Petru Gabriel Vlase 4. Proiectul de Lege privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate; PL-x 465/2016. Comisia? Vă rog, doamnă.
Cristina-Elena Dinu Mulţumesc, domnule preşedinte. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru sănătate şi familie a fost sesizată, prin adresa PL-x 465 din 17 octombrie 2016, cu dezbaterea în fond a Proiectului de Lege privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, punctul de vedere favorabil al Ministerului Sănătăţii. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare activitatea de asigurare a calităţii serviciilor de sănătate acordate în cadrul sistemului de sănătate, prin reglementarea activităţii Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate - ANMCS -, precum şi abrogarea prevederilor Legii nr. 95, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care privesc activitatea Autorităţii, precum şi a altor dispoziţii incidente. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Membrii comisiei au examinat proiectul de lege, în şedinţa din 13 iunie. La lucrările comisiei s-au înregistrat 18 deputaţi, din totalul de 19 membri. La dezbateri au participat, din partea Ministerului Sănătăţii, domnul Dan Dumitrescu şi domnul Vasile Cepoi, preşedintele ANMCS. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege, în şedinţa din 11 octombrie 2016. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma finalizării dezbaterilor, Comisia pentru sănătate şi familie propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise, redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Dezbateri generale? Domnul Radu. Radu Nicolaie.
Nicolaie-Sebastian-Valentin Radu Mulţumesc. Stimaţi colegi, Legea privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate este o lege de care cu toţii aveam nevoie. În urma adoptării acestui proiect de lege vom beneficia de unităţi sanitare care vor corespunde unor standarde bine stabilite, personal medical care va trebui să se conformeze calităţii în cadrul sistemului din care face parte, iar pacienţii se vor simţi mai în siguranţă şi vor avea încredere în actul medical, când vor trece pragul unui spital. Un foarte important aspect al succesului pe care l-ar putea avea acest act normativ va fi informarea pacienţilor cu privire la calitatea serviciilor oferite de unităţile sanitare şi promovarea conceptului de management al calităţii, atât de Ministerul Sănătăţii, cât şi de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, şi de noi, toţi. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Domnul Ungureanu.
Emanuel-Dumitru Ungureanu Bună ziua şi jó napot kívánok! , că văd că se poartă. (Rumoare.) Mă gândeam, cu ANMCS-ul, că suntem într-o situaţie paradoxală, ca şi la Legea vaccinării. Punem căruţa înaintea boilor. Avem spitale praf. Am fost acum două nopţi la Spitalul Judeţean din Sibiu, pe Secţia de Cardio. Invitat deputaţii din zonă să meargă să vadă în ce hal arată lucrurile. Deci avem un nou minister, cu 25 de persoane reprezentate acolo, care caută consensul - aţi auzit? consensul - de două ori pe an. Noi nu reuşim să avem un consens pe 8 spitale regionale. Deci marea problemă a ANMCS-ului este că... cu atâtea moaşe, cu siguranţă, moare copilul. Şi copilul este sistemul nostru sanitar, care este la pământ. Suntem de acord cu orice control al calităţii, dacă facem infrastructură, dacă investim bani, şi nu vorbe, în ceea ce înseamnă sănătatea românilor, indiferent de etnie, confesiune.
Petru Gabriel Vlase Doamna Ioniţă Antoneta.
Antoneta Ioniţă Mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul Partidului Naţional Liberal va vota pentru adoptarea acestui proiect de lege, întrucât reglementează managementul calităţii serviciilor de sănătate acordate în cadrul sistemului de sănătate, la nivel naţional. Asigurarea calităţii serviciilor de sănătate şi a siguranţei pacientului este responsabilitatea unităţilor sanitare, conform politicii şi strategiei de sănătate promovate de Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, denumită în continuare ANMCS. Proiectul de lege privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate propune reglementarea activităţii Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, prin preluarea prevederilor din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, modificarea şi completarea acestora cu elementele necesare asigurării caracterului imparţial al activităţii acestei instituţii, al cărei scop este să determine asigurarea şi îmbunătăţirea continuă a calităţii serviciilor de sănătate şi a siguranţei pacientului, prin standardizare, evaluarea serviciilor de sănătate şi acreditarea unităţilor sanitare. Aceasta, întrucât definirea calităţii serviciilor de sănătate şi a responsabilităţilor privind siguranţa pacientului, ca parte componentă, de cea mai mare importanţă, a sistemului sanitar românesc, este un pas esenţial în obţinerea stării de satisfacţie a pacienţilor şi îmbunătăţirea stării lor de sănătate. Credibilitatea validării, prin acreditare, a capabilităţii unei unităţi sanitare de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii serviciilor de sănătate şi a siguranţei pacientului este dată de respectarea principiilor stipulate în standardele internaţionale privind independenţa organismelor de acreditare faţă de părţile interesate, pentru a asigura imparţialitatea evaluării. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Domnul Vass Levente.
Levente Vass Mulţumesc, domnule preşedinte. Direcţiile de sănătate publică autorizează cabinetele, spitalele şi aşa mai departe. Casa de asigurări avizează, acceptă finanţarea acestor servicii. În principiu, ANCMS-ul ar trebui să prezinte pacienţilor, nouă, note, calificative, pentru a vedea care e diferenţa dintre un spital judeţean şi celălalt spital judeţean, ca să putem să ne dăm seama dacă totul merge bine şi este în evoluţie calitatea serviciilor. E foarte important. Prin adoptare, o să avem o lege bună, o să avem o lege care ne permite nouă ca să facem acest control. Şi o să permită pacienţilor să vadă diferenţa dintre un spital şi celălalt. Foarte important, să fie obiectivă această evaluare, să fie obiectivă această acreditare, pentru că, altfel, n-am făcut nimic, decât încă o lege care nu va fi folosită şi nu va ţine de interesul pacientului. Grupul parlamentar al UDMR a susţinut, în grupul... la sănătate, promovarea acestei legi şi o să votăm pentru.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Alte intervenţii? La articole? Mulţumesc. Cu amendamentele admise, legea merge la votul final. Procedură, domnul Munteanu.