Petru Gabriel Vlase La punctul 3 al ordinii de zi avem Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017. Dacă sunteţi de acord - era, iniţial, programat, ora 13.00 - , facem o pauză de 10 minute să strângem colegii şi să începem dezbaterile. Da? (Discuţii în sală.) Cum? (Discuţii în sală.) Era la ora 13.00, dar am spus 10 minute şi începem dezbaterile. Da? Deci ne vedem în sală la 12.50. Mulţumesc. PAUZĂ
Petru Gabriel Vlase Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sală. Stimaţi colegi, Vă rog să luaţi loc în bănci. La punctul 3 avem Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017.
Raluca Turcan Procedură, domnule preşedinte.
Petru Gabriel Vlase Vă rog, pe procedură, doamna deputat.
Raluca Turcan Dragi colegi, Vreau să fac o menţiune în numele grupurilor Partidului Naţional Liberal. Noi astăzi purtăm un însemn şi pe acest însemn transmitem foarte limpede mesajul: "Demisia!" Este singura soluţie pe care dumneavoastră puteţi să o îmbrăţişaţi pentru a demonstra că sunteţi decişi să luptaţi împotriva corupţiei, că sunteţi decişi să sprijiniţi o justiţie corectă şi o lege aceeaşi pentru toată lumea: demisia premierului Grindeanu, demisia preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi demisia ministrului justiţiei, domnul Florin Iordache. Şi, de altfel, observăm cu stupoare că vine întregul Guvern, dar şedinţa este condusă nu de cei doi preşedinţi, preşedintele Liviu Dragnea şi preşedintele Călin Popescu-Tăriceanu. Este un nou semnal pe care-l daţi, de sfidare, un semnal pe care îl daţi, că staţi ascunşi şi că nu vă asumaţi dezbateri reale şi în interesul cetăţenilor, aşa cum este dezbaterea pe bugetul de stat. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Domnul preşedinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnul preşedinte Liviu Dragnea.
Nicolae-Liviu Dragnea Bună ziua, doar să vă spun că m-am ascuns aici, în sala de plen! (Aplauze.) Au fost situaţii şi vor mai fi situaţii când şi eu, şi domnul preşedinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, nu vom fi la tribună, ci vom fi în sală la dezbateri. Este o practică veche, care va fi continuată. Mie îmi este foarte greu să înţeleg cum te poţi ascunde în faţa camerelor de luat vederi şi într-o sală de plen. Mă interesează foarte mult, dincolo de orice alte atacuri, dezinformări şi minciuni, să aibă loc dezbaterile pentru buget, pentru că bugetul este, de fapt, primul pas pentru dezvoltarea României pe baza unui program de guvernare legitimat de milioane de români. În continuare spun de la acest microfon: şi eu, şi partidul pe care-l conduc susţinem acest Guvern fără niciun fel de ezitare. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Domnul Nicuşor Dan.
Nicuşor Daniel Dan Stimaţi colegi, Cred că este obligaţia noastră să înţelegem ceea ce sutele de mii de români care au ieşit în stradă zilele astea vor să ne transmită. Şi, în opinia mea, ceea ce vor dumnealor să ne transmită este că Guvernul a greşit grav şi pentru asta sunt două..., două soluţii. (Discuţii în sală.) Una, noi, ca Parlament... (Discuţii,vociferări în sală.) Noi, ca Parlament, să...
Petru Gabriel Vlase Vă rog! Vă rog!
Nicuşor Daniel Dan ... să înlăturăm sursa acestei probleme, şi anume să aprobăm în regim de urgenţă Ordonanţa nr. 14, ca să lămurim chestiunea modificării Codului penal, şi să respingem în regim de urgenţă Proiectul Legii graţierii. Pe de altă parte, aşa cum este în democraţie, cine a greşit trebuie să plătească. Şi, pentru asta, am depus moţiunea de cenzură. (Discuţii în sală; aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc, domnule deputat. Intrăm în dezbaterea generală asupra Proiectului de lege a bugetului. Birourile permanente ale celor două Camere şi liderii grupurilor parlamentare propun ca Guvernului să i se rezerve 50 de minute pe care să le utilizeze la începutul şi la încheierea dezbaterilor generale. Pentru grupurile parlamentare din Cameră şi Senat se alocă timp maxim corespunzător numărului membrilor lor, luându-se în calcul câte 10 secunde pentru fiecare parlamentar. În urma calculului au rezultat următoarele: În total, 78 de minute. Pentru dezbaterea pe articole, Birourile permanente şi liderii grupurilor parlamentare propun următoarele: Pentru fiecare articol se alocă maximum 5 minute, pentru fiecare amendament se alocă un minut, fiecare amendament se susţine de un singur parlamentar. După epuizarea timpului alocat pentru fiecare articol, celelalte amendamente de la articolul respectiv se supun votului fără a se mai da cuvântul pentru susţinere. La anexe se procedează la fel, timpul total alocat fiind de 20 de ore, 1 200 de minute, timpul pentru fiecare anexă, având în vedere numărul de amendamente şi aveţi anexa afişată pe site. 27 de amendamente admise, 944 respinse, în total, 20 de ore. Pentru operativitate, în baza prevederilor din Regulamentele Camerelor, la dezbaterea amendamentelor vor fi folosite două microfoane instalate în sală, unul la reprezentantul Guvernului şi unul la reprezentantul Comisiilor pentru buget. După epuizarea timpului alocat, la anunţul preşedintelui de şedinţă, se blochează microfonul. Dacă sunt comentarii cu privire la această procedură de dezbatere. Nu. Mulţumesc. Supun votului procedura de dezbatere. Vot pentru? 316. Împotrivă? 16. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Procedura dezbaterii a fost aprobată cu majoritate. Înainte de a da cuvântul pentru prezentarea proiectului de lege, îi rog pe liderii grupurilor să comunice secretarilor de şedinţă numele deputaţilor şi senatorilor înscrişi la dezbateri generale, având în vedere timpul alocat. Pentru prezentarea Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2017 îl invit la tribună pe domnul prim-ministru Sorin Mihai Grindeanu. Aveţi cuvântul, domnule prim-ministru. (Aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc, domnule prim-ministru. Raportul comisiilor comune. Domnul Arcaş. Deschideţi microfonul.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Intrăm în dezbateri generale. Vă reamintesc că, în cadrul dezbaterilor generale, potrivit art. 63 din Regulamentul şedinţelor comune, nu pot fi propuse amendamente. Din partea grupurilor. Din partea grupurilor parlamentare, dezbateri generale. Domnul Badea, din partea PSD.
Leonardo Badea Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule prim-ministru, Stimaţi colegi, Dezbatem astăzi Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017 în Parlamentul României. Proiectul de buget propus Parlamentului de către Guvernul României urmăreşte asumarea unui nou model economic pentru România. Modelul economic propus de Guvern are la bază o nouă strategie privind creşterea economică inteligentă, sustenabilă, care urmăreşte consolidarea stabilităţii macroeconomice, concomitent cu creşterea investiţiilor publice şi private. Aceste acţiuni asumate de Guvern prin construcţia bugetului vor fi şi de natură să asigure convergenţa nominală şi reală cu nivelul de dezvoltare din Uniunea Europeană. Cadrul macroeconomic pentru perioada 2017 - 2020, modificările fiscal-bugetare adoptate până la construcţia bugetului, actele normative adoptate de Guvern la începutul anului au stat la baza fundamentării indicatorilor bugetari pentru anul 2017, asigurându-se astfel caracterul predictibil şi sustenabil al acestora. Ipotezele macroeconomice ale construcţiei bugetului sunt: Ca urmare a acestor ipoteze, se estimează că ritmul mediu anual de creştere a formării brute de capital fix va fi de 7,2%, concomitent cu o creştere a consumului final al populaţiei, care se va majora cu 7,2% până în anul 2017... până la finalul anului. Bugetul aprobat de Guvern şi propus dezbaterii Parlamentului ţine cont de măsurile adoptate în concordanţă cu priorităţile Strategiei "Europa 2020" pentru stimularea activităţii de inovare, cercetare şi dezvoltare, pentru susţinerea mediului de afaceri, pentru relaxare fiscală, pentru stimularea potenţialului de creştere economică, pentru susţinerea investiţiilor publice, pentru stimularea consumului prin adoptarea unor măsuri salariale pentru unele categorii de personal din sectorul bugetar, concomitent cu adoptarea unor măsuri pentru asigurarea protecţiei sociale şi securităţii sociale. Aşa cum se prezintă actualul buget, avem un plus de bunăstare pentru cetăţeni. Acesta reprezintă cel mai important indicator al corectitudinii politicilor publice asumate. Această viziune incumbă mecanisme bazate pe transmiterea impactului creşterilor salariale asupra cererii agregate prin intermediul consumului. Trebuie să renunţăm în România la modelul economic bazat pe forţa de muncă ieftină. Modelul adoptat trebuie să fie bazat pe forţa de muncă calificată. Dragi colegi, Au fost discuţii în spaţiul public faţă de cifrele care au fost folosite în construcţia acestui buget. Prognoza care stă la baza Proiectului Legii bugetului pe anul 2017, oferită de către Comisia de Prognoză, este o prognoză realistă. Estimarea creşterii economice din prognoză este susţinută şi de prognozele altor instituţii specializate, precum şi de potenţialul real al economiei româneşti. Mă voi referi la două prognoze pentru România, publicate recent şi care au fost realizate după aprobarea Programului de guvernare. Goldman Sachs, unul dintre cele mai mari conglomerate financiare din lume, a publicat la sfârşitul lunii ianuarie prognoza de creştere reală a PIB-ului pentru România în anul 2017 de 5%. De asemenea, grupul de rating Fitch estimează o creştere reală a PIB de 4,8%. În acelaşi timp, trebuie să menţionăm că a fost demarată procedura de revizuire a prognozelor macroeconomice ale organismelor internaţionale în funcţie de noile condiţii, întrucât cele prezentate până în prezent şi la care se face adesea referire sunt realizate cu mult înainte de învestirea noului Guvern şi aprobarea Programului de guvernare. În mod obiectiv, aceste prognoze nu puteau lua în considerare impactul pozitiv al măsurilor prevăzute în Programul de guvernare. Prin urmare, obiectivul de creştere reală a PIB pentru 2017 este realist şi susţinut de măsurile aprobate prin Programul de guvernare, prin legile care au fost aprobate pentru eliminarea unor taxe şi tarife, pentru stimularea unor măsuri fiscal-bugetare, pentru stabilirea salariului minim de bază brut pe ţară. Din valoarea totală a măsurilor, circa 70% este estimat că va contribui la produsul intern brut al României, diferenţa de 30% regăsindu-se în importurile de bunuri. Impactul asupra indicatorilor macroeconomici este următorul: efect stimulator în economie de circa un punct procentual pentru creşterea economică, 5,2 creştere economică în 2017, faţă de 4,3 în prognoza de toamnă a Comisiei Naţionale de Prognoză. Efectele se vor regăsi mai rapid în majorarea consumului populaţiei, astfel că acesta se va majora suplimentar cu 1,8 puncte procentuale, în timp ce importurile de bunuri şi servicii se vor majora suplimentar cu 0,7 puncte procentuale. Impactul asupra investiţiilor brute este estimat la 0,3 puncte procentuale. Totodată, menţionăm că Programul de guvernare prevede pentru anul 2017 şi alte măsuri de reformă şi stimulare a investiţiilor, cu efecte pozitive asupra creşterii economice. De asemenea, toate aceste măsuri vor contribui la un efect multiplicator în economie şi constituie fundamentul principal pentru estimarea creşterii reale a PIB de 5,2%. Trebuie spus că în anul 2015 creşterea reală a PIB a fost de 3,9%, în condiţiile unei reduceri a valorii adăugate brute din agricultură, din cauza secetei, cu 11,8%. Dacă ar fi fost un an normal atunci, creşterea economică ar fi fost de 4,7%. În actualul ciclu economic, creşterea de 5,2% este perfect valabilă. Şi, ca argument istoric, aş dori să vă prezint prognozele de toamnă ale Comisiei de Prognoză: Toate aceste lucruri arată că prognozele întotdeauna au fost pesimiste şi s-a realizat mai mult decât s-a prognozat. De asemenea, aş dori să vă spun că încrederea în economia românească a crescut semnificativ, iar indicatorii publicaţi de Comisia Europeană arată că aceasta a atins un nivel de referinţă maximal în luna ianuarie 2017, ajungând la 105,2 puncte. Această îmbunătăţire a fost determinată în special de creşterea încrederii în rândul consumatorilor. Dragi colegi, La comisiile de specialitate au fost şi dezbătute un număr total de 971 de amendamente. În cadrul dezbaterilor care au avut loc în Comisiile reunite pentru buget s-au stabilit şi adoptat 27 de amendamente, din care 8 au fost adoptate la textul legii. Amendamentele au fost adoptate cu respectarea Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2017 şi în conformitate cu Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice. În concluzie, proiectul de buget pe anul 2017 reprezintă un instrument important pentru elaborarea politicilor economice, orientate, în principal, către stabilitate macroeconomică, motiv pentru care vă rugăm, domnilor senatori şi deputaţi, să votaţi pentru adoptarea Legii bugetului de stat pe anul 2017, conştienţi fiind că votul dumneavoastră înseamnă, de fapt, că autorităţile publice centrale şi locale au la dispoziţie resursele financiare necesare realizării proiectelor de dezvoltare economică şi socială a României. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Din partea Grupului PNL, domnul Florin Cîţu. Vă rog.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Din partea Grupului USR, domnul... doamna Cosette Chichirău. Mă scuzaţi, doamnă.
Cosette-Paula Chichirău Dragi colegi, Acest proiect de buget are probleme enorme şi Grupul USR votează împotrivă. În primul rând, este bazat pe un PIB de 815 miliarde de lei, în creştere nominală de 7,5% faţă de anul trecut, dar care se bazează pe o creştere reală de doar 5,4%. Deci PSD propune să creeze inflaţie, ca să plătească pentru promisiunile electorale. Menţionez că în ultimii ani inflaţia a fost negativă şi recent zero. Nu este niciun motiv economic pentru a crea inflaţie de mai mult de 1,4-2%, cât va fi în final. În al doilea rând, planul de deficit de 2,99% este periculos de aproape de limita de 3% şi nu lasă marjă de eroare la execuţie. Există astfel o probabilitate ridicată de a depăşi această limită. Asistăm din nou la o politică fiscală prociclică de relaxare fiscală pe timp de creştere economică accelerată. România are o creştere economică foarte mare, cea mai mare din Europa acum, iar acum este timpul să facem excedent bugetar, pentru a ne pregăti pentru următoarea criză economică. Ce facem noi acum este să aruncăm lemne pe foc în timp de vară, iar când vine iarna nu vom mai avea lemne de pus pe foc. Deja România a asistat la un derapaj de la obiectivul pe termen mediu în 2016, iar bugetul pe 2017 ne îndepărtează şi mai mult de la acest obiectiv. Prin derogare de la Legea responsabilităţii fiscale, aderarea la acest obiectiv a fost amânată pentru 2019. Nu suntem de acord cu această măsură. Aceste măsuri duc la destabilizarea macroeconomică a României, şi nu la consolidarea poziţiei noastre în lume. Mai mult decât atât, atacurile la justiţie pe care acest guvern le-a executat, la nici o lună de la preluarea mandatului, au dus la pierderea încrederii că acest Guvern poate acţiona în interesul României, inclusiv cel macroeconomic. Asistăm zilele acestea la căderea leului şi la creşterea costului de împrumut al României. Acestea nu sunt semne bune din punct de vedere macroeconomic. Nu doar politica fiscală este iresponsabilă, ci şi alocările de cheltuieli. Domeniile cele mai importante din viaţa românilor sunt ignorate. Vă dau doar două exemple. Cheltuielile de întreţinere a drumurilor sunt la jumătate faţă de anul trecut şi la o treime faţă de acum doi ani. Dar avem acelaşi număr de kilometri de drumuri. Deci nu ştiu ce se va întâmpla cu ele. Iar cheltuielile cu investiţiile în sănătate au scăzut cu 44%. Vorbim de renovare, reabilitare, dotare cu echipament, construcţii de spitale noi. Orice investiţie care s-ar putea face, s-ar putea face doar pe datorie. În timp ce PSD cheltuieşte banii românilor iresponsabil şi în interes de partid, fără criterii de alocare şi fără transparenţă, USR doreşte dezvoltarea şi modernizarea României prin investiţii în infrastructura de transport, învăţământ şi sănătate. Acestea sunt domeniile care contează pentru români. Ca atare, USR a depus amendamente pentru aceste domenii importante. Am susţinut investiţii în autostrăzi, inclusiv vestita autostradă Iaşi - Târgu-Mureş, un proiect de importanţă nu doar economică, dar geostrategică. Dacă urmăriţi ce se întâmplă în lume, în Statele Unite, în Rusia, în Turcia, vă daţi seama că Moldova este de o importanţă geostrategică. Deşi acesta este un proiect urgent, el nu se află pe lista de priorităţi a Ministerului Transporturilor pe acest an. PSD afirmă că vrea reducerea decalajelor economice şi sociale, dar nu face nimic în acest sens. Moldova încă aşteaptă un pachet de măsuri care să oprească migraţia alarmantă din judeţele ei şi aşteaptă o autostradă care să încurajeze investiţiile, inclusiv pe cele străine. Tot noi am susţinut investiţiile în spitalele regionale de urgenţă, dintre care trei au fost demarate, dar nu suntem siguri că vor fi vreodată finalizate. Închei aici şi vă cer să avem o dezbatere reală pentru priorităţile care contează în România. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Din partea... domnul István, de la UDMR.
István Erdei Dolóczki Domnilor preşedinţi de şedinţă ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, Domnule prim-ministru, Doamnelor şi domnilor miniştri, Doamnelor şi domnilor colegi, În luna februarie a anului 2017 dezbatem bugetul anului 2017, lucru cauzat de aranjamentele constituţionale care împing data alegerilor parlamentare spre sfârşitul anului, făcând astfel imposibilă formarea Guvernului la timp pentru a putea elabora proiectul legii bugetului până în 31 decembrie a anului, o lege care ar trebui să ţină cont de legislaţia în vigoare, de măsurile pe care noul guvern doreşte să le implementeze, fie ele de ordin social sau economic, şi, nu în ultimul rând, de constrângerile impuse de Legea responsabilităţii fiscal-bugetare. Domnule ministru al finanţelor, Viorel Ştefan, vă felicit! Sunt convins că nu a fost uşor. Vă voi expune doar câteva consideraţii de ordin general. La mai toate capitolele înregistrăm creşteri: creştere economică, creşterea cheltuielilor de personal, creşterea sumelor aferente cotelor defalcate din impozitul pe venit, creşterea sumelor defalcate din TVA, creşterea nivelului pensiilor. Acesta este un început promiţător. Dar acum voi trece la menţionarea aspectelor negative. Despre întocmirea bugetului putem afirma că se simte graba cu care a fost elaborat. Partea introductivă a bugetelor unor ministere este doar text, fără substanţă, chiar conţinând elemente neactualizate preluate fără discernământ din expunerile de motive din anii trecuţi. Multe fişe, la anexele ordonatorilor principali de credite, sunt greşite sau lipsesc cu desăvârşire. La unele ministere nou înfiinţate se poate observa o discrepanţă între descrierea obiectivelor şi nivelul sumelor alocate. Un alt fenomen, cel puţin cu semnul întrebării, la care sper că vom primi explicaţii este următorul: în prognoza de toamnă, Comisia Naţională de Prognoză stabileşte un nivel al PIB-ului de 807,4 miliarde de lei şi o creştere economică de 3 ...de 4,3%, care, mai de grabă, se potriveşte cu estimările FMI-ului, în timp ce datele pe care se bazează întregul proiect al bugetului pe anul 2017 arată în felul următor: 815,2 miliarde de lei PIB-ul şi 5,2% creştere economică. E adevărat, Comisia şi-a ajustat cifrele, dar întrebarea este: cine după cine s-a luat? De altfel, acest fenomen a fost observat şi de Consiliul Fiscal, în opinia sa. Aş mai putea înşira: lipsa sumelor asigurate marilor investiţii de infrastructură de transport, autostrăzi, căi ferate, aeroporturi; bani puţini pentru întreţinerea şi repararea drumurilor judeţene comunale locale; teama că investiţiile vor avea de suferit, dacă banii din fondurile europene nu vor fi accesaţi la timp. Doamnelor şi domnilor, Ţinând cont de faptul că bugetul conţine expresia monetară a unora dintre măsurile cuprinse în programul de guvernare, pe care UDMR l-a susţinut prin votul acordat, în continuare, voi trece la prezentarea câtorva aspecte pozitive. Creşterea salariilor o salutăm ca pe o măsură curajoasă şi să explic de ce. În toţi anii de după căderea blocului comunist, statele Europei de Est au încercat să atragă investitorii din Occident, prin limitarea salariilor. Din păcate, de-a lungul anilor, această practică s-a dovedit a fi păguboasă. Investitorii nu s-au înghesuit să vină, în schimb, noi am pierdut specialişti şi muncitori calificaţi care au migrat către locuri de muncă bine plătite sau mai bine plătite din ţările Uniunii Europene, forţă de muncă valoroasă în care noi, ca societate, am investit timp şi bani. Mă întreb dacă merită preţul plătit, fiindcă oamenii din ţară au trăit prost, din salarii mici, iar cei care au plecat, în multe cazuri, au lăsat în urmă probleme sociale, familii dezbinate, copii traumatizaţi. Accentuez, aşadar, că este o măsură curajoasă, pentru că cetăţenii merită un trai mai bun, în ciuda nemulţumirii mediului de afaceri, care nu se bucură de creşterea salariului minim de la 1 250 de lei la 1 450 de lei. Pensiile. Majorarea punctului de pensie este un mesaj clar pentru persoanele care şi-au încheiat perioada activă, că societatea îşi asumă obligaţia de a le asigura o viaţă decentă. Salutăm, de asemenea, în sfârşit, că sumele destinate plăţii drepturilor asistenţilor persoanelor cu handicap vor fi suportate integral de la bugetul de stat, iar oamenii îşi vor primi banii cuveniţi, cu evitarea sincopelor din anii trecuţi. Doamnelor şi domnilor, În funcţie de acceptarea sau respingerea amendamentelor susţinute de UDMR, precum şi de evoluţia discuţiilor din plen pe amendamente în general, Grupurile UDMR-ului vor lua o decizie cu privire la poziţia faţă de acest proiect de lege. Vă mulţumesc mult pentru înţelegere.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Domnul Borza - ALDE.
Remus-Adrian Borza Domnule preşedinte de şedinţă, Domnule prim-ministru, Doamnelor şi domnilor senatori, Doamnelor şi domnilor miniştri, Grupul parlamentar al ALDE va vota, evident, pentru Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale. Suntem într-un moment foarte important pentru naţiune şi mi-aş dori să-l completez pe domnul prim-ministru, care şi-a încheiat alocuţiunea din faţa Camerelor reunite exprimând un crez şi o dorinţă: "Ne dorim o naţiune solidară şi o naţiune unită!". Aşa s-a exprimat primul ministru. Şi l-aş completa. Ne dorim, în egală măsură, o naţiune unită şi solidară, dar şi suverană, o naţiune a românilor... (Aplauze.)... a tuturor românilor: de la oraşe şi sate, tineri sau bătrâni, femei sau bărbaţi deopotrivă, liberali, UDMR-işti, PMP-işti, USR-işti, ALDE-işti - n-are importanţă culoarea carnetului, a credinţei sau a crezului ideologic - , o Românie care să nu stea la discreţia ambasadelor şi cancelariilor care tratează România ca pe o colonie, o Românie demnă, o Românie europeană, o Românie a tuturor românilor, după cum vă spuneam. Acest buget vine, în premieră, cum au sesizat şi antevorbitorii mei cu un PIB istoric de 815 miliarde de lei şi cu o creştere de 40 de miliarde de lei a cheltuielilor bugetare, de la 238 la 278 de miliarde de lei. Am participat şi în Comisia pentru buget, finanţe... Aproape toţi ordonatorii de credite, toate ministerele şi instituţiile publice au primit bugete generoase. Vorbim, aşa cum a subliniat şi primul ministru, de o creştere importantă a veniturilor salariale. Prin acest buget, se face, până la urmă, un act de dreptate şi de reparaţie, un act de dreptate socială şi de reparaţie morală. (Discuţii în sală.) Sunt... Am cinci minute. Vă rog. Şi are grijă oricum domnul preşedinte de şedinţă să-mi taie microfonul la jumătate din timpul alocat. Trebuie să ştiţi, dragi colegi, că în România, astăzi, sunt trei milioane de pensionari cu un venit sub 1 000 de lei, dintre care 700 000 de pensionari cu acea pensie nenorocită, după 30 - 40 de ani de muncă, de 400 de lei, care, după cum ştiţi, s-a majorat de la 400 la 520 de lei. 38% din populaţia României trăieşte în risc de excluziune socială sau sărăcie. Aceeaşi situaţie şi pentru 49% din copiii noştri. Deci această intenţie a Guvernului de a majora veniturile salariale şi pensiile, fie pentru categorii bugetare care sunt vitale pentru destinul nostru ca naţiune: profesori şi medici, în egală măsură pentru pensii, fie pentru celelalte categorii de bugetari din administraţie, dar aşa cum... Şi ar trebui să-l contrazic pe colegul... pe domnul senator Florin Cîţu. Acest buget nu doar redistribuie pe orizontala socială ceea ce generează în plus şi colectează la bugetul de stat, şi mediul economic, şi mediul antreprenorial beneficiază din plin, prin reducerea fiscalităţii. 90% din firmele din România sunt microîntreprinderi, care beneficiază de un impozit pe cifra de afaceri de 1%. S-a redus, după cum ştiţi, TVA-ul de la 24 la 19% de la 1 ianuarie. Anul viitor va fi 18%. TVA diferenţiat de 9% pe alimente, TVA pentru agricultură, pentru seminţe şi lucrări de zero la sută. Evident că sunt foarte multe măsuri care stimulează mediul de afaceri şi mediul antreprenorial. Sigur sunt câţiva colegi în sală, care plâng pe la porţi străine. Nu trebuie să plângem de mila multinaţionalelor. (Aplauze.) Două treimi din cifra de afaceri a României, două treimi din economia României sunt în mâna multinaţionalelor şi nu spun că ar fi un lucru rău, dacă şi-ar plăti şi datoriile. De aia am cerut ministrului de finanţe şi la momentul audierii în comisii, la învestitură, şi zilele trecute în Comisia pentru buget, finanţe, să prioritizeze încă de anul ăsta şi nu din 2018 până în 2020 acea Directivă europeană 1164 privind impozitarea multinaţionalelor în ţara unde ... de fapt, este o propunere şi liberală. Felicitări, dragi colegi! Felicitări! Deci vă susţinem şi mă bucur că şi Guvernul Grindeanu şi-a însuşit, indiferent a cui este această propunere, pentru că este normal orice companie să plătească impozite acolo unde generează venit. În egală măsură, va trebui tot anul ăsta şi nu de la anul sau spre calendele greceşti, că s-a amânat deja de trei ori, acea hotărâre de guvern privind conectarea serverelor agenţilor economici, conectarea caselor de marcat cu jurnalele electronice la serverul ANAF, ca să avem o imagine în timp real în ceea ce priveşte colectarea de TVA. Anul trecut am avut o evaziune pe TVA de 8 miliarde de euro. Avem un potenţial de TVA de 19 miliarde, din care am încasat 11. Să nu plângem de mila companiilor străine, care în ultimii zece ani au beneficiat de 87% din ajutoarele de stat, din contribuţiile fiecărui român. Avem nevoie - da - de investiţii străine, dar uitaţi-vă, vă rog, că în ultimii zece ani au ajuns la un minim istoric faţă de perioada de vârf 2007 - 2010, cu 9 - 10 miliarde de euro, în ultimii ani de zile, am ajuns la 1 - 2 miliarde de euro. În primul rând, trebuie să susţinem capitalul românesc şi clasa antreprenorială românească...
Petru Gabriel Vlase Vă rog să încheiaţi, domnule deputat.
Remus-Adrian Borza ... pentru că greul tranziţiei, firmele româneşti l-au dus şi nu multinaţionalele. (Aplauze.) O să închei, domnule preşedinte, spunând şi rugându-vă, dragi colegi, şi îndemnându-vă la raţiune şi la responsabilitate, la toleranţă şi dialog, pentru că instabilitatea socială, instabilitatea politică, evident că va impacta într-o manieră dramatică şi negativă performanţa acestui Guvern, care nu e Guvernul PSD-ului...
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc.
Remus-Adrian Borza ... nu este Guvernul ALDE, este Guvernul întregii Românii.
Petru Gabriel Vlase Domnule deputat, mulţumesc. (Aplauze.) Din partea grupului... (Discuţii în sală.) Când mă întorc. Când mă întorc. Merg cu toate grupurile şi o iau de la capăt. Domnul Traian Băsescu, din partea Grupului Partidului Mişcarea Populară. (Replică neinteligibilă a domnului deputat Andrei Daniel Gheorghe.)
Petru Gabriel Vlase Domnule deputat, nu v-am dat cuvântul.
Andrei Daniel Gheorghe Procedură, domnule preşedinte. Domnul preşedinte Băsescu mi-a dat cuvântul, nu dumneavoastră. (Discuţii în sală, aplauze.) Aş dori doar să respectăm timpul. Doar timpul trebuie respectat. Respect punctul de vedere al domnului Borza. Şi eu susţin capitalul autohton, şi noi, PNL-ul, îl susţinem, dar, totuşi, ar trebui să înţelegem că nu suntem la declaraţii politice, şi aici trebuie să purtăm o discuţie aplicată pe bugetul de stat al României, nu fiecare să-şi spună punctul de vedere.
Petru Gabriel Vlase Am înţeles, am înţeles.
Andrei Daniel Gheorghe Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Stimaţi colegi, Vă rog, am încercat să nu fim foarte riguroşi, am lăsat la fiecare un minut, două în plus. Domnul Borza a vorbit 5,36 minute, din care... Aveau 5 minute alocate, deci nu a fost aşa o... Vă rog, domnule preşedinte. Vă rog să apăsaţi pe microfon, domnule preşedinte.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc, domnule preşedinte. (Discuţii la prezidiu.) Din partea minorităţilor nu s-a înscris nimeni la cuvânt. Domnul Miron Ignat.
Miron Ignat Domnule preşedinte, Stimate senatoare şi deputaţi, deputate, Stimaţi senatori şi deputaţi, Domnule prim-ministru, Stimaţi colegi, Grupul minorităţilor naţionale cunoaşteţi că este un grup disciplinat. Avem trei minute şi garantez că mă încadrez în aceste trei minute. În sfârşit, în Parlamentul României a sosit bugetul pentru Ţara Română, buget mult aşteptat. Ca decan de vârstă al Camerei Deputaţilor, cunosc că bugetul trebuie să fie prezentat ţării cu o lună, două luni înainte de finele anului. E bine că-l prezentăm şi acum, în februarie, decât să-l fi prezentat prin luna mai sau iunie. Stimaţi colegi, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, când a primit acest buget, l-a analizat bine, şi colegii care au avut probleme în comisiile de specialitate au solicitat informaţii de la ordonatori de credite, au ridicat probleme şi au introdus amendamente. Eu, împreună cu colegul meu, în Comisia pentru buget, finanţe, am susţinut aceste amendamente, am solicitat ordonatorilor de credite multe lămuriri privind solicitările grupului şi am primit explicaţii şi informaţii de la toţi ordonatorii de credite, dar în mod deosebit de la Ministerul Finanţelor, de la Ministerul Agriculturii, de la Ministerul Educaţiei şi de la alţi ordonatori de credite. Stimaţi colegi, Îmi exprim punctul de vedere că acest buget este un buget echilibrat. Constat că hotărârile Parlamentului adoptate în această legislatură, de când a fost ales de la 11 decembrie, şi-au găsit reflectarea în acest buget. Consider că creşterea economică preconizată pentru anul în curs, 2017, va permite tuturor, celor care am depus amendamente, ca aceste amendamente să fie din nou şi serios analizate de către Guvern şi să fie realizate. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vă mulţumesc, domnule deputat. Reluăm. Mai sunt timpi alocaţi şi solicitări de luări de cuvânt. Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul Florin Roman.
Florin-Claudiu Roman Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Partidul Naţional Liberal nu este de acord cu bugetul propus de Guvernul Grindeanu, pentru că acesta este construit pe iluzii. Este un castel de nisip care arată cât de mult a minţit PSD în campania electorală. Am observat la comisii un total dispreţ faţă de români. Bugetul Partidului Social Democrat nu acordă importanţa cuvenită Centenarului Marii Uniri. Mai avem un an şi sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, iar bugetul Partidului Social Democrat îşi bate joc de acest eveniment important din viaţa tuturor românilor. Este ruşinos ca la 100 de ani de la Marea Unire să nu avem bani în buget pentru a lega şi cele trei provincii istorice, prin autostrăzi. În schimb, PSD-ul investeşte, aşa cum îi stă bine, în autostrada corupţiei. PSD a votat în comisii împotriva autostrăzii Moldova, autostrăzii Sibiu - Piteşti, rupând România în două. Stimaţi colegi, prin acest buget, aţi omorât tot ceea ce înseamnă parte de investiţii majore. Bugetul propus de dumneavoastră are toate şansele să ducă România, foarte curând, în recesiune economică. Ştiţi că e la modă "mai avem şi o altă întrebare": sunteţi mândri, stimaţi colegi, că sunteţi români? Din sală : Da.
Florin-Claudiu Roman Mă bucur. Aţi pus toată presiunea pe mediul privat. Aţi promis majorarea salariilor din administraţie cu 20%, dar aţi uitat să transferaţi resursa către aleşii locali. Aţi transformat administraţia publică într-o cenuşăreasă. Aveţi grijă că în aceste zile strada, aşa cum auziţi şi dumneavoastră, chiar dacă vă uitaţi doar la anumite posturi TV, strigă: "Hoţii!" Aveţi grijă în aceste zile, apropo de cenuşăreasă, şi la pantof, dar şi la buget. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Şi din partea Grupului USR, mai aveţi... (Discuţii la prezidiu.) ...trei minute. Domnul Costescu...? (Discuţii la prezidiu.) Domnul Ghinea? Domnul Ghinea.
Cristian Ghinea Stimaţi colegi, Acest Guvern se comportă ca şi cum nu ar mai trebui să facă bugete şi în anii care vin. Nu ştiu, poate ştiţi dumneavoastră mai multe decât mine şi cât staţi la guvernare. Pare că staţi numai anul ăsta, daţi spargerea şi plecaţi. Altfel, nu-mi explic de ce Programul Naţional de Dezvoltare Locală primeşte 30 de miliarde de lei credite de angajament până în 2020. Este absurd, este un program dezastruos gestionat, netransparent, fără reguli, şi asta n-o spunem noi, o spune Curtea de Conturi şi este o sursă de corupţie politică. Şi am grijă ce spun. Aveţi şi dumneavoastră grijă, doamna ministru al dezvoltării, cum gestionaţi asta. Este o sursă de corupţie politică. Haideţi să fim rezonabili. Am propus un amendament de a reduce aceste credite în angajament la ceva comparabil cu ceea ce aţi reuşit să cheltuiţi în anii trecuţi, 2 miliarde de euro, maximum pe an. Se creează excepţii speciale pentru acest program, care poate să tragă bani din fondul de urgenţă al prim-ministrului la discreţie. Practic, vom avea un prim-ministru cu numele şi un prim-ministru cu banii. Domnule Grindeanu, nu ştiu cum aţi putut să semnaţi aşa ceva, dar este umilitor pentru dumneavoastră, ca şef al Guvernului, să păţiţi povestea asta, în care nu mai aveţi control pe banii, repet, din fondul de rezervă al primului ministru. Haideţi să stăm puţin cu picioarele în apă, să ne gândimp dacă chiar vrem să aruncăm bugetele viitoare în aer într-un asemenea fel, pentru că, repet, dumneavoastră aveţi majoritatea, dumneavoastră aţi câştigat alegerile, dar aveţi de guvernat patru ani, nu doar acest an. Mulţumesc frumos. (Aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Încheiem aici dezbaterile generale.
Petru Gabriel Vlase Doamna deputat, aveţi doi vorbitori de grup, îmi pare rău.
Petru Gabriel Vlase Îmi pare rău, ăsta este Regulamentul, nu am cum... (Replică neinteligibilă a doamnei senator Eleonora-Carmen Hărău.)
Petru Gabriel Vlase Aveţi doar doi reprezentanţi din partea grupurilor. Mulţumesc. Încheiem aici dezbaterile generale. Domnule prim-ministru... (Replică neinteligibilă a doamnei senator Eleonora-Carmen Hărău.) Doamnă, aveţi voie la doi vorbitori din partea grupurilor, nu contează timpul.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc, domnule prim-ministru. Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Am încheiat dezbaterea generală asupra Proiectului Legii bugetului pe anul 2017 şi trecem la dezbaterea pe articole şi anexe a Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2017, potrivit timpului alocat şi procedurii aprobate. Vă reamintesc că timpul alocat pentru dezbaterea amendamentelor la textul de lege este de 250 de minute şi, conform art. 65 din Regulamentul activităţilor comune, la dezbaterea pe articole se pot formula numai amendamente de corelare tehnico-legislativă, gramaticale sau lingvistice. Reamintesc totodată că articolele, proiectul de lege şi sintezele de la Anexele nr. 1 şi 2 se dezbat şi se adoptă în principiu. Cifrele urmează să fie definitivate după dezbaterea şi votarea celorlalte anexe. Începem dezbaterile la proiect. La titlul proiectului, dacă sunt obiecţii. Nu, mulţumesc. La titlul Capitolului I? Nu, mulţumesc. Adoptat. La articolul... Am avut o discuţie cu liderii de grup şi am convenit să mergem..., unde nu sunt amendamente, să mergem câte 5, câte 10, în calup de câte 5, câte 10. La art. 1, obiecţii, comentarii? La art. 3, obiecţii, comentarii? Nu. La art. 4, obiecţii, comentarii? Vă rog. Vă rog, aveţi amendament? Aveţi amendament, domnule deputat? Poftiţi.
Dan Vîlceanu Art. 4 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Din taxa pe valoarea adăugată se alocă 23 049,5 milioane de lei sume defalcate pentru bugetele locale, din care: a) 3 669,8 milioane de lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, potrivit Anexei nr. 4." Amendamentul se referă la Programul "Cornul şi laptele", care este un program depăşit, un program prin care se risipesc foarte multe resurse materiale şi alimente. România are nevoie de un nou program care să reducă risipa, să înlocuiască vechiul program cu unul prin care alimentaţia în şcoală să fie una diversificată, iar meniul să fie la decizia şcolii şi a comunităţii locale, ţinându-se cont de recomandările Ministerului Sănătăţii. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Amendament respins de comisie. Vot pentru? 83. Împotrivă? 195 împotrivă. Abţineri? 4. Mulţumesc. Amendamentul a fost respins. Vot pentru forma iniţială din raport? 198. Împotrivă? 83. Abţineri? 3..., 4. Mulţumesc. Dacă la art. 4 mai... Din sală : Procedură!
Petru Gabriel Vlase Vă rog.
Victor Paul Dobre Domnule preşedinte de şedinţă, Întrucât avem mari rezerve în lipsa a ceea ce ar fi trebuit să fie votul electronic chiar şi la şedinţele plenurilor reunite - cere PNL-ul de aproape un deceniu -, considerăm necesar, pentru verificarea prezenţei în sală, să cerem apel nominal - Grupul PNL. (Aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Propunerea Grupului PNL de apel nominal. Vot pentru? 96. Împotrivă? 181. Abţineri? 5. Mulţumesc. Propunerea a fost respinsă. Dacă la art. 4 mai sunt intervenţii. Nu. Din sală : Da!
Petru Gabriel Vlase Vă rog.
Victor Paul Dobre Domnule preşedinte, Vă fac o sugestie: puneţi ecranul în faţă, că şi aşa nu o să susţină nimeni de la PSD amendamente, şi puteţi să vedeţi flancurile.
Petru Gabriel Vlase Vă rog, domnule deputat.
Victor Paul Dobre Cu permisiunea dumneavoastră, susţin următorul amendament la art. 4 alin. (2) şi (3). O să plec de la o prevedere: creşterea cotelor defalcate din impozitul pe venit către autorităţile locale. E o prevedere din programul Partidului Social Democrat pe care, probabil, doar domnul preşedinte Dragnea îl cunoaşte şi nu şi domnul ministru de finanţe, pentru că Grupul PNL prevede majorarea cotei din impozitul pe venit global de la 18,5 la 19,7% şi suntem surprinşi că dumneavoastră, cei de la PSD, aţi votat împotriva unei propuneri care este consecventă programului dumneavoastră de guvernare. Probabil aţi greşit în comisii şi fac un apel să corectaţi şi să puneţi în acord programul de guvernare cu Legea bugetului în plen. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 99 Împotrivă? 164. Abţineri? 4. Mulţumesc. Vot pentru forma iniţială? 165. Împotrivă? 98. Abţineri? Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. La art. 4, alte intervenţii? Art. 5? Vă rog, domnule... Vă rog, domnule deputat.
István Erdei Dolóczki Mulţumesc mult, domnule preşedinte. Din păcate, acest amendament a fost respins în comisiile reunite, dar nu se regăseşte în capitolul "Amendamente respinse", probabil că a fost omis. Este o eroare materială, o omisiune tehnică. Deci art. 4 alin. (1) lit. d), se introduce o nouă literă, dł), cu următorul cuprins: "Suma de 8 milioane de lei se alocă judeţului Bihor pentru continuarea lucrărilor la Aeroportul Internaţional Oradea, suma de 10 milioane de lei se alocă judeţului Mureş pentru continuarea lucrărilor la Aeroportul Internaţional Târgu Mureş şi suma de 15 milioane de lei se alocă judeţului Maramureş pentru continuarea lucrărilor la Aeroportul Internaţional Baia Mare. Sumele se utilizează cu respectarea reglementărilor în domeniul ajutorului de stat."
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc, domnule deputat. Mai aveţi de susţinut altul?
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? Vot pentru amendamentul domnului István? 218. Împotrivă? Nu. Abţineri? 51. Amendamentul a fost admis. Mulţumesc. Alte intervenţii la art. 4? La art. 5? Doamna Turcan.
Raluca Turcan Dragi colegi, Am aici Programul de guvernare al PSD şi, în programul dumneavoastră de guvernare, trebuie să mărturisesc că aţi vorbit frumos despre educaţie. Problema era de credibilitate, nu de cuvinte frumoase. Vă lansez o provocare, apropo de dezbaterea parlamentară şi de preocuparea faţă de bugetul de stat şi de găsirea de soluţii astfel încât oamenilor să le fie mai bine. Nu-l văd pe domnul Dragnea sau pe domnul Tăriceanu. Probabil că au bifat prezenţa şi gata cu dezbaterea. Însă, dragi colegi, anul trecut, la iniţiativa Partidului Naţional Liberal, am iniţiat, am realizat un proiect de diversificare a alimentaţiei în şcoală, pilotat pe 30 000 de copii din această ţară. Acest proiect a primit finanţare şi începe să fie aplicat în şcolile din România. Conceptul era: un an de pilotare şi apoi generalizarea alimentaţiei diversificate în şcoală pentru fiecare copil din România. Este un proiect mai mult decât necesar. Are un triplu impact: ţine copiii la şcoală, elimină risipa, stimulează producătorii autohtoni, pentru că resursa financiară se descentralizează, şi, în plus, educă copiii pentru un regim de viaţă şi de alimentaţie sănătos. 30 000 de copii, datorită Partidului Naţional Liberal, beneficiază de acest proiect, de diversificare a alimentaţiei în şcoală. Daţi şansa, prin bugetul de stat, să generalizăm acest program, pentru că este extrem de aşteptat, extrem de benefic pentru copiii din România. Aţi vorbit despre educaţie. Arătaţi că vă pasă de educaţie, nu doar prin cuvinte frumoase...
Petru Gabriel Vlase Vă rog să încheiaţi, doamna deputat.
Raluca Turcan Bugetul pentru educaţie a crescut doar pentru că aţi inclus majorările salariale, de altfel, necesare, însă trebuie să ne preocupe calitatea actului educaţional, dorinţa de a le fi copiilor mai bine în şcoală şi de a se bucura de prezenţa la şcoală. Vă solicit, aşadar, să votăm acest amendament. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Nu am înţeles la care articol şi la ce alineat v-aţi susţinut amendamentul. La art. 5 în integralitatea lui, da?
Raluca Turcan Art. 5 alin. (1) lit. b).
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 102 Împotrivă? 170. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Vot pentru forma iniţială? 170. Împotrivă? 102. Abţineri? Mulţumesc. La art. 5, dacă mai sunt intervenţii. Vă rog. Stimaţi colegi, pentru staff, m-au rugat mai înainte, pentru cei care sunteţi mai noi în clădire, să vă prezentaţi că nu ştiu cine sunteţi.
Florin-Claudiu Roman Mulţumesc, domnule preşedinte. Florin Roman, deputat, Partidul Naţional Liberal, Circumscripţia nr. 1, Alba Art. 5 alin. (1) lit. h). La art. 5, după lit. h), se introduce o nouă literă, i): "Prin derogarea de la prevederile art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014 şi alte măsuri în domeniului cheltuielilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, finanţarea sistemului de protecţie a copilului şi a centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap să fie asigurată în procent de 100% din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată." Sursa de finanţare: sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor. Această măsură - motivaţia amendamentului - asigură finanţarea sistemului de protecţie a copilului şi a centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap într-o manieră mult mai eficientă. Tot în programul dumneavoastră de guvernare aţi eliminat acea contribuţie de 10% la primării pentru plata asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap, prin urmare, domnule ministru, ar trebui să respectaţi, în oglindă, aceeaşi regulă, să luaţi povara de pe umerii consiliilor judeţene de aceeaşi manieră, pentru ca aceşti bani să meargă spre investiţii. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 98 Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 98. Mulţumesc. La art. 5, dacă mai sunt intervenţii. Vă rog, vă rog doamna deputat. Art. 5 şi alineatul.
Mara-Daniela Calista Mulţumesc frumos. Este vorba despre...
Petru Gabriel Vlase Vă rog să vă prezentaţi. Vă rog să vă prezentaţi.
Mara-Daniela Calista Mara Calista, deputat din partea Partidului Naţional Liberal, Circumscripţia nr. 36, Teleorman Spuneam, în programul de guvernare, Partidul Naţional Liberal a pus accent pe ceea ce înseamnă creşterea natalităţii şi un sistem educaţional aşa cum trebuie în România. Acesta este motivul pentru care la art. 5, după lit. h), se propune introducerea unui nou articol, i), care spune în felul următor: "Finanţarea contului educaţional". Ce înseamnă lucrul ăsta? Înseamnă că pentru fiecare nou-născut trebuie să existe 500 de euro în contul pentru educaţia permanentă. Prin această iniţiativă în România se poate asigura viitorul a cel puţin 200 000 de copii anual. În consecinţă, cerem suplimentarea bugetului de stat pentru Ministerul Educaţiei Naţionale cu suma de 450 000 de lei. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 98. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 171. Împotrivă? 98. Mulţumesc. La art. 5, dacă mai sunt intervenţii. Doamna Cherecheş.
Florica Cherecheş La art. 5, după lit. b), se introduce o nouă literă, bą), prin care se solicită suma de 75,6 milioane de lei pentru finanţarea programului de orientare şcolară şi profesională a elevilor prin suplimentarea numărului de consilieri de orientare şcolară şi profesională, orientare în carieră. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 98. Împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 172. Împotrivă? 98. Mulţumesc. La art. 5, alte intervenţii? Vă rog.
Gabriel Andronache Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Avem mai multe amendamente pe care le-am prezentat şi în Comisia juridică şi se referă la situaţia din penitenciare. Am să dau citire unuia dintre aceste amendamente, cu specificarea faptului că, aşa cum am menţionat mai înainte, sunt mai multe astfel de amendamente. Astfel, propunem suplimentarea sumelor prevăzute la Anexa nr. 3/17/01 Ministerul Justiţiei, Capitolul V, Titlul II - Bunuri şi servicii cu suma de 36 000 de mii de lei în vederea dublării alocaţiei de hrană pentru deţinuţii din sistemul penitenciar. Sincer, ne bucurăm că membrii Comisiilor juridice au înţeles necesitatea acestui amendament, însă...
Petru Gabriel Vlase Domnule deputat! Domnule deputat! Nu suntem... Suntem la lege. Vă rog, mai aveţi până acolo! N-am ajuns acolo. Mulţumesc. Art. 5 am întrebat, din lege? Nu sunt. Art. 6. Intervenţii? Nu. Secţiunea a III-a, la titlu, dacă sunt. Nu. Art. 7. 8. Nu. Adoptat. 9. Adoptat. Secţiunea a IV-a, la titlu. Adoptat. De la art. 10 până la art. 20. Adoptat. (Discuţii în sală.) Vă rog! Vă rog! La?! Vă rog! Nu-i problemă. De la 10 la 20? La 18? (Discuţii la prezidiu.) Vă rog! Deci de la 10 la 20? Eu nu am niciun amendament respins aici, aveţi obiecţii, comentarii? Mulţumesc. Secţiunea a VI-a, dacă la titlu... Nu. De la art. 20 până la art. 24, inclusiv, unde nu avem amendamente respinse, obiecţii, comentarii? Nu. Adoptat. Capitolul II, dacă la titlu sunt intervenţii. Nu. Art. 25? Nu. 26? 27? 28? Adoptat. 29? Adoptat. 30, cu anexa amendament admis de la comisie? Adoptat. 31? Adoptat. 32? Adoptat. 33? Adoptat. 34? Adoptat. De la 35 la 44, fără amendamente respinse? Adoptat. 45? Adoptat. De la... 46? Adoptat. 47? Adoptat. 48? Adoptat. De la 49 până la 58? Adoptat. 58? Adoptat. De la 59 la 69? Adoptat. Din sală : Aici, aici!
Petru Gabriel Vlase Vă rog, vă rog! Aici era, da?! Vă rog.
Cătălin Drulă Cătălin Drulă, deputat USR Propunem introducerea unui articol nou care este motivat de prevederile Legii bugetului care permit modificarea bugetului în cursul anului. Deci se pot face redistribuiri şi virări de credite bugetare atât în interiorul bugetului aceluiaşi ordonator de credite, cât şi între ordonatorii de credite, se pot introduce proiecte noi în anexe. Deci ce votăm noi astăzi se poate modifica în fiecare zi pe parcursul anului fără hotărâre de guvern, fără rectificare, deci, practic, bugetul se poate modifica permanent. Noi propunem un amendament ca aceste modificări să fie transparente. În mai multe poziţii, la mai multe articole ale legii sunt aceste prevederi cu obligaţia comunicării către Ministerul Finanţelor Publice. Deci Ministerul Finanţelor Publice este notificat în legătură cu aceste modificări, dar ele nu sunt publice. Acest articol al cărui text îl voi citi propune notificarea către Comisiile pentru buget din Parlament şi publicarea pe site. Textul articolului este: "Ministerul Finanţelor Publice are obligaţia de a transmite Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului, precum şi de a publica pe site-ul propriu toate comunicările din partea ordonatorilor principali de credite prevăzute de prezenta lege."
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 87. Împotrivă? 167. Mulţumesc. Vot pentru forma iniţială a legii..., a raportului? 168. Împotrivă? 85. Mulţumesc. Trecem la dezbaterea şi adoptarea anexelor. Anexa nr. 1 Bugetul de stat pe anii 2015 - 2020. Avem un amendament admis la Anexa nr. 1, poziţia 9, două amendamente respinse la Anexa nr. 2 Amendamente respinse asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2017, la poziţiile 1 şi 2. Timpul de dezbatere pentru această anexă este de 8 minute. Dacă iniţiatorii doresc să susţină amendamentele respinse. Nu. Alte intervenţii? Nu. Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 1 împreună cu amendamentul admis. Vot pentru? 171. Împotrivă? 89. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Anexa nr. 1 a fost adoptată cu 171 de voturi..., cu majoritate. Anexa nr. 2 Sinteza cheltuielilor pe surse de finanţare, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole, alineate, după caz, pe anii 2015 - 2020, cu un amendament admis la poziţia 10, pe Anexa nr. 1, cu două amendamente respinse pe Anexa nr. 2 Amendamente respinse asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2017, poziţiile 3, 4. 8 minute, timp de dezbateri. Dacă iniţiatorii doresc să susţină amendamentele respinse. Nu. Mulţumesc. Alte intervenţii? Nu. Vot pentru Anexa nr. 2. Vot pentru... (Discuţii în sală.) Un pic, un pic, un pic! Din sală : Suntem în procedură de vot.
Petru Gabriel Vlase Am întrebat dacă doriţi să susţineţi amendamentele respinse la Anexa nr. 2. (Discuţii în sală.) Nu aud. Deci amendamente respinse la Anexa nr. 2. Nu sunt. Supun votului dumneavoastră. Vot pentru? 171. Împotrivă? 88. Abţineri? Nu sunt. Vot majoritate, Anexa nr. 2 a fost adoptată. Intrăm pe ordonatorii de credit, da? La Anexa nr. 3... Din sală : Procedură.
Petru Gabriel Vlase Procedură, domnule Gheorghe.
Andrei Daniel Gheorghe Mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul parlamentar al PNL cere pauză de consultări 10 minute. (Discuţii în sală.)
Petru Gabriel Vlase Pauză de consultări cu liderii, cu cine vreţi să vă consultaţi? Pauză de consultări 3 minute, liderii de grup. PAUZĂ
Petru Gabriel Vlase Reluăm? (Discuţii la prezidiu.) Reluăm lucrările, stimaţi colegi. Vă rog să luaţi loc în bănci. Anexa nr. 3.01 Administraţia Prezidenţială. Nu avem amendamente admise. Un amendament respins. Vă rog.
Dan Vîlceanu Avem un amendament la Anexa nr. 3 Administraţia Prezidenţială. Se propune majorarea bugetului Administraţiei Prezidenţiale la capitolul Cheltuieli de capital cu suma de 5 311 mii de lei. Este vorba despre cheltuieli de capital, investiţii pentru care Administraţia Prezidenţială are contracte în curs şi trebuie făcute reparaţii la clădirea Administraţiei Prezidenţiale şi la instalaţia de stingere a incendiilor. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? Stimaţi colegi, am o rugăminte: să luaţi loc în bănci. Domnule Steriu, domnule ministru Gabriel Leş! Domnul Steriu şi cu domnul Leş, vă rog să luaţi loc în bănci! 71. Împotrivă? 162. Abţineri? 6. Mulţumesc. Anexa nr. 3.02 Senatul României. Nu sunt amendamente admise sau respinse. Timp de dezbatere 5 minute. Intervenţii? Nu sunt. Vot pentru? 168. Împotrivă? 81. Abţineri? 2. Mulţumesc. Anexa nr. 3/02 a fost adoptată. Anexa nr. 3/03 Camera Deputaţilor. Nu avem amendamente admise sau respinse. Dacă sunt intervenţii. Nu sunt. Vot pentru? 168. Împotrivă? 84. Abţineri? Nu sunt. Anexa nr. 3/03 Camera Deputaţilor, adoptată. Anexa nr. 3/04 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Nu sunt amendamente admise sau respinse. Intervenţii? Nu. Vot pentru? 168. Împotrivă? 83. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Anexa nr. 3/04 a fost adoptată cu majoritate. Anexa nr. 3/05 Curtea Constituţională. Un amendament admis, un amendament respins la Anexa nr. 2. 7 minute. Dacă iniţiatorul vrea să-şi susţină amendamentul respins. Nu. Alte intervenţii? Nu. Vot pentru? 168. Împotrivă? 83. Abţineri? Nu sunt. Anexa nr. 3/05, adoptată cu majoritate. Anexa nr. 3/06 Consiliul Legislativ. Nu sunt amendamente. Intervenţii? Nu, mulţumesc. Vot pentru? 168. Împotrivă? 83. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Anexa nr. 3/06, adoptată cu majoritate. Anexa nr. 3/07 Curtea de Conturi. Nu sunt amendamente. Intervenţii? Nu. Vot pentru? 168. Împotrivă? 83. Abţineri? Nu sunt. Anexa nr. 3/07 a fost adoptată cu majoritate. Anexa nr. 3/08 Consiliul Concurenţei. Nu sunt amendamente admise sau respinse. Intervenţii? Nu. Vot pentru? 168. Împotrivă? 83. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Anexa nr. 3/08 a fost adoptată. Anexa nr. 3/09 Avocatul Poporului. Nu sunt amendamente. Intervenţii? Din sală : Nu sunt.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 168. Împotrivă? 83. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Anexa nr. 3/09 a fost adoptată cu succes, domnule avocat. Anexa nr. 3/10 Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Nu sunt amendamente admise sau respinse. Intervenţii? Nu. Mulţumesc. Vot pentru? 168. Împotrivă? 83. Abţineri? Nu sunt. Anexa nr. 3/10 a fost adoptată. 3/11 - Consiliul Naţional al Audiovizualului. Nu sunt amendamente. Intervenţii? Nu. Vot pentru? 168. Împotrivă? 83. Abţineri? Nu sunt. Anexa nr. 3/11 a fost adoptată. Anexa nr. 3/13 Secretariatul General al Guvernului. Un amendament admis, 40 de amendamente respinse. 33 de minute, timp de dezbatere. Dacă din iniţiatorii amendamentelor respinse vor să ia cuvântul. Vă rog. Vă rog.
Glad-Aurel Varga Glad Varga, deputat de Arad Punctul 38, suplimentarea bugetului propus pentru anul 2017 cu suma de 200 de mii de lei pentru obiectivul de investiţii "Catedrala Ortodoxă Arhiepiscopia Sfânta Treime, Arad". Doresc sprijinirea acestui obiectiv de investiţii. Vă solicit votul. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 83. Împotrivă? 170. Abţineri? Nu sunt. 2? 2. Vot pentru forma iniţială? 170. Împotrivă? 83. Mulţumesc. Amendamentul a fost respins. Alte intervenţii, dacă mai sunt, la 3/13 - Secretariatul General al Guvernului? Nu sunt. Vot pentru Anexa nr. 3/13, împreună cu amendamentul admis. Pentru? 170. Împotrivă? 82. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Anexa a fost adoptată. Ministerul Justiţiei - Anexa nr. 3/17. Nu sunt... (Discuţii în sală.) Mergem la Ministerul Justiţiei şi revenim. Revenim! (Discuţii în sală.) Revenim, domnule Dobre. Deci nr. 3/17 devine 3/14. Nu avem amendamente admise. 28 de amendamente respinse. (Discuţii în sală.) Vă rog, vă rog, vă rog! Da, la justiţie aveţi 25 de minute timp de dezbatere. Vă rog, iniţiator la amendamente respinse.
Gabriel Andronache Vă mulţumesc. Îmi cer scuze pentru intervenţia anterioară, s-a produs o mică confuzie, pentru că aceste amendamente au fost admise în mai multe comisii ale Parlamentului. Voi citi un amendament din cele pe care le-a depus grupul parlamentar şi vă spuneam în intervenţia anterioară că aceste amendamente se referă la îmbunătăţirea situaţiei din penitenciarele din România. Am mai afirmat că aceste amendamente au fost admise şi la Comisia pentru drepturile omului şi în Comisiile juridice reunite. Ne exprimăm nedumerirea de ce, dacă majoritatea parlamentară este atât de preocupată de situaţia din penitenciare, încât ar fi dorit să emită o ordonanţă de urgenţă pentru graţiere, de ce a respins în Comisiile reunite pentru buget, finanţe aceste amendamente? Nu există niciun fel de justificare pentru respingerea acestor amendamente şi de aceea vă adresăm rugămintea de a susţine amendamentele propuse de noi. Voi da citire unuia dintre acestea, urmând ca celelalte amendamente să fie susţinute de colegii mei. Pe cale de consecinţă, propunem suplimentarea sumelor prevăzute la Anexa nr. 3/17/01 Ministerul Justiţiei/Capitolul 5 000/Grupa 20/Titlul II Bunuri şi servicii cu suma de 36 000 de mii de lei în vederea dublării alocaţiei de hrană pentru deţinuţii din sistemul penitenciar. Vă rugăm, domnule preşedinte, să supuneţi la vot acest amendament. Mulţumesc. Din sală : Poziţia care e?
Gabriel Andronache Este poziţia 1 de la amendamentele respinse.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 83. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu sunt... 1, 2... 3. Mulţumesc. Vot pentru forma iniţială? Vot pentru forma iniţială? 171. Împotrivă? 84. Abţineri? Aceleaşi abţineri, 3, bănuiesc. Da. Mulţumesc. Dacă mai sunt intervenţii la Anexa nr. 3/17. Da. Vă rog, doamna Gorghiu. Domnul Steriu şi, după aia, doamna Gorghiu.
Valeriu-Andrei Steriu Am propus suplimentarea sumei aferente Subcapitolului 17/02 cu suma de 105 000 de mii de lei, respectiv este o majorare cu 10% pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Suplimentarea este necesară în vederea alinierii condiţiilor din penitenciare la normele europene. Am precizat şi sursa de finanţare. Poziţia 7.
Petru Movilă Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vorbim probabil despre cel mai discutat şi promis proiect în România în ultimii 10 ani - "Autostrada Ungheni - Iaşi - Târgu Mureş", proiect pentru care, în perioada 2007 - 2012, s-a realizat un studiu de fezabilitate care a costat peste 5 milioane de euro şi nu a fost recepţionat, proiect pentru care au făcut promisiuni miniştrii Rus, Costescu, prim-ministrul Cioloş şi aşa mai departe..., Victor Ponta, preşedintele Iohannis. Numai cine nu a vrut nu a promis acest proiect. Şi nu s-a realizat. Şi mai e un lucru foarte important: anul trecut, la dezbaterea de buget, ministrul transporturilor, domnul Costescu, a venit în plenul Parlamentului şi a promis că vor exista bani pentru acest studiu de fezabilitate. Nu în ultimul rând, este un proiect pentru care toate grupurile parlamentare din judeţul Iaşi au depus amendament şi vreau să le mulţumesc. A depus amendament pentru acest proiect Grupul PNL, a depus Grupul USR şi, bineînţeles, colegii mei de la PSD au propus două amendamente prin grupul parlamentar, colegii de acolo, şi, individual, prin deputatul Ciuhodaru. Şi, sigur, acest proiect este foarte important. Nu mai spun decât că, ţinând cont de faptul că este susţinut de toate grupurile parlamentare, ar trebui să treacă. Dacă nu, cei care au promis din grupurile lor parlamentare nu au făcut decât un exerciţiu de imagine. Amendamentul este următorul: introducerea în bugetul Ministerului Transporturilor a obiectivului de investiţii "Autostrada Iaşi - Târgu-Mureş", cu suma de 18 500 de mii de lei. Se ştie foarte clar, suma este necesară pentru realizarea studiului de fezabilitate autostradă... Din sală : Refacere.
Petru Movilă Nu este nicio refacere... sau refacere, domnule coleg. Vă mulţumesc şi voi beneficia şi de votul dumneavoastră. Sunt trei tronsoane importante: Ungheni - Târgu Neamţ, Târgu-Neamţ - Ditrău şi Ditrău - Târgu Mureş. Pentru noi, pentru Moldova, cel mai important tronson este tronsonul Târgu-Neamţ - Ditrău, pentru că este nevoie să trecem munţii pentru transportatori, turişti şi alte activităţi economice sau de timp liber. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 80. Împotrivă? 180. Abţineri?
Petru Movilă Domnule preşedinte, vă mulţumesc foarte mult...
Petru Gabriel Vlase Abţineri? Domnule deputat! Vot pentru forma iniţială? 180. Împotrivă? 80. Adoptat în forma iniţială. Mulţumesc, domnule deputat, mai aveţi?
Petru Movilă Da, sigur...
Petru Gabriel Vlase Vă rog.
Petru Movilă Nu avem procedură, dar mi-ar face mare plăcere să renumărăm voturile, domnule preşedinte, pentru că sunt convins că, în niciun caz, nu au fost 80 de voturi pentru un proiect susţinut de toate grupurile parlamentare.
Petru Gabriel Vlase Mi-e frică să numărăm, că o să iasă mai puţini. (Discuţii în sală.)
Petru Movilă Sigur. Eu vă înţeleg, este aceeaşi procedură ca la programul de campanie, programul de guvernare şi buget. Deci este absolut firesc ce spuneţi. Poziţia 105. La fel, un proiect foarte important pentru municipiul Iaşi, susţinut, de altfel, de toate grupurile parlamentare, cu excepţia ALDE. Şi eu le mulţumesc colegilor mei din Iaşi, parlamentari, cum, probabil, şi ei vor face acest lucru. Se suplimentează obiectivul de investiţii "Variantă de ocolire a municipiului Iaşi - Etapa a II-a - variantă nord", cu suma de 1 350 de mii de lei, sumă necesară pentru finalizarea celei de-a doua părţi a şoselei de centură a municipiului Iaşi, obiectiv care a fost realizat în 2008 - 2012, iar din 2012 până astăzi nu a mai fost alocat niciun leu pentru acest tronson al şoselei de centură. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 84. Împotrivă? 171. Abţineri? 4. Mulţumesc. Vot pentru forma iniţială? 171. Împotrivă? 84. Şi aceleaşi 4 abţineri. Mulţumesc. Alte intervenţii? Doamna Gorghiu, vă rog.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? Deci, domnule deputat, dacă numără, sunt opt cu mâna sus. 80. (Râsete, discuţii în sală.) Împotrivă? 180. Abţineri? Nu sunt.
Petru Movilă Domnule preşedinte, mulţumesc frumos...
Petru Gabriel Vlase Domnule deputat, lăsaţi-mă să termin.
Petru Movilă Mulţumesc... Nu aţi terminat?
Petru Gabriel Vlase Mai am, mai am ceva de spus.
Petru Movilă A! Îmi cer scuze. Dacă eraţi la Comisia de buget, finanţe terminaţi repede de numărat.
Petru Gabriel Vlase Dumneavoastră, care aţi venit nou în Parlament acum?! Vot pentru forma iniţială? 180. Din sală : Cinci mandate.
Petru Gabriel Vlase Aşa, e la cinci mandate. Împotrivă? 80. Adoptat. Vă rog, domnule deputat.
Petru Movilă Domnule preşedinte, vreau să mulţumesc colegilor, în primul rând celor de la PSD care au îndrăznit să depună acest amendament, şi sper ca Ministerul Transporturilor, chiar dacă acest amendament este respins, să ţină cont de solicitarea noastră. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Şi eu vă mulţumesc. Până la 110, dacă mai sunt alte intervenţii. (Discuţii la prezidiu.) Domnule Bichineţ, vă rog.
Corneliu Bichineţ Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Judeţul Vaslui nu cere bani pentru autostrăzi pentru că are şi judeţul nostru este brăzdat, de altfel, de autostrăzi dintr-o parte în alta. Avem şi şosele suspendate...
Petru Gabriel Vlase Şi suspendate, da!
Corneliu Bichineţ ...graţie bunelor guvernări anterioare. Nu cerem bani nici pentru drumuri naţionale, doar pentru drumuri judeţene, vă rog să alocaţi suma de 25 000 de mii de lei. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Vot pentru forma iniţială? (Discuţii în sală.) Domnule deputat, lăsaţi-mă să-mi fac treaba. Dacă veniţi... Vă dau cuvântul. Mergeţi acolo. Nu este obligatoriu să vă dau cuvântul. (Discuţii în sală.) Vot pentru forma iniţială? 171. Împotrivă? 73. Adoptat. Vă rog, domnul... Procedură, da?
Cătălin Drulă Domnule preşedinte, Noi nu am votat şi tot aţi numărat 80. (Discuţii în sală.) În primul rând, vreau să vă felicit pentru că număraţi foarte rapid, merită să mergeţi la "Românii au talent", adică nu am mai văzut pe nimeni să poată număra 180 de voturi dintr-o clipită. (Discuţii în sală; aplauze.) Dar măcar, când nu votăm, nu ne număraţi grupul. Aţi spus tot 80 de voturi, dar noi nu am votat în cazul acesta.
Petru Gabriel Vlase Dacă până la 110 mai aveţi intervenţii. 107. Domnule deputat.
Petru Movilă Stimaţi colegi, nu înainte de a mulţumi colegilor parlamentari de Neamţ şi de Mureş, care au votat autostrada - mulţumesc. La 107, pentru că în proiectul de buget judeţul Iaşi, dintre judeţele Moldovei, era pe locul 7 ca alocare de buget, se aprobă introducerea în Anexa nr. 3/24/29 a obiectivului de investiţii "Modernizare drumuri judeţene din judeţul Iaşi" cu credite bugetare şi de angajament de 25 000 de mii de lei în anul 2017. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 180. Abţineri?
Petru Movilă Domnule preşedinte, mulţumesc mult. Vă sugerez ca la urmă... (Discuţii în sală.) Pentru varianta iniţială.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru forma iniţială? 180. Împotrivă? 80. Adoptat.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 81. Împotrivă? 170. Abţineri? Nu sunt... Sunt? 2. Vot pentru forma iniţială? 171. Împotrivă? 82. Abţineri? Aceleaşi 2. Mulţumesc. Vă rog, doamnă senator. Vă rog, dacă mai aveţi alt amendament.
Petru Movilă Domnule preşedinte, vă sugerez ca la următorul minister să creşteţi numărul de voturi "pentru", măcar la 95. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Sigur. De la 110 la... La 110? (Discuţii în sală.)
Petru Gabriel Vlase 108.
Valeriu-Andrei Steriu 108. Solicităm alocarea sumei de 2 000 de mii de lei în vederea realizării de facilităţi pentru accesul persoanelor cu handicap în reţeaua metroului din Bucureşti. Astăzi nu există decât două staţii în care persoanele cu handicap se pot urca. Am prevăzut sumele din care poate fi făcută această alocare.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 73. Împotrivă? 180. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 180. Împotrivă? 73. Adoptat.
Valeriu-Andrei Steriu 109. Solicităm suplimentarea sumei alocate pentru finalizarea Magistralei V - Metrou, Drumul Taberei, Etapa I. Solicităm suma de 298 663 de mii de lei în vederea finalizării în anul 2017 a acestei magistrale atât de importante pentru a scădea traficul din Bucureşti.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 73. Împotrivă? 180. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 180. 73 împotrivă. Adoptat.
Valeriu-Andrei Steriu Număr marginal 110. Solicităm suma de 25 000 de mii de lei în vederea accelerării finalizării investiţiei "Pasaj suprateran pe DJ602, centura Bucureşti, Domneşti". Este vitală pentru a asigura ieşirea cetăţenilor din sud-estul Bucureştiului spre drumurile din această zonă.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 73. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. 73. Adoptat. Vă rog, domnule Steriu.
Valeriu-Andrei Steriu 111. Solicităm suma de 550 de mii de lei pentru finalizarea lucrărilor la centura ocolitoare a municipiului Făgăraş. Am precizat sursa de finanţare şi cu aceşti bani se poate începe şi finaliza această lucrare.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 73. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă 73. Adoptat.
Valeriu-Andrei Steriu Poziţia 112. Pentru toţi cei care locuiesc în Oltenia - şi ştiu cât de greu se trece spre Craiova -, solicităm suma de 550 de mii de lei pentru realizarea centurii ocolire oraş Balş.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 73. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. 73 împotrivă. Adoptat.
Valeriu-Andrei Steriu Solicităm suma de 4 500 de mii de lei pentru completarea bugetului Consiliului General al Municipiului Bucureşti cu destinaţia "Program fluidizare trafic în oraşul Bucureşti". Ştim cu toţii cât de greu se circulă în oraşul Bucureşti. Cred că, cu aceşti bani puşi la dispoziţia Primăriei Bucureşti, putem, într-adevăr, să organizăm un trafic fluent în oraşul Bucureşti.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? (Discuţii în sală.)
Valeriu-Andrei Steriu 113 marginal.
Petru Gabriel Vlase 73. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. 73. Adoptat. Vă rog.
Valeriu-Andrei Steriu Se solicită suma de 5 500 de mii de lei pentru completarea bugetului Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu destinaţia "Piste de biciclete", atât de necesare în Bucureşti. Astăzi există doar două realizate în mod real şi, cu un trafic descongestionat pe partea aceasta de biciclete, cu siguranţă se va putea circula mult mai bine şi mult mai sănătos în Bucureşti.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 73. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. 73. Adoptat. Mulţumesc, domnule deputat. Până la 120, dacă mai sunt intervenţii.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 83. Împotrivă? 170. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 170. Împotrivă? 83. Mulţumesc. Respins. Vă rog, doamnă senator.
Cristian-George Sefer Cristian Sefer, deputat PMP, Călăraşi Punct marginal 115. Se alocă suma de 5 000 de mii de lei pentru realizarea lucrărilor de pre-dragare şi construcţii hidrotehnice speciale în vederea creşterii numărului de zile de navigaţie pe Dunăre, pe Braţul Borcea, pe sectorul Dunăre - Călăraşi. Asigurarea finanţării necesare asigurării condiţiilor de navigare este vitală pentru dezvoltarea municipiului Călăraşi.
Petru Gabriel Vlase Aţi terminat?
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 74. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. 74. Adoptat.
Cristian-George Sefer Punct marginal 116. Se alocă suma de 10 000 de mii de lei pentru realizarea lucrărilor de prevenire a înzăpezirii prin montarea de panouri parazăpezi pe drumul naţional DN21 Drajna - Călăraşi. Investiţia este absolut necesară pentru evitarea izolării municipiului Călăraşi în condiţii de vreme nefavorabilă.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 74. Împotrivă? 176 Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. 74. Adoptat. Până la 120, alte intervenţii? Nu. De la 120 la 130? Nu. De la 130 la 140? Vă rog, domnule deputat.
Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu Amendamentul nr. 137 nu prevede nicio modificare bugetară, ci doar un angajament pentru un studiu de fezabilitate pentru drumul de mare viteză de la Buzău până la Paşcani. Şi aş ruga pe domnul ministru al transporturilor să ne asigure că aceste drumuri expres sunt prevăzute în lista aceasta de studii de fezabilitate pe care nu am primit-o încă. Ar asigura cetăţenii a cinci mari judeţe că acest studiu se va îndeplini, studiu care a fost scos la licitaţie în decembrie şi acum este în curs de finalizare. Puteţi să daţi cuvântul ministrului, conform Regulamentului.
Petru Gabriel Vlase Domnule deputat, stabilesc eu ce trebuie să fac. Dumneavoastră susţineţi-vă... V-aţi susţinut amendamentul? Mai aveţi unul? (Discuţii în sală.) Vot pentru? 75. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 75. Adoptat în forma iniţială. Dacă mai sunt intervenţii până la 140.
Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu Procedură.
Petru Gabriel Vlase Procedură.
Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu Vreau să reamintesc, conform Regulamentului, aceste şedinţe sunt înregistrate pe bandă magnetică şi se stenografiază. Vă reamintesc că a mai fost un caz în care s-a fraudat votul, cel al doamnei Roberta Anastase, care este mic copil pe lângă ce se întâmplă aici. (Discuţii în sală.)
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc, domnule deputat, pentru acuzaţii. De la 140 la 150? Vă rog.
Bogdan-Ionel Rodeanu Domnule preşedinte, cu permisiunea dumneavoastră, 138. Am ridicat mâna.
Petru Gabriel Vlase 138. Vă rog, domnule deputat.
Bogdan-Ionel Rodeanu Bogdan Rodeanu mă numesc, sunt deputat al Circumscripţiei nr. 18. Amendamentul are numărul 138 marginal. Este un amendament care vizează drumul expres Galaţi - Brăila - autostrada A2 - Călăraşi. Amendamentul a fost respins ieri în Comisia pentru transporturi şi, în urma discuţiei, de altfel, foarte amabilă, cu domnul ministru, ne-a precizat că acesta este inclus în Master Plan, dar începând cu anul 2021 încolo. Ceea ce sugerez şi ceea ce am solicitat prin acest amendament, este alocarea unor bani, unor bani pentru studii tehnice, studii de prefezabilitate, pentru a vedea indicatorii tehnico-economici şi socio-financiari..., socio-economici şi tehnico-financiari. Această arteră este necesară pentru o conectare a celei de-a doua aglomerări urbane din România, mă refer la zona Galaţi -Brăila, de autostrada A2, de Constanţa şi Bucureşti. Este o zonă cu două oraşe dunărene, cu două şantiere navale şi platforme mari siderurgice şi industriale. Totodată, Galaţiul deţine unul dintre cele mai complexe puncte de frontieră din Europa de Est, cu patru tipologii care sunt administrate local şi ţinem o mare parte din tot ce înseamnă intrare în România prin sudul Moldovei şi partea de Ucraina. Solicitarea noastră, repet, nu este o sumă mare, este o sumă mică, dar care să ne ofere nouă ceea ce ştim deja, certitudinea că elementele pe baza cărora a fost făcut Master Planul acum ceva timp s-au mai schimbat, iar Galaţiul, ritmul de dezvoltare în zona Galaţi - Brăila necesită un astfel de element de conectare cu restul ţării. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 75. Împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 172. 75. Adoptat. Vă rog, domnule deputat, cu 131, 132. Vă rog.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? Vă rog, vot! 75. Împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 172. 75. Adoptat. Vă rog.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 75. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 173. 75. Adoptat.
Petru Gabriel Vlase Şi eu mulţumesc. Până la 140, dacă mai sunt intervenţii. Nu. De la 140 la 150? Vă rog.
Cătălin Drulă Este vorba de 148. Este un amendament care propune suplimentarea sumelor alocate pentru întreţinerea drumurilor, deci întreţinerea infrastructurii rutiere. Alocarea de anul acesta este la jumătate faţă de anul trecut, faţă de cheltuielile de anul trecut şi la o treime faţă de cele de acum doi ani. Menţionez că aceste transferuri reprezintă sursa cea mai importantă de menţinere a drumurilor la un standard de calitate, drumuri fără gropi. Alocarea propusă, de 289 de milioane de lei, faţă de cheltuielile de 584 de anul trecut, este absolut insuficientă. Răspunsul pe care l-am primit în comisie este neserios, respectiv că se vor mai aloca bani la rectificare. Un buget se face pentru un an întreg, nu se face cu gândul că mai alocăm la rectificare. Prin urmare, vă propun, prin acest amendament, suplimentarea cu 100 de milioane.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? Acum ce ar trebui să fac, să vă număr doar pe dumneavoastră, că aici nu ridică nimeni mâna? 75. Împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 172. 75. Adoptat. Până la 150, da? Vă rog.
Tudor - Vlad Benga Tudor Benga, deputat USR de Braşov. Am trei amendamente, de la 144 la 146. Toate trei au surse de finanţare absolut OK, toate trei au studii de fezabilitate şi documentaţie absolut OK şi toate trei au fost respinse pe motiv de faptul că responsabilitatea stabilirii priorităţilor se află în altă parte decât la Parlament. Ce vreau eu să vă spun, dragi colegi parlamentari ai majorităţii? De zile întregi, sunt sute de mii de români în stradă! (Discuţii, vociferări în sală.) De zile întregi majoritatea parlamentară se face că plouă! Dragi parlamentari, veţi deconta costul politic pentru tăcerea... (Discuţii, vociferări în sală.)
Petru Gabriel Vlase Domnule deputat! (Discuţii în sală.) Mulţumesc. Înţeleg că nu v-aţi susţinut niciun amendament, aţi avut o declaraţie politică neregulamentară. Alte intervenţii dacă sunt, vă rog. (Discuţii în sală.) Domnul deputat Tinel Gheorghe, procedură, da?
Tinel Gheorghe Domnule preşedinte de şedinţă, am o rugăminte...
Petru Gabriel Vlase Şi eu.
Tinel Gheorghe Când supuneţi la vot amendamentul din proiectul de buget, aşa cum a trecut el în Comisia de buget, finanţe, supuneţi nu numai votul pentru, supuneţi şi votul împotrivă şi abţinerile pentru că, altfel, stenograma o să noteze numai votul pentru şi celelalte voturi nu. (Discuţii în sală.)
Petru Gabriel Vlase Da, probabil că eu n-am fost în sală în ultimele 8 ore şi n-am... (Discuţii în sală.) Până la 150, dacă mai sunt amendamente de susţinut. Nu. De la 150 la 160? Vă rog. Nu. De la 161, 162? Sunt ultimele două. Nu. Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/24 Ministerul Transporturilor, în integritatea ei. Cine este pentru? 178. Împotrivă? 75. Abţineri? Nu sunt. Anexa nr. 3/24 Ministerul Transporturilor a fost adoptată cu majoritate. Ministerul Educaţiei Naţionale. 2 amendamente admise, 56 de amendamente respinse. 42 de minute, dezbatere. Vă rog, iniţiatorii amendamentelor respinse, dacă vor să susţină. De la 1 la 10? Doamna Turcan.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 170. Abţineri? 1..., 2. Vot pentru forma iniţială? 170. Împotrivă? 80. Mulţumesc. Respins. Alte intervenţii, dacă mai sunt, la 3/17? Vă rog, doamnă deputat.
Raluca Turcan Bună seara, domnule ministru. Dragi colegi, Partidul Naţional Liberal vă propune să suplimentaţi sumele prevăzute la Anexa nr. 3/25 de la Ministerul Educaţiei Naţionale pentru pregătire profesională cu suma de 60 000 de mii de lei, pentru "masteratul didactic". Ştim cu toţii că masteratul didactic este o realitate doar pe hârtie. Există un angajament luat din partea Ministerului Educaţiei Naţionale de a fi pus în practică. Acest masterat didactic reprezintă, practic, o investiţie strategică în resursa umană pentru o bună pregătire a cadrelor didactice. În România avem nevoie, în medie, de 4 000 de profesori bine pregătiţi. Masteratul didactic reprezintă o provocare pentru ca tinerii să îmbrăţişeze meseria de profesor şi pentru a fi stimulaţi să aibă performanţă în această meserie. Ştiţi că masteratul didactic funcţionează sub forma de bursă echivalentă cu un salariu minim de debutant. Eu cred că această formă de pregătire a corpului profesoral din România este necesară, aşa că, vă rog, domnule ministru, poate discutaţi cu ministrul finanţelor şi, împreună cu Comisia pentru buget, finanţe, să agreăm să suplimentăm suma acordată pentru aplicarea şi funcţionarea masteratului didactic. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc şi eu. Vot pentru? 75. Împotrivă? 178. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 178. Împotrivă? 75. Adoptat. Doamna Cherecheş, de la 1 la 10, da?
Petru Gabriel Vlase Vă rog.
Florica Cherecheş Marginal 2. Solicităm suplimentarea bugetului Ministerului Educaţiei Naţionale de la 157 500 de mii de lei la 320 000 de mii de lei pentru acordarea de burse profesionale pentru învăţământul profesional. Abandonul şcolar, şomajul în rândul tinerilor, sărăcia acută şi decalajul dintre tinerii români şi europeni au crescut în ultimii ani şi ameninţă viitorul noii generaţii. Dacă vrem să scadă şomajul, dacă vrem ca tinerii noştri să fie incluşi şi abandonul să scadă, trebuie neapărat să susţinem dezvoltarea învăţământului profesional. Şi o formă prin care putem s-o facem este suplimentarea bugetului pentru acordarea de burse profesionale.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 75. Împotrivă? 178. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 178. Împotrivă? 75. Adoptat. Vă rog, intervenţii... marginal 1 - 10.
Sorin-Dan Moldovan Marginal 4. Deputat Sorin Moldovan, Cluj Se propune suplimentarea sumelor prevăzute la Anexa nr. 3/25/02 Ministerul Educaţiei Naţionale, art. 03 cu suma de 25 000 de mii de lei pentru reparaţii capitale aferente activelor fixe. Investiţiile în repararea şi reabilitarea şcolilor au fost stopate mai bine de patru ani. În continuare, la fiecare început de an şcolar, constatăm că există peste 1 200 de şcoli şi grădiniţe fără autorizaţie de funcţionare, 800 de unităţi de învăţământ în renovare şi reabilitare, peste 100 000 de elevi pentru care şcoala este una fără autorizaţie de funcţionare. Este cât se poate de reală situaţia.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru, vă rog. 75. Împotrivă? 178. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 178. Împotrivă? 75. Adoptat. Vă rog.
Sorin-Dan Moldovan Punctul 5 marginal. Se propune suplimentarea sumelor prevăzute la Anexa nr. 3/25/02 Ministerul Educaţiei Naţionale, Capitolul 6501, Subcapitol 04, Titlul "Învăţământ secundar" cu suma de 250 000 de mii de lei în vederea generalizării programului "Şcoală după Şcoală". Una din trei familii întâmpină dificultăţi în ceea ce priveşte supravegherea copilului după orele de şcoală. Toţi aceşti copii au nevoie de un program de tipul after-school. Sunt în jur de 700 000 de copii în România care nu frecventează şcoala în mod regulat, iar 51% din copiii şi adolescenţii din ţara noastră sunt afectaţi direct de riscul sărăciei şi al excluziunii sociale.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 75. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 75. Adoptat. Vă rog, doamna Cherecheş.
Florica Cherecheş Marginal 6. Se propune suplimentarea sumelor prevăzute la Anexa nr. 3, Capitolul 6510, Subcapitol 11, "Internate şi cantine pentru elevi" cu suma de 35 000 de mii de lei pentru respectarea angajamentelor prevăzute în Ordonanţa de urgenţă nr. 81/2016, conform căreia elevii din mediul rural care urmează învăţământul dual în altă localitate decât cea de domiciliu beneficiază de gratuitate în internatele şcolare. Acest amendament vine în sprijinul încurajării tinerilor de a urma o formă de învăţământ profesional şi de a descuraja abandonul şcolar în rândul tinerilor din mediul rural.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 75. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 75. Adoptat. Alte intervenţii până la 10? Vă rog.
Raluca Turcan Dragi colegi, Aici, în Parlamentul României, de fapt, nu în această structură, în structura trecută, a fost votat un proiect de lege pe care l-am iniţiat pentru decontarea navetei profesorilor navetişti. A fost votat în unanimitate în Camera Deputaţilor, pierdut în Senatul României. Cred că 65 000 de profesori navetişti în momentul de faţă în România trebuie să beneficieze de decontarea navetei şi de aceea vă propunem suplimentarea bugetului Ministerului Educaţiei Naţionale cu suma de 30 000 de lei în vederea decontării navetei cadrelor didactice. În felul acesta îi vom ajuta să nu mai scoată bani din buzunar pentru a-şi face datoria. Reprezintă un stimulent pentru ca în zonele defavorizate să ajungă cadre didactice bine pregătite. Aşadar, această propunere, acest amendament reprezintă o motivaţie în plus pentru creşterea calităţii corpului didactic. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 75. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 75. Adoptat. Dacă mai sunt intervenţii până la 10. De la 1 la 10, dacă mai sunt intervenţii. Nu. De la 10 la 20? Vă rog.
Sorin-Dan Moldovan Domnule preşedinte, Marginal 11. Se propune alocarea sumei de 4 183 386 de mii de lei pentru finanţarea de bază a învăţământului superior. Finanţarea de bază reprezintă principala sursă de finanţare a învăţământului superior românesc. În prezent, subfinanţarea învăţământului superior reprezintă una dintre cele mai cronice probleme ale acestui sistem. Dat fiind faptul că sunt alocaţi mult prea puţini bani, calitatea învăţământului superior românesc este afectată. De asemenea, precaritatea serviciilor studenţeşti poate fi pusă tot pe seama subfinanţării acestora. Un calcul just şi echitabil al alocării pentru finanţarea de bază ar trebui să pornească de la indexarea sumei din 2008 cu 208,9% pornind de la evoluţia inflaţiei, 37%, creşterea economică, 2,34%, sau creşterile salariale de 49% din această perioadă. În 2008 suma alocată a fost una de 3 122 de lei. Vă reamintesc că Partidul Social Democrat şi ALDE şi-au asumat într-un răspuns formulat la propunerile Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, care a fost făcut şi public, că vor susţine aceste amendamente. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 75. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 75. Adoptat. Vă rog, domnule deputat.
Petru Gabriel Vlase Vă rog, procedură. Da, verificaţi ce s-a spus mai înainte. Vă rog.
Dumitru Oprea Deputat Oprea Am o rugăminte către toţi parlamentarii ce participă la acţiunea asta de vot pe buget. Nu mai siluiţi limba română, fraţilor! Este cea mai mare blasfemie să folosiţi cuvinte care nu au ce căuta în Parlament. "Marginal!" Ce este marginalul? E secundar. Citiţi corect coloana. Un alt coleg în mandatul trecut, citea "număr criteriu". Vă rog frumos, puneţi o căutare pe Google şi tot ce aţi pus "marginal" puneţi "număr curent".
Petru Gabriel Vlase Mulţumim, domnule profesor. Număr curent. Vă rog, de la 13 la 20 dacă sunt intervenţii. PMP. Vă rog.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 81. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială, vă rog. 171. Împotrivă? 81. Mulţumesc. Respins. Alte intervenţii la 3/17? Vă rog.
Liviu-Ioan Balint Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Liviu-Ioan Balint, deputat PMP Sălaj Număr criteriu 15. Se propune alocarea sumei - (Râsete în sală; aplauze.) - de 3 075 de mii de lei pentru realizarea obiectivului de investiţii "Extindere şi reabilitare termică, instalaţii şi dotări, Şcoala «Lucian Blaga», Jibou, judeţul Sălaj".
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 75. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 75. Abţineri? Nu. Adoptat. Vă rog.
Liviu-Ioan Balint Număr criteriu 16. Se propune alocarea sumei de 500 000 de mii de lei pentru realizarea obiectivului de investiţii "Reabilitare termică, instalaţii şi dotări clădire socială, clădire cantină şi sală de sport aparţinând Liceului Teoretic «Ion Agârbiceanu», Jibou, judeţul Sălaj".
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 75. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 75. Abţineri? Nu sunt. Adoptat.
Liviu-Ioan Balint Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc şi eu. Până la 20, intervenţii? Vă anunţ că se pregăteşte domnul Simionică să ia cuvântul.
Adrian-Mihăiţă Todoran Nr. crt. 17. Adrian Todoran, deputat de Maramureş Propun alocarea unei sume de 540 000 de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Reabilitarea şi modernizarea Şcolii nr. 1, localitatea Ilba, comuna Cicîrlău, judeţul Maramureş".
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 75. Împotrivă? 175. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 175. Împotrivă? 75. Abţineri? Nu. Adoptat.
Adrian-Mihăiţă Todoran Propun alocarea sumei de 755 000 de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Reabilitare şi extindere pentru Şcoala de arte şi meserii din comuna Ocna Şugatag, judeţul Maramureş", un judeţ iubit de foarte mulţi dintre dumneavoastră. Aştept un vot pozitiv.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 75. Împotrivă? 175. Abţineri? Nu. Una? O abţinere. Vot pentru forma iniţială? 175. Împotrivă? 75. Abţineri? Nu. Adoptat.
Bogdan-Ionel Rodeanu Bună ziua! Bogdan Rodeanu, deputat USR În cunoştinţă de cauză asupra finalităţii intervenţiei mele, totuşi îndrăznesc să susţin amendamentul respins, pe care îl găsiţi la poziţia 5. Este vorba de alocarea unei sume de 1 000 de mii de lei pentru studii de fezabilitate, note conceptuale pentru crearea a cel puţin două obiective de detenţie cu o destinaţie specială, specială pentru noi, dar nu pentru toată Europa. Este vorba de reeducarea deţinuţilor care sunt condamnaţi pe anumite tipologii şi cu anumite caracteristici particulare ale sentinţei lor şi care trebuie să fie reintegraţi în societate, trebuie să fie incluşi în programe de ecologie umană, idei şi probleme pe care trebuie să le rezolvăm pentru a ne ralia la normele Uniunii Europene în ceea ce priveşte minimizarea recidivei. Nu este o sumă mare. Ideea în sine este să fim conştienţi dacă aceste două obiective se pot face, nu am cerut bani pentru construcţii, am cerut bani pentru aceste studii care ne pot spune nouă dacă, într-adevăr, ideea este viabilă, dacă se poate face şi dacă o putem bugeta pentru anul 2018, corect, coerent şi pe o sumă bine ştiută. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Adrian-Mihăiţă Todoran Propun alocarea unei sume de 800 000 de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Reparaţii la clădirea Şcolii nr. 1, comuna Moisei, judeţul Maramureş".
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 75. Din sală : Ce bună numărătoare!
Petru Gabriel Vlase Bună. În afară de băşcălie mai ştiţi ceva? Sunt doi colegi aici care de 12 ore numără încontinuu. Împotrivă? 175. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 175. Împotrivă? 75. Abţineri? Nu sunt. Adoptat.
Adrian-Mihăiţă Todoran Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc şi eu. De la numărul criteriu 20, vă anunţ, domnul deputat Simionca, prietenul nostru, nu are decât cinci.
Ionuţ Simionca De data asta am doar cinci şi, din respect, pentru dumneavoastră o să le citesc pe toate, că sunt conştient că o să votaţi... Nu pot? Bine, haideţi că le facem repede şi mergem şi noi acasă. Nr. crt. 20. Finanţarea obiectivului de investiţii "Extindere, reabilitare şi modernizare Şcoala Generală Poienele Zagrii, comuna Zagra, judeţul Bistriţa Năsăud" cu suma de 1 240 900 de lei. Motivarea: se propune admiterea amendamentului întrucât populaţia comunei se află în creştere, fiind nevoie de creşterea numărului de săli de clasă, precum şi de modernizarea acestora. (Intervenţie neinteligibilă din sală.)
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vă rog! Vă rog!
Ionuţ Simionca Mulţumesc mult.
Petru Gabriel Vlase Vă rog! Vot pentru? 75. Împotrivă? 176. (Intervenţie neinteligibilă din sală.) Domnule Floroiu, vă rog frumos! Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 176. Abţineri... Împotrivă, mă scuzaţi? 75. Abţineri? Nu. Adoptat. Vă rog, domnule deputat.
Ionuţ Simionca Nr. crt. 21. (Intervenţie neinteligibilă din sală.) Păi, aveţi dreptate să ne susţineţi şi câteva amendamente de-ale noastre.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 81. Împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 172. Împotrivă? 81. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Alte intervenţii la 3/17? Nu mai sunt intervenţii la Anexa nr. 3/17. Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/17 Ministerul Justiţiei în integralitatea ei. Vot pentru? 170. Împotrivă? 81. Abţineri? Nu. Mulţumesc. Adoptată cu majoritate. Ne întoarcem la 3/14 - Ministerul Afacerilor Externe. Nu sunt amendamente admise. 24 respinse. 20 de minute timp de dezbatere. Dacă sunt iniţiatori care doresc să-şi susţină amendamentele. Vă rog, domnule deputat.
Petru Gabriel Vlase Domnule deputat, susţineţi amendamentele, nu mai dialogaţi cu sala.
Ionuţ Simionca Nr. crt. 21. Finanţarea obiectivului de investiţii "Reabilitare Şcoală Generală Aluniş, comuna Zagra, judeţul Bistriţa Năsăud" cu suma de 900 000 de lei. Se propune admiterea amendamentului întrucât prezenta clădire în care funcţionează se află într-o stare avansată de uzură.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 75. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 175. Împotrivă? 75. Abţineri? Nu. Adoptat. Vă rog.
Ionuţ Simionca 22. Finanţarea obiectivului de investiţii "Reabilitare şi modernizare Şcoala Dumbrăviţa din localitatea Dumbrăviţa, comuna Spermezeu, judeţul Bistriţa Năsăud" cu suma de 630 308 lei. Motivare: se propune admiterea amendamentului întrucât prezenta clădire în care funcţionează se află într-o stare avansată de uzură.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? Vot pentru! 75. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 75. Adoptat.
Ionuţ Simionca Nr. crt. 23. Finanţarea obiectivului de investiţii "Reabilitare şi modernizare Şcoala Sita din localitatea Sita, comuna Spermezeu, judeţul Bistriţa Năsăud" cu suma de 662 628 de lei. Motivare: se propune admiterea amendamentului întrucât se prezenta clădire în care funcţionează se află într-o stare avansată de uzură.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 75. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 175. Împotrivă? 75. Abţineri? Nu. Adoptat. Vă rog.
Ionuţ Simionca 24. Finanţarea obiectivului de investiţii "Proiect tehnic, execuţie şi dotare sală festivităţi în localitatea Cepari, comuna Dumitra, judeţul Bistriţa Năsăud" cu suma de 900 000 de lei. Motivare: în vederea desfăşurării în condiţii optime a diverselor manifestări din localitatea Cepari.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? Vot pentru? 77. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 77. Abţineri? Nu. Adoptat.
Ionuţ Simionca Vă mulţumesc pentru timpul dumneavoastră.
Florin-Claudiu Roman Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Se propune suplimentarea sumelor prevăzute la 3/14/02 - Ministerul Afacerilor Externe, "Cheltuieli" cu suma de 1 000 de mii de lei pentru cheltuieli de repatriere a cetăţenilor români decedaţi pe teritoriul altor state. În condiţiile în care... Motivaţia amendamentului: în condiţiile în care peste 3 milioane de români trăiesc în afara frontierelor României, este imperios necesară asigurarea finanţărilor pentru plata cheltuielilor de repatriere a cetăţenilor români decedaţi pe teritoriul statelor de reşedinţă pentru care familia nu poate suporta costurile de repatriere şi nu există posibilitatea înhumării sau incinerării... în care a survenit decesul. Sursa de finanţare: diminuarea cu suma de 1 000 de mii de lei a sumelor prevăzute la Anexa nr. 3/65 Ministerul Finanţelor Publice - Acţiuni Generale, Titlul III Dobânzi. Aşa cum ştiţi, sunt 3 milioane de români care trăiesc în străinătate. Doar anul trecut am avut 2 500 de mii de români care au decedat în afara graniţelor ţării, iar statul român îi abandonează pe aceşti români lăsându-i pe... cei care mai au rude în ţară nu-i pot ajuta şi e imperios necesar ca statul român să nu-şi uite morţii din străinătate, chiar dacă nu sunt morţii lui Dragnea din Teleorman. Vă mulţumesc. (Discuţii în sală.)
Petru Gabriel Vlase Şi eu vă mulţumesc. Până la 30, dacă sunt intervenţii. Domnul Turcescu, vă rog.
Robert-Nicolae Turcescu Salut prezenţa în sală a domnului ministru Petre Năstase. Sunt membru al Comisiei pentru învăţământ, secretar al acestei comisii, şi, în dialogul pe care l-am avut la comisie, domnul ministru mi-a promis că vom face împreună câteva vizite în şcolile din judeţul Constanţa care au realmente nevoie de investiţii şi de material didactic. Şi acum, amendamentele pe care le propun. Amendamentul cu nr. 25. "Modernizarea Şcolii Generale «Ion Borcea» din Agigea". Suma,1 500 de mii de lei. Aici e vorba de grupuri sanitare, elemente ajutătoare pentru copiii cu dizabilităţi şi laboratoare de specialitate dotate cu materiale didactice specifice de ultimă generaţie.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc, domnule senator. Vot pentru? 75. Împotrivă? 172. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 172. Împotrivă? 75. Abţineri? Nu. Adoptat.
Robert-Nicolae Turcescu Amendamentul cu nr. 26 se referă la o situaţie din Şcoala Gimnazială Dunăreni, comuna Aliman, acolo unde copiii au primit manuale însoţite de CD-uri, dar care nu pot fi folosite pentru că în şcoala respectivă nu există calculatoare, laptopuri sau video-proiectoare. Aşa că propun achiziţionarea acestor materiale didactice, iar suma este de doar 30 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 75. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 171. Împotrivă? 75. Abţineri? Nu. Adoptat.
Robert-Nicolae Turcescu De asemenea, tot la Şcoala Gimnazială Dunăreni e nevoie de achiziţionarea, atenţie, a 100 de bănci şcolare pentru 4 săli de clasă. Nu sunt mobilate şi, în acest moment, cursurile se desfăşoară în două schimburi pentru că nu există aceste 100 de bănci şcolare. E nevoie de o sumă de 30 de mii de lei. Amendamentul este cu nr. 27.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 74. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 171. Împotrivă? 74. Abţineri? Nu. Adoptat.
Robert-Nicolae Turcescu Amendamentul cu nr. 28. "Modernizarea celor două grădiniţe din Comuna Cobadin". Suma necesară, 1 000 de mii de lei. De mai bine de 40, de ani numărul sălilor de clasă în cele două unităţi a rămas acelaşi, în ciuda faptului că natalitatea în comună a crescut.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 72. Împotrivă? 171. Abţineri? Una. Vot pentru forma iniţială? 171. Împotrivă? 72. Abţineri? Nu. Adoptat.
Robert-Nicolae Turcescu Amendamentul cu nr. 29. Amenajare/construire hol acces din incinta şcolii către grupurile sanitare şi construire grup sanitar pentru persoanele cu dizabilităţi la Şcoala Gimnazială «Mihai Eminescu», Costineşti". Suma necesară, 95 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Vă rog! Vă rog! Vă rog! Vot pentru? 78. Împotrivă? 170. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială, vă rog. 171. Împotrivă? 78. Respins. Alte intervenţii? Vă rog, domnule..., senator, da? Domnule Badea, vă rog.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 71. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 171. Împotrivă? 71. Adoptat.
Robert-Nicolae Turcescu Amendamentul cu nr. 30. "Renovare Şcoală cu clasele I - VIII Văleni, comuna Dobromir". Suma necesară, 1 350 de mii de lei. Şcoala nu are suficiente clase, se învaţă în trei schimburi, e urgentă extinderea clădirii. Doamna Andronescu, poate îmi daţi un vot. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 72. Împotrivă? 172. Abţineri? Una. Vot pentru forma iniţială? 172. Împotrivă? 72. Abţineri? Nu. Adoptat.
Robert-Nicolae Turcescu Amendamentul nr. 31. "Modernizarea celor două grădiniţe de stat din oraşul Eforie". Suma necesară, 1 193 de mii de lei. De 40 de ani, aceste săli de clasă nu au mai fost modernizate.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 71. Împotrivă? 172. Abţineri? Una. Vot pentru forma iniţială a articolului? 171. Împotrivă? 71. Abţineri? Nu. Adoptat.
Robert-Nicolae Turcescu Amendamentul cu nr. 32. "Modernizarea celor două şcoli şi a unei grădiniţe de stat din oraşul Hârşova". Suma necesară, 1 000 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 71. Împotrivă? 170. Abţineri? Una. Vot pentru forma iniţială? 170. Împotrivă? 71. Abţineri? Nu. Adoptat.
Robert-Nicolae Turcescu Amendamentul cu nr. 33. E vorba de "Dotare cu materiale didactice şi elemente de mobilier a Şcolii Gimnaziale nr. 1 «Saligny»". Materialele didactice în şcoală sunt deteriorate am văzut acolo băncile desprinse pur şi simplu. Este o imagine îngrozitoare a unor săli de clasă. Suma necesară, 150 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 72. Împotrivă? 171. Abţineri? Una. Vot pentru forma iniţială? 171. Împotrivă? 72. Adoptat.
Robert-Nicolae Turcescu Şi, în fine, amendamentul cu nr. 34 este "Amenajarea Liceului Teoretic şi a sălii de sport din oraşul Negru Vodă". Suma necesară, 913,5 mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 71. Împotrivă? 171. Abţineri? Una. Vot pentru forma iniţială? 171. Împotrivă? 71. Abţineri? Nu. Adoptat.
Robert-Nicolae Turcescu Înainte de a citi ultimul amendament, vreau să le mulţumesc colegilor deputaţi şi senatori care măcar au căzut pe gânduri, chiar dacă au votat aşa cum au avut indicaţii de la partid în legătură cu aceste speţe prezentate nu numai de mine, ci şi de toţi ceilalţi care au depus amendamente, atunci când vine vorba despre copiii noştri şi despre educaţie. Ultimul amendament are nr. 35. E vorba de "Achiziţionarea unui microbuz pentru transport elevi" la Costineşti. Suma necesară este de 120 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 72. Împotrivă? 171. Abţineri? Una. Vot pentru forma iniţială? 171. Împotrivă? 72. Adoptat.
Robert-Nicolae Turcescu Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc şi eu, domnule deputat. În continuare, până la 40, dacă sunt intervenţii. Domnule Movilă, la 36, da?
Petru Movilă Domnule preşedinte, 36. Stimaţi colegi...
Petru Gabriel Vlase Vă rog.
Petru Movilă Introducerea în bugetul Ministerului Educaţiei a obiectivului de investiţii "Construire sediu Tehnologia Prelucrării Produselor Agricole", implementat de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi, cu suma de 11 700 de mii lei. Este necesară pentru transformarea USAMV din Iaşi într-un centru universitar puternic, la standarde europene, care să asigure crearea, dezvoltarea şi funcţionarea laboratorului de specialitate din singura universitate cu profil din Moldova, cu scopul de a creşte gradul de menţinere în universitate a studenţilor, dar şi de a creşte calitatea actului didactic. Sursa de finanţare: Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Secretariatului General al Guvernului.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 170. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 170. Împotrivă? 70. Adoptat.
Petru Movilă Mulţumesc. Am văzut şi absolvenţi de la USAMV care au votat împotrivă. 37. Anexa nr. 3/25/01, se suplimentează bugetul Ministerului Educaţiei cu suma de 1 078 de mii de lei pentru obiectivul de investiţii "Construire şi dotare grădiniţă în comuna Grozeşti, judeţul Iaşi". Motivare: suma propusă spre alocare este necesară pentru demararea lucrărilor la acest obiectiv de investiţii, pentru îmbunătăţirea infrastructurii şcolare în spaţiul rural în vederea creşterii nivelului de educaţie. Sursa de finanţare: Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Secretariatului General al Guvernului. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Aţi încheiat?
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru?
Petru Movilă Domnule preşedinte, un moment.
Petru Gabriel Vlase Vă rog.
Petru Movilă Vă rog să opriţi numărarea până termină fotografii aici, în faţă. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Am înţeles. Gata. Putem să numărăm? Stimaţi colegi, putem, ne daţi voie să numărăm? Cu foto..., acolo... Vot pentru. 71. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 171. Împotrivă? 71. Adoptat.
Petru Movilă Mulţumesc mult, domnule preşedinte.
Petru Gabriel Vlase Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Până la 40, alte intervenţii? De la 40 la 50? Vă rog.
Iulian Bulai Mulţumesc, domnule preşedinte. Iulian Bulai, deputat de Neamţ Nr. crt. 41. Propun alocarea a 100 de mii de lei pentru expertizarea tehnică a clădirilor monumente istorice din judeţul Neamţ, în care îşi desfăşoară activitatea unităţi de învăţământ, în vederea realizării unor proiecte de reabilitare şi modernizare.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? Vot pentru amendament, vă rog! (Intervenţii neinteligibile din sală.)
Iulian Bulai Şi eu am votat cu dumneavoastră.
Petru Gabriel Vlase 30. Împotrivă? 170. Abţineri? Da, sunt colegi care nu votează. Mulţumesc, domnule deputat.
Iulian Bulai Mai am încă două amendamente.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru forma iniţială? Mă scuzaţi! 171. Împotrivă? 26. Abţineri? Nu sunt. Colegi care nu votează, treaba lor. Vă rog, continuaţi. Adoptat.
Iulian Bulai Nr. crt. 45. Propun alocarea a 31 574 de lei pentru reparaţii la grupurile sanitare la Şcoala Generală Tămăşeni, în comuna Tămăşeni, judeţul Neamţ.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 32. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu. Colegi care nu votează. Vot pentru forma iniţială a articolului? 171. Împotrivă? 32. Abţineri? Nu sunt. Colegi care nu votează... diferenţa. Adoptat. Vă rog. Vă rog, domnule deputat.
Iulian Bulai Nr. crt. 46. Pentru iubitorii de muzică propun alocarea sumei de 432 400 de lei pentru lucrări de mentenanţă în vederea reabilitării clădirii Şcolii de Muzică "Sergiu Celibidache" din Roman, judeţul Neamţ.
Petru Gabriel Vlase Da, vă rog. Vot pentru? 50.
Iulian Bulai Se dărâmă.
Petru Gabriel Vlase Împotrivă? 178. Abţineri? Nu sunt. Colegi care nu votează. Vot pentru forma iniţială? 178.
Iulian Bulai Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc, domnule senator. Vot pentru? 80. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 171. Împotrivă? 80. Mulţumesc. Respins. Vă rog, domnule senator, dacă mai aveţi.
Petru Gabriel Vlase Împotrivă? 50. Mulţumesc şi eu. Adoptat. Până la 50, dacă mai sunt intervenţii. Nu. De la 50 la 56? Nu. Mulţumesc. Supun votului... Din sală : Ba da, ba da.
Petru Gabriel Vlase Vă rog, vă rog. Vă rog, vă rog, nu-i problemă.
Cristina-Ionela Iurişniţi Bună ziua! Sunt Cristina Iurişniţi, deputat, Bistriţa-Năsăud. Din sală : Bună seara!
Cristina-Ionela Iurişniţi Bună seara! Pentru mine încă-i "Bună ziua!". Este vorba de amendamentul nr. 48, în care se propune alocarea sumei de 230 de mii de lei pentru Şcoala Gimnazială din Tiha Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud, care a fost inclusă şi anul trecut în programul-pilot 2016, în limita a 7 lei pe zi pentru fiecare din cei 415 elevi beneficiari. La fel şi pentru comuna Miceştii de Câmpie, acelaşi lucru. Este vorba de amendamentul 49. Amendamentul 50. Se propune alocarea a 5 000 de lei pentru bugetul de pregătire profesională aferent proiectului de buget naţional, iar motivul este, de fapt, în mod foarte clar, susţinerea financiară a proiectelor de pregătire profesională continuă pentru îmbunătăţirea calităţii competenţelor de predare şi evaluare la nivelul cadrelor didactice. Pentru că-i important.
Petru Gabriel Vlase Aţi terminat? (Intervenţie neinteligibilă a domnului deputat Ioan Munteanu.)
Cristina-Ionela Iurişniţi Am vrut să mai recuperez din timpul dumneavoastră; şi al tuturor, de altfel. Amendamentul nr. 51. Se propune alocarea a 360 de mii de lei pentru valorificarea granturilor din programele de finanţare intracomunitare norvegiene în vederea susţinerii şi dezvoltării învăţământului dual profesional în judeţul Bistriţa-Năsăud, înfiinţarea de clustere industriale în parteneriat cu marii angajatori din judeţ: Leoni S.A., Goldplast. Toate aceste amendamente sunt importante. Îmi dau seama că e acelaşi tip de vot. Deci ce sens avea să mai facem pauză între ele? Mulţumesc. (Discuţii în sală.)
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? (Intervenţie neinteligibilă a domnului deputat Ioan Munteanu.) Păi, nu ştiu. Doamna deputat, aţi susţinut mai multe amendamente odată, da?
Petru Gabriel Vlase 51, 52?
Cristina-Ionela Iurişniţi 48, 49.
Ioan Munteanu 48, 49, 50...
Cristina-Ionela Iurişniţi Şi 50, da.
Petru Gabriel Vlase Bun, deci trebuie să facem vot pentru fiecare în parte. 48. Nr. crt. 48. Vot pentru? 70. Împotrivă? 172. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 172. Împotrivă? 70. Abţineri? Nu. Adoptat. 49. Luaţi loc, doamnă. Mergeţi în bancă. Nr. crt. 49. Vot pentru? 70. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 70. Adoptat. 50. Vot pentru? 70. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 70. Adoptat. 51. Vot pentru? 70. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 70. Adoptat. 52. 52, tot doamna deputat. Dar nu l-a susţinut, da? OK. Până la 56 dacă mai sunt intervenţii. Nu. Vot pe Anexa nr. 3/25, împreună cu amendamentele admise - Ministerul Educaţiei Naţionale. Cine este pentru? 176. Împotrivă? 70. Abţineri? Nu. Anexa nr. 3/25 a fost adoptată, cu majoritate. Stimaţi colegi, Începem, întrucât încă suntem în program, Ministerul Sănătăţii - 3/26. Vă propun să mergem până la finalizarea Anexei nr. 3/26, după care închidem lucrările, da? Mulţumesc. Dacă nu vă supăraţi, colegii de acolo, din mijloc, vreţi să aveţi şedinţă de partid undeva în altă parte? Dacă nu, luaţi loc în bancă. Vă rog. Nu există amendamente admise. 88 de amendamente respinse. Avem 65 de minute alocate pentru anexă. Din iniţiatori, dacă doresc să ia cuvântul. De la nr. 1 la nr. 10? Nu. De la nr. 10 la nr. 20? Vă rog.
Robert-Ionatan Sighiartău Da, mulţumesc, nr. 12. Robert Sighiartău, deputat, judeţul Bistriţa-Năsăud Se propune suplimentarea sumelor prevăzute la Anexa nr. 3/26/02 - Ministerul Sănătăţii, Capitolul 5001, "Transferuri pentru finanţarea investiţiilor la spitale", cu suma de 135 de milioane de lei în vederea demarării lucrărilor de construire la trei spitale regionale clinice de urgenţă din Cluj, Craiova şi Iaşi. Ştiu că Partidul Social Democrat are în Programul de guvernare aceste spitale, aşa că nu văd de ce nu am putea vota acest amendament. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 72. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 72. Adoptat. Vă rog. De la 10 la 20? Domnule deputat, 11, da? La microfon, vă rog. Dar deschideţi-l.
Dănuţ Bica Dan Bica, deputat PNL, Circumscripţia electorală nr. 3 - Argeş Nr. crt. 11. Se propune suplimentarea cu suma de 74 804 mii de lei la bugetul Ministerului Sănătăţii pentru reabilitarea şi consolidarea spitalului judeţean. Spitalul Judeţean Argeş este cea mai mare şi mai importantă unitate medicală din judeţul Argeş. Este construit în 1973. Spaţiul este insuficient. Sunt secţii care se află în afara clădirii principale. Judeţul Argeş are 600 000 de locuitori. Propunem diminuarea cu suma respectivă a sumelor prevăzute la Anexa nr. 3/65, de la Ministerul Finanţelor Publice, capitolul "Acţiuni generale".
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 172. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 172. Împotrivă? 70. Adoptat. Vă rog.
Dănuţ Bica Nr. crt. 17. Se propune suplimentarea cu suma de 31 726 de mii de lei la bugetul Ministerului Sănătăţii pentru extinderea şi modernizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat. Mulţumesc. Dacă până la 20 mai sunt intervenţii. Vă rog.
Angelica Fădor Fădor Angelica, deputat PNL, Suceava Nr. crt. 15. Vă propun, stimaţi colegi, suplimentarea sumei prevăzute la Anexa nr. 3/26, a Ministerului Sănătăţii, Capitolul 5001, pentru finanţarea investiţiei la Spitalul Fălticeni, din judeţul Suceava, cu suma de 12 000 de mii de lei. Lucrările sunt realizate în proporţie de 90%, iar noua unitate medicală va deservi o populaţie de 150 000 de locuitori, din municipiul Fălticeni şi peste 20 de comune din zona limitrofă. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru?
Petru Gabriel Vlase Vă rog, vot pentru. Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat. Până la 20, dacă mai sunt.
Vasile-Florin Stamatian Bună seara, domnule preşedinte! Onoraţi colegi, Amendamentul nr. 19, prin care se propune alocarea sumei de 225 000 de mii de lei pentru construirea unui spital de urgenţă monobloc pentru copii în Cluj, judeţul Cluj. Solicităm această alocare pentru că Spitalul de Urgenţă pentru Copii, actualmente, care are în structura sa 11 secţii, funcţionează în 14 clădiri, dintre care majoritatea sunt construite înainte de 1900, din care mare parte sunt revendicate şi chiar obţinute de către foştii proprietari, iar din această cauză sunt nesigure atât din punct de vedere al construcţiei, cât şi din punct de vedere juridic, ceea ce face dificilă... şi nu este permisă reabilitarea, reamenajarea secţiilor.
Petru Gabriel Vlase Aţi terminat, domnule deputat? Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială?
Vasile-Florin Stamatian Mă faceţi să-l invidiez pe colegul meu de la UDMR...
Petru Gabriel Vlase 176. Domnule deputat...
Vasile-Florin Stamatian ... care este recordul serii: 96 de voturi pentru.
Petru Gabriel Vlase Vot împotrivă? 70. Adoptat. Până la 20, dacă mai sunt intervenţii. Până la 20, da? A fost 19.
Pavel Popescu Stimaţi colegi, În calitate de deputat tânăr, la primul mandat, realizez că orice proiect de importanţă majoră pentru noi, pentru că şi noi suntem cetăţenii acestei ţări, nu s-ar putea realiza decât printr-un dialog între partide. (Intervenţie neinteligibilă din sală.) Nu mai spun nimic de nimeni, ci spun, vorbesc aici de noi şi cred că putem lăsa miştocăreala la o parte. Amendamentul se referă din nou la Spitalul Regional de Urgenţă Timişoara. Poziţia nr. 13. Dragii mei, Gândiţi-vă că într-o seară veţi putea ajunge într-un spital de urgenţă care nu există sau care este la nişte standarde ieşite din comun pentru o ţară europeană; dumneavoastră sau copiii dumneavoastră; sau chiar eu sau soţia mea. Eu nu vă cer să treceţi acest amendament aici, în seara aceasta, pentru că, pentru a ne schimba metehnele vechi, o să ne ia mai mult timp. Dar fac un apel la conştiinţa dumneavoastră, ca să luaţi în consideraţie acest dialog. V-am spus, amendamentul propune alocarea sumei de 700 000 de mii de lei pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă Timişoara. Menţionăm că există documentaţie întocmită de ani de zile, teren disponibil, cu toate facilităţile pentru construirea acestui spital şi a multor altor spitale din România. Înainte să conduceţi o maşină pe autostradă, înainte să mergeţi la o sală de sport, trebuie să fiţi sănătoşi; şi trebuie să fim sănătoşi. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Domnule deputat, aţi susţinut amendamentul, că n-am înţeles nimic? (Aplauze.) Vot pentru? 72. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 72. Adoptat. Alte intervenţii, de la 20 la 30? Vă rog.
Raluca Turcan Domnilor miniştri, Dragi colegi, De data aceasta susţin interesul Sibiului şi vă solicit să aprobaţi alocarea sumei de 135 000 de mii de lei pentru finanţarea construcţiei unui nou spital judeţean în Sibiu. Domnule ministru... domnule ministru, O să vă rog să-mi acordaţi puţină atenţie, pentru că bănuiesc că deja sunteţi la curent cu ceea ce s-a întâmplat în ministerul pe care l-aţi preluat şi aţi fost informat că în Sibiu există un spital judeţean de peste 100 de ani şi construcţia unui nou spital judeţean la standarde europene şi moderne este necesară. Guvernul a emis o hotărâre de urgenţă... o hotărâre de Guvern, 912/2016, şi s-a alocat terenul necesar construirii noului spital. De asemenea, s-a transmis o adresă, VVV08/04.01.2017, de la Ministerul Sănătăţii cu proiectul tehnic necesar, reducându-se astfel timpul şi resursele financiare necesare îndeplinirii acestui obiectiv de prioritate zero pentru judeţul Sibiu. Vă rog să sprijiniţi finanţarea construcţiei acestui spital, să înţelegeţi că sunt aşteptări de ani de zile, că există teren, că există actele juridice necesare. Trebuie doar un parteneriat din partea Ministerului Sănătăţii şi, evident, din partea Ministerului Finanţelor. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat. În continuare. Vă rog.
Andrei Daniel Gheorghe Numărul 22, niciodată marginal. Pentru că sănătatea nu trebuie să fie marginală în România, ci trebuie să fie o prioritate pentru noi toţi, indiferent de partidul din care facem parte şi indiferent din ce zonă a ţării provenim. Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal vă propune suplimentarea sumelor cu 20 000 de lei în vederea demarării lucrărilor de construire la obiectivul de investiţii "Spital clinic de urgenţă în municipiul Bucureşti". Vă amintesc acest fapt ţinând cont că în Bucureşti trăiesc minimum două milioane de locuitori şi încă minimum 500 000 de locuitori fără forme de reşedinţă în Bucureşti, la care se adaugă cei aproximativ 4-500 000 de locuitori ai judeţului Ilfov. Din păcate, capacitatea spitalicească a capitalei noastre, Bucureşti, este mult depăşită, iar nevoile de satisfacere a problemelor de sănătate publică existente în Bucureşti şi în judeţul Ilfov sunt mult mai mari decât erau acum 20 - 30 de ani. Mi s-ar părea normal ca acest proiect să fie demarat şi, în perspectivă, să fie dus la îndeplinire. Solicit votul dumneavoastră.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat. Mulţumesc. Alte intervenţii până la nr. crt. 30?
Vasile-Florin Stamatian Stimaţi colegi, Lucrez de 40 de ani în medicină şi sunt mândru pentru aceasta. Vă spun sincer, am acceptat să fac parte din această... să fiu coleg cu dumneavoastră în speranţa să pot să influenţez, într-adevăr, prin ceea ce trebuie făcut. Din punctul meu de vedere, Ministerul Sănătăţii trebuie să se ocupe de programe, de politici de sănătate şi programele de sănătate. Analizând bugetul ministerului pentru acest an, am constatat că e mai mic decât în anii trecuţi. De fapt, în fiecare an bugetul pentru programele naţionale de sănătate a scăzut, iar necesităţile de a introduce noi tipuri de programe de sănătate sunt majore. Chiar dacă mulţi dintre dumneavoastră discutaţi de natalitate, de exemplu, de mortalitate infantilă, de morbiditate feminină, uitaţi, când e vorba de un program, de exemplu, de managementul naşterii premature, pentru care e nevoie de bani, votaţi împotrivă sau nu acceptaţi ideea că trebuie majorat cuantumul programelor. Nu este o sumă imensă. Cred că cu 100 000 de mii de lei suplimentarea bugetului pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate derulate în unităţile sanitare din reţeaua administraţiei publice locale ar fi de bun augur şi ar fi un semn că ne pasă.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat. Vă rog.
Vasile-Florin Stamatian Nu-mi place să folosesc cuvinte mari şi nici nu-mi place să fac luptă politică de dragul luptei politice, chiar dacă văd că chiar doamne din sală zâmbesc când este vorba de natalitate sau de naştere prematură. Pentru mine, medicina preventivă, medicina bazată pe dovezi, diagnosticul precoce al anumitor afecţiuni sunt de mare importanţă şi toate acestea ar trebui să fie fundamentate. Toate programele, toate acţiunile ar trebui fundamentate. Pentru aceasta, vă pot spune că Ministerul Sănătăţii este printre puţinele ministere care nu are un plan sectorial de cercetare. Există o rubrică în buget care spune "cercetare aplicată", care anul acesta are o alocare zero. Cred că cu 100 000 de mii de lei s-ar putea încropi... nu încropi, chiar s-ar putea realiza un plan sectorial de cercetare pe problemele majore care interesează Ministerul Sănătăţii şi ne interesează pe noi, ca legiuitor, pentru o medicină aplicată, încât nu cred că este prea mult să fiţi de acord cu alocarea sumei de 100 000 de mii de lei. Recunosc că domnul ministru mi-a vorbit despre... la rectificarea bugetară. Să dea Domnul să fie o rectificare pozitivă, încât să putem găsi într-adevăr bani şi pentru sănătate, care cred că este totuşi un sector strategic. Sunt mândru că... (Intervenţie neinteligibilă din sală.) Amendamentul a fost, domnule senator, dacă aţi fost atent. Eu l-am spus. Puteţi fi împotrivă şi fără să ştiţi despre ce e vorba. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc şi eu. Vot pentru? 70. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 171. Împotrivă? 70. Adoptat. Până la poziţia, nr. crt. 30, dacă mai sunt intervenţii.
Levente Vass Grupul parlamentar al UDMR, Levente Vass, judeţul Mureş Susţin amendamentele de la punctele 27 până la 41. Din Fondul Naţional Unic de Sănătate nu sunt finanţate reparaţiile capitale, investiţiile şi achiziţiile de aparatură modernă performantă. În aceste amendamente susţinem, în judeţele Harghita, Covasna, Mureş, Sălaj, Bihor, Satu Mare, susţinem aceste investiţii, reparaţii capitale şi achiziţii de aparatură performantă. Mulţumim pentru susţinere. (Intervenţie neinteligibilă a domnului deputat Ioan Munteanu.) Domnule preşedinte, Propun la vot amendamentele de la punctele 27 până la 41, cum doriţi dumneavoastră.
Petru Gabriel Vlase Să le votăm toate, în bloc?! Nu avem prevederi regulamentare. Îmi pare rău, dar nu am cum, trebuie să le iau la rând. Că nu le susţineţi pe fiecare în parte, e altceva.
Levente Vass Am susţinut punctul 27. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase 80. Împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială, vă rog. 172. Şi împotrivă? 80. Mulţumesc. Respins. Vă rog, domnule senator.
Petru Gabriel Vlase Atunci, votăm numai 27, da? Bine. Vot pentru? 80. Împotrivă? 170. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 170. Împotrivă? 80. Adoptat. Înţeleg că am ajuns la 41, da? De la 41 la 50? Vă rog. Domnul Balint, da?
Liviu-Ioan Balint Domnule preşedinte, Domnule ministru, Nr. crt. 42. Susţin introducerea în Anexa nr. 3/26 a obiectivului de investiţii "Construcţii noi, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Sălaj, judeţul Sălaj", în valoare de 2 500 de mii de lei, plus cheltuieli necesare studiilor de fezabilitate în valoare de 171 de mii de lei. Valoarea totală este de 2 671 de mii de lei. Construcţiile sunt destinate substaţiilor Jibou şi Crasna, beneficiar fiind Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 70. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 171. 70 împotrivă. Adoptat. Vă rog. Vă rog.
Liviu-Ioan Balint Nr. crt. 43. Vă rog introducerea în Anexa nr. 3/26/02 a obiectivului de investiţii "Reparaţii capitale garaje aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sălaj", în valoare de 2 516 mii de lei. Beneficiar: Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 171. Împotrivă? 70. Adoptat.
Liviu-Ioan Balint Nr. crt. 44. Introducerea în Anexa nr. 3/26/02 a obiectivului de investiţii "Achiziţionarea unui computer tomograf de înaltă rezoluţie", în valoare de 425 000 de lei. Beneficiar: Spitalul Orăşenesc Jibou, judeţul Sălaj.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 171. 70 împotrivă. Adoptat.
Liviu-Ioan Balint Nr. crt. 45. Introducerea în Anexa nr. 3/26/02 a obiectivului de investiţii "Modernizare Dispecerat TBC - Spital Orăşenesc Jibou, judeţul Sălaj", în valoare de 220 000 de lei. Beneficiar: Spitalul Orăşenesc Jibou, judeţul Sălaj.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 171. 70 împotrivă. Adoptat. Vă rog.
Liviu-Ioan Balint Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Şi eu. Până la 50? Vă rog, domnule Sămărtinean. 46, da?
Cornel-Mircea Sămărtinean Da, mulţumesc mult, domnule preşedinte. Poziţia nr. 46. Propun alocarea sumei de 495 000 de mii de lei, sumă necesară pentru finanţarea unor lucrări de finalizare a unei construcţii, a unui spital pe Calea Torontalului, în Timişoara, numit şi Institutul Regional de Oncologie Timişoara, judeţul Timiş. Mulţumesc mult.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 70. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 171. Vot împotrivă? Nu. Adoptat.
Cornel-Mircea Sămărtinean Poziţia nr. 47. Propun alocarea a 1 000 de mii de lei, sumă necesară pentru finalizarea lucrărilor de construcţie la noul corp de clădire al Spitalului de Copii "Louis Ţurcanu" din Timişoara. Vă mulţumesc mult.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 171. 70 împotrivă. Adoptat. Vă rog, doamna Bozianu.
Nicoleta-Cătălina Bozianu Vă supun atenţiei amendamentul cu nr. crt. 48. Propun alocarea sumei de 112 500 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Studiu de fezabilitate şi construcţie Spitalul de Pediatrie Ploieşti". Construcţia unui spital de pediatrie este un obiectiv de importanţă majoră pentru administraţia locală din Ploieşti, indiferent de culoarea politică, pentru că se bazează pe o nevoie stringentă a oamenilor din oraş. Condiţiile de tratament pentru copiii din Prahova sunt actualmente improprii. Secţiile de pediatrie de la spitalele din judeţ înregistrează un deficit de număr de paturi şi nu întrunesc condiţiile de igienă cerute de un act medical de calitate. Acest obiectiv nu poate fi realizat exclusiv din fondurile proprii ale primăriei ori ale consiliului judeţean. Supuneţi la vot.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 72. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 171. 73 împotrivă. Vă rog, doamnă. Adoptat.
Nicoleta-Cătălina Bozianu Vreau să mulţumesc colegilor mei de la PSD Prahova, pentru că ştiu foarte bine care este situaţia cu Spitalul de Pediatrie din Ploieşti. Amendamentul nr. 49. Alocarea sumei de 2 500 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Reabilitare Spital Psihiatrie Voila". Spitalul de Psihiatrie din Voila, în care sunt trataţi bolnavi din mai multe judeţe din sudul ţării, oferă condiţii de spitalizare improprii. Vă supun la vot amendamentul.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 78. Împotrivă? 170. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 170. Împotrivă?
Petru Gabriel Vlase Vot. Vot pentru? 70. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu sunt.
Nicoleta-Cătălina Bozianu Amendamentul cu nr. 50.
Petru Gabriel Vlase Vă rog, vă rog, vă rog, lăsaţi-mă un pic. Vot pentru forma iniţială? 171. 70 împotrivă. Adoptat. Vă rog, doamnă.
Nicoleta-Cătălina Bozianu Amendamentul cu nr. 50. Alocarea sumei de 2 500 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Modernizarea Serviciului de Ambulanţă Local Slănic". Creşterea capacităţii de intervenţie cu mijloace de transport în caz de urgenţă din oraşul Slănic este actualmente imposibilă şi acest oraş nu dispune de unităţi spitaliceşti adecvate. Vă supun la vot acest amendament.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? Eu supun la vot, doamnă, nu dumneavoastră.
Nicoleta-Cătălina Bozianu Am zis să fiu operativă.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 171. 70 împotrivă. Adoptat. Mulţumesc. 51. Domnul Turcescu. Susţineţi?
Robert-Nicolae Turcescu Amendamentul cu nr. 51. Înlocuirea instalaţiei electrice în Secţia de pneumologie/TBC, osteoarticular - Spitalul Judeţean Constanţa. Suma necesară: 1 750 de mii de lei. E veche de 40 de ani această instalaţie electrică. Activitatea cadrelor medicale este aproape imposibil de realizat.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc, domnule deputat. Vot pentru? 70. Împotrivă? 170. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 170. 70 împotrivă. Adoptat. Vă rog.
Robert-Nicolae Turcescu Amendamentul cu nr. 52. Spitalul Clinic de Balneologie Eforie, suma de 2 695 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 171. 70 împotrivă. Adoptat. Vă rog.
Robert-Nicolae Turcescu Amendamentul cu nr. 53. Este vorba de Eforie, staţiune turistică, peste 10 000 de locuitori. Au nevoie de centru ambulatoriu la Policlinica Eforie Nord, de renovarea cabinetelor medicale şi dotarea cu cel puţin două ambulanţe cu aparatură performantă. Suma necesară: 2 475 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat.
Robert-Nicolae Turcescu Amendamentul cu nr. 54. Se referă la locuitorii din comuna Mihai Viteazu. Au nevoie de o ambulanţă, deoarece în caz de urgenţă medicală distanţa ce trebuie parcursă până la Spitalul Municipal Constanţa este de 60 de kilometri. E nevoie de 157 000 de lei.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 68. Împotrivă? 178. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 178. Împotrivă? 68. Adoptat.
Robert-Nicolae Turcescu Amendamentul cu nr. 55. Se referă la oraşul Murfatlar, un oraş cu 12 000 de locuitori. Au nevoie de "Amenajare şi dotare dispensar în satul Siminoc şi achiziţionare ambulanţă în oraşul Murfatlar", suma necesară fiind de 585 000 de lei.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 68. Împotrivă? 178. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 178. Împotrivă? 68. Adoptat.
Robert-Nicolae Turcescu La amendamentul cu nr. 56 este vorba de 15 000 de mii de lei pentru renovarea şi dotarea Spitalului Municipal Mangalia.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 67. Împotrivă? 178. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 178. Împotrivă? 67. Adoptat.
Robert-Nicolae Turcescu În fine, amendamentul cu nr. 57. Se referă la oraşul Negru Vodă, care are nevoie de un centru ambulatoriu permanent. Aşadar "Reabilitare, modernizare şi dotare centru ambulatoriu". Suma: 1 800 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc, domnule senator. Respins. Alte intervenţii la 3/14? Vă rog.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 67. Împotrivă? 178. Abţineri? Vot pentru forma iniţială? 178. 67 împotrivă. Adoptat. Mulţumesc, domnule deputat.
Robert-Nicolae Turcescu Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase 59. De la 60 la 70? De la 70 la 80? De la prezidiu : Este, este.
Petru Gabriel Vlase Cine? Vă rog. (Intervenţie neinteligibilă din sală.) 70 - 80? 70 - 80, da? 70 - 80, domnule deputat. 70 - 80. Vă rog.
Petru Movilă Da, domnule preşedinte. Amendamentul cu nr. 59.
Petru Gabriel Vlase 70, domnule deputat.
Petru Movilă Domnule preşedinte, N-a fost... înaintea mea a fost colegul deputat Turcescu...
Petru Gabriel Vlase Nu-i problema mea, domnule deputat. Nu pot să stau eu... Eu cum pot urmări şi dumneavoastră nu puteţi? Sunt la 70 - 80. Aveţi aici amendamente?
Petru Movilă Domnule preşedinte de şedinţă, În ordinea cronologică, după colegul Turcescu, sunt eu cu amendamentele, da? Nu puteţi vota să nu-mi pot citi amendamentul. Mulţumesc, mulţumesc. Poziţia 59. Introducerea în Anexa nr. 3/26 a obiectivului de investiţii "Reabilitare Secţia ATI, reabilitare şi extindere instalaţii de fluide medicale pentru toate secţiile Spitalului Clinic de Urgenţă «Profesor Nicolae Oblu» Iaşi", cu suma de 8 545 de mii de lei. Nu vă mai citesc sursa de finanţare.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 60. Împotrivă? 178. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 178. Împotrivă? 60. Adoptat.
Doru-Petrişor Coliu Bună ziua, domnule preşedinte! Sunt deputatul Coliu Doru, de la PMP. Propun mărirea bugetului Ministerului de Afaceri Externe pentru repatrierea cetăţenilor români fără venituri şi decedaţi în afara graniţelor ţării, cu suma de 50 de mii de lei. Se propune admiterea amendamentului, întrucât, în prezent, românii din diaspora întâmpină dificultăţi în repatrierea rudelor decedate în afara graniţelor ţării, din cauza lipsei de fonduri. Situaţia acestora se aplică cetăţenilor români ai căror moştenitori dovedesc cu acte că decedatul nu a avut venituri anterioare decesului care să-i fi permis încheierea unei asigurări pe viaţă. Sursa de finanţare: suma se asigură prin diminuarea creditelor bugetare aferente.
Petru Movilă Poziţia 61. Se suplimentează fondurile Ministerului Sănătăţii, respectiv Anexa nr. 3/26/01 cu 50 000 de lei, sumă necesară pentru elaborarea studiului de fezabilitate aferent branşării Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni-Grajduri, judeţul Iaşi... pentru conectare la sistemul de alimentare cu apă şi canalizare în sistemul integrat al comunei Grajduri, judeţul Iaşi.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 67. Împotrivă? 179. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 179. 67 împotrivă. Adoptat.
Petru Movilă Mai sunt două amendamente, domnule preşedinte. Poziţia 65, Anexa nr. 3/26/01 - Ministerul Sănătăţii. Se suplimentează fondurile Ministerului Sănătăţii, respectiv Anexa nr. 3/26/01, cu 23 780 de mii de lei, sumă necesară pentru achiziţia de aparatură medicală pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe «Sfântul Spiridon» Iaşi. Suma, din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Secretariatului General al Guvernului.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 67. Împotrivă? 179. Abţineri? Vot pentru forma iniţială? 179. 67 împotrivă. Adoptat.
Petru Movilă Poziţia 66. Un proiect despre care vorbim de 10 ani în ansamblul spitalelor regionale de urgenţă din România. Se introduce obiectivul de investiţii "Studiu de fezabilitate pentru Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi", cu suma de 9 000 de mii de lei. Sursa de finanţare: fondul de rezervă aflat la dispoziţia Secretariatului General al Guvernului.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 67. Împotrivă? 179. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 179. 67 împotrivă. Adoptat. Mulţumesc, domnule deputat.
Petru Movilă Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vă rog. 68... 69... 70... 71. Cât aveţi, domnule deputat? Cât aveţi?
Petru Gabriel Vlase Vă rog.
Petru Gabriel Vlase Aţi terminat?
Petru Gabriel Vlase Senator, mă scuzaţi.
Petru Gabriel Vlase Mulţumim frumos, domnule senator.
Petru Gabriel Vlase Am înţeles. Mulţumesc. Voturi pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 176. 70 împotrivă. Adoptat. Până la poziţia 75? 76... 77... 78... 80... 81... 82... 83... 84... 85... 86... 87... 88? Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/26 - Ministerul Sănătăţii, în integralitatea ei. Cine este pentru? 178. Împotrivă? 70. Abţineri? Nu. Anexa nr. 3/26 a fost adoptată, cu votul majorităţii. Stimaţi colegi, vă mulţumesc frumos. Mâine, la ora 10.00. Şedinţa s-a încheiat la ora 22.20.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 79. Împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 172. Împotrivă? 79. Mulţumesc. Vă rog.
Doru-Petrişor Coliu Propun mărirea bugetului Ministerului Afacerilor Externe pentru "Înfiinţarea în cadrul misiunilor diplomatice a serviciilor de call center, cu program non-stop pentru cetăţenii români, în afara graniţelor ţării, cu suma de 50 de mii de lei." Se propune admiterea amendamentului întrucât, în prezent, românii din diaspora sau românii aflaţi în călătorie pe teritoriul altor state întâmpină mari dificultăţi în a intra în contact cu personalul ambasadelor şi consulatelor României în vederea rezolvării diferitelor probleme pe care aceştia le întâmpină. Sursa de finanţare: suma se asigură prin diminuarea creditelor bugetare aferente.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială, vă rog. 173. Împotrivă? 80. Respins. Alte intervenţii la Ministerul de Externe, dacă mai aveţi? Vă rog. Domnul deputat Tomac.
Eugen Tomac Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Amendamentul meu vizează o urgenţă. În vecinătatea noastră există un stat, pe teritoriul căruia locuiesc jumătate de milion de români, români aflaţi în afara graniţelor statului român, pentru că aşa au decis Hitler şi Stalin. Mă refer aici la comunitatea românească din Ucraina. De nouă ani de zile, statul român a decis, printr-un acord bilateral, să înfiinţeze un Institut Cultural Român la Kiev şi unul la Cernăuţi. Din păcate, bani n-au fost prevăzuţi în buget pentru acest obiectiv, motiv pentru care propun să se suplimenteze cu suma de 750 de mii de lei, în anul 2017, bani necesari pentru înfiinţarea celor două Institute Culturale ale României în statul vecin. Vă cer votul pentru acest amendament. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc, domnule deputat. Vot pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Respins. Vot pentru forma iniţială. 173. Împotrivă? 80. Mulţumesc. Respins. Alte intervenţii la 3/14? Vă rog.
Constantin Codreanu Constantin Codreanu, Partidul Mişcarea Populară. Domnule preşedinte de şedinţă, Dragi colegi, În ceea ce urmează voi da citire unei serii de amendamente care are un scop foarte clar şi precis, şi anume promovarea imaginii României pe trei direcţii: comunităţi istorice, Republica Moldova - cel de-al doilea stat românesc şi diaspora economică. O să încep cu o urgenţă pe care o avem în acest moment şi voi propune suplimentarea bugetului cu suma de 200 de mii de lei pentru suplimentarea personalului consular. Motivarea este simplă: de la 1 februarie au fost reduse taxele consulare cu aproximativ 66,67%, faţă de anul precedent. Acest lucru va afecta activitatea misiunilor diplomatice atât în diaspora, cât şi în Republica Moldova şi acea suplimentare de 2,76 care este prevăzută la momentul de faţă pentru anul 2017 este total insuficientă.
Petru Gabriel Vlase Aţi încheiat?
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială, vă rog. 171. Împotrivă? 80. Vă mulţumesc. Vă rog, domnule deputat.
Constantin Codreanu Vorbeam de comunităţi istorice. Propun alocarea sumei de 400 de mii de lei pentru extinderea reţelei consulare, prin înfiinţarea unui birou consular în zona Timocului, în Serbia. Acest birou consular este necesar ţinând cont de numărul mare de români din zona respectivă, peste 400 de mii de români, o comunitate românească puternică, activă şi matură care necesită suport din partea statului român, în condiţiile în care statul sârbesc ştim foarte bine cum se comportă cu etnicii români în această zonă. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 80. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială, vă rog. 172. Împotrivă? 80. Mulţumesc. Respins. Alt...
Constantin Codreanu Diaspora economică. Am propus alocarea sumei de 400 de mii de lei pentru extinderea reţelei consulare prin înfiinţarea unui birou consular în Manchester, Marea Britanie. Din dezbaterile pe care le-am avut în cadrul comisiilor reunite, am înţeles că acest proiect va deveni realitate în 2017, aşa că, dacă vreţi, luaţi-o ca o propunere tautologică, în speranţa că el chiar va deveni realitate, o promisiune pe care mi-a făcut-o domnul ministru Meleşcanu. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vă mulţumesc. Voturi pentru? 80. Împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială, vă rog. 172 pentru. Împotrivă, mă scuzaţi. 80. Vă rog.
Constantin Codreanu "Alocarea sumei de 45 de mii de lei în vederea dezvoltării acţiunilor culturale externe de interes pentru România", cu accent în acest caz pe interconectarea cu Republica Moldova, printr-o serie de acţiuni punctuale, priorităţi strategice ale Ministerului Afacerilor Externe, punctate chiar de MAE. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 81, că a venit şi domnul Predoiu. Împotrivă? 174. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială, vă rog. 174. Împotrivă? 81. Respins. Vă rog.
Constantin Codreanu Un nou amendament, 200 de mii de lei... iarăşi, de campanii strategice vorbim în acest caz, şi anume continuarea unor campanii tematice, care au existat în 2016: Dialog cu diaspora 2016 şi Campania împotriva traficului de persoane. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 81. Împotrivă? 174. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială, vă rog. 174. Împotrivă? 81. Respins. Vă rog, domnule deputat.
Constantin Codreanu Republica Moldova, în acest caz. Propun alocarea sumei de 100 de mii de lei în vederea continuării procesului de consolidare durabilă a relaţiei cu Republica Moldova, accentul, în acest caz, îl pun pe tot ceea ce înseamnă colaborare în domeniul educaţiei, mai ales că în 2017, în acest caz, a fost prevăzută o scădere cu 39,09% a liniei bugetare în cauză. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 81. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 81. Mulţumesc. Vă rog, domnule deputat.
Constantin Codreanu Continuăm cu planurile strategice pe care le are Ministerul Afacerilor Externe şi vorbesc despre un amendament de 100 de mii de lei, care are în vedere elaborarea şi dezvoltarea cadrului strategic şi operaţional al domeniului Diaspora, Migraţie şi Dezvoltare, prioritate strategică "Diaspora 2025". Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială. 173. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog, domnule...
Constantin Codreanu A fost menţionat mai devreme şi acest lucru. Un alt amendament vizează continuarea procesului de deschidere a Institutului Cultural Român la Kiev, dar şi a Institutului Cultural Român la Moscova. În acest caz, propun alocarea de 500 de mii de lei pentru a implementa aceste două proiecte, mai ales că există deja acordul cu partea ucraineană. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? Mulţumesc. Împotrivă? 80. Împotrivă.171. Abţineri? 2. Vot pentru forma iniţială. 171. Împotrivă? 80. Mulţumesc. Sintetizaţi, domnule deputat, că aţi ieşit din timp.
Constantin Codreanu Şi în încheiere, în încheiere, un proiect la fel de important, un proiect de viitor, care vizează un document care este deja pregătit pentru semnare. Vorbim despre un protocol de colaborare între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice din România şi Ministerul Educaţiei din Republica Moldova pentru anii de învăţământ 2016 - 2019. Propun alocarea sumei de 500 de mii de lei în vederea susţinerii protocolului respectiv. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 80. Împotrivă? 172. Abţineri? Nu. Una. Vot pentru forma iniţială? 172. Împotrivă? 80. Abţineri? Mulţumesc. Alte intervenţii la Anexa nr. 3/14, dacă mai sunt?
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 82. Împotrivă? 175. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială, vă rog. 175. Împotrivă? 82. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Respins.
Petru Gabriel Vlase Vă rog, vot pentru? 82. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 82. Abţineri? Nu. Respins. Vă rog.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 81. Împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială, vă rog. 172. Împotrivă? 81. Abţineri? Nu. Alte intervenţii la 3/14? Vă rog.
Cosette-Paula Chichirău Solicităm alocarea sumei de 50 000 de mii de lei pentru Agenţia Română pentru Dezvoltare (RoAid). Fondurile de asistenţă pentru dezvoltare acordate de către România Republicii Moldova, gestionate de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene sunt gestionate defectuos şi impredictibil. Dată fiind crearea noii Agenţii Române pentru Dezvoltare în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, soluţia sustenabilă şi predictibilă este transferul fondurilor gestionate de MDRAPFE. RoAid urmează să menţină prioritizarea acestor fonduri pentru Republica Moldova.
Petru Gabriel Vlase Vă mulţumesc, doamna deputat. Voturi pentru? 83. Împotrivă? 174. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 174. Împotrivă? 83. Vă mulţumesc. Respins. Alte intervenţii la 3/14? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/14 - Ministerul Afacerilor Externe - în integralitatea ei. Cine este pentru? 174. Împotrivă? 84. Abţineri? Nu sunt. Anexa nr. 3/14 adoptată, cu majoritate. Anexa nr. 3/15 - cea mai frumoasă - Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Nu sunt amendamente admise. 340 de amendamente respinse. Timp de dezbatere alocat: 200 de minute. Vă rog, în ordine, dintre iniţiatori, care doresc să susţină. Vă rog, domnule... (Discuţii la prezidiu.) Cu rugămintea să vă prezentaţi şi să spuneţi poziţia articolului.
Constantin Şovăială Domnule preşedinte de şedinţă, Sunt deputat Constantin Şovăială şi reprezint Circumscripţia nr. 34, Sibiu. Propun suplimentarea din Legea bugetului de stat... (Discuţii la prezidiu.) 1. Poziţia 1 - propun suplimentarea din Legea bugetului de stat, Anexa nr. 1... 3/15, a sumei de 4 650 de mii de lei pentru finanţarea construirii unui bazin de înot în municipiul Mediaş. Solicit şi menţin şi-mi susţin această propunere, acest amendament, prin faptul că această investiţie conduce la dezvoltarea municipiului Mediaş şi a zonei de nord a judeţului Sibiu şi, implicit, la atragerea de turişti în această zonă. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 84. Împotrivă? 175. Abţineri? Nu sunt. Respins. Vot pentru forma iniţială, vă rog. 175. Împotrivă? 83. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Alte intervenţii la 3/15?
Ioan Balan Deputat PNL, Ioan Balan. Se propune suplimentarea sumei prevăzute...
Petru Gabriel Vlase Poziţia... Domnule deputat, poziţia?
Ioan Balan 2.
Petru Gabriel Vlase 2 marginal?
Ioan Balan Da. "Se propune suplimentarea sumei prevăzute în Anexa nr. 3/15 Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene/Programul naţional de construcţii de interes public sau social cu suma de 15 000 de mii de lei pentru începerea lucrărilor la Sala Polivalentă din municipiul Suceava, judeţul Suceava." Pentru Suceava acesta este un obiectiv extraordinar de important. De aceea, rog colegii, care nu sunt puţini, ci vreo 16 la număr, colegii parlamentari, să uite pentru o clipă de culoarea politică şi să susţină acest obiectiv extrem de important pentru Suceava. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 84. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 84. Abţineri? Nu sunt. Respins. Vă rog, doamna deputat.
Angelica Fădor Poziţia nr. 3. Mă numesc Fădor Agelica, sunt deputat PNL de Suceava şi vă propun, stimaţi colegi, suplimentarea sumei prevăzute în Anexa nr. 3/15 a Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene prin Programul naţional de construcţii de interes public sau social, cu suma de 700 de mii de lei pentru finanţarea Căminului pentru persoane vârstnice din Solca, judeţul Suceava. Suma rezultă din cofinanţarea căminelor de bătrâni de către administraţia publică centrală în completarea contribuţiei persoanei beneficiare sau susţinătorilor legali ai acestora. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 83. Împotrivă? 172 Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială, vă rog. 172. Împotrivă? 83. Respins. Altă intervenţie, vă rog? Vă rog, domnule deputat.
Pavel Popescu Stimate domnule preşedinte, Dragi colegi, Reprezint Circumscripţia nr. 37, Timiş şi aş vrea să vă spun că judeţul nostru contribuie la bugetul acestei ţări în top. Nu ştiu dacă ştiţi că cu toţii avem un interes strategic. În 2021, Timişoara este capitală culturală europeană, adică este o mândrie a acestei ţări, inclusiv a colegilor mei de partid din judeţ. Şi aş vrea să-i văd pe colegii mei că vor susţine aceste amendament. "Se propune suplimentarea sumei prevăzute la Anexa nr. 3/15/ Programul naţional de construcţii de interes public sau social cu suma de 75 de mii de lei, în vederea susţinerii subprogramelor aprobate." Propunerea vizează finanţarea în anul 2017 a studiilor de fezabilitate şi a proiectelor tehnice în vederea demarării lucrărilor de construire la complexurile sportive cu 16 000 de locuri în municipiul Timişoara, 16 000 de locuri în municipiul Iaşi, 5 000 de locuri în Constanţa şi Oradea şi a stadionului cu 42 000 de locuri în municipiul Timişoara.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc.
Pavel Popescu Gândiţi-vă la acest oraş, vă rog, pentru că vom fi o emblemă a acestei ţări în Europa.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 85. Împotrivă? 175. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială, vă rog. 175. Împotrivă? 85. Respins. Alte intervenţii? Vă rog, domnule deputat.
Lucian-Ovidiu Heiuş Bună ziua! Heiuş Lucian, deputat. "Se propune suplimentarea sumei prevăzute la Anexa nr. 3/15/ Programul naţional de construcţii de interes public sau social cu suma de 900 de mii de lei în vederea realizării obiectivului de investiţii «Reabilitare, modernizare şi dotarea aşezământului cultural» din sat Silvaşu de Jos, oraş Haţeg, judeţul Hunedoara." Sursa de finanţare este diminuarea Anexei nr. 3/65 Ministerul Finanţelor Publice - Acţiuni generale.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 83. Împotrivă? 174. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Vot pentru forma iniţială, vă rog. 174. Împotrivă? 83. Abţineri? Nu. Respins. Vă rog. Vă rog, alte intervenţii? Vă rog, domnule deputat.
Romeo Florin Nicoară Mulţumesc, domnule preşedinte. La poziţia 6... De la poziţia 6 până la 16. Romeo Nicoară, deputat PNL, Satu Mare. Sunt o serie de obiective de investiţii pentru judeţul Satu Mare. Rog şi colegii parlamentari din judeţul Satu Mare, de la celelalte partide, să susţină aceste amendamente. La Anexa nr. 3/15 MDRAPFE/Program naţional de construcţii de interes public sau social, se propune suplimentarea sumei la Anexa nr. 3/15 Ministerul Dezvoltării Regionale cu suma de 450 de mii de lei pentru înfiinţarea unei săli de sport în satul Apa, comuna Apa. Solicităm acest lucru deoarece elevii comunei Apa nu beneficiază de teren de sport sau de joacă. Sursa de finanţare: diminuarea cu 450 de mii de lei a sumelor prevăzute în Anexa nr. 3/65 Ministerul Finanţelor Publice - Acţiuni generale. Mulţumesc mult.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 82. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială, vă rog. 173. Împotrivă? 82. Respins. Vă rog, domnule deputat.
Romeo Florin Nicoară Am să continui cu următorul obiectiv de investiţii. "Se propune suplimentarea sumei prevăzute în Anexa nr. 3/15 MDRAPFE cu 735 000 de mii de lei pentru construcţia casei de cultură, oraş Ardud, judeţul Satu Mare." Solicităm acest lucru, deoarece în lipsa unei case de cultură dedicată evenimentelor deosebite, precum concerte, congrese, spectacole, expoziţii, oraşul Arad nu are unde să desfăşoare astfel de activităţi. Oraşul Ardud, mă scuzaţi. Sursa de finanţarea: diminuarea cu suma de 735 de mii de lei a sumelor prevăzute în Anexa nr. 3/65 Ministerul Finanţelor. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 83. Voturi împotrivă? 174. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 174. Voturi împotrivă? 83. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc.
Romeo Florin Nicoară Mulţumesc. Continui cu următorul obiectiv de investiţii. "Se propune suplimentarea sumei prevăzute la Anexa nr. 3/15 MDRAPFE cu suma de 400 de mii de lei, reabilitarea Castelului Szentiványi (imobilul fostei şcoli generale), satul Apa, comuna Apa ." Cu privire la această solicitare, menţionez faptul că la această dată clădirea în cauză se află într-o stare avansată de degradare din lipsa fondurilor. De asemenea, acest imobil constituie un simbol al localităţii. Sursa de finanţare: diminuarea cu 400 de mii de lei a sumelor prevăzute la Anexa nr. 3/65 Ministerul Finanţelor Publice. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase (Discuţii la prezidiu.) Mulţumesc. Vot pentru? 80. Împotrivă? 170. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială, vă rog. 170. Împotrivă? 80. Abţineri? Nu. Respins. Vă rog.
Romeo Florin Nicoară Următorul obiectiv pentru investiţii pe care-l propun dezbaterii şi aprobării dumneavoastră se referă la suplimentarea cu suma de 11 000 de mii de lei pentru actualizarea SF şi PT plus execuţie obiectiv de investiţii "Bază de tratament, oraşul Tăşnad, judeţul Satu Mare". Baza de tratament Tăşnad foloseşte tratament cu factori terapeutici naturali şi este necesară creşterii nivelului de atractivitate turistică şi economică a zonei Tăşnad şi a judeţului Satu Mare. Menţionez faptul că zona Tăşnad este vizitată anual de peste 300 000 de turişti. Sursă de finanţare: diminuarea cu 11 000 de mii de lei a sumelor prevăzute la Anexa nr. 3/65, Ministerul Finanţelor Publice. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 80. Împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 172. Împotrivă? 80. Abţineri? Nu sunt. Respins.
Romeo Florin Nicoară Următorul obiectiv de investiţii pe care-l supun atenţiei dumneavoastră se referă la suplimentarea PNDL cu 14 000 de mii de lei pentru continuarea lucrărilor "Parc Balnear Beltiug, judeţul Satu Mare - comuna Beltiug, judeţul Satu Mare". Această sumă este necesară pentru finalizarea lucrărilor la Parcul Balnear Beltiug, început acum 20 de ani. Sursă de finanţare: diminuarea cu 14 000 de mii de lei a sumelor prevăzute în Anexa nr. 3/65, Ministerul Finanţelor Publice. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 80. Împotrivă? 174. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 174. Împotrivă? 80. Abţineri? Nu sunt. Respins. (Discuţii la prezidiu.)
Romeo Florin Nicoară Mulţumesc. Se propune... următorul amendament se referă la o investiţie în oraşul Tăşnad, judeţul Satu Mare. Se propune suplimentarea cu suma de 8 100 de mii de lei pentru efectuarea unui foraj de apă geotermală, adâncime de 2 000 de metri de conducta de aducţiune, oraşul Tăşnad, în vederea dezvoltării staţiunii balneoclimaterice a oraşului Tăşnad. Am spus mai devreme câte ceva despre acest loc. Mulţumesc. Sursă de finanţare: diminuarea cu suma de 8 100 de mii de lei a sumelor prevăzute la Anexa nr. 3/65, Ministerul Finanţelor Publice. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 81. Împotrivă? 174. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 174. Împotrivă? 81. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc, respins. Vă rog.
Romeo Florin Nicoară Următorul obiectiv de investiţii: se propune suplimentarea sumei prevăzute la Anexa nr. 3/15, Capitolul 5001, Grupa 51, Articol 2, Alineat (38), PNDL, cu 2 250 de mii de lei pentru extinderea reţelei de apă şi canalizare în sat Someşeni, comuna Apa, judeţul Satu Mare. În satul Someşeni există o lipsă acută de apă potabilă şi menajeră. Sursa de finanţare: diminuarea cu 2 250 de mii de lei a sumelor prevăzute la Anexa nr. 3/65, MFP - Ministerul Finanţelor Publice. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog.
Romeo Florin Nicoară Propunem suplimentarea sumei prevăzute la Anexa nr. 3/15, Capitolul 5001, Grupa 51, Articol 2 cu suma de 236 000 de lei, în vederea extinderii şi reabilitării infrastructurii de apă şi apă uzată, oraş Ardud, judeţ Satu Mare. Mulţumesc. Sursă de finanţare: diminuarea cu 236 000 de lei a sumelor prevăzute la Anexa nr. 3/65, Ministerul Finanţelor Publice.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 80. Împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 172. Împotrivă? 80. Respins. Mulţumesc.
Romeo Florin Nicoară Mai am un amendament. Se propune suplimentarea sumei prevăzute la Anexa nr. 3/15, Capitolul 5001, Grupa 51, Articol 2 cu suma de 321 000 de lei, în vederea realizării terenului sintetic al Liceului Tehnologic din oraşul Ardud, judeţul Satu Mare. Acest oraş nu dispune de un teren sintetic pentru competiţii sportive. Sursa de finanţare: diminuarea cu 321 000 de lei a sumelor prevăzute în Anexa nr. 3/65. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 171. Împotrivă? 80. Abţineri? Nu sunt. Respins. Alte intervenţii la... vă rog.
Lucian-Ovidiu Heiuş Lucian Heiuş, deputat Nr. 17 şi nr. 18. Se propune suplimentarea sumei prevăzute la Anexa nr. 3/15, Capitolul 5001, Grupa 51, Articol 2, Alineat (38), Programul Naţional de Dezvoltare Locală, cu suma de 2 748 de mii de lei, în vederea finalizării obiectivului de investiţii în derulare "Alimentare cu apă şi canalizare menajeră în localitatea Ocolişu Mic, comuna Orăştioara de Sus, judeţul Hunedoara". Sursa de finanţare: Ministerul Finanţelor Publice - Acţiuni generale. Nr. 18...
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 170. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 170. Împotrivă? 80. Mulţumesc, respins. Vă rog.
Lucian-Ovidiu Heiuş Nr. 18. Se propune suplimentarea sumei prevăzute la Anexa nr. 3/15, Capitolul 5001, Grupa 51, Programul Naţional de Dezvoltare Locală, cu suma de 4 399 de mii de lei, în vederea începerii lucrărilor la obiectivul de investiţii "Extindere canalizare menajeră şi racorduri în comuna Orăştioara de Sus, satele Bucium, Orăştioara de Sus, Ludeştii de Jos, Costeşti, judeţul Hunedoara". Sursa de finanţare: diminuarea cu suma de 4 399 de mii de lei a sumelor prevăzute la Anexa nr. 3/65, Ministerul Finanţelor Publice - Acţiuni generale.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 80. Împotrivă? 174. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 174. Împotrivă? 80. Respins. Domnule Palăr, vă rog.
Ionel Palăr Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vreau să le mulţumesc colegilor din Comisia pentru administraţie, care săptămâna trecută au făcut posibil ca astăzi în plenul Parlamentului să pot să susţin aceste amendamente, pentru că ele au fost aprobate în Comisia pentru administraţie. În calitatea mea de parlamentar al judeţului Bacău, propun alocarea sumei de 4 619 mii de lei pentru obiectivul de investiţii "Reabilitare şi modernizare drum comunal 180A, 5 km, din zona Bolătău, comuna Zemeş, judeţul Bacău", în vederea finalizării lucrărilor acestei investiţii.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog.
Ionel Palăr Următorul amendament. Se propune alocarea sumei de 5 914 mii de lei pentru obiectivul de investiţii "Pod peste râul Tazlău, în comuna Pârjol, judeţul Bacău". Acelaşi lucru vă rog frumos, dragi colegi, să aveţi bunăvoinţa de a susţine această investiţie, foarte importantă pentru comuna Pârjol.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc.
Ionel Palăr Colegilor liberali, bineînţeles, le spuneam acest lucru.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 80. Împotrivă? 174. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 174. Împotrivă? 80. Mulţumesc, respins.
Ionel Palăr Următorul amendament. Se propune alocarea sumei de 5 642 de mii de lei pentru obiectivul de investiţii "Modernizare drumuri locale în satele Pârjol şi Pustiana, comuna Pârjol, judeţul Bacău", în lungime de 5,127 km.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 174. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 174. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog.
Ionel Palăr Mulţumesc, domnule preşedinte. Poziţia 22. Se propune alocarea sumei de 958 000 de lei pentru realizarea obiectivului "Sistem de alimentare cu apă şi canalizare în satul Obârşia, comuna Izvoru Berheciului, judeţul Bacău".
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Vă abţineţi? O abţinere. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Abţineri? Nu vă mai abţineţi. Respins.
Ionel Palăr Şi ultimul amendament. Se propune alocarea sumei de 9 500 de mii de lei pentru obiectivul de investiţii "Reabilitare şi modernizare drum comunal 180A, 9,5 km, comuna Izvoru Berheciului, judeţul Bacău".
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 174. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 174. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog.
Ionel Palăr Am încheiat. Vă mulţumesc frumos, dragi colegi, pentru sprijinul acordat şi în special...
Petru Gabriel Vlase Vă mulţumesc, domnule deputat. Alte intervenţii? Alte intervenţii la... Vă rog, doamna Hărău.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 80. Împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Mulţumesc, respins. Alte intervenţii? Vă rog, doamna deputat.
Mara-Daniela Calista Mulţumesc frumos. Este vorba despre patru amendamente aduse în judeţul Teleorman, în care, chiar dacă este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai dezvoltate judeţe atunci când vorbim de drumuri - şi nu aş vrea să intru în detalii de ce -, sunt totuşi comune cărora le lipseşte apa potabilă sau chiar canalizarea. Motiv pentru care voi propune patru amendamente. Le voi citi pe rând, evident, respectăm procedura de vot. Primul amendament presupune alocarea sumei de 4 739,633 de mii de lei pentru lucrările care au ca obiectiv "Sistemul de alimentare cu apă şi canalizare în comuna Drăgăneşti de Vede". Un astfel de amendament este absolut necesar în condiţiile în care în această comună nu există alimentare cu apă şi canalizare. Vă supun, astfel, la vor acest amendament. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80 Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Mulţumesc, respins. Vă rog.
Mara-Daniela Calista Al doilea amendament se referă la alocarea sumei de 1 830 de mii de lei şi priveşte finalizarea, punerea în funcţiune şi forarea de puţuri pentru alimentarea cu apă în comuna Dracea, judeţul Teleorman. Este necesar un astfel de amendament în condiţiile în care, evident, este nevoie de o reţea de apă potabilă pentru desfăşurarea în condiţii normale a vieţii de zi cu zi a localnicilor. Mulţumesc. Vă propun spre vot acest amendament.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog.
Mara-Daniela Calista Cel de-al treilea amendament se referă la alocarea sumei de 1 460 de mii de lei pentru lucrări ce au ca obiectiv "Realizarea de branşamente populaţie şi extindere reţea de apă în comuna Viişoara, judeţul Teleorman". Evident, racordarea la reţeaua de apă potabilă îngreunează ceea ce înseamnă desfăşurarea vieţii de zi cu zi a oamenilor. Mulţumesc. Vă supun la vot acest amendament.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Mulţumesc, respins. Vă rog.
Mara-Daniela Calista Ultimul, dar nu cel din urmă amendament se referă la propunerea alocării sumei de 528, 390 de mii de lei cu privire la modernizarea drumurilor de interes local în comuna Buzescu, judeţul Teleorman. Surprinzător, printre multele comune există şi una a PNL-ului care nu are drumuri, spre deosebire de altele. Vă supun la vot acest amendament. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială, vă rog. 173. Împotrivă? 80. Respins. Alte intervenţii, vă rog. Alte amendamente.
Lucian Nicolae Bode Vă propun alocarea sumei de 4 500 de mii de lei, Anexa nr. 3 - bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, necesară pentru realizarea unui obiectiv de investiţii, şi anume un complex polisportiv în municipiul Zalău, judeţul Sălaj. Acest proiect va cuprinde un stadion multifuncţional care să servească drept loc de antrenament şi competiţii. Vă rog să susţineţi acest amendament, motivat fiind de faptul că dezvoltarea infrastructurii sportive în municipiul Zalău prin demararea acestei construcţii, care are aprobată o hotărâre de consiliu local, precum şi alte etape procedurale îndeplinite, cedarea prin hotărâre de consiliu local a terenului aferent acestei construcţii către Compania Naţională de Investiţii, reprezintă o investiţie în viitorul copiilor noştri şi în sănătatea lor. Şi, totodată, cred eu că va transforma Zalăul într-un centru de excelenţă în sport de performanţă, dar şi de masă. Vă rog, domnule preşedinte, să supuneţi la vot acest amendament. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vă rog, vot pentru? 81. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială, vă rog. 173. Împotrivă? 81. Abţineri? Nu. Respins. Vă rog, alte intervenţii la 3/7... 3/15. Vă rog să vă prezentaţi şi să-mi spuneţi exact unde sunteţi, la ce poziţie. Şi vorbiţi la microfon.
Pavel Popescu Domnule preşedinte, sunt la poziţia nr. 30. Se propune suplimentarea sumei prevăzute la Anexa nr. 3/15, Capitolul 5001, cu 55 000 de mii de lei. În cursul anului 2017 trebuie continuate sau finalizate mai multe obiective de investiţii demarate în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Întârzierea finanţărilor sau programarea lor pentru anii următori ar produce serioase daune lucrărilor deja efectuate şi ar determina suplimentar costuri administrative de întreţinere a şantierelor. Mai mult, unele obiective au un grad de realizare de peste 70%, ceea ce ar permite finalizarea în cursul anului 2017.
Petru Gabriel Vlase Vă rog, vot pentru? 76. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 171. Împotrivă? 76. Respins. Alte intervenţii la 3/15? Vă rog, domnule István.
István Erdei Dolóczki Domnule preşedinte, Cu tor respectul...
Petru Gabriel Vlase Domnule Tinel... nu aud ce spuneţi...
István Erdei Dolóczki ... este o procedură, este o problemă de procedură. Eu aş ruga colegii care susţin amendamente să indice şi numărul marginal, fiindcă este foarte greu de urmărit dacă spune că din judeţul cutare, comuna cutare, vrem să facem cutare şi cutare lucru. Deci marginalul să fie indicat prima dată. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vă mulţumesc. Alte intervenţii, dacă... Am înţeles. Adică ar trebui colegii dumneavoastră să înţeleagă, că nu eu citesc amendamentele. Dacă mai sunt intervenţii la 3/15. Vă rog, domnule Preda.
Cezar-Florin Preda 35 marginal. Se propune suplimentarea cu suma de 49 655 de mii de lei pentru realizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare din oraşul Răcari, judeţul Dâmboviţa.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 85. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 85. Respins. Vă rog, domnule deputat.
Cezar-Florin Preda Marginal 38. Se propune suplimentarea bugetului propus pentru anul 2017 cu suma de 5 910 mii de lei pentru construire cămin cultural Colacu, oraşul Răcari, judeţ Dâmboviţa.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 84. Împotrivă? 174. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială, vă rog. 174. Împotrivă? 84. Respins. Vă rog.
Cezar-Florin Preda Marginal 39. Se propune suplimentarea cu suma de 1 404 mii de lei pentru realizarea obiectivului de investiţii "Alimentare cu apă potabilă a comunei Moţăieni, satul Cucuteni, judeţul Dâmboviţa".
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 83. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 83. Respins, domnule deputat.
Cezar-Florin Preda Şi marginal 40. Suplimentarea bugetului propus pentru anul 2017 cu suma de 8 443 de mii de lei pentru modernizarea drumurilor de interes local în comuna Finta, Judeţul Dâmboviţa.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 83. Împotrivă? 173. Abţineri? Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 83. Respins. Vă mulţumesc, domnule deputat.
Cezar-Florin Preda Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Alte intervenţii? Vă rog.
Vasile Gudu Mulţumesc, domnule preşedinte. Vasile Gudu, deputat, Circumscripţia nr. 38 - Tulcea Marginal 41. Suplimentarea bugetului propus pentru anul 2017 cu suma de 2 250 de mii de lei pentru construirea unei grădiniţe în comuna Văcăreni, judeţul Tulcea.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 170. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială, vă rog. 170. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog. Vă rog.
Vasile Gudu Marginal 42. Suplimentarea bugetului propus pentru anul 2017 cu suma de 900 000 de lei pentru lucrări de reabilitare şi modernizare cabinet medical, comuna Văcăreni, judeţul Tulcea.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 170. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 170. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog.
Vasile Gudu Marginal 44. Suplimentarea bugetului propus pentru anul 2017 cu suma de 5 287 de mii de lei pentru realizarea obiectivului de investiţii "Extindere canalizare în localitatea Lunca, comuna Ceamurlia de Jos, judeţul Tulcea.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 81. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Mulţumesc, respins. Vă rog.
Vasile Gudu Marginal 45. Suplimentarea bugetului propus pentru anul 2017 cu suma de 1 673 de mii de lei pentru efectuarea lucrărilor de execuţie la obiectivul de investiţii "Canalizare menajeră în sistem centralizat şi staţie de tratare a apei uzate, comuna I.C. Brătianu, judeţul Tulcea".
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 171. Împotrivă? 80. Respins.
Vasile Gudu Marginal 47. Suplimentarea bugetului propus pentru anul 2017 cu suma de 1 651 de mii de lei pentru lucrări reţele canalizare, reţele apă potabilă şi branşamente aferente, oraş Babadag, judeţul Tulcea.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Forma iniţială, vot pentru? 80. Împotrivă... vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Abţineri? Nu sunt. Respins.
Vasile Gudu Marginal 51. Suplimentarea bugetului propus pentru anul 2017 cu suma de 1 266 de mii de lei pentru lucrări construire pod, oraş Babadag, judeţul Tulcea.
Petru Gabriel Vlase Vă rog. Vot pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Stimaţi colegi, Am o rugăminte personală: dacă puteţi să folosiţi uşile de acces în sala de plen alea de acolo, cele mari, pentru că e un curent infernal aici. Vă rog din suflet.
Vasile Gudu Mulţumesc, domnule preşedinte.
Petru Gabriel Vlase Vă rog.
Vasile Gudu Am terminat şi le mulţumesc colegilor deputaţi tulceni...
Petru Gabriel Vlase Şi eu vă mulţumesc.
Vasile Gudu ... pentru votul pe care l-au dat.
Petru Gabriel Vlase Alte intervenţii, dacă sunt, la 3/15. Vă rog.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog.
Petru Gabriel Vlase Vă rog, vot pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Forma iniţială, pentru? 173. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Abţineri? Nu. Respins.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog, alte intervenţii, dacă mai sunt. Vă rog.
Valeria-Diana Schelean-Şomfelean Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. La poziţia 56 propunem suplimentarea bugetului cu suma de 2 454 de mii de lei pentru reabilitarea, restaurarea şi conservarea Vilei Elisabeta din oraşul Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin. Fac precizarea că Vila Elisabeta face parte din Centrul Imperial Istoric al celei mai vechi staţiuni balneare din ţară. Inundaţiile din 2005 - 2006 au dus la degradarea acestui obiectiv, iar lucrările de reabilitare au fost sistate.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog.
Valeria-Diana Schelean-Şomfelean La poziţia 57 propunem suplimentarea bugetului cu suma de 26 289 de mii de lei pentru construirea unui "Aquaparc Therme Herculi" în oraşul Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog. Vă rog. Alte intervenţii? Nu mai sunt. Supun votului dumneavoastră... (Intervenţie neinteligibilă din sală.) Vă rog.
Tinel Gheorghe Domnule preşedinte de şedinţă, Vă propun, pentru derularea în continuare în bune condiţiuni a acestei şedinţe, ca dumneavoastră să vă faceţi un obicei, aşa cum există el în Parlamentul României, de a puncta marginal calupuri de 10, de 20, de 30, în aşa fel încât parlamentarii, cei care au amendamente, să ştie când le vine rândul şi când trebuie să susţină, că, altfel, dacă lăsaţi la arbitrar, nu vor şti când să intervină.
Petru Gabriel Vlase Am înţeles, domnule deputat, aşa voi face începând din momentul ăsta, pentru că, până acum, m-am întors înapoi la amendamente pentru cei care nu au fost atenţi. De acum, merg înainte cu câte 10. E OK aşa. Vă respect propunerea şi aşa voi face, dar nu mă mai întorc înapoi.
Tinel Gheorghe Perfect. Eu întreb...
Petru Gabriel Vlase Vă rog.
Tinel Gheorghe ... până la poziţia...
Petru Gabriel Vlase Vă rog să vă susţineţi amendamentul.
Tinel Gheorghe Nu, daţi-mi voie să întreb eu, domnule preşedinte, că trebuia să întrebaţi dumneavoastră: până la poziţia 78 e cineva din sală care vrea să-şi susţină amendamentele? Din sală : Nu.
Tinel Gheorghe Nu.
Tinel Gheorghe Poziţia..., marginal 78, Anexa nr. 3/15/02 Ministerul Dezvoltării Regionale, se suplimentează cu suma de 2 570 de mii de lei pentru construirea unei grădiniţe cu program prelungit, comuna Dridu, Ialomiţa. Deputat de Ialomiţa Gheorghe Tinel Solicitarea e pentru investiţii, doamna ministru, într-un judeţ care e pe primele locuri la sărăcie..., la investiţii, o administraţie care parcă a uitat care-i menirea ei în exercitarea funcţiilor. Şi rog colegii, am un set de 13 amendamente, rog colegii să analizeze şi să considere că un vot dat - pentru acest amendament sau pentru amendamentele care vor veni - e un vot pentru comunităţile locale.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Mulţumesc. Respins. Vă rog.
Tinel Gheorghe Marginal 79. Se suplimentează cu suma de 344,77 de mii de lei pentru sistem centralizat de canalizare şi extindere alimentare cu apă în comuna Sărăţeni, judeţul Ialomiţa. E vorba de o diminuare cu aceeaşi sumă a sumelor prevăzute la Anexa nr. 3/65 Ministerul Finanţelor Publice - Acţiuni generale.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Mulţumesc. Respins.
Tinel Gheorghe Marginal 80. Se suplimentează bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cu suma de 3 570,40 de mii de lei pentru sistem de canalizare şi tratarea apei uzate în comuna Sărăţeni, judeţul Ialomiţa.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog.
Tinel Gheorghe Marginal 81. Se suplimentează cu suma de 3 589,41 de mii de lei pentru modernizarea reţelei de drumuri stradale de interes local în comuna Sărăţeni, judeţul Ialomiţa. Suma solicitată este necesară pentru finalizarea proiectului finanţat prin PNDL, în baza Contractului de finanţare nr. 654/7.10.2016.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 81. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 81. Respins. Vă rog.
Tinel Gheorghe Marginal 82. Se suplimentează suma Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cu suma de 395,17 mii de lei pentru modernizare drum comunal 43, tronson strada Sudului, comuna Sărăţeni, judeţul Ialomiţa.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Niciuna. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Mulţumesc.
Tinel Gheorghe Marginal 83. Se suplimentează bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cu suma de 1 439,40 de mii de lei pentru asfaltare drumuri comunale în comuna Bărbuleşti, judeţul Ialomiţa.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Mulţumesc. Vă rog.
Tinel Gheorghe Marginal 84. Se suplimentează bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cu suma de 8 758, 34 de mii de lei pentru realizarea obiectivului de investiţii "Sistem de canalizare şi tratare ape uzate menajere în comuna Gheorghe Doja, judeţul Ialomiţa".
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog.
Tinel Gheorghe Marginal 85. Se suplimentează bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cu suma de 4 733,514 mii de lei pentru extindere sistem de canalizare şi tratarea apei uzate menajere în comuna Gheorghe Doja, judeţul Ialomiţa.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog.
Tinel Gheorghe Marginal 86. Se suplimentează bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cu suma de 939,279 de mii de lei pentru îmbunătăţirea calităţii apei în comuna Gheorghe Doja, judeţul Ialomiţa.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Tinel Gheorghe Marginal 87. Se suplimentează bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cu suma de 5 839,287 de mii de lei pentru modernizarea drumurilor de interes local în comuna Gheorghe Doja, Ialomiţa.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 81. Abţineri? Nu sunt. Respins. Vă rog.
Tinel Gheorghe Marginal 88. Se suplimentează bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cu suma de 549,456 de mii de lei pentru lucrări de reabilitare reţea de iluminat public în comuna Gheorghe Doja, Ialomiţa.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Tinel Gheorghe Marginal 89. Se suplimentează bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cu suma de 16 575,309 mii de lei pentru reţele de canalizare şi staţie de epurare în comuna Griviţa, judeţul Ialomiţa.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Tinel Gheorghe Marginal 90. Se suplimentează bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cu suma de 6 593,366 de lei pentru modernizarea reţelei de drumuri de interes local în comuna Griviţa, judeţul Ialomiţa.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Tinel Gheorghe Marginal 91. Se suplimentează bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale cu suma de 2 449,781 de mii de lei pentru modernizare drum comunal Smirna - Traian, comuna Griviţa, judeţul Ialomiţa.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Mulţumesc. De la 91 la 100? (Intervenţie neinteligibilă din sală.) Îmi pare rău, e propunerea colegului dumneavoastră. (Intervenţie neinteligibilă din sală.) Îmi pare rău! (Discuţii în sală; aplauze.) De la 91 la 100? Vă rog. Să-mi spuneţi cum vă numiţi, precizaţi şi la ce...
Petru Gabriel Vlase La poziţia?
Petru Gabriel Vlase Vă rog.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Dacă până la 100 sunt intervenţii. Nu sunt. De la 100 la 110? Până la 100?
Valeria-Diana Schelean-Şomfelean La poziţia 100. Cerem suplimentarea cu suma de 2 448 de mii de lei pentru construirea unui pod peste râul Cerna, oraş Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog.
Valeria-Diana Schelean-Şomfelean La poziţia 101. Suplimentarea cu suma de 4 902 mii de lei pentru reabilitare pod SNCFR oraş Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Valeria-Diana Schelean-Şomfelean Poziţia 102. Suplimentarea cu suma de 3 471 de mii de lei pentru reabilitare şi modernizare sediu primărie, oraş Băile Herculane, judeţ Caraş-Severin.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Până la 110, dacă sunt.
Florin-Claudiu Roman Marginal 103. Se propune alocarea sumei de 5 200 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului "Amenajare Ansamblul Câmpia Libertăţii şi împrejmuire". Având în vedere importanţa sărbătoririi a 170 de ani de la Adunarea Naţională de la 1848 de pe Câmpia Libertăţii şi a Centenarului de la înfăptuirea Marii Uniri, realizarea acestui obiectiv trebuie să fie asumată şi preţuită de către toţi românii. Sursa de finanţare: prin redistribuirea sumelor prevăzute în bugetul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 81. Împotrivă? 174. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 174. Împotrivă? 80. Respins.
Florin-Claudiu Roman Îi mulţumesc domnului deputat PSD de Alba, domnului Dîrzu, pentru vot. Marginal 104. Alocarea sumei de 100 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului "Amenajare bază de tratament şi agrement Ocna Mureş". În cadrul programelor de creştere a activităţii turistice şi de agrement a teritoriilor urbane, judeţul Alba a stabilit iniţierea şi susţinerea de proiecte pentru modernizarea şi dotarea salinelor terapeutice Ocnele Sărate, respectiv modernizarea şi dotarea staţiunii balneare Ocna Mureş. Având în vedere calitatea deosebită a apelor care se află pe locul vechii saline, construirea acestui complex ar contribui la dezvoltarea şi revigorarea economică a zonei Ocna Mureş, prin dezvoltarea pe orizontală a tuturor ramurilor economice conexe cu turismul de tratament, precum şi la revenirea la statutul pe care oraşul l-a avut în trecut, acela de staţiune balneoclimaterică. Conform centralizatorului de lucrări, pentru obiectivul menţionat mai sus, valoarea fără TVA este de 27 976,84 de mii de lei. Sursa de finanţare: prin redistribuirea sumelor prevăzute în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Florin-Claudiu Roman Mulţumim singurului deputat PSD de Alba pentru vot. Mai am un articol, domnule preşedinte. (Intervenţie neinteligibilă din sală.)
Petru Gabriel Vlase OK. Până la 110, dacă mai e cineva.
Bogdan-Iulian Huţucă Bogdan Huţucă 105. Solicităm suplimentarea sumei de 8 500 de mii de lei în vederea derulării proiectului de investiţii "Reconfigurarea şi reabilitarea Teatrelor de vară din Eforie Sud şi Eforie Nord". Cele două obiective investiţionale sunt obiective turistice de utilitate publică ce se află într-o stare de degradare, necesitând lucrări de investiţii în ceea ce priveşte consolidarea, structura de rezistenţă şi extinderea funcţiunilor existente. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog, dacă mai aveţi altul.
Bogdan-Iulian Huţucă Poziţia 106. Suplimentarea sumei de 4 624 de mii de lei în vederea finanţării unei investiţii în Staţiunea balneoclimaterică Techirghiol, care vizează asfaltarea mai multor străzi.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? 2. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Până la 110? Vă rog.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? 2. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Până la 110. Vă rog. Domnule deputat Preda, puteţi veni puţin până la prezidiu, vă rog frumos.
Florin-Claudiu Roman Marginal 108. Se propune suplimentarea cu suma de 19 369 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului "Reabilitarea şi refuncţionalizarea Muzeului Naţional al Unirii şi Sala Unirii - Muzeul Naţional al Unirii". România este... Îmi cer scuze! Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia face parte din patrimoniul naţional înscris în Lista Monumentelor Istorice. Aniversarea Zilei Naţionale a României este un moment de excepţie în afirmarea identităţii şi tradiţiilor naţionale, cu atât mai mult cu cât în anul 2018 se sărbătoresc 100 de ani de la Marea Unire. Având în vedere că Marea Unire reprezintă apogeul unei istorii milenare, Centenarul acestui eveniment trebuie să aducă o conştientizare a eforturilor, sacrificiilor şi talentului puse la temelia construcţiei naţionale de către cetăţeni români, Muzeul Naţional al Unirii şi Sala Unirii Alba Iulia făcând parte din acelaşi circuit muzeal care va fi polul central al manifestărilor organizate în anul 2018 pentru Centenarul Marii Uniri. Menţionăm că finanţarea obiectivului "Reabilitare şi refuncţionalizare Muzeul Naţional al Unirii şi Sala Unirii Alba Iulia - Sala Unirii", judeţul Alba a încheiat în anul 2016 Contractul de finanţare cu nr. 15859/12.09.2016 pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Stimaţi colegi, Vă rog să gândiţi ca buni români, pentru că 1 Decembrie nu este doar ziua naţională a celor din Alba Iulia, nu este doar ziua naţională a locuitorilor judeţului Alba. 1 Decembrie este ziua tuturor românilor din ţară şi din străinătate. Din acest motiv, nu pentru mine, ci pentru toţi românii, vă rog frumos să daţi un vot pentru Centenarul Marii Uniri, pentru români. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Pentru? Vot pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru... (Intervenţie neinteligibilă a domnului deputat Nicolae Dobrovici-Bacalbaşa.) Domnule Bacalbaşa, am o rugăminte la dumneavoastră... Vă rog din suflet. Vot pentru...
Florin-Claudiu Roman Mulţumesc. Mulţumesc domnului deputat Dîrzu.
Petru Gabriel Vlase Mai am un vot de făcut. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Florin-Claudiu Roman Vă mulţumesc. Sunteţi buni români!
Petru Gabriel Vlase Vă rog, până la 110 dacă mai sunt intervenţii. De la 110 la 120?
Tinel Gheorghe La poziţia marginală 111, domnule preşedinte de şedinţă, propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cu suma de 6 504,166 de mii de lei pentru realizarea obiectivului de investiţii "Îmbunătăţirea reţelei de drumuri de interes local în comuna Sfântu Gheorghe, judeţul Ialomiţa".
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Tinel Gheorghe Poziţia marginală 112. Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cu suma de 3 600 de mii de lei pentru execuţie lucrări modernizare străzi, comuna Coşereni, judeţul Ialomiţa.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Tinel Gheorghe Marginal 113. Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cu suma de 11 069,3 mii de lei pentru execuţie lucrări modernizare drumuri de interes local în comuna Ciochina, judeţul Ialomiţa.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Tinel Gheorghe Marginal 114. Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cu suma de 11 104 mii de lei pentru realizarea obiectivului de investiţii "Modernizare străzi în comuna Roşiori, judeţul Ialomiţa".
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Tinel Gheorghe Marginal 115. Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cu suma de 7 704 mii de lei pentru modernizare drumuri de interes local în comuna Andrăşeşti, judeţul Ialomiţa.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Tinel Gheorghe Marginal 116. Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cu suma de 125 de mii de lei pentru reabilitare şi modernizare cămin cultural, comuna Andrăşeşti, judeţul Ialomiţa.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Tinel Gheorghe Marginal 117. Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cu suma de 1 705,217 mii de lei pentru înfiinţarea unui centru cultural, oraş... Îmi cer scuze, domnule preşedinte...
Petru Gabriel Vlase Domnule deputat, nu e amendamentul dumneavoastră 117.
Tinel Gheorghe 118. 117 nu e al meu.
Petru Gabriel Vlase 117 se susţine? Nu. Vă rog, 118.
Tinel Gheorghe 118. Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cu suma de 2 000 de lei pentru..., 2 000 de mii de lei pentru realizarea obiectivului de investiţii "Modernizarea reţelei de drumuri de interes local în comuna Miloşeşti şi satele componente, judeţul Ialomiţa".
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Tinel Gheorghe Poziţia marginală 119. Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cu suma de 5 000 de mii de lei pentru realizarea obiectivului de investiţii "Sistem de canalizare ape menajere şi staţie de epurare în comuna Miloşeşti, judeţul Ialomiţa".
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Tinel Gheorghe Marginal 120. Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cu suma de 461,8 mii de lei pentru realizarea obiectivului de investiţii "Construire canalizare... cu staţie de epurare în comuna Vlădeni, judeţul Ialomiţa".
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Tinel Gheorghe Marginal 121. Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cu suma de 5 596 de mii de lei pentru realizarea obiectivului de investiţii "Modernizarea reţelei de drumuri de interes local în comuna Dridu, judeţul Ialomiţa".
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Tinel Gheorghe Şi poziţia marginală 122. Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cu suma de 387 de mii de lei pentru construirea unei baze sportive multifuncţionale model tip I.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. 80 împotrivă. Respins.
Tinel Gheorghe Mulţumesc. Acum înţeleg de ce Ialomiţa este pe primul loc şi la sărăcie...
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc, domnule deputat.
Tinel Gheorghe ... dar şi pe ultimul loc la investiţii. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc, mulţumesc! 123. Doamna..., domnişoara deputat Mara Mareş. Vă rog.
Mara Mareş Mara Mareş, deputat PNL, ales în Circumscripţia nr. 8, Braşov Propun suplimentarea cu 10 000 de mii de lei la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Suma este destinată demarării lucrărilor la obiectivul de investiţii "Consolidare şi reamenajare Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov - Corp B" prin Compania Naţională de Investiţii. Lucrarea este deja contractată de către Consiliul Judeţean Braşov şi, prin preluarea de către CNI, s-ar asigura resursele financiare necesare finalizării acesteia. Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov are nevoie de mai multe lucrări de modernizare a clădirilor în care funcţionează, iar cele de la Corpul B sunt prioritare pentru a asigura condiţii decente cadrelor medicale şi pacienţilor. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Pentru? 83. Împotrivă? 172, cu domnul Mohaci în partea ailaltă, de data asta. Abţineri? Niciuna. Vot pentru forma iniţială? 172. Împotrivă? 83. Respins. Dacă până la 130 mai sunt. 124.
Vasile-Cristian Achiţei 124, marginal. Cristian Achiţei, Botoşani Se propune alocarea sumei de 23 000 000 de lei pentru obiectivul "Consolidarea şi restaurarea Teatrului «Mihai Eminescu» din municipiul Botoşani, judeţul Botoşani", obiectiv care a început în perioada 2007 - 2013, pe fonduri externe, pe program operaţional regional şi ratat de fostul primar PSD. Aveţi ocazia acum să-l duceţi până la capăt. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 174. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 174. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog. Vă rog.
Constantin Şovăială Constantin Şovăială, deputat, Sibiu, Circumscripţia nr. 34 Poziţia 125. Propun suplimentarea bugetului cu suma de 19 600 de mii de lei pentru finanţarea construcţiei de locuinţe pentru tinerii din municipiul Mediaş. Susţin această propunere deoarece aceşti tineri, aflaţi la început de carieră profesională, nu au sursele necesare, iar solicitările la primărie sunt imense. Până acum s-au adunat 825 de cereri. Deci considerăm necesară şi oportună această suplimentare. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Până la 130, dacă mai sunt intervenţii. Vă rog.
Glad-Aurel Varga Varga Glad, PNL, Circumscripţia electorală nr. 2 - Arad 126. Propun alocarea din bugetul propus pentru anul 2017 a sumei de 4 000 de mii de lei pentru municipiul Arad în ceea ce priveşte construcţia de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii prin intermediul ANL. Puteţi supune la vot, domnule preşedinte.
Petru Gabriel Vlase Pentru? Mulţumesc, domnule deputat, că-mi daţi voie. 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Până la 130. Vă rog, domnule deputat.
Nicolae Giugea Nicolae Giugea, Circumscripţia electorală nr. 17 - Dolj, Partidul Naţional Liberal Se propune alocarea sumei de 675 000 de mii de lei pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă Craiova, judeţul Dolj - maximă necesitate pentru a deservi două milioane şi jumătate de locuitori ai Olteniei. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog, până la 130.
Pavel Popescu Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Înainte de a continua cu următoarele amendamente, eu v-aş propune să vorbim mai încet, să nu îl trezim pe colegul nostru Goţiu. (Aplauze.) Aşa. Acum să trecem la lucruri serioase. Şi vă spun sincer, dragi colegi... dragi colegi, vă spun sincer că aici avem câteva amendamente care sunt despre viaţa oamenilor şi sunt despre viaţa noastră. Vin de la Spitalul de Urgenţă Timişoara, de unde am plecat pe la ora 7.00 dimineaţa să mă urc în avion, să vin să-mi susţin amendamentul pentru un spital de urgenţă. Da. E o chestiune foarte serioasă, oamenii mor în spitalele din România. Marginal 129. Amendamentul meu propune alocarea de 700 000 de mii de lei pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă Timişoara. Cred că toate partidele din România au discutat despre aceste spitale şi cred că, în pofida multor amendamente care se depun şi care se dezbat, ar trebui să avem, dragii mei, o prioritate naţională din sănătatea acestui popor. Dacă noi, toate partidele, nu stăm într-o zi la masă şi spunem ca în următorii 10 ani să facem măcar trei spitale amărâte regionale - că de ani de zile ne chinuim să construim în această ţară spitale -, ce sens are să mai stăm aici?! (Replici neinteligibile din sală.) Domnule, nu vorbesc aici de Guvernul Cioloş, nu am vorbit aici despre Guvernul Grindeanu, că din Timiş... ( Discuţii, vociferări în sală.)
Petru Gabriel Vlase Domnule deputat, vă rog...
Pavel Popescu Am înţeles, voiam să vă atrag atenţia asupra seriozităţii...
Petru Gabriel Vlase Domnule deputat, vă rog să vă susţineţi amendamentul şi să nu dialogaţi cu sala.
Pavel Popescu Îl susţin. Am înţeles. Acesta este argumentul meu. Avem nevoie de un spital regional şi în Timişoara, care este, din nou vă spun, Capitală Culturală Europeană. Nu putem să ne facem de râs, fără un spital regional. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. De la 130 la 140? Nu. De la 140 la 150? Nu... vă rog.
Cătălin Cristache Bună ziua! Cătălin Cristache, de la Galaţi vă deranjez, Circumscripţia nr. 18. Cer suplimentarea bugetului cu 14 000 de lei pe anul 2017 pentru realizarea obiectivului "Sediul Primăriei Municipiului Galaţi".
Petru Gabriel Vlase La ce poziţie aveţi, domnule...
Cătălin Cristache La poziţia 135.
Petru Gabriel Vlase 139?
Cătălin Cristache 135.
Petru Gabriel Vlase Spuneţi la microfon, că nu...
Cătălin Cristache 135.
Petru Gabriel Vlase Am înţeles. Nu aţi fost atent. Bine. Vot pentru? Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Cătălin Cristache Poziţia 136. Suplimentare cu suma de 7 800 de mii de lei pentru anul 2017 pentru realizarea obiectivului de investiţii "Cartier de locuinţe sociale Galaţi".
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Deci până la 140, domnule Sămărtinean? Sau 138. Vă rog.
Cornel-Mircea Sămărtinean Cornel Sămărtinean, deputat de Timiş Poziţia 138. Propun alocarea sumei de 20 250 de mii de lei pentru construcţia unei săli polivalente în Timişoara. După cum ştiţi, Primăria Municipiului Timişoara, din judeţul Timiş, nu dispune în momentul de faţă de fondurile necesare pentru construcţia unei săli polivalente, cu o capacitate de 14 000 de locuri. Se solicită admiterea amendamentului pentru construcţia acestei săli ţinând cont că, după cum ştim, Timişoara va deveni Capitală Culturală Europeană. Vă mulţumesc mult.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog.
Cornel-Mircea Sămărtinean Poziţia 141. Propun alocarea unei sume de 10 978 de mii de lei pentru construcţia unui nou ambulatoriu integrat al Spitalului Orăşenesc Făget, din judeţul Timiş. În prezent, în oraşul Făget nu există condiţii în care să se ofere cetăţenilor oraşului servicii medicale performante şi de calitate. Pentru acest lucru, rog colegii, şi de la PSD, să voteze această sumă. Vă mulţumesc mult.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Până la 150, dacă mai sunt intervenţii. Din sală : 150.
Petru Gabriel Vlase Până la 150? Nu. De la 150 la 160, vă rog.
Adrian-Mihăiţă Todoran Adrian Todoran, deputat de Maramureş 150. Propun alocarea unei sume de 800 000 de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Infrastructură utilităţi, stradă, comuna Recea, judeţul Maramureş" - extinderea reţelei de apă, gaz şi energie electrică pentru a facilita cetăţenilor condiţii normale necesare traiului zilnic.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru, vă rog. 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog.
Adrian-Mihăiţă Todoran 151. Propun alocarea unei sume de 700 000 de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Infrastructură rutieră - drum de centură pentru satul Săsar, comuna Recea, judeţul Maramureş".
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Voturi pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Adrian-Mihăiţă Todoran Propun alocarea unei sume de 1 100 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Infrastructură apă potabilă, comuna Coroieni, sate Drăghia, Baba, judeţul Maramureş".
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. (Discuţii în sală.)
Adrian-Mihăiţă Todoran Propun alocarea unei sume de 23 500 de mii de lei pentru finanţarea investiţiilor "Realizarea reţelelor de apă şi canal, localitatea Groşi, judeţul Maramureş".
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu.
Adrian-Mihăiţă Todoran Frumos! Puteţi să vă abţineţi, aşa, de complezenţă... domnule deputat.
Petru Gabriel Vlase Domnule deputat... domnule deputat, suntem în procedură de vot şi nu vorbiţi cu sala, domnule deputat. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog, domnule deputat. Mai aveţi?
Adrian-Mihăiţă Todoran Da, sigur.
Petru Gabriel Vlase Vă rog.
Adrian-Mihăiţă Todoran Propun alocarea unei sume de 850 000 de lei pentru finanţarea obiectivului de infrastructură "Construcţia unui sediu nou pentru Primăria Ocna Şugatag, judeţul Maramureş".
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog.
Adrian-Mihăiţă Todoran Propun alocarea unei sume de 2 405 mii de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Construcţia unui sediu pentru Primăria Comunei Călineşti, judeţul Maramureş".
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Adrian-Mihăiţă Todoran Acestea sunt până la 160. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Până la 160. Mai sunt alte intervenţii până la 160? Nu. De la 160 la 170? Vă rog. (Discuţii la prezidiu.)
Nicoleta-Cătălina Bozianu Cătălina Bozianu, deputat PMP, Prahova Marginal 163. Propun alocarea sumei de 31 500 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Alimentare cu apă şi canalizare Proviţa de Jos". Ţin să menţionez că comuna Proviţa nu dispune de reţea de apă şi canalizare şi nici nu are surse pentru finanţarea acestui proiect.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Nicoleta-Cătălina Bozianu Marginal 164. Propun alocarea sumei de 3 500 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Reabilitare conductă transport apă de la Staţia Schiuleşti la Bazine Gogon, din oraşul Slănic".
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog.
Nicoleta-Cătălina Bozianu 165. Propun alocarea sumei de 18 000 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Introducere reţea de alimentare gaze naturale, oraşul Slănic". Oraşul Slănic nu dispune actualmente de o reţea de alimentare cu gaze naturale, dezvoltarea localităţii fiind din acest motiv încetinită semnificativ. (Discuţii în sală.)
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Nicoleta-Cătălina Bozianu 166. Propun alocarea sumei de 3 150 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Amenajare dispensar Măneciu". Comuna Măneciu nu dispune de un centru medical şi este o comună cu 10 500 de locuitori. (Discuţii în sală.)
Petru Gabriel Vlase Pentru? Domnule vice, nu mai vorbiţi, vă rog. Deranjaţi. Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog.
Nicoleta-Cătălina Bozianu 167. Propun alocarea sumei de 200 500 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţie "Construcţie drum judeţean Băneşti - Câmpina - Valea Doftanei - Săcele". Supraaglomerarea traficului pe DN1, în zona Valea Prahovei, este o problemă de interes naţional. Una dintre rezolvări este construcţia drumului naţional Băneşti - Câmpina - Valea Doftanei - Săcele, a cărui dare în folosinţă va degreva traficul de pe drumul naţional.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? Vot pentru? 80. Împotrivă? 173. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Nicoleta-Cătălina Bozianu Bun, deci o să facem în continuare şase ore până la Sinaia. 168. Alocarea sumei de 205 000 de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Realizare trotuare în oraşul Plopeni". Primăria Oraşului Plopeni nu are în prezent capacitatea financiară de a susţine din bugetul propriu proiecte de investiţii.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Nicoleta-Cătălina Bozianu 169. Alocarea sumei de 850 000 de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţie "Realizare trotuare în oraşul Plopeni".
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Nicoleta-Cătălina Bozianu 170. Alocarea sumei de 10 300 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Varianta ocolitoare Comarnic".
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Nicoleta-Cătălina Bozianu 171. Alocarea sumei de 70 000 de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Studiu de fezabilitate şi construcţie pentru centura ocolitoare Valea Teleajenului - Vălenii de Munte". Este un drum în stare avansată de degradare.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog.
Nicoleta-Cătălina Bozianu 172. Alocarea sumei de 1 000 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Modernizarea drumului DJ216A". Este în stare avansată de degradare şi necesită o modernizare pe 2 km.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Nicoleta-Cătălina Bozianu 173. Alocarea sumei de 1 800 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Modernizarea drumului DJ102 din oraşul Slănic, pe o lungime de 4 km".
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Nicoleta-Cătălina Bozianu 174. Alocarea sumei de 810 000 de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Modernizarea drumului DJ100N, ce leagă oraşul Slănic de comuna Teişani, pe o lungime de 3 km".
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Mulţumesc. Respins.
Nicoleta-Cătălina Bozianu 175. Alocarea sumei de 5 000 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Reabilitare DJ102, comuna Poseşti, sat Nucşoara - limită de judeţ". Drumul se află în stare avansată de degradare şi are o lungime de 11 km. (Discuţii la prezidiu.)
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Nicoleta-Cătălina Bozianu 176. Alocarea sumei de 2 500 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Dispensar în oraşul Buşteni".
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Nicoleta-Cătălina Bozianu 177. Alocarea sumei de 9 000 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Cantină socială Vălenii de Munte, pentru cetăţenii cu venituri mici".
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Vă rog.
Nicoleta-Cătălina Bozianu 178. Alocarea sumei de 2 500 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Sală sport Şcoala «Ion Câmpineanu», Câmpina". Construcţia unei săli de sport în municipiul Câmpina este o necesitate pentru dezvoltarea sportului local şi judeţean, în primul rând a sportului şcolar.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Nicoleta-Cătălina Bozianu 179. Alocarea sumei de 3 500 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Teren sport Şcoala Sat Drăgăneasca, Proviţa de Jos".
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Nicoleta-Cătălina Bozianu 180. Alocarea sumei de 675 000 de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Amenajare teren sport Valea Gardului, Vălenii de Munte". Încurajarea activităţii cultural-sportive în localităţile lipsite de o bază materială adecvată acestora constituie o premisă a dezvoltării acestor localităţi.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 163. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Nicoleta-Cătălina Bozianu 181. Alocarea sumei de 4 500 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Centru agrement şi dezvoltare personală a locuitorilor din oraşul Vălenii de Munte". Un centru de agrement construit în localitatea Vălenii de Munte ar constitui nu doar un obiectiv de interes pentru locuitori, ci şi un obiectiv de interes turistic.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Nicoleta-Cătălina Bozianu 182. Alocarea sumei de 915 000 de mii de lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Renovare, modernizare Cinematograful «Unirea» din oraşul Slănic".
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins. Până la 190, dacă mai sunt intervenţii. De la prezidiu : Da.
Petru Gabriel Vlase Vă rog. (Discuţii la prezidiu.)
Ionuţ Simionca Bună ziua, domnule preşedinte! Bună ziua, stimaţi colegi! Mă numesc Ionuţ Simionca, sunt deputat PMP de Bistriţa-Năsăud. E a doua oară când vorbesc aici, la pupitru. Vreau să vă spun că am pregătit un număr de 72 de amendamente. Am 60 acum pe care vreau să le expun pentru dumneavoastră. Sunt la primul mandat, ca să mă înţelegeţi un pic, ca să vă explic istoria mea. Am trăit 10 ani şi jumătate în America şi eu iau în serios tot ce fac. Vreau să fiu deputatul tuturor bistriţenilor şi am cerut de la toate primăriile PSD, PNL, ALDE să-mi dea proiecte. Le susţin şi sper să mă susţineţi şi dumneavoastră pe mine. Vreau să mai menţionez că toate propunerile legislative ale PSD care au fost bune pentru cetăţeni eu le-am votat. Şi acum să începem. Numărul 181. "Construirea a două capele mortuare în comuna Maieru, judeţul Bistriţa-Năsăud" - suma de 3 000 000 de lei. Se propune admiterea amendamentului pentru satisfacerea necesităţilor privind securitatea sanitară şi sănătatea publică, precum şi cele legate de desfăşurarea ceremoniei de înmormântare pentru locuitorii din comuna Maieru.
Petru Gabriel Vlase Ce număr e ăsta?
Ionuţ Simionca 183.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu. Pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 80. Respins.
Ionuţ Simionca Câte au fost împotrivă? Dacă nu vă supăraţi că întreb. Nu de alta, dar am avut câţiva parlamentari PSD care au votat cu mine. Am avut încă trei voturi de la PSD. ( Discuţii în sală.) Dacă vreţi, votaţi cu toţii. (Aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Domnule deputat, susţineţi-vă amendamentele. Lăsaţi-mă pe mine să număr colegii, da?
Ionuţ Simionca Bine.
Petru Gabriel Vlase De aia stau aici.
Ionuţ Simionca Numărul 184. "Întocmire plan urbanistic zonal...
Petru Gabriel Vlase Vrei să număr?
Ionuţ Simionca ... în comuna Bistriţa Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 35 000 de lei fără TVA. Motivaţia: se propune admiterea amendamentului întrucât este necesar pentru extinderea zonelor construibile ale comunei.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 80... şi unu, doamna Pană. Aţi observat că am fost atent de data asta.
Ionuţ Simionca 83.
Petru Gabriel Vlase 81, domnule deputat.
Ionuţ Simionca ... trei. ( Discuţii, vociferări în sală, aplauze.) Sunt ale mele, două, trei.
Petru Gabriel Vlase 83, OK.
Ionuţ Simionca Mulţumesc, doamna Pană.
Petru Gabriel Vlase 83. Împotrivă? 170, că au plecat dincolo 3. Abţineri? Nu sunt. Voturi pentru forma iniţială? 170. Împotrivă? 83. Respins.
Ionuţ Simionca Ar fi foarte important să luăm în serios jobul acesta al nostru. Eu chiar vreau să reprezint oamenii care m-au trimis aici. Râdem, facem mişto, suntem ca la grădiniţă. Nu ştiu... eu vă respect pe dumneavoastră, am ascultat atent fiecare amendament.
Petru Gabriel Vlase Domnule deputat... domnule deputat, vă rog, susţineţi-vă amendamentele.
Ionuţ Simionca Eu mi le susţin, dar totuşi... Bun. 185. Finanţarea obiectivului de investiţii turistice "S.O.S. (Satul - Oraşul - Staţiunea) «Aqua Primus» din oraşul Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud, cu suma de 580 467 072 de lei. Se propune admiterea amendamentului întrucât finalizarea acestei investiţii este vitală pentru revigorarea activităţii economice şi turistice a oraşului Sângeorz-Băi.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 81. Împotrivă? 172.
Ionuţ Simionca Dar erau 83.
Petru Gabriel Vlase Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 172. Împotrivă? 81. Respins.
Ionuţ Simionca 186. "Proiect şi execuţie amenajare curte Primărie Ciceu-Mihăieşti, comuna Ciceu-Mihăieşti, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 200 000 de lei. Se propune admiterea amendamentului întrucât starea actuală a curţii este neadecvată desfăşurării activităţii administrative.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 81. Împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Voturi pentru forma iniţială? 172. Împotrivă? 81. Respins.
Ionuţ Simionca 187. Construire capelă mortuară în localitatea Dumitra, comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud, cu suma de 500 de milioane de lei. Motivaţia: satisfacerea necesităţilor privind securitatea sanitară şi sănătatea publică, precum şi cele legate de desfăşurarea ceremoniei de înmormântare pentru locuitorii din Dumitra, Bistriţa-Năsăud.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială a legii? 172. Împotrivă? 80. Respins.
Ionuţ Simionca 189. Se solicită finanţarea obiectivului de investiţii "Diriginte de şantier pentru obiective în implementare - 2017 în comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud". Motivaţia acestui amendament este posibilitatea de a termina implementarea proiectelor în derulare.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 81... doamna... Împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 172. Împotrivă? 80. Respins.
Ionuţ Simionca 190. Finanţarea obiectivului de investiţii "Măsurători topografice, suport proiectare drumuri în comuna Dumitra, judeţul Bistriţa Năsăud", cu suma de 50 de mii de lei, respectiv 11 111 euro. Motivaţia amendamentului: înscriere în cartea funciară a drumurilor comunale.
Carmen-Ileana Mihălcescu Vot pentru? 80. Vot împotrivă? 170. Abţineri? O abţinere. Vot pentru forma iniţială? 170. Voturi împotrivă? 80. O abţinere? Nu. Fără abţinere. Vă rog.
Ionuţ Simionca 191. Finanţarea obiectivului de investiţii "Ecarisaj în comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 600 de lei.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 65 . (Discuţii în sală.)
Ionuţ Simionca Măcar pe ăsta puteaţi să mi-l daţi. E 600 de lei.
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă rog frumos. Voturi pentru, 65. Voturi împotrivă? 154. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 154. Voturi împotrivă? 65. Abţineri nu sunt. Vă rog.
Ionuţ Simionca 192. Finanţarea obiectivului de investiţii "Studiu de fezabilitate şi geo, expertiză tehnică, documentaţii, obţinerea avizelor pentru proiecte în comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 100 000 de lei. Motivaţia amendamentului: investiţie necesară pentru aprobarea proiectelor de dezvoltare a comunei.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 65. Voturi împotrivă? 158. Abţineri? Nicio abţinere... o abţinere. Vă rog. (Rumoare, discuţii în sală.)
Ionuţ Simionca 193. Finanţarea obiectivului de investiţii... (Discuţii în sală.)
Carmen-Ileana Mihălcescu Da. Da. Vot pentru forma... îmi cer mii de scuze...
Ionuţ Simionca ... "Modernizarea sediului primăriei din comuna Şieu, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 4 milioane...
Carmen-Ileana Mihălcescu Domnule coleg, mii de scuze... trebuie să... mii de scuze... pentru forma iniţială. Am votat pentru, am cerut votul pentru amendamentul dumneavoastră, care a fost respins. Acum cer, solicit colegilor pentru forma iniţială. Voturi pentru? 158. Voturi împotrivă? 65. Abţineri? Nu. Mulţumesc. Vă rog. Din sală : Una.
Ionuţ Simionca Finanţarea obiectivului de investiţii...
Carmen-Ileana Mihălcescu O abţinere.
Ionuţ Simionca ... "Modernizarea sediului primăriei din comuna Şieu, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 4 260 de mii de lei. Se propune admiterea amendamentului întrucât în prezent primăria funcţionează într-o clădire aflată în degradare.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 157. Voturi împotrivă? 65.
Ionuţ Simionca Pentru, 167! Mulţumesc mult de tot!
Carmen-Ileana Mihălcescu Îmi cer scuze, 65. Voturi împotrivă? 157. Abţineri? O abţinere... două... trei. Trei abţineri. Vot pentru forma iniţială? 157, da? Voturi împotrivă? 65. Abţineri? Trei... patru. Patru abţineri. Vă rog.
Ionuţ Simionca 194. Finanţarea obiectivului de investiţii "Amenajare parc recreaţie în localitatea Şintereag, comuna Şintereag, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 1 330 011 lei. Motivaţia amendamentului: se propune admiterea amendamentului întrucât în zonă nu sunt amenajate astfel de spaţii pentru copii.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 67. Voturi împotrivă? 158. Abţineri? 5 abţineri. Vot pentru forma iniţială? 158. Voturi împotrivă? 67. Abţineri? Două abţineri. Mulţumesc. Vă rog.
Ionuţ Simionca 195. Finanţarea obiectivului de investiţii "Extindere sediu primărie, comuna Zagra, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 300 000 de euro. Se propune admiterea amendamentului întrucât pentru funcţionarea în condiţii optime a instituţiei în relaţia cu cetăţeanul este nevoie de mai mult spaţiu.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 66. Împotrivă? 157. Abţineri, vă rog. O abţinere. Atât? O abţinere. Vot pentru forma iniţială? 157. Împotrivă? 67. Abţineri, vă rog. Două abţineri. Mulţumesc. Vă rog.
Ionuţ Simionca Finanţarea obiectivului de investiţii...
Carmen-Ileana Mihălcescu Număr marginal, vă rog. (Discuţii în sală.)
Ionuţ Simionca 195.
Carmen-Ileana Mihălcescu 195 a fost, domnule coleg.
Ionuţ Simionca 196, îmi cer scuze. (Discuţii în sală.) Finanţarea obiectivului de investiţii "Modernizare şi extindere infrastructură iluminat public, comuna Zagra, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 60 000 de euro. Motivaţia amendamentului: se propune admiterea amendamentului întrucât pentru funcţionarea... aşa... pentru că iluminatul public are rol de a asigura atât orientarea şi circulaţia în siguranţă a pietonilor, vehiculelor pe timp de noapte, cât şi crearea unui ambient corespunzător în orele fără lumină naturală.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? Din sală : Lei?
Ionuţ Simionca Euro.
Carmen-Ileana Mihălcescu 65. Voturi împotrivă? 156. Abţineri, vă rog. Abţineri? O abţinere? O abţinere. Vot pentru forma iniţială? 157. Împotrivă? 65. Abţineri? O abţinere. Vă rog. Mulţumesc. (Discuţii în sală.)
Ionuţ Simionca 197. Finanţarea obiectivului de investiţii "Semnalizare şi marcare drumuri comunale din comuna Ciceu-Mihăieşti, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 158 823 de lei. Se propune admiterea amendamentului întrucât se doreşte creşterea siguranţei circulaţiei pe drumurile comunale. Eu am încercat să mă grăbesc, să nu vă reţin, dar în acelaşi timp să-mi şi prezint amendamentele. Dar se pare că facem mişto unii de alţii. (Rumoare, discuţii în sală.) Din sală : Ce e aia "mişto"?
Ionuţ Simionca O să fiu rar, aşa, ca un ardelean.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 67. Voturi împotrivă? 158. Abţineri? O abţinere. Vot pentru forma iniţială? 158. Împotrivă? 67. Abţineri? O abţinere. Mulţumesc. Vă rog.
Ionuţ Simionca 198. Finanţarea obiectivului de investiţii "Extindere reţea electrică în localitatea Ciceu-Corabia, comuna Ciceu-Mihăieşti, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 103 571 de lei. Motivaţia amendamentului: se propune admiterea amendamentului pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 65. Împotrivă? 153. Abţineri? O abţinere. Vot pentru forma iniţială? 153. Împotrivă? 65. Şi o abţinere, bănuiesc. Da. Vă rog.
Ionuţ Simionca 199. Finanţarea obiectivului de investiţii "Modernizare drumuri de interes local în comuna Ciceu-Mihăieşti, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 5 381 866 de lei. Motivaţia amendamentului: se propune admiterea amendamentului întrucât este obligatorie în scopul optimizării circuitului turistic. Solicitarea de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală...
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 64. Voturi împotrivă? 158. Abţineri? Nicio abţinere. Vot pentru forma iniţială? 168. Împotrivă? 66. Abţineri? Niciuna. Vă rog.
Ionuţ Simionca 200. Finanţarea obiectivului de investiţii "Lucrări de modernizare şi eficientizare a iluminatului public în comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 118 000 de lei. Motivaţia amendamentului: iluminatul public are rol de a asigura atât orientarea şi circulaţia în siguranţă a pietonilor şi vehiculelor pe timp de noapte, cât şi crearea unui ambient corespunzător în orele fără lumină naturală.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 159. Scuze, scuze, scuze. Da. 159, este invers. 67. Votaţi şi voi? OK. 67. Voturi împotrivă? 159. Abţineri? O abţinere. Vot pentru forma iniţială? 159. Voturi împotrivă? 67. O abţinere. Mulţumesc. Vă rog.
Ionuţ Simionca 201. Finanţarea obiectivului de investiţii "Amenajare parc în localitatea Tărpiu, comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 100 000 de lei. Motivaţia amendamentului: amenajarea de noi parcuri pentru atragerea populaţiei către o sursă de sănătate.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 67. Împotrivă? 152. Abţineri? O abţinere. Vot pentru forma iniţială? 152. Împotrivă? 65. Abţineri? Fără. Vă rog. Mulţumesc.
Ionuţ Simionca 202. Finanţarea obiectivului de investiţii "Extindere reţea de energie electrică în localitatea Tărpiu, comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 350 000 de lei. Motivaţia amendamentului: pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă şi creşterea nivelului de trai al populaţiei, pentru dezvoltarea spaţiului rural.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 63. Voturi împotrivă? 156. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 156. Voturi împotrivă? 63. Abţineri? Nu. Vă rog.
Ionuţ Simionca 203. Finanţarea obiectivului de investiţii "Construire dispensar medical rural în localitatea Galaţii Bistriţei, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 1 754 396 de lei. Se propune admiterea amendamentului întrucât în prezent dispensarul medical rural este... prezentul dispensar medical rural este într-un stadiu avansat de uzură.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 64. Voturi împotrivă? 152. Abţineri, dacă sunt. O abţinere. Vot pentru forma iniţială? 152. Voturi împotrivă? 64. Abţineri? Nu. Mulţumesc. Vă rog.
Ionuţ Simionca 204. Finanţarea obiectivului de investiţii "Reabilitare şcoală gimnazială din comuna Galaţii Bistriţei, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 365 810 lei. Se propune admiterea amendamentului întrucât prezenta şcoală gimnazială se află într-un stadiu avansat de uzură şi de risc pentru elevi.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 65. Împotrivă? 156. Abţineri, dacă sunt. Nu. Vot pentru forma iniţială? 157. Voturi împotrivă? 65. Abţineri, dacă sunt. Nu. Mulţumesc. Vă rog.
Ionuţ Simionca 205. Finanţarea obiectivului de investiţii "Modernizare străzi în comuna Galaţii Bistriţei, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 5 040 000 de lei. Se propune admiterea amendamentului întrucât în prezent străzile din comună sunt aproape impracticabile, în special în anotimpurile ploioase.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 65. Împotrivă? 158. Abţineri, dacă sunt. Nu. Vot pentru forma iniţială? 158. Împotrivă? 65. Abţineri? Nu. Mulţumesc. Vă rog.
Ionuţ Simionca Finanţarea obiectivului de investiţii "Construire staţie de epurare în comuna Galaţii Bistriţei, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 1 350 000 de lei. Se propune admiterea amendamentului pentru creşterea calităţii vieţii cetăţenilor din comună.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 66. Împotrivă? 157. Abţineri, dacă sunt. Nu. Vot pentru forma iniţială? 157. Vot împotrivă? 65. Abţineri? Nu. Mulţumesc.
Ionuţ Simionca 207. Finanţarea obiectivului de investiţii "Reţea de canalizare în localităţile Herina şi Tonciu din comuna Galaţii Bistriţei, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 4 milioane de lei. Se propune admiterea amendamentului întrucât în aceste localităţi există apă curentă din anul 2003.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 64. Împotrivă? 156. Abţineri, dacă sunt. Nu. Vot pentru forma iniţială? 156 de voturi pentru. Împotrivă? 64. Abţineri? Nu... o abţinere? Nu. Fără abţineri. Mulţumesc. Vă rog.
Ionuţ Simionca 208. Finanţarea obiectivului de investiţii "Modernizare străzi în localitatea Şieu, comuna Şieu, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 1 710 000 de lei. Se propune admiterea amendamentului întrucât în prezent străzile din localitate sunt aproape impracticabile, mai ales în sezonul ploios.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 64. Voturi împotrivă? 157. Abţineri, dacă sunt. Nu sunt abţineri. Vot pentru forma iniţială? 157. Împotrivă? 64. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc.
Ionuţ Simionca 209. Finanţarea obiectivului de investiţii "Modernizare străzi în localitatea Posmuş, comuna Şieu, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 1 710 000 de lei. Se propune admiterea amendamentului întrucât în prezent străzile din localitate sunt aproape impracticabile, mai ales în anotimpurile ploioase.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 65. Împotrivă? 156. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 156. Voturi împotrivă? 65. Abţineri? Nu. Mulţumesc. Vă rog.
Ionuţ Simionca 210. Finanţarea obiectivului de investiţii "Alimentare cu apă, comuna Zagra, satele Zagra, Poienile Zagrei, Suplai şi Alunişul, în judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 1 600 000 de lei. Motivaţia amendamentului: se propune admiterea amendamentului întrucât în aceste localităţi nu există altă sursă de apă decât un număr foarte mic de fântâni şi anul trecut în vară am avut probleme foarte mari aici.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 67. Împotrivă? 158. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 158. Voturi împotrivă? 67. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Vă rog.
Ionuţ Simionca Finanţarea obiectivului de investiţii "Canalizare ape uzate şi staţie de epurare în satele Zagra, Poienile Zagrei, Suplai, Alunişul, comuna Zagra, din judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 10 milioane de lei.
Carmen-Ileana Mihălcescu Vot pentru? 67. Împotrivă? 158. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 158. Împotrivă? 66. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Vă rog.
Ionuţ Simionca 213. Finanţarea obiectivului de investiţii "Construire grădiniţă cu program prelungit, comuna Maieru, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 1 500 000 de lei. Se propune admiterea amendamentului întrucât numărul crescut al populaţiei şi, implicit, al numărului de copii are nevoie de o astfel de unitate publică. Vreau să menţionez că comuna Maieru e cea mai mare comună, cred, din ţară, dacă bine îmi amintesc.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? Vot pentru, vă rog. 65. Împotrivă? 156. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 156. Împotrivă? 65. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Vă rog.
Ionuţ Simionca 214. Finanţarea obiectivului de investiţii "Drum comunal Valea Alunişului, în comuna Runcu Salvei, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 6 milioane de lei. Se propune admiterea amendamentului întrucât drumul comunal Valea Alunişului este asfaltat la... (Discuţii în sală.)
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 67. Împotrivă? 158. Abţineri, dacă sunt. Nu. Pentru forma iniţială? Vot pentru forma iniţială? 158. Împotrivă? 67. Abţineri? Nu. Nu sunt. Mulţumesc. Vă rog.
Ionuţ Simionca 215. Din sală : O abţinere.
Ionuţ Simionca Finanţarea obiectivului...
Carmen-Ileana Mihălcescu O abţinere. OK. Vă rog, îmi cer scuze.
Ionuţ Simionca 215. Finanţarea obiectivului de investiţii "Modernizare străzi în comuna Runcu Salvei, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 5 622 000 de lei. Se propune admiterea amendamentului întrucât drumurile sunt greu de practicat de către locuitorii comunei Runcu Salvei.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 65. Împotrivă? 158. Abţineri? Nu... două abţineri. Vot pentru forma iniţială? 158. Împotrivă? 65. Abţineri? Două abţineri. Mulţumesc. Vă rog.
Ionuţ Simionca 216. Finanţarea obiectivului de investiţii "Modernizare stradă-uliţă lângă Ideci, comuna Runcu Salvei, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 3 257 000 de lei. Se propune admiterea amendamentului întrucât drumurile sunt impracticabile, mai ales în sezonul ploios.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 63. Împotrivă? 157. Abţineri? Nu sunt abţineri. Vot pentru forma iniţială? 157. Împotrivă? 63. Abţineri? Nu. Da, mulţumesc. Vă rog.
Ionuţ Simionca 217. Finanţarea obiectivului de investiţii "Construire dispensar uman în comuna Bistriţa Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 662 000 de lei. Se propune admiterea amendamentului întrucât locuitorii comunei au nevoie urgentă de acces la servicii medicale de calitate şi în imediata apropiere.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 61. Împotrivă? 158. Abţineri, dacă sunt. Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 158. Împotrivă? 61. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Vă rog.
Ionuţ Simionca 218. Finanţarea obiectivului de investiţii "Canalizare în comuna Bistriţa Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 400 000 de lei. Se propune admiterea amendamentului întrucât constituie un pas important în modernizarea infrastructurii publice de bază din comună.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 62. Împotrivă? 154. Abţineri, dacă sunt. Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 154. Împotrivă? 62. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Vă rog.
Ionuţ Simionca 219. Finanţarea obiectivului de investiţii "Proiectarea unui sistem de canalizare şi a unei staţii de epurare pentru preluarea şi tratarea apelor uzate menajere din comuna Ciceu-Mihăieşti, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 158 823 de lei.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 63. Împotrivă? 154. Abţineri, dacă sunt. Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 154. Împotrivă? 63. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Vă rog.
Ionuţ Simionca 220. Finanţarea obiectivului de investiţii "Reţea de canalizare şi racorduri la canal în localitatea Cireşoaia, comuna Braniştea, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 12 613 144 de lei.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru?
Ionuţ Simionca Se propune admiterea amendamentului întrucât bugetul local al comunei Braniştea nu dispune de suficiente resurse financiare pentru realizarea acestui obiectiv, lucrarea nu se încadrează în criterii impuse pentru accesarea fondurilor europene.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 63. Împotrivă? 155. Abţineri? O abţinere. Vot pentru forma iniţială? 155. Împotrivă? 63. Abţineri? Nu sunt... o abţinere. Mulţumesc. Vă rog.
Ionuţ Simionca 222. Finanţarea obiectivului de investiţii "Modernizare străzi rurale în localitatea Spermezeu, comuna Spermezeu, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 5 074 774 de lei.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 64. Împotrivă? 157. Abţineri, dacă sunt. Nu. Nu sunt abţineri. Vot pentru forma iniţială? 157. Împotrivă? 64. Abţineri? Nu sunt. Vă rog. Mulţumesc.
Ionuţ Simionca 223. Finanţarea obiectivului de investiţii "Modernizare străzi rurale în localitatea Dumbrăviţa, comuna Spermezeu, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 1 846 949 de lei. Accesul locuitorilor către principalele instituţii şi puncte de interes este aproape imposibil.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 63. Împotrivă? 154. Abţineri? Nu sunt abţineri. Vot pentru forma iniţială? 154. Împotrivă? 63. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Vă rog.
Ionuţ Simionca 224. Finanţarea obiectivului de investiţii "Modernizare străzi rurale în localitatea Dobricel, comuna Spermezeu, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 1 289 253 de lei. Accesul locuitorilor către principalele instituţii şi puncte de interes în localitate este aproape imposibil.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 62. Împotrivă? 157. Abţineri? Nu sunt abţineri. Vot pentru forma iniţială? 157. Împotrivă? 62. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Vă rog.
Ionuţ Simionca 226. Finanţarea obiectivului de investiţii "Modernizarea infrastructurii rutiere locale în comuna Matei, judeţul Bistriţa-Năsăud". O valoare de 5 783 582 de lei. Motivaţia amendamentului: asigurarea unor condiţii optime de siguranţă şi confort în circulaţia auto şi pietonală.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 61... 61. Voturi împotrivă? 154. Abţineri? Nu sunt abţineri. Vot pentru forma iniţială? 154. Împotrivă? 61. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Vă rog.
Ionuţ Simionca 227. Finanţarea obiectivului de investiţii "Construire reţele de canalizare şi staţie de epurare în comuna Matei, satele Matei şi Corvineşti, judeţul Bistriţa-Năsăud". Valoare proiect: 6 464 642 de lei. Considerăm un pas important în modernizarea infrastructurii publice de bază a comunei.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 62. Voturi împotrivă? Din sală : Lei sau euro?
Ionuţ Simionca Lei. Lei.
Carmen-Ileana Mihălcescu Au mai venit câţiva. 158. Abţineri, dacă sunt. Nu sunt abţineri. Vot pentru forma iniţială? 158. Împotrivă? 62 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Vă rog.
Ionuţ Simionca Se poate?
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă rog.
Ionuţ Simionca A, 228. Finanţarea obiectivului de investiţii "Modernizarea infrastructurii rutiere locale în comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 6 307 560 de lei. Asigurarea unor condiţii optime de siguranţă şi confort în circulaţia auto şi pietonală.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 64. Împotrivă? 159. Abţineri? Nu sunt abţineri. Vot pentru forma iniţială? 159. Împotrivă? 64. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Vă rog.
Ionuţ Simionca 229. Finanţarea obiectivului de investiţii "Modernizarea infrastructurii rutiere agricole în comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 5 672 000 de lei, pentru dezvoltarea agriculturii în comună şi ajutarea agricultorilor.
Carmen-Ileana Mihălcescu Voturi pentru? 63. Împotrivă? 158. Abţineri? Nu sunt abţineri. Vot pentru forma iniţială? 158. Împotrivă? 63. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Vă rog.
Ionuţ Simionca 230. Finanţarea obiectivului de investiţii "Modernizare bază sportivă în localitatea Dumitra, comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 400 000 de lei. Modernizarea bazei sportive vizează crearea unui punct de atracţie pentru toţi locuitorii comunei.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Voturi pentru? 62. Împotrivă? 158. Abţineri? Nu sunt. Voturi pentru forma iniţială? 158. Împotrivă? 62. Respins.
Ionuţ Simionca 231. Finanţarea obiectivului de investiţii "Pietruit, balastat şi nivelat străzi şi drumuri, reparat şanţuri în comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 150 000 de lei. Asigurarea unor condiţii mai bune de circulaţie auto pe drumurile nejudeţene.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 62. Împotrivă? 158. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 158. Împotrivă? 62. Abţineri? Nu sunt. Respins.
Ionuţ Simionca 232. Finanţarea obiectivului de investiţii "Consolidare şi restaurare biserică în comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 300 000 de lei. Motivaţia amendamentului: o atragere turistică mai mare.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 62. Împotrivă? 158. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 158. Împotrivă? 62. Abţineri? Nu sunt. Respins.
Ionuţ Simionca 233. Finanţarea obiectivului de investiţii "Amenajare curte grădiniţă în localitatea Dumitra, comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 50 000 de lei. În prezent, starea actuală a curţii este neadecvată desfăşurării activităţii.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 62. Împotrivă? 158. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 158. Împotrivă? 62. Respins.
Ionuţ Simionca 234. Finanţarea obiectivului de investiţii "Amenajare curte şcoală gimnazială în localitatea Cepari, comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 50 000 de lei. Motivaţia amendamentului: starea actuală a curţii nu este adecvată desfăşurării activităţii.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 62. Împotrivă? 158. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 158. Împotrivă? 62. Respins.
Ionuţ Simionca 235. Finanţarea obiectivului de investiţii "Proiect tehnic şi execuţie extindere canalizare - 3 km în comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 300 000 de lei. Motivaţia amendamentului: în vederea desfăşurării în condiţii optime a diverselor manifestări...
Petru Gabriel Vlase Pentru? 62. Împotrivă? 158. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 158. Împotrivă? 62. Respins.
Ionuţ Simionca 236. Finanţarea obiectivului de investiţii "Branşamente canalizare la instituţii în comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 100 000 de lei. În prezent, colectarea apelor uzate se face în fose septice şi nu-i sănătos pentru pânza freatică.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 71. Împotrivă? 163. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 163. Împotrivă? 71. Respins.
Ionuţ Simionca 237. Finanţarea obiectivului de investiţii "Executare trotuare în localitatea Dumitra, comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud, cu suma de 280 000 de lei. Motivaţia amendamentului: facilitatea circulaţiei pietonilor pe trotuare.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 71. Împotrivă? 166. Vot pentru forma iniţială? 166. Împotrivă? 71. Respins.
Ionuţ Simionca 238. Finanţarea obiectivului de investiţii "Amenajare teren de fotbal în localitatea Tărpiu, comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud, cu suma de 50 000 de lei. Motivaţia amendamentului: asigurarea atragerii tinerilor către mişcare în aer liber, în detrimentul activităţilor sedentare, prin crearea unui teren de sport la nivel ridicat al standardelor.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 166. Împotrivă? 71. (Discuţii la prezidiu.) Invers, mă scuzaţi: pentru, 71; împotrivă, 166. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 166. Împotrivă? 71. Respins.
Ionuţ Simionca 239. Finanţarea obiectivului de investiţii "Branşamente canalizare la instituţii în comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 100 000 de lei. Motivaţia amendamentului: în prezent, colectarea apelor uzate se face în fose septice.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 71. Împotrivă? 168. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 168. Împotrivă? 71. Respins.
Ionuţ Simionca 240. Finanţarea obiectivului de investiţii "Executare trotuare în localitatea Dumitra, comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 280 000 de lei. Motivaţia amendamentului: facilitarea circulaţiei pietonilor pe trotuare.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 71. Împotrivă? 168. Abţineri? Nu sunt. Voturi pentru forma iniţială? 168. Împotrivă? 71. Respins.
Ionuţ Simionca 241. Finanţarea obiectivului de investiţii "Amenajare teren de fotbal în localitatea Tărpiu, comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 50 000 de lei. Motivaţia amendamentului: asigurarea atragerii tinerilor către mişcare în aer liber, în detrimentul activităţilor sedentare, prin crearea unui teren de sport la nivel ridicat al standardelor europene.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 168. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 168. Împotrivă? 70. Respins.
Ionuţ Simionca 242. Finanţarea obiectivului de investiţii "Construire sală de sport la Şcoala Gimnazială Dumitra, comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud", cu suma de 300 000 de lei. Motivaţia amendamentului: construirea unei săli de sport este extrem de importantă în contextul integrării europene, normele impunând un număr mai ridicat de ore alocate sportului şi întreţinerii fizice a copiilor.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 168. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 168. Împotrivă? 70. Respins.
Ionuţ Simionca 243. Construire cămin cultural pentru localitatea Dunăreni... (Discuţii, rumoare în sală.) ... comuna Aliman, cu suma de 103... Amendamentul 243 nu este al meu. Îmi cer scuze. Vă mulţumesc pentru răbdare şi, deputaţilor şi parlamentarilor din Bistriţa-Năsăud, pentru susţinere. (Aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Puteţi să mai citiţi, dacă mai vreţi. (Rumoare în sală.) Vă rog, până la 250, dacă mai susţine cineva. (Discuţii în sală.) Domnule Turcescu, vă rog. (Discuţii, rumoare în sală.) Vă rog, stimaţi colegi, vă rog. Vă rog.
Robert-Nicolae Turcescu Bună seara! Bună seara, dragi colegi! Stimate coleg, Am să vă rog să o lăsaţi pe doamna Sevil Shhaideh să fie atentă la ceea ce am să citesc, pentru că, sigur, din respect pentru colegii din sală, mi-aş fi dorit să duc microfonul în partea cealaltă. Am să mă străduiesc însă, din când în când, s-o privesc pe doamna Sevil Shhaideh, pentru că vreau să audă amendamentele pe care le-am scris pentru cetăţenii judeţului Constanţa. Şi mă bucur că e şi doamna Carmen Dan aici. Sper ca după citirea acestor amendamente să nu ajung iar pe vreo listă neagră întocmită de doamna ministru de interne.
Petru Gabriel Vlase Vă rog...
Robert-Nicolae Turcescu Nu-i aşa, doamnă? (Rumoare în sală.)
Petru Gabriel Vlase Vă rog, domnule deputat. (Discuţii în sală.)
Robert-Nicolae Turcescu Am să încerc, pentru că am câteva amendamente, să fiu cât se poate de rapid în citirea lor, stimaţi colegi. Ştiu că sunteţi obosiţi. Marginal 243. Introducerea în Anexa nr. 3/15 a obiectivului de investiţii "Construire cămin cultural pentru localitatea Dunăreni, comuna Aliman". Suma: 1 300 de mii de lei. Vreţi să vă dau eu răspunsul, domnule preşedinte?
Petru Gabriel Vlase Nu, vă rog.
Robert-Nicolae Turcescu 70 pentru, 170 şi ceva împotrivă, nu-i aşa?
Petru Gabriel Vlase Domnule deputat... (Discuţii, rumoare în sală.) Voturi pentru? 70.
Robert-Nicolae Turcescu Exact. Am nimerit-o.
Petru Gabriel Vlase Împotrivă? 168. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 168. Împotrivă? 70. Respins.
Robert-Nicolae Turcescu Marginal 244. Obiectivul de investiţii: "Pictare biserică ortodoxă în satul Nisipari, comuna Castelu". Suma: 200 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 70. Împotrivă? 168. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 168. Împotrivă? 70. Respins.
Robert-Nicolae Turcescu Doamna Shhaideh, Marginal 245. Obiectivul de investiţii: "Sală de sport la Liceul Teoretic Cobadin". Suma este de 833 de mii de lei. E vorba de 1 300 de elevi care îşi desfăşoară ora de educaţie fizică în aer liber.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 70. Împotrivă? 168. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 168. Împotrivă? 70. Respins.
Robert-Nicolae Turcescu Marginal 246. "Alimentare gaze în comuna Corbu, judeţul Constanţa". 4 500 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 168. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 168. Împotrivă? 70. Respins.
Robert-Nicolae Turcescu 247. "Asfaltare drum comunal DC85, pe o lungime de 2 km". 1 125 de mii de lei. Este singura legătură din acest sat, Luminiţa, cu drumul judeţean 226. Starea drumului este deplorabilă, accesul pompierilor, ambulanţelor, microbuzelor şcolare, maşinilor care se ocupă cu aprovizionarea magazinelor cu marfă e deficitar.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 70. Împotrivă? 168. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 168. Împotrivă? 70. Respins.
Robert-Nicolae Turcescu 248. Un dispensar în satul Vadu, comuna Corbu, are nevoie, pentru construire, de suma de 450 de mii de lei. În sat nu există nici dispensar, nici punct farmaceutic şi locuitorii n-au cum să beneficieze de ajutor medical.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Pentru? 70. Împotrivă? 168. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 168. Împotrivă? 70. Respins.
Robert-Nicolae Turcescu 4 500 de mii de lei - Bretele de legătură între localitatea Cumpăna şi şoseaua de centură Ovidiu - Agigea.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 168. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 168. Împotrivă? 70. Respins.
Robert-Nicolae Turcescu Obiectiv de investiţii: "Creşă în localitatea Cumpăna". 2 500 de mii de lei. 15 000 de locuitori care au loc de muncă în Constanţa; e necesară construirea unei creşe, pentru că părinţii n-au unde să-şi lase copiii pe parcursul zilei.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 70. Împotrivă? 174. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 174. Împotrivă? 70. Respins.
Robert-Nicolae Turcescu 251 marginal. 300 de copii care n-au loc în actualele grădiniţe în comuna Cumpăna, în localitatea Cumpăna. E nevoie de 2 500 de mii de lei pentru realizarea acestui obiectiv de investiţii.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 71. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Respins.
Robert-Nicolae Turcescu Marginal 252. "Renovarea lăcaşului de cult din localitatea Lespezi, comuna Dobromir". Suma este de 450 de mii de lei. Biserica este într-o stare avansată de degradare. Nu mai poate fi utilizată în scopul unor servicii religioase.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Respins.
Robert-Nicolae Turcescu Marginal 253. "Alimentare cu apă şi canalizare în comuna Dobromir". E nevoie de 11 250 de mii de lei. În cele trei localităţi ale comunei, Dobromir, Lespezi şi Văleni, nu există alimentare cu apă şi nici canalizare.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Respins.
Robert-Nicolae Turcescu 254 marginal. "Sală de sport la Şcoala Generală Eforie Nord". 833 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 71. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70.
Robert-Nicolae Turcescu Marginal 255. Nu sunt medici în Hârşova, pentru că nu vin acolo. E nevoie de construirea unui bloc de locuinţe pentru personalul medical. E nevoie de 15 000 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 71. Împotrivă? 176. Abţineri? Niciuna. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Respins.
Robert-Nicolae Turcescu Marginal 256. "Cantină socială în comuna Mereni, judeţul Constanţa", suma de 900 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 71. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Respins.
Robert-Nicolae Turcescu 257. 225 de mii de lei - "Achiziţii utilaj deszăpezire şi curăţenie stradală în comuna Mereni".
Petru Gabriel Vlase Pentru? 71. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Respins.
Robert-Nicolae Turcescu 258 marginal. "Extindere reţea de apă potabilă în localitatea Mihai Viteazu şi înfiinţarea reţelei de apă potabilă în localitatea Sinoe". 2 250 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Respins.
Robert-Nicolae Turcescu Marginal 259. "Realizarea reţelei de canalizare şi staţiei de epurare în localităţile Mihai Viteazu şi Sinoe, din judeţul Constanţa". 7 128 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Respins.
Robert-Nicolae Turcescu Marginal 260. "Sală de sport la Liceul "Brătianu" din comuna Nicolae Bălcescu. 850 de mii de lei. Elevii îşi desfăşoară ora de educaţie fizică în aer liber.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Respins.
Robert-Nicolae Turcescu Marginal 261. "Canalizare în comuna Peştera". 9 000 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Respins.
Robert-Nicolae Turcescu Marginal 262. "Sală de sport în comuna Săcele, judeţul Constanţa". 500 de mii de lei. Copiii nu pot desfăşura activităţi sportive.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Respins.
Robert-Nicolae Turcescu Poate trece marginal 263. E vorba de o sumă mică: 90 de mii de lei pentru renovarea dispensarului comunal în Săcele.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Respins.
Robert-Nicolae Turcescu 150 de mii de lei pentru "Renovare dispensar medical în comuna Seimeni".
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Respins.
Robert-Nicolae Turcescu Marginal 265. "Asfaltare şi canalizare, cartiere Dobrogea 1 şi Dobrogea 2 din Mangalia". Suma necesară: 23 000 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Respins.
Robert-Nicolae Turcescu Marginal 266. Tot în Mangalia, construire sală de sport, 8 000 de mii de lei. Nu există nicio sală de sport, dar sunt numeroase asociaţii sportive, cluburi cu caracter sportiv în care sunt înscrişi sute de copii; nu-şi pot desfăşura activitatea. Sunt nevoiţi să închirieze diverse spaţii, care n-au nicio legătură cu aceste activităţi.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Respins.
Robert-Nicolae Turcescu Marginal 267. "Construire bloc de locuinţe pentru medici în Mangalia". 10 000 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Respins.
Robert-Nicolae Turcescu Marginal 268. "Achiziţionare autobuze transport urban". 10 800 de mii de lei. Mangalia.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Vă rog.
Robert-Nicolae Turcescu Marginal 269. E vorba de satul Palazu Mic, comuna Mihail Kogălniceanu, unde nu există un spaţiu administrativ şi în felul acesta nu se poate realiza relaţia dintre cetăţeni cu autorităţile locale. Ar fi nevoie de "Construcţie sediu administrativ parter, cu loc de joacă pentru copii şi împrejmuire". Suma necesară: 503 mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat.
Robert-Nicolae Turcescu Marginal 270. "Reparaţii şi extindere sediu primărie, comuna Mihail Kogălniceanu". Suma necesară: 2 796, 561 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat.
Robert-Nicolae Turcescu 271 marginal. "Branşamente de apă şi racorduri, comuna Mihail Kogălniceanu". Suma necesară: 1 300 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat.
Robert-Nicolae Turcescu Şi, în fine, marginal 272. "Construcţie grădiniţă în oraşul Negru Vodă". 1 440 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat. Mulţumesc, domnule deputat. (Discuţii în sală.)
Robert-Nicolae Turcescu Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase De la 272 la 280? Nu. De la 280 la 290? Nu. Adoptat. De la 290 la 300? Nu sunt. Adoptat. Din sală : Este.
Petru Gabriel Vlase Este? Vă rog.
Cristian-George Sefer Cristian Sefer, deputat PMP Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Număr marginal 299. Se propune suplimentarea cu suma de 1 000 de mii de lei, cu destinaţia "Reabilitare drum comunal 65 Grui - Buciumeni, oraş Budeşti, judeţul Călăraşi". Realizarea acestui obiectiv este strict necesară colectivităţii locale, autoritatea locală nedispunând de surse financiare pentru aceasta.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat.
Cristian-George Sefer Număr marginal 300. Se suplimentează cu suma de 15 000 de mii de lei, cu destinaţia "Extindere reţea apă-canal, oraş Budeşti, judeţul Călăraşi". Realizarea acestui obiectiv este strict necesară colectivităţii locale, autoritatea locală nedispunând de surse financiare pentru aceasta.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat.
Cristian-George Sefer Număr marginal 301. Se suplimentează cu suma de 10 000 de mii de lei, cu destinaţia "Reabilitare 8 km de drum, oraş Budeşti, judeţul Călăraşi". Realizarea acestui obiectiv este strict necesară colectivităţii locale, autoritatea locală nedispunând de surse financiare pentru aceasta.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat. De la 301 la 310? (Discuţii în sală.) Vă rog. Vă rog, pe rând.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat. Dacă până la 310 mai aveţi. Vă rog.
Tudor - Vlad Benga Bună ziua! Sunt Tudor Benga, de la Braşov. Şi eu, la 307, cer alocarea a 23 107,2 mii de lei pentru proiectul "Reabilitare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov". Este un proiect pentru care pare să existe un mare consens politic. Şi colegii mei de la PNL au cerut o alocare mai devreme. Şi cu colegii de la PSD am discutat, care şi ei sunt de acord. Şi sper ca încetul cu încetul, şi pe partea cu spitalul, şi pe partea cu aeroportul, care este proiectul critic de infrastructură al judeţului, să ajungem la un consens şi să le facem. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat. Până la 310? Nu. De la 310 la 320? (Discuţii în sală.) Vă rog.
Petru Gabriel Vlase La poziţia care, doamnă?
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Forma iniţială. Vot pentru. 176. Împotrivă? 70. Adoptat. Vă rog.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Respins... Adoptat.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176 pentru. 70 împotrivă. Adoptat.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu. Pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. 70 împotrivă. Adoptat.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat.
Petru Gabriel Vlase 300... dacă mai sunt intervenţii. Mai sunt două sau trei, nu ştiu. Dacă mai susţine cineva. Ultimul amendament. Vă rog. Trei sute treizeci şi...Cât? Doi?
Petru Gabriel Vlase Am trecut de...
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176. 70 împotrivă. Adoptat.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Nu mai sunt amendamente de susţinut. Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/15 - Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Cine este pentru? 176. Împotrivă? 70. Abţineri? Nu sunt. Anexa nr. 3/15 a fost adoptată cu majoritate. Mulţumesc. Anexa nr. 3/16 - Ministerul Finanţelor Publice Un amendament admis, două amendamente respinse. (Discuţii la prezidiu.) Domnule deputat, vă rog.
Petru Gabriel Vlase Aveţi... staţi un pic. Aveţi amendament de susţinut? Da? Numai o secundă ca să termin. Timpul de dezbatere alocat este de 8 minute. Vă rog, domnule deputat...
Petru Gabriel Vlase ... senator.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu. Pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat. La marginal 2 mai e un amendament. Dacă-l susţine cineva. Nu. Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/16, împreună cu amendamentul admis. Cine este pentru? 176. Împotrivă? 70. Abţineri? Nu sunt. Anexa nr. 3/16 adoptată cu majoritate. Ministerul Justiţiei l-am făcut. 3/18 - Ministerul Apărării Naţionale Nu există amendamente admise. 6 amendamente respinse. Timp de dezbatere 10 minute. Din iniţiatori, dacă sunt şi vor să susţină. Vă rog.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt.
Petru Gabriel Vlase Poftiţi? Nu am înţeles.
Petru Gabriel Vlase Veniţi şi vorbiţi cu secretarii, domnule deputat, nu mai număraţi dumneavoastră.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat. Alte intervenţii, dacă mai sunt. Nu. Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/18 în integralitatea ei. Cine este pentru? 176. Împotrivă? 70. Abţineri? Nu sunt. Anexa nr. 3/18 - Ministerul Apărării Naţionale - a fost votată cu majoritate. Anexa nr. 3/19 - Ministerul Afacerilor Interne Un amendament admis, 5 amendamente respinse. 10 minute timp de dezbatere alocat. Dacă sunt din iniţiatori... doresc să-şi susţină amendamentele respinse. Nu sunt. Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/19, împreună cu amendamentul... da? Vă rog.
Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu Bună ziua! Amendament marginal nr. 3. Am solicitat alocarea unei sume pentru reabilitarea unei secţii de poliţie. Un coleg, secretar de stat m-a asigurat că această reparaţie se va face, dar este într-o listă secretizată. Aş ruga, pentru a evita o interpelare, aş ruga pe doamna ministru de interne să-mi confirme acest lucru. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Da. Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat. Alte intervenţii, dacă mai sunt, din partea iniţiatorilor. Nu sunt. Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/19, împreună cu amendamentul admis. Cine este pentru? 176. Împotrivă? 70. Abţineri? Nu sunt. Anexa nr. 3/19 - Ministerul Afacerilor Interne - a fost adoptată cu majoritate. Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale. Un amendament admis, 3 amendamente respinse, 9 minute timp alocat. Dacă sunt iniţiatori care doresc să susţină amendamentele respinse. Nu sunt. Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/20, împreună cu amendamentul... Vă rog! Vă rog! Vă rog! Mă scuzaţi! Vă rog, doamnă.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Abţineri? Nu. Adoptat. Alte intervenţii, dacă mai sunt, la Anexa nr. 3/20. Nu. Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/20, împreună cu amendamentul admis. Cine este pentru? 176. Împotrivă? 70. Abţineri? Nu sunt. Anexa nr. 3/20 - Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, votat - adoptată cu majoritate. Anexa nr. 3/21 - Ministerul Tineretului şi Sportului Nu există amendamente admise. 5 amendamente respinse. Timp de dezbatere 9 minute. Vă rog, susţinerea amendamentelor respinse. Vă rog.
Ilie Dan Barna Bună seara! Dan Barna sunt, Circumscripţia nr. 34, Sibiu. Avem un amendament legat de propunerea alocării unei sume de 10 000 de mii de lei pentru programul de interes naţional "Ştiinţa pentru toţi". Practic, în întreaga Europă copiii învaţă că acum este posibil să printezi cu imprimantă 3D o bucată de şold sau ureche. Copiii noştri nu au ocazia să întâlnească în şcoală în sistemul educaţional performanţe la care a ajuns ştiinţa mondială. Propunem un program "Ştiinţa pentru toţi", prin care să fie alocate în primul an 500 de microgranturi de maximum 20 000 de lei prin care fiecare şcoală... la nivel judeţean, vorbesc, să existe o platformă care să circule în întregul judeţ şi, astfel, şcolile, copiii din şcoli să poată să vadă cum funcţionează un laser, care sunt principiile zborului şi planetar, şi zborului aviatic, care sunt elementele actuale ale medicinii. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat. Susţineţi amendament? Vă rog.
István Erdei Dolóczki Domnule preşedinte, La poziţia marginal 2, propunem alocarea sumei de 13 800 de lei pentru realizarea pistei de sanie în localitatea Sărmaş, judeţul Harghita.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat, articolul. Vă rog. Mai aveţi?
István Erdei Dolóczki Da. Poziţia 3. Propunem includerea în program a obiectivului "Reabilitarea taberei de tineret din Băile Chirui, judeţul Harghita", în valoare de 18 089 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot în forma iniţială. Pentru? 176. Împotrivă? 70. Adoptat. Alte intervenţii, dacă mai sunt. Nu. Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/21 în integralitatea ei. Cine este pentru? 176. Împotrivă? 70. Abţineri? Nu sunt. Anexa nr. 3/21 - Ministerul Tineretului şi Sportului - a fost adoptată cu majoritate. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale 2 amendamente admise, 9 amendamente respinse. Timp de dezbatere 14 minute. Vă rog, iniţiatori care susţin amendamentele. Vă rog, domnule...
Liviu-Ioan Balint Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Sunt deputat Liviu-Ioan Balint, deputat PMP, Circumscripţia nr. 33 Sălaj. Vreau să vă prezint amendamentul nr. 7, Anexa nr. 3, nr. 22, "Reabilitare cămin cultural sat Recea Mică, comuna Vârşolţ, judeţul Sălaj". Suma 100 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt.
Liviu-Ioan Balint Sunt coautor...
Petru Gabriel Vlase Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat. Vă rog.
Liviu-Ioan Balint Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vă rog, alte intervenţii, dacă mai sunt la 3/22. Nu. Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/22, împreună cu amendamentele admise. Cine este pentru? 176. Împotrivă? 70. Abţineri? Nu sunt. Anexa nr. 3/22 a fost adoptată cu majoritate. Domnule ministru, 30 de secunde. Ne ţineţi din treabă, domnule ministru.
Petru Gabriel Vlase Ministerul Mediului, Anexa 3/23, nu avem amendamente admise, 9 amendamente respinse, timp 12 minute. Dacă sunt iniţiatori care doresc să susţină amendamentele respinse, vă rog. Nu sunt. Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/23. Cine este pentru? 176. Împotrivă? 70. Abţineri? Nu sunt. Anexa nr. 3/23 - Ministerul Mediului - a fost adoptată cu majoritate. Ministerul Transporturilor - nu există amendamente admise. 162 de amendamente respinse. Timp de dezbatere 85 de minute. Vă rog, dacă doriţi să susţineţi, de la marginal 1 la 10. Vă rog.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu. Forma iniţială, pentru? 176. Împotrivă? 70. Adoptat. Vă rog.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu. Pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat. Vă rog.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat. Până la 10, dacă mai sunt.
Dănuţ Bica Dan Bica, deputat PNL, Circumscripţia nr. 3, Argeş. Marginal 2. Propunem suplimentarea cu suma de 22 700 de mii lei la bugetul Ministerului Transporturilor pentru amenajarea drumului naţional DN7C, Transfăgărăşan, pentru asigurarea circulaţiei rutiere pe tot timpul anului. Se ştie că Transfăgărăşanul este unul din cele mai frumoase drumuri din Europa, că străbate o zonă cu potenţial turistic deosebit şi că în perioada 1 noiembrie - 30 iunie este închis circulaţiei pe... de la kilometrul 104 la kilometrul 131 din cauza căderilor de zăpadă şi alunecărilor de pietriş şi stânci. Aceasta este...
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat.
Dănuţ Bica Marginal 3. Propunem suplimentarea cu suma de 41 200 de mii de lei la bugetul Ministerului Transporturilor pentru reabilitarea şi modernizarea drumului naţional DN73C Câmpulung - Curtea de Argeş, în ideea asigurării unei circulaţii rutiere normale şi valorificării potenţialului turistic al zonei prin realizarea legăturii rutiere între trei capitale istorice ale Ţării Româneşti, Târgovişte, Câmpulung Muscel şi Curtea de Argeş.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat. Mulţumesc. Până la 10, doamna deputat? Vă rog.
Tudoriţa Lungu Tudoriţa Lungu, Bacău. DN11 este una din principalele căi rutiere spre vest a Moldovei. De aceea, vă propun astăzi suplimentarea cu 796 462 de mii de lei pentru modernizarea DN11, Braşov - Oneşti - Bacău.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 73. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 171. Împotrivă? 73. Adoptat. De la 10 la 20? Vă rog, domnule Dobre.
Victor Paul Dobre Domnule preşedinte, Am un amendament la care cred că mă voi bucura de sprijinul domnului ministru de finanţe, a domnului preşedinte al Comisiei pentru transporturi din Senat, respectiv propunem la Anexa nr. 3/24, Capitolul 5.1, Programul de modernizare a drumurilor naţionale, suplimentarea cu 50 000 de mii de lei - poziţia 11, da? - centura municipiului Tecuci, judeţul Galaţi.
Petru Gabriel Vlase Vă rog, vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat. Vă rog.
Constantin Şovăială Constantin Şovăială, deputat, Circumscripţia electorală nr. 34, Sibiu. Vă propun alocarea sumei de 150 000 de mii de lei pentru finanţarea construirii centurii municipiului Mediaş. Susţin această propunere, acest amendament, deoarece zona respectivă s-a dezvoltat, circulaţia este deosebit de mare în zona respectivă şi vreau să vă spun că şi această... acest obiectiv este o prioritate a CNAIR România. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. 70 împotrivă. Adoptat. Vă rog.
Laurenţiu-Dan Leoreanu Mulţumesc, domnule preşedinte. Laurenţiu-Dan Leoreanu, deputat, Partidul Naţional Liberal, Circumscripţia nr. 29, Neamţ. Propun alocarea a 100 000 de mii de lei din suma prevăzută la Anexa nr. 3/24, Capitolul 5, Programul de modernizare a drumurilor naţionale, pentru finalizarea modernizării DN15, Bacău - Piatra Neamţ, un drum puternic tranzitat, un drum aglomerat care face legătura între două capitale reşedinţă de judeţ. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 70. Împotrivă? (Discuţii la prezidiu.) 73...74. Împotrivă? 171. Abţineri? Forma iniţială, pentru. 171. Împotrivă? 74. Adoptat. Vă rog.
Corneliu Olar Vreau să... Corneliu Olar, Circumscripţia nr. 1, Alba.
Petru Gabriel Vlase Vă rog să spuneţi poziţia.
Corneliu Olar Vreau să încep cu mesajul.
Petru Gabriel Vlase Domnule deputat, domnule deputat...
Corneliu Olar Toate drumurile duc la Alba-Iulia şi de asta, vreau să ...
Petru Gabriel Vlase Domnule deputat... Domnul Corneliu Olar: ...îmi văd colegii mei, da?
Petru Gabriel Vlase La ce poziţie sunteţi?
Corneliu Olar 17.
Petru Gabriel Vlase Asta voiam să aud.
Corneliu Olar Poziţia 17. Voiam să fac un apel la colegii foşti primari, care spuneau că vom face aici front comun în ceea ce priveşte bugetul naţional şi bugetul pe unele regiuni. Vreau să vă spun că vreau să suplimentăm, prin amendamentul pe care l-am făcut, cu 53 200 de mii de lei modernizarea drumului naţional Alba-Iulia - Zlatna - Abrud -Brad, respectiv DN74A Câmpeni - Abrud. Vreau să văd colegii mei, vreau să văd prietenii mei de la PSD cum votează. (Rumoare în sală.)
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176.
Corneliu Olar Vreau să văd vecinii judeţului Alba...
Petru Gabriel Vlase Domnule deputat...
Corneliu Olar ... pentru că...
Petru Gabriel Vlase Domnule deputat...
Corneliu Olar Da.
Petru Gabriel Vlase Veniţi dumneavoastră în locul meu, dacă vreţi neapărat să vorbiţi.
Corneliu Olar Domnule preşedinte...
Petru Gabriel Vlase Domnule deputat, suntem în procedură de vot. Nu vorbim fiecare. Cât aţi vorbit dumneavoastră, eu am ascultat. Acum număram. Suntem în procedură de vot. Vă rog.
Corneliu Olar Vă rog să votaţi. (Râsete.) Păi, n-aţi zis că vreţi să votaţi?
Petru Gabriel Vlase Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat. Vă rog. Vă rog, dacă mai aveţi de susţinut.
Corneliu Olar La punctul nr. 18, Programul de modernizare a drumurilor naţionale, 110 de mii de lei pentru obiectivul de investiţii "Modernizare drum 75 Turda - Câmpeni - Lunca". De asta voiam să voteze toţi parlamentarii care se învecinează cu judeţul Alba, pentru că vom merge cu toţii la anul, în 2018, să sărbătorim ceva. Şi pe ce mergem? Cu avionul, aţi văzut dumneavoastră, este periculos să veniţi în Apuseni. Trebuie să veniţi cu maşina.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. (Discuţii în sală.)
Corneliu Olar Cum? Ridică mâna.
Petru Gabriel Vlase Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. 70 împotrivă. Adoptat.
Corneliu Olar Văd că merge foarte repede. Mai am un amendament. Spuneam colegilor din opoziţie să nu ne ia toţi banii, ştiţi, să nu vorbim prea mult aici, că ne ia prea mulţi bani, şi de la noi, de la PNL. Se propune suplimentarea sumei prevăzute la nr. 3/24 - Ministerul Transporturilor. Domnul ministru... Eu nu l-am văzut pe domnul ministru. Este aici? (Discuţii în sală.) Vă salut, domnule ministru, şi sper că veţi face ceva şi pentru Munţii Apuseni. Cine iubeşte Alba-Iulia, vă rog să votaţi. Cine iubeşte România, vă rog să votaţi. Vă aşteptăm la Alba-Iulia, la anul, pe toţi. Să vorbim de la obraz la obraz, până la urmă, că nu-i o glumă. Actul Unirii ne sensibilizează pe toţi românii. Vorbim de unitate, dragi parlamentari. (Aplauze.) Programul de modernizare a drumului naţional DN1R Albac - Huedin cu suma de 25 000 de lei. Vă rog să votaţi.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru?
Corneliu Olar Vreau să-l văd pe domnul Dîrzu, pe prietenul meu, fost coleg primar. Vă rog, mai mulţi, mai mulţi...
Petru Gabriel Vlase Domnule deputat... Vot pentru? 73. Împotrivă? 171. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 171. Împotrivă? 73. Mulţumesc.
Corneliu Olar Vă aşteptăm la Alba-Iulia.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Până la 20, dacă mai sunt intervenţii. 20, da?
Mara Mareş 20. Poziţia 20. Mara Mareş, PNL Braşov. Se propune suplimentarea cu 8 000 de lei la Ministerul Transporturilor. Suma propusă este necesară pentru finalizarea în acest an a studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Făgăraş. Conform Master Planului General de Transport, pe subsecţiunea varianta de ocolire Făgăraş şi drum de legătură ar trebui ca anul acesta să înceapă lucrările. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat. De la 20 marginal la 30 marginal. Domnul Bode.
Lucian Nicolae Bode Marginal 25. Pentru Zalău. De altfel, pentru orice municipiu reşedinţă de judeţ, existenţa unei variante ocolitoare funcţionale este vitală pentru dezvoltarea economică a întregului judeţ nu doar a municipiului Zalău. Din păcate, municipiul Zalău cred că este printre puţinele municipii reşedinţă de judeţ din România care nu au şosea de centură funcţională. În Master Planul General de Transport acest obiectiv figurează la poziţia 2, din totalul de 14 proiecte. Din păcate pentru zălăuani, pentru sălăjeni, acest obiectiv nu reprezintă o prioritate pentru actuala guvernare, nefiind cuprins nici în Programul de guvernare, nici în proiectul de buget pentru 2017. Din aceste motive, vă propun suplimentarea sumei prevăzute în Anexa nr. 3/24, Programul de dezvoltare a infrastructurii de transport rutier, autostrăzi, variante ocolitoare, cu 193 000 de mii de lei pentru construcţia variantei ocolitoare a municipiului Zalău, tronsonul 2, în lungime de 7,8 kilometri. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială, vă rog? 176. Împotrivă? 70. Adoptat. Până la 30, dacă mai sunt intervenţii. Vă rog. Din sală : Microfonul!
Petru Gabriel Vlase Domnule deputat, apăsaţi, ca să vă audă colegii.
Nechita-Adrian Oros OK. Adrian Oros, deputat PNL, Circumscripţia nr. 13, Cluj. Se propune alocarea sumei de 100 de mii de lei, marginal 26, pentru proiectul "Drum transregio Gilău - Apahida, lungime sector 38,3 kilometri". Valoarea totală este de 126 de milioane de euro, care face parte din Master Planul General de Transport. Practic, centura ocolitoare est a municipiului Cluj-Napoca, care este imperios necesară a fi realizată.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176. Cu 70 împotrivă. Adoptat. Până la 30, alte intervenţii? Vă rog.
Eusebiu-Manea Pistru Marginal 28. Eusebiu Pistru, Arad. Se alocă suma de 1 350 de mii de lei pentru obiectiv de investiţii "Centura ocolitoare a oraşului Chişinău-Criş, judeţul Arad."
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat. Până la 30 marginal, dacă mai sunt intervenţii.
Robert-Ionatan Sighiartău Mulţumesc. Robert Sighiartău, deputat de Bistriţa. Se propune suplimentarea sumei prevăzute la Anexa nr. 3/24 - Ministerul Transporturilor, Capitolul 8 401, cu suma de 1 000 de mii de lei în vederea elaborării studiului de fezabilitate şi proiect tehnic pentru realizare drum expres DN17 Bistriţa - Cluj-Napoca. Suma este necesară pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trafic pe acest segment rutier. DN17 este un sector de drum foarte important, cu rol important în dezvoltarea economică a judeţului Bistriţa, fiind puntea de legătură între Ardeal şi regiunea Bucovina-Moldova. De asemenea, investiţia este necesară şi prin prisma traficului ridicat, fiind una dintre cele mai circulate sectoare de drum la nivelul judeţului Cluj şi Bistriţa. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176, cu 70 împotrivă. Adoptat. Până la 30. Vă rog.
Dumitru Mihalescul Bună seara, domnule preşedinte!
Petru Gabriel Vlase Salut!
Dumitru Mihalescul Stimaţi colegi, Dumitru Mihalescul, deputat Circumscripţia electorală nr. 35, Suceava, din Bucovina. Şi dacă n-aţi vizitat Bucovina şi cred, vă provoc, haideţi să votăm suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor, CNAIR, cu suma de 50 000 de lei pentru întocmire documentaţie şi demarare execuţie lucrări la tronsonul Siret - Suceava - Paşcani, al drumului expres Siret - Suceava - Paşcani - Bacău - Buzău - Ploieşti, cu legătură la Bucureşti. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 176. Împotrivă? 70. Adoptat. De la 30 la 40. Vă rog, domnule Zamfir.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. (Aplauze.) Vot pentru? 70. Împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 176. 70 împotrivă. Adoptat. Vă rog. Domnul Zamfir.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 72. Împotrivă? 174. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 174. 72 împotrivă. Adoptat. Vă rog. Domnul Movilă.
Petru Movilă Domnule preşedinte, pe procedură, vă rog. Enunţaţi clar numărul amendamentului care este în dezbatere. Vă rog frumos. Colegii din sală, colegii mei de la PMP au spus că este important să putem urmări exact modul în care se susţin amendamentele, ce amendament se votează, în condiţiile în care, oricum, facem o dezbatere inutilă, că niciun amendament al vreunui parlamentar nu a trecut şi ne întrebăm retoric: de ce mai dezbatem bugetul de stat? Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc, domnule Movilă. V-am rugat pe toţi cei care susţineţi amendamente să vă prezentaţi doar nominal pentru staff şi să spuneţi numărul marginal al amendamentului pe care-l susţineţi. Din sală : Procedură.
Petru Gabriel Vlase Vă rog, domnule deputat, procedură.
Cătălin Drulă Domnule preşedinte sau preşedinte de şedinţă, Am făcut un test cu colegii. Am votat, la un moment dat, invers ca să vedem dacă se schimbă cumva numerele. Ele rămân la fel, ceea ce dovedeşte că ce se întâmplă aici e un circ. (Aplauze.) În primul rând, vă solicităm să folosiţi sistemul de vot electronic şi, în al doilea rând, vrem un apel nominal, ca să vedem câţi suntem în sală cu adevărat. (Aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Domnule deputat, aşa cum am precizat şi în şedinţa Birourilor permanente reunite, şi astăzi, la începutul şedinţei de plen, nu avem procedură de vot electronic în şedinţa comună. În al doilea rând, dacă vreţi să faceţi propunere de apel nominal, doar liderul dumneavoastră de grup trebuie să facă acest lucru.
Cătălin Drulă Sunt vicelider.
Petru Gabriel Vlase Vicelider sunteţi? Bun, am înţeles. Vot pentru propunerea domnului vicelider. 73. Împotrivă? (Rumoare în sală.) 188. Mulţumesc. (Aplauze.) Vă rog, în continuare, de la poziţia 20 la poziţia 30. Din sală : S-a votat.
Petru Gabriel Vlase Am votat, da. De la 30 la 40, cu prezentarea doar nominală şi a poziţiei marginale pe care o susţineţi. Vă rog, domnule senator sau deputat.
Nicolae Giugea Domnule preşedinte, Nicolae Giugea, deputat Circumscripţia nr. 17, Dolj. Oltenia este condamnată să fie izolată din punct de vedere economic, din cauza infrastructurii rutiere insuficiente şi neadecvate. De aceea, vă solicităm suplimentarea cu 50 000 de mii de lei a fondurilor pentru realizarea studiului de fezabilitate la autostrada Piteşti - Craiova şi vă invit, domnule ministru al transporturilor, când aveţi dumneavoastră timp să şi ascultaţi ce..., aşa... Domnule ministru al transporturilor, vă invit pe traseul Piteşti - Craiova, că este cel mai aglomerat traseu comercial din România. Vă invit o dată să treceţi şi... să aveţi răbdarea de a trece prin Balş, fără antemergător. Mulţumesc mult.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 73. Împotrivă? 188. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 188. Împotrivă? 73. Adoptat. Vă rog. Domnul Dobre. 34, da?
Victor Paul Dobre Da, poziţia 34. În primul rând, aş vrea să vă spun că, dintre primele 10 mari oraşe ale ţării, municipiul Galaţi este singurul care nu beneficiază de o documentaţie tehnică, doar de un studiu de fezabilitate pentru centura ocolitoare. Ne-am dorit totdeauna să avem ori ministrul transporturilor, ori ministrul de finanţe dintre noi. Avem această şansă şi fac un apel direct la domnul ministru de finanţe care, probabil, a fugit, să sprijine acest proiect. Deci propunem alocarea sumei de 1 000 de mii de lei pentru elaborarea documentaţiei tehnice pentru centura municipiului Galaţi. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 73. Împotrivă? 188. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 188. 73 împotrivă. Adoptat. Vă rog. Doamna Tudoriţa Lungu.
Tudoriţa Lungu Marginal 35. Se propune suplimentarea cu 3 465 de mii de lei pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul "Realizarea unei platforme multimodale pentru susţinerea dezvoltării economice a municipiului Bacău, indicativ MM 002". Realizarea platformei multimodale Bacău are impact asupra întregii regiuni, determinând creşterea atractivităţii pentru investitori, crearea de noi locuri de muncă, îmbunătăţirea cooperării economice la nivel regional, naţional şi internaţional. Vă mulţumesc frumos.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 76. Împotrivă? 182. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 182. Împotrivă? 76. Adoptat. Vă rog.
Tudoriţa Lungu Marginal 36. Se propune alocarea sumei de 4 619 mii de lei pentru obiectivul de investiţii "Reconstrucţie infrastructură rutieră şi feroviară afectată de dezastre naturale" - inundaţiile din anul 2005 - pod peste râul Tazlăul Sărat, sat Leontineşti, comuna Ardeoani.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 75. Împotrivă? 185. Abţineri? Număraţi abţinerile, domnilor secretari.
Tudoriţa Lungu Gata? Marginal 38...
Petru Gabriel Vlase Staţi, staţi... 14 abţineri.
Tudoriţa Lungu Scuzaţi.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru forma iniţială?
Tudoriţa Lungu Scuze.
Petru Gabriel Vlase 185. Împotrivă? 60. Abţineri? 14. Adoptat. Vă rog.
Tudoriţa Lungu Marginal 38. Se propune suplimentarea cu 22 500 de mii de lei pentru reabilitare şi modernizare pod DN11 kilometrul 129 + 831 peste râul Trotuş, la Oneşti.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 75. Împotrivă? 185. Abţineri? Nu sunt. Pentru forma iniţială? 185. 75 împotrivă. Adoptat. Vă rog. Domnul Bode. La poziţia?
Lucian Nicolae Bode Marginal 39.
Lucian Nicolae Bode Domnule ministru al finanţelor publice, Domnule ministru al transporturilor, Mă adresez dumneavoastră cu gândul că ştiţi că infrastructura de transport este fundamentală pentru dezvoltarea societăţii româneşti şi pentru o economie competitivă. În Programul de guvernare, pe componenta infrastructură de transport, am văzut câteva obiective foarte, foarte ambiţioase. Proiectul de buget al Ministerului Transporturilor pentru 2017, de asemenea, pot să spun că, la prima vedere, este şi mai ambiţios decât Programul de guvernare. Construcţia autostrăzii Sibiu - Piteşti, parte a Coridorului IV Paneuropean, aşa cum rezultă şi din Master Planul General de Transport, reprezintă o prioritate pentru România. De aceea, cred că finalizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada A1, Sibiu - Piteşti este esenţială pentru demararea de urgenţă a lucrărilor la acest obiectiv. Realizarea acestui tronson din autostrada A1 ar reprezenta un sprijin pentru Uzina Dacia Piteşti şi un avantaj competitiv, în raport cu Uzina Grupului Renault din Maroc. Am auzit că, în ultima perioadă, vă plac foarte mult multinaţionalele, domnilor, de aceea îndrăznesc să vă solicit să suplimentaţi cu suma de 45 000 de mii de lei bugetul Ministerului Transporturilor pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada A1 Sibiu - Piteşti. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 75. Împotrivă? 185. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 185. Împotrivă? 75. Abţineri? Nu. Adoptat. De la 30 la 40. (Discuţii în sală.) De la 30 la ... am terminat, nu? De la 40 la 50. Scuze. George Şişcu : Bună seara! George Şişcu, deputat de Tulcea. Dragi colegi, Ştiu că este târziu, dar vă prezint singurul amendament de până acum al opoziţiei, care, sigur, sunt convins că o să treacă. De aceea, vă propun alocarea sumei de 900 000 de mii de lei pentru realizarea obiectivului "Pod suspendat peste Dunăre, de la aglomeraţia urbană Brăila - Galaţi, pe malul drept al Dunării, în judeţul Tulcea". Am rugămintea către domnul ministru de finanţe să dezmintă, prin votul domniei sale, zvonurile, vorbele care circulă în judeţul nostru, şi anume acelea că, atâta timp cât societatea Domniei Sale asigură transportul cu bacul peste Dunăre, tulcenii n-o să vadă pod, în veci, acolo. (Aplauze.) Domnule preşedinte de şedinţă, Vreau să fiţi atent la numărarea voturilor, pentru că am convingerea că colegii mei din Brăila, Tulcea şi Galaţi vor vota "pentru". Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Voi foarte atent, sunt doi în faţa mea, aici, mă uit cu atenţie la ei. Vot pentru? 90. Împotrivă? 170. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 170. Împotrivă? 90. Adoptat. Altă intervenţie. De la 40 la 50. Domnul Dobre.
Victor Paul Dobre La poziţia 41. După cum vă este cunoscut, în programul de finanţare - fonduri externe nerambursabile - este prevăzută realizarea drumului expres de la Siret până la Bucureşti, un drum expres extrem de important pentru dezvoltarea Moldovei, a întregii Moldove, a tuturor celor 8 judeţe. Noi cerem o suplimentare a finanţării cu 150 000 de mii de lei, tocmai pentru realizarea tuturor documentaţiilor, astfel ca anul viitor să se poată lucra la acest drum expres vital pentru Moldova. Îi rog pe toţi colegii din judeţele Moldovei să ni se alăture. Se plângeau cei din Oltenia, se plâng cei din Ardeal, dar dacă luaţi Master Planul, nu este nimic în Moldova. Sunt judeţe unde se construiesc autostrăzi, sunt judeţe unde s-au proiectat autostrăzi. În Moldova sunt judeţe care au auzit despre autostrăzi. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 74...75. Împotrivă? 186. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 186. Împotrivă? 75. Abţineri? Nu. Adoptat. Vă rog, domnule deputat.
Andrei Daniel Gheorghe Poziţia 42 marginal. Se propune alocarea sumei de 50 000 de lei pentru demararea studiului de fezabilitate şi a celorlalte studii tehnice pentru autostrada de centură Bucureşti, sector Centură Nord. Vreau să vorbim un pic despre acest drum de centură atât de cunoscut în întreaga ţară şi unde se găseşte, practic, cel mai mare centru de dezvoltare economico-industrială din România, dacă ne raportăm la cifrele existente la Ministerul Finanţelor Publice, la Ministerul Economiei. De exemplu, se estimează că Regiunea de dezvoltare 8, Bucureşti-Ilfov, asigură anual aproximativ între 20 şi 25% din produsul intern brut al României. Mi se pare inadmisibil ca, astăzi, la 27 de ani de la Revoluţie, şoseaua de centură încă pare un drum de margine, atât la propriu, cât şi la figurat, un drum total inadecvat a ceea ce înseamnă dezvoltarea unei capitale moderne. Ambuteiajele care există pe centură, blocajele care sunt acolo în zonă generează pierderi de zeci milioane de euro anual pentru agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti şi Ilfov. Haideţi să facem un mic efort şi să ne gândim şi la acest motor al economiei româneşti, care, trebuie să recunoaştem cu toţii, că este zona de centură dintre Bucureşti şi Ilfov.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 75. Împotrivă? 188. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 188. Împotrivă? 75. Adoptat. Vă rog, alte intervenţii până la 50 marginal. Până la 50 marginal? Nu. (Discuţii în sală.)
Petru Gabriel Vlase Pentru? 70. Împotrivă? 188. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 188. 70 împotrivă. Adoptat. Până la 50, dacă mai sunt intervenţii. (Discuţii în sală.) Procedură.
Victor Paul Dobre Domnule preşedinte de şedinţă, Probabil v-aţi obişnuit să ne adresăm numai dumneavoastră. Normal, trebuia să ne adresăm domnilor preşedinţi de şedinţă. Este un plen comun şi nu reprezintă nimeni Senatul. Nu ştiu în ce măsură suntem în condiţii de legalitate şi discutăm despre bugetul ţării.
Petru Gabriel Vlase Un vicepreşedinte de la Senat... vă rog să veniţi la prezidiu. Vă rog, în continuare...
Ioan Balan Marginal 46. Ioan Balan, deputat PNL. Suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor cu suma de 27 000 de mii de lei, până la acoperirea întregii valori rămase de finanţat, 63 000 de mii de lei pentru "Varianta de ocolire Suceava, judeţul Suceava, pentru a asigura finalizarea în anul 2017 a acestui obiectiv." În proiectul de buget este prevăzută doar suma de 36 000 de mii de lei, iar valoarea rămasă de finanţat este de 63 000 de mii de lei. Propunem suplimentarea cu 27 000 de mii de lei, reprezentând diferenţa necesară finalizării investiţiei în anul 2017. Vreau să vă spun că până în 2012 s-a realizat 90% din această rută ocolitoare. 10%, cei care au urmat nu au reuşit să facă în cinci ani de zile. Cred că este o obligaţie pentru colegii din PNL să voteze acest amendament.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. (Discuţii în sală.) Vot pentru? 75. Împotrivă? 188. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 188. Împotrivă? 75. Adoptat. Până la 50, dacă mai sunt. Vă rog.
Andrei Daniel Gheorghe 47. Se propune suplimentarea prevăzută pentru "Modernizarea centurii rutiere a municipiului Bucureşti, între A1 - DN7 şi DN2 - A2, cu suma de 138 619 de mii de lei pentru finalizarea lucrărilor de construcţie".
Petru Gabriel Vlase Pentru? 75. Împotrivă? 188. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 188. 75 împotrivă. Adoptat. Vă rog.
Andrei Daniel Gheorghe 48, marginal. Se propune alocarea sumei de 800 000 de lei pentru continuarea lucrărilor la autostrada de centură Bucureşti, sector Centură Sud, între km 52 + 700, km 100 + 900. Vreau să amintesc că acum doi ani, în urma unei interpelări, fostul ministru al transporturilor, Ioan Rus, spunea că Centura Sud a Bucureştilor nu reprezintă o prioritate, iar întreg inelul de centură al capitalei va fi finalizat abia în anul 2031. Sper că îl terminăm înainte de 2031.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 75. Împotrivă? 188. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 188. 75 împotrivă. Adoptat.
Andrei Daniel Gheorghe 49 marginal. Se propune suplimentarea cu 250 000 de lei a sumei alocate obiectivului "Lărgire la patru benzi, centură Bucureşti sud, între A2, km 23 + 600 şi A1, km 55 + 520". Vă amintesc că şi în această zonă sunt aceleaşi dificultăţi de trafic care sunt vizibile pe întreaga centură a capitalei. Din păcate, se înregistrează pierderi pentru toţi contribuabilii din zona respectivă. Sunt accidente rutiere care au loc frecvent pe acest tronson şi pierderi care se înregistrează atât pentru stat, cât şi pentru privaţi. Mi s-ar părea o urgenţă pentru noi toţi, dacă vrem să ne dezvoltăm cu adevărat regiunea Bucureşti Ilfov, finalizarea integrală a centurii capitalei.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 75. Împotrivă? 188. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 188. 75 împotrivă. Adoptat. Vă rog, domnule deputat.
Lucian Nicolae Bode Marginal 51. Autostrada Braşov - Târgu-Mureş - Cluj - Oradea sau Autostrada Transilvania, sau autostrada Bechtel, cum i-ar plăcea, cred, lui Adrian Năstase, a demarat în 2004, iar azi, la 13 ani, din cei 415 km proiectaţi, sunt funcţionali 53. Alţi 362 de km sunt în diverse stadii de execuţie, din care, cu stadiul 0 de execuţie 152,8 km, iar 161 de km nu sunt nici măcar planificaţi, vorbesc de tronsonul Braşov - Târgu-Mureş. Pentru că în Programul de guvernare şi în proiectul de buget pentru 2017 v-aţi angajat să finalizaţi Autostrada Transilvania, vorbesc de tronsoanele în execuţie, analizând stadiul fizic şi financiar, am constatat că, pentru a vă onora promisiunile aveţi nevoie de încă 1 092 000 de mii de lei. De aceea, mă adresez în primul rând parlamentarilor din Ardeal, indiferent de culoarea lor politică, şi îi rog să susţină suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor, Anexa nr. 3/ 24 poziţia...... cod obiectiv 415, autostrada Braşov - Târgu-Mureş - Cluj - Oradea, cu suma de 1 092 000 de mii de lei. Vă mulţumesc. (Discuţii la prezidiu.)
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 78. Împotrivă. 182. Abţineri. Nu sunt. (Discuţii în sală şi la prezidiu.) Deci reluăm. Vot pentru amendamentul domnului Bode? De la prezidiu : 93.
Petru Gabriel Vlase 93. Împotrivă? 180. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 180. Vot împotrivă? 93. Adoptat. Vă rog.
Sorin-Dan Moldovan Sorin Moldovan, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 13, Cluj. Marginal 52. Autostrada Braşov - Târgu-Mureş - Cluj - Oradea. Se propune suplimentarea cu suma de 670 000 de mii de lei pentru continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, tronsonul Cluj Vest - Mihăieşti, 24 de km. Rog parlamentarii PNL, PSD şi ALDE de Cluj să se alăture şi să voteze pentru asta, dacă îi interesează să-i reprezinte, într-adevăr, pe clujeni.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 93. Împotrivă? 182. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 182. Împotrivă? 93. Adoptat.
Sorin-Dan Moldovan Marginal 53. Autostrada Braşov - Târgu-Mureş - Cluj - Oradea. Se propune suplimentarea cu suma de 3 300 000 de mii de lei pentru continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, tronsonul Mihăieşti - Suplacu de Barcău şi tronsonul Suplacu de Barcău - Borş. Secţiunea Suplacu de Barcău - Borş are o lungime de 64,5 km, finanţare de la bugetul de stat. Valoarea estimată 245,3 milioane de euro, iar stadiul actual este realizat 47,2%. Tronsonul Mihăieşti - Suplacu de Barcău: lungime 76 de km, finanţare de la bugetul de stat, valoare estimată 488,5 milioane de euro.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 93. Împotrivă? 180. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 180. Împotrivă? 93. Abţineri? Nu. Adoptat. Vă rog, domnule Bode.
Lucian Nicolae Bode Marginal 54. Tronsonul de autostradă Mihăieşti - Suplacu de Barcău, tronson care străbate judeţul Sălaj pe o lungime de 75,48 km, figurează în Master Planul General de Transport. Pentru a putea demara lucrările la acest tronson este nevoie de finalizarea a două studii de fezabilitate. Primul: revizuirea studiului de fezabilitate pentru întreg tronsonul Mihăieşti - Suplacu de Barcău, parte a Autostrăzii Transilvania, tronsonul nr. 7, respectiv al doilea studiu de fezabilitate, finalizarea documentaţiei pentru tunelul Meseş. Pentru aceasta, pentru a reuşi să finalizăm cele două documentaţii vă rog să fiţi de acord să suplimentăm bugetul Ministerului Transporturilor cu suma de 450 000 de lei, cum spuneam, pentru continuarea lucrărilor de la tronsonul 7 al Autostrăzii Transilvania - Mihăieşti - Suplacu de Barcău. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 93. Împotrivă? 183. Abţineri? Nu sunt. Vot... abţineri: una, două. Vot pentru forma iniţială? 183. Împotrivă? 93. Abţineri? Nu. Două. Adoptat. Vă rog.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 90. Împotrivă? 183. Abţineri? Una. Vot pentru forma iniţială? 183. Împotrivă? 90. Abţineri? Nu. Adoptat. Vă rog. Până la 60, dacă mai sunt intervenţii. Stimaţi colegi, Vă informez că nu am trecut de jumătatea numărului de amendamente respinse, am consumat deja mai mult de jumătate din timp, pentru că unii dintre dumneavoastră vorbesc mai mult decât este timpul alocat. Ca să ştiţi de la început. Ultimul vorbitor a vorbit 3 minute, în loc de un minut. Vă rog, domnule deputat... senator.
Dan Vîlceanu Mulţumesc. Se propune suplimentarea sumei prevăzute la Anexa nr. 3/24 pentru modernizarea DN67B Scoarţa - Piteşti, cu suma de 90 000 de mii de lei. Este, doamnelor şi domnilor, un drum care are contract încheiat încă din 2010, un drum pentru care s-au cheltuit bani pentru studii de prefezabilitate, fezabilitate şi aşa mai departe, un drum care aşteaptă de ani de zile să înceapă lucrările, doar ordinul de începere a lucrărilor trebuie să mai înceapă... să se mai dea. Pe de altă parte, domnul ministru vă poate explica. Cea mai lungă perioadă în reabilitarea unui drum este exact această parte de studii, studii tehnice şi toate celelalte documente care trebuie făcute. Valoarea drumului este de peste 370 de milioane de lei. Eu am prevăzut pentru acest amendament doar suma pentru anul acesta. S-au cheltuit bani de la bugetul de stat şi nu cred că trebuie să-i cheltuie degeaba. Dacă lucrul acesta nu ne mai interesează, măcar atunci, poate, pe parlamentarii PSD ar trebui să-i intereseze să spele ruşinea unui premier care a fost ales în Gorj şi care, timp de trei ani, cât a stat, sau patru ani cât a stat premier, nu a făcut absolut nimic pentru Gorj, nici măcar să facă drumul acesta care era în contract. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 185. Abţineri? Una. Vot pentru forma iniţială? 185. Împotrivă? 80. Abţineri? Tot una. Adoptat. Vă rog, altă intervenţie până la marginal 60, dacă mai aveţi?
Dumitru Mihalescul Din nou, bună seara! Dumitru Mihalescul, deputat PNL Bucovina, Suceava. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă rog sa votaţi suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor, CNAIR, cu suma de 50 000 de mii de lei pentru lucrări la centura municipiului Rădăuţi din judeţul Suceava. Sursa de finanţare identificată este: diminuarea cu suma de 50 000 de mii de lei a sumelor prevăzute la Anexa nr. 3/65, Ministerul Finanţelor Publice, Acţiuni generale. Începerea lucrărilor la şoseaua de centură a municipiului Rădăuţi încă întârzie, deşi documentaţia topo-cadastrală este întocmită şi exproprierile au fost finalizate. Ceea ce lipseşte este finanţarea. În anul 2017, Guvernul nu a prevăzut pentru acest obiectiv sumele necesare. Pentru a urgenta devierea maşinilor de mare tonaj care tranzitează municipiul Rădăuţi, stricând şoselele, este indispensabilă alocarea de fonduri pentru demararea lucrărilor şi recuperarea întârzierilor pentru o lucrare care trebuia începută în 2012 şi finalizată până în prezent. Ajutaţi, prin votul dumneavoastră, această zonă a ţării, care are cea mai slabă infrastructură din ţară. Mulţumesc. (Discuţii la prezidiu.)
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 180. Abţineri? Nu sunt. Două. Una. Una. Vot pentru forma iniţială? 180. Împotrivă? 80. Abţineri? Nu sunt. Adoptat. Alte intervenţii? Domnul Preda.
Cezar-Florin Preda Marginal 58, domnule preşedinte. Se propune suplimentarea cu suma de 263 710 de mii de lei pentru lărgirea pe patru benzi a DN7 pe tronsonul Titu - Găeşti, Dâmboviţa. Dragi colegi, În judeţul Dâmboviţa nu există ceva mai dorit decât modernizarea DN72, DN71 şi DN7. Am văzut că, la alegerile din decembrie, PSD-ul a câştigat zdrobitor în Dâmboviţa şi ne-a bătut rău de tot. Am văzut că toţi parlamentarii PSD de Dâmboviţa au primit funcţii. Dragii mei colegi, decât să primiţi voi funcţii, nu mai bine primeşte judeţul ăsta, unde aţi primit atâtea voturi, cele trei drumuri de care are atâta nevoie? Vă mulţumesc. (Discuţii în sală; aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Pentru? Vot pentru? 80. Împotrivă? 180. Abţineri? Una. Vot pentru forma iniţială? 180. Vot împotrivă? 80. Adoptat. Vă rog, domnule senator.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc.
Cezar-Florin Preda Dragi colegi, noi, cei doi paraşutaţi în judeţul Dâmboviţa - eu şi domnul senator Corlăţean -, învăţăm mai repede sau mai târziu ceea ce este acolo realitate. Da, stimate coleg, aşa o fi, dar este jumătate. Amendamentul pe care eu l-am susţinut era partea cealaltă de drum, încă jumătate. Vă mulţumesc. (Discuţii în sală; aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Mulţumesc! Vă rog, de la 60 la 70?
Petru Gabriel Vlase Nu este drept la replică la replică. De la 60 la 70? Aveţi amendament de susţinut?
Nicolae Giugea De susţinut. Da.
Petru Gabriel Vlase 59? Aveţi amendament de susţinut?
Nicolae Giugea Da.
Petru Gabriel Vlase Vă rog.
Nicolae Giugea Domnule preşedinte, Nicolae Giugea, judeţul Dolj Ca să închidem traficul greu prin municipiul Craiova, avem nevoie de închiderea centurii de ocolire a municipiului Craiova, respectiv inelul de sud. De aceea solicităm suplimentarea cu 50 000 de mii de lei a fondurilor necesare pentru a realiza această centură de ocolire a Craiovei. Mă refer în exclusivitate la zona de sud a Craiovei. Mulţumesc mult.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 82. Împotrivă? 178. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 178. Împotrivă? 82. Adoptat. De la 60 la 70?
Găvrilă Ghilea Găvrilă Ghilea, Circumscripţia electorală nr. 5, Bihor Poziţia 60. Se propune suplimentarea cu suma de 80 000 de mii de lei pentru finalizarea variantei de ocolire Aleşd Sud. Stimaţi colegi, vreau să menţionez că această centură este situată pe DN1, Oradea - Cluj, care, după cum ştie toată lumea, este traseul cel mai aglomerat din România. De aceea, am rugăminte, atât la parlamentarii PSD, cât şi PNL să susţină această investiţie.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 178. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 178. Împotrivă? 80. Abţineri? Nu. Adoptat.
Găvrilă Ghilea Poziţia 61. Se propune suplimentarea cu suma de 130 000 de mii de lei pentru finalizarea variantei de ocolire Ştei, judeţul Bihor.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 178. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 178. 80 împotrivă. Adoptat. Vă rog. Doamna Cherecheş.
Florica Cherecheş Marginal 62. Se propune suplimentarea cu suma de 250 000 de mii lei pentru finalizarea DN76, vestitul DN76, Oradea - Deva, pentru care şi în mandatul trecut am depus o mulţime de amendamente şi interpelări. Contractele de execuţie sunt încheiate, drept urmare, nerespectarea obligaţiilor beneficiarului ar duce la angajarea răspunderii civile din partea acestuia. De asemenea, ca urmare a finanţării insuficiente, există riscul ca lucrarea să nu fie executată la termen, aşa că vă rog foarte mult să susţineţi acest amendament care va duce la dezvoltarea economică a zonei, mai ales că este o zonă cu un imens potenţial turistic. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 85. Împotrivă? 178. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 178. Împotrivă? 85. Abţineri? Nu. Forma...Vă rog, doamnă. Adoptat. Vorbiţi la microfon, doamnă.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 178. Abţineri? Vă abţineţi? Din sală : Da.
Petru Gabriel Vlase Aţi votat la toate voturile. 2. Vot pentru forma iniţială? 178. Împotrivă? 80. Adoptat. Alte intervenţii? Vă rog.
Petru Gabriel Vlase Pentru? (Discuţii în sală.) Din sală : Ce marginal?
Petru Gabriel Vlase 68 marginal. Vot pentru? 90. Împotrivă? 178. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 178. Împotrivă? 90. Adoptat. Dacă până la 70 mai sunt intervenţii. Nu. De la 70 la 80? Din sală : Sunt.
Petru Gabriel Vlase Vă rog.
Loránd-Bálint Magyar Magyar Loránd, deputat Satu-Mare Marginal 70. Propunem suplimentarea sumei alocate investiţiei "Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare", cu 322 513 mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 95. Împotrivă? 175. Abţineri? Una. Vot pentru forma iniţială? 175. Împotrivă? 95. Abţineri? Nu sunt. Adoptat. Alte intervenţii până la 70? Din sală : 71.
Petru Gabriel Vlase 71. Vă rog.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 95. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 95. Abţineri? Nu sunt. Adoptat. Vă rog.
Sándor Bende Bende Sándor, deputat, Harghita Marginal 72. Propunem includerea în programul de investiţii pe anul 2017 a obiectivului de investiţii "Variantă de ocolire a municipiului Miercurea Ciuc" - 100 000 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 96. Împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 172. Împotrivă? 96. Adoptat.
Sándor Bende Marginal 73. Propunem includerea în programul de investiţii pe anul 2017 a obiectivului de investiţii "Variantă de ocolire a municipiului Gheorgheni" - 100 000 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 93. Împotrivă? 173. Abţineri? Una. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 93. Adoptat. Vă rog.
Sándor Bende Marginal 74. Propunem includerea în programul de investiţii pe anul 2017 a următorului obiectiv de investiţii: "Variantă de ocolire a municipiului Topliţa" - 100 000 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 94. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. 94 împotrivă? Adoptat.
Sándor Bende Marginal 75. Propunem includerea în programul de investiţii pe anul 2017 "Variantă de ocolire a municipiului Odorheiu Secuiesc" - 100 000 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 95. Împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru varianta iniţială? 172. Împotrivă? 95. Adoptat.
Sándor Bende Marginal 76. Propunem includerea în programul de investiţii pe anul 2017 "Variantă de ocolire Cristuru Secuiesc" - 50 000 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 95. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 95. Adoptat.
Sándor Bende Domnule preşedinte, dacă tot sunt la microfon, permiteţi, vă rog, şi marginal 80?
Sándor Bende Da.
Petru Gabriel Vlase Vă rog, domnule deputat. Cu mare drag.
Sándor Bende Propunem includerea în programul de investiţii pe anul 2017 a obiectivului de investiţii "Variantă de ocolire a municipiului Mediaş" - 23 000 de mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 95. Împotrivă? 173. Abţineri? Niciuna. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 95. Adoptat. De la 80 la 90? Vă rog, domnule István... Mai aveţi la 70 - 80?
Petru Gabriel Vlase 81. Păi, am spus: de la 80 la 90. 81, poftiţi!
István Erdei Dolóczki Mulţumesc mult pentru înţelegere, domnule preşedinte de şedinţă. La marginal 81 avem o propunere, şi anume: suplimentarea sumei alocate obiectivului "Varianta de ocolire Carei - km 0 + 000 - km 10 + 459" cu o sumă de 42 309 mii de lei.
Petru Gabriel Vlase Pentru?
István Erdei Dolóczki Este necesară această sumă pentru finalizarea lucrării care se tergiversează cam de 10 ani. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 95. Împotrivă? 172. Abţineri? Una. Vot pentru forma iniţială? 172. Împotrivă? 95. Abţineri? Nu. Adoptat. Dacă până la 90 mai sunt intervenţii. Vă rog.
Botond Csoma Deputat Csoma Botond, Circumscripţia electorală nr. 13, judeţul Cluj Domnule ministru, ştiţi foarte bine că judeţul Cluj contribuie cu foarte mulţi bani la bugetul central al ţării. Acum, credem că ar fi rândul bugetului central să redistribuie anumite resurse financiare către judeţul Cluj. (Discuţii în sală.) Din sală : Dar cât a primit înapoi?
Botond Csoma În această ordine de idei, propunem includerea în programul de elaborare a studiilor de prefezabilitate, fezabilitate şi alte studii pe anul 2017 cheltuielile aferente elaborării acestor studii pentru obiectivul de investiţii "Centura metropolitană Cluj-Napoca, (TransRegio Gilău - Apahida)", cu o sumă de 9 200 de mii de lei pentru aceste studii. Clujul este al doilea oraş din România, cred că merită acest lucru. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 96. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 96. Adoptat. Alte intervenţii până la 90?
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 95. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173. Împotrivă? 95. Adoptat. Vă rog. Vă rog.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 96. Împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 172. Cu 96 împotrivă. Adoptat. Vă rog.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 95. Împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 172 la 95. Adoptat.
Petru Gabriel Vlase Pentru? 96. Împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 172. 95 împotrivă. Adoptat.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 96. (Discuţii în sală; aplauze.) Împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? Vot pentru forma iniţială! 172. Împotrivă? 96. Abţineri? Nu sunt. Până la 90, dacă mai sunt intervenţii. Nu. De la 90 la 100? De la 100 la 110? Vă rog. De la 100 la 110, da?
Sándor Bende 92.
Petru Gabriel Vlase 92. Vă rog.
Sándor Bende Bende Sándor, deputat, Harghita Marginal 92. Propunem includerea în programul de investiţii pe anul 2017 a obiectivelor "Reabilitarea staţiilor CFR din Miercurea-Ciuc, Gheorgheni, Topliţa şi Odorheiu Secuiesc".
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 90. Împotrivă? 170. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 170. Împotrivă? 90. Adoptat. Vă rog. Precizaţi la...
Liviu-Ioan Balint Domnule preşedinte, poziţia marginală nr. 96. Se propune alocarea sumei de 500 000 de mii de lei pentru realizarea obiectivului "Reabilitarea străzii Odorheiului din oraşul Jibou, judeţul Sălaj".
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 90. Împotrivă? 172. Abţineri? Nu. Vot pentru forma iniţială? 172, 90. Adoptat. Vă rog.
Liviu-Ioan Balint Poziţia marginală 97. Se propune alocarea sumei de 500 000 de mii de lei pentru realizarea obiectivului "Reabilitarea străzii Tudor Vladimirescu" din acelaşi oraş, Jibou, judeţul Sălaj.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? Vot pentru. 90. Împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 172, 90. Adoptat. Vă rog.
Liviu-Ioan Balint Poziţia marginală 98. Se propune alocarea sumei de 100 000 de lei pentru realizarea obiectivului "Turnare strat de uzură drum DC74 Recea, comuna Vîrşolţ, judeţul Sălaj".
Petru Gabriel Vlase Pentru? 90. Împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 173, 90. Adoptat.
Liviu-Ioan Balint Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Reiau. Repet. Până la 100, dacă mai sunt. Nu. 100 - 110? Vă rog, domnule Sămărtinean.
Cornel-Mircea Sămărtinean 102, domnule preşedinte.
Petru Gabriel Vlase Vă rog.
Cornel-Mircea Sămărtinean Propun alocarea sumei de 5 772 000 de mii de lei pentru finanţarea lucrărilor de reabilitare a Gării de Nord din Timişoara, proiect vital pentru locuitorii Municipiului Timişoara. Timişoara, după cum ştim, va fi capitală culturală europeană. Vă mulţumesc mult.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot pentru? 80. Împotrivă? 185. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 185, 80. Adoptat. Vă rog.
Cornel-Mircea Sămărtinean Mulţumesc. Şi 103. Propun alocarea sumei de 270 000 de mii de lei pentru demararea procedurilor de finanţare şi execuţie a lucrărilor de finalizare a şoselei de centură, varianta de ocolire sud a municipiului Timişoara. Vreau să-l rog pe domnul ministru, aici, să ţină cont fiindcă Timişoara are nevoie de această centură, domnule ministru, şi v-aş ruga foarte mult, chiar dacă nu se votează acum, să nu uitaţi că Timişoara are nevoie de ea. Vă mulţumesc mult.
Petru Gabriel Vlase Vot pentru? 80. Împotrivă? 185. Abţineri? Nu sunt. Vot pentru forma iniţială? 185. 80 împotrivă. Adoptat. Dacă până la 110 mai sunt intervenţii. Domnul Movilă.