Florin Iordache Rog colegii să ia loc, să putem începe şedinţa de plen. Continuăm dezbaterile, stimaţi colegi. Şi vă anunţ că, din totalul celor 329 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa un număr de 122. Programul de lucru: până la 11,30 - dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi; la 12,00 - vot final; la încheierea şedinţei de vot final avem şedinţa Biroului permanent. Domnul Cucşa, vă rog. Şi apoi domnul Ion Stelian. Dacă la ordinea de zi? Domnule Cucşa, vă rog.
Marian-Gheorghe Cucşa Aici eram. Bună ziua! Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă rog ca Pl-x 751/2018 de pe punctul 24 să-l mutăm pe punctul 4 - Propunerea legislativă privind preluarea personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD... (Propunerea legislativă privind preluarea personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului - ajutor calificat, potrivit legii, aflate în finanţarea autorităţilor publice locale de pe raza judeţelor Arad, Hunedoara, Maramureş, Mureş şi Sibiu.)
Florin Iordache Oricum, eram... Este vorba despre raport comun - Comisia pentru apărare, Comisia pentru administraţie, da?
Florin Iordache Să înceapă votul.
Marian-Gheorghe Cucşa Şi mai am o propunere.
Florin Iordache Numai puţin, numai puţin. 93 de voturi pentru, un vot împotrivă. Adoptată. Şi, vă rog, a doua propunere.
Marian-Gheorghe Cucşa PL-x 439/2018...
Florin Iordache De la ce poziţie?
Marian-Gheorghe Cucşa De la poziţia 29. Să fie pe poziţia 7. Este Proiectul de Lege privind instituirea Zilei naţionale a gastronomiei şi a vinului românesc.
Florin Iordache Da.
Marian-Gheorghe Cucşa Poziţia 7.
Florin Iordache Bine. PL-x 439. OK. Să înceapă votul. 101 voturi pentru, o abţinere. Adoptată. Mai departe. Domnule Stelian Ion, doriţi să interveniţi? La ordinea de zi. Vă rog.
Stelian-Cristian Ion O chestiune de procedură. Potrivit Constituţiei, Parlamentul este singura autoritate legiuitoare. Mi se pare inadmisibil că Parlamentul României îşi dă din atribuţiile sale, cedează din atribuţiile sale Guvernului şi, în loc să se legifereze pe Codul penal şi Codul de procedură penală, se cedează acest atribut Guvernului, fără a mai discuta, fără a mai dezbate amendamentele şi proiectele de modificare, în Parlamentul României. Solicit tuturor colegilor deputaţi să nu accepte o asemenea manieră şi o asemenea încălcare a Constituţiei României. Este inadmisibil să fie călcată în picioare Constituţia României şi să nu respectăm votul pe care ni l-au dat românii. Ne-au dat vot să discutăm în Parlament şi să dezbatem în Parlament legile, nu să ne ascundem în spatele atribuţiilor Guvernului. Este foarte clar că există dificultăţi în Camera Deputaţilor pentru a se adopta modificări la Codul penal şi Codul de procedură penală. Şi acesta este singurul motiv pentru care se doreşte adoptarea - poate chiar mâine - a acestor modificări, în şedinţă de Guvern, în procedură de urgenţă.
Florin Iordache Da. Erau la "diverse", domnule deputat. Bun.