Petru Gabriel Vlase 14. Proiectul de Lege pentru ratificarea Tratatului între România şi Republica Federativă a Braziliei privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală, semnat la Brasilia, la 13 iunie 2017. Comisia juridică, domnul Varga.
Vasile Varga Raport asupra Proiectului de Lege pentru ratificarea Tratatului între România şi Republica Federativă a Braziliei privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală, semnat la Brasilia, la 13 iunie 2017. Consiliul Legislativ şi Comisia pentru politică externă, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale au avizat favorabil acest proiect de lege care are ca obiect de reglementare formele de asistenţă judiciară în materie penală necesare în vederea facilitării dintre autorităţile judiciare române şi cele braziliene. Astfel, tratatul prevede notificarea actelor de procedură pentru comunicarea citaţiilor, fiind prevăzută transmiterea acestora cu cel puţin 40 de zile înainte de data stabilită pentru înfăţişare; localizarea sau identificarea persoanelor şi a obiectelor; efectuarea de comisii rogatorii, inclusiv audierea prin videoconferinţă, transferul temporar al persoanelor deţinute; executarea cererilor de percheziţie, sechestru şi confiscare; transmiterea de documente, materiale de probă şi obiecte; restituirea bunurilor; transmiterea spontană de informaţii; suportarea cheltuielilor ce decurg din executarea unei cereri de asistenţă, în funcţie de obiectul acesteia. Comunicarea între autorităţile judiciare române şi cele braziliene se va realiza prin intermediul Ministerelor de Justiţie ale celor două ţări, fără a fi exclusă comunicarea pe canale diplomatice. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, cu unanimitate de voturi, au propus plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestui Proiect de Lege pentru ratificarea Tratatului între România şi Republica Federativă a Braziliei.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Dezbateri generale? Domnul Ion Stelian.
Stelian-Cristian Ion Mulţumesc. Cred că este evident că vom vota. USR-ul va vota pentru această Lege de ratificare a Tratatului între România şi Brazilia, chiar dacă el va afecta tranzacţiile de "portocale" dinspre România înspre Brazilia. Pentru cine nu cunoaşte, în Brazilia termenul de "portocală" desemnează interpuşii. Interpuşii în infracţiunea de spălare de bani. Şi este ciudat cum unii văd într-o lădiţă "o portocală" şi fac mare tam-tam, dar când sunt prinşi cu tirul cu "portocale", pe care vor să le trimită către Brazilia, nu mai zic nimic. Închid paranteza spunând că acest tratat vine în completarea Tratatului de extrădare semnat în 2003 şi ratificat de România în 2004, moment de la care s-a schimbat cumva şi opţiunea turistică a multora dintre români, unii, foşti parlamentari. Brazilia a fost ocolită şi au fost preferate, în ultimul timp, ţări precum Costa Rica, Serbia, Madagascar. Ştiţi cu toţii la ce mă refer. Este un proiect aşteptat. Este un proiect foarte bun. Partea proastă, istoric vorbind, partea proastă este că iniţiativa a aparţinut părţii braziliene. A durat 9 ani de zile, din 2007 şi până în 2016, când România a hotărât să semneze acest tratat. Abia Guvernul Cioloş a făcut acest pas. După care a mai trecut un an de zile, când, cu două săptămâni înainte de a-şi da demisia, domnul Grindeanu, la fel, a dispus să se semneze acest tratat de ratificare a asistenţei judiciare în materie penală. Semnarea acestui tratat face un bine chiar şi celui mai iubit fiu al poporului, pentru că îi va facilita acestuia - mă refer, bineînţeles, la preşedintele Camerei Deputaţilor, mult stimatul şi iubitul domn deputat Liviu Dragnea -, îi va facilita acestuia posibilitatea să îşi dovedească sau nu nevinovăţia în faţa organelor judiciare braziliene. Deci, stimaţi parlamentari, mai ales de la putere, facilitaţi-i preşedintelui partidului această posibilitate, să răspundă în faţa organelor judiciare în mod civilizat, prin corespondenţă, să fie folosite mijloace tehnice de ultimă generaţie. Nu e normal să vină organele judiciare tocmai din Brazilia sau să meargă domnul Dragnea până acolo, să dea o declaraţie.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Domnul Moldovan.
Stelian-Cristian Ion Votaţi cu încredere legea, pentru că este foarte, foarte bună. (Aplauze.)
Sorin-Dan Moldovan Mulţumesc. Stimaţi colegi, Tratatul negociat este unul modern, răspunzând astfel evoluţiei fenomenului infracţional transnaţional şi îşi propune să faciliteze cooperarea judiciară bilaterală îndeosebi în lupta împotriva formelor grave ale criminalităţii, precum corupţia, criminalitatea organizată, traficul de persoane, traficul de droguri, traficul de arme, terorismul. Grupul parlamentar al PNL va vota pentru adoptarea proiectului de lege. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Domnul Márton Árpád.
Árpád-Francisc Márton Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Colegul nostru din partea Partidului Salvaţi România a avut un discurs politic de parcă am fi în faţa unei noi revoluţii în materie penală, am avea o lege substanţială, alta decât există, şi de acum încolo totul va merge şi mai bine datorită Guvernului Cioloş. Ei bine, această lege este o lege de ratificare a unui tratat. A unui tratat cu o nouă ţară, aidoma altor zeci de tratate pe care le avem cu alte ţări. Nimic ieşit din comun. Evident, o vom vota. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Nefiind amendamente, proiectul de lege merge la votul final.