16 mai 2018 – Reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.252 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.399 din 9 mai 2018 (Pl-x 418/2017/2018). ( rămasă pentru votul final )

Petru Gabriel Vlase 13. Reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 252 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018; procedură de urgenţă. Comisia specială, domnul Iordache.

Florin Iordache Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Comisia specială a fost sesizată cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 252. Ţinând cont de această decizie, am pus în concordanţă acele articole care au fost declarate neconstituţionale. În principiu, eroarea judiciară; am redefinit-o. Face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc.

Petru Gabriel Vlase Dezbateri? Domnul Cupşa.

Ioan Cupşa Mulţumesc, domnule preşedinte. Onorat Parlament, Partidul Naţional Liberal va vota împotriva acestei iniţiative legislative, astfel cum a fost modificată ca urmare a reexaminării. Cu tristeţe trebuie să constatăm un lucru. Calitatea actului de legiferare în Parlamentul României scade de la un an la altul. Iniţiativa legislativă de modificare a Legii privitoare la statutul magistraţilor, în repetate rânduri, a fost declarată neconstituţională, în considerarea, de Curtea Constituţională, a calităţii precare a textului normativ. S-a vorbit despre neclarităţi, despre texte improprii, despre imposibilitatea practică de a aplica aceste texte normative, ca urmare a impredictibilităţii de care dă dovadă un astfel de text. S-a vorbit, de asemenea, în deciziile Curţii - sunt două, cel puţin, care privesc această iniţiativă legislativă şi probabil vor mai fi, cel puţin încă una. S-a vorbit, de asemenea, despre necorelarea textelor normative - necorelarea textelor normative din această iniţiativă legislativă -, precum şi necorelarea acestor texte cu alte texte, care se regăsesc în alte legi. Toate aceste aprecieri ale Curţii Constituţionale, pe care cu toţii trebuie să le respectăm, cu putere de lege, vedeţi ghilimelele de rigoare, vădesc un singur lucru - calitatea actului de legiferare în Parlamentul României scade de la un an la altul. Fac un apel la dumneavoastră. Chiar şi acum, după reexaminare, dacă, în parte, din cele 6 articole care au fost declarate neconstituţionale, dacă în parte, ca urmare a reexaminării, unele dintre aceste articole au fost modificate aşa cum Curtea ne-o cere, cum ne arată în motive, altele păcătuiesc, la fel, prin neclaritatea textului şi, drept urmare, vor fi imposibil de aplicat. Pe de altă parte, în această procedură de reexaminare am modificat texte normative care n-au fost vizate nici de sesizarea de neconstituţionalitate, aşa cum n-au fost vizate nici de dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 252/2018, încălcând astfel Legea nr. 47/1992 şi, de asemenea, practica unitară a Curţii Constituţionale a României, care a declarat neconstituţională orice intervenţie care se face ulterior admiterii unei sesizări de neconstituţionalitate, dacă textul n-a fost vizat de critica de neconstituţionalitate, n-a fost desfiinţat ca urmare a dispoziţiilor şi dacă nu este necesară o modificare, ca urmare a corelării cu alte texte normative. Încă o dată, exprimându-mi regretul pentru - subliniez acest lucru - felul în care se degradează, de la un an la altul, calitatea actului de legiferare în Parlamentul României, arătând că nu putem vota, pentru că... considerăm că este neconstituţională şi această formă pe care ne-o propuneţi astăzi, pentru a fi adoptată prin vot, Partidul Naţional Liberal este obligat să voteze împotrivă. Vă mulţumesc tuturor.

Petru Gabriel Vlase Alte intervenţii, dacă mai sunt, la dezbateri generale? Nu. La arti...? Domnul Stelian Ion, da.

Stelian-Cristian Ion Pe 9 mai se publica în Monitorul Oficial Decizia Curţii Constituţionale referitoare la această lege. Pe 9 mai am lucrat până spre seară în Comisia specială pentru modificarea Codului penal. Ştiţi foarte bine toate aceste discuţii. Pe 10 mai am fost convocaţi pentru a pune în acord aceste texte cu decizia Curţii Constituţionale, în condiţiile în care această decizie are vreo 82 de pagini, vreo 32 de pagini relevante. Colegii noştri din PSD au recunoscut, ne-au spus că au lucrat în stil PSD, noaptea. Nu e OK ceea ce faceţi. Nu aşa se legiferează. Curtea Constituţională doar că nu a spus, cu subiect şi predicat, Parlamentul României este incompetent. Instituiţi o dictatură a incompetenţei. Şi am solicitat foarte clar preşedintelui acestei comisii speciale să îşi asume răspunderea pentru acest eşec continuu care nu se mai termină. E foarte grav ceea ce se întâmplă, pentru că luăm aşa, la comun, cu toţii, o palmă peste ochi, de la Curtea Constituţională. Şi Curtea n-a spus foarte clar. Nu aşa se fac textele de lege. Nu luaţi copy-paste din deciziile noastre, pentru că noi vă dăm doar liniile directoare. Dumneavoastră, în Parlament, în calitate de legiuitor, luaţi aceste idei şi transpuneţi-le în texte de lege, nu luaţi copy-paste. Nu adoptaţi texte prin care să creaţi vid legislativ sau să fie texte contradictorii. Şi v-am spus de atâtea ori, în această comisie, vedeţi, că dacă abrogaţi acel articol, creaţi un vid legislativ. Nu aţi ascultat. Faceţi lucrurile de mântuială. Pentru că aveţi puse în funcţii cheie persoane care nu se pricep, care nu înţeleg despre ce e vorba, care - atunci când le explicăm - frunzăresc alte hârtii şi umblă pe telefon, aşteptând indicaţii preţioase de undeva, de mai sus. Nu e corect ceea ce se întâmplă, pentru că întreg Parlamentul este etichetat drept incompetent, doar pentru motivul că în aceste poziţii cheie sunt puse persoane care nu se pricep. Asumaţi-vă, asumaţi-vă răspunderea şi înlăturaţi aceste persoane care, fie au facultăţi făcute prin corespondenţă, fie au doctorate luate cum... nu se ştie. Şi ajungem la această situaţie. Şi ticăloşia poate fi făcută cu cap, chirurgical. Înlături textul care te interesează şi îl înlocuieşti cu ceea ce vrei, dar nu faci varză întreaga legislaţie penală, nu toci mărunt întreaga legislaţie privind justiţia, pentru că vrei să faci nişte modificări în două-trei poziţii care te interesează pe tine şi, în rest, laşi incompetenţii să umble dezlegaţi pe câmpii. Deci aveţi foarte mare grijă cu privire la aceste chestiuni. Pentru că aveţi în partid oameni competenţi, aveţi şi oameni competenţi. Dictatura, dictatura incompetenţei, asta e ceea ce faceţi dumneavoastră. Evident, textele sunt neclare. Şi vom ataca din nou la Curte. Şi, dacă va fi corectă Curtea, textele trecute de Senat vor fi acestea, adoptate la Camera Deputaţilor, suntem încredinţaţi că vom câştiga a treia oară la Curte. (Aplauze.)

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Alte intervenţii? Domnul Iordache.

Florin Iordache Mulţumesc, domnule preşedinte. Se impun câteva precizări de făcut. Noi am cerut, de fiecare dată, în comisie, tuturor care au ceva de spus, să spună, cu subiect şi predicat. Că avem colegi care nu pot lectura 3 pagini de motivare, argumentând că a fost târziu şi a fost seară, acesta nu e un motiv să stăm pe loc. Noi, Decizia Curţii, repet, am pus-o în concordanţă, ne asumăm. Noi, în campania electorală, am spus foarte clar că ne dorim o răspundere reală a magistraţilor. Pentru ca să existe răspunderea reală a magistraţilor, trebuie definită eroarea, reaua-credinţă şi eroarea judiciară. În aceste condiţii, atâta timp cât noi, şi o parte din asociaţiile profesionale, cu colegii de la UDMR şi colegii de la ALDE, am dat dovadă tot timpul de bună-credinţă şi am modificat această lege în concordanţă cu ceea ce am promis: să avem o răspundere reală şi să reglementăm foarte clar statutul judecătorilor şi procurorilor. Asta am făcut. Că avem colegi care blochează, că avem colegi melomani, care în Parlament ascultă muzică, că avem colegi care - atunci când ar trebui să lucrăm efectiv, şi le cerem texte - nu vin cu niciun fel de text şi doar combat şi fac declaraţii politice... Parlamentul nu poate sta pe loc, până când vom avea, de la un grup parlamentar sau altul, nişte propuneri concrete. Repet, aşa cum este textul, ne-am asumat. Ne-am asumat că avem nevoie de o răspundere a magistraţilor. Ne-am asumat că avem nevoie de o separare a carierelor judecătorilor şi procurorilor, că avem nevoie de o secţie specială, că avem nevoie de o independenţă a inspecţiei judiciare. Toate aceste lucruri ni le-am asumat şi le vom face. Cu toată opoziţia dumneavoastră, cu toate atacurile la Curtea Constituţională, aceste legi vor intra în vigoare. Sunt lucruri pe care ni le-am asumat şi pe care le vom face. Vă mulţumesc mult.

Petru Gabriel Vlase Dacă mai sunt intervenţii la dezbateri generale? Nu. La articole? Nu. Vot final. Domnul lider Suciu Vasile-Daniel.