Florin Iordache Reluăm şedinţa, stimaţi colegi. Vă rog să luaţi loc, să putem efectua votul final. Vă rog să luaţi loc, să începem. Vom face un vot de control. Domnule Nicolicea, haideţi să începem. Un vot de control. Să înceapă votul. 198 de colegi prezenţi. Solicitaţi reluarea votului? Rog colegii să ia loc, să putem începe şedinţa de vot final. Să înceapă votul. Avem 11 proiecte la şedinţa de vot final. 234 de colegi prezenţi. Suntem în cvorum, putem începe. 1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 125/2016 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor. Să înceapă votul. 244 de voturi pentru, un coleg care nu şi-a exprimat votul. Adoptat. 2. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor privind Planul de acţiune pentru educaţia digitală COM(2018) 22. Să înceapă votul. 253 de voturi pentru, un coleg care nu şi-a exprimat votul. Adoptat. 3. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de recomandare a Consiliului privind promovarea valorilor comune, a educaţiei favorabile incluziunii şi a dimensiunii europene a predării COM(2018) 23. Să înceapă votul. 248 de voturi pentru. Adoptat. 4. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de recomandare a Consiliului privind competenţele-cheie pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii COM(2018) 24. Să înceapă votul. 257 de voturi pentru. Adoptat. Legi ordinare. Adoptări. 5. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate. Comisia pentru politică externă propune adoptarea. Să înceapă votul. 258 de voturi pentru. Adoptat. 6. Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, reexaminată la cererea Preşedintelui României. Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru agricultură propun adoptarea. Să înceapă votul. 155 de voturi pentru, 98 de voturi împotrivă, 4 abţineri, un coleg nu şi-a exprimat votul. A fost adoptată. (Vociferări.) Este ordinară, stimaţi colegi! Explicarea votului, domnul Oros, Grupul PNL. Este ordinară! Acum trecem la secţiunea... Aţi greşit! Nu-i nimic!
Nechita-Adrian Oros Da, într-adevăr, era o lege organică pe care au transformat-o în lege ordinară, ca să poată fi trecută. Stimaţi colegi, Partidul Naţional Liberal a votat împotriva acestui proiect legislativ care transformă produsele biologice şi medicamentele veterinare în mărfuri, mărfuri care pot fi vândute şi administrate de către oricine, punând în pericol sănătatea publică, siguranţa alimentară, dar nu în ultimul rând exportul şi comerţul intracomunitar. Astăzi, majoritatea parlamentară a votat pentru distrugerea profesiunii de medic veterinar, călcând în picioare Constituţia, Legea funcţionarului public şi toate cutumele. Partidul Naţional Liberal va ataca la Curtea Constituţională acest proiect de lege. Mulţumesc.
Florin Iordache Mulţumesc. Grupul USR, domnul Barna.
Ilie Dan Barna Odată cu acest vot transformăm şi România într-o ţară care vinde produse de plastic sau regretul acela că produsele nu mai au gust, inclusiv de acum vom vedea şi produsele... carnea. Cu acest vot, prin care medicamentul veterinar va putea fi cumpărat de la orice ABC de la colţul străzii, vom avea o carne de şi mai "bună" calitate, pentru copiii şi tinerii noştri, nu?! Felicitări!
Florin Iordache Grupul PSD, domnul deputat Păle Dănuţ. Vă rog.
Dănuţ Păle Stimaţi colegi, Haideţi să spunem adevărul. Nicio fermă din România nu poate funcţiona dacă nu are medic veterinar. Niciun produs nu poate fi vândut decât pe bază de reţetă, eliberată de medicul veterinar. Prin urmare, acesta este adevărul şi rog Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară, prin cei 5.000 de angajaţi, să-şi facă treaba. Mulţumesc. (Aplauze.)
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Grupul UDMR. Domnul Magyar Bálint, vă rog.
Loránd-Bálint Magyar Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Nici Grupul UDMR nu a susţinut această iniţiativă legislativă. Considerăm că prin această modificare a Legii medicului veterinar scăpăm de sub control produsele biologice, scăpăm de sub control antibioticele care pot să ajungă în consumul uman. Considerăm că periclităm, în acest fel, viaţa oamenilor. Mulţumesc.
Florin Iordache Şi Grupul PMP, domnul Petru Movilă.
Petru Movilă Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Noi am votat şi în prima fază împotriva acestui proiect de lege, şi acum. Dincolo de argumentele profesionale care au fost aduse în atenţie de antevorbitorii mei, dar şi de colegii din Comisia pentru agricultură, nu s-a încercat măcar mimarea unui dialog cu Colegiul Medicilor Veterinari, asociaţie, organism profesional care ştie cel mai bine ce este de făcut acolo. S-a contestat acest proiect de lege în nenumărate rânduri. Clar, este o deteriorare a activităţii pe care medicii veterinari o vor face în continuare şi o dereglare a sistemului privind administrarea, gestionarea şi vânzarea medicamentelor de uz veterinar. Mulţumesc.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Rog colegii să... Domnule Ciuhodaru, haideţi, luaţi loc! Continuăm. Legi organice. Adoptări. 7. Proiectul de Lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate. Comisia juridică propune adoptarea. Să înceapă votul. Adoptat. 170 de voturi pentru, 81 de voturi împotrivă, 6 abţineri. A fost adoptat. Explicarea votului, Grupul PNL, domnul Andronache.
Gabriel Andronache Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Revin la microfon pentru a face câteva precizări. Pe fond, am expus opinia Partidului Naţional Liberal la dezbaterea pe articole. Aş vrea să fac câteva completări, în sensul în care am afirmat şi continuăm să afirmăm că aceste măsuri sunt măsuri europene care se aplică atât în Spania, cât şi în Italia. Aş contrazice iniţiatorii, colegii mei senatori, dacă aş afirma altceva. Din păcate, acest proiect nu mai are nicio legătură cu măsurile alternative la executarea pedepsei în regim de detenţie. V-am spus-o şi o repet: aţi transformat proiectul în ceva ce nu există nicăieri în lume, în măsuri alternative la eliberarea condiţionată. Or, din perspectiva aceasta, proiectul nu mai întruneşte niciun fel de condiţie de calitate. Pe cale de consecinţă, Partidul Naţional Liberal refuză să recunoască că acest proiect îi aparţine, este proiectul dumneavoastră, al majorităţii parlamentare, şi considerăm că trebuie supus controlului de constituţionalitate, sens în care îl vom ataca la Curtea Constituţională. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Foarte bine! Mai departe. Paşcan Emil, Grupul PMP.
Emil-Marius Paşcan Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Este absolut ridicol, strigător la cer. Vom ajunge în situaţia în care va fi înghesuială către puşcării, fiindcă se va trăi mai bine acolo decât în libertate. Uitaţi-vă la alocările absolut revoltătoare, derizorii de care au parte casele de copii, centrele de plasament, uitaţi-vă ce alocări sunt astăzi către zona puşcăriilor. Nu se rezolvă problema de fond, aceea legată de infrastructură, de noi proiecte care ar trebui să fie realizate în acest domeniu, şi apelăm la tot felul de tertipuri prin care parcă unii îşi pregătesc terenul, poate unii chiar din această sală. Stimaţi colegi, Este cinic, revoltător, sfidător la adresa omului de rând, ca puşcăriaşul să ajungă, pe de o parte, să beneficieze de indemnizaţie, pe de altă parte, să aibă această pedeapsă alternativă, eventual să o efectueze acasă, în piscină şi, mai mult decât atât, uneori doar în weekend. Aceste lucruri le promovaţi. Sper să reuşiţi, mai apoi, să-i priviţi în ochi pe cei care v-au dat votul lor în teritoriu. Mulţumesc. Partidul Mişcarea Populară evident a votat împotrivă.
Florin Iordache Evident, da! Ion Stelian, Grupul USR.
Stelian-Cristian Ion Evident am votat împotriva acestui proiect. Mă adresez colegilor din PSD, ALDE, UDMR. Pe zi ce trece transformaţi România într-un paradis penal. Dacă asta vă doriţi pentru această ţară, dacă acesta este modelul pe care vreţi să-l promovaţi pentru România, se pare că reuşiţi. Dar va veni o vreme în care lucrurile se vor întoarce şi cred că fiecare va plăti într-un fel sau altul, inclusiv pentru votul pe care-l dă în Parlamentul României. (Aplauze.)
Florin Iordache Domnul Nicolicea.
Eugen Nicolicea După cum ştiţi, suntem sub iminenta aplicare a Deciziei-pilot CEDO prin care va trebui să plătim despăgubiri pentru condiţiile inumane din penitenciare. Acestea au fost explicate, toată lumea le-a înţeles, modelele sunt copiate după modele internaţionale. Nu pot să cred decât că sunt răuvoitori cei care au vorbit. Să confunzi despăgubirea pe care statul este obligat să o dea cuiva, că l-a ţinut în condiţii inumane, să o confunzi cu o răsplată, cu o plată a deţinuţilor, cum am auzit aici vorbind un coleg, care nu cred că este atât de puţin la gândire să facă această confuzie... În ceea ce ne priveşte, noi suntem la guvernare, trebuie să implementăm şi aceste decizii şi evident că acest lucru l-am făcut şi recunoaştem acest lucru şi nu este nimic rău şi nimic înjositor în acest lucru. Pe de altă parte, alţi colegi - mă refer la Partidul Naţional Liberal, de data aceasta - care sunt autorii articolului, acum au sucit-o. Şi am să vă fac puţină istorie, ca să înţelegeţi ce s-a întâmplat. Domnul Ludovic Orban, în iunie 2016, înainte de alegerile locale, a fost săltat puţin de Parchet şi a fost pus sub acuzare. Adică, în definiţia PNL, a devenit penal. Ei încalcă prezumţia de nevinovăţie, nu noi! Şi bineînţeles că după ce a devenit penal, penalul a fost ales preşedinte. Din acel moment i-au pregătit locul călduţ, făcând această iniţiativă legislativă - acum am dat citate din colegi - cu "executarea la domiciliu", cu "executarea în week-end" şi alte chestiuni pe care, vă rog, nu le mai repet, luaţi citatele PNL. În data de 5 martie anul acesta, domnul Ludovic Orban a fost achitat. Dintr-o dată, PNL-ului i-a puţit propriul proiect, pentru că nu mai avea nevoie să-şi apere penalul. Şi acum nu ştie cum s-o sucească şi a sucit-o - vezi Doamne! - că acest proiect nu le-ar aparţine. Dar să vedeţi şi dumneavoastră cum i-a apucat dragostea de penali brusc! (Râsete.) Articolul 2 lit. a): "Măsura de executare la domiciliu a pedepsei privative de libertate". Aparţine PNL sau nu?! Poziţia 5 lit. b): "Măsura de executare fracţionată a pedepsei privative de libertate în zilele de sâmbătă şi duminică", "deţinuţii de weekend". Aparţine PNL sau nu?! Poziţia 7 lit. d): "Măsura de executare a pedepsei privative de libertate în regim mixt, de echivalent în zile muncă" şi aşa mai departe. Aparţine PNL sau nu?! Deci v-a apucat dragostea de penali şi acum o suciţi. (Aplauze.)
Florin Iordache Domnule Cupşa, nu vă dau... nu este drept la replică! Domnul Márton Árpád. Aţi avut o intervenţie la explicarea votului. Aţi avut-o! Mulţumesc. Domnul Márton Árpád. Fiecare grup parlamentar câte o intervenţie. Nu vi s-a pronunţat numele! Mulţumesc. Vă rog. (Vociferări.) Citiţi regulamentul!
Árpád-Francisc Márton Domnule vicepreşedinte, Stimaţi colegi, N-aş fi dorit să intervin la explicarea votului, pentru că am crezut că sunt destul de clar la dezbaterea generală şi s-a înţeles ce a dorit Grupul parlamentar al UDMR. Am fost nevoit să intervin, căci colegul nostru - trebuie să-i dau numele, chiar dacă va avea drept la replică, dar aşa este -, ca de obicei, domnul deputat Stelian, cum îi place Domniei Sale, spune lucruri non adevărate, manipulează opinia publică, inducând în eroare despre fapte concrete pe care le interpretează în modalitatea Domniei Sale. Aici, de la acest microfon, a vorbit despre această lege cum că ar fi a PSD şi a UDMR, ceea ce nu este adevărat. Iniţiativa aparţine PNL. Noi am avut chiar amendamente respinse în comisie. Domnia Sa a fost prezent atunci când s-a dezbătut în comisie şi noi am susţinut să adoptăm exact formula depusă de PNL. Acesta a fost votul nostru. Că în final şi noi credem că aşa cum şi Italia a trebuit să se conformeze unor decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu deciziile căreia dumneavoastră nu sunteţi de acord, pentru că dumneavoastră aveţi o altă viziune despre modalitatea politicii penale, de Evul Mediu, o viziune de Evul Mediu pe care aţi exprimat-o de multe ori. (Vociferări.) Da, exact! (Aplauze.) Este o altă problemă! Este o opţiune politică a dumneavoastră, nicio problemă! Dar vă rog să nu ne puneţi în cârcă lucruri care nu ne aparţin! Vă mulţumesc. Voci din sală : Procedură!
Florin Iordache Procedură înţeleg, domnule Cupşa! Vă rog. Nu vi s-a pronunţat numele, dar înţeleg că aveţi o problemă de procedură.
Ioan Cupşa Domnule preşedinte, Vă mulţumesc pentru înţelegere. Aşa ar fi trebuit să se desfăşoare majoritatea şedinţelor din acest Parlament. Atunci când este ceva de spus - şi ceea ce vă spun eu sper că nu va fi ofensator, sper - deputatul trebuie lăsat să îşi exprime punctele de vedere. Din punct de vedere strict a ceea ce s-a întâmplat, a fost un atac de o mârşăvie rar întâlnită. (Vociferări.) Ceea ce a făcut antevorbitorul meu este un atac de o mârşăvie rar întâlnită, cu nenumărate elemente neadevărate, adică cu nenumărate minciuni. Subliniez un lucru: Partidul Naţional Liberal este partidul care are în statut o prevedere care interzice accederea la funcţii de putere pentru cei care sunt urmăriţi penal sau care sunt condamnaţi penal. Ar fi bine să ne luaţi exemplul, domnilor şi doamnelor! (Aplauze. Vociferări.) De asemenea, vă mai subliniez încă un lucru: cel pe care l-aţi făcut "penal" a fost achitat! Deci în actul în înfăptuire al justiţiei s-a spus adevărul juridic, că Ludovic Orban este nevinovat! În ceea ce priveşte textul normativ pe care l-aţi adoptat, vă spun un lucru: vom ataca la Curtea Constituţională, iar Curtea Constituţională probabil ne va da dreptate, pentru că obiectivul urmărit de către cei care au iniţiat textul de modificare, textul legislativ, a fost cu totul şi cu totul încălcat în Camera decizională, adică astăzi, în Camera Deputaţilor.
Florin Iordache Vă rog, concluzionaţi, domnule deputat!
Ioan Cupşa Încă o dată, este surprinzător ceea ce faceţi, este de neacceptat. Intervenţia domnului Nicolicea a fost una ...(I se întrerupe microfonul. Vociferări.)
Florin Iordache Domnul Stelian, vă rog. Tot procedură, înţeleg, da?
Stelian-Cristian Ion Un scurt cuvânt la replică pentru domnul deputat Márton Árpád. Fără votul dumneavoastră, al deputaţilor UDMR, acest proiect nu ar fi trecut - să fie foarte clar! Pe de altă parte, vreau să spun că este absolut firesc să ai un punct de vedere favorabil, să agreezi persoanele cinstite din România şi să nu îţi faci idoli din infractori. Dacă aceasta este o vină pentru USR, da, suntem vinovaţi că nu suntem fanii infractorilor, că nu suntem admiratorii acestora şi că noi considerăm că fiecare trebuie să răspundă în mod efectiv pentru faptele lui. Iar ce faceţi dumneavoastră acum este ca, prin legiferare, să ştergeţi această răspundere. Este un fel de amnistie. Cu fiecare lege cu care veniţi, asta vă doriţi să faceţi, să daţi un semnal că în România se poate fura şi mai mult, fără să suporţi consecinţele!
Florin Iordache Vă mulţumesc.
Stelian-Cristian Ion Dacă asta este România europeană pe care v-o doriţi, este treaba dumneavoastră! Noi avem o altă opinie. (Aplauze.)
Florin Iordache Domnul Daniel Suciu. Vă rog.
Vasile-Daniel Suciu Mulţumesc, domnule preşedinte. Fără penali în instituţiile publice?! Păi, stimaţi colegi de la USR, (Gălăgie. Aplauze.) Singurul partid cercetat pentru spălare de bani şi pentru finanţare ilegală sunteţi dumneavoastră, nimeni altcineva! (Gălăgie. Aplauze..) Doi. Ca să înţeleagă absolut toată lumea - faptele de corupţie sunt exceptate de aici! Nu mai călăriţi un cal mort! Să fie foarte clar acest lucru! Vă urcaţi pe un val al populismului, în schimb uitaţi foarte clar ceea ce ne spun toate instituţiile europene, ceea ce ne spune CEDO! Îmi pare foarte rău pentru Partidul Naţional Liberal! Cred că vrea să fugă după USR, să devină un partid antisistem. În condiţiile acestea nu mai puteţi vorbi de tradiţie parlamentară, stimaţi colegi! (Aplauze.)
Florin Iordache Vă mulţumesc. Oprim aici dezbaterile. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 102/2005... (Gălăgie.) (Domnul deputat Claudiu-Iulius-Gavril Năsui solicită să ia cuvântul.) V-am dat cuvântul! La final, la final! 8. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum şi pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. Comisia juridică propune adoptarea. Să înceapă votul. 258 de voturi pentru, un vot împotrivă, 10 abţineri. Adoptat. Propunerea legislativă pentru... (Gălăgie.) Explicarea votului. Vă rog.
Claudiu-Iulius-Gavril Năsui Domnule preşedinte, Se spun de la această tribună nişte minciuni atât de mari, cât această clădire în care stăm acum, aici. (Gălăgie.) Aţi minţit în alegeri, aţi câştigat campanii electorale şi toate acestea, şi acum minţiţi de la această tribună! (Gălăgie.) Vreau să le spun celor care au grija USR... (I se întrerupe microfonul.) Domnule preşedinte, Trebuie să mă lăsaţi să vorbesc! Celor care au grija USR, vreau să le spun...
Florin Iordache Explicarea votului, domnule coleg!
Claudiu-Iulius-Gavril Năsui Celor care au grija USR vreau să le spun că USR a câştigat în instanţă procesul împotriva AEP pentru finanţare şi că mă bucur că liderul de grup al PSD spune de la această tribună acele cuvinte frumoase: "fără penali în funcţii publice". (Aplauze.) Dacă chiar vă doriţi aceste lucruri... (I se întrerupe microfonul. Aplauze. Gălăgie.)
Florin Iordache Vă mulţumesc. Explicarea votului la acest proiect de lege! V-am dat cuvântul... Explicarea votului! Discutăm de datele cu caracter personal. (Vociferări. Gălăgie.) Aveţi dreptul să vorbiţi! (Gălăgie.) Discutaţi despre acest proiect de lege, stimate coleg!
Claudiu-Iulius-Gavril Năsui Comiteţi un abuz! Deci, dacă într-adevăr vă doriţi să scăpaţi România de acest flagel care este corupţia, vă invităm să semnaţi alături de noi iniţiativa cetăţenească "Fără penali în funcţii publice!", să nu mai proferaţi...
Florin Iordache Vă mulţumesc.
Claudiu-Iulius-Gavril Năsui ...minciuni de la această tribună, cum că USR ar fi avut finanţări ilegale. N-a avut finanţări ilegale, nu este condus de un infractor penal, cum este domnul Liviu Dragnea, cel care vă conduce... (I se întrerupe microfonul. Aplauze.)
Florin Iordache 9. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei. Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru învăţământ propun adoptarea. Să înceapă votul. 263 de voturi pentru, niciun vot împotrivă. Adoptată. 10. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi. Să înceapă votul. 224 de voturi pentru, 27 de voturi împotrivă, 13 abţineri. Adoptată. Explicarea votului. Discutăm de Curtea de Conturi.
Claudiu-Iulius-Gavril Năsui Mulţumesc, domnule preşedinte. Legat de acest proiect de lege voiam să vă spun că am mai văzut filmul acesta şi, culmea întâmplării, chiar astăzi. Un proiect de lege relativ benign, introdus de PNL, de modificare a unor prevederi din Legea Curţii de Conturi, a fost masiv transformat de către amendamentele dumneavoastră. Vineri am primit o serie lungă şi semnificativă de amendamente. Luni, în Biroul permanent, a fost pus pe ordinea de zi. Marţi, ieri, douăsprezece ore continue de şedinţă de comisie, pentru a discuta acest proiect. De ce? Pentru că vă doriţi controlul asupra acestei instituţii. Pentru că, deşi aveţi preşedinţia acestei instituţii, v-aţi dat seama că plenul încă controlează foarte mult de acolo, şi atunci vă doriţi să mutaţi cât mai multe prerogative de la plenul acestei instituţii către preşedintele pe care-l controlaţi. Am ascultat să aflu argumentele pentru acest proiect şi, într-adevăr, unele sunt corecte. Da, vor fi ghiduri care vor fi puse online, va fi bine din punctul acesta de vedere. Problema este că ciuntiţi una dintre instituţiile fundamentale ale statului român şi într-un mod neconstituţional. De exemplu, puneţi ANAP, adică Agenţia Naţională de Achiziţii Publice, deasupra Curţii de Conturi. Adică o instituţie care este subordonată Guvernului va avea un punct de vedere care devine obligatoriu pentru Curtea de Conturi. Luaţi independenţa inspectorilor Curţii de Conturi, adică a auditorilor externi, îi faceţi pe aceştia mult mai dependenţi de conducerea acestei instituţii. De ce aţi vrea să faceţi lucrul acesta?! Chiar acum două zile am văzut Consiliul Judeţean Cluj cum a pierdut un proces de 9 milioane de euro cu Curtea de Conturi, pentru nişte prejudicii pe care el însuşi le-a cauzat. Doriţi să luaţi prerogativa Curţii de Conturi de a vorbi despre oportunitate. Dar, domnilor, dacă ne uităm la banul public, care a fost principala sursă de corupţie din ţara aceasta, acolo s-au înfruptat mafii întregi de partide, ştiţi şi dumneavoastră...
Florin Iordache Vă mulţumesc.
Claudiu-Iulius-Gavril Năsui Dacă ne uităm la această cheltuire a banului public, oportunitatea este un lucru foarte important. Trebuie să vedem dacă acele site-uri care s-au făcut, pe 52 de milioane de euro, site-ul e-România, îl ştiţi, aţi auzit de el, este o inutilitate completă... 52 de milioane de euro! Deci sunt nişte... (I se întrerupe microfonul.)
Florin Iordache Vă mulţumesc. Mai departe. Legi organice. Respingeri. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Comisia pentru muncă... (Domnul deputat Florin-Claudiu Roman solicită să ia cuvântul.) Păi, nu v-aţi înscris! Vă rog. Explicarea votului. Aveţi două minute, ca să ştiţi!
Florin-Claudiu Roman Mulţumesc. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Personal am votat acest proiect de lege, pentru că el a plecat de la o realitate. Atunci când domnul Zamfir, împreună cu nişte colegi, a iniţiat acest proiect, discuţia a plecat de la întâlnirile cu asociaţiile aleşilor locali. S-a ajuns la ora actuală, în practică, ca cei de la Curtea de Conturi să comită abuzuri, să vină să stabilească oportunitatea. Atunci întrebăm: la ce mai avem nevoie de consilii locale?; la ce mai avem nevoie de consilii judeţene?; la ce mai avem nevoie de aleşi locali? Îmi pare foarte rău că ducem această luptă doar într-o parte. Regret că acest atac la adresa aleşilor locali, care sunt legitimi aleşi de cetăţeni, nu sunt ajunşi întâmplător pe acolo, sunt legitimi... (Vociferări.) Am ajuns să ne uităm, unii dintre noi, la aceşti oameni ca la infractori, deşi ei sunt aleşi legitim. Nu este normal, nici în România, nici în Franţa, nici în Italia, nici unde doriţi dumneavoastră, ca să vină o Curte de Conturi să-mi stabilească oportunitatea. Da, legalitatea la sânge, dar niciodată oportunitatea! Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Florin Iordache Mulţumesc. Mai departe. Ultimul proiect de lege. 11. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Comisia pentru muncă propune respingerea. Să înceapă votul. 172 de voturi pentru, 59 de voturi împotrivă, 30 de abţineri. Adoptată. Mulţumesc mult. Invit colegii la şedinţa de Birou permanent. Şedinţa s-a încheiat la ora 12,38.