Cătălin Drulă

Activitate

Afiliere politică

    15 decembrie 2020
    luare de cuvânt, Cătălin Drulă, Grupul USR - conform îndemnului de vot al viceliderului de la USR.

    15 decembrie 2020
    luare de cuvânt, Nu. Este o procedură care e în două părţi. Prima este confirmarea intenţiei, şi aceasta prin listarea numelor acum se constată, adică niciunul dintre deputaţi, după cum vom vedea, nu-şi retrage acea ...

    24 noiembrie 2020
    luare de cuvânt, Bună ziua! Cătălin Drulă, USR, Timiş. Votez conform Grupului USR, la toate proiectele de pe ordinea de zi.

    24 noiembrie 2020
    luare de cuvânt, Drulă Cătălin. Vot pentru.

    24 noiembrie 2020
    luare de cuvânt, Vot pentru.

    17 noiembrie 2020
    luare de cuvânt, Bună ziua! Votez conform Grupului USR. Cătălin Drulă, Grupul USR.

    10 noiembrie 2020
    luare de cuvânt, Grupul USR are următoarele opţiuni de vot: Poziţia 1 - "pentru"; Poziţia 2 - "abţinere"; Poziţia 3 - "pentru"; Poziţia 4 - "pentru"; Poziţia 5 - "împotrivă"; Şi poziţia 6 - "abţinere".

    10 noiembrie 2020
    luare de cuvânt, Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Fără îndoială, această măsură, a închiderii pieţelor agroalimentare, a fost una pripită şi nejustificată. Şi, mai degrabă pare o măsură luată în compensare, pentru că ...

    10 noiembrie 2020
    luare de cuvânt, Vă mulţumesc. Încă o lege cu dedicaţie. De data aceasta este o lege cu dedicaţie pentru două bănci care au luat bani de la statul român şi au împrumutat mai departe statul român. O suveică din care ...

    10 noiembrie 2020
    luare de cuvânt, Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. După cum ştiţi, sunt deja la a doua sesiune în care sunt lider de grup. Nu fac în niciun fel... nu folosesc această intervenţie procedurală pentru alte ...

    9 noiembrie 2020
    luare de cuvânt, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Domnule prim-ministru, Discutăm astăzi despre bugetul de stat pentru anul viitor. Acest buget, pentru 2021, trebuie, fără îndoială, aprobat de un Parlament ...

    3 noiembrie 2020
    luare de cuvânt, Mulţumesc. La punctul 2 - "abţinere". La restul o să votez de pe tabletă.

    3 noiembrie 2020
    luare de cuvânt, Da, sunt 14 proiecte pe... pentru votul final. O să le menţionez pe cele 4 la care votul nostru nu este "pentru". Deci doar pe cele la care votul nu este "pentru". Poziţiile 2 şi 3 - ...

    3 noiembrie 2020
    luare de cuvânt, Am ajuns şi la momentul Zilei naţionale a bicicletei. O clasă politică în jeep adoptă Ziua naţională a bicicletei. S-ar putea spune că este o ipocrizie foarte, foarte mare, în condiţiile în care, de ...

    3 noiembrie 2020
    luare de cuvânt, Drept la replică, domnule...

    3 noiembrie 2020
    luare de cuvânt, Drept la replică!

    3 noiembrie 2020
    luare de cuvânt, Mulţumesc, domnule preşedinte. Din nou Legea domnului Şerban Nicolae, cu păcănelele pe insule, se întoarce. Aţi mai amendat-o un pic la comisie. Văd că, săracul, domnul Vlad Bontea cade la sacrificiu ...

    3 noiembrie 2020
    luare de cuvânt, Mulţumesc, domnule preşedinte. Este evident neregulamentar acest raport. Biroul unei comisii - vă reamintesc domnule lider Simonis şi sper că mai aveţi respect pentru parlamentarism şi că putem şi ...

    3 noiembrie 2020
    luare de cuvânt, Vot!

    3 noiembrie 2020
    luare de cuvânt, Vot! Vot!

    3 noiembrie 2020
    luare de cuvânt, N-a apucat...

    3 noiembrie 2020
    luare de cuvânt, Nu e adevărat! Este aici viceliderul şi...

    3 noiembrie 2020
    luare de cuvânt, Trebuia să fie acordul meu. Fără acordul meu nu. Daţi-mi drumul la microfon! Nu suntem de acord. Deci nu există consensul liderilor. Grupul USR nu este de acord cu acest mod de lucru, cu desfăşurarea ...

    3 noiembrie 2020
    luare de cuvânt, Nu e... Nu e consens pe...

    27 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Poziţia 4 - abţinere. Poziţia 7 - împotrivă. Poziţia 8 - împotrivă. Poziţia 12 - abţinere. Şi atât.

    27 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Voi da citire proiectelor la care votul nu este pentru, ca să fiu mai rapid.

    27 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Vom vota această lege...

    27 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Foarte scurt. Cred că este bine-venită această ordonanţă de urgenţă şi digitalizarea în acest domeniu al documentaţiilor de urbanism, de construcţii, de arhitectură, de autorizaţii de construire şi ...

    27 octombrie 2020
    luare de cuvânt, E vorba de un raport comun asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 140/2020. Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia ...

    27 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Da. Mulţumesc.

    27 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Da, exact.

    27 octombrie 2020
    luare de cuvânt, ... conduc către ideea...

    27 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Da. Mulţumesc pentru oportunitate. Acest punct de pe ordinea de zi a venit cu raport de respingere, domnule preşedinte. Am discutat şi cu alţi membri ai Comisiei pentru cultură şi cu preşedintele şi ...

    27 octombrie 2020
    luare de cuvânt, E foarte simplu. Atunci când un teren care valorează 300 de milioane de euro este privatizat pe gratis, asta se numeşte tun imobiliar şi devalizarea statului. Despre probe sper să întrebe procurorii, ...

    27 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Avem un proiect de lege iniţiat de... L-aţi pierdut, dragi colegi... Hagi, nu? A spus Şerban Nicolae. L-aţi pierdut pe Gheorghe Hagi. Un proiect cu regim fiscal derogatoriu pentru cazinouri, pe ...

    27 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Da. Vreau să vă solicit introducerea pe ordinea de zi, prin consens, conform Regulamentului, a PL-x 578/2020. Este ordonanţa Guvernului pentru semnarea electronică a documentaţiilor de urbanism. A ...

    27 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Are drept la replică.

    27 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Mulţumesc, domnule preşedinte. Vom vota pentru ridicarea imunităţii. Vom vota la vedere. Am cerut să fie şi o cameră acolo, pentru cine doreşte să nu îşi expună votul, să fie vizibil. Eu nu ştiu dacă ...

    27 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Drulă Cătălin, USR - "pentru".

    27 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Drulă Cătălin, USR - pentru.

    20 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Vă mulţumesc, doamna preşedinte de şedinţă. Văd că e deja o tradiţie la toate aceste numiri, sunt singurul care ia cuvântul la dezbateri generale. Încă o dată, vreau să spun ce am spus şi în cazul ...

    20 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Da. Voi citi doar punctele unde nu avem vot "pentru", pentru că-i mai uşor aşa. La 5 avem abţinere. La 9 - împotrivă. La 11 - abţinere. Şi la 17 - împotrivă. Celelalte puncte sunt cu vot pentru.

    20 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Abţinere.

    14 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Da. Poziţia 1 - "pentru". Poziţia 2 - "pentru". Poziţia 3 - "pentru". Poziţia 4 - "împotrivă". Poziţia 5 - "pentru". Poziţia 6 - "pentru". Poziţia 7 - "împotrivă". Iar la vacantarea locului de ...

    14 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Da. Mulţumesc. Aş vrea să vă solicit, în ceea ce priveşte acest proiect de lege, care este foarte vechi în Parlament şi a fost respins de Senat, pentru că are destul de multe probleme tehnice, ...

    14 octombrie 2020
    luare de cuvânt, N-am fost secretar de stat...

    14 octombrie 2020
    luare de cuvânt, În legătură cu Guvernul care ar fi susţinut de USR, eu vă aduc aminte că era o coadă lungă de PSD-işti, aici, la sala Biroului permanent, care au votat acest Guvern. Acest Guvern a fost învestit cu ...

    13 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Da. Mulţumesc, domnule preşedinte. Iată o sală plină de parlamentari, voie bună, pumnii se ciocnesc. E ca o reuniune, aşa, după vacanţă. Care e motivul important al acestei reuniuni? (Vociferări.) ...

    13 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Da. E un vot complicat, la fel ca ordinea de zi de astăzi. Aşa că rog stafful să urmărească cu atenţie. Primele trei poziţii - "abţinere". De la poziţia 4 la poziţia 8 - "pentru". Deci sunt 5 ...

    13 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Numai puţin, că a fost atacat Grupul USR. EON Distribuţie, Electrica SERV, CEC, Automobile România, Daewoo Automobile România, EXIMBANK, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sunt doar câteva din ...

    13 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Da, vreau să supunem votului amendamentul admis de la poziţia marginal 9 şi să vă solicit să votaţi împotrivă, eliminând astfel acest amendament. Acest amendament elimină restricţia care exista în ...

    13 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Mulţumesc, doamnă preşedinte. S-a întors proiectul de lege care dă arme infractorilor mai uşor. Nu mai moare, se tot întoarce. Adică amendamentele... Mai adăugaţi acolo nişte infracţiuni care să fie ...

    13 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Grupul USR - abţinere.

    13 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Mulţumesc, domnule preşedinte. N-aş fi intervenit, dar am şi eu limitele mele în care pot accepta ipocrizia. Eu m-am uitat 26 de ani, după Revoluţie, ca cetăţean, la politica aceasta, şi nu eu am ...

    13 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Din partea Grupului USR, domnul Mihai Botez.

    13 octombrie 2020
    luare de cuvânt, PL-x 600/2020 l-aţi pus deja?

    6 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Primele 10 poziţii, de la 1 la 10, sunt pentru. Poziţia 11 - contra; cea cu exercitarea profesiei de medic veterinar. Poziţia 12 - pentru. Poziţia 13 - pentru. Poziţia 14 - pentru. Şi la legile ...

    6 octombrie 2020
    luare de cuvânt, De la 7 la 10 - pentru. Deci, la primele 10 poziţii votul este pentru. La poziţia 9, referitoare la medicul veterinar, contra.

    6 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Mulţumesc. O să vă spun îndemnul nostru de vot poziţie cu poziţie. Pe primele şase poziţii, adică COM-urile, - pentru.

    14 septembrie 2020
    luare de cuvânt, În regulă, bun. Deci şi 2 şi 6. Şi a doua prevedere pe care vreau să v-o supun votului este marginal 15, amendamentul care creşte reprezentarea diasporei, ca număr de parlamentari. Şi vă atrag ...

    14 septembrie 2020
    luare de cuvânt, ... trebuie să treacă şi 2 şi 6.

    14 septembrie 2020
    luare de cuvânt, Da, discutând cu liderii de grup, fiind vorba doar de coroborări tehnice, sunt preluate din...

    14 septembrie 2020
    luare de cuvânt, Da, după ce am...

    14 septembrie 2020
    luare de cuvânt, Deci amendamentul de la poziţia 2, marginal, care spune că începe la ora 7,00, sâmbătă, votul. Sunt amendamente tehnice, de la AEP. 1, 2 şi 6 marginal funcţionează împreună. L-am adoptat pe 1, de la ...

    14 septembrie 2020
    luare de cuvânt, Mulţumesc. Aşa cum spuneam, ca să funcţioneze împreună, sunt şi amendamentele de la 2 şi de la 6, pentru votul în două zile, sâmbătă şi duminică. Acum, avem două variante. Ori prin consensul ...

    14 septembrie 2020
    luare de cuvânt, Mulţumesc, domnule preşedinte. Voi susţine două amendamente, dar mă limitez la prima susţinere, în momentul de faţă, amendamentul de la punctul 1, respinse, care este corelat şi cu punctul 2. Deci ...

    14 septembrie 2020
    luare de cuvânt, Vă mulţumesc şi eu, domnule preşedinte. În mod sigur nu e un mod optim de a legifera, aşa, pe repede înainte. Chiar şurubărind şi umblând la legile electorale pe repede înainte am creat nişte ...

    9 septembrie 2020
    propunere legislativă, PL-x nr. 559/2020 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală

    8 septembrie 2020
    luare de cuvânt, La 9 şi la 10 - "abţinere". Şi la 11 tot "abţinere". Deci urmează 3 abţineri. La 12 - "pentru". Şi la ultima, la 13 - "împotrivă".

    8 septembrie 2020
    luare de cuvânt, Puteaţi să ziceţi, votăm ca PSD, domnule coleg de la PNL. (Vociferări.) Declaraţie Belarus - "pentru". Cele... una, două, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt proiecte de hotărâri ale Camerei ...

    8 septembrie 2020
    luare de cuvânt, Această ordonanţă de urgenţă este bună şi o susţinem, dar, din păcate, în Camera Deputaţilor i s-a lipit un amendament USL-ist, iniţiat de PNL şi PSD, prin care se completează acel program de dat ...

    3 septembrie 2020
    propunere legislativă, PL-x nr. 525/2020 Proiect de Lege privind prevenirea, combaterea şi distrugerea buruienii ambrozia

    2 septembrie 2020
    luare de cuvânt, Eu am votat pe tabletă, dar, în calitate de lider de grup, vă anunţ poziţia de grup, ca să poată fi mai eficient procesul de votare. Deci, la punctul 1 şi 2 - "pentru". La 3 şi 4 - "împotrivă". La 5 ...

    2 septembrie 2020
    luare de cuvânt, Este ziua mizeriilor făcute cu mâna Parlamentului, din nou transpartinice. Această lege este cu dedicaţie pentru o firmă rusească şi distruge firme medii şi mici româneşti din acest domeniu, motiv ...

    2 septembrie 2020
    luare de cuvânt, ...aşa cum am făcut-o în toţi aceşti ani, proprietatea statului român. Acesta este patriotism, dragi colegi, care sunteţi cu patriotismul în gură, toată ziua!

    2 septembrie 2020
    luare de cuvânt, Dar este înscrisă şi colega mea, Cristina Prună, cu o a doua intervenţie. Dreptul la replică, regulamentar. Aţi vorbit despre terenurile de sub clădiri. Nu este vorba despre terenurile de sub clădiri ...

    2 septembrie 2020
    luare de cuvânt, Nu, domnule preşedinte. Conform procedurii, doi vorbitori de grup. Eu vreau să dau un drept la replică, pentru că mi-a fost menţionat numele.

    2 septembrie 2020
    luare de cuvânt, Ceea ce se întâmplă astăzi în Parlamentul României, prin acest proiect de lege, este un tun imobiliar transpartinic. PMP a iniţiat legea, PNL a pus-o pe ordinea de zi şi PSD o susţine. Este vorba ...

    1 septembrie 2020
    luare de cuvânt, Da. Mulţumesc. În sesiunea aceasta, lider de grup rămân eu, Cătălin Drulă; vicelideri - Dan Barna, Iulian Bulai, Silviu Dehelean, Stelian Ion, Dumitru Lupescu, Claudiu Năsui, Prisnel Adrian, Popescu ...

    31 august 2020
    luare de cuvânt, Mulţumesc. Grupurile USR vor părăsi sala, astfel încât niciun membru al grupului nu va contribui către cvorumul acestei şedinţe. Vă mulţumim.

    25 august 2020
    luare de cuvânt, Grupul USR, opţiunea de vot este următoarea. Poziţia 1 - "pentru". Poziţia 2 - "pentru". Poziţia 3 - "împotrivă". Poziţia 4 - "împotrivă". Poziţia 5 - "pentru". Poziţia 6 - "abţinere". Poziţia 7 - ...

    25 august 2020
    luare de cuvânt, Foarte scurt. Am făcut puţinele propuneri, în aceşti 4 ani, care ne-au fost acceptate. Au fost întotdeauna oameni profesionişti, selectaţi ca urmare a unor concursuri. Ştim foarte bine cum se fac ...

    25 august 2020
    luare de cuvânt, ... şi concluzionând... Este o modificare neavenită. Este din seria de atacuri politice la ANCOM, depolitizare, adică Sorin Grindeanu n-a fost om politic 3 ani de zile, s-a pus aşa, cum spun copiii, ...

    25 august 2020
    luare de cuvânt, Mulţumesc, domnule preşedinte. În ceea ce priveşte discuţia de mai devreme, legată de sesizarea pentru raport, a Comisiei pentru tehnologia informaţiei, ea este îndreptăţită. E absurd chiar că ...

    25 august 2020
    luare de cuvânt, Da. Acest proiect de lege - am atras atenţia asupra lui şi în şedinţa trecută - înlesneşte obţinerea armelor letale, a pistoalelor care pot ucide, pentru infractori. În lege, aşa cum este în prezent, ...

    25 august 2020
    luare de cuvânt, Da. Mulţumesc, domnule preşedinte. În ceea ce priveşte acuzaţiile de traseism şi moralitate în politică, din partea PSD şi PNL, aveţi dreptate şi unii şi ceilalţi. Trecând la ordinea de zi. Aş vrea ...

    19 august 2020
    luare de cuvânt, În acest joc al populismului deşănţat, în care unii dublează şi alţii dublează dublarea, am susţinut dintotdeauna că este nevoie de intervenţii care să se ducă către cei care au cu adevărat ...

    19 august 2020
    luare de cuvânt, La poziţiile 7, 9 şi 11 votăm "abţinere". La restul poziţiilor de pe ordinea de zi - pentru. Şi pentru sesiunea extraordinară. Deci, 7, 9, 11 - abţinere, restul - pentru.

    19 august 2020
    luare de cuvânt, Da, da, suntem de acord.

    19 august 2020
    luare de cuvânt, Am asistat aici la un spectacol dizgraţios. (Vociferări.) Unii vă faceţi pe alţii hoţi, alţii vă faceţi proşti. Drama acestei ţări e că aveţi şi unii şi alţii dreptate. (Vociferări.)

    19 august 2020
    luare de cuvânt, Şi la votul final şi dacă mai urmează alte voturi în şedinţa de acum, deci...

    19 august 2020
    luare de cuvânt, ... desfăşurăm şedinţa.

    19 august 2020
    luare de cuvânt, Că altfel rămânem aici 6 lideri de grup cu un cartonaş cu mărimea grupului şi...

    19 august 2020
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte de şedinţă, Eu sunt de acord ca cineva să-şi anunţe votul conform grupului, ca să nu mai spună toată povestea şi să fim mai eficienţi, dar nu-şi poate lăsa votul de acum pentru ...

    19 august 2020
    luare de cuvânt, În acest joc politicianist despre dublare şi apoi dublarea dublării, dintre PNL şi PSD, am susţinut întotdeauna că este nevoie de mărirea şi susţinerea alocaţiilor pentru cei care au cu adevărat ...

    12 august 2020
    luare de cuvânt, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Domnule prim-ministru, Traversăm cea mai grea criză din ultimii 30 de ani: avem peste 65 000 de oameni care s-au îmbolnăvit de COVID-19, peste 2 800 de ...

    12 august 2020
    luare de cuvânt, Cătălin Drulă, deputat al USR de Timiş. Grupul USR votează pentru această propunere.

    8 iulie 2020
    luare de cuvânt, Şi noi am votat în comisie acest amendament, dar având în vedere discuţiile şi argumentele pe care le-a adus AEP, de natură tehnică şi logistică, deşi suntem în această situaţie atipică, în care a ...

    8 iulie 2020
    luare de cuvânt, Grupul USR va vota împotrivă.

    8 iulie 2020
    luare de cuvânt, ... în forma Grupului parlamentar al USR. Mulţumesc.

    8 iulie 2020
    luare de cuvânt, ... art. 1...

    8 iulie 2020
    luare de cuvânt, Da. Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. E vorba de numărul... marginal 1, de la respinse. Şi aici au fost puse ambele variante, a domnului deputat Cucşa şi a Grupului parlamentar al USR. Vreau ...

    8 iulie 2020
    luare de cuvânt, Mulţumesc, domnule preşedinte. Alegerile locale au fost amânate din cauza situaţiei de sănătate, din cauza pandemiei, şi prin această lege stabilim data la care le vom organiza, cu întârziere, pe 27 ...

    30 iunie 2020
    luare de cuvânt, Grupul USR va vota pentru. Şi sperăm ca în această sesiune extraordinară să adoptăm Proiectul "Fără penali în funcţii publice".

    24 iunie 2020
    luare de cuvânt, Mulţumesc, domnule preşedinte. Acest proiect a mai fost pe ordinea de zi şi a fost retrimis la comisie, atunci când am sesizat că pentru un obiectiv de investiţii care ar ocupa 6 hectare, un drum ...

    17 iunie 2020
    luare de cuvânt, ... să vină la microfon... (Apel întrerupt.)

    17 iunie 2020
    luare de cuvânt, Eu am votat de pe tabletă. Dar vreau ca fiecare deputat...

    17 iunie 2020
    luare de cuvânt, Înţeleg că sunteţi în procedură, dar nu puteţi să luaţi oameni care n-au vorbit în microfon, că iarăşi facem pocinoguri.

    17 iunie 2020
    luare de cuvânt, Lăsaţi-mă un pic, să termin. Lăsaţi-mă...

    17 iunie 2020
    luare de cuvânt, ... de grup...

    17 iunie 2020
    luare de cuvânt, Bună ziua, domnule preşedinte! Vă solicit, pentru a nu crea vicii de constituţionalitate în procedura de adoptare, ca fiecare deputat să-şi exprime în mod neambiguu votul. Şi prin asta suntem de ...

    15 iunie 2020
    luare de cuvânt, Mulţumesc, domnule preşedinte. Această lege este în mod evident necesară, aşa cum este prevăzut în Constituţie, pentru prelungirea mandatelor primarilor, care altfel ar expira în curând. Nu s-au ...

    10 iunie 2020
    luare de cuvânt, Domnule lider, Vă rog să încetaţi cu aceste informaţii calomnioase la adresa USR, ca cea pe care aţi făcut-o mai devreme. Tot ce vrem să desfiinţăm sunt sinecurile, privilegiile şi să avem un stat ...

    10 iunie 2020
    luare de cuvânt, Conştiinţa noastră ne îndeamnă să votăm regulamentar. Aşa că vom vota pentru retrimiterea la comisie şi refacerea raportului conform Regulamentului.

    3 iunie 2020
    luare de cuvânt, Aşa pare democratic.

    3 iunie 2020
    luare de cuvânt, ... nu poate vota liderul în numele membrilor.

    3 iunie 2020
    luare de cuvânt, Nu vă ţin de vorbă, vă spun că...

    3 iunie 2020
    luare de cuvânt, De acord. Deci, lăsaţi-ne colegii, pentru situaţiile întemeiate, să voteze...

    3 iunie 2020
    luare de cuvânt, ... acceptăm orice... Lăsaţi-mă, un pic, să termin, vă rog. Până atunci, acceptăm orice ajută la eficienţă, cu nişte limite. Or, transferarea votului unui lider nu este în regulă. Şi este un motiv ...

    3 iunie 2020
    luare de cuvânt, Până atunci...

    3 iunie 2020
    luare de cuvânt, Deci, dumneavoastră, în calitate de conducere a Camerei Deputaţilor, aţi hotărât să funcţionăm aşa, şi, înţeleg, pe baza unei constatări de la autorităţi abilitate. Dacă încetează situaţia şi ne ...

    3 iunie 2020
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte, Vă aduc aminte că funcţionăm în baza art. 129 care prevede situaţiile excepţionale constatate de către autorităţile abilitate, precum pandemiile...

    3 iunie 2020
    luare de cuvânt, Mulţumesc, domnule preşedinte. Noi am tăiat finanţarea acestei false academii, 10 milioane de lei anual, prin amendament la Legea bugetului de stat pe acest an. Iată că se reintroduce, prin această ...

    3 iunie 2020
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte de şedinţă. Regulamentul, aşa cum l-am modificat în luna martie, este clar, la art. 114 lit. b): "În cadrul dezbaterilor generale pot lua cuvântul doi reprezentanţi ai fiecărui ...

    27 mai 2020
    luare de cuvânt, Că merge repede pe tabletă.

    27 mai 2020
    luare de cuvânt, Da. Îmi exprim o poziţie, ca lider de grup, apropo de procedură. Dacă atâţia colegi - am văzut că sunt 290 la anumite voturi, din 330 - pot vota cu tableta şi durează un minut, ar trebui să poată şi ...

    27 mai 2020
    luare de cuvânt, Alo!

    27 mai 2020
    luare de cuvânt, Vă mulţumesc. Acest proiect de lege este despre introducerea unor modalităţi de executare a pedepselor cu închisoarea la domiciliu, de luni până vineri şi sâmbătă-duminică, la închisoare, închisoare ...

    27 mai 2020
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte, Iată că avem astăzi, cu aceste proiecte de lege, şi aşa cum spuneam şi mai devreme - şi mă bucur că aţi revenit acolo, sus - un prilej de rememorare sau, cum să spun, de ...

    27 mai 2020
    luare de cuvânt, Mulţumesc, domnule preşedinte. Era un drept la replică pentru domnul Pavel Popescu, care mi-a menţionat numele, dar acum profit de ocazie, dacă tot l-am prins aici, să-l invit şi pe la comisie, cam ...

    27 mai 2020
    luare de cuvânt, Această propunere legislativă propune o graţiere care, în mod remarcabil, acoperă absolut toate infracţiunile de corupţie prevăzute de Codul penal. Iniţiativa aparţine unei doamne care a intrat în ...

    27 mai 2020
    luare de cuvânt, Mă auziţi, domnule Iordache, da?

    27 mai 2020
    luare de cuvânt, Această propunere are ca scop...

    27 mai 2020
    luare de cuvânt, Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Acest proiect este primul dintr-o serie de proiecte introduse pe ordinea de zi, care privesc justiţia, proiecte introduse pentru respingere. Este vorba ...

    27 mai 2020
    luare de cuvânt, Ca lider de grup pot să am şi eu o intervenţie, vă rog? Neîntrerupt. Mulţumesc. A făcut domnul lider al PSD o afirmaţie calomnioasă şi incorectă la adresa grupului nostru. Grupul nostru doreşte ca ...

    27 mai 2020
    luare de cuvânt, Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Aş dori un drept la replică, pentru că liderul Grupului PSD a făcut o afirmaţie calomnioasă...

    27 mai 2020
    luare de cuvânt, Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Susţinem acest proiect de lege. Este benefic pentru cetăţenii din zonă, să nu mai trebuiască să ocolească până la punctul de frontieră de la Cenad. Şi, ca notă ...

    22 mai 2020
    propunere legislativă, Pl-x nr. 470/2020 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală

    20 mai 2020
    luare de cuvânt, Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aş vrea să vă cer retrimiterea la comisie a acestui proiect, pentru două săptămâni. Cu o motivaţie cu care sunt convins că veţi fi de acord cu mine. Suprafaţa pe ...

    13 mai 2020
    luare de cuvânt, Mulţumesc, domnule preşedinte. Întreg procesul de elaborare a acestei legi şi ce s-a întâmplat ieri şi astăzi în Parlament arată ca un fiasco, ca o secvenţă de bâlbe, după cum ne-a obişnuit acest ...

    13 mai 2020
    luare de cuvânt, Aceasta este prima rugăminte. În ceea ce priveşte exprimarea votului prin tabletă şi înregistrarea lui în mod eronat, noi nu suntem de acord cu reluarea votului, având în vedere că şi în sală, în ...

    13 mai 2020
    luare de cuvânt, O rugăminte către stafful tehnic: să urmărească ca cei care au intervenit prin telefon sau prin audioconferinţă şi şi-au exprimat votul astfel, să nu voteze şi pe tabletă, astfel încât acele voturi ...

    13 mai 2020
    luare de cuvânt, Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Am două observaţii.

    13 mai 2020
    luare de cuvânt, Vă mulţumesc. Aş vrea să solicit retrimiterea la comisie, cu termen 4 săptămâni, pentru că lipseşte atât punctul de vedere oficial din partea Guvernului, cât şi acea derogare din partea Comisiei ...

    8 mai 2020
    propunere legislativă, Pl-x nr. 253/2020 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei

    8 mai 2020
    propunere legislativă, Pl-x nr. 252/2020 Propunere legislativă pentru desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

    6 mai 2020
    luare de cuvânt, Da. Mulţumesc.

    6 mai 2020
    luare de cuvânt, Da. O rugăminte ar fi. Înainte să începem votul final, măcar lista de vot să fie pusă pe site, mai ales că suntem toţi sau o mare parte suntem la distanţă, mai mult de 90% din Parlament. Haideţi să ...

    6 mai 2020
    luare de cuvânt, Absolut. L-am auzit mai devreme pe domnul Victor Ponta spunând că agitarea unor teme naţionaliste false, furtul Ardealului este "un cretinism". Îl cita de fapt pe actualul preşedinte, Iohannis, din ...

    29 aprilie 2020
    luare de cuvânt, Doamna Cosma, de exemplu!

    29 aprilie 2020
    luare de cuvânt, Eu sunt liderul de grup şi vă spun că au fost colegi de la dumneavoastră care au votat şi telefonic, şi pe tabletă, deci i-aţi numărat de două ori!

    29 aprilie 2020
    luare de cuvânt, Păi, pe procedura de vot... Au fost colegi care au votat de la PSD...

    29 aprilie 2020
    luare de cuvânt, Pe procedură...

    29 aprilie 2020
    propunere legislativă, PL-x nr. 202/2020 Proiect de Lege pentru completarea Legii nr.448 din 6 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată

    24 aprilie 2020
    propunere legislativă, Pl-x nr. 167/2020 Propunere legislativă privind desfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului

    16 aprilie 2020
    luare de cuvânt, Vă mulţumesc. Cu precizarea că este un amendament al USR. Vă mulţumesc.

    16 aprilie 2020
    luare de cuvânt, Bună ziua, domnule preşedinte! Aş dori să solicit şi eu supunerea la vot a amendamentului respins, cu precizarea că acel amendament respins care elimină articolele de la 2 la 5 este iniţiat de ...

    3 aprilie 2020
    luare de cuvânt, Bună ziua! În primul rând aş vrea să încep cu o chestiune de procedură care a mai fost menţionată şi în Comitetul liderilor.Şi anume că nu este nevoie să specificăm şi votul asupra amendamentelor. În ...

    3 aprilie 2020
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Există deja o lege care reglementează înscrierea la grădiniţă pentru copiii proveniţi din medii defavorizate. Este vorba despre Legea nr. 248/2015. ...

    2 aprilie 2020
    luare de cuvânt, Bună seara! Sunt Cătălin Drulă, Circumscripţia nr. 37 Timiş. Votez pentru amendament şi pentru proiectul de modificare a Regulamentului. Vă mulţumesc.

    2 aprilie 2020
    luare de cuvânt, Vă mulţumesc, domnule preşedinte. În primul rând, vreau să spun că Grupul USR susţine ca Parlamentul să funcţioneze în această perioadă. Sunt circumstanţe excepţionale, trebuie să folosim mijloacele ...

    10 martie 2020
    luare de cuvânt, Pentru acest proiect de lege, dincolo de înăsprirea măsurilor pentru apelarea falsă la 112, am preluat jumătate din acea Ordonanţă nr. 62, de anul trecut, respinsă de CCR pe chestiuni de formă, ...

    11 februarie 2020
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Avem Pl-x 487/2019, proiectul de lege iniţiat de USR pentru revenirea la votul în două tururi, care are raport depăşit de foarte multe luni de ...

    3 februarie 2020
    luare de cuvânt, Mulțumesc, domnule președinte. Doresc să anunț că președinția Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Camera Deputaților va fi preluată de domnul deputat Cornel Zainea, care este ...

    3 februarie 2020
    luare de cuvânt, Mulțumesc. Nominalizările Grupului parlamentar al USR sunt: lider de grup - Cătălin Drulă; vicelideri - Dan Barna, Iulian Bulai, Silviu Dehelean, Stelian Ion, Dumitru Lupescu, Claudiu Năsui, Daniel ...

    4 decembrie 2019
    întrebare, Lansarea licitaţiei de proiectare şi execuţie pentru "Drum de legătură Autostrada A1 Arad-Timişoara -Dn69"

    3 decembrie 2019
    întrebare, Situaţia varintei ocolitoare a oraşului Găeşti şia drumului expres Găeşti-Ploieşti

    3 decembrie 2019
    întrebare, Stadiul proietelor de pe Autostrada A3 Transilvania

    3 decembrie 2019
    întrebare, Situaţia proiectelor de infrastructură rutieră din jud. Gorj

    31 octombrie 2019
    propunere legislativă, Pl-x nr. 616/2019 Propunere legislativă privind abrogarea dispoziţiilor care reglementează posibilitatea pensionării anticipate a personalului de specialitate juridică din sistemul judiciar

    17 octombrie 2019
    propunere legislativă, Pl-x nr. 487/2019 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale

    14 octombrie 2019
    luare de cuvânt, Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Două scurte remarci. Din păcate, vin foarte târziu aceste finanţări. Ne apropiem şi trebuia să fim deja foarte avansaţi cu aceste proiecte. Sunt, din păcate, ...

    8 octombrie 2019
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte, Nu este vorba despre ordinea de zi, este vorba despre lista de vot final. Pe lista de vot final, de trei ani în acest Parlament, proiectele de hotărâre ale Parlamentului sunt pe ...

    16 septembrie 2019
    luare de cuvânt, Vă mulţumesc. Şi aş începe cu o observaţie stilistică, domnule ministru. Aţi folosit jumătate din timpul intervenţiei dumneavoastră pentru afirmaţii strict politice şi pentru răfuieli. Ar fi mai bine ...

    4 iulie 2019
    propunere legislativă, Pl-x nr. 362/2019 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare

    3 iulie 2019
    luare de cuvânt, Am văzut că n-am avut succes mai devreme. Asta e, ne bazăm pe faptul că le întoarce preşedintele. Primul nu e amendament, apropo, e nemodificat, că şi în raport scrie că e cu trei amendamente admise. ...

    3 iulie 2019
    luare de cuvânt, Da.

    3 iulie 2019
    luare de cuvânt, Nu, la 3 marginal!

    3 iulie 2019
    luare de cuvânt, Păi, e important să mă lăsaţi să vorbesc. Atunci, sunt 5 minute. Dacă vă uitaţi în Regulamentul acela, e OK să nu mă întrerupeţi. Veniţi dumneavoastră jos, aici, după şi puteţi să aveţi o intervenţie ...

    3 iulie 2019
    luare de cuvânt, Da, da, am înţeles. Dar eu vreau să vi-l... că aţi înţeles că e complet..., adică n-are gramatică, textul.

    3 iulie 2019
    luare de cuvânt, Mulţumesc. Avem de-a face cu o nouă, nici nu ştiu cum să-i zic, o trăsnaie legislativă. Sunt multe care trec prin Parlament. Am încercat să-mi dau seama. Aţi văzut că Guvernul a dat punct de vedere ...

    1 iulie 2019
    propunere legislativă, Pl-x nr. 331/2019 Propunere legislativă de revizuire a Constituţiei României

    19 iunie 2019
    întrebare, Relansarea licitaţiei pentru construcţia Centurii Tg. Mureş

    19 iunie 2019
    întrebare, Stadiul contractelor de pregătire a proiectelor A7 Ploieşti - Buzău - Focşani - Bacău - Paşcani

    19 iunie 2019
    întrebare, Stadiul contractului de reviziuire a studiului de fazabilitate pentru Autostrada Sibiu -Făgăraş

    19 iunie 2019
    întrebare, Stadiul contractului Servicii de Elaborare SF+PT+DE+AT+DTAC pentru obiectivuş "Varianta ocolitoare Giurgiu"

    19 iunie 2019
    întrebare, Situaţia Autostrăzii Făgăraş-Braşov

    19 iunie 2019
    întrebare, Stadiul contractului de elaborare a Studiului de Fezabilitate pentru Modernizarea liniei CF Cluj Napoca -Oradea -Episcopia Bihor

    19 iunie 2019
    întrebare, Situaţia Autostrăzii Sibiu - Piteşti, tronsoanele dintre Boiţa şi Tigveni

    19 iunie 2019
    întrebare, Situaţia investiţiilor şi lucrărilor de modernizare în cadrul Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti

    19 iunie 2019
    întrebare, Stadiul contractului pentru elaborare a Studiului de Fezabilitate pentru Modernizarea liniei CF Bucureşti - Giurgiu

    19 iunie 2019
    întrebare, Stadiul contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru modernizarea liniei feroviare Caransebeş -Timişoara - Arad

    19 iunie 2019
    întrebare, Stadiul contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru reabilitarea liniei feroviare Craiova-Dobreta Turnu Severin -Caransebeş, parte a Coridorului Orient/Est - Mediteranean

    19 iunie 2019
    întrebare, Stadiul proiectului drumului de legătură dintre autostrada A3 şi DN1, în zona comunei Tureni, jud. Cluj

    19 iunie 2019
    întrebare, Lansarea licitaţiei pentru A3 Poarta Sălajului - Nuşfalău, inclusiv tunelul Meseş

    18 iunie 2019
    propunere legislativă, Pl-x nr. 288/2019 Propunere legislativă pentru desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

    12 iunie 2019
    propunere legislativă, Pl-x nr. 287/2019 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi pentru modificarea Legii nr.169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

    12 iunie 2019
    propunere legislativă, Pl-x nr. 282/2019 Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.7 din 13 martie 1996 cadastrului şi publicităţii imobiliare

    5 iunie 2019
    luare de cuvânt, Ca urmare a discuţiei pe care am avut-o aici, în plen, ieri, la punctul 4 de pe ordinea de zi (Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 ...

    3 iunie 2019
    luare de cuvânt, Deci sunt două ipostaze. Una este dacă se depăşeşte până la 70 km/h, viteza. Că e vorba de o reducere de perioadă de suspendare. Şi la punctul b) este dacă este peste 70 km/h. Asta, prima, până la 70 ...

    3 iunie 2019
    luare de cuvânt, Deci perioada de suspendare se reduce dacă depăşirea este cu 70 km/h. Asta nu prea e pe româneşte. Este de până la 70, este mai mică de 70. Mă rog, eu vă las aşa. Am sesizat, poate puteţi corecta în ...

    3 iunie 2019
    luare de cuvânt, Pe coloana 3, că acolo e textul final.

    3 iunie 2019
    luare de cuvânt, Da. La 4 marginal, alin. (3) lit. a).

    3 iunie 2019
    luare de cuvânt, Eu voiam doar să vă semnalez un amendament de tehnică legislativă. La raport, la punctul 4 marginal se spune: "dacă depăşirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria ...

    30 mai 2019
    propunere legislativă, Pl-x nr. 255/2019 Propunere legislativă pentru modificarea alineatului 1 al articolului 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

    17 aprilie 2019
    întrebare, Lansarea proiectului "Drum de legătură Autostrada A1 Arad - Timişoara - DN69"

    16 aprilie 2019
    luare de cuvânt, Am iniţiat acest proiect de lege, împreună cu colegii din Comisia pentru tehnologia informaţiei, din Camera Deputaţilor. Vă mulţumesc pentru votul dumneavoastră. În acelaşi timp, trebuie să vă spun ...

    16 aprilie 2019
    luare de cuvânt, Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. În calitate de unic iniţiator al acestui proiect de lege, vă mulţumesc pentru votul dumneavoastră. Acest proiect de lege deblochează investiţiile din fonduri ...

    3 aprilie 2019
    propunere legislativă, PL-x nr. 217/2019 Proiect de Lege privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale şi supravegherii pieţei echipamentelor

    1 aprilie 2019
    luare de cuvânt, Vreau drept la replică.

    1 aprilie 2019
    luare de cuvânt, Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Domnule ministru Cuc, aţi mai trecut printr-o moţiune simplă la primul mandat. Era în octombrie 2017, după ce eraţi deja de nouă luni ...

    26 martie 2019
    interpelare, Varianta ocolitoare a orașului Găești și modernizarea DN 61, Ghimpați-Găești

    26 martie 2019
    propunere legislativă, PL-x nr. 196/2019 Proiect de Lege pentru modificarea art.15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români

    26 martie 2019
    propunere legislativă, PL-x nr. 195/2019 Proiect de Lege privind combaterea birocraţiei în activitatea de relaţii cu publicul a autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale

    26 martie 2019
    propunere legislativă, Pl-x nr. 181/2019 Propunere legislativă privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr.910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă, de abrogare a Directivei 1999/93/CE şi de stabilire a modalităţilor de accesare a serviciilor publice on-line

    21 martie 2019
    propunere legislativă, Pl-x nr. 172/2019 Propunere legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români

    19 martie 2019
    propunere legislativă, PL-x nr. 149/2019 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991

    19 martie 2019
    propunere legislativă, Pl-x nr. 152/2019 Propunere legislativă privind parteneriatul civil

    4 martie 2019
    propunere legislativă, PL-x nr. 384/2019 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii statutului asistentului social în România nr.466/2004

    27 februarie 2019
    propunere legislativă, Pl-x nr. 92/2019 Propunere legislativă pentru modificarea art.3 din Legea nr.363/2006 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea I - Reţele de transport

    19 februarie 2019
    interpelare, Modernizarea drumului național DN 1F între granița cu Ungaria de la Urziceni, Carei, Tășnad și Supuru de Sus

    19 februarie 2019
    interpelare, Întârzierile în programarea probei practice pentru obținerea permisului de conducere

    20 decembrie 2018
    luare de cuvânt, Vreau să-i dau o scurtă replică domnului Kelemen Hunor. USR susţine o Românie în care etniile convieţuiesc paşnic. USR are mulţi maghiari în rândurile sale, are maghiari chiar în conducere. Dar nu ...

    19 decembrie 2018
    întrebare, Stastistica sancțiunilor contravenționale aplicate cu ajutorul aparatului radar pentru depășirea limitelor legale de viteză în România

    19 decembrie 2018
    întrebare, Situația activității Direcției ”Ingineriei și analiza documentații” din cadrul CNAIR

    19 decembrie 2018
    întrebare, Stadiul contractului Servicii de Elaborare pentru varianta obiectivului ”Varianta de ocolire Giurgiu”

    18 decembrie 2018
    luare de cuvânt, Păi, staţi puţin... La 414 era "... începând cu dat de 1 ianuarie, alegătorii cu domiciliul în ţară se pot înscrie în Registrul electoral cu adresa din străinătate...". Dacă punem 1 martie, este ...

    18 decembrie 2018
    luare de cuvânt, 91 la respinse.

    17 decembrie 2018
    luare de cuvânt, Vom vota împotriva acestui buget. Sunt prevăzute... E prevăzută o creştere de 47% la cheltuielile de personal. Dacă execuţia bugetară a fost de 100 de milioane în 2018, pentru anul viitor este de 150 ...

    17 decembrie 2018
    luare de cuvânt, Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Raport comun asupra Proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al ANCOM. În conformitate cu prevederile art. 14 din ordonanţa de urgenţă, ...

    10 decembrie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 73/2019 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal

    4 decembrie 2018
    interpelare, Stadiul proiectului de modernizare a centurii București între DN 7 și A1

    4 decembrie 2018
    interpelare, Stadiul lucrărilor de reabilitare la podul peste râul Ialomița pe DN21, km 89+668, Slobozia, jud. Ialomița

    4 decembrie 2018
    interpelare, Centura Municipiului Urziceni, jud.Ialomița

    4 decembrie 2018
    interpelare, Stadiul contractului de elaborare a Studiului de Fezabilitate pentru Modernizarea liniei CF București-Giurgiu

    4 decembrie 2018
    interpelare, Stadiul contractului de elaborare a Studiului de Fezabilitate pentru Modernizarea liniei CF Cluj Napoca-Oradea-Episcopia Bihor

    4 decembrie 2018
    interpelare, Stadiul contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru reabilitarea liniei feroviare Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean

    4 decembrie 2018
    interpelare, Stadiul contractului de revizuire a Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Sibiu-Făgăraș

    4 decembrie 2018
    interpelare, Stadiul implementării proiectului ”România: Analiză privind capacitatea de management a siguranței rutiere - creșterea siguranței infrastructurii rutiere în România”

    4 decembrie 2018
    interpelare, Stadiul contractelor de pregătire a proiecteșor A7 Ploiești-Buzău-Focșani-Bacău-Pașcani

    29 noiembrie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 202/2019 Propunere legislativă pentru completarea art.135 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

    26 noiembrie 2018
    luare de cuvânt, La 17.

    26 noiembrie 2018
    luare de cuvânt, PL-x 416. Este ordinea care e pe site. Dacă s-a modificat în ultimul moment... PL-x 416/2018. (Discuţii în sală.)

    26 noiembrie 2018
    luare de cuvânt, Mulţumesc. Aş dori să solicit, de pe punctul 11, PL-x 416/2018, acea ordonanţă de urgenţă privind RAPPS şi înfiinţarea de unităţi sanitare private la RAPPS conţine - din discuţiile cu colegii - o ...

    26 noiembrie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 164/2019 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.1 din Legea nr.46/2003 privind drepturile pacientului

    26 noiembrie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 730/2018 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală

    20 noiembrie 2018
    interpelare, Stadiul proiectului RoNET

    20 noiembrie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 711/2018 Propunere legislativă privind modificarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice, serviciilor poştale şi supravegherii pieţei echipamentelor

    13 noiembrie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 697/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente

    7 noiembrie 2018
    luare de cuvânt, Grupul USR a votat pentru acest proiect de lege. Odată cu promulgarea acestei legi, sunt câteva consecinţe importante. Se termină aventura subordonării acestui proiect la Comisia de Prognoză, din ...

    7 noiembrie 2018
    propunere legislativă, PL-x nr. 689/2018 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea art V din Ordonanţei Guvernului nr.17 /2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea şi completarea unor acte normative

    5 noiembrie 2018
    luare de cuvânt, ... este un articol care vine ca art. 5, în completare la cele 4 existente, şi se referă doar la gestionarea profesionistă a investiţiei. Aşa că vă rog să-l votaţi. Mulţumesc.

    5 noiembrie 2018
    luare de cuvânt, Da. Stimaţi colegi, În ultimii 20 de ani, Compania de Drumuri a demonstrat cu prisosinţă, spun eu, că nu e capabilă să gestioneze proiecte complexe de autostradă, aşa cum este cazul autostrăzii Târgu ...

    5 noiembrie 2018
    luare de cuvânt, Vă mulţumesc. Este, într-adevăr, un pas neobişnuit să avem o lege pentru un obiectiv de investiţii, dar nu este fără precedent. Acest lucru se întâmpla şi în România, în perioada antebelică, când au ...

    11 octombrie 2018
    propunere legislativă, BP532/2018 Propunere legislativă pentru modificarea art.3 din Legea nr.363/2006 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea I - Reţele de transport

    9 octombrie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 531/2018 Propunere legislativă pentru completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr.101/2006

    3 octombrie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 509/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.288/2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, pentru modificarea şi completarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, pentru modificarea şi completarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României

    2 octombrie 2018
    luare de cuvânt, Scurt, aşa cum au cerut unii colegi din sală. E a treia sau a patra oară când votăm asupra acestei ordonanţe care, în mod ironic, a fost semnată de domnul Grindeanu, acum, la primire, tot domnul ...

    27 septembrie 2018
    propunere legislativă, BP666/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor

    25 septembrie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 489/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii adopţiei nr.273/2004

    5 septembrie 2018
    luare de cuvânt, Vă mulţumesc, domnule vicepreşedinte. Ca urmare a dezbaterilor care au avut loc, aş vrea să propun retrimiterea la comisie a acestui proiect de hotărâre a Camerei Deputaţilor, cu un termen de patru ...

    4 septembrie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 664/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă

    4 septembrie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 648/2018 Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal

    5 iulie 2018
    luare de cuvânt, USR a votat împotriva acestui proiect de lege. Este un proiect de lege iresponsabil, care va duce la creşterea numărului de accidente şi de morţi pe şoselele din România. Sunteţi părtaşi la acest ...

    5 iulie 2018
    luare de cuvânt, Art. 108, privind dezbaterea amendamentelor; trebuie să puneţi în discuţie şi amendamentele admise, şi amendamentele respinse. Ele pot fi la seturi de articole diferite. Deci poate exista un articol ...

    4 iulie 2018
    luare de cuvânt, În ce calitate stă acolo, pe locurile rezervate deputaţilor? (Vociferări.)

    4 iulie 2018
    luare de cuvânt, Nu are dreptul să fie acolo. Trebuie să-mi răspundeţi la solicitare. Nu tratăm aşa...!

    4 iulie 2018
    luare de cuvânt, Domnule vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Domnule preşedinte de şedinţă, Vă rog insistent să respectăm Regulamentul. Dumneavoastră aveţi datoria de a menţine ordinea aici şi să cereţi evacuarea ...

    2 iulie 2018
    luare de cuvânt, La 3 marginal, doamnă vicepreşedinte, la amendamente admise, reamintesc că această lege se referă la pedepsirea faptelor de corupţie săvârşite de cei care exercită o funcţie publică. Ştiţi, cum ...

    2 iulie 2018
    luare de cuvânt, Mulţumesc, doamnă vicepreşedinte. Această lege dezincriminează parţial două fapte de corupţie, respectiv încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţie, ...

    2 iulie 2018
    luare de cuvânt, Da, mulţumesc. Este alin. (8). Aici e vorba pur şi simplu de tehnică juridică. Se interzice constatarea contravenţiilor prevăzute la alin. (3) cu ajutorul dispozitivelor radar, cu încălcarea ...

    2 iulie 2018
    luare de cuvânt, ... şi apoi o să vin să-l susţin pe ultimul.

    2 iulie 2018
    luare de cuvânt, Mulţumesc, doamnă vicepreşedinte. Aşa e, aveţi dreptate. Aceasta este interpretarea corectă a Regulamentului. Ca să avem şi o predictibilitate, mai am două amendamente admise pe care vreau să vă rog ...

    2 iulie 2018
    luare de cuvânt, Da. Încep cu alin. (4) care, în forma iniţiatorilor, introducea obligativitatea ca radarele să fie montate pe autovehicule inscripţionate cu "Poliţia". Acum trebuie să fie poziţionate şi vizibil, iar ...

    2 iulie 2018
    luare de cuvânt, Sunt nişte amendamente trecute pe repede-nainte, care chiar fac imposibilă aplicarea legii. Haideţi să retrimitem. Deci vă rog să supuneţi votului retrimiterea la comisie. Un termen oarecare, nu ...

    2 iulie 2018
    luare de cuvânt, Vă mulţumesc, doamnă vicepreşedinte. Acest proiect de lege este o oroare, un proiect de lege care va face imposibilă prinderea vitezomanilor şi a celor care conduc ca demenţii în practic, care ne ...

    2 iulie 2018
    luare de cuvânt, Doamnă preşedinte, Două chestiuni. Prima, vă rog să dispuneţi staffului să modifice şi ordinea de zi care este pe site - ştiu că au mai făcut-o şi în alte dăţi, la alte şedinţe -, pentru că au fost ...

    28 iunie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 414/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 33 din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011

    27 iunie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 652/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.189 din 9 decembrie 1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni

    25 iunie 2018
    luare de cuvânt, Foarte scurt, în completarea celor spuse de colegul, şi eu am fost mandatat pentru a-i da acest premiu domnului Tăriceanu. (Aplauze.)

    25 iunie 2018
    luare de cuvânt, Domnule ministru, Mărturisesc că a fost greu de ascultat discursul dumneavoastră, aşa, resentimentar, revanşard. Şi primul pas când ceva merge rău este să recunoşti că ai o problemă. Nu pare că aţi ...

    25 iunie 2018
    luare de cuvânt, O să folosim cele 5 minute între noi.

    25 iunie 2018
    luare de cuvânt, Vă mulţumesc. Doamnă preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Domnule ministru al transporturilor Lucian Şova, Aţi afirmat recent, în şedinţa Comisiei pentru transporturi, că atunci ...

    25 iunie 2018
    întrebare, Situaţia virărilor şi redistribuirilor de credite bugetare operate în cazul Ministerului Transporturilor în anul 2018

    25 iunie 2018
    întrebare, Situaţia virărilor redistribuirilor de credite bugetare operate în anul 2018

    20 iunie 2018
    luare de cuvânt, Pe procedură. Art. 151 alin. (4), domnule preşedinte, spune că în momentul... se dă dreptul la replică imediat când la adresa unui deputat - asta nu înseamnă că trebuie să-i pronunţe numele. Dacă eu ...

    20 iunie 2018
    luare de cuvânt, Mulţumesc.

    20 iunie 2018
    luare de cuvânt, Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Anunţăm depunerea moţiunii simple "Ministerul Transporturilor sub PSD este Ministerul Anti-Autostrăzi", semnată de deputaţi ai USR, PMP şi neafiliaţi.

    18 iunie 2018
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Am votat acest proiect de opinie, asupra acestei Comunicării a Comisiei Europene, care se referă la transformarea ...

    18 iunie 2018
    luare de cuvânt, Două proceduri. În primul rând, ce aţi supus votului este neregulamentar. Nu puteţi supune votului încălcarea Regulamentului. Trebuie să ne pronunţăm individual asupra fiecărui amendament, aşa cum e ...

    12 iunie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 370/2018 Propunere legislativă pentru completarea art.168 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011

    11 iunie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 529/2018 Propunere legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu

    6 iunie 2018
    luare de cuvânt, Da. Foarte scurt. Pe procedură. Nu există timp de dezbatere decât pentru proiectele aflate în procedură de urgenţă. Acesta este în procedură normală. Deci este durata normală a intervenţiilor - două ...

    30 mai 2018
    luare de cuvânt, Dumneavoastră conştientizaţi ridicolul acestei dezbateri? Asistăm la un circ penibil, în care o lege dată cu dedicaţie, evident pentru UNPR, avem o dezbatere de la tribuna acestei instituţii, ne-a ...

    30 mai 2018
    luare de cuvânt, Mulţumesc. Acest proiect de lege este o iniţiativă care vine din disperare, din disperarea dată de ineficienţa CFR. Vă dau un simplu exemplu. În noiembrie 2010 a fost recepţionat studiul de ...

    30 mai 2018
    interpelare, Situația traversărilor la nivel cu calea ferată în zona municipiului Deva

    30 mai 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 356/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Guvern nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi a Legii nr.202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi

    9 mai 2018
    luare de cuvânt, Da. Nu înţeleg de ce vă opuneţi unei dezbateri. Dumneavoastră aţi vrut această propunere pe ordinea de zi. Ne luptăm acum pe 30 de secunde, pe... Vă propun 6 minute şi jumătate, poftim! (Aplauze. ...

    9 mai 2018
    luare de cuvânt, 7 minute şi jumătate.

    9 mai 2018
    luare de cuvânt, Da. 10 minute propun. (Vociferări.)

    9 mai 2018
    luare de cuvânt, 10 minute.

    9 mai 2018
    luare de cuvânt, Mulţumesc. (Aplauze.)

    9 mai 2018
    luare de cuvânt, ... să fie independentă.

    9 mai 2018
    luare de cuvânt, Stimaţi colegi, Am revenit foarte rapid cu acest proiect de lege. În această dimineaţă, Comisia pentru tehnologia informaţiei a dezbătut propunerea opoziţiei de a se reveni la forma iniţială din ...

    9 mai 2018
    luare de cuvânt, Da. Reamintesc că am ajuns să elaborăm acest raport în urma acelui simulacru de procedură de mai devreme. Singurul motiv pentru care am participat este din respect pentru instituţia Parlamentului, ...

    9 mai 2018
    luare de cuvânt, Stimaţi colegi, Aceasta nu este o lege de implementare a regulamentului de protecţie a datelor, a GDPR-ului, pentru că este un regulament şi el nu trebuie implementat. Este în vigoare. Fac această ...

    9 mai 2018
    luare de cuvânt, Stimaţi colegi, Ne aflăm într-o situaţie atipică, chiar şi pentru Parlamentul României. Cumva, suntem convocaţi de plen să mergem să dezbatem în comisie, acum. Ce s-a întâmplat? La Comisia pentru ...

    23 aprilie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 367/2018 Propunere legislativă privind autorizaţia sanitară de funcţionare pentru cabinetele mobile de medicină dentară

    18 aprilie 2018
    propunere legislativă, PL-x nr. 241/2018 Proiect de Lege pentru modificarea art.16 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat

    16 aprilie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 222/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali

    11 aprilie 2018
    luare de cuvânt, Această ordonanţă trebuia să fie baza unei reforme în domeniul drumurilor. Această reformă a fost ciuntită în Parlament, prin eliminarea unor prevederi-cheie din ordonanţă, precum acel consiliu de ...

    11 aprilie 2018
    întrebare, Actualizare privind situația podului feroviar ”Constanța”

    11 aprilie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 213/2018 Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă

    10 aprilie 2018
    luare de cuvânt, ... ceea ce înseamnă că... consiliul de transparenţă dispare, votează pentru. Cine îşi doreşte să avem consiliu de transparenţă votează contra.

    10 aprilie 2018
    luare de cuvânt, Da. Numai că, din punct de vedere procedural, acest amendament admis, care e la 42 marginal, îl supuneţi dacă amendamentul rămâne. Cine îşi doreşte să rămână...

    10 aprilie 2018
    luare de cuvânt, Da. Este un amendament la 42 marginal. Că articolele de la 26 la 30 se abrogă. Este vorba despre acel consiliu de transparenţă care ar fi permis o vizibilitate a societăţii civile, a mediului ...

    10 aprilie 2018
    luare de cuvânt, Stimaţi colegi, Ideea de la baza acestei ordonanţe era una bună, respectiv, separarea activităţii de întreţinere, de mentenanţă a drumurilor, de cea de investiţii. Chiar la sfârşitul anului 2016, ...

    10 aprilie 2018
    luare de cuvânt, ... puteţi face această solicitare, ca urmare a dezbaterii.

    10 aprilie 2018
    luare de cuvânt, Art. 151 alin. (3), care spune că trebuie să-i daţi cuvântul unui deputat ori de câte ori vrea să semnaleze încălcări ale regulamentului. Ceea ce vreau şi eu să vă semnalez, în cazul de ...

    4 aprilie 2018
    întrebare, Taxele încasate de Inspectoratul de Stat în Construcții

    4 aprilie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 198/2018 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente

    4 aprilie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 197/2018 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României

    4 aprilie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 196/2018 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European

    28 martie 2018
    luare de cuvânt, Împotrivă.

    28 martie 2018
    luare de cuvânt, Stimaţi colegi, Ştiu că pare un demers fără speranţe şi fără rost, dar cred că este important ca adevărul să fie rostit - am mai spus-o şi cu alte ocazii -, măcar că, la un moment dat, atunci când se ...

    20 martie 2018
    luare de cuvânt, Dacă doreşte să asiste la şedinţă, îl puteţi invita la lojele de sus, dar nu pe acele locuri care au un rol bine determinat în Parlament!

    20 martie 2018
    luare de cuvânt, ... domnul Marian Neacşu, secretarul general al PSD...

    20 martie 2018
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte, Vă atrag atenţia asupra unei situaţii care s-a mai repetat în plen. Pe locurile destinate preşedinţilor comisiilor este o persoană care nu are calitate în Parlamentul României sau ...

    20 martie 2018
    luare de cuvânt, Procedură!

    14 martie 2018
    întrebare, Stadiul proiectului drumului de legătură dintre autostrada A3 şi DN1, în zona comunei Tureni, jud. Cluj

    14 martie 2018
    întrebare, Strategia naţională în domeniul achiziţiilor publice

    14 martie 2018
    întrebare, Situaţia activităţii Direcţiei Inginerie şi analiză documentaţii din cadrul CNAIR

    14 martie 2018
    întrebare, Stadiul proiectului de modernizare a centurii Bucureşti între DN 7 şi A1

    12 martie 2018
    luare de cuvânt, Doamnă preşedinte de şedinţă, Se supun întotdeauna votului, amendamentele. Fie că sunt admise sau respinse. Se spune votului, amendamentul. Dacă întruneşte numărul de voturi pentru, se aprobă ...

    7 martie 2018
    întrebare, Situaţia investiţiilor şi lucrărilor la pistele Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti

    7 martie 2018
    întrebare, Studiul strategic al inelelor de centură rutieră a Municipiului Bucureşti

    7 martie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 89/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr.504/2002

    28 februarie 2018
    luare de cuvânt, Concluzionez imediat! În cazul de la Timişoara, unde acea furtună a avut avertizare cam cu o oră, o oră şi jumătate înainte, de la meteo, de la ANM, dacă ar fi existat acest sistem, s-ar fi putut ...

    28 februarie 2018
    luare de cuvânt, Intervenţia din partea Grupului USR. Vreau să spun ceva ce ar putea să vă surprindă, şi anume, că autorităţile centrale, chiar şi Guvernul, s-au mişcat bine pe acest proiect. Vă reamintesc că el a ...

    28 februarie 2018
    luare de cuvânt, Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 115 din Regulament, cele trei comisii pe care le-aţi menţionat au fost sesizate spre dezbatere, în procedură ...

    28 februarie 2018
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Am avea o rugăminte pe care am mai făcut-o, către grupurile parlamentare ale majorităţii. Aceste propuneri de modificare a ordinii de zi să fie în ...

    21 februarie 2018
    întrebare, Poziţia României cu privire la propunerea de directivă în domeniul drepturilor de autor pe piaţa unică digitală COM (2016) 593 final -2016/0280(COD)

    21 februarie 2018
    întrebare, Situaţia rutei CFR Călători 1745, Bucureşti-Satu Mare

    21 februarie 2018
    întrebare, Activitatea de iarnă a utilajelor de deszăpezire ale CNAIR în cadrul DRDP Bucureşti

    21 februarie 2018
    întrebare, Situaţia alocărilor bugetare pentru DN 18

    21 februarie 2018
    întrebare, Situaţia virărilor şi redistribuirilor de credite bugetare operate în cazul Ministerului Transporturilor în anul 2018

    21 februarie 2018
    întrebare, Situaţia virărilor şi redistribuirilor de credite bugetare operate în anul 2018

    21 februarie 2018
    întrebare, Adeverinţă de elev

    21 februarie 2018
    întrebare, Studiul Romanian Government Enterprise Architecture and Interoperability Framework (RGEAIF)

    15 februarie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 31/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.77 din Legea nr.1/2011 a Educaţiei Naţionale

    13 februarie 2018
    interpelare, Reţele de resurse educaţionale deschise (RED) înfiinţate la nivelul inspectoratelor şcolare

    13 februarie 2018
    interpelare, Coordonatorul pentru Tehnologia Informaţiei

    13 februarie 2018
    interpelare, Transparenţa lucrărilor Comitetului Tehnico-Economic pentru Societatea Infromaţională

    12 februarie 2018
    luare de cuvânt, Da, noi suntem de acord. Singura problemă este că astăzi este termen şi pentru votul final, caz în care dacă le dezbatem şi nu avem votul final, care ar urma abia mâine, tot vor trece tacit, din ce ...

    12 februarie 2018
    propunere legislativă, PL-x nr. 464/2018 Proiect de Lege pentru modificarea art.35 alin.(2) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

    7 februarie 2018
    luare de cuvânt, La fel, vom face nominalizările după aprobarea acestei hotărâri a Parlamentului.

    5 februarie 2018
    luare de cuvânt, Pentru conformitate şi ca să rămână şi pe stenogramă, acesta este proiectul iniţial de modificare a Regulamentului, prin care s-a dorit acea modificare care să nu mai permită susţinerea ...

    5 februarie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 226/2018 Propunere legislativă pentru completarea dispoziţiilor art.97 din Codul Fiscal

    5 februarie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 343/2018 Propunere legislativă privind înfiinţarea şi funcţionarea Depozitului Electronic Naţional al Lucrărilor Ştiinţifice

    5 februarie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 206/2018 Propunere legislativă pentru modificarea art.22 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

    5 februarie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 225/2018 Propunere legislativă pentru modificarea unor dispoziţii din Codul Fiscal

    21 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte, E a doua intervenţie astăzi. Să nu vă faceţi impresia greşită... Noi, de la USR, suntem oameni toleranţi, vrem să participe toată lumea la dezbatere, dar semnalez prezenţa ...

    21 decembrie 2017
    luare de cuvânt, O scurtă intervenţie şi din partea grupului. Am avut, într-adevăr, pe ordinea de zi a comisiei acest proiect de lege. Problema este că noi trebuia să facem de mult această trecere de la televiziunea ...

    21 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Raport comun asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2016 pentru prorogarea termenelor pentru trecerea de la televiziunea ...

    21 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Eu n-am cerut asta!

    21 decembrie 2017
    luare de cuvânt, E anormal... Colegii noştri au fost blocaţi de bodyguarzi...

    21 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Nu, nu, nu, n-am cerut asta! Eu spun că e normal...

    21 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte, Am o foarte scurtă observaţie. Domnul senator Şerban Nicolae... Desigur, după părerea noastră, nu e nicio problemă ca senatorii să vină aici; invers e problema!

    20 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Bun. Şi, la fel, la întreţinerea infrastructurii feroviare. E nevoie de 1,3 miliarde anul ăsta, sunt alocate doar 900 de milioane. Asta va însemna că unele din contractele semnate nu vor putea fi ...

    20 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Bun. Şi ca să le permit şi celorlalţi colegi să îşi susţină amendamentele, mai am două legat de sumele alocate pentru întreţinerea infrastructurii rutiere şi, apoi, feroviare. La rutieră avem 253 de ...

    20 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Varianta de ocolire Comarnic. Ministerul Transporturilor a dat comunicat pe 4 decembrie că a semnat contractul. Alocarea de credite bugetare este zero, deci nu sunt bani alocaţi pentru 2018. În ...

    20 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Centura municipiului Rădăuţi are contract semnat, dar are finanţare zero pe 2018. Din păcate, nu se înţelege de ce. Propun să alocăm 10 milioane, ca să poată demara lucrările. Deci are contract ...

    20 decembrie 2017
    luare de cuvânt, La Lugoj - Deva sunt alocate 200 de milioane, este nevoie de 400 de milioane. E alocat jumătate din necesar, este pe coridor european. Propun suplimentarea. 109.

    20 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Nu ştiu cum pot să depăşesc asta, dar încerc cu câteva amendamente care sunt foarte la obiect, tehnice şi fără nicio altfel de conotaţie. Bucureşti - Ploieşti, autostrada de lângă Bucureşti are ...

    20 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Deci... ca să clarificăm. Noi suntem foarte de acord ca aceste proiecţii să se facă în limbile minorităţilor. Problema este că fiind legiferat pe repede înainte, pe stilul UDMR ridică mingea, PSD dă ...

    20 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Noi am zis de engleză, în maghiară poate să fie.

    20 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Am votat împotrivă. Acest proiect de lege are o prevedere aberantă. De astăzi înainte sunt ilegale în România proiecţiile de filme subtitrate, spre exemplu, într-o limbă de circulaţie internaţională. ...

    20 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Domnule vicepreşedinte al Camerei, preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Vreau să întăresc şi eu cele spuse de colegul, domnul deputat Ganţ. Acest mod de a legifera este cu totul inacceptabil. ...

    20 decembrie 2017
    luare de cuvânt, 4 marginal - se elimină incompatibilitatea dintre calitatea de membru al Guvernului şi calitatea de comerciant, persoană fizică. Deci poţi să fii şi ministru şi să ai şi PFA. Eu nu înţeleg cum poate ...

    20 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte de şedinţă, Vă rog să dispuneţi staffului tehnic să ne distribuie sau, şi mai bine, să actualizeze pe site ordinea de zi, pentru că există nişte decalaje faţă de cea publicată ...

    20 decembrie 2017
    întrebare, Situaţia contractelor de supervizare pentru proiectele de infrastructură rutieră lansate în 2017

    20 decembrie 2017
    întrebare, Activitatea de iarnă a utilajelor de deszăpezire ale CNAIR

    20 decembrie 2017
    întrebare, Trecerea la nivel cu cale ferată Bucureşti-Constanţa de pe Strada Petricani

    20 decembrie 2017
    întrebare, Activitatea utilajelor achiziţionate de CNAIR

    20 decembrie 2017
    întrebare, Alocarea bugetară în anul 2018 pentru principalele proiecte de infrastructură de transport

    20 decembrie 2017
    propunere legislativă, Pl-x nr. 329/2018 Propunere legislativă pentru completarea art.5 alin.(1) din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public

    18 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte de şedinţă, mă refer la cap. 3 din Regulamentul activităţilor comune care are o secţiune, Secţiunea I, despre aprobarea bugetului de stat, exact ce facem noi astăzi. În această ...

    18 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Păi, da, dar dumneavoastră ce număraţi? Deci ridicaţi mâna doar la votul pe care-l intenţionaţi pentru grup.

    18 decembrie 2017
    luare de cuvânt, O rugăminte, domnule preşedinte de şedinţă. Liderii de grup să nu mai indice, ca la voturile electronice, cu mâna sus când e contra, pentru că se interpretează, e o confuzie. Se ridică câte ...

    14 decembrie 2017
    propunere legislativă, Pl-x nr. 310/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii societăţilor nr. 31/1990

    13 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Stimaţi colegi, Nu există procedură pentru eliminarea unui alineat în plen. Se poate elimina un articol cu totul; se supun votului articolele în întregime. Aceasta este în Regulament. Deci ...

    13 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte, Procedura aceasta nouă pe care aţi trimis-o la Monitorul Oficial astăzi, din nefericire, dar eu vă spun cum aţi scris-o, că şi aşa nu se înţelege nimic, nu-i predictibilă, dar ...

    13 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Este absurd să îi puneţi să voteze pe cei care nu votează. Bine, e absurdă şi chestiunea aceea, cu "nu optez", "nu votez". Dar, tocmai de aceea, când e electronic, s-a făcut a patra opţiune, care e ...

    13 decembrie 2017
    luare de cuvânt, ...termin prin a spune că cei de la UDMR vă sunt complici şi este ruşinos. Un partid care era privit cu speranţă în anii '90, pentru apărarea democraţiei, când alţii o atacau, acum se vinde pe puţin, ...

    13 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Vă mulţumesc că nu comiteţi acel abuz de care spuneaţi, până la urmă.

    13 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Vă rog să-mi permiteţi, este intervenţia mea ...

    13 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Nu ne jignim!

    13 decembrie 2017
    luare de cuvânt, ...schimbe orice reguli, orice cadru democratic care-l împiedică să-şi atingă mijloacele!

    13 decembrie 2017
    luare de cuvânt, ...şi să...

    13 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Hai să nu ne mai dăm după deget! V-aţi enervat că aţi stat 11 ore aici săptămâna trecută, v-a pus Dragnea să staţi aici, v-a pus Dragnea să-i treceţi bugetul şi Legile justiţiei! Aveţi de trecut ...

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, ... e după 13,10...

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte de şedinţă, Nu există program de dezbateri, program de... pauză de prânz, e program de lucru, e hotărât. Era până la 12,00, s-a amânat 70 de minute, că a propus domnul Munteanu ...

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, ...fiecare amendament!

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, "... fiecare amendament cuprins în raportul comisiei sesizate în fond şi fiecare articol amendat". Da? Deci după ce se termină, dacă cumva se termină timpul de dezbatere, dumneavoastră, conform art. ...

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte, Aţi menţionat despre timpul de dezbatere care s-ar încheia la ora 13,00, deşi în Comitetul liderilor s-au aprobat 38 de minute. Indiferent de situaţie, vă citez art. 120 alin. ...

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte, Dacă ne putem lămuri... Am prelungit, programul, votăm toate amendamentele; votul final trebuia să fie la ora 12,30. Când va fi votul final? Ca să ştim.

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, ... pot să vorbesc... Este vorba de o chestiune... (Vociferări. Rumoare.) ... în timp ce votăm, nu putem urmări. Nici colega dumneavoastră. A sesizat acelaşi lucru - nu se poate urmări textul, pentru ...

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, ... vedem despre ce este vorba, pentru că nu putem urmări textul. Citiţi un număr şi este vorba despre altceva acolo. Nu-mi trebuie portavoce...

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Nu putem să votăm când nu avem... deci sunt decalate cu un număr... (Vociferări. Rumoare. I se întrerupe microfonul.) Domnule preşedinte, ... de ce nu-mi daţi voie să vorbesc? Trebuie să ştim ce ...

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Mulţumesc, domnule preşedinte. Art. 15 alin. (3). Până vă uitaţi dumneavoastră, aş vrea să vă propun să facem o pauză. Motivaţia este şi că suntem obosiţi şi că deja s-au strâns nişte oameni aici. Şi ...

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, ... dar şi numărul curent...

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Bine!

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Articolul 6 trebuie supus la vot!

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Deci, la art. 38, da, lit. b): "alocarea timpului afectat dezbaterilor este [...] facultativă la dezbaterile generale asupra unui proiect de lege", deci nu este obligatorie. Este obligatorie numai la ...

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte de şedinţă, Vă mulţumesc pentru că mi-aţi dat cuvântul. E important să supunem la vot forma iniţială a fiecărui articol, întrucât, în cazul respingerii, dispare din lege acel ...

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Să mai facem un vot, pentru că altfel dispare!

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Vot pentru forma iniţială!

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Marginal 3. Domnule preşedinte de şedinţă, Vă mulţumesc pentru că mi-aţi dat cuvântul. Este vorba de alin. (2): "Persoana eliberată sau destituită din funcţie, potrivit prevederilor alin. (1) sau ...

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, De ce? Pentru că aţi dat o lege să o scăpaţi pe colega dumneavoastră de incompatibilitate! (Vociferări.) Şi vă rog să-l supuneţi la vot, conform Regulamentului.

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Marginal 2. Obiectăm asupra acestui articol, la fel cum obiectăm asupra conţinutului întregii legi. Articolele... Voci din sală : De ce?!

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Am o obiecţie faţă de acest articol, conform Regulamentului, şi propun să îl supuneţi la vot, vă rog.

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Da.

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Păi, ce stenogramă?! Stenograma... dacă dumneavoastră nu daţi cuvântul... Aici este stenograma! Pe stenogramă, pentru posteritate, cer dezbaterea pe amendamente!

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte, Conform procedurii, vă rog să treceţi la dezbaterea pe articole a proiectului de lege.

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, La articole!

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Supuneţi la vot...

    6 decembrie 2017
    luare de cuvânt, Nu există sistarea intervenţiilor pe procedură. Citiţi Regulamentul! Se pot sista prin vot dezbaterile. (Vociferări.) Bun. Deci... discuţiile pe procedură... se dă cuvântul imediat oricărui deputat ...

    6 decembrie 2017
    întrebare, Informatizarea Poştei Române.

    6 decembrie 2017
    întrebare, Joncţiunea tronsoanelor de pe Autostrada Transilvania la C.Turzii.

    6 decembrie 2017
    întrebare, Adeverinţa de elev.

    6 decembrie 2017
    întrebare, Contractele de performanţă ale CNAIR şi CFR.

    4 decembrie 2017
    propunere legislativă, BP674/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului

    29 noiembrie 2017
    luare de cuvânt, Avem un buget mai mare, mult mai mare. Din acest buget am fi putut, de exemplu, să luăm echipamentele necesare, pentru ca şedinţele comisiilor să fie transmise, să fie înregistrate, cetăţenii şi ...

    29 noiembrie 2017
    luare de cuvânt, Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Invoc art. 151 din Regulament. O problemă personală. O problemă personală că domnul Dragnea şi domnul Tăriceanu au vorbit în numele meu, fără să mi se ...

    29 noiembrie 2017
    propunere legislativă, Pl-x nr. 276/2018 Propunere legislativă pentru completarea art.234 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

    27 noiembrie 2017
    propunere legislativă, Pl-x nr. 503/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011

    21 noiembrie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte de şedinţă, Vreau doar să confirmaţi că, mai devreme, la votul pentru eliminarea alineatelor (3) şi (4), că nu s-a susţinut sub forma unui amendament, cutuma tipică este că se ...

    15 noiembrie 2017
    întrebare, Stadiul rezolvării unora dintre blocajele din proiectele de dezvoltare a infrastructurii rutiere.

    15 noiembrie 2017
    întrebare, Studiu geotehnic pentru Tunelul Meseş de pe Autostrada A3 Transilvania.

    15 noiembrie 2017
    întrebare, Plantarea de perdele forestiere.

    7 noiembrie 2017
    luare de cuvânt, A apăsat!

    7 noiembrie 2017
    luare de cuvânt, Explicarea votului!

    6 noiembrie 2017
    luare de cuvânt, Stimaţi colegi, Nu putem vota să încălcăm Constituţia. Termenul prevăzut pentru adoptare tacită este imperativ în Constituţie, la art. 75. Noi nu putem să supunem la vot aici că nu îl respectăm. Este ...

    6 noiembrie 2017
    propunere legislativă, Pl-x nr. 592/2017 Propunere legislativă pentru dezvoltarea antreprenoriatului validat de piaţă şi stimularea creării de noi locuri de muncă

    1 noiembrie 2017
    propunere legislativă, Pl-x nr. 440/2017 Propunere legislativă pentru modificarea Legii societăţilor 31/1990

    16 octombrie 2017
    propunere legislativă, PL-x nr. 359/2017 Proiect de Lege pentru stabilirea conţinutului de acizi graşi trans în produsele alimentare destinate consumului uman

    11 octombrie 2017
    luare de cuvânt, Am..., i-am audiat pe aceşti doi domni, am votat pentru numirea lor pentru că sunt profesionişti, pentru că au lucrat zeci de ani în ANCOM, s-au prezentat impecabil în comisie. Singura problemă, ...

    11 octombrie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Vă prezint raportul comun cu privire la audierea candidaţilor în vederea numirii în funcţiile de vicepreşedinţi ai ...

    11 octombrie 2017
    propunere legislativă, BP422/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor

    4 octombrie 2017
    luare de cuvânt, Domnilor deputaţi ai majorităţii, Aţi dat astăzi un vot împotriva moţiunii, care de fapt este un vot împotriva infrastructurii şi, până la urmă, un vot împotriva românilor. Suntem, se pare cu toţii, ...

    4 octombrie 2017
    luare de cuvânt, Stimaţi colegi, Aş vrea şi eu să mă refer la pactul propus pentru infrastructură de colegul de la PSD mai devreme. Un asemenea pact este, într-adevăr, necesar, pentru că, aşa cum spuneam, trebuie ...

    4 octombrie 2017
    luare de cuvânt, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Domnule ministru al transporturilor, Am asistat săptămânile trecute la un spectacol teribil al incompetenţei, când în Comisia pentru transporturi am audiat directori ...

    3 octombrie 2017
    luare de cuvânt, Stimaţi colegi, Stimate coleg, Acest proiect de lege a fost dezbătut şi în comisie, a avut raport votat, a fost dezbătut şi în plenul Parlamentului, dar s-a votat reîntoarcerea la comisie. L-am avut ...

    3 octombrie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte de şedinţă, O observaţie la ordinea de zi, la punctul 8, PL-x 183/2017 - s-a împlinit data, termenul constituţional de adoptare tacită. Şi cel din Constituţie, şi cel votat de ...

    3 octombrie 2017
    propunere legislativă, Pl-x nr. 150/2018 Propunere legislativă privind regimul cumulului pensiilor de serviciu din sistemul public de pensii cu unele categorii de venituri salariale sau asimilate salariilor

    26 septembrie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte de şedinţă, O intervenţie procedurală, legată de punctul 6 de pe ordinea de zi - PL-x 183/2017, în calitate de preşedinte al comisiei raportoare. Avem acest punct pe ordinea de zi ...

    20 septembrie 2017
    propunere legislativă, BP377/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător

    18 septembrie 2017
    întrebare, Stadiul Variantei de Ocolire Tg. Jiu

    18 septembrie 2017
    întrebare, Stadiul Variantei de Ocolire Suceava

    13 septembrie 2017
    luare de cuvânt, Este o modificare... Haideţi, că vorbim şi ceva serios, domnule Vlase... Vă mulţumesc pentru...

    13 septembrie 2017
    luare de cuvânt, Se retrimite comisiei...

    13 septembrie 2017
    luare de cuvânt, ... pentru că acesta este făcut...

    13 septembrie 2017
    luare de cuvânt, Stimaţi colegi, Domnul Nicolicea îmbracă un abuz în vorbe frumoase şi comite un act absolut revoltător. Nu a întrunit comisia de patru luni, dar astăzi, cu două ore înainte de ora şedinţei, a trimis ...

    12 septembrie 2017
    întrebare, Activitatea Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice în anul 2017.

    12 septembrie 2017
    întrebare, Aplicarea penalităţilor de întârziere în contractele de construcţie de autostrăzi.

    23 august 2017
    propunere legislativă, Pl-x nr. 24/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

    3 august 2017
    propunere legislativă, Pl-x nr. 40/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.98/2016 privind achiziţiile publice

    3 august 2017
    propunere legislativă, Pl-x nr. 39/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii

    3 august 2017
    propunere legislativă, Pl-x nr. 25/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.99/2016 privind achiziţiile sectoriale

    30 iunie 2017
    propunere legislativă, Pl-x nr. 11/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local

    29 iunie 2017
    propunere legislativă, BP300/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie

    28 iunie 2017
    întrebare, Montarea parapantelor rigide din beton pe zona mediană a drumurilor naţionale cu 4 benzi.

    28 iunie 2017
    propunere legislativă, Pl-x nr. 256/2017 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

    27 iunie 2017
    luare de cuvânt, Mă bucur să văd această largă majoritate pentru această ordonanţă de simplificare şi de debirocratizare, ordonanţă menită să facă viaţa cetăţenilor mai uşoară. Mă bucur şi că a picat acel amendament ...

    27 iunie 2017
    luare de cuvânt, Şi scurt, un amendament de corelare tehnico-legislativă, cum prevede Regulamentul la art. 108 alin. (3), pentru că în forma iniţială se spunea: "După alin. (4) se introduce un nou alin. (5)". E vorba ...

    27 iunie 2017
    luare de cuvânt, Mulţumesc. Stimaţi colegi, Un act normativ bine-venit, aşa cum s-a menţionat. O singură chestiune cu care sunt convins că veţi fi de acord. La nr. crt. 19 art. V - în varianta originală se prevedea ...

    27 iunie 2017
    luare de cuvânt, Stimaţi colegi, Vă solicit să ne aplecăm asupra procesului legislativ cu un pic mai multă seriozitate. Avem această lege de abilitare, care are 41 de domenii în care Guvernul este abilitat să emită ...

    26 iunie 2017
    întrebare, Proiectul RO-NET

    20 iunie 2017
    luare de cuvânt, O săptămână!

    20 iunie 2017
    luare de cuvânt, O chestiune de tehnică legislativă. În aceeaşi parte a legii, la 7 marginal, art. 91, se spune că "Amplasarea noilor construcţii de orice fel se face în intravilan". Deci în extravilan nu se poate ...

    20 iunie 2017
    luare de cuvânt, ... dar lucrurile sunt serioase. Noi vrem să protestăm împotriva acestui mod de lucru, care este total nedemocratic. Ne transformăm într-o maşină de vot, în care aşteptăm să vină cineva fuguţa, ...

    20 iunie 2017
    luare de cuvânt, Glumim, glumim, domnule preşedinte de şedinţă...

    20 iunie 2017
    luare de cuvânt, PL-x 183/2017...

    20 iunie 2017
    luare de cuvânt, La punctul... (Rumoare.)

    20 iunie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, La punctul 4, Proiectul de Lege privind Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33. Acest proiect de lege, fiind vorba de ordonanţă de urgenţă, dacă nu ...

    19 iunie 2017
    întrebare, Situaţia pasajului rutier de la Drajna Nouă.

    19 iunie 2017
    propunere legislativă, BP265/2017 Propunere legislativă pentru modificarea art.4 alin.(2) lit.a) din Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice

    12 iunie 2017
    luare de cuvânt, La 40 se introduce cuvântul "termochimic", care înseamnă de fapt incinerare de deşeuri, ceea ce înseamnă că în partea de reciclare şi valorificare, unde nu sunt permise decât procedee biologice şi de ...

    12 iunie 2017
    luare de cuvânt, La 9 marginal este acest articol, art. 14, de care vă spuneam, unde transpunerea Directivei, a obligaţiei de colectare separată, este incompletă, şi în forma actuală se va aplica doar pentru 4 ...

    12 iunie 2017
    luare de cuvânt, Stimaţi colegi, Ca de multe ori, Diavolul este în detalii, şi este cazul şi acestui proiect legislativ, care are nişte mici şopârliţe strecurate în el, şopârle cu care nici ministerul, care este ...

    8 iunie 2017
    întrebare, Dezvoltarea platformei www.ghişeul.ro.

    7 iunie 2017
    propunere legislativă, PL-x nr. 547/2017 Proiect de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor

    6 iunie 2017
    luare de cuvânt, Da. Aş vrea să atrag atenţia Guvernului că nu avem încă procedura de restituire a taxei încasate ilegal de la 1 ianuarie 2017, până la abrogare. Suntem în iunie. A fost promisă până în aprilie. Se ...

    30 mai 2017
    luare de cuvânt, Domnul deputat Duruş.

    30 mai 2017
    luare de cuvânt, Stimaţi colegi, Domnule preşedinte de şedinţă, Având în vedere aspectele prezentate de colegul meu, aş dori să vă solicit retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege, cu termen de două ...

    30 mai 2017
    propunere legislativă, BP224/2017 Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor

    29 mai 2017
    luare de cuvânt, Stimaţi colegi, Susţinem această ordonanţă de urgenţă, inclusiv modificările care au fost făcute. De-a lungul timpului, au fost reclamate foarte multe neajunsuri în legătură cu această lege. Ele au ...

    24 mai 2017
    întrebare, Situţia tunelurilor de pe Autostrada Lugoj-Deva

    24 mai 2017
    întrebare, Drumurile de legătură autostrada A1- Timişoara, autostrada A3-DN1 (Cluj) şi Vama Giurgiu -DN5

    24 mai 2017
    întrebare, Proiecte de investiţii de transport în zona Braşov

    23 mai 2017
    luare de cuvânt, La art. II din Ordonanţă se instituia obligaţia, pentru Guvern, de a emite norme metodologice pentru câteva acte normative, până la data de 1 aprilie 2017 - asta era prevăzut în ordonanţa pe care o ...

    23 mai 2017
    luare de cuvânt, Aş vrea să vă rog, domnule preşedinte, şi pe colegul de la PSD, să intervină la dezbaterile pe amendament cu observaţii, că acesta este rolul regulamentar al dezbaterilor pe amendament. Explicarea ...

    22 mai 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte de şedinţă, Având în vedere discuţia care a avut loc aici şi importanţa acestui act normativ, vă solicit retrimiterea la comisie pentru a avea dezbateri mai aprofundate, cu un ...

    22 mai 2017
    luare de cuvânt, Da. Nu mai vreau.

    16 mai 2017
    luare de cuvânt, Acest proiect pleacă de la o problemă care este reală, în ceea ce priveşte gestionarea numelor de domenii ".ro". Sunt foarte multe plângeri în legătură cu felul cum se face în momentul de faţă acest ...

    16 mai 2017
    luare de cuvânt, În conformitate cu art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, plenul a decis în şedinţa din 18 martie 2015, retrimiterea acestei propuneri legislative privind administrarea şi gestionarea ...

    16 mai 2017
    propunere legislativă, Pl-x nr. 282/2017 Propunere legislativă pentru abrogarea articolelor 49 şi 50 din legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi pentru abrogarea Legii nr.357/2015 pentru completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor

    10 mai 2017
    întrebare, Stadiul investiţiilor pe drumurile naţionale şi pe variantele ocolitoare.

    10 mai 2017
    întrebare, Situaţia studiilor de fezabilitate şi prefezabilitate, precum şi a proiectelor tehnice de execuţie recepţionate de CNADNR/CNAIR.

    9 mai 2017
    luare de cuvânt, Am cerut să votăm asupra amendamentului.

    9 mai 2017
    luare de cuvânt, Am solicitat... Deci e vorba de un amendament admis care nu se...

    9 mai 2017
    luare de cuvânt, La amendamentele admise, poziţia 5 marginal. Vreau să o supunem la vot.

    9 mai 2017
    luare de cuvânt, Stimaţi colegi, Din păcate, ordonanţa, prin amendamentele pe care le-a amintit înainte colegul meu, introduce o problemă foarte serioasă, şi anume, elimină auditul de siguranţă rutieră pentru ...

    8 mai 2017
    luare de cuvânt, La 20 marginal este un amendament admis, susţinem respingerea lui.

    8 mai 2017
    luare de cuvânt, Pe procedură, domnule preşedinte. Având în vedere consecinţele importante pe care le-ar avea adoptarea proiectului de lege în această formă, care au reieşit din poziţia Guvernului, referitoare la ...

    8 mai 2017
    luare de cuvânt, Este un amendament ceea ce supuneţi la vot!

    8 mai 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte, Conform Regulamentului, art. 108, nu puteţi depune amendamente de fond în timpul plenului. Se pot face doar amendamente strict de corelare lingvistică, virgule şi aşa mai ...

    8 mai 2017
    luare de cuvânt, Procedură!

    8 mai 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte de şedinţă, Am dori să solicităm, la punctul 9 al ordinii de zi, retrimiterea la comisie cu un termen de două săptămâni.

    26 aprilie 2017
    luare de cuvânt, Solicit retrimiterea la comisie, pentru două săptămâni.

    25 aprilie 2017
    luare de cuvânt, Aţi spus că nu ştie despre ce vorbeşte!

    25 aprilie 2017
    luare de cuvânt, Am citit, este la alin. (4).

    25 aprilie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte, Regulamentul prevede... spune următoarea sintagmă: "la adresa sa", nu spune să-i spună numele. A spus "colegul de la USR" care a vorbit înaintea mea. E clar la adresa cui a fost ...

    24 aprilie 2017
    luare de cuvânt, Cer retrimiterea la comisie. Termen, două săptămâni.

    24 aprilie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte, Foarte important să ştim ce votăm. Argumentaţia din expunerea de motive care a fost reluată aici şi de la colegul de la PNL este că ar trebui să avem 18 translatori, 50... Nu-i ...

    24 aprilie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Propunerea legislativă supusă adoptării astăzi restrânge drepturile cetăţenilor români care au altă limbă maternă decât limba română, de a beneficia de îngrijire ...

    12 aprilie 2017
    întrebare, Autostrada Tg.Mureş - Iaşi.

    12 aprilie 2017
    întrebare, Autostrada Transilvania, Secţiunea 3C: Suplacu de Barcău - Borş.

    5 aprilie 2017
    întrebare, Proiectul Variantei de Ocolire Timişoara Sud.

    29 martie 2017
    întrebare, Stadiul proiectelor de pe centura rutieră a mun Bucureşti.

    28 martie 2017
    luare de cuvânt, Nu, nu! Retrimitere!

    28 martie 2017
    luare de cuvânt, Stimaţi colegi, În Codul rutier este prevăzut că trotuarele sunt destinate pietonilor. În mod eronat se consideră că se pot parca în prezent maşini pe trotuar. Acest lucru se poate face doar cu ...

    28 martie 2017
    luare de cuvânt, Da. Mulţumesc.

    28 martie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Grupul USR va vota împotriva acestui proiect de lege. S-au expus deja mai multe considerente aici privind limitările drastice. Eu vreau doar să vă atrag atenţia ...

    28 martie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte, În conformitate cu prevederile art. 95, Comisia pentru tehnologia informaţiei, Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică au fost sesizate pentru dezbaterea, în ...

    28 martie 2017
    luare de cuvânt, Ei servesc, noi lovim mingea. Domnule preşedinte, În interesul unor dezbateri mai aprofundate, solicităm retrimiterea la comisie. Termen - două săptămâni.

    28 martie 2017
    luare de cuvânt, Stimaţi colegi, Cu aceeaşi justificare pe care a prezentat-o colegul meu mai devreme, solicităm şi pentru acest proiect de lege retrimiterea la comisie, cu acelaşi termen de două săptămâni.

    28 martie 2017
    luare de cuvânt, Propunem retrimiterea la comisie. Termen - două săptămâni.

    21 martie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte, În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru tehnologia informaţiei a fost sesizată spre dezbatere, în fond, cu această Propunere ...

    21 martie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am o observaţie de natură... care ţine de tehnică legislativă. Respectiv, în afară de primul articol, unde se instituie Ziua Olteniei pe 21 martie, care are un ...

    21 martie 2017
    interpelare, Drepturi de proprietate intelectuală asupra programelor informatice ale autorităţilor publice.

    21 martie 2017
    interpelare, Protecţia dreptului la viaţă privată în contextul transmiterii datelor cu caracter personal pe bază de protocol.

    20 martie 2017
    luare de cuvânt, Mi se pare destul de absurd că avem o prevedere pentru reamintire, în Regulament. Face, nu ştiu, o clovnerie din activitatea parlamentară, după mine, dar...

    20 martie 2017
    luare de cuvânt, ... drepturilor de autor către autoritatea contractantă. Şi acum ajung la întrebări...

    20 martie 2017
    luare de cuvânt, ... 41/2016 s-au introdus prevederi referitoare la cesiunea...

    20 martie 2017
    luare de cuvânt, Mulţumesc pentru precizări, domnule preşedinte de şedinţă. Obiectul interpelării se referă la drepturi de proprietate intelectuală asupra programelor informatice ale autorităţilor publice. În ultimii ...

    20 martie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte, În forma propusă, este o aberaţie juridică. Practic articolul spune că se poate modifica, prin lege sau ordonanţă de urgenţă, o lege, că e prevederea de mai sus cu două alineate. ...

    16 martie 2017
    întrebare, Drumurile de legătură autostrada A1 - Timişoara, autostrada A3 -DN1 şi DN5.

    16 martie 2017
    întrebare, Varianta ocolitoare a mun.Zalău.

    14 martie 2017
    luare de cuvânt, Da. Mulţumesc. Poziţia 3 marginal. Noi susţinem ca art. 2 alin. (5) să rămână nemodificat. Amendamentul introdus... în acest articol este vorba despre obligaţia diferitelor instituţii şi companii ...

    14 martie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Guvernul a propus pentru această ordonanţă de urgenţă o serie de amendamente care schimbă destul de substanţial sensul iniţial al ordonanţei, şi vreau să atrag ...

    14 martie 2017
    întrebare, Măsurile necesare finalizării lotului 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu.

    7 martie 2017
    întrebare, Documentul de politică publică e-România.

    1 martie 2017
    luare de cuvânt, Am votat împotriva amânării, pentru că acest buget deja a trecut, în unanimitate, prin două comisii şi pentru că nu sunt de acord cu abordarea dumneavoastră în care aţi menţionat că este o lipsă de ...

    1 martie 2017
    luare de cuvânt, Şi pe procedură.

    1 martie 2017
    luare de cuvânt, Explicarea votului.

    1 martie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Sunt preşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei. Vreau să menţionez că a fost anunţat doar ieri după-masă introducerea acestui punct pe ordinea de zi, ...

    21 februarie 2017
    luare de cuvânt, Din partea USR, domnul deputat Vlad Duruş.

    21 februarie 2017
    propunere legislativă, PL-x nr. 424/2017 Proiect de Lege pentru completarea Legii nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor

    6 februarie 2017
    luare de cuvânt, Sunt vicelider.

    6 februarie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte sau preşedinte de şedinţă, Am făcut un test cu colegii. Am votat, la un moment dat, invers ca să vedem dacă se schimbă cumva numerele. Ele rămân la fel, ceea ce dovedeşte că ce se ...

    6 februarie 2017
    luare de cuvânt, Este vorba de 148. Este un amendament care propune suplimentarea sumelor alocate pentru întreţinerea drumurilor, deci întreţinerea infrastructurii rutiere. Alocarea de anul acesta este la jumătate ...

    6 februarie 2017
    luare de cuvânt, Domnule preşedinte, Noi nu am votat şi tot aţi numărat 80. (Discuţii în sală.) În primul rând, vreau să vă felicit pentru că număraţi foarte rapid, merită să mergeţi la "Românii au talent", adică nu ...

    6 februarie 2017
    luare de cuvânt, Cătălin Drulă, deputat USR Propunem introducerea unui articol nou care este motivat de prevederile Legii bugetului care permit modificarea bugetului în cursul anului. Deci se pot face redistribuiri ...

    6 februarie 2017
    întrebare, Avizarea internă a OUG 13/2017.

    9 ianuarie 2017
    luare de cuvânt, Sigur! Nu vedem rostul convocării unei sesiuni extraordinare. Ceea ce vedem aici este impunerea unei majorităţi, în loc să se facă în mod natural, printr-un vot, prin dezbateri şi la sfârşitul unui ...

    9 ianuarie 2017
    luare de cuvânt, Stimaţi colegi, Am avut aici, de la această tribună, declaraţii că rolul Parlamentului va fi respectat, că spiritul parlamentarismului va fi important în această sesiune, chiar din partea liderilor ...

    5 ianuarie 2017
    luare de cuvânt, Stimaţi colegi, Dincolo de aspectele de legalitate care au fost menţionate, mai este şi o chestiune de oportunitate aici, şi de consecvenţă. Ieri am auzit nişte discursuri, de aici, foarte ...

    21 decembrie 2016
    luare de cuvânt, (Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.) Eu, Drulă Cătălin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 37 Timiş, Jur credinţă patriei mele România; Jur să respect Constituţia ...