Florin Iordache La punctul 1 avem Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor; PL-x 410/2020. Comisia pentru apărare şi Comisia juridică. Cine prezintă raportul? (Domnul deputat Dragoş Gabriel Zisopol solicită să ia cuvântul.) Îl rog pe domnul secretar Zisopol să prezinte raportul.
Dragoş Gabriel Zisopol Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi invitaţi, Dau citire raportului comun suplimentar asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor. În conformitate cu prevederile art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost sesizate spre dezbatere pe fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor. Consiliul Legislativ, conform avizului nr. 424 din 2020, a avizat favorabil acest proiect de lege. Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil acest proiect de lege. Senatul a respins proiectul de lege în şedinţa din 23 iunie 2020. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intervenţiile vizând, în principal, instituirea de reglementări de natură a asigura transpunerea dispoziţiilor Directivei de punere în aplicare (UE) 2019/69, precum şi prevederi care să creeze cadrul legal naţional pentru punerea în aplicare a Regulamentului delegat UE 2019/686. Prin obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Potrivit prevederilor art. 75 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale Regulamentului Camerei Deputaţilor, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma dezbaterii, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, cu amendamente admise redate în anexa la prezentul raport comun suplimentar. Prin obiectul şi conţinutul său de reglementare, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Bun. Întreb colegii... Daţi-mi raportul, vă rog. Întreb colegii, din partea grupurilor parlamentare, dacă sunt intervenţii? Da, domnul Drulă, vă rog, din partea Grupului USR, la dezbateri generale.
Cătălin Drulă Da. Acest proiect de lege - am atras atenţia asupra lui şi în şedinţa trecută - înlesneşte obţinerea armelor letale, a pistoalelor care pot ucide, pentru infractori. În lege, aşa cum este în prezent, este interzisă obţinerea de permise pentru arme letale - atenţie, nu vorbim de pistoale cu bile, de arme de autoapărare, ci de arme letale, este interzisă obţinerea lor de cei care au săvârşit infracţiuni cu intenţie. Deci, aici sunt excluse deja, în lege, infracţiunile din culpă şi cei care sunt condamnaţi la pedepse cu executare mai mari de un an. Deci sunt excluşi, în prezent, în lege, şi cei care sunt condamnaţi la pedepse cu suspendare. Vine, în acest proiect de lege, o modificare, de la PSD, care face mai uşoară obţinerea permisului pentru arme letale şi introduce şi condiţia ca infracţiunea să fi fost săvârşită cu violenţă. (Vociferări.) De la un deputat al PSD. (Vociferări.) Care deputat al PSD? Păi, partidul dumneavoastră. Dar, revenind, prin amendamentul introdus de PSD, o serie întreagă de infractori, să zicem, proxeneţii, de exemplu, condamnaţi definitiv la pedepse cu executare, vor putea obţine arme de foc. Printre altele, Liviu Dragnea va putea obţine permis de armă letală. Şi, în general, orice fel de infracţiune, atât de gulere albe, dar şi cele care sunt conexe infracţiunilor săvârşite cu violenţă, aşa cum spuneam, proxenetism şi altfel de infracţiuni, trafic de persoane - trebuie să discutăm cu un penalist, dar nu cred că intră strict, din punctul de vedere al Codului penal, sub infracţiuni săvârşite cu violenţă. Că asta e prostia, când legiferezi pe genunchi, încercând... că e clar că e o lege cu dedicaţie, nişte băieţi condamnaţi pentru corupţie vor să-şi ia permis de armă letală. De ce? Nu ştiu în cine vor să tragă. Dar făcând asta, scăpaţi permise de arme letale şi unor şefi de mafie. Sau poate chiar aceştia duc agenda PSD mai departe. Acum în spatele meu este domnul Iordache, înţeleg că e susţinător al proiectului de lege, ştiţi ce s-a întâmplat şi la Caracal, cu mafiile de acolo. Eu o să fac o solicitare simplă, de responsabilitate. Haideţi să discutăm, să luăm puncte de vedere ale asociaţiilor profesionale, ale Guvernului, ale magistraţilor şi apoi, dacă consideraţi în continuare că faceţi bine dând arme letale mai multor oameni, să continuăm cu acest proiect. Prin urmare, vă supun, ca şi data trecută, pentru că, chiar dacă s-a mai extins acolo interdicţia cu o serie de infracţiuni, lista nu e exhaustivă, să o retrimitem la comisie. Şi vă rog pe toţi să votaţi şi să nu trecem pe repede înainte un proiect care pare cu dedicaţie pentru clanuri. Mulţumesc. Deci, supuneţi votului, vă rog, retrimiterea la comisie. Termen - 3 săptămâni. Ca să aibă timp să se exprime toată lumea asupra proiectului de lege. Nu cred că e o urgenţă pentru România să dăm arme de foc mafioţilor, infractorilor, proxeneţilor şi aşa mai departe. Mulţumesc.
Florin Iordache Da. Pentru rigoare, rog colegii să vadă efectiv amendamentul, aşa cum a trecut prin cele două comisii. Infracţiunile la care face referire domnul Drulă sunt exceptate de a primi, de a putea avea armă. 2. Amendamentul cuprinde cel puţin 3 grupuri parlamentare. Deci, iar, aici este o dezinformare marca USR. Voi supune votului retrimiterea. Repet, voi da cuvântul... (Domnul deputat Victor Paul Dobre solicită să ia cuvântul.) Domnul... pe retrimitere, vă rog, Grupul PNL.
Victor Paul Dobre O să fiu foarte scurt. Deci, istoria acestui proiect de lege. În Comisia pentru apărare am dat un raport corect, un raport care a fost convenit şi cu Ministerul de Interne, un raport care venea şi în sprijinul rezolvării acestei probleme de reglementare. Ceea ce m-a surprins şi pe mine, şi pe colegii mei e faptul că tocmai în Comisia juridică s-a permis această relaxare. S-a permis extinderea dreptului de a obţine autorizaţie şi pentru o serie întreagă de oameni care intră în categoria celor pe care le menţiona colegul antevorbitor. Din aceste considerente, am cerut şi ieri, în dezbaterea din Comisia pentru apărare, cerem şi în continuare să rămânem la formula stabilită iniţial. Tocmai pentru a apăra sănătatea, să apărăm cetăţenii, să le dăm garanţii. Este obligaţia noastră. Deci suntem pentru retrimitere.
Florin Iordache Bun. Grupul PSD? Susţineţi retrimiterea? Da. Mai departe. Dacă mai sunt alte intervenţii, după ce soluţionăm retrimiterea, apoi, dacă mai sunt intervenţii. Bun. În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră retrimiterea, propusă de Grupul USR. Să înceapă votul. (Vot electronic la distanţă.) Rog, colegii din sală, care nu pot vota. Da, vă rog. Imediat. Haideţi, vă prezentaţi şi spuneţi cum votaţi.
Sorin-Dan Moldovan Moldovan Sorin - pentru.
Florin Iordache Mulţumesc. Fără telefoane, da? OK.
Marius-Constantin Budăi Budăi Marius - împotrivă.
Andrei Daniel Gheorghe Daniel Gheorghe - pentru.
Radu Babuş Radu Babuş - împotrivă.
Sorin Mihai Cîmpeanu Sorin Cîmpeanu - pentru.
Mihai Weber Mihai Weber - împotrivă.
Gigel-Sorinel Ştirbu Gigel Ştirbu - pentru.
Vasile Varga Vasile Varga - pentru. Cred că domnul Weber a greşit.
István-János Antal Antal István, Constanţa - pentru.
Florin Iordache Bun. Cu majoritate de voturi exprimate, s-a retrimis la comisie. Mulţumesc. Mergem mai departe.