3 aprilie 2019 – Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor (PL-x 132/2019) şi a Proiectului de Lege pentru completarea art.24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor (PL-x 55/2017). ( rămase pentru votul final )

Florin Iordache 12. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, PL-x 132/2019. Cine îl prezintă? Uitaţi aici raportul. Vă rog. Domnul Solomon. A, iniţiatorul! Numai puţin! Doamna Csép Andrea şi apoi domnul preşedinte Solomon.

Éva-Andrea Csép Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Venim în faţa dumneavoastră cu un proiect de lege care priveşte modificarea Legii privind concediul pentru creşterea copilului şi vorbim de nişte posibilităţi cu care putem să venim în sprijinul tinerilor părinţi. În ultima vreme am purtat destul de multe discuţii cu mamele şi mi-au zis că există o discriminare privind primul concediu de creştere a copilului, indemnizaţia primită în primul concediu de creştere a copilului versus indemnizaţia primită pentru al doilea copil. Pentru că pentru mama care se reîntoarce în câmpul muncii, după cei doi ani de creştere a copilului, şi rămâne - sperăm şi din fericire - iarăşi gravidă şi trebuie să nască în mai puţin de un an de zile, cuantumul pentru indemnizaţia de creştere a copilului este calculat din cei 85% care s-au primit şi pentru primul copil plus suma respectivă timpului în care a lucrat. Modificarea legislativă elimină acest demers discriminatoriu şi prevede ca suma primită de părintele care pleacă în mai puţin de 12 lui de la terminarea primului concediu de creştere a copilului să nu fie mai mică decât suma primită pentru primul copil. Totodată, o altă modificare priveşte sumele de care beneficiază părintele pe perioada aceasta, care sunt impuse impozitului pe venit declarat. Până acum era de trei ori venitul minim de creştere a copilului, deci de trei ori 1.250 de lei. Potrivit proiectului de lege, această sumă se va ridica de cinci ori, suma finală fiind de 6.250 de lei. Poate să strângă această sumă şi nu pierde concediul de creştere a copilului, deci dreptul de concediu, drepturile băneşti de care profită mama sau părintele care creşte copilul. Vin în faţa dumneavoastră şi vă cer sprijinul pentru acest proiect de lege, deoarece cred că suntem cu toţii responsabili de generaţia următoare, suntem cu toţii responsabili în a avea un rol important în creşterea natalităţii în România şi în sprijinirea familiilor, pentru că nu este totuna care va fi generaţia care ne va urma nouă. Şi vă mulţumesc anticipat. (Aplauze.)

Florin Iordache Domnule preşedinte Solomon, vă rog.

Adrian Solomon Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Cele două iniţiative legislative au ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, vizând următoarele: exonerarea de la plata debitelor create în sarcina beneficiarilor indemnizaţiei pentru creşterea copiilor care au realizat venituri supuse impozitului pe venit, le-au declarat la organele fiscale competente, au achitat impozitele şi taxele prevăzute de legislaţia fiscală şi se încadrează în plafonul prevăzut de actul normativ în acest sens; acordarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului în cuantumul primit anterior, în cazul în care persoana intră în concediul pentru creşterea copilului înainte de 12 luni de la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, dacă din calcul rezultă un cuantum al indemnizaţiei mai mic decât cel primit anterior; reglementarea interdicţiei angajatorului de a dispune încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în perioada concediului şi implicit pe o perioadă de 6 luni după revenirea definitivă a salariatei/salariatului la locul de muncă. Comisia a hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea cu amendamente a Proiectului de Lege PL-x 132/2019 şi respingerea Proiectului de Lege PL-x 55/2017, prevederile acestuia regăsindu-se în forma adoptată de comisie. Iniţiativele legislative au fost adoptate de Senat în şedinţele din 22 decembrie 2016, respectiv din 11 martie 2019. Pentru ambele iniţiative legislative, Camera Deputaţilor este Cameră decizională; fac parte din categoria legilor organice. Prin urmare, comisia propune adoptarea PL-x 132/2019 şi respingerea PL-x 55/2017.

Florin Iordache Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dezbateri generale. Domnul Oprea, Grupul PNL.

Dumitru Oprea De fapt am venit să prezint şi istoria adevărului. Iniţial Guvernul nu a fost de acord, dar, în sfârşit, Guvernul a fost de acord, iar noi, liberalii, am fost, alături de colegii de la UDMR, susţinătorii ideii de reglementare a unor aspecte pecuniare vizând copiii României. Aşadar, da, cu certitudine, şi de la Partidul Naţional Liberal!

Florin Iordache Mulţumesc. Alte intervenţii dacă sunt? Nu mai sunt alte intervenţii. Avem 12 amendamente admise. La titlul legii? De la 2 la 12 dacă sunt intervenţii? Nu. Rămâne la votul final. Are caracter organic. Şi, totodată, avem respingerea PL-x 55/2017, Proiectului de Lege pentru completarea art. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010. Şi ultimul proiect de astăzi.