21 martie 2017 – Continuarea dezbaterii Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 10/2017). ( rămas pentru votul final )

Petru Gabriel Vlase Revenim la poziţia 5, la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 - PL-x 10... pe care l-am retrimis ieri, pentru raport suplimentar, la Comisia juridică. Vă rog, Comisia, să prezentaţi raportul suplimentar.

Vasile Varga Mulţumesc, domnule preşedinte. Într-adevăr, ieri după-amiază, am modificat raportul şi astăzi vă prezentăm un raport suplimentar asupra proiectului de lege pe care l-aţi enunţat dumneavoastră. Consiliul Legislativ şi Consiliul Superior al Magistraturii au dat un aviz favorabil proiectului de ordonanţă, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, de asemenea. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, cu personalitate juridică, care, potrivit legii, îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României. În urma reexaminării legislative, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu amendamentele admise şi redate în Anexa nr. 1 şi amendamentele respinse, care sunt redate în Anexa nr. 2.

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Deci ne-am oprit ieri la 85, cu... înţeleg că din raportul suplimentar amendamentul acesta a fost abrogat... Procedură.

Stelian-Cristian Ion Am aflat astăzi cu surprindere de faptul că ieri s-a ţinut o şedinţă a Comisiei juridice, fără să fim anunţaţi. Cei doi membri ai USR nu am fost, niciunul dintre noi, anunţaţi. Este împotriva Regulamentului, care prevede, la art. 52, convocarea să se facă cu cel puţin 24 de ore înainte. Deci este inadmisibilă această atitudine, să aflăm din plen că a existat o şedinţă a Comisiei juridice, fără să fim, niciunul dintre noi, anunţaţi, şi fără să avem posibilitatea de a ne exprima în cadrul şedinţei. Activitatea noastră nu poate fi pur formală, nu suntem aici pentru decor, vrem să fim respectaţi şi să ni se dea posibilitatea să ne exercităm atribuţiile.

Petru Gabriel Vlase Domnul Márton Árpád.

Árpád-Francisc Márton Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor, După cum ştiţi, inclusiv Curtea Constituţională a statuat că plenul este suveran, iar plenul, ieri, a votat retrimiterea la comisie, pentru ca să avem un raport astăzi, până la ora 10,00. Ca atare, în mod evident, plenul ştia că n-are cum să treacă 24 de ore de la momentul în care a dat votul, ca să fie convocată această comisie în 24 de ore. Deci anunţul s-a făcut de aici; unu. Doi. De obicei, în astfel de situaţii, se întruneşte comisia în timpul şedinţei, dar, cel mai târziu, la finele şedinţei. Nu ştiu cine şi cum a convocat şi ce... cum a fost omisă convocarea colegilor noştri din Grupul parlamentar al USR, dar în mod evident, din moment ce plenul a decis că azi dezbatem... (Vociferări.) Păi, verificaţi, vă rog, verificaţi ce este în stenogramă şi o să vă daţi seama că din punct de vedere al timpului trecut de la votul plenului până la dezbaterea aceasta, în total n-au trecut 24 de ore. Ca atare, nu avea cum să fie convocată şedinţa comisiei cu 24 de ore înainte. Sunt situaţii excepţionale, când pentru a rezolva o problemă urgentă trebuie să iei o decizie eficientă. Sau vreţi să treacă tacit? Că este cel mai eficient mod de a dezbate în Parlament. Vă mulţumesc.

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc, domnule deputat. Eu, ieri, am făcut aici o discuţie cu liderii dumneavoastră de grup, aţi avut liderul de grup prezent aici, a fost de acord cu procedura, v-a explicat domnul deputat mai înainte care e procedura, plenul e suveran, s-a luat o decizie. Îmi pare rău că nu v-au anunţat cei de la secretariatul Comisiei juridice, nu e treaba noastră. Continuăm. Vă rog, domnule Varga.

Vasile Varga Cele afirmate de colegul nostru, Márton Árpád, cred că sunt corecte, pertinente, pentru că ieri, în timpul dezbaterilor pe acest raport, au fost dezbateri pro şi contra, în cele din urmă, în timpul şedinţei ne-am retras, am discutat, chiar amendamentele propuse de domnul Márton, unele nu au trecut şi apar în anexă. Are un singur amendament, n-a mai trecut. Astăzi l-am scos, am făcut precizarea că este şi în Anexa nr. 1, şi în Anexa nr. 2. Nu exista posibilitatea să convocăm şedinţa Comisiei juridice, pentru că în timpul plenului am plecat la sală, pentru a dezbate acest proiect. Cu promisiunea că până la 10,00, astăzi, acest raport va fi la Biroul permanent. Mulţumesc.

Petru Gabriel Vlase Domnul Nicolăescu.

Gheorghe-Eugen Nicolăescu Domnule preşedinte de şedinţă, Cred că avem o problemă importantă din punct de vedere procedural. Şi nu cred că pe noi nu ne interesează modul în care se face sau nu convocarea deputaţilor pentru a putea participa la şedinţele comisiilor. De aceea, ar trebui să sesizăm astăzi că avem disfuncţionalităţi în ceea ce înseamnă aplicarea Regulamentului şi modalităţile cele mai optime de convocare a deputaţilor. Şi cred că o discuţie în Biroul permanent, privind modul de funcţionare a secretariatelor comisiilor, ar trebui să aibă loc. Şi în felul acesta cred că obiecţiile ridicate de colegul nostru îşi vor căpăta în timp, pentru noi, pentru toţi până la urmă, rezolvarea corectă. Deci vă solicit ca în Biroul permanent să discutaţi modalitatea cea mai bună prin care deciziile care se iau în plenul Camerei Deputaţilor să fie transmise imediat tuturor celor interesaţi. Şi atunci nu vom mai ajunge la asemenea situaţii. Mulţumesc.

Petru Gabriel Vlase Total de acord. Discutăm astăzi la Biroul permanent. Continuăm. De la punctul 86 la 96. Dacă mai sunt intervenţii? Vă informez că nu mai am niciun amendament admis. Dacă la respinse mai vrea cineva să ia cuvântul? Nu. Deci cu raportul suplimentar şi cu amendamentele admise şi respinse, legea merge la votul final. Revenim la ordinea de zi.