Stelian-Cristian Ion

Luări de cuvânt

dată text
2016-12-21 (Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.) Eu, Ion Stelian-Cristian, deputat ales în Circumscripţia ...
2017-02-14 Grupul nostru parlamentar consideră că propunerea legislativă este una corectă, în ciuda avizului negativ al Comisiei ...
2017-02-21 Grupul parlamentar al USR este pentru adoptarea acestei legi, de respingere a Ordonanţei nr. 13/2017, însă am propus ...
2017-02-21 Noi am avut trei amendamente. Primul dintre ele se referă doar la redenumirea articolului, din articol unic, în art. I, ...
2017-02-21 Mai sunt două amendamente, referitoare la introducerea celor două noi articole.
2017-02-21 Nr. crt. 2.
2017-02-21 Este vorba de introducerea unui nou articol, art. II, cu următorul conţinut: "Art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a ...
2017-02-21 Al treilea amendament este în sensul de a introduce art. III, cu următorul conţinut: "Art. 2 şi art. 3 din Ordonanţa de ...
2017-03-20 Susţinem adoptarea acestui act normativ, cu excepţia amendamentelor de la punctul 85, acela care se referă la ...
2017-03-20 Amendamentul nostru, respins în Comisia juridică, se referă la art. 8 alin. (5). În forma iniţială acest articol se ...
2017-03-21 Am aflat astăzi cu surprindere de faptul că ieri s-a ţinut o şedinţă a Comisiei juridice, fără să fim anunţaţi. Cei doi ...
2017-04-04 Vă mulţumesc. USR este împotriva acestui proiect de lege, pentru că premisa de la care pleacă acest proiect este una ...
2017-04-04 ... trebuie să fii incompatibil, indiferent dacă exerciţi sau nu funcţia respectivă. Mulţumesc.
2017-04-11 Vă mulţumesc. USR nu susţine această propunere legislativă, pentru că ea instituie, practic, o superimunitate a ...
2017-04-19 3. Raportul privind validarea unui mandat de deputat, întocmit pe 19 aprilie 2017. Comisia de validare a luat ...
2017-04-25 Avem amendamente respinse. Este vorba de primul amendament care se referă la titlul infracţiunii. Am considerat că nu ...
2017-04-25 Al doilea amendament se referă...
2017-04-25 OK.
2017-04-25 Prin al doilea amendament nu am făcut decât să punem în acord textul actual cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 603 ...
2017-04-25 Al treilea amendament se referă la o modificare de formă, pentru o mai bună corelare cu alin. (1), textul propus fiind ...
2017-04-25 USR a votat împotriva acestei forme a legii. Considerăm că este un pas înapoi făcut de statul de drept. În 2006 s-a ...
2017-04-25 Drept la replică!
2017-04-25 Procedură!
2017-04-25 Procedură!
2017-04-25 Articolul 151 din Regulamentul Camerei Deputaţilor spune că atunci când un deputat solicită cuvântul pentru procedură ...
2017-04-25 S-a făcut referire la persoana mea... (Vociferări.)
2017-04-25 S-a făcut referire la persoana mea în trei rânduri.
2017-04-25 Indiferent că se indică sau nu numele acelei persoane, trebuie să se dea dreptul la replică. (Vociferări.) Vă rog să-mi ...
2017-04-25 Este o chestiune care ţine de democraţie şi...
2017-04-25 Domnule preşedinte, Trebuie să daţi posibilitatea şi opoziţiei să se exprime!
2017-05-08 USR este împotriva variantei cu amendamentele care au trecut în Comisia juridică. Am susţinut iniţial, în cadrul ...
2017-05-08 Intervenţia domnului Nicolicea este absolut incorectă. Am spus încă de la începutul intervenţiei mele că noi, la ...
2017-05-08 Susţinem varianta în care se acordă un beneficiu de 3 zile, nu de 6 zile, astfel cum este varianta propusă şi cum a ...
2017-05-09 Mulţumesc. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016, fără îndoială, trebuie ...
2017-05-09 În mod concret, propunem eliminarea sau respingerea prin vot a amendamentelor din tabel, de la pct. 12 la pct. 15, ...
2017-05-11 Vă mulţumesc. USR va vota împotriva acestui proiect, deoarece consideră că el contravine dispoziţiilor ...
2017-05-16 Vă mulţumesc. Deşi acest proiect conţine anumite dispoziţii salutare, să spun aşa, în principal, pentru adoptarea ...
2017-05-16 Acest proiect are amendamente admise şi respinse. Pentru a interveni la momentul oportun solicităm, în baza art. 106 şi ...
2017-05-16 Vreau să intervin şi la câteva admise, şi la respinse.
2017-05-16 O să facem un concurs între noi acum care ridică mâna primul şi nu ştim...
2017-05-16 E OK. O să ţin butonul apăsat.
2017-05-16 O discuţie pe art. 5, unde au existat nişte amendamente admise la comisie.
2017-05-16 În raport...
2017-05-16 La mine apare numărul 7.
2017-05-16 Da.
2017-05-16 Vă rog să observaţi că prin această modificare admisă prin amendament se reduc amenzile în mod nejustificat, spunem ...
2017-05-16 Tot la acest articol există alin. (2) şi (4) care au suportat nişte modificări prin amendamente admise la comisie, în ...
2017-05-16 Am ţinut butonul apăsat şi, cu toate acestea, pentru că nu s-a luat fiecare articol în parte, solicit revenirea la art. ...
2017-05-16 La respinse, până la 17, era nr. marginal 7. În sensul că am solicitat introducerea unei noi litere, la art. 9, lit. f ...
2017-05-16 Numărul marginal 11. E vorba de o modificare la art. 15 lit. b) pe care dorim să o completăm, în aceeaşi idee, ca la ...
2017-05-16 La art. 19 aveam un amendament. La alin. (13). După cum ştiţi, în prezent, mijlocul de transport cu care...
2017-05-16 Art. 19...
2017-05-16 Deci, la alin. (13) al art. 19 se prevede sancţiunea confiscării mijlocului de transport cu care se transportă material ...
2017-05-30 Vă mulţumesc. După analizarea foarte atentă a tuturor amendamentelor - sunt 39 de amendamente admise în Comisia pentru ...
2017-05-30 Aş dori să punem în discuţie amendamentul de la numărul curent 7. Este vorba de art. 5 alin. (2).
2017-05-30 7 admis, da.
2017-05-30 ... propunând eliminarea acestui amendament... Acest amendament nu face decât să scurteze timpul necesar pentru ...
2017-05-30 Tot la amendamente admise, numărul curent 19 - este vorba de art. 13 alin. (4), prin care se măreşte de la 30 de zile ...
2017-05-30 Vă mulţumesc. Am ascultat mai devreme o apărare pe fondul cauzei, cum se spune în justiţie, în avocatură. Nu cred că ...
2017-05-30 ... aceea pe abuz în serviciu. Aşadar, acest argument, că nu există faptă şi că nu avem cum să trimitem... să cerem ...
2017-05-30 ... care poate fi luat în considerare. (Aplauze.)
2017-06-13 "Techirghiol, o nouă Roşia Montană a României?" Încă una dintre resursele minerale ale acestei ţări este în pericol. Nu ...
2017-06-27 Aş vrea să fac o precizare foarte importantă. S-a spus aici că, pe perioada vacanţei parlamentare, Parlamentul trebuie ...
2017-06-27 Pentru acurateţe, ceea ce s-a întâmplat ieri la Comisia juridică, aşa cum am spus, este inacceptabil, în sensul că am ...
2017-09-12 Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ne aflăm astăzi, aici, pentru că pe data de 23 august ministrul justiţiei a întors ...
2017-09-12 ...şi să ne avertizaţi şi pe noi ce urmează să faceţi cu justiţia. În concluzie, vă cerem să opriţi atacul la justiţie, ...
2017-10-04 Vă mulţumesc. Pe procedură, aş dori să discutăm pe amendamentele admise. Fac această solicitare deoarece trebuie ...
2017-10-04 Doar pe procedură am vorbit!
2017-10-04 La dezbateri generale!
2017-10-04 Am anticipat puţin. Vroiam să solicit să se respecte... La dezbateri generale USR va spune răspicat că va vota ...
2017-10-04 De la 4 la 7 s-au admis nişte amendamente care elimină sancţiunea contravenţională a confiscării, deşi în textul ...
2017-10-04 E în regulă, lămurim acum! Eu mă refeream la amendamentele admise, de la 4 la 7.
2017-10-04 Da. De la 4 la 7.
2017-10-04 De la punctul 61 la 93, toate acestea se referă la schimbarea, aşa cum am spus mai devreme, arhitecturii sau ...
2017-10-04 La 99 este următorul amendament, în cuprinsul său este următoarea exprimare: "În exercitarea rolului său de control, ...
2017-10-11 Vă mulţumesc. Cred că discuţia şi tensiunea sunt absolut artificiale. Se discuta un proiect de lege, s-a dat cuvântul ...
2017-10-11 Vă mulţumesc. În mod normal, o asemenea cerere ar fi trebuit să fie votată în unanimitate, pentru că e vorba de punerea ...
2017-10-11 Vă mulţumesc. Din anexa care cuprinde amendamentele respinse, numărul marginal, nr. crt. 5. Este vorba de amendamente ...
2017-10-11 Fac şi motivarea, mi se pare normal să fac şi motivarea.
2017-10-11 Doar o propoziţie pe motivare. E important ca această interdicţie să nu fie pe termen nedeterminat, ea trebuie să ...
2017-10-11 Vă mulţumesc. Ultimul amendament se referă la... este cel de la numărul marginal 11, "Sancţiuni". Ca un mic preambul, ...
2017-11-07 Vă mulţumesc. Este vorba de amendamentul respins de la pct. 8, care se referă la următoarea situaţie. Persoanele ...
2017-11-07 Da.
2017-11-20 Vă mulţumesc. Legile Justiţiei reprezintă o categorie foarte importantă de legi. De aceea, trebuie să le acordăm o ...
2017-11-29 Dau citire unor articole din Regulamentul Camerei Deputaţilor care sunt relevante în activitatea desfăşurată în cadrul ...
2017-11-29 Vor fi efecte şi vom formula plângeri...
2017-11-29 ... în acest sens. (Aplauze.)
2017-12-06 Am impresia că se lasă, aşa, încet-încet, bezna peste ţara asta. S-o luăm cronologic. Pe 15 noiembrie, Comisia ...
2017-12-06 Concluzia este ca, pentru aceia dintre dumneavoastră, pentru că mă uit în primul rând la deputaţii PSD, la deputaţii ...
2017-12-06 Acesta este articolaşul cu problema foarte mare. Sună în felul următor art. 25 1 : "Interdicţiile aplicate deputaţilor ...
2017-12-06 Procedură!
2017-12-06 Aş vrea să vă supun atenţiei nişte greşeli pe care tocmai le-am comis şi mi se par impardonabile. Spre exemplu, pe ...
2017-12-06 Nu este o fabrică de legi, nu suntem la normă, la şaibă aici, nu facem legi...
2017-12-06 ... pe bandă rulantă. Şi eu vă mulţumesc pentru răbdare şi pentru faptul că m-aţi ascultat şi că mă veţi asculta în ...
2017-12-06 Am să revin la amendamente, domnule preşedinte.
2017-12-06 Domnule preşedinte, Îmi cer scuze...
2017-12-06 ...pentru faptul că...
2017-12-06 ...că nu voi urma indicaţiile dumneavoastră. Trebuie să dezbatem! Vă place, nu vă place, trebuie să dezbatem aceste ...
2017-12-06 Ştiu foarte bine, domnule preşedinte!
2017-12-06 În faţa unor abuzuri nu reacţionăm bine, domnule preşedinte!
2017-12-06 Deci haideţi să dezbatem articol cu articol, pentru că acesta este rolul Parlamentului, până la urmă, da?! Şi nu ne ...
2017-12-06 Articolul 16...
2017-12-06 Articolul 16....
2017-12-06 Eu înţeleg foarte bine, şi în faţa unui abuz, întotdeauna, nu ai altă posibilitate decât să forţezi...
2017-12-06 ...şi să impui dreptatea! Da?
2017-12-06 Şi atunci dreptatea în cazul acesta este să ne ascultaţi, să aveţi măcar răbdarea asta şi măcar politeţea asta, să ne ...
2017-12-06 Articolul 16 alin. (3)...
2017-12-06 ...are următoarea...
2017-12-06 "Durata discursurilor..." (Gălăgie şi vociferări.) (Domnului deputat Stelian-Cristian Ion îi este adusă o portavoce şi ...
2017-12-06 Raportul are 500-600 de pagini. Nu pot să fac o afirmaţie foarte clară că ne aflăm în faţa unui fals, pentru că nu ştiu ...
2017-12-06 ...cu al dumneavoastră.
2017-12-06 Nu-mi mulţumiţi, că n-am terminat!
2017-12-06 Bine! Haideţi să vă spun procedura!
2017-12-06 Cu privire la timpul de lucru, aţi luat decizia să lucrăm, să dezbatem până la ora 13,00...
2017-12-06 Da, da, dumneavoastră, care aveţi majoritatea acolo!
2017-12-06 Dumneavoastră, care aveţi majoritatea, nu dumneavoastră personal!
2017-12-06 Comitetul liderilor!
2017-12-06 Aşa! Potrivit art. 118, se poate lua o asemenea decizie, într-o procedură de urgenţă, numai că pierdeţi din vedere art. ...
2017-12-06 ...pe procedura obişnuită...
2017-12-06 ...şi să discutăm toate articolele.
2017-12-06 În zi de doliu naţional, când atmosfera în societatea românească ar fi trebuit să fie una sobră, liniştită, aţi ales să ...
2017-12-13 La acest articol şi la celelalte articole... I-aş ruga pe colegii din sală să dea un semn, să ridice mâna, cine dintre ...
2017-12-13 Deci faceţi de râs o ţară întreagă, iar Parlamentul acesta îl aruncaţi în derizoriu.
2017-12-13 Sunt onorat să mă adresez astăzi Marii Adunări Naţionale a României. Ştiu că ceea ce voi spune nu are ecou în ...
2017-12-13 ... la 12.30...
2017-12-13 La 12.30 am primit un e-mail prin care ni se trimitea ceea ce s-a votat aseară. Da? Raportul acesta l-am primit, care ...
2017-12-13 6.000 de magistraţi... nu 4.000... 4.000 au fost iniţial... 6.000 de magistraţi spun nu acestui proiect. CSM spune nu ...
2017-12-13 ... că vă rezolvă problema... (Vociferări.) Dimpotrivă, o să vă treziţi în momentul în care o să vă vină şi reculul... ...
2017-12-13 Cred că funcţionează.
2017-12-13 Ba da. Se aude.
2017-12-13 Acum se aude?
2017-12-13 La art. 4 aveam un amendament care este trecut la respinse. Este pe tabelul nr. 2...
2017-12-13 ... la nr. crt. 4...
2017-12-13 ... cu următorul text: "Controlul ierarhic nu poate aduce atingere principiului independenţei procurorului". E o ...
2017-12-13 Sunt două tabele şi trebuie urmărit în paralel. Aşa că rugămintea este să treceţi un pic mai rar, că aşa s-a trecut...
2017-12-13 ... şi prin Comisia specială...
2017-12-13 La 6.
2017-12-13 După 6 am solicitat introducerea unui articol, art. (6 1 )...
2017-12-13 ... la 8 marginal de pe tabelul 2...
2017-12-13 8 marginal...
2017-12-13 ... prin care să se precizeze în mod expres faptul că procesul echitabil implică respectarea principiului egalităţii de ...
2017-12-13 La admise...
2017-12-13 La admise, la punctul marginal 5, unde UDMR şi PSD au propus următorul text: "Configuraţia sălii de judecată trebuie să ...
2017-12-13 Aşadar, acest amendament... sau propunerea mea este de respingere a acestui amendament admis.
2017-12-13 Un amendament la 22 marginal, pe lista... tabelul de respinse. Este un amendament la art. 32 - "La începutul fiecărui ...
2017-12-13 La 28 marginal, amendamente...
2017-12-13 ... 28, amendamente respinse, art. 38 alin. (2) să aibă următorul cuprins: "Localităţile care fac parte din ...
2017-12-13 29...
2017-12-13 ... este un amendament preluat tot de la CSM, pentru că CSM a considerat, ca şi în cazul anterior, că este locul aici, ...
2017-12-13 La amendamente respinse, marginal 40. Textul pe care îl propunem la alin. (2) al art. 62 este următorul: "Procurorii ...
2017-12-13 Este păcat că mai avem doar un minut. Aţi văzut mai devreme că dacă ne ascultaţi şi aveţi această disponibilitate, e ...
2017-12-13 Marginal 70 de la respinse.
2017-12-13 Este vorba de introducerea acelei secţii pentru investigarea infracţiunilor săvârşite în legătură cu justiţia. Propunem ...
2017-12-13 După cum ştiţi, a fost publicată în Monitorul Oficial acea modificare pe care aţi forţat-o astăzi de dimineaţă. Dar, ...
2017-12-13 Da.
2017-12-13 Expunerea de motive. În ceea ce priveşte informaţiile apărute în ultimul timp în mass-media, credem că se impune, în ...
2017-12-13 A, e vocea domnului Iordache! S-a schimbat!
2017-12-13 Ce drăguţ! (Râsete. Aplauze.) ... se va întoarce într-un fel sau altul şi împotriva Domniilor Voastre, vreţi, nu vreţi!
2017-12-13 Articolul 7. Este amendament respins, la pct. marginal 4 din tabelul de amendamente respinse. Este vorba de un text ...
2017-12-13 Tot de la "respinse", marginal 6, alin. (2) al art. 7, să aibă următorul conţinut: "Judecătorii şi procurorii îşi pot ...
2017-12-13 Este vorba de amendamentul admis, de data aceasta, de la pct. 47 marginal...
2017-12-13 Da. De la "admise". Art. 24, care propune modificarea alin. (2) şi (5). Esenţa este următoarea. Se propune ca, pe ...
2017-12-13 Substratul acestei împărţiri artificiale pe secţii...
2017-12-13 Imediat... la art. 27... vă spun punctul marginal, la respinse... 29. Este vorba de art. 27 alin. (2), la amendamente ...
2017-12-13 S-a susţinut de iniţiatori în multe rânduri, nu o singură dată - şi domnul Iordache este prezent în sală şi foarte ...
2017-12-13 Exact în aceeaşi idee, am propus la 32 marginal în tabelul cu amendamente respinse, modificarea alin. (6), astfel încât ...
2017-12-13 La nr. crt. 43 în tabelul amendamentelor respinse, am solicitat eliminarea amendamentului... de fapt, eliminarea ...
2017-12-13 La art. 55, 79 marginal, tabelul cu amendamente respinse.
2017-12-13 Da. Am propus ca art. 55 alin.(1) să aibă următorul conţinut: "Revocarea din funcţia de membru ales în Consiliul ...
2017-12-13 De ce oare sunt caraghios? Pentru că susţin nişte amendamente în Parlamentul României? Vi se pare caraghios? ...
2017-12-13 81 marginal.
2017-12-13 La 82 marginal, alin (3) să aibă următorul conţinut: "Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la sesizarea ...
2017-12-13 La 83 marginal, alin. (4) al aceluiaşi articol, să aibă următorul conţinut: "Revocarea din funcţia de preşedinte sau de ...
2017-12-13 La 85 marginal de la amendamente respinse, alin. (6) să aibă următorul conţinut - este tot o propunere a CSM, despre ...
2017-12-20 Spuneam aşa, că nu trece zi, din păcate, să nu ne surprindeţi în mod neplăcut cu câte o iniţiativă din aceasta, parcă ...
2017-12-20 Amendamente admise, la 3 marginal, este vorba de calitatea de deputat şi senator, care este incompatibilă cu ...
2017-12-20 La 1... la 6... de fapt... Vreau să fiu foarte exact aici, pentru că este o chestiune de procedură şi de fapt nu este ...
2017-12-20 Mă uit în faţă, la colegii din PSD, la colegii din ALDE, la colegii din UDMR şi văd că v-a revenit zâmbetul pe buze, ...
2017-12-22 Doar câteva...
2017-12-22 Prima chestiune - am impresia că se întâmplă din ce în ce mai des să promovaţi legi în funcţie de anumite persoane şi ...
2017-12-22 În al treilea rând, dacă se stabileşte data la modul în care este în această iniţiativă legislativă, se va putea ...
2018-03-07 "Ce aveţi de gând cu Şantierul Naval Mangalia?" Declaraţia mea de astăzi se referă la Şantierul Naval Mangalia, cel mai ...
2018-03-19 Am avut chiar în sesiunea anterioară discuţii nenumărate pe o chestiune de procedură care văd că încă nu s-a rezolvat. ...
2018-03-19 S-a discutat la Biroul permanent. Aici avem toţi colegii de faţă, sunt şi membrii Biroului permanent, şi e o chestiune ...
2018-03-19 Şi să reveniţi asupra acestei practici absolut incorecte şi abuzive.
2018-03-19 Nu putem să mergem la nesfârşit pe această variantă.
2018-03-20 Înainte de a vorbi pe dezbateri generale, solicitam pe procedură, pentru că acum câteva minute ne-au venit aceste ...
2018-03-20 Au fost foarte multe critici care au scăpat controlului de neconstituţionalitate. În plus, Curtea Constituţională nu ...
2018-03-20 Legile sunt dezastruoase, nu doar proaste. Sunt dezastruoase, afectează justiţia! Vom avea de-a face cu o justiţie ...
2018-03-20 Acum, să ştiţi că lucrurile acestea se văd! (Vociferări. Gălăgie.)
2018-03-20 Vociferaţi degeaba! Deci strigaţi... (I se întrerupe microfonul.)
2018-03-20 Trimiteţi toate aceste trei legi înapoi la comisie pentru o verificare de maxim bun-simţ, şi anume aceea de a vedea ...
2018-03-20 Vă spun foarte clar că urmează o nouă... (I se întrerupe microfonul.)
2018-03-20 Sper ca opoziţia să se mobilizeze şi să contestăm împreună aceste legi pe care vreţi să le trecem astăzi forţat prin ...
2018-03-20 De ce spunem că e simulacru? Pentru că doar ne prefacem că avem un dialog. Aceste discuţii, în realitate, nu au avut ...
2018-03-20 Fără dezbateri? Aveam de discutat!
2018-03-20 Nu.
2018-03-20 E în regulă! Deficit de magistraţi în sistem. S-a vorbit mai devreme, de către domnul Márton Árpád, care şi-a şi ...
2018-03-20 Dacă nu avem raportul din timp, cum să ştim situaţia exactă?!
2018-03-20 Drept la replică!
2018-03-20 Dar nici măgulitor!
2018-03-20 Nu ştiu dacă este o calitate neapărat să induci în eroare. Probabil, din partea puterii, aceasta este o calitate, să ...
2018-03-20 O altă chestiune. Aceasta, referitoare la activitatea pe secţii, a fost o problemă veche, nu este de azi, de ieri - şi ...
2018-03-20 ...care a spus foarte clar că dacă se goleşte de conţinut activitatea plenului şi se preiau toate aceste prerogative pe ...
2018-03-20 O imagine sugestivă cu ce s-a întâmplat şi se întâmplă cu aceste legi ale justiţiei. O doamnă, Justiţia, se prezintă cu ...
2018-03-20 Pentru că e vorba de Justiţie, de aceea. ... n-are nevoie, fără studii, fără măcar o ecografie. Cam asta se întâmplă. ...
2018-03-20 ... exclus din magistratură. Vă dau nişte exemple concrete, ca să înţelegeţi ce aţi făcut cu aceste legi. Că sunt ...
2018-03-28 Mulţumesc. Cred că este evident că vom vota. USR-ul va vota pentru această Lege de ratificare a Tratatului între ...
2018-03-28 Votaţi cu încredere legea, pentru că este foarte, foarte bună. (Aplauze.)
2018-04-04 Mulţumesc. La dezbateri generale, aş vrea să fac o singură afirmaţie. Această modificare nu se referă la referendumul ...
2018-04-04 Îl voi susţine, cu o scurtă explicaţie, într-o propoziţie. Textul supus votului, textul iniţial, lasă impresia că ar fi ...
2018-04-04 Mulţumesc.
2018-04-16 Mulţumesc. Nu trec două-trei săptămâni şi avem pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, a Parlamentului, câte un ...
2018-04-18 Vă mulţumesc. USR, evident, a votat împotriva acestui proiect. Nu este o surpriză. Surpriză pentru mine a fost votul ...
2018-04-25 Eu solicit altceva, domnule preşedinte. Solicit scoaterea de pe ordinea de zi, nu retrimiterea la comisie. Pur şi ...
2018-04-25 Eu personal...
2018-04-25 Păi... dar colegii nu au avut timp să citească raportul, domnule preşedinte!
2018-04-25 Este o chestiune care ţine de parlamentarism...
2018-04-25 ... de îndeplinirea cu bună-credinţă a îndatoririlor de parlamentari. Cum poţi să dai un vot în necunoştinţă de cauză?
2018-04-25 Eu ştiu, pentru că am fost în comisie, ştiu acest raport...
2018-04-25 ... dar colegii nu au avut timp să-l studieze... ... nici măcar cei din partidul dumneavoastră...
2018-04-25 Spunea un clasic: "Dacă e copil, să se joace; dacă este popă, să citească". Aş continua: "Dacă este condamnat, să-şi ...
2018-04-25 Vă mulţumesc. Tot Guvernul României spune că va crea dezechilibre în ce priveşte regimul sancţionator, pentru că nu se ...
2018-04-25 Nu este nicio întâmplare, face parte din planul dumneavoastră mai larg de a vă pregăti terenul pentru a scăpa personal ...
2018-04-25 Evident am votat împotriva acestui proiect. Mă adresez colegilor din PSD, ALDE, UDMR. Pe zi ce trece transformaţi ...
2018-04-25 Un scurt cuvânt la replică pentru domnul deputat Márton Árpád. Fără votul dumneavoastră, al deputaţilor UDMR, acest ...
2018-04-25 Dacă asta este România europeană pe care v-o doriţi, este treaba dumneavoastră! Noi avem o altă opinie. (Aplauze.)
2018-05-09 Ne aflăm în faţa unei reexaminări, după pronunţarea unei decizii a Curţii Constituţionale, prin care proiectul s-a ...
2018-05-09 S-a votat o lege în favoarea politicienilor, pentru că, nu-i aşa, nu ne place să vină în control AEP. Nu este în regulă ...
2018-05-14 O chestiune legată de procedură. Pe ordinea de zi a şedinţei trecute se regăseau 3 proiecte de lege care vizau Legile ...
2018-05-16 Vă mulţumesc. Voi citi un pasaj relevant din raportul MCV al Comisiei Europene cu privire la aceste modificări ...
2018-05-16 Amendament respins la pct. 1 din raport. Se referă exact la acest articol care dă posibilitatea primarilor să ...
2018-05-16 Pe 9 mai se publica în Monitorul Oficial Decizia Curţii Constituţionale referitoare la această lege. Pe 9 mai am lucrat ...
2018-05-23 USR a votat împotriva acestui proiect. S-a mai încercat o dată conferirea de superimunităţi judecătorilor Curţii ...
2018-05-30 Vreau să vă învederez o situaţie pe care o găsesc inacceptabilă. Şedinţa Comisiei juridice a fost convocată pentru ora ...
2018-05-30 Mulţumesc. Acest proiect de lege este unul dintre cele care se încadrează perfect în Programul de guvernare, acela ...
2018-05-30 Este vorba despre articolul care permite acordarea a 20 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică, de fapt o revenire ...
2018-05-30 Am propus la art. 97 eliminarea tuturor celor trei alineate - (1), (2) şi (10) - şi aş ruga să se facă rectificarea ...
2018-06-06 Vă mulţumesc. Acest proiect de lege, de modificare a Codului de procedură civilă, nu are o miză politică extraordinară ...
2018-06-06 Vă mulţumesc. M-am înscris pentru o problemă de procedură. Este greu de urmărit dacă luăm din 5 în 5, pe număr curent; ...
2018-06-06 Amendamentul se referă la efectuarea unei distincţii între intervenţia principală, forţată, pe de o parte, şi ...
2018-06-06 La art. 129, care se referă la excepţia de necompetenţă, am propus eliminarea articolului din proiect, deoarece se ...
2018-06-06 La acest articol, referitor la hotărârile date asupra strămutării, considerăm că ar trebui ca aceste hotărâri, date ...
2018-06-06 La acest articol, art. 231, am propus abrogarea alin. (3), potrivit căruia "notele grefierului pot fi contestate cel ...
2018-06-06 De aceea, susţinem abrogarea alin. (3) al art. 231.
2018-06-06 La acest articol am propus eliminarea variantei din propunerea legislativă, deoarece se creează un paralelism ...
2018-06-06 Am propus, la art. 323 modificarea alin. (4), astfel încât mărturia - şi aceasta este terminologia folosită în Codul de ...
2018-06-06 Acest amendament nu este unul de fond, este unul strict de formă. Este vorba de numerotarea articolelor şi ...
2018-06-06 Am propus un amendament prin care, faţă de propunerea iniţială, solicităm eliminarea din situaţiile proceselor care nu ...
2018-06-06 Propunem eliminarea acestui amendament de la art. 503 alin. (3), deoarece prin amendamentul votat în comisie se face ...
2018-06-06 La propunerea CSM, am propus şi noi eliminarea acestui articol... art. 521 alin. (3), pentru că dezlegarea dată în ...
2018-06-06 Solicităm eliminarea acestei modificări de la art. 713 alin. (2), pentru că această modificare vine împotriva ...
2018-06-06 ... mai greu pentru ei. Şi vor fi puşi într-o situaţie foarte, foarte grea. Aşa încât considerăm că forma actuală a ...
2018-06-06 Îmi pare rău, dar...
2018-06-06 Da, o fi trecut, dar nu v-aţi uitat pe... Eu m-am înscris la cuvânt.
2018-06-06 Dar de ce...?
2018-06-06 Dacă aţi fi atentă şi v-aţi uita pe monitor, aţi vedea că m-am înscris la cuvânt.
2018-06-06 M-am înscris înainte.
2018-06-06 Era vorba de ultimul amendament...
2018-06-06 Păi, îmi mulţumiţi degeaba, pentru că... (I se întrerupe microfonul.) Mi-aţi încălcat un drept acum. (Vociferări. ...
2018-06-13 Vă mulţumesc. USR nu poate abdica de la principiile sale. În chestiunea pensiilor speciale şi a acestor privilegii, de ...
2018-06-18 Art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor este foarte clar. Spune în felul următor: "... Raportul va fi ...
2018-06-18 Rugămintea este aceea de a retrage de pe ordinea de zi, pentru că avem un text pe care tocmai l-am invocat, care impune ...
2018-06-18 ... astfel încât vă propun să respectăm Regulamentul.
2018-06-18 Se comite acelaşi abuz la nesfârşit, în sensul că s-a stabilit şedinţa Comisiei juridice în paralel cu plenul. Ştiam că ...
2018-06-18 La subiect, vă rog să scoatem de pe ordinea de zi acest proiect. Trebuie să îl discutăm serios! Vă rog să îl retrimitem ...
2018-06-18 ... cu care puteţi tranşa, prin vot, ceea ce doriţi.
2018-06-18 Dar respectaţi minimele norme de procedură!
2018-06-18 Acest raport are 311 pagini. Dacă cineva îşi imaginează că a avut timp să le citească, cred că nici domnul deputat ...
2018-06-18 Aţi avut şi întotdeauna veniţi cu replica aceasta, a Programului de guvernare. (Vociferări.) Trei cuvinte pot comprima ...
2018-06-18 Este o lege care, nouă, dumneavoastră, ne va crea o situaţie inacceptabilă, de nesiguranţă de mers ziua pe stradă în ...
2018-06-18 Anexa nr. 2. Este vorba de amendamentele respinse, pct. 1 marginal. Sunt trei alineate pe care dorim să le modificăm, ...
2018-06-18 Avem şi noi amendament la 5 marginal. Este tot în sensul de a oferi un termen rezonabil pentru pregătirea apărării, dar ...
2018-06-18 Nr. crt. 7, de la amendamente respinse - "Suspectul sau inculpatul poate refuza oricând, pe parcursul procesului penal, ...
2018-06-18 Voi rămâne. La marginal 8 am solicitat eliminarea punctului 7 referitor la introducerea alin. (4) 1 al art. 10. Este un ...
2018-06-18 Da, 9 marginal. Solicităm eliminarea punctului 9 referitor la introducerea alin. (5) 1 la art. 10, pentru că acest ...
2018-06-18 Marginal 10 se referă la eliminarea unui text care este absolut inutil. În procedura penală există deja această ...
2018-06-18 La art. 15 mai avem.
2018-06-18 La art. 15 am propus două amendamente. La marginal 11 solicităm eliminarea propunerii de la punctul 9 referitor la ...
2018-06-18 La marginal 12 există o variantă şi mai simplă, care nu presupune înlocuirea unor termeni, "presupunere rezonabilă" cu ...
2018-06-18 Avem la art. 16, dar vreau să fac o singură afirmaţie. Este păcat, pentru că într-o oră este clar că nu vom putea ...
2018-06-18 Este păcat, pentru că nu avem posibilitatea să vă spunem, nemijlocit, ce presupun aceste texte, pentru că nu cred că nu ...
2018-06-18 ... legate de aceste chestiuni... Art. 16 de la marginal 13. Am propus eliminarea, din textul actual, a sintagmei "... ...
2018-06-18 La marginal 14 avem o propunere care dă posibilitatea ca în cazul renunţării la urmărirea penală, persoana faţă de care ...
2018-06-18 Mai sunt...
2018-06-18 La 20 marginal am propus un alineat nou, astfel încât tribunalul să poată judeca apelurile împotriva hotărârilor penale ...
2018-06-18 Nu.
2018-06-18 Nu. Mai aveam, dar se exclude cu ce am votat mai devreme.
2018-06-18 La marginal 32, art. 61, propunem eliminarea pct. 28, care se referă la alin. (1) al art. 61, în sensul de a se reveni ...
2018-06-18 De la 32 marginal.
2018-06-18 Da.
2018-06-18 Nu.
2018-06-18 La nr. crt. 33 avem un amendament comun cu PNL, în sensul de eliminare a alin. (5) al art. 67. Considerăm că această ...
2018-06-18 33 marginal.
2018-06-18 Da.
2018-06-18 Nu.
2018-06-18 Nu.
2018-06-18 La 34 marginal, acesta referindu-se la art. 70, solicităm adoptarea următorului text, de la alin. (1): "În cursul ...
2018-06-18 Mai avem la art. 77, marginal 35...
2018-06-18 O solicitare de eliminare a pct. 38, referitor la art. 77. Este legat de acea înlocuire "bănuială rezonabilă" cu ...
2018-06-18 La art. 81 avem amendament comun şi cred că dorim să susţinem şi cei din USR, şi cei din PNL; s-a înscris şi domnul ...
2018-06-18 La marginal 38 este vorba de o propunere de eliminare a pct. 44, referitor la modificarea art. 92 alin. (2). Am propus ...
2018-06-18 La 39 marginal solicităm eliminarea pct. 45 referitor la modificarea art. 94 alin. (1), (4) şi (7), în principal pentru ...
2018-06-18 Vă informez că nu voi mai susţine niciun amendament. E clar... (Discuţii în sală.) A, da, mulţumesc frumos. Haideţi ...
2018-06-18 Nu, m-am răzgândit. Şi vă mulţumesc pentru ocazie. Avem la art. II - "Dispoziţii finale şi tranzitorii". Practic, acest ...
2018-06-18 Marginal 135.
2018-06-18 Acest articol ne dovedeşte reaua intenţie în promovarea acestei iniţiative legislative, pentru că în legislaţia noastră ...
2018-06-18 Art. 120 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor spune astfel: "În situaţia în care timpul de dezbatere aprobat ...
2018-06-20 Grupul USR se va abţine de la adoptarea acestui proiect de lege pentru că, deşi conţine unele prevederi bune, nu suntem ...
2018-06-20 Foarte scurt, un drept la replică, domnului deputat Márton Árpád. Să ştiţi, domnule deputat, că ne-am consultat şi noi ...
2018-06-20 Da.
2018-06-20 Avem amendament la art. 2. Este vorba de eliminarea acestei propuneri legislative în care în definiţia actului ...
2018-06-20 Avem propunerea de eliminare a modificării potrivit căreia pe viitor litigiile legate de interpretarea, modificarea, ...
2018-06-20 Avem, de asemenea, propunere de eliminare a modificărilor de la art. 10, care ţin de competenţa materială a instanţelor ...
2018-06-20 La 6 marginal.
2018-06-20 Da.
2018-06-20 Este vorba de eliminarea acestui articol. Argumentul este legat de faptul că aceste litigii, care au ca obiect sume ...
2018-06-20 La 10, nr. crt. 10.
2018-06-20 Da, la "Recurs".
2018-06-20 Am depus un amendament prin care am făcut o adăugire, în sensul de a preciza ca pe viitor recursul să nu fie limitat la ...
2018-06-20 Da. Vă solicităm adoptarea acestui amendament.
2018-06-20 El este unul care se referă la aplicarea pe viitor, este o dispoziţie tranzitorie. Trebuie specificat foarte clar în ...
2018-06-26 Ce vă mai supără judecătorii care sunt independenţi şi corecţi! Ce supărări mari vă provoacă procurorii ...
2018-06-26 Lucrurile nu s-au încheiat. Dorim fără penali în funcţii publice, iar Liviu Dragnea să-şi dea demisia din funcţia de ...
2018-06-26 Modificarea ordinii de zi se face la începutul şedinţei, nu în timpul şedinţei. Ne trezim spre finalizarea şedinţei că ...
2018-06-26 Vă reamintesc faptul că această propunere legislativă a avut un raport de respingere, iniţial, un raport de respingere ...
2018-06-26 Ştiu că s-a primit consemn de vot, dar, dacă veţi fi atenţi, veţi înţelege necesitatea eliminării acestor texte care ar ...
2018-06-26 Da.
2018-06-26 Propunem eliminarea alin. (2 1 ), care are următoarea redactare: "În cauzele prevăzute la art. 60 1 , înainte de ...
2018-06-26 Propunem următoarea reformulare, care ar fi constituţională: "În litigiile în care au încercat soluţionarea amiabilă ...
2018-06-26 Da.
2018-06-26 Vreau doar să dau citire... durează câteva secunde.
2018-06-26 "În cazurile prevăzute la art. 60 1 , dacă odată cu primirea cererii de chemare în judecată reclamantul nu a depus ...
2018-06-26 Propunem eliminarea alin. (4), cu următorul conţinut: "În cazul în care până la data la care judecătorul fixează prin ...
2018-06-26 Propunem eliminarea art. 76, având următorul conţinut: "Judecătorul, în baza rolului activ, aplicând dispoziţiile art. ...
2018-06-26 Propunem eliminarea.
2018-06-26 Am votat împotriva acestui proiect, pentru că este un proiect profund neconstituţional. Se vor lungi duratele ...
2018-06-26 La 100 de ani de la Marea Unire, iată că românii luptă contra românilor. Doamna Olguţa Vasilescu vrea să pună tunurile ...
2018-06-26 ... fiu al poporului...
2018-06-26 ... vă spun imediat care e legătura... să aducă oamenii în Bucureşti. Acum aţi deschis un nou front. Vreţi să câştigaţi ...
2018-06-26 ... dumneavoastră mă adresez. (Vociferări.)
2018-06-26 Nu... deci nu luptăm pentru a ne scăpa pielea, ci luptăm pentru copiii noştri. Şi vom lupta mai dârz decât ...
2018-07-04 Domnule preşedinte, Am aceeaşi solicitare, dar vreau să vă invoc un alt articol din Regulamentul comun. Acest raport ...
2018-07-04 Regulamentul Camerei Deputaţilor presupune un termen de două zile în cazul procedurii de urgenţă. Şi dacă ne raportăm ...
2018-07-04 Da.
2018-07-04 Cred că motto-ul zilei de astăzi ar trebui să fie "Visul oricărui infractor este să scrie chiar el Codul ...
2018-07-04 ... un beneficiu material direct, nu va fi un grup infracţional organizat, va fi un grup literar, de poezie, aşa, un ...
2018-07-04 Nu mai vreţi exemple.
2018-07-04 Haideţi să vă mai dau câteva. Promit să închei foarte rapid.
2018-07-04 Voiam să mă refer la confiscarea extinsă, care nu se va mai putea aplica aşa cum ar trebui, dar mă refer la un cuţitar, ...
2018-07-04 Iată ce cadouri minunate! Şi mai am multe exemple. Dacă mi-aţi fi permis, vi le spuneam! Spor la lucru, dragi colegi! ...
2018-07-04 De la respinse, număr marginal 1. Mai avem la 3. La 4, deja v-am spus la începutul şedinţei că există nişte greşeli în ...
2018-07-04 Mai avem la 5 marginal.
2018-07-04 Bine! Marginal 1 se referă la titlul acestui proiect legislativ. A fost pornit ca o propunere de modificare a Codului ...
2018-07-04 ... la modificarea Codului penal, aşa cum aţi propus dumneavoastră de la bun început şi să lăsaţi alte acte normative ...
2018-07-04 La marginal 3 - aplicarea Legii penale mai favorabile - avem o propunere mult mai simplă şi mai corectă, din punctul de ...
2018-07-04 Mai avem la 5 marginal o propunere. Domnule preşedinte, sun greşeli în raport! Renunţ la... este vorba despre ...
2018-07-04 Nu, aici este vorba despre eliminare. Aici am greşit eu. Este vorba despre eliminarea celor 4 alineate - 1 1 - 1 4 de ...
2018-07-04 Vă dau doar un exemplu, ca să ştiţi despre ce este vorba. Dacă o bonă lăsată acasă - într-un raport contractual... ...
2018-07-04 Este foarte important acest amendament şi este şi foarte importantă şi precizarea pe care a făcut-o colegul nostru, mai ...
2018-07-04 La 10.
2018-07-04 Propunem eliminarea lit. c) şi revenirea la forma în vigoare. Supuneţi votului, pentru că am spus deja despre ce este ...
2018-07-04 Da.
2018-07-04 La 12, vă rog să notaţi că este o greşeală în raport. Acolo unde greşim şi unde greşesc nu am vreo problemă să-mi asum, ...
2018-07-04 La 15 marginal...
2018-07-04 Poftiţi?
2018-07-04 Cu rugămintea să ne spuneţi şi nouă cât timp mai avem la dispoziţie.
2018-07-04 La 15 marginal, la circumstanţele atenuante obligatorii, am propus o variantă care introduce, pe lângă exceptările ...
2018-07-04 La 21 avem un amendament care se referă la alin. (2), la confiscarea extinsă. Ştiţi, unul dintre obiectivele acestei ...
2018-07-04 La 112 1 , marginal 24, avem propunerea de eliminare a următorului text: "Decizia instanţei trebuie să se bazeze pe ...
2018-07-04 Ar fi corect, pentru că aţi mai spus de câteva ori aşa şi au picat la Curte acele texte.
2018-07-04 Ce vreau să spun? Nu... haideţi... facem abstracţie... dacă vreţi răspundeţi, dacă nu, nu. Este vorba despre lucruri ...
2018-07-04 Da. V-am dat exemplu mai devreme. Vă mai dau un exemplu. Am vorbit despre violatori. Un pedofil care nu va fi prins în ...
2018-07-04 Suntem nevoiţi să sărim peste foarte multe amendamente. La marginal 53, favorizarea infractorului - practic, aici aţi ...
2018-07-04 Curtea Constituţională a vorbit despre prag, nu a vorbit despre un zid. Deci nu a spus că Parlamentul este obligat să ...
2018-07-04 Este foarte clar că graba cu care doriţi să treceţi aceste legi - Codul penal - este legată inclusiv de nişte şicane pe ...
2018-07-09 Domnule preşedinte, Articolul 86 din Regulamentul Camerei Deputaţilor se referă la proiectul ordinii de zi, care este ...
2018-07-09 Deci este vorba doar de un proiect, nu de ordinea de zi. Ştiţi foarte bine că se supune la vot ordinea de zi...
2018-07-09 ... şi de fiecare dată când avem modificări, se cere schimbarea ordinii de zi, astfel cum a fost propusă de către ...
2018-07-09 Dezbateri generale şi cam atât vom avea astăzi, pentru că, pe amendamente nu se poate discuta. Am primit aseară, prin ...
2018-07-09 ...între judecători şi procurori. Dacă în Comisia juridică nu am avut posibilitatea să mă exprim, vă solicit îngăduinţa ...
2018-07-09 ...scăpaţi în acest fel de judecătorii incomozi. Sunt o mulţime de lucruri care ar fi trebuit făcute, dar văd că vă ...
2018-07-09 ... la mare, vreţi să mergeţi la mare, la marea ciordeală! (Aplauze. Vociferări.)
2018-07-09 Ba da!
2018-09-05 Am apăsat...
2018-09-05 USR e categoric împotriva acestei propuneri a domnului Nicolicea, care este iniţiatorul propunerii de modificare a ...
2018-09-05 ... de a participa la lucrările...
2018-09-05 Da, închei...
2018-09-05 Închei. Închei. De a participa la lucrările acestui Parlament o perioadă de 30 de zile. Cu ce drept faceţi acest lucru ...
2018-09-05 Aveam la amendamente respinse, dar putem solicita şi respingerea unor amendamente admise. Şi este vorba de punctul 5...
2018-09-05 Alineatul (3), introducerea alin. (3) la art. 153, potrivit căruia "În dezbaterile parlamentare, deputaţii nu adoptă ...
2018-09-05 Avem propunere de eliminare. Este la punctul 6 marginal, de la amendamente admise, o variantă, şi la amendamente ...
2018-09-05 Spun articolul. Art. 154 din Regulament. 6 marginal, la amendamente admise. Solicităm respingerea acestuia. Se face ...
2018-09-05 De ce aveţi atitudini din acestea lipsite de curtoazie, cum scrie în Regulamentul dumneavoastră? N-am ţipat la ...
2018-09-05 Vă rog să vă amintiţi şi să nu aplicaţi dubla măsură.
2018-09-05 Eu spun că nu aveţi ce supune votului. Pe de o parte, pentru că sunt şi eu de aceeaşi părere, că nu avem de-a face cu o ...
2018-09-05 Articolul 231 1 . Credem cu tărie că adoptarea acestui amendament ar fi scutit România de toate problemele pe care le ...
2018-09-05 Numai o secundă. Normele de drept trebuie să transpună şi chestiunile acestea, de ordin moral. Nu este corect. ...
2018-09-05 ... moral, o persoană condamnată penal definitiv.
2018-09-05 La art. 242 s-a propus introducerea a două alte litere. Pentru a constitui abatere disciplinară perturbarea activităţii ...
2018-09-05 La art. 243 s-a introdus o nouă literă - g), cu următorul cuprins: "Fără a aduce atingere dreptului de vot în şedinţa ...
2018-09-05 ... acest amendament şi să aduceţi în parametrii constituţionali propunerea iniţială.
2018-09-05 Este regretabil că aţi votat aşa ceva, dar vă spun un lucru. Nu veţi reuşi să ne puneţi astfel pumnul în gură. În ...
2018-10-22 Mulţumesc. Am de făcut un anunţ. În temeiul art. 187 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vreau să vă anunţ că USR şi ...
2018-10-22 Domnule preşedinte, Vrem să discutăm cu siguranţă, dar să discutăm cu respectarea regulamentului. Şi vă mai invoc un ...
2018-10-22 "La propunerea motivată a Biroului permanent sau a..."
2018-10-22 "... unui lider de grup parlamentar, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, în unanimitate, poate aproba ...
2018-10-22 ... şi s-a luat o astfel de...
2018-10-22 Domnule preşedinte, Una este introducerea pe ordinea de zi - şi ştim că sunt unele introduse pe ordinea de zi şi ...
2018-10-22 ... pentru că trebuie să dai posibilitatea tuturor colegilor să se documenteze.
2018-10-22 Această grabă... Şi încă o chestiune...
2018-10-22 Sunt întru totul de acord cu susţinerile anterioare ale colegului Gabriel Andronache. S-a dat un raport, am votat un ...
2018-10-22 Mulţumesc. Este lăudabilă atitudinea colegilor din UDMR, care, deşi au primit un amendament favorabil, au rămas ...
2018-10-22 Din păcate nu are număr marginal, dar vă rog să verificaţi la fila 177...
2018-10-22 Este amendamentul respins referitor la art. 3 alin. (2) lit. c) pct. 4, acela cu privire la care s-a votat mai devreme ...
2018-10-30 Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Domnule ministru al justiţiei, "Pentru ...
2018-10-30 În primul rând, nu sunteţi credibili atunci când spuneţi că legiferaţi în interesul oamenilor de rând, în interesul ...
2018-11-12 USR va vota împotriva acestui Proiect de aprobare a Ordonanţei nr. 90/2018. Urgenţa, pe care ar fi trebuit să o ...
2018-11-12 Primele amendamente respinse ar putea fi discutate împreună. Este vorba despre cele de la primele două puncte. Primul ...
2018-11-12 Da...
2018-11-12 Şi eu argumentam...
2018-11-12 Nu...
2018-11-12 Domnule preşedinte, Eu argumentam de ce să fie proiect de lege de respingere a ordonanţei.
2018-11-12 Acolo am făcut...
2018-11-12 Da, este absolut corect ce spuneţi. Asta şi făceam, vorbeam despre... sau aduceam argumente în favoarea amendamentelor ...
2018-11-12 Scurt, drept la replică. Ar fi trebuit să aşteptaţi să fie finalizată această investigaţie a Inspecţiei Judiciare şi, ...
2018-11-12 Până acum am vorbit despre adoptarea sau despre respingerea ordonanţei. Acum, că a rămas adoptarea ordonanţei, noi la ...
2018-11-12 Acest amendament este tot în ideea de a da o ordonanţă, o lege de aprobare a ordonanţei, însă conţinutul ordonanţei să ...
2018-11-12 La art. III am propus un text, şi anume acela ca "La data intrării în vigoare a prezentei legi - de aprobare a ...
2018-11-12 În cadrul dezbaterilor generale, îmi exprim regretul că aţi luat această decizie anterioară, de a se discuta doar 10 ...
2018-11-12 O precizare la nr. crt. 41. Este amendamentul nostru. Am spus clar în comisie, şi există înregistrări şi stenograme. La ...
2018-11-13 Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Interesul infractorilor nu coincide cu interesul României. Este o chestiune pe care va ...
2018-11-13 ... finanţarea partidelor politice.
2018-11-13 Rugămintea mea este să nu mai îmi cenzuraţi mie cuvântul, domnule preşedinte. Nu acesta este rolul dumneavoastră.
2018-11-13 Dar eu...
2018-11-13 Vreţi să vedeţi ce înseamnă insultă?
2018-11-13 Nu, lăsaţi.
2018-11-13 Domnule preşedinte...
2018-11-13 ... aţi mai încercat...
2018-11-13 ... să impuneţi sancţiuni, care s-au dovedit neconstituţionale, puteţi să faceţi şi de data asta un abuz. Curtea ...
2018-11-13 ... ne exercita mandatul.
2018-11-13 Păi, rugămintea mea este următoarea. Să nu vă aşteptaţi de la noi, de la opoziţie, să ascultaţi numai ceea ce vă ...
2018-11-13 Foarte decent m-am comportat. Şi eu explicam colegilor că...
2018-11-13 Păi, asta fac.
2018-11-13 Îmi daţi voie să iau cuvântul? Îmi daţi voie să iau cuvântul, dacă tot...?
2018-11-13 Adoptarea acestei legi în această manieră este similară cu adoptarea Legii privind finanţarea partidelor politice, ...
2018-11-13 ... cum ar fi...
2018-11-13 Domnule preşedinte, Vorbesc despre această lege. Nici nu ştiţi despre ce vorbim.
2018-11-13 Haideţi să luăm...
2018-11-13 Nu.
2018-11-13 În această lege...
2018-11-13 În această lege este vorba despre dreptul condam... (I se întrerupe microfonul. Vociferări.)
2018-11-13 Domnule preşedinte, În această lege - şi voi lua raportul, şi vă voi demonstra - este vorba inclusiv despre dreptul ...
2018-11-13 În Anexa nr. 2 avem amendamente pe care le-am propus şi care au fost respinse. Vrem să le susţinem. Ele se referă la ...
2018-11-13 La respinse.
2018-11-13 Punctul 1. Şi, ca o paranteză, pe procedură, înainte de a susţine acest amendament.
2018-11-13 Articolul 110 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Este...
2018-11-13 ... cât se poate de clar, domnule preşedinte...
2018-11-13 ... în sensul că...
2018-11-13 Păi...
2018-11-13 Bun. Art. 110, spuneam, este cât se poate de clar, în sensul în care mai întâi se discută amendamentele care conţin ...
2018-11-13 Bun. Pentru că s-a făcut o referire şi trebuie să lămurim chestiunea aceasta de procedură.
2018-11-13 Domnule preşedinte, Nu este cazul...
2018-11-13 Da...
2018-11-13 Ironiile acestea...
2018-11-13 Deşi vorbim aceeaşi limbă, aproximativ aceeaşi limbă română, se pare că ne înţelegem separat şi diferit. Domnule ...
2018-11-13 ... nimănui cu forţa să înţeleagă un anumit lucru.
2018-11-13 Nu e nicio eroare.
2018-11-13 Aţi văzut, atunci când am greşit, de fiecare dată am recunoscut greşeala. Pentru că se întâmplă acest lucru. Dar când ...
2018-11-13 Bine.
2018-11-13 Nu, nu doresc, domnule preşedinte...
2018-11-13 ... să îmi mai explice încă o dată. Mulţumesc. A fost suficient. La punctul 1 avem amendament de eliminare. Şi el se ...
2018-11-13 Da.
2018-11-13 Dar nu a fost niciun amendament, domnule preşedinte.
2018-11-13 Nu a fost niciun amendament pe acest...
2018-11-13 Uitaţi-vă cu atenţie şi vedeţi că este acelaşi amendament şi scrie "nemodificat". Nu e niciun amendament. Deci la ...
2018-11-13 ... cu intenţie sau fără intenţie.
2018-11-13 Este un text integral, nu mai e vorba de amendamente.
2018-11-13 Este vorba de un proiect...
2018-11-13 Domnule preşedinte...
2018-11-13 Ce nu e clar? Am spus...
2018-11-13 Am spus că am...
2018-11-13 ... şi v-am spus şi ce amendament.
2018-11-13 Acesta este un amendament faţă de care nu a existat niciun alt amendament în Camera Deputaţilor. Noi suntem la Camera ...
2018-11-13 Încă o dată, româneşte, vă spun: da.
2018-11-13 Faceţi intenţionat sau chiar nu pricepeţi nişte lucruri elementare, domnule preşedinte?
2018-11-13 ... eu înţeleg...
2018-11-13 Păi, ce am spus?
2018-11-13 Păi... dacă nu-mi dă cuvântul, ce să spun?
2018-11-13 Această lege nu se referă atât la declasificarea unor documente, cât se referă mai degrabă la posibilitatea de ...
2018-11-13 30 de secunde.
2018-11-13 Probabil că foarte mult vă doriţi acest lucru, dar juriştii care au elaborat acest text nu au ţinut cont de ...
2018-11-13 Dosarele se rezolvă...
2018-11-13 ... în instanţă, şi nu în Parlamentul României. (Aplauze.)
2018-11-13 La art. 1 alin. (1) am propus eliminarea acestui alineat, deoarece chiar şi propriul Guvern, în care încă îndrăzniţi să ...
2018-11-13 Avem propunere de eliminare a art. 5 din proiectul de lege, acela care dă posibilitatea revizuirii "a tuturor ...
2018-11-14 Ieri, Comisia Europeană ne-a solicitat, în mod foarte clar, să luăm anumite măsuri cu privire la legile justiţiei. ...
2018-11-14 Este articolul care vă dă dreptul să chemaţi la ordine colegii care săvârşesc gesturi obscene, care înjură, care au o ...
2018-11-14 Vă sună cunoscută sintagma "neamestecul în treburile interne ale României?". Da? (Vociferări.) Explicaţia aceasta pe ...
2018-11-14 La subiect?
2018-11-14 Păi, vorbim despre Legea pentru aprobarea Ordonanţei nr. 92 din 2018 referitoare la Legile justiţiei! Este exact la ...
2018-11-14 Este regretabil că Parlamentul României, că puterea actuală insistă să voteze legi neconstituţionale. A explicat ...
2018-11-14 ... şi pe alţii să-i trimiteţi la puşcărie. (Aplauze.)
2018-11-19 Din păcate, şi acest proiect de lege se înscrie pe aceeaşi traiectorie pe care ne-o propune PSD, de la începutul ...
2018-11-19 Da.
2018-11-19 Articolul 9 1 din acest proiect practic incriminează o faptă care până de curând, ca şi în prezent, constituie ...
2018-11-19 Şi e foarte grav că facem comparaţie cu evenimente regretabile în care au decedat oameni şi care au ...
2018-11-19 ... fost încadrate cu astfel de ... (Aplauze.)
2018-11-19 Da.
2018-11-19 Acest articol este foarte important pentru că el instituie o prezumţie de agresivitate din partea unor persoane care ...
2018-11-19 Numai puţin! Să citesc doar textul pe care-l propunem: "În cazul în care există motive verosimile pentru a bănui că ...
2018-11-19 15 secunde.
2018-11-19 "În cazul în care există motive verosimile pentru a bănui că persoana care face obiectul controlului corporal poate ...
2018-11-19 "Prin poziţie inofensivă se înţelege..." Esenţa am citit-o deja.
2018-12-18 Deşi încă nu a venit Crăciunul, PSD se pregăteşte să facă un cadou evazioniştilor fiscali. Este Legea "Prima evaziune ...
2018-12-19 Domnule preşedinte, Confuzia e născută din faptul că raportul în sine este întocmit defectuos. Fiecare amendament ...
2018-12-19 Fiecărui număr curent trebuia să-i corespundă un anumit amendament. În raport, cine a întocmit acest raport, în mod ...
2018-12-19 Noi nu avem aici un singur amendament, la pct. 1, avem 3, 4 amendamente. Vedeţi că sunt mai multe litere şi mai mulţi ...
2018-12-19 Propunerea legislativă e de o gravitate extremă, pentru că se permite practic construirea unor căi de comunicaţii - ...
2018-12-19 Chestiuni de ordin personal.
2018-12-19 Vă mulţumesc. Avem posibilitatea, ca deputaţi, să exprimăm în faţa colegilor, uneori, anumite probleme, chestiuni de ...
2018-12-19 ...să nu lăsăm dictatura să se insereze...
2018-12-19 ....şi faceţi în aşa fel încât să nu vă fie ruşine, peste mulţi ani, că ne-am întors înainte de 1989. (Aplauze.)
2018-12-19 Tocmai aţi votat, stimaţi colegi din PSD, din ALDE, care aţi mai votat această grozăvie nemaipomenită, legiferarea şi ...
2018-12-19 "... vă şi iertăm dacă furaţi din banul public...! (Vociferări.)(Aplauze.) Asta este... (I se întrerupe microfonul.)
2018-12-19 Mai devreme s-a dat undă verde la evaziune, acum se dă undă verde la construire fără autorizaţii. S-a spus, la ...
2018-12-19 ... oamenii care nu mai... (Gălăgie.)
2018-12-19 ... numai... 30 de secunde.
2018-12-19 Un simplu exemplu!
2018-12-19 Domnilor... (I se întrerupe microfonul.)(Vociferări.)
2019-02-04 Articolul 151 din Regulamentul Camerei Deputaţilor ne permite ca în afara dezbaterilor de pe ordinea de zi să comunicăm ...
2019-02-14 Da.
2019-02-14 Toate amendamentele. Cu precizarea că mai era un lider politic care pretindea că e singurul care are cele mai bune idei ...
2019-02-14 ...de infractori. Primul amendament. Se propune majorarea bugetului Ministerului Public cu suma de 6.353 mii lei la ...
2019-02-14 Încă o chestiune! Banii, sursa de finanţare - de la AEP, de la partidele politice. Este absolut anormal ca partidele ...
2019-02-14 La punctul 2 se propune majorarea bugetului Ministerului Public cu suma de 19.650 mii lei la Capitelul 61.01, "Ordine ...
2019-02-14 Amendamentul 3. Se propune majorarea bugetului Ministerului Public cu suma de 100 mii lei la Capitolul 61.01, "Ordine ...
2019-02-14 5. Se propune majorarea bugetului Ministerului Public cu suma de 800 mii lei la Capitolul 61.01, "Ordine publică şi ...
2019-02-14 6. Se propune majorarea bugetului Ministerului Public cu suma de 500 mii lei. Sumele sunt solicitate pentru acoperirea ...
2019-02-14 La 7. Se propune majorarea bugetului cu suma de 2.200 mii lei, la Capitolul 61.01. Sumele sunt destinate Structurii ...
2019-02-14 8. Se propune majorarea bugetului cu suma de 400 mii lei. Sumele sunt necesare pentru amenajările exterioare ale ...
2019-02-14 9. Majorarea bugetului Ministerului Public cu suma de 400 mii lei pentru achiziţionarea de mobilier, imprimante, ...
2019-02-14 Nu, trebuie să vină cu ele de acasă, dacă ar fi după dumneavoastră.
2019-02-14 10. Se propune majorarea bugetului cu suma de 7.400 mii lei. Sumele sunt necesare achitării contravalorii expertizelor ...
2019-02-14 11. Se propune majorarea bugetului cu suma de 400 mii lei pentru stingerea obligaţiilor restante înregistrate de ...
2019-02-14 13. Se propune majorarea bugetului Ministerului Public cu suma de 4.000 mii lei pentru constituirea depozitului de ...
2019-02-14 S-a votat, într-adevăr, un timp de dezbateri, dar vă rog să observaţi faptul că la fiecare vot nu s-a întrerupt ...
2019-02-20 Domnule preşedinte, Invoc, în primul rând, art. 28 alin. (1) din Statutul deputaţilor şi senatorilor - "Participarea la ...
2019-02-20 ... va fi, la un moment dat, revocat.
2019-02-27 Da. Art. 151 din Regulament. Ştiţi că avem dreptul să aducem în faţa colegilor probleme de ordin personal. Am depus cu ...
2019-02-27 Problema personală este legată de modul în care îmi exercit eu, personal, mandatul.
2019-02-27 Păi, la început. Suntem la început, n-am intrat în dezbateri.
2019-02-27 E important să ne adresăm colegilor şi aceştia să ne audă, pentru că sala este goală, de obicei, la declaraţii ...
2019-02-27 ... o persoană cu condamnare penală conduce Camera Deputaţilor şi este în continuare deputat. Este regretabil...
2019-02-27 N-am terminat! Mai am foarte puţin! (I se închide microfonul.)
2019-02-27 Încă o chestiune! Avem obligaţia să ne prezentăm la şedinţele Camerelor din care facem parte. E o obligaţie statutară, ...
2019-03-05 Doamnelor şi domnilor deputaţi, Mult stimate tovarăşe ministru al justiţiei, Este foarte grav ceea ce se întâmplă. ...
2019-03-05 ...apărarea se fac prin respectarea şi aplicarea legii, nu prin modificarea legilor, aşa cum faceţi dumneavoastră! ...
2019-03-05 ....dar nu prin modificarea legilor. Daţi-vă demisia, dacă mai aveţi un dram de onoare! (Aplauze.)
2019-03-20 Ar fi fost bine să fie şi ministrul justiţiei, aici, de faţă. Este evident că s-a făcut un troc. Este evident că v-a ...
2019-03-20 ... nu avem ministru al justiţiei...
2019-03-20 Nu avem ministru al justiţiei, avem instituţia avocatului lui Liviu Dragnea şi al corupţilor. Cu asta se ocupă în ...
2019-03-27 O chestiune de procedură. Potrivit Constituţiei, Parlamentul este singura autoritate legiuitoare. Mi se pare ...
2019-03-27 Această propunere legislativă restrânge drastic dreptul de contestare la Curtea Constituţională a hotărârilor ...
2019-03-27 100 de articole neconstituţionale! Ce şicană e asta?!
2019-04-03 La Camera Deputaţilor, Cameră decizională, s-au introdus foarte multe articole în Comisia juridică şi s-a deturnat ...
2019-04-16 Prima chestiune este de procedură. Aş dori să se facă următoarea corectură în raport. Nu a fost un vot dat cu ...
2019-04-17 Da. Sunt două posibilităţi: acest raport conţine o eroare materială, în sensul deja exprimat de la această tribună mai ...
2019-04-17 Argumentul principal pe care îl folosiţi dumneavoastră, colegii din PSD, din ALDE, atunci când modificaţi Codul penal, ...
2019-04-24 În primul rând, invoc o încălcare de procedură flagrantă, care nu este prima încălcare de această natură. S-a încălcat ...
2019-04-24 ... îi dau posibilitatea de subminare, pur şi simplu, a tuturor anchetelor penale. Nu fiţi părtaşi, vă rugăm foarte ...
2019-04-24 Pe procedură. Vreau să mă refer la această procedură a reexaminării, pentru că, mai devreme, colegul nostru, domnul ...
2019-04-24 ... să modificaţi niciun text din aceste articole... Am solicitat doar eliminarea unora dintre articole, care nu au ...
2019-04-24 ... lupta împotriva corupţiei şi împotriva criminalităţii, dacă aceste articole trebuie modificate... Noi am formulat ...
2019-04-24 Aceasta este intervenţia pe procedură. Voi avea şi amendamente.
2019-04-24 Pentru că aţi limitat drastic timpul de prezentare a amendamentelor, avem amendamente la art. 47. Primul amendament la ...
2019-04-24 Este vorba despre o modificare prin care se dă posibilitatea ca excepţia de necompetenţă materială să poată fi invocată ...
2019-04-24 La marginal 28, de la amendamente respinse. Este vorba despre propunerea noastră de eliminare a modificării de la art. ...
2019-04-24 ... alin. (2 1 ) şi alin. (2 4 )... alin. (2 4 ), mai precis... este o greşeală aici, în titlu... care introduce ...
2019-04-24 Nr. crt. 33. La art. 138 propunem eliminarea modificării de la alin. (12). Este vorba despre o tehnică pe care o ...
2019-04-24 Domnule preşedinte, Acum, problema este următoarea - ar fi trebuit să se scadă din acest timp perioada supusă votului.
2019-04-24 Art. 146 1 , marginal 39. În prezent, acest articol dă posibilitatea procurorului ca, în cazuri urgente, atunci când ar ...
2019-04-24 Reiterez rugămintea către colegii parlamentari să nu voteze această modificare legislativă, pentru că am convingerea ...
2019-04-24 Pentru că infractorii nu aleg, de multe ori, nu aleg cui să dea în cap pe stradă, pur şi simplu aleg la întâmplare. Şi ...
2019-04-24 ... în condiţii mult mai favorabile.
2019-04-24 Marginal 8. Este art. 75 - "Circumstanţe atenuante obligatorii". În prezent, legislaţia presupune că acoperirea ...
2019-04-24 Nr. crt. 13, art. 154 - "Termene de prescripţie a răspunderii penale". Nici Curtea Constituţională, nici vreo directivă ...
2019-04-24 La marginal... 23. Art. 290 - "Darea de mită". Doriţi ca mituitorul să nu fie pedepsit doar dacă denunţă fapta după un ...
2019-04-24 Un nimic atât de simplu, după vorbă, după port, îşi modifică legea în Parlamentul României, pentru a scăpa de dosar ...
2019-04-24 Dacă asta este România pe care vreţi s-o creaţi pentru copiii noştri şi ai voştri, îmi pare foarte rău pentru ...
2019-04-24 ...o Românie condusă şi ... (I se întrerupe microfonul.)
2019-05-07 Legea este foarte clară şi o să citez din acest art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi ...
2019-05-07 Mulţumesc. Este un moment foarte important. Curtea Constituţională este o instituţie de prim rang în cadrul ...
2019-05-07 ... ar trebui să mai ştim...
2019-05-07 Da. O singură întrebare, în 15 secunde. Care este viziunea Domniei Sale cu privire la Curtea Constituţională, raportat ...
2019-05-07 ... de a legifera în locul...
2019-05-07 ... legiuitorului?
2019-07-03 Foarte scurt. Este vorba despre o chestiune de ordin personal pe care vreau să o expun în faţa dumneavoastră, la ...
2019-07-03 Nu. Nu, domnule preşedinte, e o chestiune de principiu.
2019-07-03 Am lucrat foarte mult...
2019-07-03 Am lucrat foarte mult... Păi, nu, am spus foarte clar şi am indicat temeiul în baza căruia am cerut cuvântul - o ...
2019-07-03 După tristul episod 10 august, în care Jandarmeria, sub oblăduirea ministrului de interne Carmen Dan, a agresat ...
2019-07-03 S-au făcut nişte propuneri. Acum mă refer la amendamente admise, la Anexa 1, marginal...
2019-07-03 61.
2019-07-03 61. Este vorba despre un amendament admis care elimină termenul maxim, durata maximă pentru care poate fi oprită, ...
2019-07-03 De eliminare.
2019-07-03 Nu e un capăt de ţară. S-a mai procedat la reluarea votului şi pentru că nu a fost clar la început ce se votează, ...
2019-07-03 Aş pune în discuţie de la Anexa 2, raportându-ne la numărul articolelor. Avem un amendament respins care se referă la ...
2019-07-03 Numai puţin! Într-o logică teoretică, aşa, să spun, aş fi de acord cu ceea ce a spus domnul deputat Márton Árpád.
2019-07-03 Dar sunt şi respinse şi amendamentul are o altă conotaţie, deci are un alt conţinut, pentru că următoarele amendamente ...
2019-07-03 Nu, nu!
2019-07-03 Trebuie să susţin un pic!
2019-07-03 Un minut cred că e suficient. Eu sunt convins de data aceasta de buna-credinţă a domnului Márton Árpád, în amendamentul ...
2019-07-03 La respinse.
2019-07-03 Nu le mai susţin pe cele deja respinse, că au legătură cu ce am discutat mai devreme. Doar la ultimul punct de la ...
2019-07-03 Această propunere legislativă, a doamnei Carmen Dan şi a domnului deputat Florin Iordache, nu face decât să dea liber ...
2019-08-28 Pe procedură, s-a invocat de la prezidiul Camerei Deputaţilor Regulamentul şedinţelor extraordinare sau sesiunilor ...
2019-08-28 Şi astăzi vor ieşi, şi mâine vor ieşi, vor ieşi şi săptămâna viitoare, şi, până ne decidem noi, vor mai ieşi câţiva ...
2019-08-28 Bineînţeles că vom vota cu două mâini respingerea graţierii. Societatea românească nu îşi doreşte graţiere. Or, PSD nu ...
2019-09-02 Vă mulţumesc. Uniunea Salvaţi România propune pentru această sesiune parlamentară următoarea componenţă: pentru ...
2019-09-04 Ideal ar fi să existe discuţii pe toate aceste mutări, înainte de şedinţă, cu liderii de grup. Ca o excepţie, astăzi ...
2019-09-04 Este o chestiune foarte importantă la care noi ţinem foarte mult şi dorim...
2019-09-10 Şi eu solicitasem cuvântul înainte de a se da acest vot. Eu vă spun următorul lucru. Este absolut clar că în ...
2019-09-10 Care sunt aberaţiile, doamnă preşedinte?
2019-09-10 Aberaţia este că se face scut...
2019-09-10 ...faţă de o persoană... (I se întrerupe microfonul.)
2019-09-10 Supuneţi la vot, că nu se poate!
2019-09-10 Nu se poate! Cum e posibil să protejăm un condamnat penal?!
2019-09-10 Solicitare scurtă, pe procedură. Ştiu că am muncit şi de data aceasta până la epuizare, aproape o oră, astăzi, însă eu ...
2019-09-11 Domnule preşedinte, Vă solicit ca proiectul de pe ordinea de zi de la punctul 38 să-l coborâm pe locul 20. Este ...
2019-09-11 Înainte de începerea votului final, am o solicitare de făcut. Potrivit unei cutume a Camerei Deputaţilor, s-a ...
2019-09-18 S-au făcut nişte erori mai devreme, în sensul că s-a solicitat trecerea pe ordinea de zi, de pe poziţia 38, pe poziţia ...
2019-09-23 Plenul este suveran. Aşa încât vă solicit tuturor colegilor să solicităm întrunirea de urgenţă, convocarea de urgenţă a ...
2019-09-24 Cu riscul de a vă plictisi în insistenţa de solicitare pentru aplicarea legii şi a Constituţiei, vă solicit ca punctul ...
2019-09-24 Acest proiect de modificare a Regulamentului îndreaptă nişte anomalii. Nişte anomalii generate de unele propuneri care ...
2019-09-24 Este necesară o precizare, mai ales faţă de luarea de poziţie a colegului nostru, a domnului deputat Márton ...
2019-10-02 Ceea ce încercaţi dumneavoastră să faceţi astăzi este un artificiu. Şi nu întâmplător, domnule preşedinte, cred că ...
2019-10-02 Termenul de 3 zile este unul minimal. Votul se face după 3 zile. Oricând după expirarea celor 3 zile, nu în a treia ...
2019-10-02 Altfel, este un abuz...
2019-10-02 ... procesual, cu care ne-aţi obişnuit de 3 ani de zile. (Aplauze.)
2019-10-07 În legătură cu Proiectul de Hotărâre privind vacantarea mandatului de deputat al domnului Goga Octavian, vreau doar să ...
2019-10-07 Ilegal este faptul că trebuia vacantat locul acesta de deputat de un an de zile. S-a încălcat legea timp de un an. În ...
2019-10-07 ... să se trimită la Monitorul Oficial...
2019-10-07 ... vă rugăm să se convoace de urgenţă această comisie, nu s-o convocaţi săptămâna viitoare, tocmai cu scopul de a vă ...
2019-10-08 După 3 ani de zile în care grija principală a Parlamentului a fost protecţia infractorilor, astăzi se adoptă o lege ...
2019-10-08 Este prima oară când pe ordinea de zi la vot final, unde avem şi un proiect de hotărâre a Camerei Deputaţilor, s-a pus ...
2019-10-08 Am făcut o solicitare. Acum această listă de vot final este întocmită de Secretariatul General, de stafful care este la ...
2019-10-08 Nu am hotărât nimic!
2019-10-14 Două chestiuni pe procedură. Prima este legată de un anunţ oficial. Parlamentarii din Comisia juridică, parlamentarii ...
2019-10-14 ... Nicuşor, exact, să convoace această şedinţă şi să deblocheze Comisia juridică. (Vociferări.) A doua chestiune este ...
2019-10-15 Mulţumesc, doamnă preşedinte. V-am relevat şi ieri o problemă recurentă în Parlamentul României, în Camera Deputaţilor, ...
2019-10-15 Mulţumesc. Nu vreau să dezvolt, este vorba doar despre rugămintea de a supune votului ceea ce am solicitat mai devreme, ...
2019-10-15 Regula este aceasta - preşedintele convoacă, de fiecare dată, comisiile. Aceasta este regula. Însă, au existat o serie ...
2019-10-21 Vă solicit introducerea pe ordinea de zi de astăzi a Pl-x 237/2019. Este vorba de Propunerea legislativă de revizuire a ...
2019-10-21 Până una-alta, fostul dumneavoastră şef este în penitenciar. Nu, nu cred că este un subiect asupra căruia să zăboviţi ...
2019-10-21 Doamnă preşedinte, Noi am făcut o solicitare. Am spus că Regulamentul permite Comitetului liderilor să introducă pe ...
2019-10-21 Aţi ghicit, domnule Simonis. Dacă nu exista înţelepciunea dumneavoastră monumentală, rămâneam cu toţii în negură...
2019-10-21 ... şi nu ne dădeam seama.
2019-10-21 ... despre ce este vorba...
2019-10-21 Este un drept la replică.
2019-10-21 Este un drept la replică...
2019-10-21 Doamnă preşedinte, Îmi place vehemenţa dumneavoastră, dar mi-ar plăcea şi mai mult să fie axată pe respectarea ...
2019-10-22 M-am înscris şi eu!
2019-10-22 Este evident că o asemenea solicitare trebuie argumentată. Aşa scrie şi în Regulamentul Camerei Deputaţilor. Dar este ...
2019-10-22 Vă solicit ca proiectul de la pct. 40 de pe ordinea de zi să-l trecem la pct. 10. Este vorba despre Legea pentru ...
2019-10-22 Ordonanţa de urgenţă nr. 51/2019 a scos din sfera serviciilor publice transportul intrajudeţean. Este o chestiune care ...
2019-10-22 Nu.
2019-10-22 Acest proiect de hotărâre conţine şi lucruri bune, şi mai puţin bune. Partea bună este aceea că acest proiect ...
2019-10-22 Ar fi fost ideal ca până acum să existe un astfel de "Cartier al justiţiei", sau numiţi-l cum vreţi. Mai puţin contează ...
2019-10-22 Daţi-vă jos de acolo! Ce mai staţi acolo?!
2019-10-22 În momentul în care statul are să ia bani de la cetăţeni, indiferent ce profesii au aceştia, o face de-ndată. Pune ...
2019-10-22 Am discutat înainte de această solicitare. Noi nu o să fim de acord cu retrimiterea la comisie. Faptul că nu există ...
2019-12-02 Doamnelor şi domnilor, Dragi români, În fiecare an, de 1 Decembrie, celebrăm momentul de graţie în care naţiunea română ...
2019-12-04 Propunerea legislativă a acestui recurs compensatoriu, pe care dorim să-l abrogăm astăzi, a fost izvorâtă dintr-o ...
2019-12-04 Epoca infractorilor începe să apună. Epoca în care cei care săvârşesc infracţiuni sunt premiaţi, în vreme ce cetăţenii ...
2019-12-04 ... Nicuşor Constantinescu, conducătorii dumneavoastră mult iubiţi, vor "ciupi" doar câteva zile din acestea de ...
2019-12-11 Retrimiterea la comisie a proiectului - PL-x 384/2019, referitor la modificarea şi completarea Legii statutului ...
2019-12-11 ... nişte modificări.
2019-12-11 Este pe poziţia pe care am văzut-o azi dimineaţă pe site. Este la ordinea 9 de pe ordinea de zi. O voce din sală ...
2019-12-11 Repet, PL-x 384/2019. Poziţia 9 pe ordinea de zi.
2019-12-11 Foarte pe scurt. Da, credem că trebuie purtată o discuţie şi cu Senatul. Regulamentele trebuie să fie în oglindă, ...
2019-12-18 Prima solicitare se referă la introducerea pe ordinea de zi, şi vă solicit îngăduinţa să introducem chiar la punctul 10 ...
2019-12-18 Nu, introducerea, pentru astăzi. Introducerea pe ordinea de zi.
2019-12-18 Pentru că abia ieri s-a dat raportul, după ce avusesem acea şedinţă în Comitetul liderilor. Dar eu cred că putem ...
2019-12-18 Domnule preşedinte, E o solicitare pe care am făcut-o colegilor. Dacă sunt de acord, foarte bine. Dacă nu, eu vă ...
2019-12-18 Păi, aştept să vedem dacă există consens sau nu.
2019-12-18 Văd că se tot prelungeşte şedinţa în mod nejustificat. Se cer drepturi la replică şi pierdem vremea. Haideţi să tranşăm ...
2019-12-18 ...referitor la alegerea primarilor în două tururi. Vreţi să debaronizăm România? Haideţi să dăm un vot în plenul ...
2019-12-18 Nu, nu, mai avem!
2019-12-18 În chestiunile legate de interpretarea Regulamentului şi aplicarea lui plenul este suveran. Nu preşedintele este cel ...
2019-12-18 Trebuie să supuneţi la vot ce am cerut!
2019-12-18 Am cerut prelungirea programului de lucru până la epuizarea punctului 10 1 de pe ordinea de zi. N-am spus până la 30, ...
2019-12-18 10 1 .
2019-12-18 ... pentru dezbateri generale.
2019-12-18 Proiectul a pornit ca o iniţiativă foarte bună pentru debirocratizare. Problema este că la partea sancţionatorie s-a ...
2019-12-23 Vă mulţumesc. După consultarea liderilor grupurilor parlamentare, vă fac solicitarea de a suplimenta ordinea de zi cu ...
2020-01-28 Nu pe fiecare. Luăm în discuţie, vă rog, de la amendamente respinse, Anexa nr. 2, nr. crt. 2. Este un amendament care ...
2020-01-28 Tocmai pentru că am anticipat că ar putea exista discuţii pe această chestiune, am spus deja că sunt două propuneri ...
2020-02-05 Doar o chestiune - mă adresez tuturor colegilor -: dacă mai sesizaţi vicii de procedură care pot afecta această moţiune ...
2020-02-25 Vă solicit scoaterea de pe ordinea de zi şi retrimiterea la comisie a proiectului de la punctul 20 de pe ordinea de zi. ...
2020-03-09 Vă solicit retrimiterea la comisie a PL-x 244/2019, aflat la poziţia 29 de pe ordinea de zi. Este vorba despre o ...
2020-03-09 Dacă se va merge mai departe, suntem hotărâţi să strângem semnături pentru atacarea la Curtea Constituţională a acestui ...
2020-03-10 Vă rog respectuos, să retrimitem comisiei PL-x 244/2019 - se află la punctul 29 de pe ordinea de zi. Este vorba despre ...
2020-04-02 Bună seara! Ion Stelian-Cristian mă numesc, deputat USR de Constanţa. Votez pentru amendament şi pentru proiectul de ...
2020-04-03 Bună ziua!
2020-04-03 Sunt Stelian Ion, deputat de Constanţa. Votez abţinere pentru punctele 1 şi 3 de pe ordinea de zi şi "pentru" pentru ...
2020-04-29 Vă mulţumesc, domnule preşedinte. O primă solicitare, înainte de a exprima punctul de vedere pe acest proiect, este pe ...
2020-04-29 Abţinere - la PL-x 589.
2020-05-13 Parafrazând o vorbă celebră, secolul XXI va fi ecologic sau nu va fi deloc. Problema aceasta legată de relaţia dintre ...
2020-05-20 Am ajuns la PL-x 244/2019, da?
2020-05-20 Am observat în raport că este o neconcordanţă majoră şi eu ştiu că e a doua retrimitere pe care o solicităm, dar n-aş ...
2020-05-20 Mulţumesc frumos.
2020-05-20 Mulţumesc frumos. Din punct de vedere procedural, eu vă solicit, totuşi, să dăm un vot astăzi. Pentru că un proiect ...
2020-05-20 Şi dacă...
2020-05-20 Mulţumesc. Acest proiect nu era totuşi al PSD. E bine că am votat cu toţii împotrivă. Era extrem de grav pentru foarte ...
2020-05-27 Mulţumesc.
2020-05-27 Mulţumesc. Şi USR susţine acest proiect. Este un proiect foarte bun. Constanţa are nevoie de foarte mult timp de astfel ...
2020-05-27 Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi, cu următoarele excepţii. La moţiune - abţinere. La punctul 5 de pe ...
2020-05-27 Mulţumesc.
2020-06-03 Votez "pentru" la PL-x 38/2020.
2020-06-03 Punctul 2.
2020-06-03 Doi. Doi!
2020-06-03 Mulţumesc.
2020-06-10 Mulţumesc. Eu cred că era...
2020-06-10 Da, da, da. Eu vă aud. Eu cred că era foarte important să aflăm aceste argumente. Indiferent că în mod formal putea ...
2020-06-10 Eu vorbeam pe procedură acum. Pe fond, s-a făcut afirmaţia că această lege ar veni în contradicţie cu directiva. Vă ...
2020-06-10 Dar nu e...
2020-06-17 Vă mulţumesc. Domnule preşedinte, Cu toţii am fost zguduiţi de teribilele cazuri de la Caracal, cazul de la Mehedinţi, ...
2020-06-17 ...trebuie să agravăm sau să punem nişte oprelişti pentru aceste eliberări condiţionate, nu doar pentru violatori şi ...
2020-06-17 Mulţumesc.
2020-06-17 Mulţumesc. Amendamentele respinse se referă la înăsprirea condiţiilor liberării condiţionate nu doar pentru violatori, ...
2020-06-17 ... trec de filtrul de constituţionalitate.
2020-06-17 Grupul USR a votat pentru adoptarea acestui proiect, pentru că, în definitiv, ne dorim absolut toţi să protejăm viaţa, ...
2020-06-24 Bună ziua!
2020-06-24 Vă rog.
2020-06-24 Dezbateri generale.
2020-06-24 Vă solicit tuturor deputaţilor respingerea acestui proiect. Este un proiect extrem de nociv pentru mediu. Avem multe ...
2020-06-24 Vă mulţumesc frumos.
2020-06-24 Am solicitarea următoare. Să reparăm viciul de procedură de la punctul anterior. Este vorba despre PL-x 244/2018. În ...
2020-06-24 Domnule preşedinte, Am apăsat şi data trecută, nu aţi observat. Nu e foarte uşor la distanţă, e adevărat. Eu vreau să ...
2020-06-24 ... s-a bagatelizat, aşa, şi au încercat unii colegi să arunce în derizoriu toată discuţia, spunând că, iată, pentru ...
2020-06-24 Dar trebuie să ne dezvoltăm în mod durabil, în mod raţional, astfel încât să ne păstrăm şi resursele naturale pe care ...
2020-06-30 Mulţumesc. Această secţie specială ar fi trebuit demult desfiinţată. Ea a fost concepută în laboratoarele lui Liviu ...
2020-06-30 ... fostului procuror-şef DNA la funcţia de procuror-şef european. Este clar că marea majoritate a dosarelor cu care ...
2020-06-30 Concluzionez aşa:...
2020-06-30 ... cine nu votează această lege, consider că vrea să distrugă şi să controleze justiţia. Mulţumesc.
2020-06-30 Votez "pentru" la primul punct de pe ordinea de zi. Mulţumesc.
2020-06-30 În ciuda votului exprimat astăzi, am convingerea că zilele acestei secţii sunt numărate. Nu va mai dura mult până când ...
2020-07-08 Votez "abţinere", la ambele proiecte. Mulţumesc.
2020-07-27 Mulţumesc. Timp de 3 ani de zile ne-am luptat în Parlament, în Comisia Iordache, zi de zi, cu această forţă teribilă ...
2020-07-27 Votez pentru. Stelian Ion - votez pentru. Mulţumesc.
2020-08-19 Bună ziua! Votez pentru retrimiterea la comisie. Mulţumesc.
2020-08-19 Mulţumesc. Eu înţeleg că... dragi tovarăşi din PSD, că sunteţi disperaţi că o să pierdeţi Primăria Constanţa şi mafia ...
2020-08-19 = corupţie. De ani şi ani de-a rândul.
2020-08-19 Ştim cu toţii lucrul acesta.
2020-08-19 Bună ziua! Votez "pentru", la toate punctele de pe ordinea de zi, cu excepţia punctelor 7, 9 şi 11, unde votez ...
2020-10-13 Mulţumesc. Sigur, este un proiect pozitiv. Am solicitat... (Defecţiune tehnică.) pentru depunerea acestui proiect de ...
2020-11-03 Bună ziua! Votez potrivit deciziei Grupului USR. Mulţumesc.
2020-11-17 Bună ziua! Votez pentru. Mulţumesc.
2020-11-24 Stelian Ion, pentru.
2020-12-15 Solicit retrimiterea la Comisia juridică a PL-x 354/2018. Este vorba despre o lege care vizează evaziunea fiscală, o ...
2020-12-15 Stelian Ion, deputat al USR. Pentru retrimitere.
2020-12-15 Acest proiect este o reminiscenţă din epoca Dragnea, o promisiune făcută. Acum, din păcate, ne aflăm în ultima zi, în ...
2020-12-15 Vreau drept la replică!
2020-12-15 Nu, nu. Este un atac frontal de cea mai joasă speţă. Şi e incorect. Chestiunea aceea, la care vă referiţi, a fost un ...
2020-12-15 Stelian Ion. Votez conform Grupului USR.
2020-12-15 Din păcate, acest proiect, promovat în 2018, după Ordonanţa nr. 13, în continuarea acelei rafale împotriva justiţiei, a ...