Florin Iordache 22. Proiectul de Lege privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcţii edificate pe acestea şi anumitor activităţi economice autorizate; PL-x 641/2019. Raport comun, Comisia juridică, Comisia pentru administraţie, cât şi Comisia pentru buget. Doamnă preşedinte Fădor, Comisia pentru administraţie, vă rog, prezentaţi dumneavoastră raportul comun.
Angelica Fădor Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Raport comun suplimentar. În temeiul art. 70, plenul Camerei Deputaţilor a hotărât retrimiterea proiectului de lege Comisiei pentru buget, Comisiei pentru administraţie publică şi Comisiei juridice. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul a adoptat. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea unui regim fiscal derogatoriu aplicabil unei anumite categorii de terenuri. În urma reexaminării online a proiectului de lege, membrii celor trei comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului un raport comun suplimentar de adoptare cu amendamente admise prezentate în Anexa nr. 1. Amendamentele respinse se regăsesc în Anexa nr. 2. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Florin Iordache Mulţumesc. Întreb dacă sunt colegi care doresc să intervină? Da, domnule Drulă, vă rog.
Cătălin Drulă Mulţumesc, domnule preşedinte. Din nou Legea domnului Şerban Nicolae, cu păcănelele pe insule, se întoarce. Aţi mai amendat-o un pic la comisie. Văd că, săracul, domnul Vlad Bontea cade la sacrificiu de fiecare dată când e nevoie de amendamente dubioase la proiecte de lege cu dedicaţie. Haideţi să vă citesc ce s-a schimbat de ultima dată! Terenurile despre care discutăm, adică insule cu grinduri şi alte suprafeţe de uscat pe care se doreşte construirea acestor activităţi economice, sunt exceptate de la prevederile Legii apelor. Punct. Adică, ai insule, ai grinduri care nu se mai supun Legii apelor. Legea apelor prevede tot felul de lucruri - n-ai voie să ai scurgeri, trebuie să te supui unor criterii de mediu, nu poţi folosi... să construieşti gard şi teren până în apă şi alte lucruri care sunt valabile în toată România, pentru orice astfel de insulă. E neconstituţională de pe scaun legea aceasta, în afară că un astfel de amendament încalcă orice normă de bun-simţ. Apoi, s-a introdus... să fie peste 35 ha insula, dar, acum, dacă terenurile de acolo sunt sub 10 ha - şi acum vă întreb şi eu, cine are exact un teren de 10 ha şi pe ce insulă? Ca să nu ne mai chinuim cu legile acestea, dacă tot sunt cu dedicaţie - atunci se supun acestei legi care scuteşte de taxe şi impozite. Aţi scos, într-adevăr, jocuri de noroc, pentru că am sesizat... OK, le luăm pe rând! Data trecută am sesizat jocuri de noroc şi le-aţi scos! Dar sunt "servicii conexe activităţilor de turism, agrement şi comerţ cu amănuntul". Nu ne îndoim de ce se ascunde în spatele acestei sintagme, că sunt servicii conexe, deci toată activitatea de acolo, ce se face, este scutită de impozit. Deci cineva are pe o insulă, vrea să facă ceva complex, nu ştiu exact ce vrea să facă, şi nu vrea să plătească impozite statului român, şi trecem o lege prin Parlament. Şi terenul domnului respectiv sau al doamnei, nu ştiu cine este, sponsorul care a trimis această lege în plenul Parlamentului, nu se va supune Legii apelor. Sunt evidente dedicaţia, sfidarea bunului-simţ şi neconstituţionalitatea acestei legi. Aşa că, vă solicit, ca şi data trecută, să o retrimitem comisiei şi poate vine de data aceasta cu raport de respingere de acolo. Vă rog să supuneţi votului retrimiterea la comisie, 4 săptămâni. Mulţumesc.
Florin Iordache Da. Invit liderii grupurilor să-şi prezinte poziţia vizavi de retrimitere. Domnul Simonis, Grupul PSD.
Alfred - Robert Simonis Bun. Domnul Drulă tocmai ne spunea săptămâna trecută că reprezentanţi ai marilor mall-uri din România îl sunau pe dânsul şi pe altcineva pentru a încerca să facă trafic de influenţă în favoarea lor.
Cătălin Drulă Drept la replică!
Alfred - Robert Simonis Domnilor de la USR, dacă v-aţi învăţat să faceţi legi cu dedicaţie, ceea ce nu mă miră, pot să înţeleg poziţia dumneavoastră, pentru că dumneavoastră îi suspectaţi pe toţi cei care fac legi că fac ca dumneavoastră. E, noi nu facem ca dumneavoastră! Nu facem legi cu dedicaţie nici pentru multinaţionale, nici pentru mall-uri, nici pentru nimeni! Această lege este benefică statului român. Insule mai mari de 35 ha nu are nicio persoană privată din România. Niciuna. Dacă dumneavoastră suspectaţi că nu ştiu ce consiliu judeţean sau nu ştiu ce minister o să facă nu ştiu ce cazinou acolo şi o să facă bani din asta, vă înşelaţi amarnic! Până la urmă, unde mergi în lumea întreagă, aceste insule de mari dimensiuni sunt exploatate turistic şi economic, având aceste stimulente, acest sistem fiscal derogatoriu în vigoare. Pentru că, altfel nimeni nu merge să investească în larg, la nu ştiu câte zeci de kilometri. E simplu. Încercăm să dezvoltăm turistic aceste zone care sunt în patrimoniul statului român. Nu e nicio dedicaţie, n-are nimeni nicio insulă. Pur şi simplu, încercăm să scoatem din pustietate aceste insule. Despre asta e vorba!
Florin Iordache Bun.
Cătălin Drulă Drept la replică, domnule...
Florin Iordache Păi, nu e... Staţi puţin! Numai puţin. (Vociferări.) Vă dau dreptul la... Nu, nu vă dau nici... Deci, vă dau drept la replică... Dumneavoastră aţi solicitat retrimiterea. Dacă... (Vociferări.) Nu, deocamdată discutăm pe retrimitere. Domnule Simonis, precizaţi-vă poziţia pe retrimitere! Facem vot pe retrimitere şi apoi continuăm. Dacă nu se retrimite, discutăm, continuăm. Vă rog.
Alfred - Robert Simonis ... (Probleme tehnice). (Domnul deputat Cătălin Drulă solicită să ia cuvântul.)
Florin Iordache Nu, Grupul PNL. Nu vă dau, domnule Drulă. Dumneavoastră aţi... Domnule Drulă, dumneavoastră aţi solicitat retrimiterea. Grupul PNL. Domnule Andronache, vă rog.
Gabriel Andronache (Probleme tehnice).
Florin Iordache Da. Mulţumesc. Grupul UDMR. (Domnul deputat Cătălin Drulă solicită să ia cuvântul.) Deci, domnule Drulă, vă dau cuvântul la drept la replică după ce stabilim dacă se întoarce sau nu se întoarce la comisie. Vă mulţumesc. Domnule Benedek Zacharie, vă rog.
Zacharie Benedek Vă mulţumesc. Grupul UDMR va vota pentru retrimitere.
Florin Iordache Bun. Mai doreşte un lider de grup? Da, vă rog. Domnul Roman, pe procedură.
Florin-Claudiu Roman Mulţumesc, domnule preşedinte. Pe procedură am solicitat cuvântul. Se pare că astăzi sunt nişte probleme cu conectarea tabletelor la sistemul informatic. Îmi scriu foarte mulţi colegi că nu se pot conecta. Înţeleg că astăzi se fac nişte lucrări cu un operator de telefonie şi din cauza asta sunt anumite probleme, destul de serioase. Prin urmare, ca să nu avem astăzi un vot viciat la tot ceea ce înseamnă proiecte de lege pe care le avem în dezbatere - discutăm inclusiv de retrimiteri la comisii, unde sunt lucruri importante şi eu vă spun că din 81 de parlamentari ai PNL doar 27 au votat. Am până acum 19 solicitări din partea colegilor care îmi fac dovada că nu se pot conecta la tabletă - să rugaţi personalul tehnic să rezolve această problemă. Pentru că, altfel, absolut orice vot pe care îl dăm noi, astăzi, aici, din punctul meu de vedere, este profund viciat şi nu respectă dreptul constituţional al parlamentarului, să se poată exprima prin vot. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Sigur. Domnule lider, repet, acolo unde la votul final vom ajunge, lista pe care dumneavoastră o veţi da staffului tehnic, vor fi sunaţi toţi colegii, să-şi poată exprima votul. Repet, dacă mai sunt lideri de grup care doresc să intervină? Nu. Să înceapă votul pe propunerea de retrimitere formulată de domnul Drulă. Să înceapă votul. (Vot electronic la distanţă.) Colegii din sală care nu au mijloace, să intervină, vă rog.
Vlad Bontea Vlad Bontea, Grupul PSD - "împotrivă".
Laura-Mihaela Fulgeanu-Moagher Laura Moagher-Fulgeanu, Grupul PSD - "împotrivă".
Ileana Cristina Dumitrache Cristina Dumitrache, Grupul PSD - vot împotrivă.
Pavel Popescu Pavel Popescu, PNL - "pentru".
Karmencita Pricop Karmencita Pricop, Grupul PSD - "împotrivă".
George Ionescu George Ionescu, Partidul Naţional Liberal - "pentru".
Zacharie Benedek Benedek Zacharie, UDMR - "pentru".
Matei-Adrian Dobrovie Matei Dobrovie, PNL - "pentru".
Nicolae-Miroslav Petreţchi Nicolae-Miroslav Petreţchi, minorităţi - "abţinere".
Daniel Vasile Daniel Vasile, minorităţi - "abţinere".
Florin Iordache Deci, voturi pentru - 70, 75 de voturi împotrivă şi 8 abţineri. Propunerea de retrimitere nu a întrunit numărul de voturi. Deci continuăm dezbaterile la acest proiect de lege. Repet... Da. Vă rog, la dezbateri... Numai puţin, să prezentăm raportul. Din partea celor trei comisii, doamna Fădor. Vă dau eu raportul. Este raport comun, Comisia juridică, Comisia pentru administraţie şi Comisia pentru buget. Vă rog, doamnă. Aveţi 6 amendamente admise şi 4 respinse. Vă rog, prezentaţi raportul. Şi apoi facem dezbateri generale. Bun. La dezbateri generale dacă doriţi? Nu, din partea comisiilor, faţă de ce s-a spus, nu mai sunt intervenţii. Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu. Da, domnul Popescu, la dezbateri generale. La dezbateri generale, da? Vă rog, Grupul PNL.
Pavel Popescu Domnule preşedinte, Mulţumesc pentru cuvânt. Nu voiam să intervin pe acest proiect, dar de aici, de la pupitrul Parlamentului, se spun nişte cuvinte foarte mari şi eu consider că acest for suprem al ţării trebuie să fie forul unde parlamentarii aleşi vorbesc liber pentru popor. Aud din partea grupului dumneavoastră că în Parlamentul României nu s-au trecut legi cu dedicaţie. Domnule preşedinte, Domnule lider de grup, al PSD, Să ne ferească Dumnezeu să facem o analiză la sânge cu privire la ultimele legi trecute în ultimele luni în Parlamentul României, când mult prea mulţi dintre noi eram preocupaţi cu... unii cu pandemia, cu administrarea pandemiei, alţii cu o campanie electorală împotriva PNL care se ocupa de pandemie! Pentru că, dacă e să facem o analiză concretă a ceea ce a trecut prin Parlamentul României, mai mult, dacă am face o analiză concretă cu ceea ce a trecut în 3 ani şi jumătate de guvernare PSD, cred că doar pe Legile justiţiei puteam citi "Liviu Dragnea", "Liviu Dragnea", "Liviu Dragnea", de sute de ori. Aţi făcut mereu legi cu dedicaţie în Parlamentul României, pentru colegii voştri, pentru liderii voştri de partid! Legile justiţiei au fost croite aşa cum te duci la un croitor să-ţi faci un costum, perfect pentru Liviu Dragnea! Şi multe, multe, multe alte legi. Aşa ştiţi voi să faceţi legi! Şi, credeţi-mă, românii, mai devreme sau mai târziu, vor afla!
Florin Iordache Domnul Simonis, Grupul PSD. Vă rog, domnule lider.
Alfred - Robert Simonis E bine că domnul care a vorbit mai devreme, colegul nostru, a recunoscut că în perioada aceasta a fost ocupat cu campania electorală. Şi aşa se explică lacunele pe care le are cu privire la activitatea Parlamentului. Domnule, eu m-am săturat să vă ascult spunând nu doar minciuni, dar chestiuni care sunt de-a dreptul mizerabile. S-au făcut Legile justiţiei după Liviu Dragnea, iar Liviu Dragnea se află în puşcărie, cu acele legi ale justiţiei modificate în Parlament. Haideţi să încercăm să ieşim din logica aceasta manipulatoare, crezând că le spuneţi oamenilor o minciună, de 10 ori, şi o să înceapă să capete valenţe de adevăr! Apropo de legi cu dedicaţie! Da, domnule Popescu, am făcut legi cu dedicaţie pentru pensionarii României! Şi pentru că aţi vorbit despre pandemie, da, am făcut legi cu dedicaţie pentru personalul medical - pentru medici, pentru asistente, pentru brancardieri! Le-am triplat salariile, domnule Popescu! Am făcut legi cu dedicaţie pentru ei! Ce aţi fi făcut dumneavoastră în această pandemie fără aceşti medici, motivaţi măcar din punct de vedere financiar? Am făcut legi cu dedicaţie pentru copiii acestei ţări! Da, pentru a le dubla alocaţiile! Şi dumneavoastră vă opuneţi cu vehemenţă, pentru a nu se pune în aplicare aceste legi! Acesta este rolul nostru, domnule Popescu, să facem legi pentru diferite categorii profesionale, sociale! Dumneavoastră le spuneţi "cu dedicaţie". Eu le spun în sprijinul oamenilor.
Florin Iordache Da, un minut, domnule Popescu. Da, vă dau cuvântul. Dar nu mai manipulaţi, asta era ideea! Vă rog.
Pavel Popescu Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule Simonis, aveţi dreptate. Dar vă spun, tehnic, de ce aveţi dreptate. Noi nu prea putem face legi în Parlamentul României, pentru că avem o majoritate toxică. Şi dumneavoastră veniţi să faceţi legi, în Parlamentul României, pentru a ataca ordonanţele de urgenţă pe care Guvernul României, în această pandemie, le dă în interesul românilor. Deci faptul că dumneavoastră veniţi aici şi faceţi legi, profitând de majoritatea toxică pe care o aveţi şi de care sper că vom scăpa de pe 6 decembrie, nu anulează faptul că, da, noi guvernăm cu ordonanţe de urgenţă. Nu e bine să guvernezi cu ordonanţe de urgenţă, dar ce să faci când ai o criză precum pandemia şi ce să faci când ai o criză politică din cauza majorităţii, repet, toxice, care pe 6 decembrie va dispărea?!
Florin Iordache Domnul Simonis. Vă rog să nu mai pronunţaţi nume. Sunt obligat să vă dau cuvântul. "Majoritatea toxică" este majoritatea rezultată în urma votului cetăţenilor, stimaţi colegi!
Alfred - Robert Simonis Domnule Iordache, Daţi-mi voie să spun...
Florin Iordache Vă rog.
Alfred - Robert Simonis ...că dacă îmi luaţi argumentele, nu o să trebuiască decât să mă repet. În primul rând, eu n-am spus nimic despre ordonanţele de urgenţă. Da, într-adevăr, dacă mi-aţi adus aminte, nu faceţi altceva decât să ciuntiţi legile bune, în Parlament, prin ordonanţe de urgenţă. cum ar veni stimulente pentru profesori, stimulente pentru medici... alocaţii pentru copii, măşti pentru persoanele vulnerabile. Toate aceste legi foarte bune, votate în Parlament, cu dedicaţie pentru persoanele vulnerabile şi nu numai, medicii nefiind categorie vulnerabilă, au fost ciuntite prin ordonanţe de urgenţă. Mulţumesc că mi-aţi amintit! Pe de altă parte, domnule antevorbitor, dumneavoastră aţi locuit la Oslo o perioadă, mai mult acolo decât în România, dacă mă întrebaţi pe mine. Şi ştiţi că în Parlament sunt cei pe care îi votează oamenii. Cetăţenii merg din 4 în 4 ani pentru alegerile parlamentare, votează şi, în funcţie de votul popular, suntem în Parlament o majoritate sau alta. Atât aţi luat dumneavoastră în 2016 - 19%. A, de ce guvernaţi şi cum aţi ajuns să guvernaţi? E o întreagă dezbatere. Dar nu vreţi să-i lăsăm pe români în 6 decembrie să hotărască ei pe cine doresc la guvernare? Nu vreţi să stabilim aici, împreună, că partidul care va câştiga alegerile parlamentare trebuie să dea premierul României? Haideţi să stabilim asta aici şi după aceea vorbim de câte majorităţi toxice doriţi dumneavoastră!
Florin Iordache Da. Mulţumesc. Am finalizat dezbaterile. Da, domnule Roman, vă rog.
Florin-Claudiu Roman Colegul meu, Pavel Popescu, a făcut ceea ce dumneavoastră şi ai dumneavoastră n-ar fi făcut niciodată. Dacă vă amintiţi, colegul pe care îl ponegreaţi de la microfon, după drama de la Colectiv... (Vociferări.) ... de la Oslo, aşa cum spuneţi dumneavoastră, că văd că aveţi o problemă cu ceea ce înseamnă Europa, împreună cu 5 medici specialişti, au fost în acea noapte, deci şi Pavel şi acei colegi medici, acolo, prezenţi, şi i-au ajutat pe cei care au scăpat cu arsuri grave din acea dramă pe care toţi cred că n-o vom uita niciodată. Dacă dumneavoastră credeţi că totul se reduce la politică şi orice atac la adresa unui coleg deputat este permis doar pentru că de la această tribună se poate spune aproape orice, eu cred că ar fi un moment foarte bun să vă cereţi scuze. Pentru că, vă repet, dincolo de retorica politică, Pavel Popescu împreună cu acei medici din Norvegia, pe care văd că dumneavoastră nu-i apreciaţi, au fost lângă medicii români, lângă paramedici, acordând ajutor medical de urgenţă victimelor de la Colectiv. Vă rog, aruncaţi-vă veninul cu orice altceva doriţi asupra colegului Pavel Popescu, dacă doar asta simţiţi nevoia! În schimb, v-aş ruga să-l respectaţi pe colegul nostru. Şi dacă tot vorbim de 6 decembrie, le spun foarte clar românilor. Dacă doriţi ca de la acest microfon să nu mai auziţi derapajele domnului Bacalbaşa, dacă doriţi ca de la acest microfon să nu mai auziţi derapajele domnului Nicolicea, dacă vă doriţi ca de la tribuna Parlamentului parlamentarii să poată dezbate legi şi să nu fie întrerupţi în permanenţă, prin oprirea microfonului, aşa cum mi s-a întâmplat mie, de nenumărate ori, din partea domnului Iordache, dacă vă doriţi ca personaje toxice ca Liviu Dragnea să nu mai controleze Parlamentul României cu o mână forte şi cu un grup pe care l-a adus, majoritar, în Parlament, atunci, dragi români, în 6 decembrie, cu siguranţă va trebui să jucăm cartea democraţiei, să mergem la vot şi să dăm un vot legitim acestui Parlament! Vă rog, domnule lider, să vă cereţi scuze colegului meu, pentru această ieşire! Să ştiţi că, dincolo de toate, cu bune, cu rele, cred că trebuie să ne respectăm între noi. Şi cred că atunci când un coleg face o faptă bună să n-o pedepsim! Pentru că a făcut ceva pentru victime şi a făcut ceva pentru cei care la Colectiv au suferit. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Domnul Simonis.
Alfred - Robert Simonis Domnule preşedinte, Nu-mi dau seama dacă domnul Roman... ori nu era în sală, ori nu era atent la ce-am spus, ori n-a înţeles. Eu n-am făcut nicio referire la domnul Popescu. Eu am spus că domnul Popescu a locuit la Oslo, unde, în democraţie, cine câştigă are reprezentativitate în Parlament. Atât! Dacă vreţi, la nivel personal, eu îl apreciez pe domnul Popescu. Şi pentru ceea ce a făcut în perioada aceea şi pentru ceea ce face în Parlament în cele mai multe momente. Are bune şi rele, cum aţi spus şi dumneavoastră! Asta nu înseamnă că nu pot să-l critic atunci când greşeşte. Însă, stimaţi colegi de la PNL, pentru că doar dumneavoastră aţi rămas, am o rugăminte! Haideţi măcar în campania electorală să nu mai vorbim despre tragedia de la Colectiv! Mulţumesc.
Florin Iordache Mulţumesc. Mai sunt alte intervenţii? Nu mai sunt. Avem 4 amendamente respinse. Dacă se susţin? Nu. Avem 16 amendamente admise. La titlul legii dacă sunt intervenţii? Nu. De la 2 la 16? Rămâne la votul final; caracter ordinar.