Florin Iordache 25. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2017 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului; PL-x 376/2017. Guvernul. Vă rog, doamna secretar de stat Ştefania Bîrlibescu.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Domnul Solomon, raport comun, Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate.
Adrian Solomon Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru acordarea bursei de rezidenţiat pe perioada menţinerii cuantumului salariilor de bază prevăzut de Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, atât pentru rezidenţii încadraţi în direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în alte unităţi cu personalitate juridică din subordinea Ministerului Sănătăţii, din unităţi sanitare de stat, cât şi pentru rezidenţii din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă. De asemenea, se precizează că plata lunară a bursei de rezidenţiat se realizează din bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii, pentru unităţile sanitare de stat din subordinea sa şi pentru unităţile sanitare de stat din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale. Prin sintagma "unităţi sanitare de stat" se au în vedere unităţile sanitare aparţinând atât ministerelor, cât şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în 17 octombrie 2017; face parte din categoria legilor ordinare; Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Comisia pentru muncă a dezbătut proiectul de lege, în şedinţa din 1 noiembrie 2017; Comisia pentru sănătate, în şedinţa din 25 aprilie 2018. Cele două comisii propun adoptarea proiectului de lege, în forma adoptată de Senat.
Florin Iordache Mulţumesc, domnule preşedinte. La dezbateri generale, doamna deputat Ioniţă Antoneta, Grupul PNL. Vă rog, doamnă deputat.
Antoneta Ioniţă Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Deputaţii Partidului Naţional Liberal vor vota pentru adoptarea acestui Proiect de Lege care va modifica Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, în sensul acordării bursei de rezidenţiat, ca urmare a faptului că această prevedere a fost abrogată prin Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Partidul Naţional Liberal susţine reglementarea cadrului legislativ pentru acordarea bursei de rezidenţiat pe perioada menţinerii cuantumului salariilor de bază prevăzut de Legea nr. 153/2017, atât pentru rezidenţii încadraţi în direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în alte unităţi cu personalitate juridică din subordinea Ministerului Sănătăţii, din unităţi sanitare de stat, cât şi pentru rezidenţii din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă. Întrucât la lit. a) alin. (2) al art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu se reglementează şi menţinerea în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, a bursei de rezidenţiat, şi ţinând cont că prin acelaşi act normativ se dispune abrogarea art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, măsură care are ca efect neacordarea bursei de rezidenţiat începând cu data de 1 iulie 2017, considerăm oportună promovarea prezentului proiect de act normativ, în sensul acordării în continuare a cuantumului bursei de rezidenţiat la nivelul lunii iunie 2017. Din aceste motive, Grupul Partidului Naţional Liberal va vota pentru adoptare.
Florin Iordache Vă mulţumesc, doamnă. Dacă mai sunt alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu. A, da, domnul Movilă. Vă rog. Grupul PMP. Vă rog.
Petru Movilă Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Şi noi vom vota acest proiect de lege. Este o măsură bună, pozitivă, pentru încurajarea rezidenţilor de a activa în sistemul de sănătate. Au fost foarte multe dezbateri, măsuri propuse, în ultimii ani, dar odată cu Legea salarizării în sistemul de sănătate - şi trebuie să recunosc că au fost şi părţi bune ale acestei legi, una se referă la rezidenţi - au fost soluţionate pentru aceştia lucrurile într-un mod favorabil. Proiectul de lege prevede foarte clar că rezidenţii care au venituri sub 7.100 de lei pot beneficia şi de bursă. Ambele venituri sunt plătite din bugetul de stat, prin instituţiile cu care aceştia încheie contract de colaborare. Dar, pe lângă acest lucru, vreau să adresez o rugăminte Ministerului Sănătăţii şi mai ales Ministerului Educaţiei Naţionale. Să aibă grijă ca, dincolo de satisfacţia materială, rezidenţii să fie implicaţi activ în actul medical, în managementul din sistemul de sănătate, pentru că cei mai mulţi dintre ei sunt oameni buni, oameni serioşi, care, în timpul cel mai scurt, vor prelua frâiele deciziilor în sistemul de sănătate. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Da. Mulţumesc. Dacă mai sunt alte intervenţii? Nemaifiind alte intervenţii, rămâne la votul final, neavând amendamente. Mai avem un proiect.