură din Programul de guvernare al PSD îşi dovedeşte oportunitatea. Deşi amânată de întârzierea rectificării bugetare, de către domnul preşedinte Iohannis, aplicarea noii scheme de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie este aşteptată cu mult interes de investitorii români. Sunt deja în analiză 13 proiecte de investiţii private în România, care însumează investiţii în valoare de 1,36 miliarde lei şi care vor primi ajutor de stat până la sfârşitul acestei luni. Interesul sporit al oamenilor de afaceri din România este stimulat de simplificarea condiţiilor de eligibilitate şi reducerea valorii minime a investiţiei, de la 10 milioane de euro la 3 milioane de euro, care a dat ocazia firmelor româneşti să poate aplica. 10 dintre cele 13 investiţii analizate sunt făcute de firme cu capital autohton. Accesul la ajutor de stat este permanent. După noul mecanism, cererile de finanţare se depun în sesiune continuă. Faţă de perioada anterioară, acum este suficient, pentru aprobarea ajutorului de stat, un plan de investiţii simplificat aferent proiectului. Bugetul mediu anual al schemei de ajutor este de 638 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 145 de milioane de euro. Toate aceste măsuri au putut fi aplicate şi pentru că în ultima perioadă evoluţia economică este ascendentă. Acest fapt este ilustrat de creşterea comenzilor noi din industria prelucrătoare, dar şi în domeniul serviciilor şi al vânzărilor de maşini. Astfel, la un an şi opt luni de la preluarea guvernării de PSD-ALDE, românii au mai mulţi bani, cumpără şi consumă mai mult şi au ajuns la un nivel de trai în care din ce în ce mai mulţi îşi permit să-şi cumpere maşini noi. Afacerile cu vânzarea de maşini au crescut cu 12,7% în iulie 2018, faţă de iulie 2017, şi cu 9,5% în primele şapte luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Serviciile de piaţă furnizate populaţiei au crescut cu peste 5%, atât în iulie, cât şi ca medie în primele şapte luni ale acestui an. Susţinută temeinic de politicile şi deciziile economico-fiscale ale guvernării PSD, industria României se află pe un trend pozitiv. Comenzile noi sunt mai consistente de la o perioadă la alta, fapt care atestă o creştere robustă şi totodată o consolidare a dezvoltării industriale. Astfel, comenzile noi din industria prelucrătoare au fost mai mari cu 29,3%, în iulie 2018, faţă de anul trecut. Cea mai consistentă creştere, de 24%, este în industria bunurilor de capital, adică a acelor bunuri care se folosesc în procesul de producţie şi se amortizează în mai mult de un an, maşini-unelte, echipamente, clădiri, pe scurt, investiţii în dezvoltare. Toate aceste lucruri demonstrează că mediul economic românesc este benefic şi stimulează dezvoltarea afacerilor, contrar opiniilor negative şi pesimiste transmise de colegii din opoziţie.
Cristina Burciu "Moţiunea simplă împotriva ministrului afacerilor interne, un nou balon de săpun al liberalilor!" După cum era de aşteptat, majoritatea parlamentară a respins cu 149 de voturi împotrivă, 99 de voturi pentru şi 3 abţineri, moţiunea simplă depusă de PNL la adresa ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, intitulată pompos şi nejustificat "Bastoanele PSD peste obrazul democraţiei româneşti". Prin acest demers, liberalii au solicitat demisia ministrului afacerilor interne, pentru falsul motiv că Domnia Sa ar fi coordonat acţiunile desfăşurate în Piaţa Victoriei, în data de 10 august. Aidoma situaţiei de la începutul sesiunii, când opoziţia a cerut constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pe marginea acestui subiect, consider că moţiunea simplă respinsă de Camera Deputaţilor a fost una desuetă şi neîntemeiată. Documentul respectiv i-ar fi transformat în mod inadmisibil pe parlamentari în anchetatori şi judecători şi i-ar fi pus în situaţia absolut nedorită de a se substitui instanţelor de judecată şi autorităţilor abilitate ale statului. Reiterez că Parlamentul este forul legislativ al ţării şi nu are ca obiect de activitate stabilirea unor vinovăţii sau răspunderi ale unor persoane sau instituţii. Moţiunea simplă îndreptată împotriva ministrului afacerilor interne a fost un alt exemplu al opoziţiei, în speţă al PNL, de a-şi justifica doar prezenţa pe scena politică şi parlamentară. Din nefericire, liberalii confundă atribuţiile Legiuitorului şi încearcă, prin asemenea acţiuni demagogice, doar să abată atenţia propriilor votanţi de la neputinţa lor în materie legislativă.
Florică Ică Calotă "Majorarea finanţării destinate mediului şi politicilor climatice" Comisia Europeană propune pentru următorul buget, aferent perioadei 2021-2027, o majorare cu aproape 60% a finanţării pentru Programul LIFE. Programul LIFE a jucat un rol semnificativ în punerea în aplicare a principalelor acte legislative ale Uniunii Europene din domeniul mediului, printre care se numără Directiva privind habitatele şi Directiva privind păsările. Programul LIFE, lansat în 1992, constituie unul dintre vârfurile de lance ale finanţării UE pentru mediu şi climă. Acesta a finanţat peste 4.500 de proiecte, contribuind cu 5,9 miliarde de euro la protecţia mediului şi la politicile climatice. Actualul Program LIFE a început în anul 2014 şi se derulează până în 2020. Programul LIFE este unul dintre programele de finanţare ale UE pentru care Comisia propune cea mai mare creştere. Astfel, acesta va dispune de un buget de 5,45 miliarde de euro. Comisia a integrat acţiunile climatice în toate programele majore de cheltuieli ale Uniunii, în special în politica de coeziune, dezvoltare regională, energia, politica comună agrară, cercetarea şi inovarea, precum şi politica de dezvoltare a UE, făcând astfel un motor al sustenabilităţii, din bugetul Uniunii Europene. Karmenu Vella, comisarul european pentru mediu, a declarat: "UE este liderul mondial în ceea ce priveşte protecţia mediului şi politicile climatice; modul în care cheltuim banii ar trebui să reflecte acest lucru. Cu o finanţare mai consistentă, putem să consolidăm Programul LIFE, pentru a ne asigura că acesta este în măsură să contribuie în mod eficace la protejarea mediului şi la accelerarea tranziţiei către o economie curată, eficientă din punct de vedere energetic, cu emisii scăzute de dioxid de carbon şi rezilienţă la schimbările climatice, tranziţie care constituie o prioritate pentru Comisia Juncker." Noul program a fost conceput astfel încât să fie simplu şi mai flexibil si să faciliteze un acces geografic mai amplu. Acesta se va concentra pe elaborarea şi punerea în aplicare a unor soluţii inovatoare care să corespundă provocărilor în materie de mediu şi de climă. Acesta pune un accent sporit pe energia curată, pe natură şi biodiversitate. Este esenţial pe viitor un acord rapid asupra întregului buget pe termen lung al Uniunii Europene şi asupra propunerilor sale sectoriale, pentru a asigura faptul că fondurile UE vor da rezultate pe teren, cât mai curând. Ajungerea în 2019 la un acord privind următorul buget pe termen lung ar asigura o tranziţie fără probleme între actualul buget pe termen lung, 2014-2020, şi noul buget, precum şi previzibilitatea şi continuitatea finanţării.
Aida-Cristina Căruceru "De ce este important referendumul pentru familie?" Sunt o femeie tânără şi un deputat tânăr, aflat la primul mandat. Şi susţin referendumul pentru familia tradiţională! Spun acest lucru cu mândrie, pentru că am văzut în ultimele zile o tendinţă pe care o consider periculoasă, aceea de a asmuţi şi a instiga tinerii împotriva acestui referendum. Vreau să profit de această ocazie, pentru a arăta, de la înalta tribună a Camerei Deputaţilor, care sunt motivele pentru care eu cred în referendumul pentru familie şi de ce cred că acesta este important. Referendumul pentru familia tradiţională contează pentru unitatea socială, pentru că ne ajută să redescoperim lucrurile care ne unesc, care sunt mult mai numeroase decât cele care ne dezbină, pentru că ne canalizează atenţia spre familie, lucrul cel mai drag şi mai aproape de sufletul unei persoane, şi pentru că ne apropie de religia ortodoxă şi de tradiţiile noastre. Da, trebuie să avem curajul să spunem că referendumul pentru familia tradiţională, organizat în anul Centenarului, este un liant naţional. Tineri sau mai în vârstă, cu opţiuni politice de stânga sau de dreapta, bărbaţi sau femei, toţi suntem români şi toţi suntem uniţi de aceleaşi lucruri importante: ţara, tricolorul, familia. Pentru mine, familia a contat mereu, enorm. Am avut norocul şi binecuvântarea de a mă naşte într-o familie unită, în care am găsit mereu înţelegere, susţinere, căldură şi sprijin. Nimeni nu poate nega importanţa căldurii şi sprijinului pe care un cămin alcătuit dintr-un bărbat şi o femeie, uniţi, care se înţeleg, se respectă şi se iubesc, îl poate oferi unui copil, mai ales în timpul copilăriei, atunci când personalitatea sa este în formare. Mai departe, în viaţă, această căldură şi acest sprijin contează foarte mult pentru o dezvoltare armonioasă şi echilibrată. Toţi copiii merită să profite la maximum de şansele pe care le oferă viaţa. Nu ar fi păcat să riscăm ca unii dintre ei să rateze aceste şanse din motive pur politice? Nu este păcat să facem politică pe seama unor subiecte atât de importante precum familia şi viitorul copiilor acestei ţări? Nu ducem prea departe lupta politică?! Să fii pentru familia tradiţională şi să votezi la referendumul din octombrie nu înseamnă să fii împotriva unor categorii de persoane, nu înseamnă să doreşti mai puţin pentru unii, ci, dimpotrivă, înseamnă să doreşti cât mai mult pentru toţi. Pentru că asta facem noi cei care susţinem familia tradiţională, ne dorim o dezvoltare cât mai bună, cât mai sănătoasă, cât mai completă, a întregii societăţi. Iar pentru aceasta, plecăm de acolo de unde contează, de la familie, celula de bază a societăţii. Eu vă îndemn să nu cădeţi în capcanele care se întind de cei care vor să vadă cum românii se luptă cu alţi români, care vor să vadă cum tinerii intră în conflict cu cei mai vârstă, sau care vor să pară moderni, demolând tradiţiile şi atacând credinţa ortodoxă!
Cătălin Cristache "Majoritatea parlamentară să se dezică de intenţia ministrului finanţelor publice, de a introduce pachete medicale diferenţiate" Intenţia anunţată de ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici, de a se introduce pachete medicale diferenţiate în funcţie de contribuţie, arată haosul incredibil care domneşte în Guvernul condus de Vasilica-Viorica Dăncilă. Pe de o parte, este clar că avem de-a face cu o idee tembelă rezultată însă dintr-un calcul financiar: pur şi simplu, ministrul finanţelor publice nu ştie cum să mai scoată bani din piatră seacă sau cum să mai taie din cheltuieli. A văzut în serviciile medicale calea cea mai simplă pentru a reduce costurile pentru Guvern şi, apoi, ca un guguştiuc, a exprimat în public o propunere inacceptabilă. Pe de altă parte, în ciuda propagandei PSD-ALDE, nimic din ceea ce se întâmplă la nivel guvernamental nu are de-a face cu aşa-zisul Program de guvernare, despre care Dragnea şi Tăriceanu spun că le-a adus voturi la alegerile din decembrie 2016. Nicăieri în Programul de guvernare nu s-a pomenit vreo clipă de diferenţierea serviciilor medicale în funcţie de contribuţii. Declaraţia ministrului Teodorovici are un puternic caracter anticonstituţional. În art. 34 din Constituţia României, se prevede că "Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat" şi că "Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice". Diferenţierea serviciilor medicale gratuite, în funcţie de contributivitate, încalcă prevederile constituţionale şi elimină un drept fundamental, culmea!, pentru categoriile sociale cele mai vulnerabile. O măsură precum cea propusă de Eugen Teodorovici nu ar face decât să instituie mai multe categorii de pacienţi şi să crească şi mai mult gradul de inechitate din sistem. Haosul administrativ-birocratic ar fi asigurat, iar calitatea actului medical ar avea profund de suferit. Şi aşa suntem ţara din Uniunea Europeană care are cel mai mic procent din PIB alocat pentru sănătate - 4,5% în mod direct şi 1% pentru medicamente. Prin comparaţie, Suedia, Franţa, Germania şi Olanda alocă 11% din PIB pentru sănătate. Şi rezultatele se văd imediat: speranţa de viaţă a unui bărbat român este de 71,6 ani, faţă de media europeană, de 77,8 ani, în timp ce speranţa de viaţă a unei femei este 78,7 ani, faţă de media europeană, de 83,3 ani. Dacă ministrului Eugen Teodorovici i se pare că există români care plătesc prea mult la sănătate, atunci soluţia trebuie să fie tăierea dublei impozitări. În acest moment, sunt peste un milion de români care plătesc impozit CAS de două ori: o dată ca salariaţi şi o dată fie obţinând venituri suplimentare, fie din închirierea de locuinţe sau imobile. Soluţia nu este să le oferi acestora mai multe servicii medicale gratuite, ci să tai supraimpozitarea inutilă. În altă ordine de idei, faptul că ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, nu a avut vreo reacţie pe acest subiect, alimentând suspiciunea că Guvernul pregăteşte o lege de diferenţiere a pachetelor de sănătate pentru români. De aceea, este extrem de important ca majoritatea parlamentară PSD-ALDE să se delimiteze public de propunerea lui Teodorovici şi să-l sancţioneze public pe acesta, prin demitere, ca urmare a scandalului public creat.
Florica Cherecheş "Străini în propria ţară" Vă aduc la cunoştinţă fenomenul migraţiei elevilor de liceu de naţionalitate maghiară din nordul judeţului Bihor spre licee din Ungaria, fenomen care a prins amploare în ultimii ani, din cauza ratei foarte scăzute de promovare a examenului de bacalaureat la proba de Limba română. Pentru a evita acest lucru, unii elevi aleg să se înscrie încă de la începutul liceului într-o unitate şcolară din Ungaria, pentru a se asigura că vor scăpa de proba de Limba română la bacalaureat. Aceşti elevi provin din familii de etnici maghiari sau din familii mixte, limba română fiind extrem de rar folosită atât în familie, cât şi în mediul social, iar predarea în şcolile frecventate de ei se face exclusiv în limba maghiară. Astfel, din cei care nu reuşesc sa promoveze examenul de bacalaureat, 71% eşuează la proba de Limba română. Pentru a evita acest lucru, tot mai mulţi elevi preferă să se înscrie la liceele de peste graniţă. Şansele ca aceşti elevi să dorească apoi o integrare în societatea românească este extrem de mică, mulţi preferând să-şi continue parcursul educaţional în ţara vecină, urmând apoi să se stabilească acolo. Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor nu are vreo evidenţă a elevilor care pleacă din ţară şi care optează să studieze la liceele din Ungaria, considerând că aceşti copii nu mai reprezintă interes odată ce au ieşit din sistemul de învăţământ românesc. Cât despre soluţii, inspectoratul propune sec predarea limbii române ca limbă străină. Mă întreb dacă în viziunea dânşilor ar însemna şi ca proba la limba română să fie dată ca limbă străină?! Această situaţie este alimentată şi de intervenţia Guvernului maghiar care oferă echivalentul a 144 de lei fiecărei familii care îşi înscrie copiii la o şcoală cu predare în limba maghiară în România, chiar români fiind. Între timp, Ministerul Educaţiei Naţionale, prin intermediul inspectoratelor judeţene, nu vin cu măsuri pentru a stimula copiii din aceste zone să studieze într-o şcoală cu predare în limba română. Singura alternativă din perspectiva părinţilor este înscrierea copiilor la un liceu de peste graniţă şi nicidecum la o şcoală cu predare în limba română. Am adresat de altfel o interpelare ministrului educaţiei naţionale, pentru a afla ce soluţii există pentru stoparea acestui exod. Este inacceptabil ca, după 12 ani de şcoală în România, aceşti elevi să nu poată scrie şi citi în limba română la un nivel mediu. Este regretabil că cetăţeni români ajung să părăsească propria ţară pentru a evita un examen la Limba română, limba oficială a ţării. De asemenea, este regretabil că unii tineri părăsesc ţara şi aleg să studieze în ţara vecină, pentru că li se pare că România nu le oferă suficiente alternative educaţionale, sau acestea nu sunt suficient de atractive ori corelate la nevoile de pe piaţa muncii. În condiţiile crizei demografice şi crizei forţei de muncă, consider că este important să se înţeleagă fenomenul şi solicit să se ia măsurile necesare pentru reducerea lui.
Tamara-Dorina Ciofu "Serviciile judeţene SMURD vor fi dotate cu ambulanţe noi" Cu toate că mai sunt încă multe lucruri de îndreptat şi de rezolvat în domeniul sănătăţii din România, până la finalul acestui an, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă va începe achiziţia a 1.200 de ambulanţe pentru serviciile judeţene SMURD, din care 242 ambulanţe de tip A, 375 ambulanţe de tip B4x2, 505 ambulanţe de tip B4x4 şi 122 ambulanţe de tip C. Vor beneficia de ambulanţe noi pentru intervenţii la urgenţele medicale toate judeţele din ţară, fără nicio excepţie. La acest moment, parcul de autospeciale, atât pentru serviciile publice de ambulanţă, cât şi pentru SMURD, este învechit. La nivelul Serviciilor de ambulanţă judeţene, peste 1.000 de ambulanţe au peste 500.000 de kilometri parcurşi în regim de urgenţă, iar 450 dintre acestea au peste 600.000 de kilometri, în condiţiile în care durata optimă de exploatare este de 200.000-300.000 de kilometri. Zilnic, peste 400 de autospeciale ale serviciilor judeţene şi ale SMURD sunt scoase din starea de operativitate din cauza defecţiunilor tehnice, iar în multe cazuri înlocuirea lor este imposibil de realizat. Proiectele au fost depuse spre finanţare din fondurile Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020 şi au ca scop creşterea calităţii serviciilor medicale din faza prespitalicească, prin îmbunătăţirea nivelului de dotare cu echipamente de transport şi alte echipamente specifice pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi prim-ajutor calificat, respectiv operaţionalizarea de echipaje noi ale SMURD. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne va răspunde de modul de implementare al acestui program de reînnoire a parcului naţional de ambulanţe.
Maricela Cobuz "Preocuparea pentru sănătatea cetăţenilor este prioritară în actuala guvernare" În vederea creşterii calităţii serviciilor medicale, Guvernul României a depus, spre finanţare, din fondurile Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, un proiect care are în vedere achiziţionarea a 1.200 de ambulanţe. Proiectul privind Nota de fundamentare referitoare la necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor pentru îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale în România, prin achiziţionarea a peste 1.200 de ambulanţe, a fost aprobat în şedinţa de Guvern, săptămâna trecută. Achiziţia celor 1.200 de ambulanţe noi pentru serviciile judeţene de ambulanţă şi pentru SMURD va îmbunătăţi capacitatea de intervenţie la urgenţele medicale. Astfel, se vor achiziţiona 242 de ambulanţe de tip A, 375 ambulanţe de tip B4x2, 505 ambulanţe de tip B4x4 şi 122 ambulanţe de tip C, în valoare totală de 476.857.000 lei, astfel fiind îndeplinită o altă măsură precizată în Programul de guvernare. O altă măsură importantă adoptată pentru pacienţi a fost reorganizarea Programului naţional de diabet zaharat, derulat de CNAS şi finanţat din bugetul Fondului Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate. Prin aprobarea noului act normativ, se vor pune la dispoziţia copiilor bolnavi de diabet zaharat tip I pompe de insulină care vor monitoriza şi controla nivelul glicemiei. 3.600 de copii vor putea beneficia de sistemele de monitorizare continuă a glicemiei şi a pompelor de insulină, potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii. Astfel, aceşti copii vor scăpa de numărul mare de injecţii, precum şi de înţepăturile necesare controlului glicemic. O altă măsură importantă se referă la bolnavii epileptici cu rezistenţă la tratamentul standard. Aceştia vor beneficia de dispozitivul de stimulare cerebrală profundă. Prin introducerea acestui dispozitiv, cazurile care necesitau tratament în străinătate vor putea fi rezolvate în ţară. Ca deputat, membru în Comisia pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, dar şi ca medic pediatru, voi susţine măsurile din domeniul sănătăţii, astfel încât pacienţii din România să fie trataţi şi îngrijiţi la standarde europene.
Constantin Codreanu "Fac apel la români să iasă în număr mare la referendumul din 6 şi 7 octombrie şi să voteze pentru familia naturală formată dintr-un bărbat şi o femeie!" În perioada 6-7 octombrie 2018, va avea loc referendumul de modificare a art. 48 din Constituţia României, demersul având la bază iniţiativa a peste 3 milioane de cetăţeni români cu drept de vot, avizată pozitiv de Curtea Constituţională, de modificare a definiţiei întemeierii familiei prin căsătorie. Referendumul este susţinut de Biserica Ortodoxă Română majoritară şi de toate celelalte culte religioase din ţară. Cetăţenii români sunt chemaţi la urne, pe 6 şi 7 octombrie, pentru a decide dacă norma constituţională va stabili că în România familia se întemeiază "pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor". Pentru validarea rezultatelor acestei consultări populare, sunt necesare peste 6 milioane de voturi valabil exprimate. Referendumul din 6 şi 7 octombrie reprezintă o măsură perfect democratică. Ea răspunde unei necesităţi obiective şi unei obligaţii exprese a statului român de aducere a normei constituţionale naţionale în conformitate cu normele internaţionale în domeniu, fie că ne referim la norma cuprinsă în instrumentele juridice universale sau europene ratificate de România şi aplicabile cu prioritate. Amintim că art. 12 - Dreptul la căsătorie, al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, spune că "Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale care reglementează exercitarea acestui drept". De asemenea, art. 16 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului prevede: "Cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul şi femeia, fără nicio restricţie în ce priveşte rasa, naţionalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea căsătoriei, în decursul căsătoriei şi la desfacerea ei. Căsătoria nu poate fi încheiată decât cu consimţământul liber şi deplin al viitorilor soţi. Familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului". Am susţinut şi susţin ideea referendumului. Voi vota pentru ajustarea normei constituţionale româneşti la norma internaţională şi europeană. Să reţinem un detaliu important! La votul din Camera Deputaţilor din 27 martie 2017, dar şi cel din Senat din 11 septembrie 2018, Partidul Mişcarea Populară a fost singurul care nu a dat vreun vot împotriva Referendumului. Cei care se opun definiţiei familiei din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi sabotează Referendumul din 6 şi 7 octombrie pot fi orice: USR-işti, PNL-işti, PSD-işti, UDMR-işti, numai europeni şi democraţi autentici nu sunt. Ca popor european, liber şi suveran, avem dreptul şi obligaţia să revizuim Constituţia României, în sensul definirii clare a familiei ca element natural şi fundamental al societăţii. Fac apel la români să iasă în număr mare la referendumul din 6 şi 7 octombrie şi să voteze pentru familia naturală formată dintr-un bărbat şi o femeie!
Corneliu Olar "Zonele defavorizate se pot relansa prin turism!" România este şi ea pe primul loc în Uniunea Europeană, însă nu la ceea ce ne-am fi dorit noi, adică la prosperitate, la nivelul pensiilor sau al salariilor, la nivelul producţiei industriale sau al rezultatelor agriculturii, ci la capitolul celor mai sărace zone de dezvoltare şi celor mai depopulate zone defavorizate din punct de vedere economic. Aşa se întâmplă când Guvernul se îngrijeşte doar de marile oraşe, deja bogate, de zonele industriale care se dezvoltă aproape singure, şi nu îi pasă deloc de zonele unde activităţile economice din minerit sau prelucrarea unor resurse naturale au dispărut cu totul. Am mai spus în câteva rânduri, de la tribuna Parlamentului, că unul dintre cele mai mari pericole pentru zona Munţilor Apuseni este acela ca satele şi comunele să rămână fără oameni. Astăzi mai sunt doar bătrâni, deşi zona are un potenţial de dezvoltare imens, mai ales pentru ceea ce ar putea însemna un turism de 5 stele sau un agroturism de 5 margarete. Din păcate, piedicile întâmpinate de tinerii care au vrut să-şi câştige existenţa din agroturism în zona Munţilor Apuseni, precum şi lipsa unei infrastructuri minimale, i-au făcut pe aceştia să considere că este mai simplu să meargă să muncească în străinătate, decât să se lupte cu morile de vânt în România. Nu pot să nu constat că acordarea tichetelor de vacanţă pentru bugetari a reprezentat o mare gură de oxigen pentru pensiunile agroturistice din România. Nu pot să nu apreciez concretizarea acestei măsuri, care a umplut pensiunile şi hotelurile din toată ţara. Cei care se ocupă cu turismul mi-au spus că a fost un an bun, dar scurt, iar după măsura acordării tichetelor de vacanţă ar fi bine ca şi alte măsuri să fie luate de Parlament sau de Guvern, pentru a sprijini zonele defavorizate să dezvolte un turism puternic. De exemplu, cei care susţin turismul românesc mi-au atras atenţia că anotimpurile sunt tot mai schimbate şi că vremea bună de turism nu se mai suprapune peste vacanţele elevilor sau concediile celor mai mulţi dintre angajaţi. Exact când este vremea mai bună pentru turism, ei rămân fără turişti, din cauză că şcoala a început mai devreme ca de obicei sau pentru că multe dintre concedii s-au terminat deja. Ar fi bine ca noi, Parlamentul, să analizăm corelarea tuturor acestor decizii administrative, astfel încât să-i sprijinim pe cei care muncesc în domeniul turismului să se poată dezvolta, să poată prospera şi, astfel, să pună frână tentaţiei tinerilor de a mai pleca din ţară. Haideţi să le creăm aici, în România, condiţiile să muncească şi să câştige bine!
Ilie Dan Barna "România, între potenţial şi dezastrul PSD-ALDE" Summit-ul Iniţiativei celor Trei Mări, organizat pe 17 şi 18 septembrie la Bucureşti, a fost un foarte bun prilej pentru a arăta cum stăm, ca ţară, atât în plan intern, cât şi în ceea ce priveşte percepţia şi politică externă. Pe de o parte, modul în care a fost organizat summit-ul, prezenţa internaţională deosebită şi declaraţiile din context au arătat potenţialul pe care îl are România astăzi, ca şi încrederea pe care România şi-a câştigat-o în plan extern ca membru al Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice. România poate deveni, după cum a susţinut şi preşedintele Klaus Iohannis, un veritabil hug regional din punct de vedere economic, geopolitic, energetic sau al relaţiilor de securitate. Pe de altă parte, contextul în care s-a desfăşurat summit-ul a ilustrat existenţa unei alte realităţi, diferită de cea a preşedintelui Iohannis şi a potenţialului României. Realitatea de astăzi diferă de potenţial prin PSD şi ALDE. Avem un ghinion teribil ca ţară şi ca societate, ca într-un moment cheie, al aniversării Centenarului Marii Uniri, al pregătirilor pentru deţinerea, în 2019, a Preşedinţiei Consiliului UE şi al unui context care ne-ar fi putut propulsa ca factor de stabilitate în regiune, să fim conduşi de un Guvern şi de o majoritate parlamentară pe cât de corupte şi iresponsabile, pe atât de incompetente. Nu trebuie, cred, să mai insist asupra gafei imense a doamnei Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, care l-a lăsat pe preşedintele Comisiei Europene, Domnul Jean-Claude Juncker, să aştepte la aeroport, şi în cele din urmă să plece la hotel fără a mai avea loc întâlnirea programată între cei doi. Diferenţa este vizibilă pentru oricine a urmărit contextul intern şi este foarte bine sintetizată în declaraţiile domnului Juncker, care, dincolo de faptul că a fost prezent la summit, pentru a demonstra importanţa ataşată de Uniunea Europeană României şi Iniţiativei celor Trei Mări, a transmis un mesaj foarte clar: "Respectarea statului de drept este esenţială. Investiţiile nu au sens, dacă lipseşte respectul faţă de statul de drept." Cu alte cuvinte, degeaba avem potenţial, dacă democraţia din România o ia la vale. O simplă privire la România ultimelor săptămâni ne arată foarte clar cât de reale sunt cuvintele domnului Juncker. Ungaria a luat, recent, drumul Poloniei către activarea Articolului 7 din Tratatul Fondator al Uniunii Europene, cel mai drastic set de sancţiuni la adresa unui stat membru care încalcă statul de drept şi valorile europene, iar în reacţiile ulterioare România a fost în mod categoric avertizată că ar putea urma pe aceeaşi cale, în condiţiile politicii PSD şi ALDE. Declanşarea procedurilor Articolului 7 împotriva Ungariei demonstrează într-o manieră inechivocă faptul că Uniunea Europeană reacţionează şi va reacţiona ori de câte ori un stat membru va încălca principiile şi valorile europene. De altfel, preşedintele Juncker a atras atenţia astăzi că orice încălcare a statului de drept va determina declanşarea aceleiaşi opţiuni asupra statelor membre, iar în următoarele săptămâni România va fi subiectul dezbaterilor din Parlamentul European. În astfel de condiţii, în loc să realizeze panta distructivă pe care duc România, ce fac cei de la PSD şi ALDE? Caută explicaţii politice şi aruncă vina, din nou, pe instituţiile europene. Vocea Guvernului a fost clar auzită prin intermediul ministrului delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu, care ne spune foarte senin că activarea Articolului 7 asupra României ar veni pentru că se caută un guvern de stânga care să plătească şi să echilibreze balanţa cu guvernele de dreapta din Ungaria şi Polonia. Cu alte cuvinte, ei merg înainte, nu le pasă şi nu recunosc ce fac în România. Şi atunci, cât timp va trece, oare, până va veni rândul României să primească sancţiuni ca ale Ungariei şi Poloniei, în condiţiile în care tot ce fac astăzi PSD şi ALDE ne îndepărtează de Uniunea Europeană? Atacurile repetate asupra justiţiei şi a statului de drept, de către PSD şi ALDE, vor duce la o izolare a României în plan european, într-o perioadă în care ar fi trebuit să demonstrăm, odată cu Preşedinţia Consiliului UE, că suntem un membru activ, responsabil, stabil şi de încredere al Uniunii Europene. România noastră, a USR, este una europeană, democratică şi care îşi doreşte o integrare profundă în contextul european şi euro-atlantic, fiind pregătită să îşi asume un rol de lider regional. Aceasta este calea reală a României şi a cetăţenilor curaţi care au ieşit în stradă pentru a apăra valorile europene şi democratice. Nu este, însă, compatibilă cu România pe care şi-o doreşte Liviu Dragnea şi pe care se străduiesc din răsputeri cei de la PSD-ALDE să o transforme în realitate, o Românie supusă intereselor unor corupţi, o Românie fără stat de drept şi o Românie care să meargă pe calea iliberalismului din Ungaria, Polonia sau chiar Turcia şi Rusia. Aceasta este adevărata realitate paralelă, cea a PSD şi ALDE, cea pe care am văzut-o în ultima perioadă conturată din ce în ce mai clar, în antiteză cu cea a preşedintelui Iohannis sau a USR. Concluzia nu poate fi decât una singură, România nu este compatibilă cu PSD şi ALDE. Avem nevoie de altă guvernare şi de altă majoritate parlamentară!
Daniel Constantin Bucureştiul este astăzi una dintre cele mai complexe, diverse şi dinamice capitale ale Europei. Sărbătorim în fiecare an, pe data de 20 septembrie, prima atestare documentară, făcută de Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti (1448; 1456-1462; 1476), într-un hrisov datat 20 septembrie 1459. Menţionat ca aşezare urbană, mai ales ca târg, cu mult înainte de Vlad Ţepeş, şi chiar înainte de întemeierea statului medieval Ţara Românească, după cum afirma istoricul Constantin C. Giurăscu, Bucureştiul are, pentru fiecare dintre noi, ca români, o importantă greutate simbolică şi istorică. Astăzi, Bucureştiul nu este doar un exotic şi plin de atracţie loc de întâlnire între etnii, culturi şi valori diferite, ci reprezintă principalul motor economic al României, un spaţiu extrem de propice pentru investitori, cu un potenţial demn de invidiat pentru multe capitale est-europene. Îmi exprim dorinţa ca, atât locuitorii acestui oraş, cât şi cei care au responsabilitatea administrării lui, nu doar de acum, ci şi din viitor, să îşi dorească să se ridice la înălţimea acestei aşezări, care are o solidă forţă economică în prezent şi, totodată, o importanţă istorică remarcabilă. Atât proiectele de infrastructură, dar şi buna gestionare a capitalului uman pot face ca, pe viitor, Bucureştiul să fie nu doar o capitală, ci şi un semnificativ centru de dezvoltare, un pol de atracţie din latura de est a Europei, care să ajusteze şi să echilibreze bunul mers al întregii Uniuni Europene. Consider că trebuie să fim conştienţi de toate aceste aspecte, iar nevoia actuală de a avea lideri cu viziune este extrem de acută. Bucureştiul nu este un simplu oraş, nu este o simplă capitală, Bucureştiul poate deveni, prin amplasament şi prin forţa lui de atracţie spirituală, o importantă reţea culturală, economică şi socială a Europei. Depinde doar de noi să ne punem în valoare Capitala, prin proiecte şi demersuri concrete, cu atât mai mult cu cât suntem în anul în care sărbătorim 100 de ani de la desăvârşirea statului naţional român!
Dănuţ Bica "Incompetenţa ministrului Daea a lăsat mii de români fără porcul de Crăciun" Am avertizat în mai multe rânduri că, dacă pesta porcină africană se va extinde şi în Argeş, alte mii de români nu vor avea ce pune pe masa de Crăciun. M-am adresat personal domnului ministru Petre Daea, printr-o interpelare, în speranţa că măcar în ceasul al doisprezecelea Domnia Sa se va trezi şi va acţiona, în baza competenţelor şi obligaţiilor funcţiei pe care o deţine, limitând pătrunderea epidemiei în judeţul nostru. Chiar dacă boala este deja prezentă în judeţele învecinate, printr-o acţiune responsabilă şi profesionistă s-ar putea împiedica răspândirea acesteia în judeţul Argeş şi de aici în tot sudul României. Din păcate, toată vara, în plină situaţie de criză, miniştrii Guvernului PSD-ALDE, în loc să implementeze acţiunile care se impuneau, au invadat ecranele televizoarelor, dându-şi cu părerea şi propunând soluţii care de care mai fanteziste. Oare Guvernul crede că o să scăpăm de această epidemie cu rugăciuni? Nu, nicidecum! Trebuie luate măsuri, altfel, o parte importantă din economia judeţului Argeş se va prăbuşi şi mulţi oameni care lucrează în acest sector şi în domeniile adiacente vor rămâne pe drumuri! Am făcut apel la Guvern, iar acum fac apel şi la deputaţii din majoritatea parlamentară PSD-ALDE, cerându-le să nu-i lase şi pe argeşeni fără porcii din gospodării. Creşterea porcilor reprezintă şi la noi în judeţ o activitate tradiţională. Carnea de porc este un aliment de bază pentru consumul întregii populaţii. Pentru unele localităţi, crescătoriile de porci constituie o componentă deosebit de importantă a economiei locale, cu implicaţii semnificative atât în ceea ce priveşte activitatea fermelor producătoare de cereale, cât şi a industriei de prelucrare a cărnii. Pe lângă acest aspect, în mediul rural, în general, şi în mod particular în zona Argeşului, creşterea porcilor în gospodăriile ţărăneşti şi sacrificarea acestora în ajunul sărbătorilor de Crăciun reprezintă nu doar o tradiţie bine păstrată, care nu a fost afectată nici măcar de constrângerile impuse de regimul comunist, ci şi principala sursă de hrană pentru cea mai mare parte a anului. Din păcate, epidemia de pestă porcină africană, care se extinde în prezent cu o viteză ameţitoare la nivelul teritoriului naţional, în condiţiile unei gestionări incompetente a crizei de către autorităţile abilitate, a adus într-o situaţie dezastruoasă această activitate, cu consecinţe deosebit de grave atât pe plan economic, cât şi asupra nivelului de trai al populaţiei. Harta actualizată a focarelor din Uniunea Europeană, realizată de Comisia Europeană, arată că România este ţara cea mai afectată de virus, în trei sferturi dintre judeţe fiind înregistrate în prezent fie focare declarate, cu boala confirmată la porci, fie restricţii la comercializare. Guvernul nu mai are acum dreptul la vreun fel de scuze. Trebuie să treacă la treabă şi să oprească propagarea pestei în zonele încă neafectate, iar, dintre acestea, judeţul Argeş este extrem de important pentru tot sudul României. Epidemia a ajuns deja la limitele geografice ale judeţului nostru, afectând o parte din judeţul Braşov, iar de câteva zile şi judeţul Dâmboviţa. Nimic nu ar mai trebui să-i împiedice pe guvernanţi să intervină şi să limiteze dimensiunile dezastrului. Înţelegem că singurul obstacol l-a constituit faptul că domnul Dragnea nu terminase de vândut toţi porcii de la ferma fiului său. Dar acesta a reuşit să-şi valorifice cei 10.000 de porci pe care îi deţinea, chiar dacă pentru interesele familiei sale a distrus un întreg sector al zootehniei româneşti. Au trecut aproape doi ani de la campania pentru alegerile parlamentare, în care candidaţii coaliţiei PSD-ALDE îi îndemnau pe români să îndrăznească să creadă în ei, în onestitatea şi în competenţa lor. Toate promisiunile făcute atunci s-au dovedit a fi iluzorii şi majoritatea alegătorilor au ajuns deja să înţeleagă că au fost înşelaţi şi să regrete voturile acordate. În schimbul lor, au primit nepăsare şi cinism. Cel mai recent exemplu în acest sens îl reprezintă respingerea de către deputaţii majoritarii PSD-ALDE, săptămâna trecută, a propunerii PNL de constituire a unei comisii parlamentare de anchetă, care ar fi trebuit să scoată la suprafaţă adevărul despre dezastrul provocat zootehniei româneşti de incompetenţa dovedită de Daea şi Dăncilă în gestionarea crizei pestei porcine africane. Este cunoscut că, atât Comisia Europeană, cât şi statele vecine ne-au avertizat încă de anul trecut cu privire la pericolul extinderii acestei epidemii. Şi atunci, şi acum ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale era acelaşi mult lăudat domn Petre Daea. Faptul că majoritatea parlamentară a împiedicat premeditat aflarea adevărului este dovedit şi de informaţiile apărute în spaţiul public, potrivit cărora guvernanţii au cunoscut, dar nu a vrut să confirme oficial proliferarea pestei porcine pe teritoriul României, cu scopul de a proteja interesele financiare ale unora dintre acoliţii lor. Drept urmare, noi, deputaţii liberali, am iniţiat o moţiune simplă, având ca subiect criza creată, pe care o vom supune dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor, colegi, Nu pot să închei fără a semnala faptul că, în discursul public, liderii PSD şi ALDE se laudă pe toate canalele mass-media că vor acorda despăgubiri oamenilor care şi-au văzut porcii luaţi din curte şi eutanasiaţi. Le solicit ca măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, să le spună acestora adevărul crud şi anume, că incompetenţa lui Daea şi Dăncilă le-a omorât porcii. Să le mai spună românilor că despăgubirile vor veni tot din banii lor, ai contribuabililor, deoarece nu-i vor aduce nici Daea, nici Dăncilă şi nici Dragnea de la ei de acasă, iar de la Comisia Europeană nu sunt semne ca vom primi ajutoare, tot din cauza incompetenţei Guvernului. Ştim cu toţii că niciun român nu va fi bucuros atunci când, la Crăciun, în loc să taie şi să mănânce porcul crescut de el, va merge la magazin să cumpere carne de import, mai scumpă şi de o calitate inferioară. Nici în cele mai negre vise ţăranii noştri nu şi-ar fi închipuit că vor ajunge vreodată în această situaţie catastrofală. Din păcate, cele trei Guverne ale lui Liviu Dragnea au reuşit să transpună coşmarul în realitate.
Doru-Petrişor Coliu "Un alt moment ratat de Guvernul României" Summitul Iniţiativei celor Trei Mări a fost umbrit luni de lipsa de profesionalism şi de responsabilitate a celor care trebuiau să asigure întâlnirea dintre Jean-Claude Juncker şi premierul Dăncilă. În linia deja obişnuită a Executivului, s-a reuşit contraperformanţa de a zădărnici întâlnirea dintre preşedintele Comisiei Europene şi prim-ministrul României. Scuzele, pe lângă faptul că au fost străvezii, nu au servit decât celor care arată cu degetul spre un guvern decimat în primul rând de gafele enorme ale Vioricăi Dăncilă. Bâlbe, incoerenţă, minciună - iată cum a început această importantă întâlnire pentru viitorul energetic al României! Să fi fost doar imaginea haosului instaurat la toate nivelurile de competenţă ale Executivului sau teama prim-ministrului de a purta o discuţie de 15 minute cu înaltul reprezentant al Comisiei Europene? Ce să mai vorbim despre faptul că Viorica Dăncilă a evitat şi întâlnirea cu Heiko Maas, ministrul federal al afacerilor externe, în cel de-al 4-lea Guvern condus de Angela Merkel?! Plecaţi acasă, ne faceţi ţara de râs, ori de câte ori românii îşi pun speranţele în voi! Cum putem avea pretenţia de a asigura preşedinţia Uniunii Europene, când suntem obiectul zâmbetelor cu subînţeles ale liderilor europeni?
Ileana Cristina Dumitrache "În an aniversar, ce facem cu monumentele istorice care se degradează?" La data de 14 septembrie, s-au împlinit 123 de ani de când, în anul 1895, marele Rege Carol I a inaugurat Podul Saligny. Stimulând geniul românesc, prin proiectantul inginer Anghel Saligny, a fost realizat Podul de legătură a Dobrogrei cu restul ţării, un adevărat monument istoric, unul dintre principalele poduri metalice din lume şi cel mai lung din Europa la acea vreme. La capătul podului dinspre Cernavodă, în memoria eroilor căzuţi în Războiul de Independenţă, a fost ridicat un impresionant monument din bronz, reprezentând doi dorobanţi. Dorobanţii şi stemele au fost realizate de sculptorul francez Léon Pilet (1836-1916). Pilet a realizat mai întâi cinci modele diferite în miniatură, iar regele însuşi a ales modelul care a fost realizat pentru pod. Statuile au fost turnate în trei bucăţi la Lyon şi mai apoi îmbinate la faţa locului. În prezent, în anul Centenarului Marii Uniri, Podul Saligny se află în paragină şi acest lucru mă doare, pentru că o serie de monumente istorice, repere culturale ale neamului românesc sunt lăsate în voia sorţii. În toate mandatele mele de până acum, am făcut o serie de demersuri la Ministerul Culturii şi la Ministerul Turismului, încercând să atrag atenţia asupra monumentelor istorice din regiunea Dobrogei, care par uitate şi cărora nu li se acordă suficientă atenţie, în condiţiile în care, în ultimii ani, România s-a zbătut să găsească formule de atragere a turiştilor străini şi să iasă din rândul ţărilor care ocupă una dintre ultimele poziţii în clasamentul Uniunii Europene referitor la numărul de turişti străini care le vizitează ţara. Am propus includerea lor într-un circuit turistic dedicat vestigiilor istorice monumente de patrimoniu, Podul Anghel Saligny fiind o capodoperă arhitecturală şi tehnică comparabilă cu monumentala realizare a Turnului Eiffel din Paris. Însă, cu tristeţe, am constatat că pentru Podul de la Cernavodă nu există cale de acces. Şi atunci, mă întreb, cum să promovăm monumentele, frumuseţile şi zonele naturale minunate pe care le avem? Aşadar, când mai treceţi pe podul de cale ferată, funcţional din 1987, sau pe Autostrada A2 spre Constanta, nu vă rămâne decât să căutaţi cu privirea Dorobanţii. Sunt încă acolo şi păzesc demn monumentul, pe care vă sfătuiesc să-l admiraţi cât mai există!
Eugen Tomac "Scrisoare deschisă către liderii partidelor de opoziţie" Am adresat luni, 17 septembrie, o scrisoare deschisă liderilor celor două partide de opoziţie din Parlamentul României, prin care îi îndemn, pentru cel puţin a cincea oară, să susţină moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. De tot atâtea ori, şi domnul preşedinte Ludovic Orban, şi domnul preşedinte Dan Barna, s-au făcut că plouă. Să critici Guvernul Dăncilă în faţa camerelor de luat vederi, dar să refuzi semnarea unei moţiuni de cenzură împotriva acestuia doar pentru că nu a fost iniţiativa ta, este dovadă pură de ipocrizie. Voi da citire scrisorii deschise pe care am adresat-o liderilor opoziţiei, în speranţa că de la tribuna centrală a Parlamentului se va auzi! "Domnule Preşedinte Ludovic Orban, Domnule Preşedinte Dan Barna, Mineriada din 10 august şi modul catastrofal în care Guvernul Dăncilă a gestionat criza pestei porcine sunt, pe lângă multe altele, motive mai mult decât suficiente pentru a scoate din Palatul Victoria cel mai prost cabinet de miniştri. Am redactat, în acest sens, o moţiune de cenzură pe care am prezentat-o public. Pot accepta, domnule Orban şi domnule Barna, faptul că nu aţi dorit să o semnaţi, fiind iniţiată de PMP, deşi noi am susţinut fără rezerve toate demersurile opoziţiei din ultimii doi, şi atunci când PNL a iniţiat moţiuni împotriva Guvernelor conduse de Dragnea, şi atunci când USR a fost iniţiator. Dincolo de orice calcule politice, însă, discutăm despre România şi despre destinele a milioane de români, umiliţi zi de zi prin acţiuni iresponsabile ale instituţiilor statului. Acestea, orbite de lupte şi interese politice diverse, au ajuns să acţioneze împotriva propriilor cetăţeni, aşa cum a făcut Ministerul Afacerilor Interne prin plângerea penală total absurdă a Jandarmeriei Române, acuzând o lovitură de stat. Fac apel la Domniile Voastre spre a strânge rândurile şi a depune, împreună, în numele întregii opoziţii, o moţiune de cenzură împotriva acestui Guvern condus de un om care nu are decât un singur plan, să distrugă totul pentru propria salvare! Acum este momentul cel mai potrivit. Mâine va fi prea târziu! România are nevoie de un alt Guvern. Românii aşteaptă acţiune, nu justificări!"
Florin-Claudiu Roman "Guvernul Dăncilă lasă prea multe primării fără bani de salarii şi de investiţii!" La sfârşitul anului trecut, atunci când au implementat cu surle şi trâmbiţe "marea revoluţie fiscală", atât Guvernul Tudose de la acea vreme, cât şi domnul Dragnea au promis primarilor care au semnalat ce probleme vor avea în a doua parte a acestui an, şi anume, că se vor înregistra pierderi substanţiale de venituri la nivelul UAT-urilor, pierderi care survin ca urmare a reducerii impozitului pe venit de la 16% la 10% şi a diminuării cotelor defalcate din TVA, că vor veni cu soluţii compensatorii. Iată că suntem în luna septembrie, după adoptarea de către Guvernul Dăncilă a O.U.G. nr. 78/2018 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018, şi reiese limpede faptul că primarii au avut dreptate, deoarece sunt foarte multe UAT-uri care vor rămâne fără bani de salarii, încă din această lună, şi care nu-şi vor putea continua sub nicio formă, proiectele de investiţii, pentru că vor primi prea puţini bani sau deloc, de la acest Guvern! PNL a susţinut încă de la adoptarea bugetului de stat pe anul 2018 un amendament care venea ca o soluţie pertinentă în întâmpinarea acestei probleme, şi anume, ca 100% din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale să revină acestora, pentru a putea fi asigurată finanţarea administraţiilor publice locale, măcar la nivelul anului fiscal 2017. Mai mult decât atât, eu, în calitate de deputat de Alba, dar şi cunoscând foarte bine problemele financiare cu care se confruntă primarii, atât din judeţul pe care-l reprezint în Parlament, cât şi din multe alte judeţe ale ţării, am iniţiat două propuneri legislative cu privire la modificarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, astfel încât să fie majorate cotele defalcate din impozitul pe venit în favoarea rămânerii în administraţiile locale a unor sume suficiente, care să asigure comunităţilor locale funcţionarea lor în bune condiţii, dar, mai ales, dezvoltarea sustenabilă a acestora prin investiţii importante. Le solicit, pe această cale, colegilor parlamentari din arcul guvernamental să susţină ultima mea propunere legislativă depusă în acest sens, dându-le astfel posibilitatea primăriilor să-şi susţină şi să-şi finanţeze mai bine cheltuielile curente şi, bineînţeles, să-şi poată continua proiectele de investiţii care sunt vitale pentru modernizarea comunităţilor lor, fără a mai ajunge cu mâna întinsă la vreun guvern! Vă invit, stimaţi colegi, să ne susţinem primarii şi cetăţenii din judeţele pe care le reprezentăm în Parlament, prin votarea acestei iniţiative foarte importante pentru toţi şi să nu-i mai punem în situaţia de a ajunge în pragul falimentului, pentru că au o culoare politică sau alta!
Laura-Mihaela Fulgeanu-Moagher "Familia, reper de stabilitate" Din cele mai vechi timpuri, poporul nostru a moştenit şi a cultivat un respect deosebit faţă de familie, având credinţa nestrămutată că familia este instituită şi binecuvântată de Dumnezeu. Acest respect faţă de familie se concretizează zilnic, în grija pentru o viaţă în armonie şi fidelitate, ajutorarea reciprocă a soţilor, naşterea şi creşterea copiilor cu responsabilitate. Toate aceste valori au rămas peste veacuri trăsături fundamentale ale societăţii româneşti, trăsături care şi astăzi se regăsesc în familiile noastre, ale românilor din întreaga ţară. Familia deţine un rol de primă importanţă în viaţa societăţii noastre, ea fiind sursă a principiilor morale, culturale şi tradiţionale ale poporului nostru. Familia educă, modelează şi responsabilizează fiecare individ, creează şi întăreşte principiile unei societăţi solide. Este un izvor de bine, de iubire, de înţelegere şi de bucurie, permanentizând tot ceea ce este de folos pentru buna orânduire a societăţii noastre. Familia creştină se confruntă astăzi cu numeroase situaţii nefireşti, din cauza unor curente imorale care nu fac altceva decât să o destabilizeze şi să o subjuge, având ca scop îndepărtarea oamenilor de la valorile creştine şi de la credinţa în Dumnezeu. A fi modern nu înseamnă să trăieşti în păcate care distrug şi pervertesc fiinţa umană. Înseamnă să fim în pas cu progresul actual şi să absorbim doar lucrurile care ne sunt de folos. La distrugerea reperelor morale ale oamenilor au contribuit foarte mulţi factori, aceştia căzând în cursele întinse de o societate aflată în continuă derivă. Pervertirea fiinţei umane şi conceptul eronat al "omului modern" al zilelor noastre au dus la un novatorism greşit înţeles de cei care vor să trăiască "modern", îndepărtându-se şi pierzând astfel valorile şi tradiţiile unui neam care s-a născut, trăieşte şi va trai creştin. Ştim cu toţii că locul unde se naşte şi se dezvoltă o societate este familia. Copilul care vede lumina zilei intr-o familie reprezintă viitorul societăţii, pentru că el va fi cel care va contribui mai departe la bunul mers al acesteia. O societate fără o familie alcătuită dintr-un bărbat şi o femeie, aşa cum Dumnezeu a creat-o încă de la început, o societate fără o educaţie creştină va deveni o societate pierdută, dezumanizată, unde vor predomina egoismul şi haosul. Ceea ce vedem astăzi în mass-media şi în unele ţări din lume, că celula de bază a societăţii nu mai este familia alcătuită din bărbat şi femeie, ne face să ne gândim foarte serios la riscul distrugerii identităţii credinţei creştine şi înlocuirea acesteia cu o lume fără Dumnezeu. Parteneriatele civile încearcă să slăbească familia tradiţională sau să i se substituie, reprezentând un atentat la identitatea acesteia. Subminarea valorilor familiei tradiţionale, prin crearea unor alternative, periclitează în mod grav şi ireversibil familia naturală ca temelie a societăţii umane, ca mijloc de dezvoltare a acesteia, ca punte între generaţii. Ca o consecinţă a normalităţii, suntem cu toţii datori faţă de noi, faţă de familiile noastre, faţă de poporul român şi faţă de Dumnezeu, să stopăm acest derapaj periculos şi să luptăm pentru identitatea creştină a familiei. Avem obligaţia să apărăm familia, constituită prin căsătoria dintre un bărbat şi femeie! Responsabilitatea noastră, a tuturor celor care trăim în România, este să nu facem niciun compromis, să nu cedăm absolut nimic şi să nu facem nicio concesie. Într-adevăr, sunt şi ei oameni, nu-i urăm, nu-i prigonim, nu-i jignim, însă nu trebuie să acceptăm ca valorile şi principiile creştine cu care trăim să ne fie călcate în picioare! Este dreptul şi obligaţia noastră să ne apăram aceste valori. Familia a fost dintotdeauna, este şi trebuie să rămână formată dintr-un bărbat, o femeie şi copii.
Bianca - Miruna Gavriliţă "Învăţătorii din România trebuie să aibă aceleaşi drepturi!" Am asistat, la acest început de an şcolar, la o premieră. Am văzut dascăli din învăţământul primar purtând în prima zi de şcoală banderole albe, semn al grevei de avertisment. De asemenea, am văzut părinţi purtând banderole albe pentru susţinerea celor care zi de zi se străduiesc să-i îndrume pe copiii lor, să le modeleze viitorul. Motivul îl cunoaşteţi, cu siguranţă, cu toţii - Ordonanţa Guvernului nr. 9 din 2018, care prevede ca la şcolile cu predare în limbile minorităţilor naţionale orele de limba şi literatura română să fie predate doar de profesori calificaţi în acest domeniu, anulându-le, practic, profesorilor învăţători studiile. Consider că Ministerul Educaţiei Naţionale s-a pripit atunci când a decis acest lucru fără o consultare efectivă la nivel de sindicate, de inspectorate şcolare sau la nivelul conducerii unităţilor şcolare. O asemenea măsură loveşte în învăţătorii din ciclul primar de la aceste şcoli şi practic introduce o discriminare. Şi spun asta pentru că aceiaşi învăţători, dacă ar preda la o şcoală românească, nu a minorităţilor naţionale, ar fi foarte buni, perfect calificaţi, nu ar mai avea probleme, asta pentru că toţi învăţătorii, atât cei de la limba română, cât şi cei de la şcolile cu predare în limba minorităţilor au urmat aceleaşi cursuri, ba mai mult, cei de la şcolile cu predare în limba germană, maghiară sau sârbă au fost nevoiţi să dea şi alte examene în plus pentru calificările în limbile respective. Da, vrem ca elevii noştri să înveţe cât mai bine limba română, dar, atunci, haideţi să stabilim ca această materie să fie predată de profesori calificaţi la toate unităţile şcolare primare, nu doar la cele ale minorităţilor! Mai mult, acum, ca urmare a acestei modificări, limba română poate fi predată şi de absolvenţi de filologie clasică, care în foaia matricolă nu au vreun curs de limba şi literatura română, dar sunt titularizabili pe limba română, pe când învăţătorii care au în foaia matricolă şi pregătire pentru limba română nu o mai pot face. În plus, cum mai putem vorbi despre o predare integrată, în timp ce încercăm să introducem un nou factor de stres al şcolarului mic, aducând în faţa elevilor un profesor de gimnaziu, care nu este specializat în a preda de la clasa pregătitoare până la clasa a IV-a? Nu mai vorbesc despre dificultăţile în a asigura personalul didactic calificat pentru predarea acestei materii. Cred că, atunci când luăm o asemenea decizie, trebuie să ne gândim de două ori înainte, pentru că este vorba de viitorul copiilor. Începutul anului şcolar ar trebui să fie o bucurie atât pentru părinţi şi copii, cât şi pentru cadrele didactice, iar o asemenea măsură, luată pe ultima sută de metri, fără o consultare, fără o dezbatere prealabilă, care aduce proteste, nu cred că este bună şi trebuie reevaluată.
Găvrilă Ghilea "Importul de resurse energetice aruncă deficitul comercial în aer" Mass-media economico-financiară a citat recent Proiectul Strategiei energetice a României, din care rezultă că, deşi dispunem de rezerve totale de peste 12,5 miliarde de tone de lignit, concentrate geografic în Bazinul Minier Oltenia, potenţialul perimetrelor aflate în exploatare, în prezent, se situează sub un miliard de tone. Pe de altă parte, aceeaşi sursă citată estimează că rezervele totale de huilă ale ţării noastre ating 2,2 miliarde de tone, fiind concentrate în bazinul carbonifer al Văii Jiului, însă doar 600 de milioane de tone se regăsesc în perimetre exploatate. Datele centralizate şi diseminate recent de Institutul Naţional de Statistică au relevat faptul că, în primele şapte luni ale acestui an, producţia de cărbune net a României a scăzut cu aproape 10% faţă de perioada echivalentă a anului trecut, depăşind cu puţin 2,3 milioane de tone echivalent petrol. Conform aceloraşi date, în acelaşi interval de raportare, România a importat peste 300.000 de tone de cărbune net tone echivalent petrol, cu aproape 58% mai mult faţă de cantitatea importată în perioada similară a anului precedent. De asemenea, în perioada ianuarie-iulie 2018, producţia totală de ţiţei a ţării noastre s-a situat sub două milioane de tone, faţă de un necesar de 6,7 milioane de tone, în timp ce diferenţa de 4,75 milioane de tone a fost asigurată din import, ceea ce reprezintă o creştere de peste 530% faţă de acelaşi interval al anului 2017. Nici măcar în ceea ce priveşte producţia de gaze naturale utilizabile România nu a reuşit să-şi asigure necesarul de consum din rezerve interne, exploatând din această resursă în primele şapte luni ale lui 2018 doar 4,85 milioane de tone echivalent petrol, faţă de un necesar de 5,48 milioane tone, diferenţa de 636.000 de tone provenind din import. În condiţiile în care aproape un sfert din producţia de energie a României este asigurată de termocentrale, reducerea volumelor de cărbune şi de ţiţei exploatate din bazinele interne şi escaladarea importurilor acestor resurse sunt de natură să dezechilibreze grav balanţa de plăţi externe a ţării noastre. În primele nouă luni ale acestui an, România a continuat să înregistreze cel mai mare deficit comercial din Europa Centrală şi de Est, care a atins deja 8,9 miliarde de lei, pe fondul majorării importurilor cu 11,8% şi a exporturilor cu 9,2%, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Iar preconizata închidere, în următorii 5 ani, a ultimelor exploataţii miniere din Valea Jiului va arunca în aer aceste cifre...
Claudia Gilia "Aniversarea a 7 ani de la Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic România-SUA" Zilele trecute, am aniversat şapte ani de La semnarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI, între România şi Statele Unite ale Americii, fără îndoială unul dintre documentele vitale pentru societatea românească. Reamintirea acestei Declaraţii Comune, semnată la 13 septembrie 2011, la Washington, este un foarte bun prilej de rememorare a facilităţilor de care România s-a bucurat în cei şapte ani, precum şi a progreselor înregistrate sub aspectul dinamizării relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări. Documentul amintit a avut un efect extrem de pozitiv pentru România, atât în contextul economic, cât şi în planul politico-militar, şi mai ales în ceea ce priveşte intensificarea dialogului politic la cel mai înalt nivel dintre ţara noastră şi SUA. În acest context, dezvoltarea şi extinderea Parteneriatului Strategic constituie unul dintre obiectivele primordiale ale politicii externe româneşti şi pentru anii următori, iar Guvernul României a reiterat constant acest angajament. De altfel, în ultima perioadă, evoluţia acestui Parteneriat Strategic, cuprins şi în Programul de guvernare al PSD, a atins un nivel de dezvoltare maximal, iar temele fundamentale de implementare sunt respectate cu stricteţe. De asemenea, recent, a fost înfiinţat Comitetul interministerial pentru implementarea obiectivelor rezultate din Parteneriatul strategic cu SUA şi a altor proiecte bilaterale România-SUA. Acesta se va întruni trimestrial sau ori de câte ori va fi nevoie, obiectivul fiind monitorizarea stadiului implementării proiectelor bilaterale România-SUA. Evident că problemele din arealul Mării Negre, precum şi permanentele permutări de forţe ale Rusiei sunt în atenţia NATO. În acest context, statul român a solicitat o consecvenţă directă şi o mai mare implicare a Forului Nord-Atlantic, cu referire la ameninţările şi permanente venite din estul continentului, aceasta cu atât mai mult cu cât România şi-a atins obiectivele fixate de NATO, respectiv alocarea a 2% din PIB apărării, fapt care ar trebui să ne poziţioneze la masa la care se iau marile decizii în zona noastră. Parteneriatul Strategic cu SUA constituie o garanţie pentru securitatea României şi un factor determinant în progresul economic şi social, reprezentând pilonul principal al politicii externe şi de securitate a României, precum şi un element fundamental în modelarea profilului strategic al ţării noastre. Totodată, cooperarea strategică România-SUA aduce o contribuţie esenţială pentru consolidarea rolului ţării noastre de furnizor de securitate şi stabilitate la nivel regional şi global. Guvernul României şi-a prezentat obligaţia de a se angaja să dezvolte şi să aprofundeze toate dimensiunile acestui parteneriat, în special domeniile apărării, securităţii, comerţului şi investiţiilor. România va rămâne pe viitor acelaşi partener strategic loial şi consecvent al SUA, iar Executivul de la Bucureşti va continua să prezinte garanţiile de securitate de care aliaţii noştri americani au nevoie pe flancul estic al NATO.
Elena Hărătău "Familia, cea mai importantă în societate" Familia, cea mai importantă în viaţa unei persoane, de la care fiecare ar trebui să găsească mereu iubire, acceptare şi susţinere. Familia este nucleul societăţii. În familie ne naştem, creştem, ne educăm şi petrecem cei mai frumoşi ani. Şi tot familia ne ajută să devenim mai apoi adulţi, să ne maturizăm şi să ne asumăm decizii. Însă familia reprezintă şi cercul social în cadrul căruia poţi să îţi educi copiii şi să împărtăşeşti valori, comportamente şi modele de conduită. Familia se formează, de regulă, prin unirea unui bărbat cu o femeie, prin căsătorie. Spun asta pentru că nu vreau să se înţeleagă că acolo unde copiii sunt crescuţi de un singur părinte sau de bunici nu există o familie. Dimpotrivă, familia reprezintă pentru fiecare altceva. Sunt acei oameni lângă care ai crescut, acei oameni care te fac să te simţi fericit, împlinit, acei oameni care te fac să te simţi că eşti acasă, fără să mai conteze dacă ei sunt bărbaţi sau femei. Însă dacă există un bărbat, o femeie şi copii eu cred că este cel mai reuşit model de familie. Nu vreau s-o numesc neapărat tradiţională, însă este familia care, spun eu, ar ajuta societatea să se dezvolte şi să evolueze tot mai mult, ar ajuta la evoluţia noastră ca specie, la continuitate, la crearea unei noi societăţi de către o nouă generaţie. Familia, dar şi tot ceea ce ţine de ea sunt lucruri esenţiale. Dar şi ceea ce prevăd cele mai importante acte în legătură cu acest concept trebuie să fie actualizat şi corect. În actuala formă a Constituţiei României, la art. 48 alin. (1), se prevede că "familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi". Românii au semnat pentru ca acest lucru să se schimbe. Mai exact, să se modifice acest alineat care se referă la definirea căsătoriei. Şi, în loc de sintagma "soţi", să apară expresia "căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie". Senatul a adoptat, în calitate de for decizional, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei, potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, nu pe cea consimţită între soţi. Propunerea de revizuire a Constituţiei a fost adoptată de Senat cu 107 voturi pentru, 13 voturi împotrivă şi 7 abţineri. Referendumul va avea loc pe data de 7 octombrie. Şi pentru ca rezultatul său să fie cunoscut, la urne trebuie să se prezinte cel puţin 30% dintre alegători, iar jumătate dintre ei ar trebui să ceară schimbarea Constituţiei şi redefinirea noţiunii de familie. Este aşadar o zi importantă, o zi în care trebuie să ne prezentăm la vot, să ne exprimăm opţiunea. Mă bucură faptul că, în sfârşit, acest referendum are loc, mai ales că este pentru prima dată când, în România, după decembrie 1989, o iniţiativă civică are atât de mulţi susţinători şi a ajuns într-un stadiu atât de avansat în ceea ce priveşte parcursul legislativ necesar transpunerii ei în fapt. Eu voi ieşi la vot. Şi vă îndemn şi pe voi să o faceţi!
Georgeta-Carmen Holban "Prezumţia de nevinovăţie, fundamentală într-un stat de drept" Respectarea deciziilor Curţii Constituţionale reprezintă un fundament al statului de drept în România, iar prezumţia de nevinovăţie este un deziderat asumat de Uniunea Europeană şi de fiecare stat membru. În acest context, Directiva europeană privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, trebuie armonizată cu deciziile Curţii Constituţionale. Totuşi, în aceeaşi idee, românii au constatat că preşedintele României a reuşit să citească destul de încet şi a avut nevoie de foarte mult timp până să înţeleagă corect decizia prin care Curtea Constituţională îl obliga să o revoce pe şefa DNA, ca de altfel şi magistraţii! Directiva (UE) 2016/343 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces se aplică persoanelor fizice care sunt suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale. Aceasta se foloseşte în toate fazele procedurilor penale, din momentul în care o persoană este suspectată sau acuzată de comiterea unei infracţiuni sau a unei presupuse infracţiuni, până când hotărârea prin care se stabileşte că persoana respectivă a comis infracţiunea în cauză rămâne definitivă. Statele membre se asigură că persoanele suspectate şi acuzate beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la dovedirea vinovăţiei conform legii. Prin prisma Constituţiei României, a Directivei UE privind prezumţia de nevinovăţie şi a recomandărilor Comisiei de la Veneţia, orice opinie legată de potenţiale vinovăţii trebuie să respecte principiul fundamental potrivit căruia "Nimeni nu este mai presus de lege" şi, evident, prezumţia de nevinovăţie! Ar fi o dovadă concludentă că în România statul de drept este unul real şi funcţional, bazat pe respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, inclusiv a celor aflaţi în diferite faze ale unor procese penale.
Neculai Iftimie "ONG-urile, o piedică în calea dezvoltării" În România, ne confruntăm cu o situaţie atipică, demnă de cascadorii râsului. Suntem împiedicaţi să construim autostrăzi, drumuri, investiţii de interes naţional şi alte investiţii importante pentru dezvoltarea economică a ţării. Nu putem pentru că nu avem voie să deranjăm ONG-urile sau asociaţiile de mediu, evident private, care nu permit să se facă investiţii pe suprafeţele declarate arii protejate. În România, s-a stabilit prin acte normative că aproximativ 30% din suprafaţa totală reprezintă arii protejate, lucru neîntâlnit în alte ţări ale globului. Permanent se comentează cum se vând terenurile la străini, cum ni se ia pământul de sub picioare, dar nu vedem ce se întâmplă cu un milion de hectare de teren declarat arie naturală protejată, care a intrat pe mâna unor ONG-uri şi asociaţii mai mult sau mai puţin dubioase, care, cu sprijinul nemijlocit al autorităţilor statului, prin semnarea contractului de management, legalizat prin ordin al ministrului, practic i-a făcut proprietari pe aceştia, ca să nu spunem stăpâni cu acte în regulă, care dictează şi hotărăsc după bunul lor plac. Dacă vrei să investeşti pe aceste suprafeţe, să creezi locuri de muncă, să aduci venituri la bugetul de stat pentru pensii şi salarii, nu se poate, pentru că nu poţi obţine aviz de mediu sau mai bine zis primeşti aviz negativ. Pentru că la mijloc sunt interese mari, şi anume, absorbţii de fonduri europene de mediu, cu alocări de sume imense, sponsorizări şi alte finanţări, este o altă umbră acoperită a acestor activităţi. Până acum, nimeni nu s-a obosit să încerce să se sesizeze că ceva nu este în regulă, nici ministerul de resort, nici Curtea de Conturi a României şi nici celelalte instituţii abilitate ale statului, specializate şi autorizate să facă control şi să vadă ce se întâmplă cu banii europeni şi cu banii statului. Ar putea fi vorba de abuz, de fraudă, de activităţi suspecte, care încalcă prevederile legilor? La această întrebare nu a răspuns nimeni până acum, pentru că nimeni nu a băgat în seamă activitatea acestor ONG-uri. Curtea de Conturi ar trebui să controleze, să verifice cum s-a încheiat contractul de management, cum au fost aprobate şi dacă au accesat fonduri europene, să fie verificat modul de folosire şi pe ce obiective s-a făcut accesarea de sume europene. Contractele de management s-au încheiat numai pe interese şi pe cunoştinţe şi astfel suprafeţele de arii protejate au crescut an de an.
Ioan Balan "PSD-ALDE a înjumătăţit gropile din asfalt, unindu-le!" Din anul 2012, de când PSD a preluat puterea în România, niciun proiect major de infrastructură nu a fost demarat, deşi s-au pierdut miliarde de euro gratuiţi de la Uniunea Europeană, din incompetenţă, pentru că România nu i-a folosit. Este bine că atât doamna Gabriela Firea, cât şi doamna Corina Creţu au confirmat ceea ce eu susţin de mult timp şi anume, Guvernul PSD-ALDE nu a trimis nici astăzi cereri de finanţare pentru a construi şi a moderniza infrastructura din România pe bani europeni. Domnul Tudose, fost prim-ministru, ne anunţase deja că motivul pentru care nu se construiesc drumuri moderne pe banii gratuiţi de la Uniunea Europeană este acela că din banii europeni nu se prea poate fura şi atunci decidenţii nu sunt deloc interesaţi să-i folosească dacă nu le iese şi lor ceva. În Transilvania, cetăţenii sunt disperaţi că lucrările la autostrăzile începute şi cu zece ani în urmă avansează încet şi prost, iar ce se termină se fărâmă, ca în legenda Meşterului Manole. În Muntenia, românii s-au consolat cu faptul că nici în următorii ani nu va demara construirea autostrăzii care să traverseze Carpaţii, de la Piteşti la Sibiu. Noi, însă, cei din Bucovina, am fi fost bucuroşi dacă măcar drumurile naţionale deja existente ar fi fost reabilitate sau modernizate, căci unele au covoare asfaltice, sunt lăsate moştenire de regimul comunist şi arată astăzi ca după calamităţi. Oricine se încumetă să meargă în Bucovina, trebuie să aibă ceva curaj. Trenurile merg mai încet ca în perioada interbelică, iar cele mai multe curse de călător au fost dezafectate, pentru că nu ar fi rentabile. Pe drumurile naţionale care duc la Suceava, Siret sau Dorohoi, oricine trebuie să se aştepte să meargă pe drumuri proaste, peticite nu cu asfalt, ci cu nisip şi pietriş, căci aşa consideră oficialii din Guvern că ar fi mai ieftin. Circulaţia pe drumurile publice din România nu este gratuită. Anual, posesorii de vehicule plătesc vignete şi o serie de alte taxe, din care CNAIR îngraşă salariile şi primele de vacanţă ale celor 30 de directori. L-am întrebat pe ministru, în prima parte a acestui an, de ce această companie are nevoie de zeci de directori, în condiţiile în care nu face nimic pentru infrastructura rutieră. Credeţi că s-a deranjat să îmi răspundă? L-am întrebat săptămâna aceasta şi despre situaţia absolut de neacceptat de pe drumul naţional DN29, care este dovada supremă a incompetenţei şi bătăii de joc a Guvernului faţă de sute de mii de oameni care trăiesc în Nord-Estul României şi care sunt obligaţi să circule pe drumuri pe care nici căruţele nu pot prinde viteză. Indiferent despre care secţiune a acestui drum vorbim, DN29A, DN29B sau DN29C, starea carosabilului este atât de proastă, încât nu numai că oamenii îşi strică maşinile, ci pe aceste drumuri naţionale se înregistrează şi cele mai oribile accidente rutiere, cauzate de starea deplorabilă a asfaltului. Ca să dea impresia că se face ceva şi directorii aceia pot dovedi de ce îşi iau salarii mai mari decât cei din corporaţii, CNAIR îşi bate joc de banii publici şi, în loc să refacă asfaltul de la un capăt la altul, pune pietre în gropi sau aruncă pietriş pe ceea ce a mai rămas din vechiul drum de beton şi zice că a modernizat infrastructura. Îl invit pe domnul Lucian Şova să constate singur cum se prăpădesc banii pe DN29A, Suceava - Dorohoi. Aici, Guvernul a reuşit performanţa să treacă de la un drum construit din dale de beton, în urmă cu peste 30 de ani, la un drum naţional pietruit! Să vină ministrul în localităţile Adâncata sau Zvoriştea şi să vadă cu ochii lui cum arată bătaia de joc a CNAIR, unde locuitorii sunt disperaţi de dimensiunea dispreţului pe care îl demonstrează Guvernul. Să vină şi să înghită praful care se ridică pe drum, să vină şi vadă dacă poate merge cu piciorul, nu cu maşina, pe drumul care traversează aceste localităţi. Nu-i va lua mult să constate că drumul nu arată a drum naţional, a drum modernizat într-o ţară din Uniunea Europeană, ci seamănă mai degrabă cu un drum de exploatare agricolă, refăcut pe bani mulţi. Şi pe celelalte secţiuni gropile sunt tot mai mari, mai numeroase, unite între ele, până la punctele de trecere a frontierei de stat. Ştiu că este greu de crezut, dar aşa îşi bate joc acest Guvern de cetăţeni, de bunurile lor şi de banii publici. Cum Dumnezeu să mai sperăm la drumuri expres sau autostrăzi realizate de acest Guvern, atâta vreme cât sunt aşa de incompetenţi încât nu pot să reabiliteze nici măcar drumurile construite înainte de 1989?
Costel Lupaşcu "Indexul progresului social, o modalitate de testare a politicilor publice" O bună modalitate de a testa eficienţa politicilor publice în statele lumii o reprezintă studiile comparative care măsoară creşterea economică sau produsul intern brut. Multe politici şi măsuri guvernamentale au fost inspirate de cercetările academice care îndrumă de cele mai multe ori paşii instituţionali. Progresul social, în măsura în care acesta este cuantificabil, este o altă metodă de a schiţa profilul unei ţări în comparaţie cu altele. Măsurarea progresului social este cu atât mai importantă cu cât acesta reprezintă capacitatea unei societăţi de a satisface nevoile de bază ale cetăţenilor săi, temelia relaţiei dintre cetăţeni şi comunitate şi crearea de condiţii pentru ca toţi indivizii să beneficieze de oportunităţi de dezvoltare. Indexul progresului social este un studiu cu o relevanţă mare pentru ţara noastră, condus de academicieni renumiţi din întreaga lume, reuniţi sub umbrela celor mai prestigioase fundaţii de dezvoltare socială. Studiul privind progresul social testează ţara noastră în 3 domenii-cheie: nevoi de bază, bunăstare şi oportunităţi. Fiecare domeniu-cheie este măsurat în funcţie de alte patru elemente relevante. Astfel, în ceea ce priveşte nevoile de bază ale românilor, cele mai mari scoruri se obţin în nutriţie, în servicii medicale şi siguranţă personală, însă nevoile românilor legate de apă şi canalizare, cât şi de adăpost nu sunt acoperite corespunzător. În ceea ce priveşte bunăstarea, românii au un acces ridicat la informaţii şi mijloace de comunicare. În concluzie, potrivit indexului progresului social, România se clasează pe locul 41 în clasamentul care cuprinde toate statele lumii. România stă cel mai bine la capitolul bunăstare, însă nevoile de bază nu sunt acoperite în mod satisfăcător. Cu toate acestea, punctele tari ale ţării noastre sunt nivelul scăzut al criminalităţii, asigurarea hranei, libertatea presei, rata obezităţii, folosirea apei ca resursă şi accesul egal la educaţie. Cu siguranţă, există o sumă de domenii unde România nu excelează, iar studiile, precum cel privind indexul progresului social, ne ajută să păstrăm pe agenda publică şi pe cea legislativă, acele zone unde este nevoie de o îmbunătăţire constantă a politicilor publice. Sunt convins de faptul că Guvernul Dăncilă, sprijinit de majoritatea parlamentară PSD, va depune toate eforturile necesare pentru a înregistra o creştere considerabilă a progresului social în România, prin intermediul Planului de guvernare.
Marilen - Gabriel Pirtea "Situaţia gravă a institutoarelor şi învăţătoarelor de la Liceul german «Nikolaus Lenau» din Timişoara" Chiar la începutul acestui an şcolar are loc o grevă japoneză a institutoarelor şi învăţătoarelor de la Liceul german "Nikolaus Lenau" din Timişoara, determinată de efectele nefaste ale aplicării O.U.G. nr. 9/2018, privitoare la măsuri în sistemul de învăţământ public. La solicitarea greviştilor, am avut o întâlnire de lucru cu un grup reprezentativ pentru colectivul aflat în grevă, în care ne-am propus să identificăm împreună cele mai bune demersuri care sunt de urmat, pentru a convinge Guvernul să modifice Ordonanţa nr. 9/2018 în privinţa implicaţiilor asupra învăţământului în limbile minorităţilor. Greviştii mi-au transmis faptul că Ordonanţa nr. 9/2018, intrată în vigoare în 31 august, aduce limitări majore nejustificate în procesul de învăţământ din ciclul primar. Conform actului guvernamental, "în învăţământul primar, la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, orele de Limba şi literatura română prevăzute în planurile de învăţământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate". Noua prevedere are drept consecinţă faptul că învăţătorii de la aceste clase ajung să fie înlocuiţi cu cadre didactice externe, cel mai probabil fără competenţe în lucrul cu copiii de vârstă fragedă, situaţie pe care greviştii o doresc evitată prin abrogarea articolului Ordonanţei nr. 9/2018. Consider că revendicările exprimate de grevişti sunt perfect justificate, mai cu seamă pentru că ei apără în acest fel drepturile copiilor pe care îi au în grijă, pentru că înţeleg cel mai bine implicaţiile grave ale măsurii asupra dezvoltării acestora. Nu oricine are abilitatea de a lucra cu copii de clasele I-IV. Aceste doamne învăţătoare pot să treacă peste jignirea gratuită vizavi de competenţele lor, însă nu pot accepta ca dezvoltarea optimă a copiilor să fie pusă sub risc. Din categoria "pentru că putem", fără o argumentare prealabilă, Guvernul a declarat sute de învăţători ca fiind incompetenţi în a preda limba română. I-au înlocuit cu profesori cărora nu li se cere să aibă abilităţi în a lucra cu copii de vârstă fragedă, deşi au studii superioare de limbă română. Imaginaţi-vă ce impact psihologic poate avea această măsură asupra copiilor, într-un moment în care sunt atât de vulnerabili. Guvernul afectează astfel 52.000 de elevi şi 4.000 de învăţători la nivel naţional, conform calculelor făcute de grevişti, cu un impact psihologic semnificativ asupra copiilor. Solicit o analiză urgentă şi exhaustivă din partea Ministerului Educaţiei Naţionale asupra consecinţelor aplicării acestei prevederi din Ordonanţa nr. 9/2018 şi anularea articolului care începe să producă efecte nedorite în mai multe judeţe ale ţării, printre care şi judeţul Timiş. Să nu uităm, învăţătorul este o autoritate morală pentru familii, copii şi societate, care nu trebuie slăbită prin prevederi legale adoptate fără consultări şi fără studii de impact!
Corneliu-Mugurel Cozmanciuc "Mizele Summitului «Iniţiativa celor 3 Mări», pentru România" În perioada 17-18 septembrie s-a desfăşurat la Bucureşti Summitul "Iniţiativa Celor Trei Mări", proiect politico-economic iniţiat de preşedinţii Croaţiei şi Poloniei, Kolinda Grabar-Kitarović, respectiv Andrzej Duda şi susţinut de 12 state din Europa Centrală şi de Est, adică din regiunea cuprinsă între Marea Baltică, Marea Adriatică şi Marea Neagră. Aşa cum probabil ştiţi, întâlnirea de la Bucureşti a reprezentat a treia ediţie a Summitului "Iniţiativa celor Trei Mări" şi a fost organizată de Administraţia Prezidenţială, precedentele două fiind organizate în Croaţia, la Dubrovnik, în 2016, şi în Polonia, la Varşovia, în 2017. Care sunt inovaţiile celui de-al treilea Summit "Iniţiativa celor Trei Mări"? Inovaţia Summitului de la Bucureşti a constituit-o iniţierea primei ediţii a Forumului de Afaceri al "Iniţiativei celor Trei Mări", această acţiune fiind un angajament al Declaraţiei Summitului "Iniţiativei celor Trei Mări" de la Varşovia, din 2017. A fost pentru prima dată când, sub înaltul patronaj al Administraţiei Prezidenţiale, au fost invitaţi nouă preşedinţi de ţări, şefii parlamentelor din Cehia, Estonia şi Slovenia, iar ca invitaţi speciali îi enumăr pe preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, ministrul german de externe şi secretarul Statelor Unite pentru energie. De asemenea, în premieră, au fost invitaţi să se alăture Summitului 600 de participanţi şi au invitate şi statele din Balcanii de Vest, Moldova, Ucraina, Georgia şi Turcia. Care este miza pentru ţara noastră? Aici doresc să subliniez că Summitul "Iniţiativa celor Trei Mări" a reprezentat marea oportunitate politică de a defini şi a valida direcţiile strategice care vor sta la baza dezvoltării şi consolidării "Iniţiativei celor Trei Mări". Gândită pe o arhitectură politică flexibilă, "Iniţiativa celor Trei Mări" are ca obiectiv principal dezvoltarea economică a statelor din regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est, prin creşterea interconectivităţii, în special pe axa Nord-Sud, dar nu numai, în trei domenii principale - transport, energie, digital - şi stimularea competitivităţii economiilor statelor participante. Pentru ţara noastră, domeniile de interes sunt cel energetic şi al infrastructurii de transport. România este interesată de finalizarea cu succes a gazoductului BRUA, susţinut şi de Comisia Europeană. Acesta va interconecta energetic Bulgaria, România, Ungaria şi Austria, făcând joncţiunea în sud cu gazoductul TAP - care va transporta gaz azer dinspre Marea Caspică - şi, în Centrul Europei, cu huburile de gaze. Astfel, va avea loc diversificarea surselor de alimentare cu gaze naturale a ţărilor europene, transportul spre pieţele central-europene a rezervelor de gaze naturale din Marea Caspică şi securitatea alimentării cu gaze a României. Prin poziţia geostrategică şi geopolitică pe care o are în Europa de Sud-Est, România poate servi ca hub în materie de transporturi feroviare şi rutiere care să conecteze Nordul cu Sudul -Gdansk de Constanţa şi Estul de Vest. Toate aceste lucruri se doresc a fi edificate prin întărirea relaţiei transatlantice şi implicarea economică a SUA în regiune. În final, nutresc convingerea că Summitul "Iniţiativa celor Trei Mări" poate reprezenta un vector al dezvoltării durabile a statelor din Europa Centrală şi de Est, astfel încât acestea să-şi sporească prestigiul în zonă.
Nicolae Neagu "Tripleta Teodorovici-Vâlcov-Mişa, la discreţia liderului suprem Dragnea" Execuţia bugetară după şapte luni ale guvernării Dăncilă arată că situaţia finanţelor publice a României se îndreaptă spre un dezastru bugetar, totul sub controlul liderului suprem Dragnea, care blochează investiţiile publice ale administraţiei centrale şi locale, singurele reale indicatoare ale unei economii prospere, dacă ea ar fi existat cu adevărat. Veniturile fiscale sunt la cel mai mic nivel ca pondere din PIB de la criza economică din 2010 încoace, coborând la minim record de 8,6%. După toată nebunia cu transferul contribuţiilor sociale la angajat, veniturile din contribuţiile de asigurări sociale, ca pondere din PIB, au crescut cu mai puţin de un procent faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Veniturile fiscale plus încasările din contribuţiile de asigurări sociale însumează 14,5% din PIB, fiind şi ele cele mai mici din 2010 până în prezent. Procentul din PIB al veniturilor fiscale şi al contribuţiilor sociale nu ţine pasul cu creşterea cheltuielilor cu personalul şi asistenţa socială, care a urcat la 11,4% din PIB, adică cel mai mare nivel din 2010 până în prezent. 80% din veniturile statului sunt pentru cheltuieli de personal şi asistenţă socială. Cheltuielile de capital, rambursările de împrumuturi şi mentenanţa stufoasei administraţii centrale iau restul, deci investiţiilor publice le rămâne foarte puţin, sub 3% din PIB, cel mai scăzut scor de la revoluţie încoace. Într-o perioadă de creştere economică, marionetele lui Dragnea, tripleta Teodorovici-Vâlcov-Mişa, au produs cel mai mare deficit bugetar de la criza din 2010 până în prezent, ceea ce înseamnă o gaură bugetară de aproape 12 miliarde de lei motivul fiind politicele publice incoerente şi populismul electoral. Această politică bugetară dezastruoasă a Guvernului Dragnea-Dăncilă are repercusiuni grave asupra echilibrelor economice, ceea ce va genera alte împrumuturi ale statului, noi scumpiri, inflaţia fiind deja peste 5%, devalorizarea leului, creşterea ratelor bancare, erodarea puterii de cumpărare a veniturilor, în special a celor din economia privată, dar şi scăderea ritmului investiţiilor publice. Pentru a asigura plata salariilor şi a pensiilor, Guvernul Dăncilă va continua să se împrumute tot mai mult şi tot mai scump. Deja avem o creştere a cheltuielilor cu dobânzile de 20% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2017, dobânda la obligaţiunile pe termen lung ale României ajungând la peste 5%. Încet, încet ne îndepărtăm de Zona Euro, patru dintre cele cinci criterii obligatorii pentru aderarea la moneda unică fiind în acest moment neîndeplinite. Bulgaria reuşeşte să intre în criteriile de evaluare ale Zonei Euro, România nu! Tragedia cea mai mare este însă că lipsa orizontului speranţei de bine duce la exodul forţei de muncă româneşti în străinătate. Alţi 200.000 de români au ales în ultimul an să plece să lucreze în occident. Soluţii sunt şi pe termen scurt, şi pe termen mediu, şi pe termen lung. Ele sunt legate însă de investiţii publice, imediate şi majore, atât ale autorităţilor publice locale, cât şi a celor centrale. Dar este clar pentru toată lumea că PSD nu ştie, nu poate sau nu intenţionează cu adevărat aşa ceva!
Nicolae Giugea "Capitalismul de cumetrie s-a revigorat!" Constatăm cu mare amărăciune faptul că acea caracterizare pe care o dădea cu ani în urmă Ion Iliescu, atunci când se referea la climatul economic, politic şi social din România - "capitalism de cumetrie" - nu doar că nu a dispărut, ci, dimpotrivă, s-a transformat şi a prins contururi mai agresive şi mai nocive pentru cetăţeanul de rând, mai ales de când o gaşcă din PSD şi ALDE au confiscat România. Nicio funcţie în sectorul public nu se mai ocupă astăzi, indiferent cât de bine calificat ar fi tânărul care vrea să muncească, dacă acesta nu are un unchi, o rudă sau o cunoştinţă bine ancorată în jurul puterii politice care guvernează România. Meritocraţia, la care sperăm de 30 de ani, pare a fi fost ştearsă din dicţionarul limbii române, în locul acesteia fiind inclus celălalt înţeles al cuvântului "pilă". Noul capitalism de cumetrie pe care îl pune în practică PSD-ALDE, are atât aspecte economice, cât şi politice, sociale sau instituţionale. Din punct de vedere economic, demonstraţia cea mai clară a capitalismului de cumetrie a fost dată în această vară, când o jumătate de ţară a fost decimată de pesta porcină, până când a reuşit fiul marelui conducător să-şi vândă porcii fără restricţii pe piaţă. Abia apoi au început şi intervenţiile autorităţilor guvernamentale, care s-au demonstrat ineficiente şi extrem de costisitoare pentru buzunarele românilor. Apoi a intrat în scenă "naşu", care a câştigat fără licitaţie contractul de dezinfectare. Toată România este confiscată de aceeaşi manieră, astfel încât niciun agent economic nu mai poate concura loial pe piaţă. Un alt aspect al cumetriilor care roiesc în jurul actualei puteri priveşte modul în care au fost numite persoane analfabete sau semi-analfabete, în funcţii publice înalte, singura virtute a acestora fiind aceea de a fi gravitat în jurul liderului PSD şi de a fi locuit în judeţul Teleorman. Nu mă refer la doamna prim-ministru, căci pe Domnia Sa o va judeca istoria, ci mă refer la eşaloanele imediat următoare. Astfel, mai mult de jumătate din structura de conducere a administraţiei publice centrale - secretari de stat, directori şi şefi de agenţii, preşedinţi de autorităţi publice, adică acea armată de sute de înalţi funcţionari plătiţi regeşte - sunt originari din Teleorman. Aşadar, criteriul teritorial bate competenţa. Nu în cele din urmă, poate cel mai mizerabil mod de a înţelege capitalismul şi democraţia este acela în care unii miniştri, fără niciun fel de jenă, şi-au acordat singuri drepturi sau şi-au pus parte dintre membrii familiei în funcţii extrem de înalte. Lupul moralist de la Ministerul Justiţiei, Tudorel Toader, cel care i-a făcut profilul moral doamnei Kovesi, şi-a arătat în mai multe rânduri adevărata faţă de politruc mărunt şi parvenit, însă cel mai clar a făcut-o atunci când şi-a rezervat singur un culcuş cald, înfiinţând un post de notar pe la Iaşi, pe care tot el l-a ocupat, deşi s-a aflat într-un văd conflict de interese. Se pare că şi pentru fiul său a pus nişte vorbe bune, ca să poată concura singur şi, culmea, să nu cumva să iasă pe locul doi, atunci când a candidat pentru o funcţie universitară, pe care, surpriză, a şi câştigat-o. Nici falsul diplomat de carieră de la Ministerul Afacerilor Externe nu s-a lăsat mai jos şi şi-a numit fiul vitreg în poziţia de Consul General al României la Strasbourg, poziţie greu de condus şi de diplomaţi cu 20-30 de ani de experienţă în misiuni diplomatice. Alţi miniştri şi-au împins foştii soţi sau foste soţii în funcţii bine plătite, deşi nu ar fi putut să ocupe nimic măcar poziţia de portar în acele instituţii. Doamna ministru Olguţa Vasilescu ştie bine la ce mă refer. În fine, "Capitalismul de cumetrie" a generat nu numai sărăcie cruntă în mare parte din ţară, ci a împins un sfert din populaţia ţării să plece şi să muncească în străinătate. Banca Naţională a României sau Institutul Naţional de Statistică ne-au prezentat, negru pe alb, dimensiunile dezastrului social şi demografic prin care trece România, în condiţiile în care numai anul trecut au plecat din ţară peste 200.000 de tineri, ajungându-se la situaţia dramatică în care peste 20% dintre românii cu vârste între 20 şi 64 de ani trăiesc în străinătate. Nu am cum să uit promisiunile liderilor actualei coaliţii de guvernare, printre care cei mai vocali s-au dovedit Liviu Dragnea şi Olguţa Vasilescu, care promiteau că, prin aplicarea Programului lor de guvernare, vor stimula tinerii să rămână în ţară şi să nu mai plece în străinătate. Realitatea, însă, ne demonstrează că toate loviturile pe care le-au aplicat ei statului de drept şi economiei au îngroşat şi mai mult rândul celor care au plecat sau se pregătesc să plece. Baronii mari şi mici din PSD şi, mai nou, din ALDE, au confiscat ţara, bucată cu bucată, iar acum dispun de ea ca de propria moşie.
Mihai Niţă "Ziua internaţională a păcii" Ziua internaţională a păcii este sărbătorită în fiecare an, pe 21 septembrie. În această zi se întreprind acţiuni menite stopării războiului şi violenţei, precum şi stimulării cooperării între oameni. Această zi este dedicată consolidării idealurilor păcii, atât în interiorul, cât şi între toate naţiunile şi popoarele lumii. Promovată de Organizaţia Naţiunilor Unite, ziua a fost stabilită pentru prima dată în 1981, de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, fiind sărbătorită din 1982. Pentru a inaugura ziua, "Clopotul Păcii" sună la sediul ONU. Clopotul este turnat din monede donate de copii de pe toate continentele, cu excepţia Africii, şi a fost un cadou de la Asociaţia Naţiunilor Unite din Japonia, ca "un memento al costului uman în război". Pe clopot se poate citi inscripţia: "Trăiască pacea absolută în lume". Tema de anul trecut, a fost ''Împreună pentru pace: respect, siguranţă şi demnitate pentru toţi''. Consider că rămâne valabilă în continuare, până când oamenii vor aprofunda importanţa acestor cuvinte. Ziua internaţională a păcii va evidenţia şi solidaritatea cu refugiaţii şi migranţii. Ar fi nedrept ca noi, românii, să uităm cât de important este ajutorul acordat migranţilor. Cu peste 29 de ani în urmă, românii care evadau din...lagărul comunist, erau ajutaţi, cu prisosinţă, atunci când reuşeau să ajungă în lumea liberă. Ziua internaţională a păcii se adresează fiecărui om al planetei, din toate sectoarele societăţii - autorităţi, instituţii internaţionale, organizaţii neguvernamentale şi cetăţeni. Din anul 2005, ziua pe care o evocăm capătă o nouă însemnătate - este o zi în care trebuie să înceteze conflictele armate şi violenţa, timp de 24 de ore. Avem nevoie, în acelaşi timp, să întronăm pacea interioară, a fiecăruia dintre noi, pentru că "pacea interioară este primul pas către pacea mondială". La fel de important este să introducem o educaţie exemplară în şcoli, pentru ca elevii să adopte un comportament civilizat, să convieţuiască în armonie cu aproapele lor, comunicând cu acesta, să stopăm violenţele din comunitate şi din şcoală! A trecut abia o lună de când, sfidând aceste îndemnuri la civilizaţie, cetăţeni ai României instigaţi de câţiva indivizi cu mintea în beznă au participat la o acţiune dedicată în mod public răsturnării ordinii de drept. Recent, presa a devoalat identitatea unora dintre promotorii violenţelor din Piaţa Victoriei, precum şi apartenenţa lor la organizaţii dubioase, finanţate din surse externe, deloc prietenoase cu poporul român. Am constatat, din păcate, că apucături ale acestora au fost adoptate şi de unele personaje politice, fie din convingere, dintr-o educaţie deficitară, sau, poate, dintr-o nebănuită labilitate. Chiar şi la nivelul instituţiilor europene avem reprezentanţi de acest fel, care-şi denigrează ţara natală. Măcar de Ziua internaţională a păcii, ar putea să-şi revizuiască atitudinea, să conştientizeze că acţiunile lor nocive, îndreptate împotriva României, nu vor rămâne fără urmări, că, oricât ar dori, nu pot fi mai presus de lege, conform Constituţiei. Indivizii de teapa lor sunt adepţii perfidului slogan machiavelic, rostit de Don Basilio, personajul lui Rossini: "Calomniaţi, calomniaţi, ceva tot va rămâne!" Da, va rămâne, dar numai până când conştiinţa colectivă se va trezi. Iar eu rămân la convingerea că, într-un final nu prea îndepărtat, adevărul se va ridica la suprafaţă, precum untdelemnul, iar pacea socială va triumfa. Nu numai pentru că sunt eu pacifist, ci pentru că nicio societate nu se poate dezvolta anarhic şi fără demnitate. Până atunci, rămâne a ne conforma îndemnului adresat de filosoful libanez Khalil Gibran, patrioţilor libanezi care luptau împotriva dominaţiei Imperiului Otoman: "Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă ce poţi face tu pentru ea".
Dumitru Oprea "Calculul cinic al guvernanţilor lasă urbanul mare în bezna subdezvoltării" După aproape doi ani de guvernare PSD-ALDE, capitolul investiţii este cel care preocupă tot mai puţin actuala putere. Gradul de îndatorare a ţării continuă să crească, iar în urma banilor atraşi de pe piaţa locală şi pieţele internaţionale nu rămâne mai nimic. Fondurile europene dedicate infrastructurii rutiere stau neatinse, deoarece Guvernul nu transmite niciun proiect concret la Bruxelles, iar banii alocaţi pentru spitalele regionale de urgenţă s-ar putea pierde şi ei. Anul 2023 este termenul limită până la care acestea ar trebuie să devină funcţionale. Singurele investiţii publice, la fel de necesare, sunt cele finanţate din bugetul de stat sau din creditele de angajament, prin celebrul PNDL. Sunt însă investiţii de bază în şcoli, grădiniţe şi podeţe, adică acele obiective care fac parte din abc-ul unei lumi civilizate şi europene, aşa cum ne pretindem. Primarii preferă să acceseze mai uşor, prin intervenţii directe la oficialii guvernamentali, fondurile necesare unor mici proiecte pentru comunităţile lor. Vina pentru această stare este, în primul rând, a Executivului, pentru că nu îi încurajează să folosească fondurile europene pentru proiecte de investiţii mai mari. În doi ani, cu excepţia eforturilor primarilor de oraşe, îndeosebi a edililor PNL, performanţi în atragerea finanţărilor UE, pentru urbanul mare guvernarea PSD-ALDE nu a făcut absolut nimic! România a fost divizată, încă o dată, de PSD şi ALDE. Comunităţile cu electorat captiv au prioritate, în vreme ce oraşele mari, cu viziuni politice diferite faţă de cele ale puterii, sunt lăsate să se descurce singure. Iaşiul reprezintă în acest tablou unul dintre cazurile extrem de nefericite. Condus de un "primar disident" şi de un preşedinte de consiliu judeţean obedient faţă de conducerea PSD, oraşul a fost scos de pe lista oricărei priorităţi bugetare pentru infrastructură, deşi promisiuni s-au tot făcut. Lupta politică din interiorul aceluiaşi partid îi lasă pe ieşeni, şi pe moldoveni, în general, fără o perspectivă clară privind Autostrada Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş, fără lucrări demarate la Spitalul Regional de Urgenţe, fără o nouă clădire pentru Opera Naţională Română Iaşi, promisă şi de liderii locali ai ALDE. În acelaşi context, numărul călătorilor de la Aeroportul Internaţional Iaşi scade, dovedind că, în lipsa unei viziuni globale şi a unor proiecte concrete, Iaşiul riscă să îşi piardă tot mai mult relevanţa şi atractivitatea. Iată cum în anul Centenar, transformat de politicienii puterii în "anul dezbinării noastre", sunt anulate speranţele ieşenilor şi ale tuturor românilor la un trai mai bun şi liniştit. În schimb, în lipsa oricăror rezultate în actul guvernării, maşina infernală de propagandă şi ură a PSD-ALDE îşi continuă campania distructivă cu motoarele turate.
Adriana-Doina Pană "Referendumul pentru modificarea Constituţiei în privinţa definirii familiei" Forma actuală din Constituţia României prevede: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor". Forma propusă pentru aprobare prin referendum: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor". Argumente: Este o cerere exprimată de peste 3 milioane de români, care nu poate fi ignorată şi care vizează un scop final de o importanţă specială pentru societatea românească - introducerea în Constituţie a unor prevederi care să blocheze orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Este cea mai democratică formă posibilă de exprimare a voinţei poporului român într-o chestiune de o profunzime spirituală deosebită. Nu va fi un vot pentru sau împotriva cuiva, pentru sau împotriva unor categorii de persoane. Va fi un vot despre cum ne dorim să arate societatea în care trăim. Referendumul pentru familie nu este o incitare la ură, la violenţă, la homofobie. Este vorba doar despre apărarea unor valori morale şi a unor principii. Modificarea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, nu reprezintă un demers antieuropean, aşa cum afirmă cei care, din neştiinţă sau din rea-voinţă, manipulează astfel opinia publică. Le reamintesc celor care se erijează ca apărători ai valorilor europene, argumentul istoric: Uniunea Europeană a fost fondată de creştin-democraţie, iar comunitatea europeană are la bază valorile Europei creştine. Moştenirea creştină nu poate fi separată de proiectul european, nici negată. Le reamintesc, de asemenea, că există un proiect legislativ privind parteneriatul civil care include comunitatea LGBT. Referendumul din octombrie nu are nimic de-a face cu negarea drepturilor patrimoniale şi nepatrimoniale ale comunităţii LGBT, ci cu afirmarea clară a identităţii creştine. Celor care contestă acest referendum, spunând că nu îndeplineşte standardele democraţiei liberale, le aduc aminte că astfel de referendumuri au avut loc şi în SUA, în anii 2003-2004, în Irlanda, în 2016 şi o consultare populară a avut loc în Australia, în 2017. Este complet falsă afirmaţia că acest referendum este făcut de PSD şi că PSD încearcă să se folosească de el. Revizuirea Constituţiei a fost declanşată de persoane private în toamna anului 2015, atunci când premier era Victor Ponta şi a fost înregistrată în Parlament în mai 2016, atunci când premier era Dacian Cioloş. Reiterez faptul că este o cerere exprimată de peste 3 milioane de români, care nu poate fi ignorată. La referendum vom afla decizia poporului român!
Alexandra Presură "Calitatea serviciilor medicale oferite românilor, o prioritate absolută a Guvernului" Alături de educaţie, sănătatea reprezintă unul dintre barometrele esenţiale ale democraţiei oricărui stat, fapt asumat de PSD prin Programul de guvernare. Creşterea continuă a calităţii serviciilor medicale, precum şi derularea unor programe de îmbunătăţire a sistemului, astfel încât atât pacienţii, cât şi cadrele medicale să fie mulţumiţi, se înscriu în seria priorităţilor Guvernului PSD pentru următorii ani. În ultimul an şi jumătate, Executivul şi majoritatea parlamentară au reuşit să adopte mai multe măsuri benefice pentru însănătoşirea sistemului autohton de sănătate, cea mai importantă hotărâre fiind majorarea semnificativă a veniturilor personalului medical, începând cu data de 1 martie a.c. Faptul că personalului medico-sanitar i s-au dublat practic salariile, faţă de decembrie 2016, are consecinţe extrem de pozitive pentru sistemul de sănătate, cea mai importantă dintre acestea fiind stoparea exodului medicilor şi menţinerea specialiştilor în ţară, o realizare în premieră după 1990, nereuşită de vreun Guvern până acum. Trebuie să subliniem că, în urma creşterii salariilor, plecarea medicilor şi asistenţilor medicali spre locuri de muncă mai bine plătite din străinătate a cunoscut un regres semnificativ, iar cei care au de câştigat sunt românii, fiecare dintre noi, deoarece putem avea parte în continuare de îngrijirea unor doctori profesionişti şi reputaţi. În ultima şedinţă, Guvernul României a luat alte decizii majore privind optimizarea activităţii din domeniul medico-sanitar, pentru ca românilor care suferă de diferite afecţiuni să li se uşureze tratamentul şi să se ţină sub control evoluţia ulterioară. Astfel, Executivul a hotărât susţinerea bolnavilor de diabet, îndeosebi a celor dependenţi de insulină, prin modificarea şi completarea Programului Naţional de diabet zaharat, derulat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, CNAS. Prin această măsură, pacienţii care suferă de diabet, în diferitele stadii ale bolii, vor primi, cu titlu gratuit, dispozitive medicale moderne de monitorizare a glicemiei şi de administrare a insulinei, care vor fi decontate de CNAS. Un al doilea scop care va fi atins prin schimbarea Programului Naţional de diabet zaharat este controlul mult mai riguros al evoluţiei stării de sănătate a diabeticilor, deoarece noile aparaturi vor putea semnala apariţia unor posibile complicaţii ale bolii, şi, implicit, stoparea în timp util a evoluţiei negative ale acestora. Tot în aceste zile, Guvernul a aprobat achiziţionarea a 1.200 de ambulanţe noi, dotate la cel mai înalt nivel, cu toate echipamentele de ultimă generaţie, în valoare de peste 470 de milioane de lei. Această investiţie era extrem de necesară pentru serviciile de ambulanţă şi de acordare a primului ajutor din toată ţara, modernizarea parcului auto fiind o necesitate. Folosirea noilor ambulanţe va salva vieţile semenilor noştri care se confruntă cu probleme de sănătate, atât prin creşterea eficienţei procedurilor de salvare, cât şi prin majorarea capacităţii de intervenţie în cel mai scurt timp, în situaţii-limită. Alte proiecte importante cuprinse în Programul de guvernare PSD în domeniul sănătăţii vizează investiţiile în infrastructura de sănătate. Astfel, conducerea Ministerului Sănătăţii a anunţat recent deblocarea situaţiei privind construcţia spitalelor regionale, al căror termen de finalizare este 2023. În cel mai scurt timp, cererile de finanţare pentru construcţia primelor trei spitale regionale, respectiv cele din Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova, vor fi depuse la Bruxelles. De asemenea, se va demara un proiect de parteneriat public privat pentru revitalizarea a 15 spitale din reţeaua CFR, printre care şi Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova. Realizarea acestor investiţii de amploare pentru sistemul de sănătate reprezintă un pas fundamental în ceea ce priveşte schimbarea radicală a conceptului de spital în România, precum şi a sistemului de finanţare. Îmi exprim încrederea că Guvernul şi majoritatea parlamentară PSD va continua îmbunătăţirea programelor de sănătate destinate populaţiei, deoarece pacienţii din România au dreptul la aceleaşi servicii de calitate ca şi cetăţenii ţărilor vest-europene. Preocupările pentru găsirea celor mai optime soluţii de a asigura calitatea actului medical sunt lăudabile, iar în perioada următoare aceste decizii benefice vor continua, mai ales în ceea ce priveşte gestionarea judicioasă a cheltuirii banilor publici din sistem şi finalizarea unor investiţii notabile, care să răspundă nevoilor adevărate ale românilor.
Claudiu-Vasile Răcuci "Pentru PSD-ALDE nu există decât o categorie de angajaţi!" Nu cred că mai este vreun român care să fi uitat promisiunile electorale ale PSD şi ALDE, făcute în campania electorală din anul 2016. Toată lumea a înţeles că celor două partide nu le pasă de soarta românilor, ci au planuri foarte bine şlefuite, astfel încât să menţină captive unele categorii socio-profesionale. Cea mai numeroasă categorie sunt pensionarii, care reprezintă peste 5 milioane de alegători. În 22 de ani din cei 28 care au trecut de la Revoluţie, PSD i-a ţinut captivi cu promisiuni, care mai de care mai mincinoase. Oricine poate să constate că pensiile au fost majorate numai în perioade pre-electorale şi că, după zecile de majorări din ultimii 28 de ani, pensionarul este mai sărac astăzi decât în 1990. O a doua categorie de alegători captivi o reprezintă populaţia asistată social, care numără câteva sute de mii de persoane, dacă nu peste un milion. Aceştia sunt permanent menţinuţi în sărăcie şi dependenţi de ajutoarele sociale, fiind chiar împiedicaţi să muncească şi să-şi câştige în mod independent existenţa. Nu în cele din urmă, o categorie numeroasă de români captivi o reprezintă angajaţii din sectorul bugetar. Şi aceştia au fost şi sunt mereu înşelaţi cu dublări sau triplări de salarii, cu prime şi bonusuri, cu plata orelor suplimentare, cu mai ştiu eu ce avantaje sau pensii speciale. Pentru PSD şi, mai recent, pentru ALDE, în România nu există nici antreprenori şi nici angajaţi în economia privată. Antreprenorii au fost şi sunt în permanenţă detestaţi şi hăituiţi, motiv pentru care li s-a căutat bacşişul în casele de marcat sau pe munca lor s-au impus noi taxe, noi impozite sau majorarea celor deja existente, cum ar fi accizele la carburanţi. În viziunea PSD şi ALDE, angajaţii din sectorul privat sunt angajaţi de mâna a doua, care nu ar trebui să câştige salarii bune şi nici nu ar trebui să ridice pretenţii pentru apariţia unor facilităţi fiscale. Poate o să spuneţi că acuz pe nedrept Guvernele lui Dragnea şi că nu am argumente! Argumentele sunt toate în actele, faptele şi afirmaţiile liderilor PSD. Olguţa Vasilescu i-a făcut pe antreprenori, în nenumărate rânduri, hoţi şi evazionişti. Dragnea, prosper crescător de animale şi priceput la asfaltarea drumurilor din România, se face că nu înţelege dezastrul pe care l-a creat transferul contribuţiilor pentru salariile a două milioane de angajaţi din sectorul privat, spunând că angajaţii nu trebuie să fie supăraţi, căci salariile vor creşte, însă veniturile o să scadă. Şi a avut dreptate! Aproape două milioane de angajaţi din sectorul privat şi-au văzut lefurile tăiate după revoluţia fiscală a condamnatului Darius Vâlcov. Mai mult decât atât, ura pe care PSD-ALDE o are pentru angajaţii din sectorul privat a fost demonstrată atunci când parlamentarii majorităţii au avut ocazia să voteze în favoarea angajaţilor din sectorul privat şi au votat împotrivă. Au votat împotriva neimpozitării orelor suplimentare prestate şi plătite angajaţilor din sectorul privat! Parlamentarii PSD-ALDE au votat împotriva acordării celui de-al 13-lea salariu în sectorul privat şi au respins proiectul prin care zilele de sărbătoare legală să fie compensate de la bugetul de stat, prin diminuarea obligaţiilor fiscale. În contextul în care economia privată trece printr-un deficit de forţă de muncă fără precedent, PSD-ALDE a anulat toate iniţiativele care ar fi adusă o gură de oxigen şi resurse financiare suplimentare pentru stimularea angajaţilor.
Anişoara Radu "Programe de economisire pentru copii şi pentru persoanele active" Săptămâna trecută am prezentat priorităţile PSD în domeniul social. Astăzi voi prezenta două programe care urmează a fi implementate şi operaţionalizate în scurt timp: mă refer la Programul Growth "Contul de economii junior" şi Programul Growth "Contul de economii senior". Primul program va fi operaţionalizat până la sfârşitul lunii septembrie, prin adoptarea de către Guvern a unei ordonanţe. Prin acest program, părinţii sau tutorii pot deschide un cont pentru orice copil din ţară sau din diaspora. La fiecare 1.200 de lei economisiţi anual în acest cont, statul va acorda o primă de 600 de lei, până la împlinirea vârstei de 18 ani. Ţin să subliniez că sumele din aceste conturi sunt garantate de stat, iar câştigurile obţinute nu sunt impozitate. De asemenea, se stabileşte ca dobânda minimă să fie egală cu rata de politică monetară a BNR, plus un punct procentual. Nu în ultimul rând, în cazul în care tânărul de 18 ani doreşte să-şi achiziţioneze o casă cu banii din acest cont, statul va garanta creditul. Programul este bine-venit, pentru că promovează economisirea pentru copii, iar în acest mod li se creează un capital economic care îi va ajuta să-şi îndeplinească mult mai repede anumite scopuri. Garanţiile şi primele oferite de stat sunt, de asemenea, instrumente utile pentru realizarea obiectivelor programului. Programul Growth "Contul de economii senior" va fi operaţionalizat până la sfârşitul lunii noiembrie, tot prin adoptarea unei ordonanţe de către Guvern. Acest program se adresează persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani şi are scopul de a promova economisirea, în timpul vieţii active, astfel încât la pensie cetăţenii care au realizat economii să aibă parte de un venit suplimentar. Pentru promovarea acestui tip de economisire, sumele din contul Senior sunt deductibile de la calculul impozitului pe venit, în limita a 1.200 de euro anual. De asemenea, angajatorii vor putea contribui cu sume de bani în contul Senior, aceste sume vor fi deductibile de la calculul impozitului pe profit în limita a 1.200 de euro anual. Dobânda minimă pentru acest tip de cont va fi egală cu rata de politică monetară a BNR, plus un punct procentual, iar sumele economisite în acest conturi sunt garantate de stat. Aşa cum se poate observa din analiza celor două programe prezentate, PSD creează programe pentru toate categoriile de persoane. Mai mult, aceste măsuri de stimulare a economisirii arată că PSD are o viziune de ansamblu asupra societăţii, iar instrumentele create sunt orientate către viitor, în vederea dezvoltării unei societăţi mai stabile din punct de vedere economic şi mai independente.
Aurel-Robert Boroianu "Vinovaţii de răspândirea pestei porcine africane şi de distrugerea industriei cărnii trebuie să răspundă în faţa legii!" În timp ce domnul ministru Petre Daea dă vina pe ştiinţă, pentru că nu a găsit până în prezent soluţia pentru a opri virusul pestei porcine africane, Directorul SRI a informat comisia parlamentară de resort cu privire la faptul că instituţia pe care o conduce a trimis, încă din luna iulie 2016, avertizări în privinţa apropierii de graniţa României a acestui virus, mai multor instituţii abilitate, începând de la nivelul prim-ministrului, iar de atunci şi până acum au fost transmise, în total, 132 de informări structurilor locale şi centrale, acestea putând să ia măsurile necesare pentru a preveni sau a stopa răspândirea pestei porcine africane. Cu alte cuvinte, ministrul agriculturii nu are nicio vină că a rămas impasibil şi nu a luat la timp măsurile necesare, deşi ştia de acest pericol încă de acum 2 ani, în schimb, acesta face tot felul de declaraţii halucinante, cum ar fi cea referitoare la faptul că dumnealui l-a descoperit pe Dumnezeul bolii, şi anume, pe medicul veterinar! Şi, cu toate acestea, răspândirea virusului este în plină evoluţie, datele oficiale arătând că pesta porcină africană evoluează deja în 12 judeţe, în 207 de localităţi, cu un număr total de 898 de focare, dintre care 13 în exploataţii comerciale industriale, unul în abatorul aparţinând unei ferme, iar unul într-o exploataţie comercială de tip A şi 57 de cazuri la mistreţi. Până săptămâna trecută au fost eliminaţi, în total, 232.722 de porci afectaţi de această boală, iar un nou focar a apărut în judeţul Galaţi, chiar în timpul vizitei Comisarului european responsabil pentru agricultură. Cum este posibil ca o întreagă industrie să fie dărâmată în prezent, în condiţiile în care încă din iulie 2016, atât prim-ministrul României, cât şi ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, dar şi conducerea Autorităţii Sanitare Veterinare au fost permanent şi insistent informate şi avertizare că există un mare pericol în acest sens?! Cum este posibil ca dezinfectanţii distribuiţi de către DSV-urile judeţene să fie aceiaşi cu cei utilizaţi în cazul gripei aviare şi să nu fie testaţi dacă au sau nu vreo eficienţă în cazul pestei porcine africane?! Mă întreb şi vă întreb, stimaţi colegi, ce legătură are oare Farmavet cu lăsarea la voia întâmplării a răspândirii acestui virus?! La toate aceste întrebări şi la multe altele, care sunt importante pentru aflarea adevărului, trebuie să răspundă domnul ministru Petre Daea, în faţa Parlamentului României, şi, implicit, a cetăţenilor români care au avut grav de suferit de pe urma acestor neglijenţe de neiertat!
Romeo Florin Nicoară "Guvernul deconectării de la Europa" Doamna prim-ministru, Vasilica-Viorica Dăncilă, a ratat, luni, o întâlnire cu preşedintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker. Nu este o gafă, este un simptom. Nu este doar un alt eveniment penibil din seria lansată de protejata lui Liviu Dragnea, serie cu care din păcate ne-am obişnuit. Este un simptom al unei politici guvernamentale care, voit sau nu, deconectează România de la Uniunea Europeană. Iată un şir recent de întâmplări care ne demonstrează această direcţie. Chiar acest Summit al celor Trei Mări a fost de la bun început sabotat, din intenţie sau din prostie, prin rectificarea bugetară din vară, din august, executată de Guvern, când au fost luate fonduri de la Preşedinţie, necesare acestui summit. Un război absurd, purtat de Guvernul PSD, sacrificând interesul public şi poziţia României în lume. Manfred Weber, liderul Grupului PPE din Parlamentul European şi probabil viitorul preşedinte al Comisiei Europene de la anul, a spus că doar Bulgaria şi Croaţia ar trebui să adere imediat la spaţiul Schengen, nu România, o veste care doare mai rău decât bâlbele doamnei Dăncilă sau derapajele stupide ale domnului Dragnea despre asasini şi alte baliverne. Doare pentru că îi loveşte direct pe toţi românii, pentru că Guvernul PSD nu a reuşit să ducă la bun sfârşit un proiect primit aproape de-a gata. Mark Rutte, prim-ministrul Olandei, a declarat şi el practic acelaşi lucru, într-o vizită în România. Ce le-a transmis oficialilor PSD este că problema justiţiei rămâne un obstacol major, lucru pe care PSD-iştii se pare că nu îl înţeleg sau se fac că nu îl înţeleg. În loc să putem merge în spaţiul Schengen, ca la noi acasă, este mai important pentru Guvernul PSD să distrugă DNA, sistemul de justiţie, Codul Penal şi să dea amnistia şi graţierea. Europa nu va accepta niciodată aşa ceva. Dacă nu era suficient, însuşi Comisarul european din partea României la Bruxelles, doamna Corina Creţu, o reprezentantă a PSD altfel, a declarat, la Cluj, acum câteva zile, că Guvernul PSD nu reuşeşte să facă niciun proiect major pe bani europeni, exemplul cel mai dureros fiind cel al spitalelor regionale, despre care tot auzim promisiuni, dar unde cei din Guvern nu sunt în stare să facă nici măcar un studiu de fezabilitate. Nu mai vorbim despre autostrăzi. Şi nu este primul avertisment de acest gen din partea doamnei Creţu. Cotele de absorbţie şi depunere de proiecte europene sunt la minime istorice sub conducerea acestui Guvern PSD. Toate acestea s-au petrecut în doar câteva săptămâni. Dar guvernarea PSD arată aşa deja de peste 20 de luni, în permanenţă. Discursul urii împotriva străinilor, împotriva statului de drept, împotriva presei independente, gazarea oamenilor din 10 august, cuvintele de ură împotriva celor din diaspora, mai ales cea europeană, sunt doar gesturile mari care schiţează un portret clar şi limpede al acestei guvernări PSD la braţ cu ALDE: o guvernare anti-europeană, anti-modernizare şi o guvernare a izolării şi deconectării de la Europa.
Răzvan-Ilie Rotaru "Rectificarea bugetară de luna aceasta a permis Administraţiei Fondului pentru Mediu suplimentarea unor programe de interes social" Indiferent cine va conduce partidul în perioada următoare, avem destule resurse şi energie să continuăm la guvernare şi să ne ţinem de angajamentele promise, unele dintre ele deja îndeplinite, cum sunt cele din domeniul salariilor, pensiilor, dotării cu aparatură a spitalelor, începerii asfaltărilor. Vreau să vă atrag atenţia asupra faptului că rectificarea bugetară de luna aceasta a permis Administraţiei Fondului pentru Mediu suplimentarea unor programe de interes social. Astfel, Programul "Rabla Clasic" a fost suplimentat cu 198 de milioane de lei, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice, ceea ce reprezintă un număr de 30.000 de prime de casare noi, numărul total al primelor de casare ajungând la aproximativ 50.000 în anul 2018, valoare mult peste media ultimilor ani. Demararea Programului "Rabla pentru electrocasnice", program care se va adresa persoanelor fizice, în vederea stimulării colectării selective a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice - pentru acest program au fost alocate credite de angajament în sumă de 20 de milioane de lei. Demararea Programului privind promovarea infrastructurii pentru vehiculele electrice: staţii de reîncărcare în municipiile reşedinţe de judeţ acesta va beneficia de un buget de 92 de milioane de lei, urmându-se a se realiza aproximativ 1.200 de puncte de reîncărcare a vehiculelor electrice. Demararea Programului privind transportul public local de persoane, autobuze şi troleibuze electrice sau pe gaz natural comprimat - suma alocată pentru finanţarea acestui program fiind de 460 de milioane lei, beneficiarii urmând a fi, cu prioritate, unităţile administrativ-teritoriale, unde depăşirea emisiilor de poluanţi a determinat demararea procedurilor de infringement împotriva României pe calitatea aerului. Programul "Centenarul luminii" privind instalarea de sisteme solare fotovoltaice pentru gospodăriile izolate, neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice - suma alocată este de 230 de milioane de lei. Aşadar, se poate constata că, mai presus de toate, există o certitudine - PSD a vrut de fiecare dată binele României, binele românilor şi, mai mult decât atât, acest partid a fost mereu capabil să aducă mai multă prosperitate românilor. PSD a fost la guvernare, economia României a crescut. De fiecare dată cu PSD la guvernare, nivelul de trai al românilor s-a îmbunătăţit. În schimb, de fiecare dată când adversarii noştri au fost la guvernare, România a fost în declin economic, salariile şi pensiile au fost diminuate, iar puterea de cumpărare a scăzut. Este o realitate rece, a cifrelor economice, care nu poate fi pusă de nimeni la îndoială.
Ciprian-Constantin Şerban "De Ziua mondială a monitorizării calităţii apei, 18 septembrie, să nu uităm că apa înseamnă viaţă, iar acţiunile noastre cu privire la resursele naturale ale României trebuie să se bazeze întotdeauna pe atitudini conştiente şi strategice!" La 18 septembrie am sărbătorit Ziua mondială a monitorizării calităţii apei, eveniment celebrat încă din 1993. Problematica apei - resursă naturală vitală pentru viaţa noastră pe Pământ - trebuie să fie permanent în centrul politicilor de mediu. Să nu uităm că anual, Organizaţia Mondială a Sănătăţii raportează milioane de decese premature, cauzate de impactul nefast al acţiunilor umane de explorare a resurselor naturale. În România, la începutul anului 2017, volumul apelor uzate era cu 1% mai mare, comparativ cu nivelul din 2015-2016. Aproximativ 15% din apele subterane ale ţării noastre nu s-au încadrat, la finele anului 2017, în parametrii de compoziţie optimi. Pe glob, peste două miliarde de oameni trăiesc fără apă potabilă, ceea ce diminuează semnificativ calitatea vieţii. Pe termen lung, prin nerespectarea parametrilor de calitate a apelor subterane, precum şi a ţintelor şi măsurilor privind rezervele de apă dulce şi sărată, şi resursele naturale de apă ale ţării noastre vor avea de suferit. Până în 2030, Organizaţia Naţiunilor Unite şi-a propus, între obiectivele pentru dezvoltare durabilă, ca fiecare persoană să aibă acces la apă de calitate, prin reducerea poluării. Pentru a contribui la realizarea acestui obiectiv, este nevoie de sporirea măsurilor de protecţie a calităţii apei, prin implementarea unor strategii de acţiune, şi prin adoptarea de decizii legislative care să impună controale calitative, multianuale. Nu trebuie să uităm că fără apă viaţa pe Pământ nu este posibilă, iar păstrarea curată a apelor asigură continuitate şi o viaţă sănătoasă! Măsurile de protecţie a calităţii apei trebuie să pornească de la nivel individual şi să fie întărite de măsuri la nivel naţional, european şi internaţional. La poluarea apelor se adaugă şi utilizarea excesivă, iraţională a apei. Una din cinci persoane nu are acces la apa potabilă, în total 1,1 miliarde de oameni, dintre care 3.900 de copii mor în fiecare zi din cauza unor boli cauzate de apa infestată pe care o consumă. În acelaşi timp, 88% dintre maladiile întâlnite în prezent sunt provocate de lipsa igienei şi de consumul de apă poluată. Pentru a evita toate acestea, trebuie nu numai o dată pe an, când sărbătorim Ziua mondială a monitorizării calităţii apei, ci în fiecare zi să salvăm şi să protejăm apele, să utilizăm resursele naturale în mod conştient şi prin stabilirea unor obiective strategice pentru anii viitori, pentru că fără apă nu putem vorbi despre viaţă sau despre un mediu înconjurător sănătos!
Vasile-Florin Stamatian "Nu vor cercetare, ci pomeni electorale. Guvernul pune cercetarea pe butuci!" În faimosul Program de guvernare cu care aţi venit în Parlament, la Capitolul "Cercetare-dezvoltare-inovare" aţi promis "finanţarea predictibilă şi substanţială a cercetării, ca principal motor al dezvoltării economice şi competitivităţii României". Minciuni! Alte promisiuni fără finalitate! Si dumneavoastră ce aţi făcut, domnilor guvernanţi? Vă reamintesc eu, dacă aţi uitat! Bugetul alocat cercetării la ultima rectificare bugetară a fost zero, ceea ce a nemulţumit pe cei care lucrează în acest domeniu, fiind de cinci ori mai mic decât recomandarea europeană de 1% din PIB. Rectificarea bugetului de stat din această lună are sume diferite la aproape toate capitolele importante, faţă de proiectul prezentat în luna august. Ministerului Cercetării, ale cărei alocări urmau să scadă în august cu 122 de milioane de lei, a dispărut din prevederile noii rectificări - nu se mai menţionează nici scăderi, nici reduceri de fonduri. Chiar şi aşa, sunt ferm convins că această situaţie va genera alte plecări în afara ţării, a multor cercetători români, iar cercetarea va fi pusă pe butuci. Oricum banii alocaţi de Guvern la capitolul cercetare erau cu mult sub ceea ce era prevăzut în Programul de guvernare, iar decizia Executivului i-a indignat şi i-a nemulţumit pe cercetători, care nu pot să îşi continue multe proiecte aflate în derulare, dar, şi mai grav, nu mai au bani de salarii. Domeniul cercetării ştiinţifice este în continuare în derivă. Cercetarea în ţara noastră şi-a pierdut scopul. Nu este normal ca politicul "să îşi bage nasul" în domeniul cercetării şi să evalueze preferenţial propunerile de proiecte. Statele dezvoltate alocă sume importante pentru finanţarea cercetării, atât din bugetul public, cât şi din surse private, iar acest Guvern nu face altceva decât să sacrifice progresul pe altarul intereselor electorale. Nu este greu de priceput faptul că România are nevoie de investiţii în cercetare şi dezvoltare şi în domeniul medicinei, domeniu în care am lucrat mulţi ani. Nu este deloc plăcut să ştim că ne aflam şi la acest capitol printre ultimele ţări din Europa. Investiţiile în cercetare şi dezvoltare în medicină nu fac altceva decât să ofere acces pacienţilor la zecile de medicamente noi, inovatoare, care sunt încă în aşteptare pentru a fi introduse pe lista medicamentelor compensate sau gratuite. Domnilor guvernanţi, trebuie să înţelegeţi că investiţia în sănătate, în cercetare înseamnă, de fapt, profit şi nu pierdere!
Florinel Stancu "Hotărârea Guvernului nr. 476/2018 oferă posibilitatea capitalului românesc la ajutoare de stat pentru investiţii private cu impact major" Ca urmare a unor măsuri de reorganizare şi de restructurare de-a lungul anilor, capitalul românesc şi-a pierdut din puterea pe care o avea. În consecinţă, el trebuie ajutat de stat. Există state membre ale Uniunii Europene care au făcut acest lucru constant şi au avut numai de câştigat. Acest fapt ne-a determinat şi pe noi să acţionăm în sprijinul grupurilor autohtone de afaceri. Guvernul Dăncilă a adoptat Hotărârea nr. 476/2018 privind modificarea şi completarea H.G nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat, având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie, scheme care se fac cu respectarea prevederilor privind ajutorul de stat regional din Regulamentul (UE) nr. 651/2014. Hotărârea prevede coborârea pragului minim de investiţie pe care trebuie să-l întrunească o firmă pentru a primi ajutor, de la 10 milioane de euro la 3 milioane de euro. Vechiul prag priva firmele mijlocii sau cele mici de accesul la ajutoarele de stat, iar schemele de ajutor erau accesate mai degrabă de investitorii străini decât de investitorii români. Această situaţie nu era sănătoasă pentru economia românească, având în vedere că firmele româneşti duc o povară fiscală mai mare decât cele străine. În urma rectificării bugetare, a fost alocată acestei scheme din anul 2018, cu emiterea de acorduri pentru finanţare cu plată în perioada 2019-2021, suma de 132 milioane de euro. Ministerul Finanţelor Publice se va ocupa de înregistrarea cererilor de finanţare, de analiza lor şi de evaluare. Am aşteptat să fie adoptată hotărârea în cauză, pentru a spune că era de datoria noastră să înlesnim accesul companiilor autohtone la ajutoarele de stat. Dacă celelalte guverne nu au dorit să o facă, noi nu am ezitat. Oamenii de afaceri români se vedeau discriminaţi în raport cu companiile internaţionale care şi aşa fac tot felul de operaţiuni prin care transferă profitul către firmele-mamă, iar în economia românească rămâne mult mai puţin decât ar fi corect să rămână. Felicit Guvernul pentru această măsură pe care o calific ca fiind una sănătoasă, firească şi pe deplin raţională!
Constantin Şovăială "Guvernul PSD ne lasă fără medicamente!" După criza imunoglobulinei din martie, criza citostaticelor din mai, acum a apărut criza medicamentelor rare, o criză care afectează mii de copii. Am observat că nici ministrului sănătăţii, nici majorităţii PSD-ALDE nu le pasă de românii bolnavi şi neglijează sistemul medical din România. De ce Guvernul Dragnea îi ignoră pe copiii care suferă de boli rare?! Tratamentele lipsesc sau nu sunt decontate, lucru inacceptabil, fiind foarte scumpe pentru o familie săracă care trăieşte cu un minim pe economie. Singurele soluţii pe care şi le găsesc părinţii sunt ori plecările în străinătate, dacă aceştia îşi permit sau apelează la campanii publice de strângere de fonduri, atât offline, cât şi online, pe reţelele de socializare, mai ales pe Facebook. Din păcate, mai sunt şi familii care nu au vreo posibilitate şi îşi văd copiii cum se sting sub ochiul lor. Visul acestor copiii este de a obţine tratamentul care le va face viaţa mai uşoară atât lor, cât şi părinţilor care au grijă de ei. Guvernul Dragnea dă din umeri şi direcţionează banii spre alte proiecte care nu au sustenabilitate sau nu aduc plusvaloare societăţii. Da, în România sunt periodic crize de medicamente, pentru că niciun ministru al sănătăţii nu a reuşit să ia măsurile potrivite, pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple. Nu ştiu cum este posibil ca un pacient să moară din cauza statului care uită de problemele lui! Şi bolnavii de cancer întâmpină probleme pe segmentul medicamentelor, însă soluţiile nu apar din partea Ministerului Sănătăţii. Este păcat că ne lipsesc medicamentele inovatoare care ar aduce un beneficiu sistemului medical, însă Guvernul Dragnea a tăiat şi va continua să taie bani de la investiţii, de la educaţie, de la cercetare şi nu vom reuşi să ne dezvoltăm acest segment foarte important pe care multe state vestice sau nordice deja îl au bine pus la punct. Din păcate, din 2015 până în prezent, din România au dispărut peste 2.000 de medicamente din cauza preţului scăzut pe care statul român îl oferă producătorului şi taxa clawback, măsuri impuse de Programul de guvernare al PSD! Aici ne aduce acest program nesustenabil care îngroapă toate domeniile din România, indiferent că vorbim despre educaţie, unde au impus manualul unic şi editură unică, sistem medical, unde se moare în spitale pentru că nu au medicamente sau condiţii de recuperare sau infrastructură, unde un kilometru de autostradă costă cât 50 în alte ţări mult mai dezvoltate decât România. Aici am ajuns, să ne batem joc de oameni şi de banii publici! O somez pe doamna ministru, Sorina Pintea, să îi demită pe toţi managerii incompetenţi din spitale şi să trimită corpul de control la toate spitalele şi dispensarele din România, pentru a verifica dacă au medicamente pentru bolnavi şi dacă sunt condiţii de acordare de îngrijiri medicale. Ne-am săturat ca oamenii să se îmbolnăvească cu tot felul de bacterii din cauza incompetenţei şi neglijenţei ministrului sănătăţii!
Angel Tîlvăr Joi, 13 septembrie, am avut o întrevedere cu domnul Phil Hogan, Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, în contextul vizitei de lucru pe care acesta a efectuat-o la Bucureşti. Deşi am participat în calitate de preşedinte al Comisiei pentru afaceri europene, întâlnirea a fost un bun prilej de aduce în discuţie subiectul comunităţilor izolate, aflate la distanţă mare de alte localităţi, care reprezintă nu doar o problemă, ci şi o modalitate de păstrare a identităţii locale. Consider că fiecare om, fermier, cetăţean care trăieşte în Vrancea, judeţul meu, este în acelaşi timp şi cetăţean european şi merită toată atenţia Uniunii, ca participanţi activi la construcţia europeană. Însă problema nu este doar a Vrancei, ştiu că mulţi dintre colegii parlamentari sunt preocupaţi de soarta comunităţilor izolate din judeţul pe care-l reprezintă în Parlamentul României, cu precădere Regiunea de Nord-Est, judeţele Vaslui şi Iaşi, unde există cea mai mare concentrare la nivel naţional a comunităţilor marginalizate. În 2016, Guvernul României şi Banca Mondială au dezvoltat atlasul zonelor rurale marginalizate şi al dezvoltării umane locale din România care identifică zonele rurale marginalizate, cine trăieşte în aceste zone şi unde sunt acestea localizate în România. Concluzia acestui studiu a fost că peste 900.000 de români, 4,5% din populaţia ţării, trăiesc în comunităţi marginalizate, rurale sau urbane. În judeţul Vaslui, există cele mai multe zone rurale subdezvoltate, 180 de zone rurale marginalizate, adică 11% din totalul naţional, urmat de judeţele Iaşi - 138, Bacău - 108, şi Botoşani (98). În aceste patru judeţe se află o treime, 524, din numărul total al zonelor rurale marginalizate la nivel naţional, 1.592. România îşi doreşte a fi o ţară în care toţi cetăţenii beneficiază de şanse egale, în care sunt acoperite nevoile de bază şi sunt respectate diferenţele, în care oamenii să fie apreciaţi şi să trăiască demn. Suntem încă departe de acest ideal. În România, majoritatea oamenilor expuşi riscului de sărăcie sau de excluziune socială locuiesc în zonele rurale. În zonele marginalizate, drumurile sunt neasfaltate, locuinţele sunt precare, expuse riscurilor de mediu, cum sunt inundaţiile sau alunecările de teren, iar serviciile publice sunt precare sau inexistente. Lipsa sau calitatea proastă a drumurilor duce la o prezenţă şcolară scăzută şi la rezultate şcolare slabe în rândul copiilor, precum şi la o rată mare de abandon şcolar. În afară de drumul care leagă zona de alte sate, uliţele din interior sunt foarte înguste, nepermiţând accesul pompierilor sau al ambulanţelor. În multe dintre aceste zone, nu există semnal la telefon. Starea de subdezvoltare a unor localităţi se reflectă atât asupra nivelului vieţii economice şi sociale, asupra nivelului de trai al populaţiei, cât şi asupra efectivului numeric şi a coordonatelor demografice ale populaţiei. Zonele acestea izolate, departe de oraşe şi de civilizaţie, au un pronunţat caracter agricol, cu multe animale. Caii şi căruţele încă reprezintă principalul mijloc de transport. De aceea, pentru aceste comunităţi este foarte importantă politica agricolă şi de dezvoltare rurală a UE, care îşi propune să ajute aceste zone rurale să facă faţă multiplelor provocări economice, sociale şi de mediu, aducându-le la nivelul secolului XXI, dar protejând identitatea locală, ceea ce este valoros şi nealterat, şi transformând acest handicap al subdezvoltării într-un atu. Iar europenii trebuie să ni se alăture, întrucât acest rural autentic nu este un bun numai al României, ci al Europei întregi, care mai poate fi salvat prin protejare şi conservare. Atuul României poate fi chiar faptul că suntem ţara cea mai rurală din Uniunea Europeană. Până în 2020, prin Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei (2014-2020), România şi-a propus ca, printr-o abordare integrată, să implementeze un set de politici şi programe, cu scopul de a asigura accesul la asistenţă socială, beneficii şi servicii, pentru a consolida coeziunea socială. Ştiu că în prezent, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi alte autorităţi publice centrale, se derulează mai multe programe de investiţii în infrastructura locală. În cadrul acestor programe de investiţii, sunt în diferite stadii de execuţie, obiective pentru care nu au fost asigurate în trecut sursele de finanţare pentru finalizarea lor, fapt care a contribuit la dezvoltarea dezechilibrată a infrastructurii locale, împiedicând atingerea standardelor de calitate a vieţii pentru comunităţile locale. De aceea, pentru revitalizarea comunelor şi a satelor izolate, este esenţial să fie soluţionată problema dezvoltării infrastructurii locale. În România, de ani buni, se vorbeşte şi se scriu strategii despre dezvoltarea rurală durabilă. De fapt, se aplică de cel puţin un deceniu şi jumătate proiecte care vizează modernizarea satului românesc, unele dintre ele finalizate cu succes. S-a trecut de jumătatea perioadei asumate prin Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei (2014-2020) şi ştiu că s-a dorit ca proiectul Băncii Mondiale privind incluziunea socială şi serviciile de bază integrate să fie implementat în anumite comunităţi marginalizate din zone urbane şi rurale din România în perioada 2016-2020, sub auspiciile Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, cu implicarea Ministerului Sănătăţii, a Ministerului Educaţiei Naţionale, a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a Fondului Român de Dezvoltare Socială. Consider că este necesară o evaluare de etapă a stadiului proiectelor, al implementării acestora, în ceea ce priveşte comunităţile rurale marginalizate din România. Aş fi interesat de prezentarea unei informări, a unor concluzii şi cred că sunt şi alţi colegi parlamentari interesaţi şi preocupaţi de starea zonelor izolate din România secolului XXI.
Tudor Ciuhodaru "O lege pentru sânge" Puteţi salva o viaţă. Vă rog din nou, donaţi sânge! La Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Iaşi numărul donatorilor a scăzut dramatic, la mai puţin de o treime faţă de cel necesar. Din această cauză doar unul din trei români primeste sânge atunci când are nevoie. Acum este nevoie acută de grupa de sânge A II. Depun un nou proiect de lege privind introducerea unui program naţional de promovare a donării, prin care să se asigure constant un flux eficient de donatori. Programul este bazat pe 3 lucruri esenţiale - educaţie, fidelizarea potenţialilor donator, precum şi introducerea registrului unic al donatorilor de sânge. Puteţi dona sânge, dacă îndepliniţi următoarele condiţii: Este bine de ştiut: Am reuşit ca Iaşiul să aibă propria bancă de sânge şi ţesuturi. S-au alocat 30,1 milioane de lei pentru construcţie şi dotare. Sângele pentru urgenţe poate fi astfel asigurat în permanenţă doar dacă există suficienţi donatori. Donarea de sânge se poate face la Centrul regional de transfuzii sanguine din judeţul dumneavoastră. În Iaşi, vă puteţi prezenta la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi, situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 21, tel. 0332/800.749, 750; program - 7.00-13.00, de luni până vineri, cu excepţia sărbătorilor legale. Intervalul de timp între două donări succesive este de 8 săptămâni pentru donatorii de sânge total, cu acceptare a maximum 5 donări pe an la bărbaţi şi 4 la femei. Pe lângă beneficiile pentru sănătate, cei care donează sânge beneficiază de un set de analize gratuite şi primesc şapte tichete de masă, fiecare în valoare de 9,57 lei, la care se adaugă o zi liberă de la serviciu, decontarea transportului şi un abonament pe transportul în comun la jumatate de preţ. Doar unul din trei români primeşte sânge atunci când are nevoie. Propun un program naţional de promovare a donării, prin care să se asigure constant un flux eficient de donator. Programul este bazat pe 3 lucruri esenţiale - educaţie, fidelizarea potenţialilor donator, precum şi introducerea registrului unic al donatorilor de sânge. Este nevoie la nivel naţional de un proiect de promovare a donării in cadrul orelor de educaţie pentru sănătate în instituţiile de învăţământ, dar şi a unor parteneriate care să asigure constant donatori fideli cărora să le fie acordate facilitaţi in domeniul medical. Introducerea educaţiei pentru sănătate ca materie de studiu în toate instituţiile de învăţământ, prevăzută în proiectul meu de lege, va face cunoscute etapele şi condiţiile donării, precum şi beneficiile acesteia pentru sănătate. În ţările în care aceste lucruri sunt implementate, s-a ajuns la creşterea procentului celor care donează sânge la 9% în Danemarca, 8% în Elveţia sau 5% Germania, în timp ce în România numărul acestora ajunge cu greu la 1,7%, pe penultimul loc în Europa, devansând doar Albania, în timp ce necesarul minim ar fi de 2,5%. Este nevoie doar de adoptarea unui banal proiect de lege... Până atunci vă rog, din nou, donaţi sânge!
Viorica Cherecheş "Profesioniştii trebuie preţuiţi, nu ignoraţi!" În fiecare domeniu de activitate profesioniştii sunt cei care fac performanţă, cei care reuşesc să finalizeze cu succes un proiect. Acest principiu simplu se aplică de la politică sau administraţie publică, până la medicină, inginerie sau proiectare. Când profesioniştii sunt lăsaţi să-şi facă treaba fără imixtiuni din exterior, rezultatele nu pot să fie decât foarte bune sau excepţionale. Am asistat şi asistăm zilnic la episoade în care oameni foarte bine pregătiţi sunt obligaţi să renunţe la a face lucrurile în mod profesionist, pentru că nu au sprijin legal pentru a face acest lucru sau şi mai grav, trebuie să recurgă la compromisuri obligaţi de şefi. Nu trebuie să mai permitem ca diletanţii să intervină în chestiuni la care nu se pricep, doar de dragul de a arăta că sunt şefi, pentru ca lucrurile să se facă aşa cum doresc ei, chiar dacă nu e bine. Din păcate, în ultimii ani politicul şi-a pus amprenta pe toate domeniile de activitate şi acest lucru are repercusiuni grave. Cei care au cel mai mult de suferit sunt oamenii simpli, cei care nu au alte alternative, nu au de unde să aleagă. Un economist nu va şti niciodată ce este cel mai bine pentru un pacient internat în spital, iar un şofer nu va şti care manual de limba română este cel mai potrivit pentru un elev de clasa a şaptea. Nu putem să rămânem indiferenţi şi să privim cum domenii de activitate care erau cândva emblematice pentru România au ajuns să fie aruncate în derizoriu de personaje impuse politic. Profesioniştii au ajuns să emigreze, pentru că nu sunt lăsaţi să facă lucrurile aşa cum au învăţat în ani de studiu real, în facultăţi făcute la zi, cu frecvenţă zilnică. Dacă nu luăm măsuri imediate, vom ajunge ca nepoţii noştri să studieze Abecedarul cu femeia de serviciu sau să fie trataţi în caz de boală de un medic care şi-a luat diploma on-line de la o Universitate din Africa. Doar profesioniştii sunt cei care cunosc cel mai bine parcursul şi etapele unui proiect sau al unei activităţi şi aceştia sunt capabili să genereze strategii cu rezultate viabile pe termen mediu sau lung. Este vorba despre viitorul copiilor şi al nepoţilor noştri, despre ceea ce vom lăsa în urma noastră şi nu putem să ne bazăm "că merge şi aşa". Trebuie să lăsăm profesioniştii să-şi facă treaba, pentru ca lucrurile să intre pe un făgaş firesc al lucrurilor bine făcute!
Mihai Weber "Munca Guvernului PSD dă roade. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale alocă un miliard de euro pentru plata subvenţiilor către fermierii români" Potrivit Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în acest an, plata subvenţiilor se va face în avans, începând cu 16 octombrie. În urma unei lungi perioade de secetă, Guvernul PSD a făcut o analiză în domeniu şi a concluzionat că această decizie este absolut necesară pentru fermierii români, motiv pentru care a informat Comisia Europeană cu privire la această situaţie, motivând astfel, prin documente, cât de important este acest pas pentru domeniul agriculturii. După analiza acestor documente, Comisia Europeană a decis să pregătească măsuri de aprobare a plăţii în avans a subvenţiilor agricole pe suprafaţă, astfel încât fermierii afectaţi de secetă se vor putea bucura de alocarea sumelor, mai devreme, respectiv începând cu luna octombrie a acestui an, fiind alocat un procent de 70%-85 % din valoare, urmând ca în decembrie să fie alocată şi diferenţa rămasă. Potrivit domnului ministru Petre Daea, România a fost singura ţară din Uniunea Europeană care pe 15 mai a închis termenul depunerilor de cereri, realizând astfel la timp acest obiectiv, fără a se apela la prelungiri. Tot în cadrul acestei măsuri, Comisia Europeană vine cu un pachet suplimentar de acţiuni menite să sporească disponibilitatea resurselor furajere pentru animale, una dintre principalele provocări cu care se confruntă agricultorii afectaţi de secetă. De altfel, Comisia se asigură că toate aceste modificări sunt puse în aplicare în mod proporţional, ţinând cont de preocupările legate de mediu. De exemplu, în conformitate cu normele existente privind ajutoarele de stat, se pot acorda ajutoare de până la 80% din prejudiciile cauzate de secetă, sau până la 90% în zonele cu constrângeri naturale, sub rezerva anumitor condiţii specifice. Achiziţionarea de furaje poate beneficia de ajutor ca fiind fie daune materiale, fie pierderi de venit. Potrivit aceleiaşi surse, despăgubirea pentru daune poate fi acordată fără a fi necesară notificarea instituţiei, aşa-numitul ajutor de minimis, cu sume de până la 15.000 de euro/agricultor, pe o perioadă de trei ani. De asemenea, există posibilităţi de salvare în cadrul dezvoltării rurale, inclusiv finanţarea recoltării păşunilor sau compensarea pierderilor. În ansamblu, realizăm că aceste măsuri sunt benefice pentru agricultura românească, în acest fel fermierii putând remedia, pe cât se poate, pagubele produse de seceta acestui an.
Tudoriţa Lungu "Guvernul PSDragnea este orb şi surd la nevoile Moldovei" Readuc în atenţia dumneavoastră un subiect despre care aproape nimeni nu mai vorbeşte, dar care este de o actualitate mult mai dureroasă decât îşi imaginează mulţi: autostrada care ar trebui să lege Moldova de vestul ţării şi, de acolo, mai departe, de Europa occidentală. Cred că este aproape inutil să vă mai amintesc că Moldova este una dintre cele mai sărace regiuni ale Uniunii Europene şi, se pare, aşa va rămâne o perioadă, cel puţin câtă vreme România este condusă de un Guvern PSD - ALDE, aproape orb la problemele Moldovei. Studii, planuri, hărţi, predicţii - toate ne-au fost fluturate ori de câte ori ministrul transporturilor a fost întrebat de situaţia autostrăzii. În realitate, nu există niciun pas făcut concret pentru construcţia acestei autostrăzi. Recent, comisarul european Corina Creţu, a declarat, la Cluj, că statul român nu a depus niciun proiect pentru finanţarea autostrăzii Iaşi - Târgu Mureş. Este inadmisibil ca cineva să-ţi ofere fonduri şi să le refuzi! Stimaţi colegi de la PSD şi ALDE, În sesiunea parlamentară trecută aţi sărit cu toţii şi l-aţi apărat pe Lucian Şova, atunci când a fost votată moţiunea simplă. Că funcţionaţi toţi la comandă, că aveţi o maşinărie de vot impecabilă, o ştim cu toţii. Ceea ce nu înţeleg eu, este de ce sprijiniţi un om incapabil care, prin ineficienţa sa, vă aduce deservicii. Simpla calitate de membru de partid nu îl face competent. Este ca şi cum mi-aţi cere mie, deputat de Bacău, să-1 susţin pe Lucian Şova, doar pentru că este din Bacău. Mie îmi este ruşine că suntem colegi şi tocmai pentru că ştiu realitatea din Moldova şi văd că nu face nimic, mă determină sa-i cer demisia. Acum câteva luni, mii de protestatari din Moldova au venit la Bucureşti într-unul din cele mai mari proteste care nu a avut la bază obţinerea de avantaje personale. Nu au cerut nici salarii, şi nici pensii mai mari. Oamenii au cerut o autostradă. Şi atunci, ministrul Şova a preferat să-i ţină la marginea Bucureştiului şi nu a catadicsit nici măcar să vină să vorbească cu ei sau să trimită un reprezentant al ministerului. Astăzi, aflăm că nu a fost depus vreun proiect pentru Autostrada Moldovei şi, din nou, ni se flutură doar studii, planuri şi hârtii, iar în spaţiul public se vorbeşte de o a doua autostradă, Braşov-Bacău. Cum spuneam, pe hârtie staţi bine, cu şantierele este mai greu. Puneţi-1 la treabă pe ministrul Lucian Şova sau remaniaţi-1. Pentru că singur nu va pleca, iar Moldova va rămâne în continuare captivă în sărăcie.
Raluca Turcan "Solicit Guvernului să îşi respecte angajamentele asumate prin lege!" La începutul anului 2018, 10 miliarde de lei au fost luate de la primării, prin "marea revoluţie fiscală" a PSD. Guvernul PSD, prin vocea prim-ministrului, a ministrului finanţelor publice, a preşedintelui PSD, a făcut trei promisiuni: rectificarea bugetară va fi pozitivă; sumele pierdute vor fi recuperate în integralitate la rectificarea bugetară; niciun buget al unei localităţi în 2018 nu va fi mai mic decât cel din 2017. Nimic, nici măcar o promisiune nu a fost respectată. Dimpotrivă, în 60% dintre cazuri, Guvernul a tăiat bani de la bugetele locale. S-a ajuns la situaţia critică în care nu se asigură nici măcar cheltuielile minimale de funcţionare. Sunt cazuri în care nu se asigură banii pentru plata salariilor. PNL Sibiu consideră necesară depunerea unei moţiuni simple împotriva ministrului finanţelor publice, principalul responsabil pentru nerespectarea Legii bugetului de stat, pentru încălcarea grosolană a angajamentelor faţă de primari şi preşedinţii de consilii judeţene, pentru blocarea de investiţii benefice pentru viaţa şi dezvoltarea comunităţilor locale. Ministerul Finanţelor Publice să iasă public şi să explice de ce nu au fost prevăzuţi aceşti bani şi să explice faptul că mii de angajaţi din subordinea primăriilor vor rămâne fără bani de salarii. Să spună oamenilor de ce vor fi închise cămine de bătrâni, centre de plasament şi mii de angajaţi din sistemul de protecţie socială îşi vor pierde locurile de muncă. Sumele pentru comunităţile locale prin rectificarea bugetară reprezintă un nou afront PSD-ALDE la adresa comunităţilor locale. O încălcare a angajamentelor, o nouă trădare! Călcarea în picioare a propriilor angajamente faţă de aleşii locali şi cetăţenii pe care îi reprezintă a fost de la început politica regimului Dragnea. Reprezintă o dovadă clară a lipsei de respect pentru comunităţile locale şi aleşii locali.
Vasile Varga "Opoziţia se poate lupta cu puterea doar folosind arme constituţionale!" Aşa cum a anunţat, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2018, Partidul Naţional Liberal a depus la Avocatul Poporului o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la această ordonanţă. De ce? Pentru că doar Avocatul Poporului are, conform legislaţiei în vigoare, posibilitatea de a face acest demers pentru verificarea constituţionalităţii ordonanţei de urgenţă, Parlamentul putând să se exprime abia după ce acest act normativ deja îşi face efectele. Această ordonanţă de urgenţă privind rectificarea bugetară a ridicat mai multe semne de întrebare. De ce avizul Consiliului Legislativ a fost solicitat abia după adoptarea în şedinţa de Guvern a Ordonanţei nr. 78/2018? Ar fi trebuit să se refacă textul şi abia apoi să se adopte noua formă a ordonanţei, dar nu s-a întâmplat aşa! Deci un viciu de neconstituţionalitate! De asemenea, Guvernul a ignorat opinia Consiliului Fiscal cu privire la rectificarea bugetului de stat pentru anul 2018, deşi acest lucru era un document care cuprindea mai multe observaţii şi precizări benefice ordonanţei. Un alt viciu de neconstituţionalitate îl reprezintă faptul că, deşi încă din 18 iulie a.c, Parlamentul abilitase Guvernul să emită ordonanţe, printre care şi în domeniul finanţelor publice, până la începutul sesiunii de toamnă a Legislativului, acest lucru nu s-a întâmplat, deşi nimeni şi nimic nu a oprit Executivul să adopte un astfel de act normativ. Deci, dacă era o urgenţă, de ce acesta nu a acţionat ca atare în timpul vacanţei parlamentare? Acum, care era motivul urgenţei? Doar faptul că fuseseră adoptate mai multe acte normative de la data adoptării bugetului de stat până la data adoptării ordonanţei? În faţa Curţii Constituţionale o astfel de motivare nu ţine, trebuie să existe o situaţie extraordinară obiectivă, care nu depinde de voinţa Guvernului. Un alt fapt grav îl constituie rectificarea negativă a resurselor financiare pe care se bazează activitatea unor instituţii fundamentale ale statului, cum ar fi Administraţia Prezidenţială, precum şi unele instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, acest lucru reprezentând o interferare nedorită în îndeplinirea atribuţiilor constituţionale ale acestor instituţii. Până la dezbaterile din Parlament cu privire la această ordonanţă de urgenţă de rectificare bugetară, PNL se luptă folosind doar armele constituţionale pe care le are la îndemână, şi anume, solicitările către Avocatul Poporului, iar mai departe decizia aparţine doar acestuia!