13 octombrie 2020
luare de cuvânt,
Cornel Itu, deputat al PSD, votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.
5 octombrie 2020
întrebare,
Înfiinţarea unor posturi de logoped şi pshilolog în grădiniţe
11 septembrie 2020
întrebare,
Criza de lapte praf la nivelul judeţului Cluj
8 septembrie 2020
luare de cuvânt,
"Guvernul liberal nu dă doi bani pe educaţia românească"
Eşecul Guvernului Orban de a gestiona problema educaţiei, în perioada pandemiei, se adânceşte cu fiecare zi care trece. După ce şi-a dovedit ...
7 septembrie 2020
propunere legislativă,
BP723/2020 Propunere legislativă privind unele măsuri de sprijin pentru structurile sportive de interes general şi naţional puternic afectate în contextul crizei COVID-19, acordate de la administraţia publică centrală sau locală, fonduri nerambursabile şi din bugetul de stat
2 septembrie 2020
luare de cuvânt,
Bună ziua, domnule preşedinte!
Votez "pentru", la proiectele de pe ordinea de zi.
2 septembrie 2020
întrebare,
Alocarea terenului necesar activităţii Centrului Muzeal al Locomotivelor Dej
25 august 2020
luare de cuvânt,
Cornel Itu, deputat al PSD.
Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.
25 august 2020
luare de cuvânt,
Bună ziua, domnule preşedinte!
Stimaţi colegi,
Acest proiect legislativ a fost adoptat de Senat în 27 iulie 2020.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă.
Consiliul Economic şi ...
19 august 2020
luare de cuvânt,
Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.
19 august 2020
luare de cuvânt,
Cornel Itu, PSD.
19 august 2020
luare de cuvânt,
Bună ziua!
14 iulie 2020
luare de cuvânt,
Votez pentru moţiune şi "pentru" la toate celelalte proiecte legislative.
14 iulie 2020
luare de cuvânt,
Alo!
Bună ziua, domnule preşedinte!
9 iulie 2020
luare de cuvânt,
Bună seara!
Cornel Itu, PSD. Pentru.
30 iunie 2020
propunere legislativă,
PL-x nr. 611/2020 Proiect de Lege privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului de Solidaritate "Locuinţe pentru tinerii români"
17 iunie 2020
luare de cuvânt,
"Turismul românesc, în pericol de faliment din cauza nepăsării Guvernului liberal"
Turismul românesc se află pe muchie de cuţit, fiind unul dintre cele mai afectate domenii din economia naţională. ...
3 iunie 2020
luare de cuvânt,
"Românii cu boli cronice, bătaia de joc a Guvernului Orban"
Situaţia românilor care suferă de boli cronice, în criza sanitară generată de pandemia de coronavirus, a fost şi este, în continuare, ...
27 mai 2020
luare de cuvânt,
"Guvernul Orban a distrus economia românească în timp record"
Bilanţul celor 6 luni de guvernare liberală dezvăluie o situaţie catastrofală atât pe plan social, cât şi economic. Din nefericire, ...
26 mai 2020
întrebare,
Subvenții pentru administratorii societăților comerciale fără angajați
25 mai 2020
întrebare,
Subvenţii pentru administratorii societăţilor comericiale fără angajaţi
20 mai 2020
luare de cuvânt,
Da.
Bună ziua!
Votez "pentru", la toate punctele.
20 mai 2020
luare de cuvânt,
Da, da.
20 mai 2020
luare de cuvânt,
Votez...
20 mai 2020
luare de cuvânt,
Da.
20 mai 2020
luare de cuvânt,
Alo!
6 mai 2020
luare de cuvânt,
"Guvernul Orban nu testează, ci amendează"
Epidemia de coronavirus este mult mai extinsă în România decât o arată datele oficiale. Situaţia fiind exprimată, deja, în mod public, de către profesorul ...
5 mai 2020
întrebare,
Cantitatea de lemn tătiată în perioada stării de urgenţă
27 aprilie 2020
propunere legislativă,
PL-x nr. 192/2020 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii
27 aprilie 2020
propunere legislativă,
PL-x nr. 209/2020 Proiect de Lege privind meşteşugarii tradiţionali din România
3 aprilie 2020
luare de cuvânt,
Cornel Itu, Cluj.
Votez pentru proiectele de la 1 la 6. Şi amendamentele pentru proiectul 2 şi proiectul 6, tot "pentru".
3 aprilie 2020
luare de cuvânt,
Bună ziua!
2 aprilie 2020
luare de cuvânt,
Bună ziua!
Cornel Itu, Cluj.
Votez la amendament - da şi la proiect - da.
2 aprilie 2020
luare de cuvânt,
Da. Alo?
1 aprilie 2020
propunere legislativă,
PL-x nr. 132/2020 Proiect de Lege pentru suspendarea rambursării creditelor
1 aprilie 2020
propunere legislativă,
PL-x nr. 133/2020 Proiect de Lege pentru plafonarea preţului medicamentelor şi a alimentelor de strictă necesitate
19 martie 2020
propunere legislativă,
BP166/2020 Propunere legislativă pentru plafonarea preţului medicamentelor şi a alimentelor de strictă necesitate
18 martie 2020
propunere legislativă,
BP164/2020 Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.53/2003 - Codul muncii şi pentru reglementarea unor măsuri de protecţie socială
18 martie 2020
propunere legislativă,
PL-x nr. 131/2020 Proiect de Lege pentru completarea Legii nr.53/2003 - Codul muncii şi pentru reglementarea unor măsuri de protecţie socială
10 martie 2020
luare de cuvânt,
"PNL joacă la ruletă sănătatea românilor"
Este cât se poate de clar pentru toţi românii că desemnarea făcută de Klaus Iohannis pentru funcţia de premier în persoana lui Florin Cîţu nu face decât să ...
10 martie 2020
interpelare,
Situaţia terenului Centrului Muzeal al Locomotivelor Dej
10 martie 2020
interpelare,
Măsuri eficiente pentru Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară
10 martie 2020
interpelare,
Calcularea salariilor în administraţia publică locală
10 martie 2020
propunere legislativă,
PL-x nr. 359/2020 Proiect de Lege pentru completarea art.86 1 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
4 martie 2020
întrebare,
Investiţii în modernizarea infrastructurii rutiere în jud. Cluj
3 martie 2020
propunere legislativă,
PL-x nr. 101/2020 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi pentru modificarea art.223 alin.(2) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală
2 martie 2020
întrebare,
Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională -Casa Verde Fotovoltaice
2 martie 2020
întrebare,
Procedura de infringement împotriva României pentru neaplicarea măsurilor de combatere a tăierilor ilegale de păduri
25 februarie 2020
luare de cuvânt,
Curtea Constituţională a României, CCR, a tranşat luni, 24 februarie, situaţia politică în care ne-a aruncat PNL, în frunte cu preşedintele ţării, care, în loc să îşi îndeplinească atribuţiile de ...
18 februarie 2020
întrebare,
Stadiul evaluării proiectelor depuse pe Submăsura 6,3 " Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici"
18 februarie 2020
întrebare,
Suma alocată pentru Programul Strat-up Nation 2020
18 decembrie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 226/2020 Proiect de Lege privind completarea Legii nr.370/2004 privind alegerea Preşedintelui României
17 decembrie 2019
întrebare,
Menţinerea programului "Prima Casă"
11 decembrie 2019
luare de cuvânt,
"Ziua Constituţiei, prilej de reflecţie asupra parcursului democraţiei româneşti"
Prima Constituţie a României după căderea regimului comunist a fost adoptată în 21 noiembrie 1991, iar apoi, prin ...
4 decembrie 2019
luare de cuvânt,
"Guvernul Orban blochează Fondul de Dezvoltare şi Investiţii!"
În mai puţin de o lună de la instalare, Guvernul Orban a reuşit să blocheze investiţii vitale pentru primăriile din întreaga ţară, în ...
2 decembrie 2019
întrebare,
Lansarea celei de-a treia ediţii Start-up Nation
27 noiembrie 2019
luare de cuvânt,
"1 Decembrie 1918, ziua care ne dă cea mai preţioasă lecţie despre importanţa unităţii românilor"
Mai sunt doar câteva zile până la sărbătorirea a 101 ani de la Marea Unire! Ziua de 1 Decembrie 1918 ...
27 noiembrie 2019
interpelare,
Centrul postcură din comuna Mica, judeţul Cluj
27 noiembrie 2019
interpelare,
Necesitatea unei colaborări interinstituţionale eficiente
12 noiembrie 2019
luare de cuvânt,
"«Greaua moştenire», o minciună spulberată de guvernatorul Băncii Naţionale"
"Greaua moştenire", ideea fixă cu care partidele de dreapta au defilat de câte ori au preluat Guvernarea României, adusă ...
23 octombrie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 494/2019 Proiect de Lege pentru recunoaşterea meritelor personalului din cadrul Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român sau la pregătirea pentru apărarea ţării, precum şi pentru acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat
22 octombrie 2019
luare de cuvânt,
"Românii nu au uitat dezastrul economic şi social lăsat în urmă, de fiecare dată, de guvernele de dreapta!"
Ne aflăm, din păcate, în situaţia de a traversa, din nou, o perioadă care nu va afecta doar ...
21 octombrie 2019
întrebare,
Programul Casa Verde Fotovaltice
16 octombrie 2019
întrebare,
Legalitatea iniţierii unor posturi în afara organigramei, dedicate implementării proiectelor cu finanţare nerambursabilă
2 octombrie 2019
luare de cuvânt,
La trei săptămâni de la începutul anului şcolar 2019-2020 şi la trei decenii de la Revoluţia anticomunistă a românilor constatăm, cu regret, că sistemul educaţional se confruntă, încă, cu situaţii ...
24 septembrie 2019
întrebare,
Licitaţia pentru Centura Ocolitoare a Municipiului Dej
24 septembrie 2019
întrebare,
Modificări la ghidul de finanţare conform HG 476/2018 privind modificarea şi completarea HG 807/2014 privind instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie
18 septembrie 2019
luare de cuvânt,
"Spitalul Regional de Urgenţă Cluj, un deziderat al clujenilor şi nu numai, este cu un pas mai aproape de reuşită!"
M-a bucurat nespus declaraţia doamnei ministru Sorina Pintea, conform căreia, după ...
11 septembrie 2019
interpelare,
Modificări la ghidul de finanţare conform HG 476/2918 privind modificarea şi completarea HG 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie
11 septembrie 2019
întrebare,
Transferul de IMM-uri
4 septembrie 2019
luare de cuvânt,
"În timp ce opoziţia a făcut ce ştie ea mai bine, adică a lansat scenarii alarmiste, PSD a majorat pensiile pentru cinci milioane de români"
Pensiile a cinci milioane de români au fost majorate în ...
3 septembrie 2019
întrebare,
Includerea UAT-urilor în lista beneficiarilor eligibili pentru organizarea cursurilor de informare pentru fermieri
3 septembrie 2019
întrebare,
Implicaţiile restructurării bugetare
1 iulie 2019
propunere legislativă,
Pl-x nr. 332/2019 Propunere legislativă pentru revizuirea Constituţiei României
27 iunie 2019
propunere legislativă,
BP462/2019 Legea recunoştinţei între generaţii
25 iunie 2019
întrebare,
Măsuri educaţionale pentru prevenţia consumului de droguri de către tineri
11 iunie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 514/2019 Proiect de Lege privind trecerea unor imobile din domeniul public al statului şi din administrarea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca pentru Staţiunea de Cercetare Horticolă Cluj-Napoca, în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca
5 iunie 2019
luare de cuvânt,
România sărbătoreşte în data de 5 iunie Ziua învăţătorului, a cărei instituire a fost legiferată de Parlament, prin Legea nr. 289/2007. Ziua învăţătorului coincide cu data de naştere a marelui dascăl ...
14 mai 2019
luare de cuvânt,
Raport comun asupra Propunerii legislative privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisiei de ...
14 mai 2019
luare de cuvânt,
"Sprijin pentru educaţia timpurie"
Educaţia timpurie asigură dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului, conform ritmului şi nevoilor sale. Educaţia oferită trebuie să ...
7 mai 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 245/2019 Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România, precum şi a Legii nr.176/2018 privind internshipul
16 aprilie 2019
luare de cuvânt,
"Fonduri pentru reabilitarea monumentelor istorice"
În fiecare an, la data de 18 aprilie, sărbătorim Ziua internaţională a monumentelor şi siturilor. Convenţia privind protecţia patrimoniului ...
9 aprilie 2019
întrebare,
Sprijin pentru angajarea mediatorilor şcolari
9 aprilie 2019
întrebare,
Suplimentarea numărului echipajelor de intervenţei SMURD pentru jud. Cluj
3 aprilie 2019
luare de cuvânt,
"Programul guvernamental «Investeşte în tine», o şansă la educaţie şi viaţă decentă pentru tineri!"
Cel mai preţios şi mai durabil cadou care poate fi oferit de către societate tinerilor este ...
27 martie 2019
luare de cuvânt,
"Combaterea violenţei domestice"
Violenţa domestică a devenit un fenomen de proporţii îngrijorător, în ultimul timp. Pentru combaterea acestui fenomen, premierul Viorica Dăncilă susţine Proiectul ...
27 martie 2019
propunere legislativă,
Pl-x nr. 210/2019 Propunere legislativă privind modificarea art.277 din Legea nr.1/2011 a educaţiei naţionale
27 martie 2019
propunere legislativă,
Pl-x nr. 419/2019 Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă
26 martie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 182/2019 Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative
20 martie 2019
luare de cuvânt,
"Creştere importantă a sectorului turistic în guvernarea PSD"
Promovarea turismului românesc prin acordarea de vouchere de vacanţă, măsură luată de Guvernul PSD, va continua şi în acest an, precum şi ...
19 martie 2019
întrebare,
Nevoia urgentă de a se construi centre pentru copiii cu tulburări de comportament
19 martie 2019
întrebare,
Dreptul la a doua opinie medicală
6 martie 2019
luare de cuvânt,
"Ambulanţă nouă în municipiul Dej"
Municipiul Dej dispune, începând cu acest an, de o nouă ambulanţă. Este o reuşită pe care Serviciul de Ambulanţă Dej o aşteaptă de mult timp şi mă bucur că ...
26 februarie 2019
întrebare,
Investiţii în reabilitarea monumentelor istorice din jud. Cluj
20 februarie 2019
luare de cuvânt,
"Sprijin pentru implementarea proiectelor europene"
Bugetul Ministerului Fondurilor Europene a crescut cu aproximativ 6,5 miliarde de lei faţă de anul trecut. În comparaţie cu anul 2018, bugetul a ...
19 februarie 2019
interpelare,
Necesitatea unor modificări în Ghicul solicitantului pentru pOR 2.2 Îmbunătățireacompetitivității economice prin creșterea productivității muncii în IMM-uri în sectoarele competitive identificate în SNC
6 februarie 2019
luare de cuvânt,
"Pădurile României, moştenirea viitoarelor generaţii"
Am constatat cu mare satisfacţie, în urma analizei unui raport publicat recent de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, că pădurile ţării ...
5 februarie 2019
întrebare,
Suma alocată de către Guvern pentru acţiuni de împădurire în jud. Cluj pentru anul 2019
5 februarie 2019
întrebare,
Stadiul proiectului privind contrucţia construcţia Spitalului Regional de Urgenţă Cluj
19 decembrie 2018
luare de cuvânt,
La 12 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România va prelua, pentru prima dată, începând cu 1 ianuarie 2019, pentru şase luni, responsabilitatea preşedinţiei uneia dintre cele mai importante ...
18 decembrie 2018
întrebare,
Includerea livărilor la domiciliu de produse alimentare preparate de către restaurante/cantine în categoria serviciilor de restaurant şi de catering
18 decembrie 2018
întrebare,
Propuneri pentru optimizarea ghidului de solicitant POR 2.2 - 2018/2019
12 decembrie 2018
luare de cuvânt,
"Ziua internaţională a drepturilor omului, sărbătorită în întreaga lume, la 10 decembrie"
Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a adus în atenţia liderilor lumii şi problematica respectării ...
28 noiembrie 2018
luare de cuvânt,
"Centenarul Marii Uniri - bucurie şi mândrie naţională în inimile tuturor românilor"
Ne despart doar câteva zile până la marea sărbătoare a Centenarului Marii Uniri. Marea Unire din 1918 a fost şi ...
26 noiembrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 164/2019 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.1 din Legea nr.46/2003 privind drepturile pacientului
21 noiembrie 2018
luare de cuvânt,
Votul din Parlamentul European, dat împotriva României de europarlamentari români, săptămâna trecută, este un gest lipsit de patriotism, o ruşine. Între aceştia se regăseşte şi liberalul Daniel Buda, ...
21 noiembrie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 63/2019 Proiect de Lege privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Transportului şi concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." -S.A., în domeniul public al oraşului Huedin, comunei Sâncraiu şi comunei Călăţele
7 noiembrie 2018
luare de cuvânt,
"Învăţământul profesional şi dual, componenta esenţială a sistemului educaţional românesc"
După anul 1990, şcoala profesională a început să fie văzută doar ca un loc pentru elevii slab pregătiţi, iar ...
6 noiembrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 155/2019 Propunere legislativă privind protecţia persoanelor cu boală celiacă din România
30 octombrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 653/2018 Propunere legislativă privind încurajarea efectuării studiilor superioare în limba română
30 octombrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 659/2018 Propunere legislativă privind activităţile prestabilite de tip ridesharing
30 octombrie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 660/2018 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru completarea Legii privind drepturile pacientului nr.46/2003
24 octombrie 2018
luare de cuvânt,
"Ziua muntelui, sărbătorită la Mărişel"
Ziua Muntelui a fost sărbătorită sâmbătă, 20 octombrie, la Mărişel, judeţul Cluj, o zonă superbă, care ar merita să fie vizitată de toţi românii. Evenimentul a ...
17 octombrie 2018
propunere legislativă,
BP543/2018 Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996 şi a altor acte normative
16 octombrie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 552/2018 Proiect de Lege privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor
10 octombrie 2018
luare de cuvânt,
În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia ...
10 octombrie 2018
luare de cuvânt,
Doamnă preşedinte de şedinţă,
Stimaţi colegi,
Vin pentru a doua oară în faţa dumneavoastră, să vă solicit votul pentru această iniţiativă legislativă, Muzeul Locomotivei şi a materialului rulant, la ...
9 octombrie 2018
întrebare,
Clarificări cu privire la Legea 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
9 octombrie 2018
întrebare,
Lipsa unui document de proprietate pentru Biserica de lemn "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" din satul Gărboul Dejului, comuna Căşeiu, judeţul Cluj
26 septembrie 2018
luare de cuvânt,
"Promovarea turismului în România"
În această săptămână, în data de 27 septembrie, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Turismului, un bun prilej pentru a aduce în discuţie importanţa acestui sector ...
12 septembrie 2018
luare de cuvânt,
"Investiţiile în educaţie, garanţia unui viitor mai bun"
La începutul anului şcolar, când unii copii intră pentru prima dată într-o sală de clasă şi alţii revin în bănci după vacanţa de vară, este ...
12 septembrie 2018
interpelare,
Inechități create de Legea Cadru nr. 153/2017 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
4 septembrie 2018
întrebare,
Inechităţi create de Legea Cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
4 septembrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 647/2018 Propunere legislativă pentru respingerea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.76/2017 privind înfiinţarea Societăţii Editura Didactică şi Pedagogică - S.A. ca urmare a reorganizării Regiei Autonome ”Editura Didactică şi Pedagogică" prin transformare
4 septembrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 669/2018 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.350 din 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general
3 iulie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 406/2018 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie
28 iunie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 435/2018 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Guvern nr.20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, pentru modificarea art.43 alin.(1) din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, precum şi pentru modificarea art.45 alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale
27 iunie 2018
luare de cuvânt,
"Combaterea abuzului şi traficului ilicit de droguri"
În fiecare an, la 26 iunie, este marcată Ziua internaţională împotriva abuzului şi traficului ilicit de droguri, care este menită să crească ...
25 iunie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 538/2018 Proiect de Lege privind instituirea zilei de 14 septembrie - Ziua naţională a constructorului
20 iunie 2018
luare de cuvânt,
"20 iunie, Ziua mondiala a refugiaţilor"
Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat, prin Rezoluţia 55/76 din 4 decembrie 2000, marcarea Zilei mondiale a refugiaţilor în fiecare an la 20 ...
13 iunie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 373/2018 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară
11 iunie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 369/2018 Proiect de Lege privind Codul administrativ al României
6 iunie 2018
luare de cuvânt,
Doamnă preşedinte,
Stimaţi colegi,
Înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii este o iniţiativă bazată pe Programul de guvernare al Partidului Social Democrat, aprobat prin Hotărârea ...
6 iunie 2018
luare de cuvânt,
"7 iunie, Ziua mondială a salariului minim pe economie"
În data de 7 iunie sărbătorim Ziua mondială a salariului minim pe economie. Cu acest prilej, îmi declar aprecierea faţă de un Guvern care a ...
30 mai 2018
interpelare,
Valorificarea mijlocului fix ”castel de apă potabilă din beton nr.inv. 11200124” aparținând Depoului Dej Triaj
30 mai 2018
interpelare,
Centura ocolitoare a municipiului Dej
30 mai 2018
interpelare,
Clarificări privind răspunsul nr. SP 484/16.03.2018
30 mai 2018
interpelare,
Lipsa unei instalații de semnalizare a căii ferate pe DN1C Cluj Napoca-Dej-Baia Mare, un pericol pentru traficul dejean
23 mai 2018
luare de cuvânt,
Presiunile pe care preşedintele Iohannis le pune constant asupra premierului Viorica Dăncilă au ieşit de mult din sfera dinamicii fireşti a politicii şi a acţiunilor legitime. Ameninţările, la care ...
23 mai 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 336/2018 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului
22 mai 2018
întrebare,
Modernizarea căii ferate Cluj-Napoca-Dej
16 mai 2018
luare de cuvânt,
"Urgentarea lucrărilor la autostrada Sebeş-Turda"
Al0 este autostrada care va face legătura dintre Autostrada Al şi Autostrada A3, pe traseul Sebeş - Turda.
În luna iulie 2013 a fost anunţată ...
9 mai 2018
luare de cuvânt,
"9 mai, Ziua Europei, a independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial"
Pentru România, ziua de 9 mai are triplă semnificaţie: Ziua Europei, Ziua Independenţei, proclamată în ...
9 mai 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 695/2018 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.33/1996 privind repunerea în unele drepturi economice a locuitorilor Munţilor Apuseni
8 mai 2018
întrebare,
Perioada de decontare a proiectului ”TOPOGRAFIE„, nr. de înregristrare 7024/2017, depus în cadrul Programului Start-Up Nation 2017
3 mai 2018
interpelare,
Clarificări cu privire la răspunsul nr. SP 484/16.03.2018
3 mai 2018
interpelare,
Lipsa unei instalații de semnalizare a căii ferate pe DN1C Cluj-Napoca-Dej-Baia Mare, un pericol pentru traficul dejean
25 aprilie 2018
luare de cuvânt,
"1 mai, Ziua muncii"
În ultimii ani, ziua de 1 mai a devenit pentru români un simplu repaus de la muncă, o zi liberă pe care aleg să o petreacă prin diverse activităţi, însă puţini sunt cei care ...
24 aprilie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 603/2018 Propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial nr.410 din 25 iulie 2001 (republicată ), cu modificările şi completările ulterioare
23 aprilie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 365/2018 Propunere legislativă privind transmiterea unei părţi din imobilul "Palatul Parlamentului", proprietate publică a statului, din administrarea Camerei Deputaţilor în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice
19 aprilie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 236/2018 Proiect de Lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii - S.A. şi pentru modificarea unor acte normative
18 aprilie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 346/2018 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative
17 aprilie 2018
interpelare,
Centrul postcură din comuna Mica, jud. Cluj
17 aprilie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 347/2018 Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.20/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.83/2003 privind aprobarea posturilor de inspecţie la frontieră organizate în punctele de trecere a frontierei stabilite pentru importul, exportul şi tranzitul tipurilor de mărfuri supuse controalelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi condiţiile de aprobare a posturilor de inspecţie la frontieră responsabile pentru controalele sanitare veterinare ale animalelor vii provenite din ţări terţe şi pentru controalele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor ale produselor alimentare şi hranei pentru animale provenite din ţări terţe
11 aprilie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 213/2018 Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
28 martie 2018
luare de cuvânt,
"Centenarul Unirii Basarabiei cu România"
Ziua de 27 martie marchează, începând cu 1918, un moment deosebit al istoriei noastre, cu atât mai mult în acest an, când sărbătorim Centenarul Unirii ...
27 martie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 447/2018 Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate
6 martie 2018
întrebare,
Proiect-pilot pentru Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor în jud.Cluj
28 februarie 2018
luare de cuvânt,
La 27 februarie se împlinesc 146 de ani de la naşterea unei personalităţi marcante în istoria ţării noastre, Alexandru Vaida-Voevod. Marele om politic s-a născut în satul Olpret, astăzi Bobâlna, o ...
20 februarie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 47/2018 Propunere legislativă pentru modificarea art.33, alin.1 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor
19 februarie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 291/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.13/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare
14 februarie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 345/2018 Propunere legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată
12 februarie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 228/2018 Propunere legislativă pentru modificarea literei h 1 , alin.(2) al art.9 şi a literei g 1 ), alin.(2) al art.15 din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali
6 februarie 2018
întrebare,
Măsuri suplimentare pentru prevenţia concerului de col uterin în România
5 februarie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 165/2018 Proiect de Lege pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006
21 decembrie 2017
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Această iniţiativă legislativă creează premisa salvării şi conservării unei expoziţii muzeale la Dej. Înfiinţată în urmă cu 23 de ani, această expoziţie ...
18 decembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 598/2017 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor
18 decembrie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 459/2018 Proiect de Lege pentru modificarea alineatului 1 al articolului 175 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal
18 decembrie 2017
propunere legislativă,
BP750/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală
18 decembrie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 242/2018 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei
18 decembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 595/2017 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară
18 decembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 597/2017 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative
14 decembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 591/2017 Propunere legislativă privind înseminarea artificială umană şi sporirea natalităţii
14 decembrie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 588/2017 Proiect de Lege privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia
12 decembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 582/2017 Propunere legislativă de modificare a Legii concurenţei nr.21 din 30 aprilie 1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.153 din 29 februarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare
11 decembrie 2017
propunere legislativă,
Pl nr. L542/2017 Propunere legislativă privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia
7 decembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 297/2018 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.31/1990 Legea societăţilor
7 decembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 569/2017 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali
27 noiembrie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 57/2018 Proiect de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Băncii de Dezvoltare a României-S.A.
21 noiembrie 2017
luare de cuvânt,
"Marea Unire de la 1918, pagina sublimă a istoriei româneşti"
Suntem aproape de momentul sărbătoririi Zilei naţionale a României, an în care împlinim 99 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri.
Marea ...
16 noiembrie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 78/2018 Proiect de Lege pentru aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de taurine din rasele Bălţata Românească, Brună şi Sura de Stepă
16 noiembrie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 105/2018 Proiect de Lege privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare, spălare şi prelucrare primară a lânii în zona montană
16 noiembrie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 80/2018 Proiect de Lege privind Legea muntelui
16 noiembrie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 106/2018 Proiect de Lege privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de sacrificare a animalelor în zona montană
16 noiembrie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 147/2018 Proiect de Lege privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi prelucrare primară a fructelor, fructelor de pădure şi plantelor medicinale în zona montană
16 noiembrie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 107/2018 Proiect de Lege privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea stânelor montane
16 noiembrie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 134/2018 Proiect de Lege pentru aprobarea Programului de încurajare a investiţiilor din zona montană
16 noiembrie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 133/2018 Proiect de Lege privind aprobarea Programului de susţinere a activităţii de reproducţie în sectorul de creştere a bubalinelor
16 noiembrie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 79/2018 Proiect de Lege privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare a laptelui în zona montană
7 noiembrie 2017
luare de cuvânt,
"Legea vaccinării, o iniţiativă pentru sănătatea publică"
Adoptarea cât mai rapidă a Legii vaccinării este o prioritate pentru sănătatea publică. Rata de vaccinare a scăzut dramatic în ultimii ani în ...
6 noiembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 590/2017 Propunere legislativă privind marcarea calităţii produselor
6 noiembrie 2017
propunere legislativă,
Pl nr. L418/2017 Propunere legislativă privind inseminarea artificială umană şi sporirea natalităţii
6 noiembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 10/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.114 din 11 octombrie 1996 privind locuinţele, republicată
6 noiembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 604/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul Fiscal
6 noiembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 21/2018 Propunere legislativă privind exploatarea şi comercializarea masei lemnoase
31 octombrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 420/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii Nr.1/2011 a Educaţiei Naţionale
19 octombrie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 146/2018 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional
18 octombrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 388/2017 Propunere legislativă pentru modificarea art.37 şi art.39 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor
17 octombrie 2017
luare de cuvânt,
Timp de dezbatere - trei minute.
17 octombrie 2017
luare de cuvânt,
Domnule preşedinte,
Stimaţi colegi,
În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru ...
17 octombrie 2017
întrebare,
Contestaţii nesoluţionate de ani de zile la Casa Naţională de Pensii Publice Bucureşti.
19 septembrie 2017
luare de cuvânt,
"Nimeni nu are dreptul să nesocotească voinţa poporului!"
Ne aflăm în faţa unui pas crucial pentru România. Urmează referendumul pentru înscrierea în Constituţie a faptului că o căsătorie se poate ...
13 septembrie 2017
întrebare,
Legea nr.153/2017 şi salarizarea diferenţiată
27 iunie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 253/2017 Propunere legislativă privind Garda Civilă şi realizarea serviciului militar pe bază de voluntariat
13 iunie 2017
întrebare,
Valabilitatea şi aplicarea Hotărârii 937/2016.
13 iunie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 529/2017 Propunere legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40/2013 pentru finanţarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi imunologie "Cantacuzino " în vedere realizării Planului national de intervenţie pentru prevenirea îmbolnăvirii în masă a populaţiei, generate de epidemii şi pandemii şi încredinţarea prestării unor servicii de interes economic general instituţiilor aflate în coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Sănătăţii
7 iunie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 547/2017 Proiect de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor
30 mai 2017
interpelare,
Referitor la semnarea contractelor de finanţare pentru proiectele din Programul Operaţional Regional.
30 mai 2017
interpelare,
Ambulanţe cu grad ridicat de uzură la ISU Cluj.
8 mai 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 209/2017 Proiectul Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
4 mai 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 510/2017 Proiect de Lege pentru modificarea art.391 alin.(3) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
2 mai 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 205/2017 Proiect de Lege privind transmiterea unor imobile din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor aflate în concesiunea Companiei Naţionale "Admnistraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Galaţi în domeniul public al judeţului Tulcea
25 aprilie 2017
întrebare,
Salariile preoţilor care slujesc în spitale.
4 aprilie 2017
interpelare,
Construirea centurii ocolitoare a mun.Dej.
4 aprilie 2017
întrebare,
Finanţare pentru reabilitarea Şcolii Gimnaziale Vad.
21 martie 2017
întrebare,
Centrul postcură din comuna Mica, jud.Cluj.
14 martie 2017
întrebare,
Imposibilitatea comercializării păsărilor vii în târgurile de animale.
1 martie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 150/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/2011 educaţiei naţionale
27 februarie 2017
luare de cuvânt,
Domnule preşedinte,
Din proiectare e greşită această centură. Au fost caverne de sare pe care apa le spală şi de aceea se întâmplă acest lucru.
Nici acum nu cred că au găsit soluţia adecvată. Dar o ...
27 februarie 2017
luare de cuvânt,
Domnule preşedinte,
Apreciez operativitatea celor din ministere de a răspunde la interpelări. Chiar îi felicit, pentru că altădată trenau şi poate după luni de zile se răspundea.
Legat de centura ...
27 februarie 2017
luare de cuvânt,
Aş vrea să vă informez că a fost constituită o comisie comună formată din cei de la Circulaţie şi Ministerul Administraţiei, Ministerul de Interne şi CNADR. A fost verificat acest proiect, pe DN1 ...
27 februarie 2017
luare de cuvânt,
Interpelarea se referă la bordurile şi parapeţii care s-au făcut de-a lungul Drumului Naţional Cluj-Oradea. Este un proiect de modernizare a infrastructurii de siguranţă. Acest proiect se adresează ...
14 februarie 2017
interpelare,
Parapetele şi bordurile montate de CNADNR pe mijlocul drumului naţional DN E60, pe raza comunei Feleacu, pe post de separatoare de sensuri, afectează grav intervenţia echipajelor în caz de accident.
14 februarie 2017
interpelare,
Probleme de construcţie la centura ocolitoare a mun.Gherla.
14 februarie 2017
interpelare,
Modul de corelare, în timp, între investiţiile în infrastructura publică finanţate prin programe europene diferite.
14 februarie 2017
interpelare,
Cu privire la unele prevederi din Legea 144/2000, numită generic Legea moţilor din Munţii Apuseni.
21 decembrie 2016
luare de cuvânt,
(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)
Eu, Itu Cornel, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.13 Cluj,
Jur credinţă patriei mele România;
Jur să respect Constituţia şi ...