Florin Iordache 5. Revenim la Proiectul de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor. Domnul preşedinte Nicolicea, preşedintele Comisiei pentru regulament. Vă rog să prezentaţi raportul.
Eugen Nicolicea După cum ştiţi, această propunere legislativă a fost retrasă de către autorii amendamentelor, dar pentru că a apucat să intre pe ordinea de zi, i-am făcut un raport suplimentar de respingere a Proiectului de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor. Pe cale de consecinţă, vă rog să votaţi pentru respingerea acestui proiect de hotărâre, nemaifiind susţinut de autori.
Florin Iordache Mulţumesc. Intervenţii? Domnul Drulă. Vă rog.
Cătălin Drulă Pentru conformitate şi ca să rămână şi pe stenogramă, acesta este proiectul iniţial de modificare a Regulamentului, prin care s-a dorit acea modificare care să nu mai permită susţinerea amendamentelor de la prima Lege a justiţiei, acolo unde a durat foarte mul dezbaterea, s-a enervat majoritatea şi a dorit să pună pumnul în gură opoziţiei. Ce s-a întâmplat este că încă nu se înţeleseseră cu UDMR. Domnul Márton Árpád, în Comisia pentru regulament, a votat împotrivă. De aceea avem un prim raport de respingere. Apoi s-a găsit şi soluţia, după înţelegerea cu UDMR, s-a scos alt proiect de hotărâre a Camerei Deputaţilor din sertar, s-a lipit prevederea care trebuia să treacă în acesta şi a trecut aşa. Şi aceasta a rămas în aer. De aici şi confuzia domnului Iordache, care este acolo sus, că nu ştia de ce respinge majoritatea o propunere iniţiată chiar de ei. Deci e important să rămâne în stenogramă, se mai uită şi istorici pe aceasta, să vadă cam cum mergeau lucrurile în 2018, în România.
Florin Iordache Nu e vorba de confuzie. Rapoartele - dacă vă uitaţi în Regulament - trebuie prezentate de preşedinte şi de aceea l-am invitat pe domnul preşedinte Nicolicea.
Eugen Nicolicea Eu am prezentat ceea ce era esenţial. Dacă vreţi să intraţi pe fond, atunci vă spun, au fost prezentate aproximativ 6.000 de prostii, scrise neinteligibil, cu un format atât de mic, de nu puteau să fie citite. Am vrut să instituim un grup de raportori, dintre cei care susţineau aceste aberaţii. Nimeni n-a vrut să le susţină şi dându-şi seama de ceea ce au făcut, autorii lor le-au retras. Deci este vorba de nişte lucruri care depăşeau practica parlamentară, apelând la inteligenţa computerului ca să facă nişte prostii.
Florin Iordache Mulţumesc. Domnul Márton Árpád.
Árpád-Francisc Márton Domnule vicepreşedinte, Stimaţi colegi, Din punct de vedere procedural, situaţia este clară. Avem o iniţiativă de modificare a Regulamentului. Iniţiatorii şi-au retras, după intrarea în discuţie, în comisie, acest amendament. Pentru a nu avea alte probleme, s-a propus să dăm un vot final de respingere, ca nu cumva, careva, să-şi aducă aminte că este un proiect, o iniţiativă de modificare asupra căreia n-am dat vot. Şi aceasta este o procedură mai clară, într-adevăr. Din punctul meu de vedere această iniţiativă nu mai există. Dar, domnule vicepreşedinte, se trece la vot final, cu raport de respingere la această iniţiativă de amendare a Regulamentului nostru.
Florin Iordache Sigur! Mâine, la votul final, fără îndoială. Mai este o intervenţie. Domnule Stanciu, vă rog. A doua intervenţie de la Grupul USR.
Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu Mulţumesc, domnule preşedinte. Voiam să clarific. A fost o perioadă agitată, într-adevăr, şi am văzut cum domnul preşedinte al Comisiei pentru regulament a apelat la o inginerie legislativă. Aşa că şi noi, din opoziţie, am făcut o inginerie similară, dar una mai inteligentă, care, din păcate, a putut fi contracarată doar printr-un abuz legislativ. Aşa că, domnule preşedinte al comisiei, sper ca în această sesiune să avem o colaborare mai bună. Şi în partea de Comisie juridică poate nu mai repetăm greşelile anului trecut, în care, la fel, prin alte inginerii legislative, aţi reuşit să treceţi peste patru sau cinci legi care au fost declarate neconstituţionale, pierzând timpul întregului plen - şi al Camerei Deputaţilor, şi al Senatului. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Vă mulţumesc. Rămâne la votul final, mâine la ora 12,00.