Petru Gabriel Vlase Bună ziua, stimaţi colegi. Vă rog să vă invitaţi colegii în sală! Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că sunt prezenţi până în acest moment 277 deputaţi. La primul punct al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor, din zilele de luni, 18 iunie, şi miercuri, 20 iunie 2018; programul de lucru pentru perioada 18-23 iunie 2018; lista rapoartelor depuse în perioada 13-18 iunie 2018 de comisiile permanente; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Vă rog, dacă la începutul şedinţei sunt intervenţii? Doamna Turcan.
Raluca Turcan Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Partidul Naţional Liberal vă solicită să retrimiteţi Comisiei speciale privind legile justiţiei punctul 2 al ordinii de zi, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135 referitor la Codul de procedură penală. PNL respinge cu fermitate procedura pe care dumneavoastră vă propuneţi să o adoptaţi astăzi şi anume, în necunoştinţă de cauză să începem, cei mai mulţi dintre noi, o dezbatere pe Codul de procedură penală, în condiţiile în care abia acum câteva minute a fost dat votul în Comisia specială. Deci, oameni buni, veţi primi o piatră de temelie pentru funcţionarea sistemului judiciar, Codul de procedură penală. În curând! Nici nu-l aveţi în faţă, cei mai mulţi dintre dumneavoastră! (Vociferări.)
Petru Gabriel Vlase Vă rog!
Raluca Turcan În Comisia specială votul s-a încheiat acum câteva minute, şi dumneavoastră va trebui să vă pronunţaţi într-o dezbatere pe amendamente şi un vot final, astăzi, schimbat prin procedură extraordinară, pe această lege.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc.
Raluca Turcan Este nefiresc. Justifică doar un comportament disperat, un comportament care nu are vreo logică...
Petru Gabriel Vlase Vă mulţumesc.
Raluca Turcan ... cu dezbaterea transparentă şi cu principiile democratice de elaborare a legilor în România.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc, doamnă Turcan. Vă rog, domnule Năsui, dacă aveţi altă propunere. (Vociferări.) Da, am reţinut, dar să vedem, poate este aceeaşi propunere!
Claudiu-Iulius-Gavril Năsui Mulţumesc, domnule preşedinte. Vă reamintesc, stimaţi colegi, chiar acum, în timp ce dezbatem sau ar trebui să începem să dezbatem în plen acest Cod de procedură penală, Comisia, care nu şi-a dat încă raportul, dezbate şi ea. Deci noi nu doar că nu avem raportul, dar ne pregătim să dăm votul final pe un lucru care nu s-a finalizat încă. Puteţi să faceţi ce vreţi cu majoritatea dumneavoastră, puteţi să faceţi absolut ce vreţi dumneavoastră, dar nu încălcaţi Regulamentul, pentru că lucrul acesta va avea consecinţe pe termen lung. Vor fi alte Guverne, alte legislaturi în Parlament care vor veni.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc.
Claudiu-Iulius-Gavril Năsui Dacă încălcăm Regulamentul, dacă nu respectăm acest minim de reguli democratice...
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc.
Claudiu-Iulius-Gavril Năsui ... atunci s-a terminat cu democraţia în România...
Petru Gabriel Vlase Domnule deputat, mulţumesc frumos!
Claudiu-Iulius-Gavril Năsui ... atenţie cu ce faceţi!
Petru Gabriel Vlase (Vociferări.) Vă rog, domnule Rădulescu! Domnule Rădulescu, vă dau un drept la replică, pentru că v-am apelat! Vă rog! Sunt intervenţii procedurale la începutul şedinţei, pe ordinea de zi. Avem o propunere deja. Supun votului retrimiterea la comisie a punctului 2, da? Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Vot, vă rog. 75 de voturi pentru, 136 de voturi împotrivă, 5 abţineri, un coleg care nu optează. Propunerea doamnei lider de grup a fost respinsă. Domnul Movilă, intervenţie procedurală pe ordinea de zi, sau altceva, procedural.
Petru Movilă Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Partidul Mişcarea Populară a votat pentru o discuţie serioasă privind acest proiect de lege foarte important. Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede termene clare, timpul în care raportul trebuie să ajungă înaintea plenului la dezbateri. Nu s-a întâmplat acest lucru. Cred că ar trebui măcar să vă asumaţi modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, care este mereu omorât de votul pe care îl dă majoritatea PSD-ALDE şi alţi susţinători, probabil mai mult sau mai puţin la vedere sau transparent.
Petru Gabriel Vlase Procedura!
Petru Movilă Este un proiect de lege... Pe procedură, domnule preşedinte...
Petru Gabriel Vlase Vă rog!
Petru Movilă Partidul Mişcarea Populară vă solicită amânarea cu două zile a dezbaterii, până miercuri, când vom avea şedinţă de plen, astfel încât măcar în cele două zile care vor trece până miercuri să avem timp să ne uităm pe acest raport, să putem dezbate în cunoştinţă de cauză. Este regretabil ceea ce se întâmplă! Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Raportul este deja scris. Urmează să fie distribuit liderilor şi grupurilor şi vom începe dezbaterile la cele două puncte în momentul în care vom avea rapoartele distribuite. (Doamna deputat Raluca Turcan solicită să ia cuvântul.) Vă rog, doamnă Turcan. Aţi avut cuvântul pe procedură.
Raluca Turcan Vă propun o pauză de consultări de 10 minute, întrucât dumneavoastră începeţi dezbaterile pe un proiect pentru care nu a fost primit încă raportul de la comisia de specialitate.
Petru Gabriel Vlase Tocmai vă spuneam că nu vom începe dezbaterile pe aceste proiecte... Nu dialogaţi cu mine în acelaşi timp... Nu vom începe dezbaterile până când rapoartele nu vor fi deja la dumneavoastră scrise. Mulţumesc. Domnul Stelian-Cristian Ion. (Doamna deputat Raluca Turcan solicită să ia cuvântul.)
Petru Gabriel Vlase Nu eu dau drumul! Daţi drumul la microfon. (Se adresează staffului tehnic.)
Raluca Turcan Am dreptul, în calitate de lider de grup, pe procedură, să vă solicit o pauză de consultări de 10 minute.
Petru Gabriel Vlase Vă rog, 3 minute pauză de consultări. După o scurtă pauză
Petru Gabriel Vlase Vă mulţumesc. Timpul de consultări a expirat, întrucât văd că liderii sunt fiecare la grupul lui. Domnule Stelian Ion, aveţi o intervenţie procedurală? Vă rog.
Stelian-Cristian Ion Art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor este foarte clar. Spune în felul următor: "... Raportul va fi imprimat şi difuzat deputaţilor cu cel puţin 3 zile înainte de data stabilită pentru dezbaterea proiectului de lege dau a propunerii legislative în plenul Camerei Deputaţilor", 5 zile în cazul în care Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Deci cu 5 zile înainte ar fi trebuit să primim acest raport. Sunt membru în Comisia specială, vă spun că s-au adus amendamente astăzi, la prima vedere. Raportul nu a fost prezentat nici măcar membrilor comisiei şi doream să verificăm şi noi acest raport şi să vă trimitem, să vă înmânăm un document din care să rezulte argumentele pentru care să nu votaţi această lege. Punând şedinţele în aceeaşi zi cu ziua în care s-a ţinut şedinţa de plen, se comite un foarte mare abuz, care este împotriva parlamentarismului, împotriva bunei-credinţe, împotriva oricăror norme de bună convieţuire între oameni.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc, domnule deputat.
Stelian-Cristian Ion Rugămintea este aceea de a retrage de pe ordinea de zi, pentru că avem un text pe care tocmai l-am invocat, care impune ca raportul să fie imprimat şi distribuit cu cel puţin 5 zile înainte, cu excepţia situaţiei în care toţi membrii Biroului permanent sunt de acord cu includerea pe ordinea de zi. Dar nu este cazul nostru. Nu a existat o astfel de unanimitate.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc.
Stelian-Cristian Ion ... astfel încât vă propun să respectăm Regulamentul.
Petru Gabriel Vlase Sigur! Şi eu vă propun să respectăm Regulamentul. La articolul imediat următor celui invocat de dumneavoastră, "La propunerea motivată a Biroului permanent, (...) fie şi în procedură de urgenţă, (...) poate aproba înscrierea pe ordinea de zi a proiectelor de lege sau a propunerilor legislative (...) în ziua şedinţei de plen..." (Vociferări.) Vă mulţumesc. (Domnul deputat Ioan Cupşa solicită să ia cuvântul.) Vă rog, domnule Cupşa.
Ioan Cupşa Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Nu aş fi intervenit dacă nu aţi fi făcut dumneavoastră o afirmaţie care era parţial corectă. Aţi uitat să citaţi şi acest text de esenţă al acestui alineat 3, respectiv că acea decizie se poate lua doar în unanimitate de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare. Or, după cum ştiu eu - şi probabil că dumneavoastră puteţi confirma - cel puţin Grupurile PNL, PMP şi USR nu au fost de acord cu introducerea pe ordinea de zi şi au avut această poziţie în Biroul permanent de astăzi. Mulţumesc, domnule preşedinte.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Mai sunt încă doi colegi de la PNL, procedural. Da, mulţumesc.