4 iulie 2018 – Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (PL-x 406/2018) ( rămas pentru votul final ).

Petru Gabriel Vlase Doamna Turcan, procedură.

Raluca Turcan Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Partidul Naţional Liberal vă solicită să scoateţi de pe ordinea de zi de astăzi Proiectul de Lege referitor la Codul penal, aşa cum îl cunoaşte toată lumea, întrucât sunt încălcate dispoziţiile regulamentare referitoare la punerea la dispoziţie a parlamentarilor, în vederea dezbaterii acestui raport cu cel puţin 24 de ore înainte. Ţin să vă menţionez ca argument - sper eu, în plus, pentru a vă decide să votaţi în favoarea propunerii Partidului Naţional Liberal - că dezbaterile în Comisia specială de modificare a Legilor justiţiei, pe Codul penal s-au încheiat aseară, la o oră destul de târzie - colegii nu au avut timp să vadă tot raportul elaborat de Comisia specială, şi, din nefericire, dacă astăzi, în stilul care caracterizează în ultima perioadă dezbaterea din Camera Deputaţilor, acest proiect de lege nu va fi dezbătut consistent, temeinic, în bună cunoştinţă de cauză, riscăm să aruncăm ţara în haos şi să o punem la dispoziţia infractorilor şi corupţilor. Este, dacă doriţi, din nou la maximă responsabilitate din partea fiecăruia dintre dumneavoastră. Eu aş dori să aveţi conştiinţa împăcată că aţi citi fiecare articol, că l-aţi înţeles, că aţi urmărit sensul fiecărui articol din Codul penal şi fiecare dintre dumneavoastră, care veţi da vot pe acest proiect de lege, vă veţi asuma şi consecinţele acestui vot nenorocit pentru ţara noastră.

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc, doamnă.

Raluca Turcan ... şi pentru românii cei mulţi. Aşadar, vă solicităm, încă o dată, să scoateţi de pe ordinea de zi de astăzi raportul privind votul pentru Codul penal.

Petru Gabriel Vlase Propunere de scoatere de pe ordinea de zi. Vot, vă rog. (Domnul deputat Stelian-Cristian Ion solicită să ia cuvântul.)

Petru Gabriel Vlase Vot, şi după vot... (Vociferări.) Este o propunere, nu am cum să nu o supun votului. 50 de voturi pentru, 92 de voturi împotrivă. Propunerea dumneavoastră a fost respinsă. Domnul Stelian.

Stelian-Cristian Ion Domnule preşedinte, Am aceeaşi solicitare, dar vreau să vă invoc un alt articol din Regulamentul comun. Acest raport trebuie depus cu cel puţin 3 zile înainte, pentru a fi dezbătut în plen. Vreau să vă spun că ieri, în Comisia specială...

Petru Gabriel Vlase Domnule deputat, numai o secundă, dacă... Fiind în şedinţa unei Camere, invocaţi Regulamentul Camerei respective, nu Regulamentul comun.

Stelian-Cristian Ion Regulamentul Camerei Deputaţilor presupune un termen de două zile în cazul procedurii de urgenţă. Şi dacă ne raportăm la Regulamentul Camerei Deputaţilor, termenul este de două zile. Deci este un termen mai mare. Pe de altă parte, ieri s-a stabilit şedinţa Comisiei speciale, cu încălcarea termenului de 24 de ore, care este prevăzut tot în Regulament. Eu înţeleg că vă grăbiţi, dar trebuie să vă grăbiţi respectând legea şi respectând regulamentele. Pe de altă parte, vă invoc aici faptul că în raportul pe care l-am primit în urmă cu o oră şi jumătate, şi pe care sunt convins că foarte puţini, spre niciunul dintre dumneavoastră nu aţi apucat să-l citiţi, se inserează anumite greşeli cu privire la amendamentele propuse de USR. Am identificat cel puţin două greşeli, şi lucrul acesta trebuie corectat. Unde în altă parte decât în Comisia specială? Pentru că s-au grăbit atât de tare reprezentanţii dumneavoastră în această comisie, s-au inserat asemenea greşeli. Dacă sunt intenţionate, înseamnă că avem de-a face cu alte fapte. Dacă nu sunt intenţionate, haideţi să le reparăm şi să trimitem la Comisia specială, pentru că este foarte grav să apară în raport nişte amendamente pe care nu le-am propus niciodată în acea formă.

Petru Gabriel Vlase Deci prima propunere a fost deja votată. Plenul s-a pronunţat. Aveţi propunere de retrimitere?

Stelian-Cristian Ion Da.

Petru Gabriel Vlase Propunere de retrimitere. Vot, vă rog. 52 de voturi pentru, 97 de voturi împotrivă. Propunerea a fost respinsă. Doamna Turcan, procedură. Ultima, vă rog

Raluca Turcan (Aşază la tribună un cordon negru.) Puteţi să-l consideraţi ca doliu pentru democraţia românească, dacă astăzi veţi reuşi să daţi votul final. (Vociferări.) Domnule preşedinte de şedinţă, Dumneavoastră, la solicitarea PSD, aţi agreat să daţi votul final astăzi, pentru că vă este teamă că mâine nu veţi avea suficiente voturi pentru votul final pe Codul penal.

Petru Gabriel Vlase Doamnă deputat...

Raluca Turcan Aşadar, pe procedură şi pe regulament.

Petru Gabriel Vlase Doamnă deputat...

Raluca Turcan Permiteţi-mi să fac propunerea.

Petru Gabriel Vlase Sigur, dar vreau să vă corectez. Eu nu agreez nimic. Eu supun votului propunerea.

Raluca Turcan Nu, m-am adresat dumneavoastră, dar când am spus "aţi agreat", mă refeream la colegi, la majoritatea parlamentară.

Petru Gabriel Vlase Nu am agreat, am luat act de votul plenului.

Raluca Turcan Cei care au votat "pentru" înseamnă că agreează această manieră, domnule preşedinte.

Petru Gabriel Vlase Este altceva!

Raluca Turcan Mulţumesc pentru intervenţie.

Petru Gabriel Vlase Vă rog.

Raluca Turcan Ce vreau să vă propun în numele Partidului Naţional Liberal, este să mutăm acest punct de pe ordinea de zi. Primul - pentru că special aţi solicitat şedinţă de vot final pentru Codul penal, pe poziţia 25, astfel încât să intre la votul final în şedinţa de mâine. Vă reamintesc că în plenul Camerei Deputaţilor a fost votat programul Camerei Deputaţilor, cu şedinţă de vot final joi. Doar pentru că vă este teamă că nu veţi avea votul, pentru că staţi în doi parlamentari să vă treceţi această nenorocire pentru democraţia românească, aţi mutat şedinţa de vot final astăzi. Aşadar, propunerea PNL este să fie votul final măcar mâine, astfel încât, sper eu, oameni pe care pot încă să-i privesc în ochi să aibă conştiinţa împăcată că au citit articolele care fac atât rău ţării noastre.

Petru Gabriel Vlase Am înţeles.

Raluca Turcan Vă mulţumesc.

Petru Gabriel Vlase Deci propunerea cu votul final a fost agreată de plen. Propunerea cu mutarea o luăm în considerare. Vă rog, propunere de mutare - poziţia 1 să devină poziţia 25. Vot. 49 de voturi pentru, 102 voturi împotrivă. Propunerea dumneavoastră a fost respinsă. Încheiem aici procedurile. Începem. 1. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie - PL-x 406/2018; procedură de urgenţă Vă rog, comisia. Domnul Iordache.

Florin Iordache Mulţumesc, domnule preşedinte. Vă prezint raportul comisiei. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Proiectul de Lege are ca obiect de reglementare punerea în concordanţă a Codului penal cu Deciziile Curţii Constituţionale, cât şi cu Directivele europene. Membrii comisiei au examinat propunerea legislativă adoptată de Senat în şedinţa de ieri şi au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte un raport de admitere. În urma dezbaterilor, vă propunem raportul cu amendamentele admise la Anexa nr. 1, amendamentele respinse la Anexa nr. 2. Şi, să nu mai intervin încă o dată, pentru că este procedură de urgenţă, vă propun ca, după dezbaterile generale ale grupurilor, timpul de dezbatere să fie o oră.

Petru Gabriel Vlase Nu am fost atent. Aţi propus timpul de dezbatere?

Florin Iordache O oră.

Petru Gabriel Vlase O oră, da? Vot. 100 de voturi pentru, 51 de voturi împotrivă. Adoptat. Vă rog, dezbateri generale din partea grupurilor. Domnul Cupşa. Vă reamintesc, stimaţi colegi, că, fiind în procedură de urgenţă, avem 5 minute dezbateri generale, câte un vorbitor de grup.

Ioan Cupşa Mulţumesc, domnule preşedinte. Regret ceea ce s-a întâmplat în această zi, ce se va întâmpla... anticipez ce se va întâmpla şi o să vă spun de la bun început că Partidul Naţional Liberal nu va vota propunerea de modificare a Codului penal, astfel cum ea a trecut prin Senat şi astfel cum a trecut prin şedinţa Comisiei speciale de ieri. Doamnelor şi domnilor de la putere, PSD-ALDE, Nesocotiţi în mod vădit Regulamentul Camerei Deputaţilor, nesocotiţi Constituţia României, nesocotiţi tratatele la care România a aderat, nesocotiţi Convenţia de la New York, pe care aţi ratificat-o în anul 2004, dar, cel mai important lucru, nesocotiţi interesele cetăţenilor, nesocotiţi nevoia de siguranţă a cetăţeanului, aşa cum nesocotiţi şi nevoia de securitate socială a fiecăruia dintre noi. În tot demersul dumneavoastră există un fir roşu - tot ceea ce s-a întâmplat atât prin procesul legislativ care a modificat Codul de procedură penală, cât şi prin acest proces legislativ care tinde să modifice Codul penal -, firul roşu este că urmăriţi să protejaţi în exclusivitate interesele infractorilor. Vă propuneţi să modificaţi legea în aşa fel, încât faptele săvârşite de infractori, infracţiunile să fie imposibil sau foarte greu de pedepsit. Vă propuneţi, de asemenea, protejând interesele infractorilor condamnaţi, să-i eliberaţi cât mai devreme din penitenciare. Acesta este firul roşu al demersului dumneavoastră. Niciun moment - subliniez acest lucru - niciun moment şi nici printr-un text normativ pe care l-aţi modificat atât în Codul de procedură penală - peste 320 de texte normative modificate, precum şi cele peste 70 de modificări normative pe care le veţi impune prin vot, prin puterea majorităţii, deci aproape 400 de texte normative modificate - niciunul dintre ele nu se referă la persoana vătămată, nu se referă la cetăţeanul care a fost vătămat ca urmare a demersurilor, a faptelor, a acţiunilor, inacţiunilor infractorilor pe care îi protejaţi. Niciunul dintre textele normative modificatoare pe care le-aţi propus nu vizează siguranţa individului, nu vizează binele persoanele vătămate. Acesta este firul roşu din demersul dumneavoastră legislativ, un demers, de altfel, neconstituţional. Cum vă spuneam, nu vă interesează securitatea socială, nu vă interesează siguranţa individului, nu vă interesează să protejaţi drepturile şi interesele legitime ale concetăţenilor noştri. Aţi dezincriminat parţial sau total infracţiuni deosebit de grave. Aţi redus limitele pedepselor. Aţi stabilit alte pedepse mult mai blânde pentru unele dintre aceste infracţiuni. Aţi modificat termenele de prescripţie în aşa fel, încât să fie imposibil sau foarte greu de condamnat infractori care au săvârşit aceste fapte în trecutul apropiat. Aveţi tupeul - iertaţi-mă, nu este cel mai potrivit cuvânt, poate, dar subliniez, încă o dată - aveţi tupeul să declaraţi o Decizie a Curţii Constituţionale ca fiind lege, şi nu orice lege, ci Legea penală cea mai favorabilă. Aveţi tupeul ca împotriva Constituţiei să propuneţi ca o Decizie a Curţii Constituţionale să producă efecte retroactive. Şi faceţi toate aceste demersuri, călcaţi în picioare Constituţia României, cheia de boltă a democraţiei româneşti, o faceţi doar pentru a proteja interesele infractorilor. Ne întrebăm legitim, aşa cum s-au întrebat şi alţii, cui foloseşte acest demers legislativ? Cui foloseşte protecţia excesivă pe care dumneavoastră o acordaţi infractorilor? (Vociferări.) Foloseşte cumva domnului Dragnea? Foloseşte cumva domnului Tăriceanu? Foloseşte cumva altor lideri ai PSD-ALDE, pe care nu o să-i nominalizez, toţi fiind vizaţi de procese penale, în care sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni pe care le-aţi dezincriminat, cel puţin parţial.

Petru Gabriel Vlase Concluzionaţi.

Ioan Cupşa Vă spun cui nu foloseşte însă acest demers. Nu foloseşte cetăţeanului simplu, care trebuia să fie protejat - şi acesta este scopul ultim al legislaţiei penale. Scopul legislaţiei penale, în ultimul său demers şi cel mai important, este să protejeze drepturile şi interesele legitime al cetăţeanului, ale cetăţeanului onest. Nu vă mai vorbesc de funcţia preventiv-educativă a dreptului penal, a legislaţiei penale, pentru că vă este foarte greu să înţelegeţi astfel de cuvinte. Pentru a încheia, Partidul Naţional Liberal nu poate să voteze un astfel de proiect legislativ, nu poate să gireze un astfel de demers care, încă o dată, protejează în exclusivitate interesele infractorilor.

Petru Gabriel Vlase Vă mulţumesc.

Ioan Cupşa Vom ataca la Curtea Constituţională această lege de modificare şi vă garantez că, acum, Curtea Constituţională ne va da dreptate, pentru că textul normativ, pe lângă toate aceste mizerii despre care vă vorbeam, are şi o calitate slabă, execrabilă. Este, de asemenea, un text care conţine... un text normativ...

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc, domnule deputat.

Ioan Cupşa ... sau mai multe texte normative care conţin texte neclare, texte contrarii, chiar şi paralelisme legislative. Adică vă faceţi pe mai departe treaba cum ştiţi şi cum nu face cinste acestui Parlament. (Aplauze.)

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc.

Ioan Cupşa Vă mulţumesc.

Petru Gabriel Vlase Şi eu. Domnul Ion Stelian.

Stelian-Cristian Ion Cred că motto-ul zilei de astăzi ar trebui să fie "Visul oricărui infractor este să scrie chiar el Codul penal.". Dezbaterile de astăzi nu sunt atât despre Codul penal, sunt despre nişte modele pe care puterea actuală le oferă în societate. Există modelul meritocraţiei, modelul celui care învaţă, care respectă regulile şi care este premiat pentru asta şi mai există şi modelul în care prostul clasei, bătăuşul, golanul şcolii este premiat, este adus la rang de conducător, de lider al acestei naţiuni şi este şi acesta un model, până la urmă. Am avut 50 de ani un model în care liderul suprem era un cizmar cu 4 clase. De ce nu am putea avea un model propus de PSD, în care infractorii, hoţii, golanii să conducă această ţară? Este propunerea dumneavoastră. Evident că noi ne vom opune din răsputeri unui asemenea model pe care îl propuneţi dumneavoastră. (Vociferări.) Justiţia a spus că domnul Liviu Dragnea ar trebui să ispăşească pedeapsa cu închisoarea pentru abuz în serviciu - este adevărat, în primă instanţă. Dar ce faceţi dumneavoastră, la 12 zile după? Modificaţi Codul penal, pentru a-l scăpa pe domnul Liviu Dragnea, şi nu este vorba numai de Liviu Dragnea. Şi Liviu Dragnea începe să devină un substantiv comun, aşa cum este Hagi Tudose, sau începe să devină un simbol, aşa cum a fost, spre exemplu, în literatură Dinu Păturică. Deci, nu este vorba doar despre Liviu Dragnea, este vorba despre foarte, foarte mulţi baroni locali, şi nu doar locali, baroni jupâni care şi-au pus în buzunar întreaga ţară şi care doresc, prin modificările acestea la Codul penal, să scape de răspundere, şi pe viitor să-şi vadă mai departe, nestingheriţi, de conducerea acestor teritorii pe care le deţin, acestor domenii vaste, feudale pe care le stăpânesc. Dacă nu ar exista imunitatea parlamentară, cu siguranţă unii români şi-ar putea pune problema ca această legiuire este una de favorizare a infractorului. Ştiţi că există în Codul penal favorizarea infractorului, iar dumneavoastră, prin aceste modificări, doriţi să se excepteze în mod expres adoptarea actelor normative. Nu era nevoie. Dispuneţi de imunitate parlamentară, oricum! Pe de altă parte, aceste modificări vor permite ca, pe viitor, primarii, preşedinţii de consilii judeţene să dispună după bunul plac de banul public, să dea cu preferinţă, prietenilor, verilor, unchilor, mătuşilor, contracte de milioane de euro, cu încălcarea legii, fără să suporte vreo consecinţă de natură penală. Vor putea pe viitor să dea autorizaţii de construire de supraetajări, de zeci de etaje, cu încălcarea legii, fără să suporte vreo consecinţă. Vor putea să dispună, dacă nu au făcut-o încă, retrocedări ilegale, să dea întregul mal al Mării Negre, să dea jumătăţi de oraşe prietenilor, rudelor mai îndepărtate decât gradul II, este adevărat, fără să suporte vreo consecinţă penală. Se va întâmpla pe viitor, ca situaţii de genul celor mai nefericite, aşa cum a fost cel de la Maternitatea Giuleşti. Vă spune ceva cazul acesta, Maternitatea Giuleşti? Au ars foarte mulţi bebeluşi acolo. Cazul Colectiv - vă mai amintiţi Cazul Colectiv, când au murit zeci de români? (Vociferări.) Acolo există acuzaţii de neglijenţă în serviciu, pe care dumneavoastră vreţi acum să o dezincriminaţi. Asta este realitatea! Mai departe. Dacă trei sau mai multe persoane îşi vor propune să constituie un grup infracţional pentru a asasina altă persoană, aşa, ocazional, cum spune textul pe care îl propuneţi, şi asta fără...

Petru Gabriel Vlase Vă rog să concluzionaţi, domnule deputat.

Stelian-Cristian Ion ... un beneficiu material direct, nu va fi un grup infracţional organizat, va fi un grup literar, de poezie, aşa, un cenaclu de poezie. Pe viitor... mai am câteva exemple, cred că vă interesează, nu cred că le ştiţi. Reducerea termenelor de prescripţie va face ca un violator să scape, dacă nu este prins în termen de 9 ani, în loc de 16, cum este acum în legislaţie. Un pedofil, în loc să poată fi prins în 10 ani, va scăpa după numai 7 ani. Nu contează anii aceştia? Nu contează să daţi posibilitatea organelor judiciare să-i prindă pe aceşti infractori?

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc, domnule deputat.

Stelian-Cristian Ion Nu mai vreţi exemple.

Petru Gabriel Vlase Vă rog...

Stelian-Cristian Ion Haideţi să vă mai dau câteva. Promit să închei foarte rapid.

Petru Gabriel Vlase Vă rog să concluzionaţi, deja aţi ieşit din timp!

Stelian-Cristian Ion Voiam să mă refer la confiscarea extinsă, care nu se va mai putea aplica aşa cum ar trebui, dar mă refer la un cuţitar, spre exemplu, care îşi taie victima pe faţă cu cuţitul, îi plăteşte operaţia, şi pentru simplul fapt că îi plăteşte operaţia prin care medicul îi coase acele cicatrice, va beneficia de reducerea limitei de pedeapsă cu o treime, pentru că aşa prevede textul pe care îl propuneţi dumneavoastră.

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc.

Stelian-Cristian Ion Iată ce cadouri minunate! Şi mai am multe exemple. Dacă mi-aţi fi permis, vi le spuneam! Spor la lucru, dragi colegi! (Aplauze.)

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Domnul Korodi Attila.

Attila Korodi Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, De mai bine de un an dezbatem legile care privesc organizarea sistemului judiciar, procedura penală, care a fost săptămâna trecută, acum Codul penal. Întotdeauna - şi aţi văzut - am zis şi eu ca lider de grup, şi preşedintele Uniunii, şi toţi colegii - este important şi a venit vremea ca toate Deciziile Curţii Constituţionale, ale Curţii Europene a drepturilor omului sau ale Directivei privind prezumţia de nevinovăţie să fie introduse în legislaţia românească, pentru că altfel drepturile fundamentale ale omului sunt lezate în România. Aşa s-a şi întâmplat şi este bine că s-a întâmplat. Până acum, toate legile care au fost votate de UDMR au avut, din punctul acesta de vedere, toate elementele acestea. Ieri, în comisia de specialitate am depus încă un set de amendamente, pe care credem că este nevoie să le adoptăm, ca şi Codul penal să fie în concordanţă cu Deciziile Curţii Constituţionale. Sperăm că aceste amendamente, dacă chiar au fost respinse în comisie, să fie adoptate în plen, pentru că altfel nu avem cum să susţinem adoptarea finală a Codului penal. Mulţumesc.

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Încheiem aici dezbaterile generale. Vă rog, pregătiţi cronometrul. Începem dezbaterile pe articole. (Domnul deputat Florin Iordache solicită să ia cuvântul.) Domnule Iordache, vă rog. La dezbateri generale.

Florin Iordache Mulţumesc, domnule preşedinte. Intervin foarte scurt, pentru că au fost foarte multe manipulări şi dezinformări. Suntem cumva la capăt de drum, un capăt de drum pe care noi ni l-am asumat, acela de a elabora Legile justiţiei, ultima dintre ele, nr. 304. Astăzi cred că Curtea Constituţională va respinge definitiv, şi în aceste condiţii va fi promulgată de preşedinte. Celelalte, repet, sunt în faza de a fi promulgate. Iată, Legile justiţiei, cele pe care dumneavoastră le-aţi contestat tot timpul şi spuneaţi că aduc atingere independenţei, creează nu ştiu ce... v-am spus de la început... Arătaţi-mi un singur articol care creează probleme sau care atacă independenţa. Nu aţi reuşit s-o faceţi, permanent aţi atacat la Curte, aţi căutat tot felul de subterfugii. Repet, din punctul meu de vedere, Legile justiţiei vor fi, în următoarele două săptămâni, promulgate definitiv. Acum, referitor la cele trei Coduri. Codul de procedură civilă l-aţi atacat deja. La atacul la Curte vă pricepeţi, dar nu prea vă iese! Păi, nu prea vă iese, pentru că nu aveţi argumente şi, fără îndoială, aşa cum aţi anunţat şi dumneavoastră, veţi ataca şi acest Cod. Fără îndoială, îl puteţi ataca, este dreptul dumneavoastră, dar asta nu înseamnă că dacă îl şi atacaţi, veţi avea dreptate! Ce ne-am propus noi? Ne-am propus încă din campania electorală să stopăm abuzurile. Am spus că cei care cu adevărat încalcă legea, să răspundă, dar nu pe presupuneri, pe simple declaraţii de martor sau pe nişte acte care apoi sunt retrase în instanţă - oamenii să fie cercetaţi şi apoi să fie achitaţi. Din punctul nostru de vedere, în ultima perioadă, zecile şi sutele de oameni care, în final, au fost achitaţi, ne-au creat o mare problemă şi de aceea am considerat că modificarea Codului penal trebuie să fie în concordanţă cu Deciziile Curţii, să fie în concordanţă cu Codul de procedură penală pe care tocmai l-am adoptat. Pentru corecta dumneavoastră informare, este vorba despre 70 de articole, nu este vorba despre câteva sute. Aceste articole, repet, sunt în concordanţă cu Directivele, cu Codul de procedură penală, cu Directivele europene, cu prezumţia de nevinovăţie, cu celelalte acte pe care, repet, din punctul nostru de vedere, odată cu consultarea corpului magistraţilor, cu corpul profesioniştilor, vi le propunem. Eu vă îndemn... Fără îndoială, există şi a existat în ultima perioadă o mare manipulare, dar cei care cu adevărat au încălcat legea vor răspunde. Nu vor răspunde cei cărora li s-au făcut degeaba dosare, cei care, ani de zile, au trebuit să-şi dovedească ei nevinovăţia. Am întors cumva Constituţia şi a rămas ca fiecare cetăţean să-şi dovedească nevinovăţia. Nu, oameni buni! Dacă cineva este vinovat, foarte bine, să meargă în faţa instanţei, pe baza unor probe certe, pe baza unor dosare reale, nu pe baza unor dosare inventate şi pe o reglare de conturi Eu vă îndemn cu toată încrederea şi cu toată responsabilitatea să votaţi acest Cod penal, pentru că vrem să revenim odată la normalitate, în România. (Aplauze.) Vă mulţumesc.

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Începem dezbaterea pe articole, stimaţi colegi. Vă rog, o să vă propun, ca de obicei, de la art.1 până la art. 10, intervenţii pe ambele anexe? Timpul de dezbatere... am spus o oră, cronometraţi timpul. Începeţi! Domnule Stelian, vă rog, de la 1 la 10. Să-mi spuneţi vă rog anexa şi numărul articolului sau numărul marginal.

Stelian-Cristian Ion De la respinse, număr marginal 1. Mai avem la 3. La 4, deja v-am spus la începutul şedinţei că există nişte greşeli în raport. Nu este amendamentul nostru, nu ştiu cum a apărut acolo. Mergem pe articole sau pe numărul curent?

Petru Gabriel Vlase Pe numerele marginale, să fie mai uşor de înţeles.

Stelian-Cristian Ion Mai avem la 5 marginal.

Petru Gabriel Vlase Începeţi să susţineţi, domnule deputat!

Stelian-Cristian Ion Bine! Marginal 1 se referă la titlul acestui proiect legislativ. A fost pornit ca o propunere de modificare a Codului penal şi, aşa, pe drum a mai fost agăţată şi Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, aşa încât, din start eu spun să ne rezumăm...

Petru Gabriel Vlase Domnule Cupşa, vă rog să luaţi loc undeva! Mă scuzaţi!

Stelian-Cristian Ion ... la modificarea Codului penal, aşa cum aţi propus dumneavoastră de la bun început şi să lăsaţi alte acte normative cu altă ocazie, aşa încât, titlul să fie doar de modificare a Codului penal, nu şi de modificare a Legii nr. 78/2000.

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. La nr. crt. 1, amendament respins - vot, vă rog. 54 de voturi pentru, 113 voturi împotrivă, 3 abţineri, un coleg care nu optează. Vot pentru forma din raport. 116 voturi pentru, 53 de voturi împotrivă, două abţineri. Forma din raport a fost adoptată. Vă rog, domnule Cupşa.

Ioan Cupşa Mulţumesc, domnule preşedinte. Susţinem amendamentul de la art. 1 privitor la scopul legii penale, cu introducerea art. 1 1 căruia o să-i dau citire - "Legea penală apară, împotriva infracţiunilor, România, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept". Vă rog să supuneţi votului acest amendament.

Petru Gabriel Vlase Amendament respins de la art. 1 1 . Cu suplimentarea era, da?

Ioan Cupşa Da.

Petru Gabriel Vlase Amendament respins - vot, vă rog. 53 de voturi pentru, 120 de voturi împotrivă, două abţineri. Respins. Vot pentru art. 1, în forma din raport. 118 voturi pentru, 57 de voturi împotrivă, 3 abţineri. Adoptat în forma din raport. Vă rog, domnule Stelian.

Stelian-Cristian Ion La marginal 3 - aplicarea Legii penale mai favorabile - avem o propunere mult mai simplă şi mai corectă, din punctul de vedere al formulării. În textul pe care l-aţi propus dumneavoastră se vorbeşte despre combinarea prevederilor din legi succesive. La combinări, la combinaţii din acestea nu ne gândim şi nu ne pricepem. Noi spunem mai simplu, se aplică legea mai favorabilă, în ansamblul său. Este o propunere care este în conformitate şi cu ce a solicitat CSM şi este un text mult mai simplu şi mai corect.

Petru Gabriel Vlase Am înţeles. Deci la marginal 3, amendament respins. Vot. 51 de voturi pentru, 119 voturi împotrivă, 8 abţineri, 2 colegi care nu optează. Vot pentru forma iniţială din raport. 123 de voturi pentru, 56 de voturi împotrivă, două abţineri, un coleg care nu optează. Continuăm. Este şi domnul Márton Árpád înscris la cuvânt. Este de la 1 la 10, nu ştiu pentru care exact.

Stelian-Cristian Ion Mai avem la 5 marginal o propunere. Domnule preşedinte, sun greşeli în raport! Renunţ la... este vorba despre completarea cu încă 4 alineate noi.

Petru Gabriel Vlase Vă rog să susţineţi ce aveţi de susţinut, amendamentul respins! Nu ştiu eu ce e scris acolo.

Stelian-Cristian Ion Nu, aici este vorba despre eliminare. Aici am greşit eu. Este vorba despre eliminarea celor 4 alineate - 1 1 - 1 4 de la art. 5

Petru Gabriel Vlase Deci nu este o greşeală în raport, v-aţi înşelat dumneavoastră! Eliminare, vot pe amendament respins. 60 de voturi pentru, 120 de voturi împotrivă, o abţinere, 4 colegi care nu optează. Eliminat. A rămas aşa. Vot pentru forma iniţială.

Ioan Cupşa Doar un moment, domnule preşedinte. Mai există un amendament...

Petru Gabriel Vlase Domnule Cupşa, suntem în procedură de vot. Vă dau cuvântul imediat cum termin procedura. Mai am un înscris la cuvânt. Nu veniţi la cuvânt fără să respectăm ordinea. Ne întoarcem dacă aţi uitat dumneavoastră. Vot pentru forma iniţială - 103 voturi pentru, 50 de voturi împotrivă, un coleg care nu optează. Domnul Iordache a cerut cuvântul pe o procedură, în calitate de preşedinte, după care vă dau cuvântul dumneavoastră, să vedem unde am sărit, ce am făcut.

Florin Iordache Stimaţi colegi, Ca să ştiţi ce votaţi... Colegii noştri de la PNL şi de la USR, care nu se înţeleg, ieri, în comisie, au spus aşa, punctual - toate amendamentele respinse, care au fost la Senat, să fie preluate, deci amendamentele dumnealor, la solicitarea celor două grupuri, sunt preluate de stafful tehnic. Dacă acum nu le mai susţin sau nu şi le regăsesc, este problema dumnealor. Dar, repet, sunt amendamentele depuse de Grupul PNL şi de Grupul USR. Puteţi să le susţineţi sau nu. Este problema dumneavoastră! Dar sunt amendamentele pe care dumneavoastră, punctual, le-aţi solicitat să fie introduse în anexă. Nu mai spuneţi că sunt greşeli, pentru că lumea crede altceva. Nu, greşeli sunt pentru că nu puteţi dumneavoastră urmări sau v-aţi făcut cumva dezordine! (Vociferări.)

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Acum, domnule Cupşa, domnule Stelian, haideţi! Vă rog.

Ioan Cupşa Să ştiţi că nu mă deranjează să stau lângă domnul Stelian Ion, aici, la tribună. (Vociferări.) Sigur, dumneavoastră puteţi comenta cum doriţi, grobian, aşa cum o faceţi acum, dar puteţi comenta în continuare, este dreptul dumneavoastră de a vă exprima.

Petru Gabriel Vlase Vă rog, domnule Cupşa, amendamentul!

Ioan Cupşa Deci la art. 17 alin. (1) şi alin. (2), în forma propusă de iniţiatori.

Petru Gabriel Vlase Poziţia 7, da?

Ioan Cupşa Da, avem un amendament de eliminare, pe care vă rog să-l supuneţi votului.

Petru Gabriel Vlase Eliminare.

Ioan Cupşa Încă o dată, art. 17 alin. (1) şi alin. (2).

Petru Gabriel Vlase Am văzut... art. 17 alin. (1) şi alin. (2), poziţia 7 - amendament de eliminare, amendament respins.

Stelian-Cristian Ion Vă dau doar un exemplu, ca să ştiţi despre ce este vorba. Dacă o bonă lăsată acasă - într-un raport contractual... aveţi un raport contractual cu bona - nu are grijă de acel copil al dumneavoastră, pe viitor nu va fi infracţiune, faptul că-l lasă nemâncat două zile şi moare de foame sau îl lasă în frig. (Vociferări.) Sau, dacă personalul de la pază, de la Centrala Atomoelectrică face nişte greşeli şi bubuie la Cernavodă - este un raport contractual, da, şi se elimină această prevedere (Vociferări.) Pe viitor, nu va fi infracţiune această omisiune. Despre asta este vorba! (Vociferări.)

Petru Gabriel Vlase Am înţeles. Domnule Solomon, îmi daţi voie? Deci eliminarea art. 17 alin. (1) şi alin. (2), amendament respins. Vot. 64 de voturi pentru, 119 voturi împotrivă, două abţineri, 2 colegi care nu optează. Art. 17 în forma din raport. Vă rog, vot. Dacă nu aveţi la poziţia 8, domnul Márton Árpád, la poziţia 9. La poziţia 8? Vă rog. Domnul Márton Árpád.

Árpád-Francisc Márton Deci punctul 8 dintre amendamentele admise...

Petru Gabriel Vlase Admise?

Árpád-Francisc Márton Admise, da, art. 39, punctul 9 dintre cele respinse. Deci este o problemă mare, recunoscută de toţi cei care activează în justiţie. Prin acea lege, adoptată prin asumare, s-a modificat forma prin care concursul de infracţiuni poate fi, mai mult, trebuie să fie pedepsit. Şi a devenit judecătorul - şi judecătorii spuneau, procurorii spuneau - a devenit un contabil. Era obligat să acorde o pedeapsă în funcţie de... şi s-a ajuns la enormităţi... pentru delapidare, furt s-au dat pedepse până în 27, 28 de ani. În afara situaţiei când omul este pedepsit pentru detenţiunea pe viaţă, cea mai gravă pedeapsă era de 15 ani până la 25 de ani pentru omor calificat. Şi atunci s-a dorit, de cei care activează în domeniu, să fie modificată această prevedere. S-a propus o modificare care, într-adevăr, a fost criticată de colegii noştri din USR, din PNL. Pe undeva, şi asta va duce la nişte pedepse mai blânde decât ar fi justificat. Pentru că s-a propus să se acorde pedeapsa cea mai grea plus un spor de 3 ani. Varianta noastră propusă este de revenire la lit. b), la forma din vechiul Cod, adică posibilitatea de a acorda până la maximul pedepsei respective, la care se poate acorda încă un spor de 5 ani, fără a depăşi maximul unei pedepse mai grave, ca să nu ajungem ca pentru furt să primeşti mai mult decât pentru omor. Deci, aceasta este varianta noastră şi v-am ruga să votaţi pentru punctul 9 dintre amendamentele respinse. (Domnul deputat Ioan Cupşa solicită să ia cuvântul.)

Petru Gabriel Vlase Tot aici? Vă rog. Şi domnul Stelian, tot aici.

Ioan Cupşa De data aceasta ne înţelegem cu UDMR. Este un amendament pe care l-am susţinut încă de la bun început, cel privitor la stabilirea la individualizarea pedepsei rezultate la concursul de infracţiuni. Şi, într-adevăr, forma pe care dumneavaostră o propuneţi este una nepotrivită. Sigur că trebuia înlocuit cumulul aritmetic parţial, cel care s-a dovedit complet nesănătos, trebuia înlocuit cu altă formă, iar forma cea mai potrivită este aceea la care ne-am gândit şi noi, şi cei de la UDMR, respectiv, să permitem judecătorului cauzei, la individualizarea pedepsei, după ce stabileşte una dintre pedepse, din cele 157, cum se întâmplă, de exemplu, într-o cauză celebră, şi mai apoi să poată majora, atunci când stabileşte pedeapsa rezultată, până la limita specială, iar dacă nici această limită nu este îndestulătoare, se poate adăuga un spor care poate merge până la 5 ani, cu acea restricţie - să nu depăşească cumulul aritmetic al pedepselor. O singură precizare - a intervenit o eroare în acest amendament - cuvântul "real", după cuvântul "concurs", nu trebuia să apară în acest amendament, amendament care ne aparţine şi nouă, în egală măsură, şi pe care l-am formulat cu mult timp înainte. Deci în caz de "concurs de infracţiuni", şi nu "concurs real de infracţiuni", vă rog să faceţi această corecţie, în speranţa că acest amendament, care este unul de bun-simţ şi care protejează interesele fiecăruia dintre noi, va trece la vot. Mulţumesc.

Petru Gabriel Vlase Am înţeles. Vă rog, domnule Stelian, tot aici?

Stelian-Cristian Ion Este foarte important acest amendament şi este şi foarte importantă şi precizarea pe care a făcut-o colegul nostru, mai devreme, în sensul acelei corecturi. Şi ar trebui, probabil, să confirme şi domnul deputat Márton Árpád că s-a referit la concursul de infracţiuni, indiferent că avem de-a face cu un concurs real sau cu un concurs formal, pentru că altfel lăsăm concursul formal neacoperit. Dacă facem această rectificare, vom vota şi noi "pentru", deoarece este o revenire la legislaţia anterioară, la Codul penal anterior şi este un tratament al concursului de infracţiuni care şi-a dovedit eficienţa în timp şi care nu a fost supus criticilor de neconstituţionalitate, de-a lungul timpului.

Petru Gabriel Vlase Bun. Deci suntem cu dezbaterile la punctul 9, art. 39, da? Amendament respins - vă rog, vot. 71 de voturi pentru, 118 voturi împotrivă, 3 abţineri. Respins. Vot pentru forma din raport. 121 de voturi pentru, 73 de voturi împotrivă, 4 abţineri, 2 colegi are nu optează. Adoptată forma din raport. De la 10 la 20, domnule Stelian?

Stelian-Cristian Ion La 10.

Petru Gabriel Vlase La 10.

Stelian-Cristian Ion Propunem eliminarea lit. c) şi revenirea la forma în vigoare. Supuneţi votului, pentru că am spus deja despre ce este vorba.

Petru Gabriel Vlase La 10, eliminare, da?

Stelian-Cristian Ion Da.

Petru Gabriel Vlase La 10, eliminare, vot, vă rog. 67 de voturi pentru, 126 de voturi împotrivă, 3 abţineri, 2 colegi care nu optează. A rămas forma din raport. Continuaţi.

Stelian-Cristian Ion La 12, vă rog să notaţi că este o greşeală în raport. Acolo unde greşim şi unde greşesc nu am vreo problemă să-mi asum, spre deosebire de dumneavoastră care nu prea faceţi lucrul acesta. Deci la 12 marginal, în raport - acest amendament se referă, chipurile, la concursul de infracţiuni. Nici măcar nu este trecut corect. Este art. 38 din Codul penal, nu este art. 39 şi nu am făcut vreo discuţie cu privire la definiţia concursului de infracţiuni, în cadrul comisiei. Şi cred că lucrul acesta ar trebui să vi-l amintiţi cu toţii. Aşa că trecem la 13 marginal, unde am propus eliminarea abrogării art. 62, care se referă la amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii. În cazul infracţiunilor cu privire la care s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, deci doar cu privire la aceste infracţiuni, legiuitorul, din 2009, a spus că este oportună aplicarea unei pedepse mai aspre. Şi anume, pe lângă pedeapsa cu închisoarea, să se aplice şi o amendă, tocmai pentru că s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial. Ei, această sancţiune s-a eliminat pur şi simplu din Codul penal şi solicităm eliminarea acestui text de abrogare.

Petru Gabriel Vlase Marginal 13, Anexa nr. 2, eliminare. Vot. 70 de voturi pentru, 130 de voturi împotrivă, două abţineri. Art. 62, în forma din raport. Vot. 135 de voturi pentru, 65 de voturi împotrivă, 4 abţineri. Adoptat în forma din raport. Continuaţi.

Stelian-Cristian Ion La 15 marginal...

Petru Gabriel Vlase Este ultima intervenţie, dacă înţeleg eu după timp, că nu-l văd afişat.

Stelian-Cristian Ion Poftiţi?

Petru Gabriel Vlase Nu mai văd timpul aici! 40 de minute. Nu văd timpul... numai puţin... Bun. Stafful, mă anunţaţi când ne apropiem... Continuaţi, domnule Stelian. Ne scuzaţi!

Stelian-Cristian Ion Cu rugămintea să ne spuneţi şi nouă cât timp mai avem la dispoziţie.

Petru Gabriel Vlase Aproximativ 40 de minute.

Stelian-Cristian Ion La 15 marginal, la circumstanţele atenuante obligatorii, am propus o variantă care introduce, pe lângă exceptările actuale din lege, şi alte exceptări. Spre exemplu, să nu poată fi aplicată circumstanţa atenuantă la furt calificat, la fraude comise prin sisteme informatice şi la vătămare corporală. V-am dat acel exemplu cu sluţirea, cu persoana căreia îi este plătită operaţia, dar mai este şi exemplul hoţului care vă pătrunde în casă, vă sparge uşa, şi după ce v-a plătit contravaloarea daunei materiale, adică aceea care constă în repararea uşii, beneficiază automat de circumstanţe atenuante. Nu este corect. Trebuie stabilite exceptări de la aceste circumstanţe atenuante obligatorii, pentru că, altfel, se va ajunge la situaţii aberante şi ne poate afecta pe toţi. (Vociferări.)

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Domnule Solomon, puteţi să ne lăsaţi? Vorbesc cu domnul Stelian. Avem o treabă aici de rezolvat. Suntem la plen. Art. 75 alin. (1), de la marginal 15, amendament respins. Vot. 62 de voturi pentru, 125 de voturi împotrivă, 3 abţineri. Respins. Vot pentru forma din raport. Domnule Cupşa, mai aveţi la art. 75? Vă rog, continuaţi, că voiam să votăm întreg articolul.

Ioan Cupşa Deci nr. 18 din lista de amendamente respinse - solicităm eliminarea alin. (3), de la art. 75, astfel cum a fost modificat. Pe scurt - "... împrejurările enumerate în alin. (2) au caracter exemplificativ..." - este în legătură cu circumstanţele atenuante, circumstanţe atenuante care produc în mod necesar, adică de îndată, efecte juridice, şi unde criteriile trebuie să fie obiective şi clar formulate. Nu putem lăsa un astfel de text, care este lax, în Codul penal. Vă rog să supuneţi votului.

Petru Gabriel Vlase 18, da?

Ioan Cupşa Da.

Petru Gabriel Vlase Eliminare de la art. 75 punctul 12. Vot. 71 de voturi pentru, 128 de voturi împotrivă, două abţineri. Supun votului întreg articolul 75, în forma adoptată la comisie, cu amendamentele admise. 129 de voturi pentru, 63 de voturi împotrivă, 3 abţineri. Adoptat. Continuaţi, domnule deputat.

Ioan Cupşa Domnule preşedinte, Vă rog să supuneţi votului amendamentul PNL, al USR şi al domnul deputat al UDMR, Márton Árpád, privind eliminarea modificării art. 100, cel care se referă la condiţiile eliberării condiţionate. Aţi redus drastic, în propunerea pe care aţi făcut-o, aceste fracţii de pedeapsă, fără să explicaţi, vreun moment, vreodată, în cursul ultimilor 9 luni, de ce este nevoie de această reducere a fracţiilor de pedepse, iar cei care acum se află în penitenciar trebuie să le execute înainte de a fi eliberaţi condiţionat. Deci nu a fost justificată nici pentru studiu, nici măcar printr-o argumentare, de la om la om, în dezbaterile care au avut loc, propunerea de modificare. Vă rog să supuneţi votului eliminarea modificării.

Petru Gabriel Vlase Eliminare... de la art. 100. Vot. 77 de voturi pentru, 117 voturi împotrivă, două abţineri. A rămas eliminat. Art. 100, cu amendamentele admise din raport. Vot. 120 de voturi pentru, 78 de voturi împotrivă, 3 abţineri. Adoptat. Continuăm. De la 20 la 30?

Stelian-Cristian Ion La 21 avem un amendament care se referă la alin. (2), la confiscarea extinsă. Ştiţi, unul dintre obiectivele acestei propuneri legislative l-a constituit punerea în acord cu Directiva Europeană referitoare la confiscarea extinsă. Ce face acest text? Exact contrariul. Adică, în loc să poţi dispune confiscarea extinsă mai uşor, bazându-te în principal pe disproporţia între averea persoanei condamnate şi bunurile dobândite licit, se va pune oprelişte, pe viitor, şi vor trebui nu doar elemente din acestea de fapt, cum este această disproporţie, ci vor trebui probe concrete ca a săvârşit o infracţiune de acelaşi gen cu cele săvârşite înainte. Deci este total greşit! Ministerul Justiţiei a avut o propunere de nou articol, art. 112 1 , cu două alineate. Ce s-a făcut în comisie? S-a aluat alin. (1) - şi este bine că s-a votat alin. (1), pentru că are o formă corectă - numai că la alin. (2) se strică tot ce s-a făcut la alin. (1), în sensul că s-a votat în comisie o dispoziţie contradictorie cu alin. (1), care prevede oprelişti şi condiţii în plus faţă de cele din Directivă. Ca atare, propunerea noastră de text este următoarea: "Confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii." Precizare - urmează ca acea porţiune referitoare la confiscarea extinsă, de la terţi, să fie preluată din propunerea CSM şi ea se regăseşte la alin. (9) şi la alin. (10).

Petru Gabriel Vlase Comisia, intervenţii? Fiţi calm, domnule Iordache! Voci din sală : O să pice la CCR!

Florin Iordache Nu o să pice la CCR, staţi liniştiţi! Stimaţi colegi, ca să ştiţi ce votaţi... Deci la confiscarea extinsă, unde avem o Directivă Europeană, noi am preluat şi amendamentul Ministerului Justiţiei, este doamna secretar de stat, dar, în plus, am preluat şi amendamentul CSM. Ce spunem acolo? Instanţa, în momentul în care dă o hotărâre pe baza căreia îşi formează convingerea... pe baza cui? Pe baza probelor! Deci instanţa nu poate să-şi formeze convingerea doar... - cel asupra sau cei asupra cărora există suspiciunea că au produs o infracţiune -, pe baza probelor administrate. Deci ce este greu şi nu puteţi înţelege dumneavoastră, că instanţa trebuie să administreze nişte probe şi pe baza probelor...? Pentru că, repet, de la început am spus stop abuzurilor. Deci pentru a nu mai fi abuzuri, instanţa, pe baza probelor... Este greu? Nu este greu. Deci nu are ce să pice la Curte! (Aplauze.)

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Domnule Cupşa, aveţi intervenţii aici? Trebuie să fac vot. Dacă nu aveţi intervenţii... La punctul 21, da? OK. Am înţeles. Vă rog.

Ioan Cupşa Deci Partidul Naţional Liberal propune eliminarea textului adoptat de Senat, cel care se găseşte în iniţiativa legislativă. Şi să vă dau un exemplu, domnule Iordache, de ce nu aveţi dreptate. Aţi formulat un text, aici, la lit. b), care spune aşa: "...din probele administrate rezultă că bunurile provin din activităţi infracţionale..." Dacă rezultă că din aceste probe bunurile provin din activităţi infracţionale, intervine confiscarea specială, şi nu confiscarea extinsă. Aşadar, felul în care aţi formulat acest text este unul absolut nefericit, neagă chiar esenţa instituţiei juridice a confiscării extinse. Subliniez, încă o dată. Dacă din probele administrate rezultă că bunurile provin din săvârşirea unei infracţiuni, acele bunuri trebuie confiscate, aplicându-se instituţia juridică a confiscării speciale. La confiscarea extinsă se confiscă acele bunuri care nu s-a dovedit că provin din săvârşirea unei infracţiuni, dar faţă de care există prezumţia că pot proveni din săvârşirea unei infracţiuni, pentru că există un dezechilibru vădit între avere şi veniturile licite ale infractorului. Ceea ce se dovedeşte însă - şi am solicitat şi eu - şi ce trebuie dovedit cu probe certe, este tocmai existenţa acestui dezechilibru vădit între valoarea averii infractorului şi valoarea tuturor veniturilor licite pe care le are. Sunt două lucruri complet diferite. Este un haloimăs aici, o amestecare între două norme juridice care reglementează instituţii juridice diferite. Mulţumesc. Supuneţi votului, vă rog.

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Facem două voturi de respinse, pentru că sunt pe acelaşi subiect. De la poziţia 21, amendament respins, USR. Vot. 69 de voturi pentru, 126 de voturi împotrivă, o abţinere. Şi la poziţia 22, eliminarea solicitată de Grupul PNL. Tot amendament respins. Vot. La art. 112 mai aveţi intervenţii, la respinse? Da? Vă rog.

Stelian-Cristian Ion La 112 1 , marginal 24, avem propunerea de eliminare a următorului text: "Decizia instanţei trebuie să se bazeze pe probe certe, dincolo de orice îndoială, din care să rezulte implicarea persoanei condamnate în activităţile infracţionale producătoare de bunuri şi bani." Este evident că, de vreme ce a fost condamnată acea persoană, condamnarea s-a produs în baza unor probe. Dar, acum, s-a făcut afirmaţia mai devreme că va trece fără nicio problemă acest text, la Curtea Constituţională. Eu spun aşa, domnule deputat Iordache. Dacă nu va trece şi va pica, vă daţi demisia din funcţia pe care o aveţi? (Vociferări.)

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc.

Stelian-Cristian Ion Ar fi corect, pentru că aţi mai spus de câteva ori aşa şi au picat la Curte acele texte.

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc.

Stelian-Cristian Ion Ce vreau să spun? Nu... haideţi... facem abstracţie... dacă vreţi răspundeţi, dacă nu, nu. Este vorba despre lucruri diferite. Una este ca în baza probelor să demonstrezi că acele bunuri au provenit din nişte infracţiuni de natura celor de la lin. (1) şi alta este să demonstrezi, în baza probelor, că există o disproporţie între averea infractorului şi bunurile deţinute şi dobândite licit. Deci sunt lucruri cu totul diferite. Şi distincţia aceasta nu a fost făcută de colegul nostru.

Petru Gabriel Vlase Am înţeles. Mulţumesc. La poziţia 24, eliminare, amendament respins. Vot. 68 de voturi pentru, 131 de voturi împotrivă, o abţinere. Eliminat. Forma iniţială - vot. 135 de voturi pentru, 68 de voturi împotrivă, o abţinere. La art. 112 1 dacă mai sunt intervenţii? Atunci, vă supun votului art. 112 1 , în forma adoptată de comisie, cu amendamentele admise. 137 de voturi pentru, 70 de voturi împotrivă, o abţinere. Adoptat. Domnule Cupşa?

Ioan Cupşa Domnule preşedinte, La nr. crt. 31 este o propunere de eliminare, pe care o facem noi, Partidul Naţional Liberal, USR şi domnul deputat al UDMR Márton Árpád. Nu există vreo justificare pentru micşorarea termenului de prescripţie a răspunderii penale. Nu a existat vreun argument. Nici măcar n-au încercat să argumenteze cei care au propus această modificare legislativă. Nu se impune. Vă rog, supuneţi votului propunerea.

Petru Gabriel Vlase Eliminarea de la art. 154... Intervenţii, domnul Stelian. Pe acelaşi subiect.

Stelian-Cristian Ion Da. V-am dat exemplu mai devreme. Vă mai dau un exemplu. Am vorbit despre violatori. Un pedofil care nu va fi prins în 7 ani şi jumătate, va scăpa bine mersi de pedeapsă, "graţie"... din cauza acestor prevederi pe care le propuneţi dumneavoastră. La fel şi un funcţionar public care săvârşeşte un abuz în serviciu de 10, 20, 100 de milioane de euro, pentru, în favoarea unui prieten al său, cu încălcarea legii, evident. Deci asta propuneţi. În loc de 10 ani, cât are timp acum organul judiciar... la abuzul în serviciu modificaţi şi pedeapsa... Ca atare, acum, în 14 ani ar putea fi dovedit de organele judiciare că a săvârşit o faptă. Potrivit noilor reglementări, de la 14 ani se va ajunge la 7 ani şi jumătate, timp în care sau după care va scăpa bine mersi.

Petru Gabriel Vlase Domnule Cupşa, tot aici?

Ioan Cupşa Da. Pe scurt, dacă cineva a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu în vara anului 2013, le poate mulţumi celor de la PSD-ALDE. Este o cauză de nepedepsire. Nu va fi pedepsit acel ins, care, încă o dată, a săvârşit abuz în serviciu, indiferent cât de gravă este urmarea faptei pe care dânsul a săvârşit-o. Reţineţi acest lucru, vara anului 2013... prin modificările legislative pe care le faceţi! Şi fac o precizare - era vorba de 16 ani, de termen de prescripţie specială pentru fapte deosebite, dacă începea urmărirea penală. Acum este vorba de 7 ani şi jumătate. Bun. Mai departe, dacă îmi permiteţi, solicităm eliminarea modificării de la art. 155, pentru a se reveni la forma în vigoare. Este vorba, în mod esenţial, despre prescripţia specială. Dacă în prezent începe urmărirea penală şi se săvârşesc acte de urmărire penală împotriva infractorului, suspect sau inculpat, curg alte noi termene de prescripţie. Termenul maxim, însă, la care se împlineşte prescripţia, în prezent, este dublul termenului de prescripţie. În speţă, la abuzul în serviciu, chiar la unele dintre aceste fapte cu consecinţe deosebit de grave, erau termene de prescripţie de 8 ani, plus încă 8 ani, adică de 16 ani, timp suficient, pentru ca în astfel de cauze foarte complexe, complicate de-a dreptul, organele de urmărire penală să-şi îndeplinească obligaţiile, iar în urma procesului penal să fie condamnat, sigur, dacă cel care a săvârşit această infracţiune merită. Subliniez, încă o dată, parcă este o diferenţă între 7 ani şi jumătate, termen de prescripţie specială, şi cei 16 ani care se aplică în prezent abuzului în serviciu şi altor infracţiuni grave. Aşadar, vă rugăm să supuneţi votului eliminarea modificărilor art. 155 şi revenirea la forma în vigoare. (Domnul deputat Corneliu Bichineţ solicită să ia cuvântul.)

Petru Gabriel Vlase Domnule Bichineţ, interveniţi aici, la subiectul acesta? Vă rog.

Corneliu Bichineţ Stimaţi colegi, Domnule preşedinte de şedinţă, În curând, drumurile noastre se vor despărţi. Dumneavoastră o să mergeţi pe o zonă a misterului...

Petru Gabriel Vlase La subiect, domnule deputat.

Corneliu Bichineţ ... noi o să rămânem aici... la durere...

Petru Gabriel Vlase La subiect, vă rog.

Corneliu Bichineţ Domnule preşedinte, Referitor la abuzul în serviciu. Se discută de 6,7 luni de zile. Fiecare grup parlamentar a analizat în interiorul lui, acolo, cam cum definim abuzul în serviciu. Am participat la o discuţie cu colegii liberali, de dimineaţă, şi am întrebat şi eu care este definiţia abuzului în serviciu, în viziunea liberalilor. Şi nu am obţinut un răspuns. Acum, nici noi nu considerăm că ceva este dat odată pentru totdeauna. Şi Codul lui Hammurabi a mai suportat modificări. Codurile acestea trebuiau armonizate cu Directivele Europene, cu ceea ce a spus Curtea Constituţională. Însă, veţi rămâne în mintea mea, domnule Vlase, ca un om inteligent, dar un foarte bun manipulator, nu la fel de bun ca domnul Iordache, de altfel. Şi referitor la abuzul în serviciu, eu cred că nu trebuie să ne repezim să-l votăm imediat, pentru că cele mai multe dosare, la cei care lucrează în administraţia publică, sunt pe abuz în serviciu. Şi nu este corect. De asemenea, spulberaţi ideea aceasta care este neproductivă, ce se vehiculează în presă şi în lumea de afară, cum că un actor de la UDMR, un actor foarte bun, de altfel, şi pe scenă şi aici, un mecanic de la Călăraşi sau Giurgiu şi un coleg care a terminat Facultatea de Drept la 50 de ani şi a mai rămas şi repetent - toţi aceştia determină modificarea Codurilor penale. Eu vă aduc aminte... atunci, înainte de '89, când se făceau controale elevilor, la şcoală, la cei de la clasele a XI şi a XII-a, la băieţi... trecea doctorul... "... clinic sănătos...", iar la fete - semnul mirării, semnul întrebării, sau, la unele dintre ele, mai nurlii aşa, harcea-parcea. Mi-a trebuit un pic de timp să înţeleg termenul acesta. Şi am senzaţia că acest Cod penal este făcut harcea-parcea! Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Petru Gabriel Vlase Vă mulţumesc. Eliminare la punctul 31, art. 154. Vot. 83 de voturi pentru, 114 voturi împotrivă, o abţinere. Art. 154, în forma adoptată de comisie, cu amendamentele admise. Vot. 114 voturi pentru, 77 de voturi împotrivă, o abţinere. Adoptat. Continuaţi, vă rog. Până la 40 marginal?

Ioan Cupşa Vom susţine selectiv, de acum înainte. Se apropie timpul... La art. 173 nr. crt. 35 din Anexa amendamentelor respinse - vă solicităm eliminarea celor 4 noi alineate, de la alin. (2) până la alin. (5), cu cuprinsul care se regăseşte în iniţiativa legislativă. Aceste prevederi încalcă grav Constituţia României. O să dau citire primului alineat din propunerile pe care le faceţi, ca iniţiativă legislativă: "Sunt asimilate legii, în sensul alin. (1), şi Deciziile Curţii Constituţionale...". Deci Decizia Curţii Constituţionale, care este un act de jurisdicţie pe care Curtea Constituţională a României îl îndeplineşte în calitatea sa de garant al supremaţiei Constituţiei, devine, prin voinţa celor din PSD-ALDE, devine lege, adică act normativ. Nu doar atât, devine lege penală. Fiind lege penală, pe cale de consecinţă - este simplu pe firul acesta - devine şi legea penală cea mai favorabilă, Dacă este legea penală cea mai favorabilă, se va aplica şi de atunci, adică şi din urmă, adică se va aplica retroactiv, încălcând o dispoziţie expresă a Constituţiei României. Vă rog ca măcar acest amendament de eliminare a unor texte care sunt vădit neconstituţionale să-l votaţi. Mulţumesc.

Petru Gabriel Vlase Eliminarea de la poziţia 35, da? Vot. 69 de voturi pentru, 119 voturi împotrivă, o abţinere. Art. 173, în forma comisiei, cu amendamentele admise. Vot. 119 voturi pentru, 70 de voturi împotrivă. Adoptat. Vă rog, domnule Stelian. Domnule Turcescu, aveţi susţinere aici sau aţi apăsat din greşeală? Vă rog, domnule Stelian.

Stelian-Cristian Ion Suntem nevoiţi să sărim peste foarte multe amendamente. La marginal 53, favorizarea infractorului - practic, aici aţi stabilit nişte imunităţi, am spus mai devreme, pentru parlamentari, dar nu era nevoie, pentru că parlamentarii au oricum imunitate. Deci nu vă faceţi griji pentru votarea acestui Cod prin care favorizaţi infractorii. Organele judiciare, iarăşi, dobândesc imunitate totală, prin lit. b), şi dobândesc imunitate şi experţii. Orice expert, pe viitor, va putea să favorizeze o parte, cu rea-credinţă - ştim foarte clar că face lucrul acesta - şi nu va suporta vreo consecinţă. Dacă asta vă doriţi, votaţi. Noi vom vota împotrivă! Deci propunerea este de eliminare a textului.

Petru Gabriel Vlase 53, da? (Domnul deputat Ioan Cupşa solicită să ia cuvântul.) Tot aici? Vă rog, domnule Cupşa.

Ioan Cupşa Intervin doar pentru a sublinia. Mărturia mincinoasă nu va mai fi considerată ca fiind infracţiunea de favorizare a infractorului. Falsul pe care îl va face un expert într-o expertiză care va fi probă într-un dosar penal sau civil - vorbim aici despre dosare penale, în esenţă, pentru că vorbim despre favorizarea infractorului - în egală măsură nu va mai însemna favorizarea infractorului. Vă rog, gândiţi-vă, atunci când veţi vota propunerea noastră de eliminare!

Petru Gabriel Vlase Eliminarea de la poziţia 53. Vot. (Domnul deputat Márton Árpád-Francisc solicită să ia cuvântul.) Aici? Stop, stop vot. Vă rog, domnule Márton Árpád.

Árpád-Francisc Márton Am crezut, domnule preşedinte, că se ţine ordinea...

Petru Gabriel Vlase Nu, nu v-am văzut, dar mă întorc...

Árpád-Francisc Márton Staţi, că aţi vorbit între 30 şi 40...

Petru Gabriel Vlase Mă întorc, am spus!

Árpád-Francisc Márton Nicio problemă! Am şi aici amendament. Noi propunem eliminarea doar a literei b) de la acest articol. Îl regăsiţi la amendamente respinse.

Petru Gabriel Vlase La 52?

Árpád-Francisc Márton Da!

Petru Gabriel Vlase La poziţia 52?

Árpád-Francisc Márton Da, da!

Petru Gabriel Vlase Deci, primul vot, eliminarea de la 52 - amendament respins, UDMR. Vot, vă rog. 64 de voturi pentru, 121 de voturi împotrivă, două abţineri. Votul al doilea de la respinse, poziţia 53, eliminare, USR. Vot, vă rog. 74 de voturi pentru, 116 voturi împotrivă, o abţinere. Vot pe art. 269, forma comisiei, cu amendamentele admise. Vot. 105 voturi pentru, 82 de voturi împotrivă. Adoptat. Domnule Márton Árpád, de la 30 până la 52? Şi mă întorc...

Árpád-Francisc Márton Da, poziţiile 47, 48, 49, la respinse - eliminarea amendamentelor propuse prin poziţiile 42, 43, 44... deci la ultraj. Nu considerăm că ar fi nevoie de o astfel de majorare.

Petru Gabriel Vlase Deci, poziţia 47, eliminare. Vot. 87 de voturi pentru, 109 voturi împotrivă, două abţineri. Eliminat... Poziţia 48, eliminare, la acelaşi articol. Vot. 84 de voturi pentru, 111 voturi împotrivă, două abţineri. Eliminat. Şi mai avem încă unul, la poziţia 49, la acelaşi articol, eliminare. Vot. 31 de voturi pentru, 152 de voturi împotrivă, 7 abţineri. Art. 257, cu amendamentele admise, forma din raport. Vot. 116 voturi pentru, 82 de voturi împotrivă, o abţinere. Adoptat în forma comisiei. Am rămas la 53. Până la 34...? Până la 64 mai sunt intervenţii? Nu. La 64, domnul Cupşa.

Ioan Cupşa Mulţumesc, domnule preşedinte. Am ajuns la infamul articol 297 - abuzul în serviciu. Timp de 9 luni am dezbătut legile justiţiei, codurile - Codul penal, Codul de procedură penală, Codul de procedură civilă - în Comisia specială şi până în ziua de ieri Partidul Social Democrat, deşi intenţiona de la bun început să modifice conţinutul acestei infracţiuni, acestei norme juridice, nu ne-a pus la dispoziţie niciun text. Şi ieri ne-a surprins... sau alaltăieri, dacă nu mă înşel. Alaltăieri ne-a surprins Partidul Social Democrat. Şi a trecut pe repede-nainte un text, aşa cum şi l-a dorit, un text care înseamnă dezincriminare parţială, un tratament juridic mai îngăduitor a acestei fapte de o gravitate deseori fără precedent. Subliniez un lucru. Au scos acest abuz în serviciu, chiar aşa dezincriminat parţial, dintre acele infracţiuni care, dacă produc consecinţe deosebit de grave, ar trebui să fie sancţionate şi pe măsură, adică cu limitele speciale majorate. Chiar şi acest lucru l-au făcut. Se pare că îi preocupă în mod special abuzul în serviciu. Doar dânşii şi noi toţii ştim de ce îi preocupă în mod special acest abuz în serviciu. Amendamentul nostru este un amendament pe care l-am formulat încă din cursul toamnei trecute, privitor la abuzul în serviciu, şi pe care doar l-am precizat ieri - respectă întru totul Deciziile Curţii Constituţionale nr. 405/2016, precum şi nr. 392/2017 şi respectă, de asemenea, toate condiţiile care sunt impuse de tratatele internaţionale, de Convenţia de la New York - şi citez aici art. 19 din acea convenţie pe care am ratificat-o - este de acord şi cu poziţia exprimată de Comisia de la Veneţia, comisia pentru democraţie prin drept. Citesc acest articol - "Fapta funcţionarului public care în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos..." - şi acum intervine modificarea - "... încălcându-şi obligaţiile de serviciu reglementate prin lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă sau care îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos prin încălcarea legii, a unei ordonanţe sau a unei ordonanţe de urgenţă, şi prin aceasta cauzează o pagubă materială gravă ori o vătămare gravă a drepturilor sau a intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică". Veţi remarca că prin introducerea sintagmei "pagubă materială gravă" respectiv, "vătămare gravă" ne-am supus întru totul deciziilor Curţii Constituţionale, care vorbesc despre stabilirea unui prag. Prag nu înseamnă o valoare exactă, un salariu minim, 5 salarii minime, 10 salarii minime, brute... aşa cum au înţeles unii dintre cei care au propus texte. Înseamnă doar să stabilim ca vătămarea pe care o produce această infracţiune care este deosebit de gravă să fie una de intensitate care să justifice tragerea la răspundere penală, respectiv, condamnarea infractorului. Şi asta am făcut. De asemenea, dacă aţi remarcat, am introdus ceea ce Curtea Constituţională ne-a cerut, ca încălcarea să fie a unei legi, a unei ordonanţe de urgenţă sau a unei ordonanţe de Guvern, sau, ca atribuţiile de serviciu care se încalcă să fie stabilite printr-un act normativ cu putere de lege. Altfel spus, acest text îndeplineşte întru totul exigenţele impuse de Deciziile Curţii Constituţionale, de tratatele la care România este parte, precum şi exigenţele constituţionale. Vă rog să-l votaţi. (Domnul deputat Stelian-Cristian Ion solicită să ia cuvântul.)

Petru Gabriel Vlase Numai un pic... Domnul Márton Árpád este înaintea dumneavoastră înscris. La 209... Păi, eu aşa văd... Márton Árpád, Ion Stelian... Îmi pare rău! Vă rog, tot la 297, domnule Márton Árpád?

Árpád-Francisc Márton Exact. Amendamentul este unul cu nr. 63.

Petru Gabriel Vlase L-am văzut. Este primul.

Árpád-Francisc Márton Deci este primul. O să vedeţi că şi în cazul nostru amendamentul nostru ne trimite la încălcarea unei legi, a unei ordonanţe sau a unei ordonanţe de urgenţă şi prin aceasta cauzează o pagubă materială gravă sau o vătămare gravă, certă şi efectivă a drepturilor şi aşa mai departe, lăsând la latitudinea judecătorului să analizeze gravitatea faptei. Totodată, am menţine pedeapsa de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. Deci este o diferenţiere între varianta de la poziţia 64 şi varianta adoptată de comisie. Vă mulţumesc. (Domnul deputat Stelian-Cristian Ion solicită să ia cuvântul.)

Petru Gabriel Vlase La 297, da?

Stelian-Cristian Ion Curtea Constituţională a vorbit despre prag, nu a vorbit despre un zid. Deci nu a spus că Parlamentul este obligat să pună un zid la abuzul în serviciu şi să nu se mai răspundă pentru 99% dintre cazuri. Această variantă de abuz în serviciu, în care se procură un avantaj material, prin terţi, este una dintre cele mai des întâlnite, şi varianta PNL, până şi varianta UDMR, şi varianta noastră - toate aceste trei variante presupun respectarea deciziei, astfel încât să nu fie dezincriminate 99% dintre fapte. Aşadar, vă solicităm votarea oricărei dintre aceste iniţiative.

Petru Gabriel Vlase Am înţeles. Avem 3 voturi pe 3 amendamente respinse. Încep cu primul, al domnului Márton Árpád, de la poziţia 63, amendament respins. Vot. 85 de voturi pentru, 116 voturi împotrivă, 3 abţineri. Respins. Amendamentul de la poziţia 64, al Grupului PNL, amendament respins. Vot. 72 de voturi pentru, 117 voturi împotrivă, 18 abţineri. Respins. Şi al treilea, al Grupului USR, de la poziţia 65, amendament respins. Vot. 71 de voturi pentru, 132 voturi împotrivă, două abţineri. Respins. Vă supun votului art. 297, cu amendamentele admise, în forma din raport. Vot, vă rog. 118 voturi pentru, 90 de voturi împotrivă. Adoptat. Timpul pentru dezbateri aprobat de plen a expirat. Începem votul pe amendamentele şi articolele admise, cu excepţia celor care s-au votat deja. Vă rog să vă pregătiţi cartelele. La titlu s-a votat. La art. 1 s-a votat. Art. 5, cu amendamentele admise. Vot, vă rog. 135 de voturi pentru, 69 de voturi împotrivă, 4 abţineri. Adoptat. Art. 16, cu amendamentele admise. Vot, vă rog. 134 de voturi pentru, 74 de voturi împotrivă. Adoptat. Art. 17 s-a votat. Art. 35, cu amendamentele admise. Vot, vă rog. 136 de voturi pentru, 71 de voturi împotrivă, o abţinere. Adoptat. Art. 39 s-a votat. Art. 62 s-a votat. Art. 64, cu amendamentele admise, în forma de la comisie. Vot. 146 de voturi pentru, 57 de voturi împotrivă. Adoptat. Art. 65, cu amendamentul admis. Vot, vă rog. 138 de voturi pentru, 69 de voturi împotrivă. Adoptat. Art. 75 s-a votat. (Doamna deputat Raluca Turcan solicită să ia cuvântul.) Suntem în procedură de vot!

Raluca Turcan Vă propunem o pauză de consultări de 5 minute întrucât modul în care dumneavoastră purtaţi dezbaterea astăzi încalcă art. 1 lit. f) din Hotărârea de înfiinţare a Comisiei speciale. Deci vă propunem o pauză de consultări, de 5 minute.

Petru Gabriel Vlase Pauză de consultări, un minut. (Consultări.) Mulţumesc. Continuăm. (Doamna deputat Raluca Turcan solicită să ia cuvântul.) Art. 75. Procedură. Doamnă Turcan, sunt în procedură de vot. Nu am voie să mai fac proceduri în timpul procedurii de vot. Vă rog, un minut.

Raluca Turcan Dacă îmi daţi şi microfonul, domnule preşedinte de şedinţă...

Petru Gabriel Vlase Nu-l dau eu...

Raluca Turcan Atunci să decideţi să mi se acorde microfonul!

Petru Gabriel Vlase Nici măcar asta!

Raluca Turcan Domnule preşedinte de şedinţă, 1. Dacă sunteţi în procedură de vot pe amendamentele admise, nu înseamnă că nu acceptaţi intervenţiile pe procedură. 2. Lit. f) din Hotărârea de înfiinţare a Comisiei speciale spune foarte clar - "Toate deciziile aceste comisii speciale trebuie să fie puse în acord cu concluziile raportului Comisiei de la Veneţia asupra relaţiei dintre responsabilitatea ministerială politică şi cea penală." Aşadar, astăzi aţi dat un vot, pentru că aţi respins propunerile de procedură ale Partidului Naţional Liberal de a lăsa colegii să citească ceea ce votează, de a avea timp să se informeze şi să facă un bine ţării acesteia. Însă, dumneavoastră, prin continuarea procedurii până la votul final, practic încălcaţi Decizia de înfiinţare a Comisiei speciale, care spune expres, votată de dumneavoastră, de colegii care ridică mânuţa pe toate amendamentele domnului Iordache, că aceste propuneri şi modificări trebuie să fie puse în acord cu raportul Comisiei de la Veneţia. Vă întreb? Când sunteţi consecvenţi, dragi colegi? Atunci când votaţi un text de hotărâre de înfiinţare a unei comisii care să respecte un raport...

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc.

Raluca Turcan ... sau să ţină cont de analiza unui raport al unei comisii speciale internaţionale privind combaterea corupţiei...

Petru Gabriel Vlase Vă mulţumesc, doamnă deputat. Am înţeles!

Raluca Turcan ... şi aplicarea justiţiei... sau... Daţi-mi voie să-mi închei ideea. Bănuiesc că nu vă ia foarte mult timp, pentru că oricum votul de la ora 14,00 vine! ... sau acum, când practic, pe repede-nainte, în necunoaştere, cei mai mulţi dintre dumneavoastră - am putea face un sondaj printre dumneavoastră - să vedeţi câţi cunoaşteţi cu adevărat consecinţele, textul, dar mai ales consecinţele articolelor votate. Când există consecvenţă? Când dictează domnul Iordache la comanda domnului Dragnea...

Petru Gabriel Vlase Doamnă, mulţumesc!

Raluca Turcan ... sau când vă asumaţi nişte parteneriate internaţionale...

Petru Gabriel Vlase O să vă opresc microfonul, deja!

Raluca Turcan Aşadar, vă rog, până o să-mi închideţi microfonul...

Petru Gabriel Vlase Nu vi-l închid, dar vă rog să...

Raluca Turcan Vă solicit, încă o dată, suspendarea dezbaterilor pe acest proiect şi vă rog să supuneţi votului!

Petru Gabriel Vlase Nu mai am cum să supun votului. S-au supus toate propunerile dumneavoastră la vot. Plenul a luat o decizie. Suntem în procedură de vot, pe articole. Art. 75 a fost adoptat în integralitatea sa, cu amendamente. Art. 83, vă rog. Vot. 136 de voturi pentru, 70 de voturi împotrivă. Adoptat. Art. 91, cu amendamentele admise, de la comisie. Vot. 174 de voturi pentru, 33 de voturi împotrivă, o abţinere. Adoptat. Art. 93, cu amendamentele admise. Vă rog, vot. 142 de voturi pentru, 74 de voturi împotrivă. Adoptat. Art. 96, cu amendamentele admise. Vă rog, vot. 141 de voturi pentru, 66 de voturi împotrivă, o abţinere. Adoptat. Art. 100 a fost adoptat în timpul dezbaterilor. Art. 112 1 a fost adoptat în timpul dezbaterilor. Art. 154 a fost adoptat în timpul dezbaterilor. Art. 155. Vă rog, vot. 130 de voturi pentru, 93 de voturi împotrivă. Adoptat. Art. 159 1 . Vot. 130 de voturi pentru, 76 de voturi împotrivă, 22 de abţineri, un coleg care nu optează. Adoptat. Art. 173 a fost adoptat la dezbateri. Art. 175. Vă rog, vot. 147 de voturi pentru, 75 de voturi împotrivă, un coleg care nu optează. Adoptat. Art. 177, cu amendamentele admise. Vă rog, vot. 149 de voturi pentru, 75 de voturi împotrivă, o abţinere. Adoptat. La poziţia 36, avem un articol nou, art. 187 1 . Vă rog, vot. 149 de voturi pentru, 74 de voturi împotrivă, două abţineri, doi colegi care nu optează. Adoptat. Art. 189. Vă rog, vot. 188 de voturi pentru, 11 de voturi împotrivă, 25 de abţineri, un coleg care nu optează. Adoptat. Art. 214. Vă rog, vot. 191 de voturi pentru, două voturi împotrivă, 32 de abţineri, doi colegi care nu optează. Adoptat. Art. 215, cu amendamentele admise de la comisie. Vot. 192 de voturi pentru, un vot împotrivă, 35 de abţineri. Adoptat. Art. 216, cu amendamentele de la comisie. Vot, vă rog. 189 de voturi pentru, 6 voturi împotrivă, 26 de abţineri. Adoptat. Art. 216 1 . Vot, vă rog. 193 de voturi pentru, două voturi împotrivă, 27 de abţineri, 2 colegi care nu optează. Art. 257 s-a votat la dezbateri. Art. 269, la fel. Art. 273, cu amendamente admise. Vot, vă rog. 153 de voturi pentru, 72 de voturi împotrivă, 3 abţineri, 2 colegi care nu optează. Adoptat. Art. 277, cu amendamentele admise de la comisie. Vot, vă rog. 192 de voturi pentru, 27 de voturi împotrivă, 6 abţineri, 2 colegi care nu optează. Adoptat. Art. 279. Vot, vă rog. 175 de voturi pentru, 32 de voturi împotrivă, 6 abţineri, 3 colegi care nu optează. Adoptat. Art. 287. Vă rog, vă rog. 188 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă, 30 de abţineri. Adoptat. Art. 290. Vot, vă rog. 149 de voturi pentru, 75 de voturi împotrivă, două abţineri, 2 colegi care nu optează. Adoptat. Art. 291. Vot, vă rog. 148 de voturi pentru, 72 de voturi împotrivă, două abţineri, un coleg care nu optează. Art. 292. Vot, vă rog. 152 de voturi pentru, 72 de voturi împotrivă, un coleg care nu optează. Adoptat. Art. 295. Vot, vă rog. 150 de voturi pentru, 75 de voturi împotrivă, un coleg care nu optează. Adoptat. Art. 297 s-a votat la dezbateri. Art. 298. Vot. 129 de voturi pentru, 97 de voturi împotrivă, o abţinere, un coleg care nu optează. Adoptat. Art. 308. Vot. 148 de voturi pentru, 77 de voturi împotrivă, un coleg care nu optează. Adoptat. Art. 309. Vot, vă rog. 147 de voturi pentru, 76 de voturi împotrivă, un coleg care nu optează. Adoptat. Art. 334, cu amendamente. Vot. 188 de voturi pentru, 21 de voturi împotrivă, 7 abţineri, 2 colegi care nu optează. Adoptat. Art. 335. Vot. 221 de voturi pentru, 5 abţineri, un coleg care nu optează. Art. 336. Vă rog, vot. 221 de voturi pentru, două abţineri. Adoptat. Art. 337. Vot. 218 voturi pentru, un vot împotrivă, două abţineri. Adoptat. Art. 338. Vot. 212 voturi pentru, o abţinere, un coleg care nu optează. Adoptat. Art. 342. Vă rog, vot. 151 de voturi pentru, 73 de voturi împotrivă, o abţinere. Adoptat. Art. 367. Vot, vă rog. 150 de voturi pentru, 77 de voturi împotrivă, un coleg care nu optează. Adoptat. Art. 384. Vot. 228 de voturi pentru, un vot împotrivă, o abţinere. Adoptat. Art. II, Dispoziţii tranzitorii. Vot. 170 de voturi pentru, 53 de voturi împotrivă, o abţinere, un coleg care nu optează. Adoptat. Art. III. Vot. 148 de voturi pentru, 82 de voturi împotrivă, un coleg care nu optează. Adoptat. Art. IV. Vot. 149 de voturi pentru, 75 de voturi împotrivă. Adoptat. Şi ultimul amendament de tehnică legislativă, de la Consiliul Legislativ. Vot, vă rog. 153 de voturi pentru, 55 de voturi împotrivă, 21 de abţineri. Am încheiat dezbaterile. Declar închisă şedinţa de dezbateri.