2 decembrie 2020
întrebare,
Lipsa barem examen primariat, Centrul Univeristar Iaşi, specialitatea Endocrinologie
19 noiembrie 2020
întrebare,
Retragerea de pe lista medicamentelor decontate de CNAS a medicamentului VISMODEGIB, necesar în tratamentul oncologic
3 noiembrie 2020
luare de cuvânt,
Bună ziua, domnule preşedinte!
Antoneta Ioniţă, deputat al PNL de Brăila.
De aici încolo votez conform deciziei Grupului Partidului Naţional Liberal.
28 octombrie 2020
întrebare,
Nevoie unor reguli unitare în activitatea serviciilor de medicină legală, în contextul pandemiei COVID-19
13 octombrie 2020
luare de cuvânt,
Antoneta Ioniţă, Grupul PNL - pentru.
13 octombrie 2020
propunere legislativă,
BP815/2020 Propunere legislativă pentru modificarea Legii 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului
28 iulie 2020
luare de cuvânt,
Deputat Ioniţă Antoneta.
Votez conform deciziei Grupului Partidului Naţional Liberal.
28 iulie 2020
propunere legislativă,
Pl-x nr. 459/2020 Propunere legislativă pentru îngrijirea şi educarea timpurie a copiilor din familiile active
14 iulie 2020
luare de cuvânt,
Mulţumesc mult.
14 iulie 2020
luare de cuvânt,
Precum Grupul PNL.
14 iulie 2020
luare de cuvânt,
Bună ziua!
Antoneta Ioniţă este numele meu.
Votez "da" la acest proiect de lege.
14 iulie 2020
luare de cuvânt,
Alo!
23 iunie 2020
luare de cuvânt,
Domnule ministru,
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Stimaţi colegi de la PSD, susţinători ai moţiunii,
M-am aşteptat ca în faţa pandemiei de coronavirus să înţelegeţi că este nevoie de solidaritate. Să ...
17 iunie 2020
luare de cuvânt,
"Locul criminalilor este la închisoare!"
Încă o dramă zguduie România. O adolescentă de 17 ani a fost incendiată de un bărbat cu cinci crime la activ, eliberat condiţionat din închisoare. La momentul ...
16 iunie 2020
propunere legislativă,
Pl-x nr. 547/2020 Propunere legislativă pentru modificarea art.456 alin.(1) lit.h) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal
3 iunie 2020
luare de cuvânt,
"Educaţia şi sănătatea, domenii în care investiţiile nu mai suportă amânare"
Un recent anunţ al Comisiei Europene aduce cu siguranţă un strop de speranţă, într-o Românie încercată, la fel ca mai ...
3 iunie 2020
luare de cuvânt,
În regulă! Da.
3 iunie 2020
luare de cuvânt,
Bună ziua, domnule preşedinte!
Votez "pentru" la acest proiect şi, dacă se poate să-mi exprim şi votul pe proiecte, întrucât mă aflu într-o arie fără semnal?
Voi vota "pentru" la proiectele PL-x ...
27 mai 2020
luare de cuvânt,
"Medicii de familie au nevoie de respect şi apreciere!"
În fiecare an, pe 19 mai, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Medicului de Familie, un eveniment despre care puţini dintre dumneavoastră ...
20 mai 2020
propunere legislativă,
PL-x nr. 313/2020 Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia
6 mai 2020
luare de cuvânt,
"Strategie în vreme de pandemie - fără scrupule!"
Vă mărturisesc, ca medic care s-a aflat în prima linie a bătăliei împotriva COVID-19, am trăit cele mai complicate luni din viaţa mea. Colegii din ...
29 aprilie 2020
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi deputaţi,
Suntem cu toţii conştienţi că în circumscripţiile electorale pe care le reprezentăm în Parlamentul României există, din păcate, suficient de ...
3 aprilie 2020
luare de cuvânt,
Antoneta Ioniţă este numele meu, Circumscripţia electorală nr. 9, Brăila.
Voturile mele sunt următoarele.
La punctul nr. 1 - contra raportului de adoptare a proiectului de lege şi a ...
3 aprilie 2020
luare de cuvânt,
Bună ziua!
3 aprilie 2020
luare de cuvânt,
Bună ziua, domnule preşedinte.
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Acest proiect de lege reprezintă o reparaţie morală pentru o categorie de personal din sistemul sanitar, şi anume biochimiştii, biologii ...
3 aprilie 2020
luare de cuvânt,
Alo?
2 aprilie 2020
luare de cuvânt,
Bună seara!
În privinţa amendamentului - abţinere şi împotriva proiectului de modificare a Regulamentului.
Antoneta Ioniţă, Brăila.
10 martie 2020
luare de cuvânt,
"Sănătatea generaţiilor viitoare trebuie clădită pe prevenţie"
Ne aflăm în faţa unei dezbateri şi a unei decizii de o extremă importanţă pentru societatea românească, mai ales în contextual actual, ...
10 martie 2020
propunere legislativă,
PL-x nr. 359/2020 Proiect de Lege pentru completarea art.86 1 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
9 martie 2020
propunere legislativă,
PL-x nr. 335/2020 Proiect de Lege pentru modificarea art.11 alin.(3) din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
25 februarie 2020
luare de cuvânt,
"Sănătatea românilor, şi nu schimbarea guvernelor trebuie să fie prioritatea momentului!"
Ne aflăm cu toţii în faţa unei ameninţări oarecum fără precedent pentru vremurile moderne. Epidemia de ...
12 decembrie 2019
propunere legislativă,
Pl-x nr. 659/2019 Propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă 93/2012, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară
11 decembrie 2019
luare de cuvânt,
"România de mâine nu trebuie să aparţină analfabeţilor funcţional!"
"Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte.", spunea Confucius şi mă gândesc tot mai mult la adevărul acestor vorbe, la modul ...
4 decembrie 2019
luare de cuvânt,
"Curtea şcolii nu trebuie să mai fie raiul infractorilor!"
Ce se întâmplă în curtea şcolii, o şcoală oarecare, dintr-un oraş sau dintr-un sat al României? Iată o întrebare pe care mi-o pun şi v-o ...
3 decembrie 2019
întrebare,
Situaţia bolnavilor de osteoporoză din România
27 noiembrie 2019
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Declaraţia politică de astăzi se intitulează: "Românii au sancţionat PSD pentru că s-au săturat de România dezbinată".
Suntem cu toţii la finalul unei ...
31 octombrie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 200/2020 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
29 octombrie 2019
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi deputaţi,
Doamnelor şi domnilor,
Trebuie să înţelegem că astăzi am discutat foarte mult în comisie, aplicat, pe acest Proiect de Lege privind organizarea ...
23 octombrie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 582/2019 Proiect de Lege pentru clasificarea maternităţilor ca Spitale Prieten al Copilului, în vederea promovării şi susţinerii alăptării şi reducerii gradului de mortalitate şi morbiditate infantilă
23 octombrie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 559/2019 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc
23 octombrie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 580/2019 Proiect de Lege pentru modificarea si completarea legii nr.167 din 2014 privind exercitarea profesiei de bonă, cu modificările şi completările ulterioare
23 octombrie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 579/2019 Proiect de Lege pentru înfiinţarea Băncilor de Lapte Matern
23 octombrie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 581/2019 Proiect de Lege pentru înfiinţarea Comisiei Naţionale de Alăptare
23 octombrie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 578/2019 Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal
23 octombrie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 577/2019 Proiect de Lege privind acordarea unor vouchere destinate părinţilor care au nevoie de servicii de asistenţă şi îngrijire pentru copii
23 octombrie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 565/2019 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.196 din 20 iulie 2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor
21 octombrie 2019
luare de cuvânt,
Nu.
15 octombrie 2019
luare de cuvânt,
"Medicina de familie, tratată mereu cu «ocaua mică»"
Am atras de mai multe ori atenţia că România se află printre ultimele locuri din Europa în ceea ce priveşte reţeaua medicinei de familie. În toate ...
8 octombrie 2019
luare de cuvânt,
"Nu mai ţineţi la sertar medicamentele inovative! Bolnavii de cancer, SIDA şi diabet au dreptul la viaţă!"
În luna aprilie, atunci când a fost adoptat bugetul de stat pentru anul 2019, PNL a atras ...
8 octombrie 2019
întrebare,
Adoptarea Hotărârii de Guvern pentru completarea cu 17 medicamente inovative a Listei de medicamente rambursate
2 octombrie 2019
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Doamnelor şi domnilor,
Stimaţi colegi,
Voi începe declaraţia politică de astăzi cu un citat: "Vom construi trei spitale regionale: la Craiova, Iaşi şi Cluj. Peste ...
1 octombrie 2019
întrebare,
Fondurile insuficiente alocate pacienţilor bolnavi de HIV/SIDA
18 septembrie 2019
luare de cuvânt,
Mulţumesc, doamnă preşedinte.
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Stimaţi colegi,
În calitate de iniţiator al acestei legi, vă invit astăzi să facem împreună o reparaţie morală, dar şi materială ...
18 septembrie 2019
propunere legislativă,
BP561/2019 Propunere legislativă pentru modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor
16 septembrie 2019
întrebare,
Siguranţa cetăţenilor şi în special a elevilor
11 septembrie 2019
luare de cuvânt,
"Pentru a evita tragediile, poliţia trebuie să asigure securitatea echipajelor medicale de urgenţă"
"De regulă" şi "cu ajutorul" sunt sintagme pe care le întâlnim prea des în legislaţia românească şi ...
11 septembrie 2019
întrebare,
Modul arbitrar în care poliţia asigură securitatea echipajelor medicale de urgenţă
11 septembrie 2019
întrebare,
Situaţia pacienţilor bolnavi de cancer din jud. Brăila, Galaţi şi Tulcea, în condiţiile în care unicul aparat de radioterapie din zonă este defect
4 septembrie 2019
luare de cuvânt,
"Medicii români nu mai trebuie să facă voluntariat pentru statul român"
Suntem la începutul unei noi sesiuni parlamentare, un început măcinat, e drept, de reaşezările de pe scena politică. Tocmai ...
3 septembrie 2019
întrebare,
Recunoaşterea gărzilor medicilor ca vechime în muncă
3 iulie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 637/2019 Proiect de Lege pentru asigurarea condiţiilor superioare de bunăstare a animalelor vii în timpul transportului de lungă durată în afara spaţiului comunitar
1 iulie 2019
propunere legislativă,
Pl-x nr. 331/2019 Propunere legislativă de revizuire a Constituţiei României
26 iunie 2019
luare de cuvânt,
"Nu lăsaţi românii fără medici de familie!"
Nu este prima dată când atrag atenţia asupra dificultăţilor nepermise cu care se confruntă cea mai importantă verigă a oricărui sistem medical civilizat, ...
26 iunie 2019
propunere legislativă,
Pl-x nr. 298/2019 Propunere legislativă pentru completarea articolului 75 din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare
26 iunie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 600/2019 Proiect de Lege pentru modificarea Anexei a II a a Legii nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
26 iunie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 609/2019 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului
26 iunie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 529/2019 Proiect de Lege pentru modificarea articolului 14 din Anexa VI a Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
25 iunie 2019
întrebare,
Politica Ministerului Finanţelor faţă de medicii de familie
25 iunie 2019
întrebare,
Utilizarea fondurilor din taxa pe viciu
25 iunie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 524/2019 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea art.145 alin.(3) şi completarea art.152 din Codul Muncii
25 iunie 2019
propunere legislativă,
Pl-x nr. 297/2019 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.288/2015 privind votul prin corespondenţă precum şi modificarea şi completarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României
25 iunie 2019
propunere legislativă,
Pl-x nr. 526/2019 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
24 iunie 2019
propunere legislativă,
Pl-x nr. 295/2019 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.58 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011
24 iunie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 596/2019 Proiect de Lege privind programul de alimentaţie sănătoasă pentru elevii din învăţământul obligatoriu primar şi gimnazial, de stat şi privat
24 iunie 2019
propunere legislativă,
Pl-x nr. 296/2019 Propunere legislativă pentru completarea art.76 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011
19 iunie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 592/2019 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.53 din 2003-Codul Muncii
19 iunie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 591/2019 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare
18 iunie 2019
întrebare,
Contractul cadru de furnizare a serviciilor medicale
18 iunie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 638/2019 Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.248 din 28 octombrie 2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate
12 iunie 2019
luare de cuvânt,
"Tragediile din gărzi trebuie stopate "
Încă un medic a murit în timp ce făcea gardă la un centru de permanenţă din judeţul Bihor. La lista celor aproape 50 de medici care şi-au găsit sfârşitul în ...
12 iunie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 584/2019 Proiect de Lege pentru înfiinţarea Muzeului Naţional "Brătianu "
5 iunie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 572/2019 Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal
3 iunie 2019
întrebare,
Modul arbitrar de încheiere a contractelor cu furnizorii privaţi de servicii de sănătate
30 mai 2019
propunere legislativă,
Pl-x nr. 258/2019 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
29 mai 2019
luare de cuvânt,
"Medicii şi profesorii români nu sunt pomanagiii PSD!"
"Îi rog pe medicii care au primit de patru ori salariul majorat să-l dea înapoi sau să plece din ţară cum plecau până acum din cauza salariului, ...
14 mai 2019
luare de cuvânt,
"Concordia între cele două Românii, prioritate absolută pentru viitorul acestei ţări"
Săptămâna trecută, am fost martorii unui moment istoric pentru ţara noastră - Summintul de la Sibiu, o aniversare ...
7 mai 2019
luare de cuvânt,
"PSD pune în pericolul statutul României în Uniunea Europeană, de dragul lui Dragnea"
Adoptarea, în Camera Deputaţilor, a modificărilor aduse Codului penal şi Codului de procedură penală, modificări ...
7 mai 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 245/2019 Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România, precum şi a Legii nr.176/2018 privind internshipul
16 aprilie 2019
luare de cuvânt,
"Ipocrizia şi iresponsabilitatea PSD aruncă sistemul sanitar într-o criză fără precedent"
Acum câteva zile, la Craiova, principalul partid aflat la guvernare a dorit să-şi arate puterea într-unul ...
15 aprilie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 453/2019 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei nr.15 din 24 iulie 2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice pentru Programul operaţional sectorial Mediu 2007-2013 aprobată prin Legea nr.334/10 decembrie 2013
10 aprilie 2019
luare de cuvânt,
Declaraţia mea politică de astăzi de referă la situaţia delicată în care se află spitalele de stat.
Din nefericire, actualul Guvern PSD nu a făcut nimic în aceşti ani, însă observ, în apropierea ...
10 aprilie 2019
întrebare,
Situaţia bolnavilor diagnosticaţi cu scleroză multiplă
8 aprilie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 447/2019 Proiect de Lege pentru stimularea producătorilor agricoli care comercializează produsele agricole primare
3 aprilie 2019
luare de cuvânt,
"Viitorul României, victimă sigură a degringoladei din învăţământ"
"Un popor fără educaţie este un popor uşor de manipulat", constata Immanuel Kant, în timp ce Joseph Addison avea să completeze că, ...
27 martie 2019
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Indiferenţa - cancerul care macină România".
România anului 2019 seamănă mai degrabă cu un dosar ...
27 martie 2019
întrebare,
Stadiul implementării programului de screening pentru cancerul de col uterin
27 martie 2019
întrebare,
Stadiul implementării programului pilot al subprogramului de depistare precoce a cancerului de sân
27 martie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 438/2019 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.46/2003 privind drepturile pacientului
25 martie 2019
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Prezenta propunere legislativă prevede acest drept al medicilor de familie de a deschide mai multe puncte secundare de lucru în localităţile unde nu funcţionează niciun ...
21 martie 2019
propunere legislativă,
Pl-x nr. 175/2019 Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Art.291 alin.(2) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal
21 martie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 166/2019 Proiect de Lege privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Braşov-Bacău
20 martie 2019
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Uneori, am sentimentul că, de la această tribună parlamentară, asist la una dintre cele mai mari mascarade. O mascaradă dominată de ...
20 martie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 389/2019 Proiect de Lege pentru modificarea Anexei nr.1 din Legea nr.18/1991 privind fondul funciar
19 martie 2019
întrebare,
Dreptul pacienţilor români la a doua opinie medicală gratuită
13 martie 2019
luare de cuvânt,
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Vă invit la un exerciţiu de imaginaţie. Ce-ar fi dacă, pe lângă activitatea pe care fiecare dintre noi o desfăşoară în fiecare ...
6 martie 2019
luare de cuvânt,
"Românii bolnavi, condamnaţi de Guvern să practice turismul medical"
Am urmărit declaraţiile recente ale doamnei ministru Sorina Pintea, declaraţii pline de optimism, cu privire la sumele alocate ...
6 martie 2019
întrebare,
Situaţia salarială a asistentelor din cabinetele medeicilor de familie
5 martie 2019
întrebare,
Situația noilor ambulanțe
27 februarie 2019
luare de cuvânt,
"Discriminarea personalului medical, politică asumată a Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale"
În ultimele săptămâni, am adus în dezbatere parlamentară situaţia personalului medical care ...
27 februarie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 355/2019 Proiect de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
20 februarie 2019
luare de cuvânt,
După o săptămână dominată de discuţiile despre bugetul pe anul 2019, care adeseori au căpătat un accent acut, poate că se cuvine să discutăm, după ce patimile au trecut, despre adevărurile acestui ...
19 februarie 2019
întrebare,
Legislația din România în domeniul sănătății
19 februarie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 325/2019 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.24/2007 privind reglementarea şi adminstrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor
15 februarie 2019
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Aş fi vrut doar să fac o justificare referitor la amendamentul admis de la poziţia 51, nu la toată anexa.
Ţin să mulţumesc tuturor colegilor care au fost de acord că ...
15 februarie 2019
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.
Stimaţi colegi parlamentari,
Pentru Partidul Naţional Liberal, sănătatea românilor, ştiţi foarte bine, constituie o prioritate. Românii au dreptul la ...
15 februarie 2019
luare de cuvânt,
Da.
14 februarie 2019
luare de cuvânt,
Mulţumesc.
Marginal 1.245. Se propune suplimentarea cu suma de 4.600 mii lei pentru demararea unui program multianual de izolare termică a blocurilor din municipiul Brăila, cu cofinanţarea de 50% din ...
14 februarie 2019
luare de cuvânt,
Şi ultimul...
14 februarie 2019
luare de cuvânt,
Marginal 1.244. Se propune suplimentarea cu suma de 100 mii lei pentru studiu de fezabilitate pentru reabilitarea falezei Dunării şi extinderea acesteia, de la Căpitănie până la trecere Bac Stânca.
14 februarie 2019
luare de cuvânt,
Marginal 1.243. În municipiul Brăila - se propune suplimentarea cu suma de 900 mii lei pentru înfiinţarea a 6 centre medicale de permanenţă, întrucât ştiţi foarte bine, Unitatea de Primiri Urgenţe ...
14 februarie 2019
luare de cuvânt,
Pentru parlamentarii de Brăila, marginal 1.241. Se propune suplimentarea cu suma de 1.000 mii lei pentru studiu de fezabilitate pentru înfiinţarea a 3 centre de depozitare a legumelor, fructelor şi ...
14 februarie 2019
luare de cuvânt,
Mulţumesc.
14 februarie 2019
luare de cuvânt,
La poziţia 10.
Propunem suplimentarea bugetului cu suma de 150 mii lei, pentru împădurire pe o suprafaţă de 4 hectare, în comuna Unirea, judeţul Brăila.
13 februarie 2019
luare de cuvânt,
Mulţumesc, doamnă preşedinte.
Stimaţi colegi,
Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Copiii cu dizabilităţi şi persoanele cu handicap au dreptul să trăiască".
Stimaţi colegi,
De la această ...
19 decembrie 2018
luare de cuvânt,
De 29 de ani, în fiecare decembrie ne întoarcem şi aruncăm o privire sau reflectăm adevărat asupra lui decembrie 1989. Au trecut de atunci 29 de ani. Nu mai suntem nici copii, nici adolescenţi, ci ...
12 decembrie 2018
luare de cuvânt,
"Guvernul PSD-ALDE construieşte pe hârtie spitalele regionale"
Cred că sunteţi în asentimentul meu că suntem în luna bilanţurilor, a trecerilor în revistă, oneste, luna în care avem curajul să ...
12 decembrie 2018
întrebare,
Revenre la Întrebarea nr. 5311/19.09.2018
5 decembrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 189/2019 Propunere legislativă privind modificarea şi completarea art.187 din Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice
3 decembrie 2018
luare de cuvânt,
Mulţumesc, doamnă preşedinte.
Este cunoscut faptul că în ţara noastră ne confruntăm cu un deficit major de medici specialişti, iar acest deficit se va accentua în următorii 15 ani.
Pe de altă parte, ...
29 noiembrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 201/2019 Propunere legislativă privind acordarea unui pachet-trusou pentru nou-născut
29 noiembrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 202/2019 Propunere legislativă pentru completarea art.135 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
28 noiembrie 2018
luare de cuvânt,
"Pacientul român, condamnat la criza veşnică din spitale"
Suntem în cea mai importantă săptămână a acestui an, în săptămâna în care sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, moment care ar trebui să ...
27 noiembrie 2018
întrebare,
Aprobarea deschiderii unui centru de permanenţă în Brăila
27 noiembrie 2018
întrebare,
Posibilitatea ca jandarmeria să poată avea drept atribuţii, prin structurile sale specializate, paza personalului din unităţile de primire urgenţe
26 noiembrie 2018
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Această propunere legislativă care completează Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 dă posibilitatea pacienţilor să desemneze, printr-un acord ...
21 noiembrie 2018
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Această propunere legislativă - iniţiată la propunerea colegului nostru, domnul deputat Vass Levente, la care ne-am alăturat mai mulţi colegi ...
21 noiembrie 2018
luare de cuvânt,
"În România, medicii rezidenţi agonizează fără speranţă"
Constatam, la începutul acestui mandat, că destul de mulţi dintre noi facem parte dintr-o tagmă care în mai toate timpurile şi în majoritatea ...
19 noiembrie 2018
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Deputaţii Partidului Naţional Liberal vor vota pentru adoptarea acestui Proiect de Lege care va modifica Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, în sensul ...
15 noiembrie 2018
propunere legislativă,
BP938/2018 Propunere legislativă pentru aprobarea obiectivului de investiţii "Autostrada Nordului"
15 noiembrie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 167/2019 Proiect de Lege pentru aprobarea obiectivului de investiţii "Autostrada Nordului"
14 noiembrie 2018
întrebare,
Revenire la întrebarea nr. 5491A/2018
12 noiembrie 2018
întrebare,
Recunoaşterea vechimii în munca pentru pensie, orele de gardă lucrate într-o unitate sanitară
7 noiembrie 2018
luare de cuvânt,
Mulţumesc, doamnă preşedinte.
Stimaţi colegi,
Acest proiect de lege asigură finanţarea serviciilor medicale din asistenţa medicală primară, servicii medicale realizate prin cele 352 de centre de ...
7 noiembrie 2018
luare de cuvânt,
... imediat termin...
... dar nu aveţi dreptul să faceţi din România principala voastră victimă, o victimă condamnată la haos şi scandal.
Nu aveţi dreptul ca, în timp ce PSD luptă contra PSD, românii ...
7 noiembrie 2018
luare de cuvânt,
Mulţumesc, doamnă preşedinte.
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Afară cu PSD din PSD!".
Mare păcat că nu mai trăieşte Nenea Iancu! Să fi văzut el ce se întâmplă azi, în Parlamentul ...
6 noiembrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 155/2019 Propunere legislativă privind protecţia persoanelor cu boală celiacă din România
6 noiembrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 135/2019 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
6 noiembrie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 187/2019 Proiect de Lege privind finanţarea şi implementarea Programului "Tineri în Parlament"
31 octombrie 2018
luare de cuvânt,
"Medicina de familie, încotro?"
În România anului 2018, an Centenar, sănătatea rămâne un domeniu ignorat şi batjocorit de Guvernarea PSD-ALDE. În România anului Centenar 2018, soarta pacienţilor şi a ...
31 octombrie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 125/2019 Proiect de Lege pentru completarea art.139 din Legea nr.53/2003-Codul Muncii
24 octombrie 2018
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Priorităţile Guvernului, între vorbe şi fapte".
Indiferent de partidul din care face parte, nu cred că mai există vreun om ...
24 octombrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 148/2019 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi pentru modificarea unor acte normative
23 octombrie 2018
întrebare,
Problema plăţii salariilor pe luna noiembrie pentru angajaţii Serviciului de Medicinăa Legală din Brăila
17 octombrie 2018
întrebare,
Posibilitatea ca jandarmeria să poată avea drept de atribuţii, prin structurile sale specializate, paza personalului din unităţile de primire urgenţe
17 octombrie 2018
întrebare,
Dconstrucţia podului de supendare peste Dunăre de la Brăila
17 octombrie 2018
întrebare,
Centre stroke
16 octombrie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 552/2018 Proiect de Lege privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor
16 octombrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 555/2018 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.20/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.83/2003 privind aprobarea posturilor de inspecţie la frontieră organizate în punctele de trecere a frontierei stabilite pentru importul, exportul şi tranzitul tipurilor de mărfuri supuse controalelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi condiţiile de aprobare a posturilor de inspecţie la frontieră responsabile pentru controalele sanitare veterinare ale animalelor vii provenite din ţări terţe şi pentru controalele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor ale produselor alimentare şi hranei pentru animale provenite din ţări terţe
16 octombrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 171/2019 Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
10 octombrie 2018
luare de cuvânt,
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "PSD-iştii, între ei!".
Greu mi-a fost să cred, atunci când am intrat în politică, că va veni o zi în care va ...
10 octombrie 2018
întrebare,
Copiii folosiţi în spotul video Papaya Advertising au acceptul părinţilor pentru a filma în acest videoclip şi dacă s-a respectat interesul superior al copiilor?
10 octombrie 2018
propunere legislativă,
BP529/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.16 din Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
9 octombrie 2018
propunere legislativă,
BP521/2018 Propunere legislativă pentru îmbunătăţirea cadrului organizatoric şi funcţional în vederea depistării precoce a cancerului profesional şi a pneumoconiozelor
8 octombrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 154/2019 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.16 din Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
3 octombrie 2018
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Declaraţia politică de astăzi se intitulează "România, în zodia derapajelor".
Derapaj. Acesta este cuvântul pe care l-am auzit cel mai des în ultimul timp, când s-a ...
3 octombrie 2018
întrebare,
Centrele de permanenţă
3 octombrie 2018
întrebare,
Măsuri pentru protejarea producătorilor de medicamente generice din România
3 octombrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 106/2019 Propunere legislativă pentru îmbunătăţirea cadrului organizatoric şi funcţional în vederea depistării precoce a cancerului profesional şi a pneumoconiozelor
2 octombrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 44/2019 Propunere legislativă pentru completarea art.7 alin.(1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.28/2013 pentru aprobarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală
28 septembrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 492/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale
27 septembrie 2018
propunere legislativă,
BP666/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor
26 septembrie 2018
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "«Ziua Dăruirii» vs «Ziua Încasării»".
Senatul României a votat o iniţiativă prin intermediul căreia ar putea apărea o ...
25 septembrie 2018
întrebare,
Stadiul implementării proietului-pilot al subprogramului de depistare activă a cancerului de sân
19 septembrie 2018
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Podul peste Dunăre, între promisiuni şi minciuni".
Era ultima zi de mandat a premierului Mihai Tudose şi o informaţie ...
19 septembrie 2018
întrebare,
Lista medicamentelor originale retrase de pe piaţă
12 septembrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 470/2018 Propunere legislativă pentru modificarea articolului 16 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011
5 septembrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 21/2019 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, precum şi pentru modificarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate
28 iunie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 747/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 64 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal
28 iunie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 33/2019 Proiect de Lege pentru modificarea anexei 3 la Ordonanţei Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România
28 iunie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 414/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 33 din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011
22 iunie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 597/2018 Proiect de Lege pentru modificarea art.4 alin.(7) din Legea serviciului de iluminat public nr.230/2006
22 iunie 2018
propunere legislativă,
BP528/2018 Propunere legislativă pentru modificarea art.4 alin.(7) din Legea serviciului de iluminat public nr.230/2006
20 iunie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 611/2018 Propunere legislativă pentru modificarea art.118 alin.(4) din Ordonanţa de urgenţă nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
20 iunie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 690/2018 Proiect de Lege pentru modificarea art.75 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
18 iunie 2018
întrebare,
Acordarea sporului pentru condiţii de muncă
18 iunie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 387/2018 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional Secţiunea a IV-a - Reţeaua de localităţi şi a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001
15 iunie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 610/2018 Propunere legislativă pentru completarea Ordonaţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
13 iunie 2018
întrebare,
Măsuri pentru protejarea producătorilor de medicamente generice din România
13 iunie 2018
întrebare,
Facilităţi fiscale pentru medici
13 iunie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 374/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.26 1 din Legea audiovizualului nr.504/2002
11 iunie 2018
întrebare,
Stadiul măsurilor adoptate necesare achiziţionării de ambulanţe
11 iunie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 665/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal al României, cu modificările şi completările ulterioare şi a Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului - nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare
4 iunie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 510/2018 Proiect de Lege pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii
30 mai 2018
luare de cuvânt,
"Guvernarea României, între premierul şobolan şi comisia pentru adevăr"
Vă propun un exerciţiu de imaginaţie, sau de imagine, cum ar zice doamna Dăncilă: încercaţi să citiţi într-o zi tot ceea ce ...
22 mai 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 670/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407 din 9 noiembrie 2006
22 mai 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 458/2018 Proiect de Lege pentru modificarea alin.(1) şi (2) ale articolului 64 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
17 mai 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 320/2018 Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.1/2011 a educaţiei naţionale
16 mai 2018
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "La mulţi ani medicilor de familie!".
Pe 19 mai sărbătorim Ziua internaţională a medicului de familie, ...
16 mai 2018
întrebare,
Disfuncționalități în sistemul informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
16 mai 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 651/2018 Propunere legislativă pentru modificarea lit.h), alin.(1), art.456 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal
15 mai 2018
întrebare,
Situația stocurilor de vaccinuri
9 mai 2018
luare de cuvânt,
"Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate, PIAS, un eşec total"
Mă aflu în faţa dumneavoastră pentru a vă semnala o altă disfuncţionalitate - a câta, oare? - întâlnită în cadrul sistemului ...
9 mai 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 695/2018 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.33/1996 privind repunerea în unele drepturi economice a locuitorilor Munţilor Apuseni
8 mai 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 691/2018 Propunere legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 34/2015 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor externe nerambursabile
8 mai 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 674/2018 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal
7 mai 2018
luare de cuvânt,
Bună ziua!
Voi da citire moţiunii simple depuse de Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal.
Titlul moţiunii simple: "PSDragnea duce sănătatea în moarte clinică".
Domnule preşedinte al ...
25 aprilie 2018
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Declaraţia mea politică se adresează doamnei ministru al sănătăţii, doamnei Sorina Pintea.
Stimată doamnă ministru al sănătăţii,
La Cabinetul ...
25 aprilie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 568/2018 Proiect de Lege pentru modificarea art.11 lit.a) pct.(vii) din Legea nr.229 / 2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum şi pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Fizioterapeuţilor din România
25 aprilie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 604/2018 Propunere legislativă pentru modificarea alin.(1) al art.22 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal
25 aprilie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 600/2018 Propunere legislativă pentru abrogarea Legii nr.275 din 27 decembrie 2017 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.23/2017 privind plata defalcată a TVA
25 aprilie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 605/2018 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal
24 aprilie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 595/2018 Proiect de Lege pentru completarea Legii nr.282/2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice
23 aprilie 2018
întrebare,
Viziunea Ministerul Sănătății cu privire la accesul rapid al pacienților cu cancer la tratament
23 aprilie 2018
întrebare,
Posibilitatea acordării unui spor unitar, de condiții periculoase, rezonabil pentru toate serviciile de ambulanță
19 aprilie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 619/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.53 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
18 aprilie 2018
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Cancerul nu ţine cont de culoarea politică".
Stimaţi colegi,
Există o expresie des folosită în zona din ...
18 aprilie 2018
întrebare,
Clarificarea încheierii unui contract de muncă pe o durată nedeterminată cu un pensionar
13 aprilie 2018
întrebare,
Viziunea Ministerului Sănătății cu privire la accesul rapid al pacienților cu cancer la tratament
29 martie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 525/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
28 martie 2018
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Declaraţia politică de astăzi se intitulează: "Spitalul Regional Brăila-Galaţi, o simplă promisiune electorală a PSD".
În campania electorală din 2016, aflam cu ...
27 martie 2018
interpelare,
Demersuri inițiate pentru finanțarea spitalului regional în zona Brăila - Galați
26 martie 2018
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Interpelarea este adresată domnului Eugen Orlando Teodorovici, ministrul finanţelor publice.
Subiectul interpelării - "Demersuri iniţiate pentru finanţarea Spitalului ...
19 martie 2018
întrebare,
Implementarea în spitale a unor programe de management al stresului
14 martie 2018
luare de cuvânt,
Mulţumesc, doamnă preşedinte.
Declaraţia mea de astăzi se numeşte "Falsele probleme ale politicii".
După evenimentul desfăşurat de Partidul Social Democrat, la sfârşitul săptămânii trecute, paginile ...
14 martie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 496/2018 Proiect de Lege privind instituirea zilei de 11 martie ca Ziua naţională a Meseriilor
7 martie 2018
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Bucurii de 8 martie".
8 martie, Sărbătoarea Internaţională a Femeii, ziua când toate doamnele sunt ...
7 martie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 89/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr.504/2002
6 martie 2018
întrebare,
Titlul IX din Proiectul de Lege privind exercitarea profesiilor din sistemul de sănătate
20 februarie 2018
întrebare,
Construirea Spitalului Regional de Urgenţă Brăila- Galaţi
15 februarie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 401/2018 Propunere legislativă pentru abrogarea alin.(1) al art.3 din Hotărârea Guvernului nr.250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare
13 februarie 2018
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Scrisoare deschisă, adresată ministrului sănătăţii".
Stimată doamnă ministru,
Apelez la acest tip de comunicare, ...
13 februarie 2018
interpelare,
Măsurile concrete (inclusiv financiare) pe care MInisterul Sănătăţii le va întreprinde pentru implementarea unui program de vaccinare HPV eficient şi funcţional
12 februarie 2018
luare de cuvânt,
Termin imediat.
Şi care sunt măsurile concrete, inclusiv financiare, pe care Ministerul Sănătăţii le va întreprinde pentru implementarea unui Program de vaccinare HPV, eficient şi funcţional?
Vă rog ...
12 februarie 2018
luare de cuvânt,
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.
Obiectul interpelării mele de astăzi se referă la măsurile concrete, inclusiv cele financiare, pe care Ministerul Sănătăţii le va întreprinde pentru ...
5 februarie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 258/2018 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi
21 decembrie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 341/2018 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012
20 decembrie 2017
luare de cuvânt,
Mulţumesc, doamnă preşedinte.
Numele meu este Ioniţă Antoneta, sunt medic de familie şi, printre altele, şi medic de medicină de urgenţă. Am lucrat timp de 16 ani la UPU şi ştim că unităţile de ...
19 decembrie 2017
luare de cuvânt,
La nr. 148, se propune suplimentarea cu suma de 8.000 mii lei, întrucât avem nevoie de modernizarea unui drum comunal - Unirea Urleasca, pentru comuna Unirea din judeţul Brăila. Întrucât acest drum ...
19 decembrie 2017
luare de cuvânt,
La nr. 138, se propune suplimentarea cu suma de 6.000 mii lei în vederea construirii Pieţei Agroalimentare din localitatea Mircea Vodă.
19 decembrie 2017
luare de cuvânt,
La nr. 135, se propune suplimentarea cu suma de 7.000 mii lei, întrucât avem nevoie de reabilitarea Şcolii Generale din localitatea Măraşu, o localitate tot din Insula Mare a Brăilei. Această şcoală ...
5 decembrie 2017
întrebare,
Motivele pentru care Asistenţa Medicală Primară nu este inclusă în rectificarea bugetară
22 noiembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 499/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României
21 noiembrie 2017
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Nu le tăiaţi aripile tinerilor medici!".
Zilele acestea am asistat cu mânie şi revoltă la mascarada ce a ...
14 noiembrie 2017
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Femeile şi diabetul - dreptul nostru la un viitor sănătos".
În fiecare an, la 14 noiembrie, este marcată ...
8 noiembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 441/2017 Propunere legislativă pentru completarea art.111 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011
7 noiembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 255/2018 Propunere legislativă pentru modificarea art.14 din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
6 noiembrie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 82/2018 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării"
6 noiembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 601/2017 Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.53/2003 privind Codul muncii
6 noiembrie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 16/2018 Proiect de Lege pentru modificarea art.3 din Legea nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încăcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
31 octombrie 2017
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Acest proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 95 din 2006, în sensul instituirii, pentru Colegiul Medicilor din România, a ...
31 octombrie 2017
luare de cuvânt,
În data de 29 octombrie este marcată, în toată lumea, Ziua Mondială de Luptă împotriva Accidentului Vascular Cerebral. Această boală reprezintă a doua cauză de deces pentru persoanele în vârstă de ...
31 octombrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 420/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii Nr.1/2011 a Educaţiei Naţionale
24 octombrie 2017
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Când PSD face opoziţie la PSD".
Recunosc, sunt nouă în Parlamentul României. Sunt la primul mandat şi ...
24 octombrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 204/2018 Propunere legislativă pentru modificarea lit.e) alin.(1), art.114 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
17 octombrie 2017
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Insulino-dependenţa versus ministero-indiferenţa".
Diabetul de tip I, adică insulino-dependent, pare o ...
16 octombrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 339/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001
12 octombrie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 244/2018 Proiect de Lege pentru completarea art.31 din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr.241/2006
12 octombrie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 286/2018 Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal
11 octombrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 238/2018 Propunere legislativă pentru anularea unor obligaţii fiscale în domeniul agricol
11 octombrie 2017
propunere legislativă,
BP422/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor
11 octombrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 237/2018 Propunere legislativă pentru stimularea conformării fiscale voluntare
10 octombrie 2017
luare de cuvânt,
Domnule ministru,
Stimaţi colegi,
De-a lungul timpului, sistemul medical din România a primit o sumă de caracterizări care mai de care mai creative: sistem bolnav, în colaps, sistem aflat în fază ...
5 octombrie 2017
întrebare,
Posibilitatea scoaterii taxei apei pluviale din facturile de consum ale apei menajere.
5 octombrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 193/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.21/1991 a cetăţeniei române, republicată
4 octombrie 2017
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "După noi, potopul!".
Asist de ceva timp, uluită, la spectacolul politic oferit de actualii guvernanţi. ...
3 octombrie 2017
întrebare,
Măsuri urgente care se impun pentru rezolvarea situaţiei Serviciului Judeţean de Ambulanţă Brăila.
26 septembrie 2017
luare de cuvânt,
Bună dimineaţa!
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Toamna se numără bobocii".
Nu ştiu cine a spus că la fotbal, politică şi agricultură ...
20 septembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 294/2017 Propunere legislativă pentru modificarea articolului nr.258 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011
19 septembrie 2017
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Grupul Partidului Naţional Liberal va vota împotriva adoptării acestei iniţiative legislative, întrucât adoptarea măsurii propuse de iniţiator ar constitui o barieră la ...
19 septembrie 2017
propunere legislativă,
BP490/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.134 din Legea 31/1990 privind Societăţile Comerciale
13 septembrie 2017
luare de cuvânt,
Mulţumesc, doamnă preşedinte.
Stimaţi colegi,
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Medicina de familie, încotro?"
În numeroasele mele intervenţii în plenul Parlamentului am atras atenţia ...
6 septembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 108/2018 Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.98/2016 privind achiziţiile publice
6 septembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 60/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.31/1990 a societăţilor
6 septembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 63/2018 Propunere legislativă privind modificarea şi completarea articolului 2 din Legea privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice nr.75/1994
6 septembrie 2017
propunere legislativă,
BP346/2017 Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.98/2016 privind achiziţiile publice
5 septembrie 2017
propunere legislativă,
BP333/2017 Propunere legislativă privind posibilitatea societăţilor comerciale cu capital integral privat de a acorda al 13-lea şi al 14-lea salariu
4 septembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 497/2017 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.53/2003 - Codul Muncii
30 iunie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 103/2018 Proiect de Lege pentru modificarea art.199 alin.(2) din Legea nr.286/2009 privind Codul penal
29 iunie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 7/2018 Propunere legislativă pentru completarea şi modificarea art.18 al Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate
29 iunie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 115/2018 Propunere legislativă pentru completarea art.15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
28 iunie 2017
întrebare,
Suplimenatrea bugetului AMP la următoarea rectificare bugetară
27 iunie 2017
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Grupul PNL va vota pentru respingerea acestui proiect de lege, deoarece amendamentele aduse în Comisia pentru sănătate din Camera Deputaţilor nu sunt sustenabile, fiind ...
27 iunie 2017
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Grupul PNL va vota pentru aprobarea prezentei ordonanţe de urgenţă, care are drept scop reglementarea asistenţei medicale comunitare, la nivelul comunelor, al oraşelor, ...
27 iunie 2017
luare de cuvânt,
Mulţumesc, doamnă preşedinte.
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Îndrăzneşte să te lupţi singur cu sistemul de sănătate bolnav din România".
Programul PSD - "Îndrăzneşte să crezi în ...
26 iunie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 407/2017 Proiect de Lege privind combaterea ambroziei
20 iunie 2017
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Grupul Partidului Naţional Liberal va vota pentru adoptarea acestui proiect de lege, întrucât reglementează managementul calităţii serviciilor de sănătate acordate în ...
13 iunie 2017
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Grupul PNL va vota împotriva acestui proiect de lege, întrucât gratuitatea parcării autovehiculelor care transportă o persoană cu handicap este deja prevăzută la alin. ...
13 iunie 2017
luare de cuvânt,
Bună dimineaţa, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "14 iunie - Ziua Mondială a Donatorului de Sânge".
În fiecare an, la data de 14 iunie, sărbătorim ...
13 iunie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 529/2017 Propunere legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40/2013 pentru finanţarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi imunologie "Cantacuzino " în vedere realizării Planului national de intervenţie pentru prevenirea îmbolnăvirii în masă a populaţiei, generate de epidemii şi pandemii şi încredinţarea prestării unor servicii de interes economic general instituţiilor aflate în coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Sănătăţii
12 iunie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 276/2017 Proiect de Lege privind interzicerea temporară a exportului de lemne de foc
7 iunie 2017
luare de cuvânt,
Mulţumesc, doamnă preşedinte.
Stimaţi colegi deputaţi,
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Despre criza citostaticelor, şi nu numai".
În urmă cu două luni îi adresam o întrebare în ...
7 iunie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 547/2017 Proiect de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor
30 mai 2017
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Grupul Partidului Naţional Liberal va vota pentru adoptarea iniţiativei, deoarece modificările propuse la Legea nr. 460/2003 nu vor mai obstrucţiona garanţiile ...
30 mai 2017
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Bună dimineaţa, stimaţi colegi.
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Daţi o şansă Programului «Masă la şcoală»!
Programul "Masă la şcoală" a fost introdus ...
29 mai 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 521/2017 Propunere legislativă pentru modificarea alineatului (7) al articolului 15 din Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat
24 mai 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 525/2017 Propunere legislativă privind instituirea zilei de 15 mai - Ziua ardelenilor
23 mai 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 522/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali
23 mai 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 395/2017 Proiect de Lege pentru modificarea art.25 alin.(4) lit.i) din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal
18 mai 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 501/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.17 din 7 martie 2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului
16 mai 2017
luare de cuvânt,
Bună dimineaţa, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi deputaţi,
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "De ziua lor, a medicilor de familie, sărbătoriţi-i cum se cuvine!".
În data de 19 mai se ...
16 mai 2017
propunere legislativă,
BP188/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.373 din 24 septembrie 2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului
10 mai 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 413/2017 Propunere legislativă pentru modificarea alin.(1) al art.32 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale
9 mai 2017
luare de cuvânt,
Bună dimineaţa, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi deputaţi,
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Ce nu a făcut Partidul Social Democrat în primele 100 de zile de guvernare în domeniul ...
9 mai 2017
întrebare,
Numărul rezidenţilor în specialitatea de expertiză medicală a capacităţii de muncă.
8 mai 2017
întrebare,
Posibilitatea creşterii plafoanelor pentru medicamentele compensate.
4 mai 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 510/2017 Proiect de Lege pentru modificarea art.391 alin.(3) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
2 mai 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 223/2017 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată
25 aprilie 2017
luare de cuvânt,
Bună dimineaţa!
Domnule preşedinte,
Stimaţi colegi,
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Exportul paralel de medicamente «îmbolnăveşte» sistemul medical românesc".
Săptămâna trecută, ...
24 aprilie 2017
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi deputaţi,
Grupul Partidului Naţional Liberal va vota pentru adoptarea acestui proiect de lege care protejează drepturile pacienţilor internaţi, care nu ...
11 aprilie 2017
luare de cuvânt,
Bună dimineaţa, domnule preşedinte.
Vă mulţumesc frumos.
Stimaţi colegi,
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Stop umilirii personalului medical din asistenţa medicală primară!".
În ...
11 aprilie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 345/2017 Propunere legislativă privind unele măsuri de cotizare retroactivă în sistemul public de pensii
10 aprilie 2017
întrebare,
Omiterea în proiectul de lege a salarizării unice a personalului din Asistenţă medicală primară!
4 aprilie 2017
interpelare,
Elaborarea unui program naţional pentru demenţă.
3 aprilie 2017
luare de cuvânt,
Bună ziua, doamnă preşedinte!
Stimaţi colegi deputaţi,
Interpelarea mea de astăzi este adresată domnului Florian Bodog, ministrul sănătăţii.
Obiectul interpelării se referă la elaborarea unui program ...
29 martie 2017
propunere legislativă,
BP116/2017 Propunere legislativă privind interzicerea temporară a exportului de lemne de foc
28 martie 2017
luare de cuvânt,
Bună dimineaţa, doamnă preşedinte.
Stimaţi colegi,
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Decizia de stabilire a preţurilor medicamentelor să fie la nivel de lege, nu la nivelul pixului ...
21 martie 2017
luare de cuvânt,
Bună dimineaţa!
Domnule preşedinte de şedinţă,
Stimaţi colegi deputaţi,
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Programul PSD pentru sănătate - între promisiuni şi cruda ...
15 martie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 495/2017 Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali
14 martie 2017
luare de cuvânt,
Partidul Naţional Liberal va vota pentru adoptarea acestui proiect de lege necesar pentru rezolvarea de urgenţă a unor probleme în cadrul activităţii de inspecţie sanitară de stat, la nivel ...
14 martie 2017
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi deputaţi,
Membrii Grupului Partidului Naţional Liberal vor vota pentru adoptarea proiectului de lege, care are ca obiect modificarea şi completarea Legii ...
14 martie 2017
luare de cuvânt,
Bună dimineaţa, doamnă preşedinte.
Stimaţi colegi,
Declaraţia mea politică de astăzi are ca temă "Rezistaţi încă patru ani!".
În urmă cu o săptămână vă supuneam atenţiei cele două cazuri de decese ...
13 martie 2017
întrebare,
O nouă criză a citostaticelor.
7 martie 2017
luare de cuvânt,
Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte.
Stimaţi colegi deputaţi,
Declaraţia mea politică se referă la... "Nu, deceselor în spitale prin infecţii nosocomiale".
În România secolului XXI, din păcate, ...
7 martie 2017
întrebare,
Elaborarea de urgenţă a unui plan naţional de combatere a infecţiilor nosocomiale din spitale.
28 februarie 2017
luare de cuvânt,
... care reprezintă baza piramidei în sănătate.
Deputat al PNL de Brăila, Antoneta Ioniţă.
Vă mulţumesc.
28 februarie 2017
luare de cuvânt,
... fără dezvoltarea corespunzătoare a prevenţiei, care reprezintă o direcţie importantă de acţiune pentru sănătatea populaţiei în toate statele dezvoltate din lume.
Pentru ca acest lucru să ...
28 februarie 2017
luare de cuvânt,
Bună ziua!
Stimaţi colegi,
Declaraţia mea politică de astăzi se referă la necesitatea unei noi strategii dedicate sănătăţii publice din România.
Sistemul de sănătate din România se află în acest ...
21 februarie 2017
propunere legislativă,
BP50/2017 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici * Republicată şi a Hotărârii de Guvern nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici
15 februarie 2017
întrebare,
Subfinanţarea Asistenţei Medicale Primare (AMP).
21 decembrie 2016
luare de cuvânt,
(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)
Eu, Ioniţă Antoneta, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.9 Brăila,
Jur credinţă patriei mele România;
Jur să respect Constituţia ...