Petru Gabriel Vlase 10. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei Comisia? Comisia juridică?
Costel Neculai Dunava Mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Senatul a adoptat iniţiativa legislativă. În urma dezbaterii, membrii Comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise şi amendamentele respinse cuprinse în anexele care fac parte integrantă din prezentul raport. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Dezbateri generale? Domnul Stelian Ion. Domnule Nicolicea, veniţi puţin?
Stelian-Cristian Ion Vă mulţumesc. Voi citi un pasaj relevant din raportul MCV al Comisiei Europene cu privire la aceste modificări referitoare la incompatibilităţi. "Parlamentul ar trebui să asigure transparenţă totală şi să ţină seama, în mod corespunzător, de consultările cu autorităţile relevante şi cu părţile interesate în cadrul procesului decizional şi în activitatea legislativă legată de legile din categoria integrităţii..." - şi mă refer la incompatibilităţi, la conflicte de interese. Aşadar, în momentul în care adoptăm legi cu privire la incompatibilităţi, la conflicte de interese ar trebui să ne consultăm şi cu ANI, şi cu alte organisme care sunt actori în acest domeniu. Nu s-a făcut acest lucru nici de această dată. De la începutul acestui mandat s-au promovat - şi multe dintre ele au devenit deja legi - un număr de 5 proiecte - Pl-x 482/2017, care se referea la încetarea, şa ştergerea de drept a unor interdicţii; Pl-x 597/2017, care se referea la prescripţia răspunderii privind aceste fapte de incompatibilitate şi conflicte de interese; avem Pl-x 529/2017, care a fost deja declarat neconstituţional de Curte, cu puţin timp înainte, nu avem încă o motivare a Curţii; Pl-x 242/2018, pe care îl discutăm acum. Ce se vrea prin această lege? Primarii, viceprimarii - în primul rând cu privire la ei este o problemă - să poată desfăşura orice activităţi în domeniul privat care, chipurile, nu au o legătură directă cu activitatea lor. Cum, chipurile? Păi, chipurile, pentru că dacă spuneţi "...o legătură directă...", se presupune, per a contrario , că ar putea avea o legătură indirectă cu activitatea lor. În altă ordine de idei, primarii, viceprimarii trebuie să desfăşoare activitatea pentru care au fost aleşi şi pentru care sunt remuneraţi. La consilierii locali este altă problemă, pentru că remuneraţiile sunt foarte mici şi ar trebui să-şi câştige existenţa din ceva. Dar la primari, cel puţin, şi la viceprimari, la doamna Firea, la ceilalţi primari din toată ţara ar trebui să existe această limită şi să nu desfăşoare activităţi comerciale în ce domeniu doresc dumnealor, pentru că se interferează la un moment dat cu o activitate. Şi măcar că nu au timp să-şi vadă şi de afaceri şi să aibă grijă şi de urbea care i-a ales. De aceea, vom vota, categoric, împotriva acestui proiect, cu menţiunea că urmează şi un alt proiect. Deci avem o multitudine, o avalanşă de astfel de proiecte în materie de integrităţi şi de incompatibilităţi. Aveţi dorinţa, pe care v-o exprimaţi tot mai des, de a şterge aceste incompatibilităţi şi de a face, în România, fiecare ce doreşte. (Aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Domnul Roman?
Florin-Claudiu Roman Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor colegi, Am solicitat cuvântul în calitate de preşedinte al Comisiei pentru administraţie publică din Camera Deputaţilor. Nu vreau să intru în polemică cu absolut nimeni, însă vreau să avem o administraţie europeană. Şi vreau să spun aici un lucru pe care, poate, puţini colegi îl cunosc, sau cei care nu au avut tangenţe cu zona administraţiei publice. Le-am povestit colegilor din Comisia pentru administraţie o mică întâmplare, de acum câţiva ani, când eram vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba şi m-am întâlnit cu vicepreşedintele Regiunii Lyon din Franţa, care este a doua regiune, din punct de vedere economic, după Île-de-France. În cadrul discuţiilor cu acest reprezentant al administraţiei publice, am aflat următoarele. Dânsul ocupa trei funcţii, cumulate - era primarul unei comune, era vicepreşedinte al Regiunii Lyon şi era preşedintele unei autorităţi a statului francez, Autoritate aeronautică. Dânsul m-a întrebat cât câştig ca vicepreşedinte, un fel de omolog al Domniei Sale în administraţia din România. Câştigam la momentul respectiv 3.200 de lei şi eram ordonator de credite pe trei mii de miliarde. Mi-a fost ruşine să-i spun că salariul meu este echivalentul a o mie de dolari şi i-am spus că undeva spre o mie de euro... m-am uitat la partea de brut. Şi primul lui comentariu - "Nu este în regulă. Eu câştig 16.000 de euro şi cred că dacă aş câştiga 1.000 de euro aş fi predispus la fapte de corupţie..." Eu cred că vremea clişeelor în administraţie trebuie să treacă şi trebuie să înţelegem cu toţii că, dacă vrem oameni pregătiţi, dacă vrem oameni incoruptibili, dacă vrem oameni care să aducă bani europeni pe proiecte, trebuie să-i plătim şi trebuie să avem curajul să spunem treaba asta. De ce v-am dat acest exemplu? Pentru că domnul respectiv avea, pe lângă cele trei funcţii, şi un business, avea o mică fermă de produse lactate, unde se producea brânză şi alte chestiuni de genul acesta. Şi l-am întrebat - "...Domnule, păi, la noi, dacă ar fi aşa, ne-ar urca pe garduri! Cum aveţi dreptul, dumneavoastră, să aveţi trei funcţii şi să lucraţi şi în domeniul privat?..." Şi a spus foarte simplu - "... Suntem oameni care trăim în democraţie, asta spune legea, şi pentru treaba asta muncim, să avem o viaţă demnă, să nu fim corupţi şi să nu stăm niciodată la mila statului..." Vă rog din suflet, stimaţi colegi, în calitate de preşedinte, vă repet acest lucru până vor înţelege toţi! Nu vă mai uitaţi la aleşii locali ca la infractori. Sunt oameni legitimaţi prin votul cetăţenilor! Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Domnul Nicolicea.
Eugen Nicolicea Prin această lege, practic, s-a făcut egalitate între cei care sunt supuşi Legii ANI. Prefecţii au această posibilitate. Or, dacă prefecţii au această posibilitate, este evident că şi aleşii locali trebuie să aibă această posibilitate. Aberaţiile susţinute aici le-am auzit şi la comisie. Se insista: consilierii locali să nu aibă voie să desfăşoare vreo activitate. Cel care vorbea habar nu avea. Consilierul local nu trăieşte din indemnizaţia de consiliu şi este evident că nu are vreo restricţie de a lucra în domeniul privat şi aşa mai departe. Dar văd că nu a mai vorbit despre consilierii locali, a vorbit despre primari. Vreau să vă spun că, în domeniul rural, fiecare are şi el un loc, are animale pe care le creşte. Imaginaţi-vă că ar trebui să mai vândă din surplusul de produse şi este pus în starea de incompatibilitate, pentru că aşa vor gândi unii sau aşa gândesc unii, aşa cum l-aţi auzit pe vorbitorul dinaintea mea.
Petru Gabriel Vlase Domnul Radu Nicolaie.
Nicolaie-Sebastian-Valentin Radu Mulţumesc, domnule preşedinte. Şi eu i-aş ruga pe colegii de la USR să meargă un pic în comunele patriei, să vadă că s-a ajuns la situaţii aberante. Acolo unde primari care, înainte de a obţine mandatul, au avut diverse forme de exercitare a actelor de comerţ - persoane fizice autorizate, spre exemplu. Avem chiar în judeţul nostru un primar, care, înainte de a ocupa această funcţie, a încheiat un contract de finanţare cu fonduri europene, pe PFA, apoi a devenit primar, având obligaţia, pe de o parte, să-şi respecte proiectul încheiat înainte de a ajunge în această funcţie, iar pe de altă parte, de a respecta această lege a ANI, a incompatibilităţilor. Cred că nu trebuie să fim ipocriţi şi trebuie să înţelegem că, pentru a aduce oameni profesionişti în administraţia publică locală, trebuie să le dăm voie să-şi desfăşoare activităţile pe care le-au desfăşurat înainte de a ajunge în aceste funcţii, mai ales dacă nu au afaceri cu statul. Cum veţi aduce plusvaloare în administraţie, dacă nu veţi da voie acestor oameni să câştige sumele pe care le merită pentru munca pe care o prestează? Să nu uităm că motivaţia universală a muncii este câştigul. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Domnul Benga.
Tudor - Vlad Benga Bună ziua, dragi colegi! Mulţumesc, domnule preşedinte. În mod normal, nu aş fi intervenit în discuţia aceasta, dar se întâmplă că ieri, în Comisia pentru administraţie, am stat şi am dezbătut proiectul acesta de lege cred că aproape o oră din două, cât a durat întreaga şedinţă, şi problema este în felul următor. Este o lungă listă - mai ales Comisia pentru administraţie fiind o comisie în care sunt mulţi membri cu o experienţă îndelungată în administraţia locală - este o lungă listă de jelanii, despre cum în România, regimul legal al incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese este mai aspru decât în toată Europa - aceasta pe de o parte. Pe de altă parte, discutăm despre cum ne aşteptăm noi să obţinem performanţă din administraţie, dacă unii nu sunt plătiţi. Şi ţin să vă reamintesc că în cursul anului trecut aţi dat liber la mărirea salariilor în primării, pe acelaşi argument. Vă readuc aminte că avem un sistem şi o administraţie publică supradimensionate. Eu nu am ceva împotriva ideii de a răsplăti corect performanţa. Dar, dacă vrem să facem performanţă, haideţi să digitalizăm administraţia publică, haideţi să o dimensionăm, pentru că ceea ce ţinem în momentul de faţă este o administraţie uriaşă care nu produce performanţă. Acesta este un aspect. Pe partea cealaltă, însă, legat de argumentul unora de mai devreme - Doamne, ce regim fantastic, strict, comparativ cu celelalte ţări europene... şi cum la Parma şi la Lyon şi în diferite alte părţi ale Europei aleşii locali au dreptul să aibă business-uri. Problema este în felul următor. În aceste ţări occidentale şi civilizate, nu s-a furat ca în codru, aşa cum s-a furat în România în ultimii 25 de ani. Pe lângă lucrul acesta, există o grămadă de exemple de aleşi locali care au avut activitate privată dedicată spolierii resurselor statului, de la firme de borduri, la firme de asfaltare, la firme de tot soiul de lucruri care aveau relaţie directă cu extragerea banului public. Deci din punctul acesta de vedere, legat de această permanentă jelanie despre regimul atât de strict, realitatea este că România are o situaţie foarte specială. S-a furat ca în codru şi, dacă vrem să stopăm chestiunea aceasta, avem nevoie să ţinem aceste măsuri. Mulţumesc foarte mult. (Aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Domnul Márton Árpád.
Árpád-Francisc Márton Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor, După cum ştiţi mulţi dintre dumneavoastră, în mediul rural se aleg primari dintre bunii gospodari. Nu se alege partidul, ci se alege omul, pentru că fiecare cunoaşte pe fiecare. Şi atunci, dumneavoastră sunteţi de părere că, după ce este aleasă primar o persoană care are nişte terenuri, care, pentru a primi fondurile date pentru acea suprafaţă de teren, trimise de la Uniunea Europeană, să renunţe la ele, să-şi vândă eventual terenul, sau să nu fie persoană fizică autorizată înregistrată, pentru că altfel nu poate primi acele sume de bani care îi revin. Adică să nu aibă dreptul de a avea animale, pentru care să primească aceiaşi sumă trimisă de Europa, pentru că noi avem această specificitate, de a dori să fie aleşi doar oamenii fără avere, care nu au avut vreo activitate, iar singura lor activitate să fie cea de primar? Adică nu vrem să-i ţinem pe bunii gospodari, ci oamenii care nu sunt cunoscuţi pentru aşa ceva? Eu cred că este o ideea greşită şi poate unii dintre ei tocmai de aceea găsesc alte mijloace de a ajunge la anumite sume de bani. Este mai corect să le dăm posibilitatea să fie în continuare buni gospodari. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Domnul Paşcan.
Emil-Marius Paşcan Mulţumesc, domnule preşedinte. Distinşi colegi, Eu cred că abordăm mai mult filosofic decât realist acest subiect. Pentru că, atunci când candidează, un primar ştie la ce se înhamă. Dacă este un om de afaceri de succes, ştie că va trebui să se ocupe prioritar - şi s-ar cuveni exclusiv - de managementul administraţiei publice locale. Un bun primar, vă asigur, nu va avea timp să se ocupe de afaceri personale şi de alte lucruri de acest gen, pentru că proiectele pe care se cuvine să le desfăşoare în beneficiul comunităţii şi problemele multe pe care le are în gestiune, de la naşterea unui om şi până la mormântarea sa, sunt o grămadă de servicii, cele sociale, cele patrimoniale - toate ţin de primărie şi sunt indisolubil legate, iar primarul asigură managementul lor. Este cel care le manageriază. Ei bine, puneţi greşit problema, dacă o judecaţi în acest fel. A câştigat nişte proiecte, ştia la ce se înhamă, a devenit primar şi trebuie să renunţe la ele. Cine îl pune să candideze? Eu cred că şi în calitatea aceasta, a administraţiei publice locale, trebuie să profesionalizăm oameni. Şi, într-adevăr, să avem buni manageri. Dar, ia, gândiţi-vă, cum îl vulnerabilizaţi pe un primar pe care îl lăsaţi să vândă zarzavaturi, să facă comerţ şi, indirect, el va fi interesat, are şi poziţia prin care poate dicta, încât firmele, sigur, firmele lui nu fac afaceri cu primăria, dar indirect, cele care sunt în legătură cu primăria vor ajunge să-i acorde diverse bonificaţii. Şi îl vulnerabilizaţi, îl faceţi culpabil pe acest primar. Că va avea pârghiile puterii la îndemână şi, sigur, va avea toate posibilităţile, într-un fel sau altul, să-i stimuleze pe cei care fac afaceri cu el, adică în mod indirect să-şi ajute propria firmă. Aşadar, stimaţi colegi, eu cred că ar trebui, cu toţii, să acceptăm, o activitate didactică presupune altceva, o activitate literară este, la rândul ei, meritorie. Dar să-l transformăm pe edil în comerciant sau să-i dăm posibilitatea să desfăşoare activităţi în paralel este mult prea mult. Şi aici nu ţine doar de incompatibilităţi. Ţine de un fel onest, demn, de a privi funcţia publică. Şi, dacă te-ai înhămat la acea funcţie, lasă deoparte afacerile, până ce o închei. Mulţumesc. (Aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Domnul Rădulescu.
Cătălin-Marian Rădulescu Mulţumesc, domnule preşedinte. Aud de la microfonul acestui Parlament că trebuie să fie oneşti. Domnule coleg, oneşti, ca să spuneţi primarilor să fie oneşti, începeţi cu dumneavoastră. Dacă parlamentarul nu intră în conflict de interese şi plăteşte 10% când ajunge în conflict de interese, şi primarul trebuie să fie la fel. Nu mai faceţi diferenţe între unii şi alţii. Acesta e primul lucru. Al doilea lucru. Aşteptăm această lege, şi o aşteaptă toată lumea, de peste 3-4 ani de zile. Am ajuns să o discutăm şi, sper eu, astăzi să o trecem. Şi le mulţumesc colegilor liberali, dacă şi cred că o vor susţine, şi vom putea astăzi să reparăm ceva care toţi primarii aşteaptă să fie reparat de mulţi ani de zile. Aud, iarăşi, dintr-o altă parte a sălii, că primarii n-au voie să facă alte activităţi. Adică dumneavoastră credeţi că un primar care creşte oi sau care produce miere are vreo problemă cu activitatea primăriei? Sau că el în timpul liber pe care îl are, pe care dumneavoastră credeţi că nu-l are, nu poate să facă aceste activităţi, că trebuie să intre într-un conflict de interese? Eu cred că este o aberaţie. Şi această lege, în esenţa ei, de la început a creat numai abuzuri şi numai aberaţii. Şi eu sper ca astăzi, măcar pentru cei care sunt în procese, stimaţi colegi, adică peste 580 de primari, astăzi să facem o reparaţie morală. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Încheiem dezbaterile generale. Dacă la articole sunt intervenţii? La amendamente? Da.
Stelian-Cristian Ion Amendament respins la pct. 1 din raport. Se referă exact la acest articol care dă posibilitatea primarilor să desfăşoare funcţii şi în alte domenii de activitate din sectorul privat. Propunem eliminarea acestui amendament, cu următoarele precizări. E foarte important ce s-a spus de la această tribună, dar ce am susţinut noi, în esenţă, sunt următoarele idei. 1. Nu s-a făcut o dezbatere inclusiv cu Agenţia Naţională de Integritate, pentru a aduce argumente suficiente în sprijinul promovării unei astfel de idei. 2. De curând, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un proiect asemănător cu acesta. Şi am rugat, la Comisia juridică, să aşteptăm să vedem motivarea. Era vorba de eliminarea unei incompatibilităţi între funcţiile, inclusiv acestea, de primar, viceprimar, prefect, chiar şi parlamentar, şi calitatea de persoană fizică autorizată, de comerciant. Curtea Constituţională a spus că este neconstituţional un astfel de articol. Şi trebuia să vedem motivarea, pentru a nu promova o altă lege neconstituţională. În al treilea rând. Cine doreşte să facă afaceri poate face afaceri, e liber să o facă. Dar, înainte să candidezi, ştiai foarte bine care sunt criteriile şi care sunt limitele pe care ţi le oferă acea funcţie. Sunt avocat, am îmbrăcat roba, dar, vă spun sincer, deşi legea nu-mi interzice, pot intra în anumite procese, nu am timpul necesar să fac acest lucru. Nu poţi să faci bine şi un lucru şi altul. Da, consilierii locali, primarii trebuie să fie bine plătiţi. Dar ei trebuie să fie bine plătiţi de stat, de comunitatea care i-a ales, pentru că în slujba acestora îşi desfăşoară activitatea. Nu ne-am opus unei indemnizaţii decente, pentru că, într-adevăr, oamenii aceştia trebuie să aibă din ce să trăiască şi să aibă trai decent. Acestea sunt argumentele principale pe care le folosim în sprijinul acestui amendament de eliminare. Sperăm să ne fi făcut înţeleşi şi să votaţi în consecinţă. Mulţumim.
Petru Gabriel Vlase Amendament respins, deci la nr. crt. 1, domnule Stelian? 1, da? Amendament respins, vot, vă rog. 41 de voturi pentru, 96 de voturi împotrivă, o abţinere. Respins. Supun votului dumneavoastră forma iniţială a textului. Vot. 98 de voturi pentru, 39 de voturi împotrivă, 3 abţineri. (Vociferări.) Domnule Solomon şi domnule Floroiu, vă pot invita pe hol, că se aude de aici. Inclusiv ce vorbiţi se aude. Alte intervenţii la articole? Nu. Mulţumesc. Vot final.