24 noiembrie 2020
luare de cuvânt,
Bună ziua!
Mă gândeam că poate era mai bine, în loc să citim raportul, să punem înregistrările familiilor care se confruntă, după zeci de ani, cu durerea de a nu şti unde le sunt copiii, cu victima ...
27 octombrie 2020
luare de cuvânt,
Adriana Săftoiu - votez pentru.
14 octombrie 2020
propunere legislativă,
BP818/2020 Propunere legislativă de completare şi modificarea a Ordonanţei Guvernului 137/2000 privind prevenirea şi combaterea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
13 octombrie 2020
luare de cuvânt,
Adriana Săftoiu.
Conform deciziei Grupului PNL.
13 octombrie 2020
luare de cuvânt,
Spun - în sfârşit, am ajuns în acest punct. Adică, punctul este următorul.
Dacă în ziua de astăzi o persoană supusă violenţei domestice face plânge, după care îşi retrage plângerea, cel care este ...
13 octombrie 2020
luare de cuvânt,
Mulţumesc.
Primul lucru pe care am să-l spun este că acest proiect de lege aparţine în primul rând UNICEF România. UNICEF România, care a avut încredere în toţi parlamentarii, a selectat câte un ...
13 octombrie 2020
propunere legislativă,
BP815/2020 Propunere legislativă pentru modificarea Legii 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului
21 septembrie 2020
propunere legislativă,
PL-x nr. 597/2020 Proiect de Lege privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în domeniul public al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti şi în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti
21 septembrie 2020
propunere legislativă,
Pl-x nr. 569/2020 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.356 din 11 iulie 2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român
2 septembrie 2020
luare de cuvânt,
OK.
Raportul Comisiei privind Proiectul de Hotărâre nr. 28/2020 cu amendamentele formulate a fost adoptat cu majoritatea membrilor comisiei, care şi-au exprimat votul telefonic, după cum ...
2 septembrie 2020
luare de cuvânt,
Adriana Săftoiu - pentru.
19 august 2020
luare de cuvânt,
Mulţumesc.
19 august 2020
luare de cuvânt,
Bună ziua!
Sper să am aceeaşi pasiune pe cât o au domnii atunci când vorbesc despre a da, a lua, a tăia.
În 2018 depuneam un amendament la Codul penal, în ceea ce priveşte victimele violenţei ...
28 iulie 2020
luare de cuvânt,
Votez conform indicaţiilor liderului de grup.
Mulţumesc.
28 iulie 2020
propunere legislativă,
BP625/2020 Propunere legislativă pentru modificarea şi commpletarea Legii nr.95/2006 privind reformma sănătăţii
28 iulie 2020
propunere legislativă,
Pl-x nr. 459/2020 Propunere legislativă pentru îngrijirea şi educarea timpurie a copiilor din familiile active
27 iulie 2020
luare de cuvânt,
OK.
Vă mulţumesc şi eu.
27 iulie 2020
luare de cuvânt,
Da, da, da.
27 iulie 2020
luare de cuvânt,
La toate.
27 iulie 2020
luare de cuvânt,
Bună ziua!
Cum spuneam de la început, votez conform Grupului PNL.
27 iulie 2020
luare de cuvânt,
Bună ziua!
Deci votez pentru. Şi, în rest, la toate voturile votez conform Grupului PNL.
Mulţumesc.
27 iulie 2020
luare de cuvânt,
Alo!
15 iulie 2020
propunere legislativă,
BP585/2020 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.46/2008 privind Codul silvic
7 iulie 2020
propunere legislativă,
BP571/2020 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea LEGII nr.60 din 23 septembrie 1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice
20 mai 2020
propunere legislativă,
PL-x nr. 313/2020 Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia
27 aprilie 2020
propunere legislativă,
PL-x nr. 175/2020 Proiect de Lege pentru completarea Legii asistenţei sociale nr.292/2011
3 aprilie 2020
luare de cuvânt,
Şi eu vă mulţumesc.
Sănătate!
3 aprilie 2020
luare de cuvânt,
Bună ziua!
Punctul 1: contra.
Punctul 2: contra.
Punctul 3: pentru.
Punctul 4: pentru.
Punctul 5: pentru.
Punctul 6: pentru.
2 aprilie 2020
luare de cuvânt,
La revedere!
2 aprilie 2020
luare de cuvânt,
Şi eu.
2 aprilie 2020
luare de cuvânt,
Săftoiu Ana Adriana, Circumscripţia Bucureşti.
2 aprilie 2020
luare de cuvânt,
Abţinere la amendament, împotrivă pentru proiectul de hotărâre.
10 martie 2020
luare de cuvânt,
Din nou, mulţumesc frumos.
Cum spuneam, din 1969, persoanele surde, persoanele cu deficienţe hipoacuzice au dreptul să conducă autoturismele, au permis de conducere. Semnul de circulaţie pe care îl ...
10 martie 2020
luare de cuvânt,
Bună ziua, din nou!
Am propus înfiinţarea acestei comisii de anchetă, având în vedere numărul mare al copiilor din România, dispăruţi.
Din datele puse la dispoziţie de către Inspectoratul General al ...
10 martie 2020
luare de cuvânt,
Bună dimineaţa!
Este vorba despre un proiect de lege care vizează persoanele surde şi cu dizabilităţi hipoacuzice. Este vorba despre un semn de circulaţie care poate fi folosit opţional de către ...
9 martie 2020
propunere legislativă,
Pl-x nr. 102/2020 Propunere legislativă privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului
25 februarie 2020
luare de cuvânt,
Vă mulţumesc frumos.
Köszönöm szépen!
Sunt sigură că persoanele surde se uită la noi, să le aplaudăm. E un mare, mare pas pentru ei. (Aplauze.) Acesta este semnul, dacă vi-l amintiţi!
Mulţumesc din ...
25 februarie 2020
luare de cuvânt,
Mai încerc o dată!
Limba semnelor române nu este o limbă care înseamnă traducere mot ŕ mot din română sau maghiară.
De exemplu, în română spunem mulţumesc, în maghiară - mă iertaţi dacă nu pronunţ ...
25 februarie 2020
luare de cuvânt,
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Dragi colegi,
Revin cu această lege. Şi vreau să vă spun o poveste, ca să vă daţi seama cât de important e să recunoaştem limba semnelor române ca limba oficială a ...
25 februarie 2020
propunere legislativă,
Pl-x nr. 342/2020 Propunere legislativă privind organizarea şi finanţarea serviciilor de promovare a sănătăţii şi prevenire a îmbolnăvirilor
11 februarie 2020
luare de cuvânt,
Îmi pare rău că trebuie să spun lucrul acesta, dar este o nedreptate imensă!
Domnule Márton Árpád, nu există mai multe limbaje, ci mai multe limbi. Un surd din Marea Britanie, într-adevăr, nu se va ...
11 februarie 2020
luare de cuvânt,
Mulţumesc frumos.
Sunt puţin surprinsă că această rezervă vine chiar din partea UDMR. Cred că m-aş fi aşteptat să fie printre primii care înţeleg necesitatea ca persoanele surde din România să aibă ...
11 februarie 2020
luare de cuvânt,
Pot interveni acum, da?
19 decembrie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 230/2020 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
18 decembrie 2019
luare de cuvânt,
Comisia de specialitate a dezbătut proiectul de lege în şedinţa din data de 11 decembrie 2019.
Avizul a fost favorabil.
Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitatea voturilor parlamentarilor ...
31 octombrie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 200/2020 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
23 octombrie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 582/2019 Proiect de Lege pentru clasificarea maternităţilor ca Spitale Prieten al Copilului, în vederea promovării şi susţinerii alăptării şi reducerii gradului de mortalitate şi morbiditate infantilă
23 octombrie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 577/2019 Proiect de Lege privind acordarea unor vouchere destinate părinţilor care au nevoie de servicii de asistenţă şi îngrijire pentru copii
23 octombrie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 578/2019 Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal
23 octombrie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 581/2019 Proiect de Lege pentru înfiinţarea Comisiei Naţionale de Alăptare
23 octombrie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 580/2019 Proiect de Lege pentru modificarea si completarea legii nr.167 din 2014 privind exercitarea profesiei de bonă, cu modificările şi completările ulterioare
23 octombrie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 579/2019 Proiect de Lege pentru înfiinţarea Băncilor de Lapte Matern
24 septembrie 2019
luare de cuvânt,
Chiar voiam să vă spun că ei nu aud şi, atunci, ca să-i încurajăm, putem învăţa primul semn în limbajul semnelor. Aşa sunt aplaudaţi surzii. Acesta este semnul pentru ei. (Arată cu mâinile semnul ...
24 septembrie 2019
luare de cuvânt,
Bună dimineaţa!
Vreau să fac un anunţ şi, în acelaşi timp, să vă rog foarte frumos ca la ora 11,30 să rămânem în sală.
Această săptămână este Săptămâna internaţională a persoanelor surde şi va fi ...
18 septembrie 2019
întrebare,
Reglementarea standardului ocupaţional pentru ocupaţia de Interpret în Limbaj Mimico - Gestual
18 septembrie 2019
propunere legislativă,
BP561/2019 Propunere legislativă pentru modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor
11 septembrie 2019
propunere legislativă,
Pl-x nr. 365/2019 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare
3 iulie 2019
propunere legislativă,
BP473/2019 Proiectul de hotărâre privind completarea art.60 din Regulamentul Camerei Deputatilor
1 iulie 2019
propunere legislativă,
Pl-x nr. 331/2019 Propunere legislativă de revizuire a Constituţiei României
26 iunie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 326/2019 Proiect de Lege pentru introducerea disciplinei "Educaţie şi cultură media" în învăţământul preuniversitar
19 iunie 2019
întrebare,
Încheierea cu statul australian a unui acord privind folosirea semnului distinctiv pentru conducătorul de autovehicul cu dizabilitate de auz
18 iunie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 638/2019 Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.248 din 28 octombrie 2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate
12 iunie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 584/2019 Proiect de Lege pentru înfiinţarea Muzeului Naţional "Brătianu "
6 iunie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 573/2019 Proiect de Lege privind statutul Limbii Semnelor Române
4 iunie 2019
întrebare,
Publicarea în Monitorul Oficial al Ordinului de modificare şi completare a Ordinului ministrului sănătăţii nr.1162/2010 pentru aprobarea Normelor minime privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul
27 martie 2019
întrebare,
Reglementări în mod unitar privind dispoziţiile privind controlul ORL în cazul persoanelor surde şi cu deficienţe de auz în vederea eliberării permiselor de conducere
26 martie 2019
propunere legislativă,
Pl-x nr. 204/2019 Propunere legislativă pentru modificarea unor acte normative privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
21 martie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 169/2019 Proiect de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
19 martie 2019
propunere legislativă,
Pl-x nr. 152/2019 Propunere legislativă privind parteneriatul civil
5 martie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 105/2019 Proiect de Lege pentru instituirea Zilei Memoriale a Holocaustului Romilor - Samudaripen
27 februarie 2019
propunere legislativă,
PL-x nr. 355/2019 Proiect de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
4 februarie 2019
întrebare,
Calrificări ale prevederilor din HG nr.564 din 4 august 2017 privind modalitatea de acordare a drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale şcolarizaţi în sistemul de învăţământ preuniversitar
4 februarie 2019
întrebare,
Posibilitatea prevederile Ordinului 1126/2010
19 decembrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 5/2019 Propunere legislativă pentru introducerea disciplinei "Educaţie şi cultură media" în învăţământul preuniversitar
5 decembrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 189/2019 Propunere legislativă privind modificarea şi completarea art.187 din Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice
29 noiembrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 201/2019 Propunere legislativă privind acordarea unui pachet-trusou pentru nou-născut
26 noiembrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 164/2019 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.1 din Legea nr.46/2003 privind drepturile pacientului
15 noiembrie 2018
propunere legislativă,
BP939/2018 Propunere legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
14 noiembrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 156/2019 Propunere legislativă pentru utilizarea autovehiculelor şcolare destinate transportului public local al elevilor din ciclul învăţământului primar/gimnazial precum şi pentru completarea art.6 din OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
7 noiembrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 685/2018 Propunere legislativă pentru modificarea unor acte normative privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
6 noiembrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 135/2019 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
6 noiembrie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 187/2019 Proiect de Lege privind finanţarea şi implementarea Programului "Tineri în Parlament"
30 octombrie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 660/2018 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru completarea Legii privind drepturile pacientului nr.46/2003
23 octombrie 2018
întrebare,
Discriminarea persoanelor surde sau cu deficienţe de auz în demersul lor de a obţine permis de conducere
16 octombrie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 552/2018 Proiect de Lege privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor
15 octombrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 146/2019 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.288/2015 privind votul prin corespondenţă, votul electronic, precum şi modificarea şi completarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente
10 octombrie 2018
propunere legislativă,
BP529/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.16 din Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
8 octombrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 154/2019 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.16 din Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
28 septembrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 492/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale
27 septembrie 2018
propunere legislativă,
BP666/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor
11 septembrie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 24/2019 Propunere legislativă pentru completarea alin.(1) al art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii
4 septembrie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 599/2018 Proiect de Lege pentru instituirea Zilei limbii romani
17 iulie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 415/2018 Propunere legislativă privind organizarea şi funcţionarea Institutului Român pentru Drepturile Omului
20 iunie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 611/2018 Propunere legislativă pentru modificarea art.118 alin.(4) din Ordonanţa de urgenţă nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
18 iunie 2018
luare de cuvânt,
Bună ziua!
Partidul Naţional Liberal va vota această lege, pentru că în România, la 30 de secunde, o femeie este bătută de partenerul de viaţă, 3 din 10 femei declară că au fost agresate fizic sau ...
13 iunie 2018
luare de cuvânt,
Doamnelor şi domnilor,
Prin această iniţiativă legislativă vom face un act de dreptate faţă de o comunitate de aproape 30.000 de oameni. Este vorba de persoane surde, persoane cu deficienţe de auz ...
11 iunie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 528/2018 Propunere legislativă privind stimularea achiziţionării de cărţi sau cărţi în format electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice, în învăţământul preuniversitar
11 iunie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 446/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările şi completările ulterioare
11 iunie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 527/2018 Propunere legislativă privind stimularea achiziţionării de cărţi şi cărţi în format electronic, necesare pentru elevi, în învăţământul preuniversitar
30 mai 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 356/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Guvern nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi a Legii nr.202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi
22 mai 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 458/2018 Proiect de Lege pentru modificarea alin.(1) şi (2) ale articolului 64 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
22 mai 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 718/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.53/2003 privind Codul muncii
22 mai 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 332/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011
21 mai 2018
întrebare,
Birocrația întreținută de instituțiile statului român
17 mai 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 320/2018 Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.1/2011 a educaţiei naţionale
16 mai 2018
luare de cuvânt,
Doamnelor şi domnilor,
Am să vă rog să păstrăm un moment de reculegere pentru cel care a fost unul dintre cei mari comentatori sportivi ai României, Cristian Ţopescu, şi, în acelaşi timp, ...
10 aprilie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 306/2018 Propunere legislativă pentru modificarea Legii 62/2011 a dialogului social
4 aprilie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 522/2018 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii bibliotecilor nr.334/2002
4 aprilie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 187/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr.504/2002 cu modificările şi completările ulterioare
28 martie 2018
luare de cuvânt,
Deci împotrivă.
28 martie 2018
luare de cuvânt,
M-aţi strigat? Că eu nu m-am auzit strigată.
7 martie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 89/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr.504/2002
1 martie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 85/2018 Proiect de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori
1 martie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 84/2018 Proiect de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar
21 februarie 2018
întrebare,
Respectarea prevederilor Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
14 februarie 2018
întrebare,
Propuneri pentru simplificarea procedurii de numire a reprezentantului legal pentru copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate
5 februarie 2018
propunere legislativă,
PL-x nr. 258/2018 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi
5 februarie 2018
propunere legislativă,
Pl-x nr. 275/2018 LEGE Anti-birocraţie
20 decembrie 2017
întrebare,
Deces deţinut Florin Liviu Dorneanu - consecinţei
19 decembrie 2017
luare de cuvânt,
A, OK!
Mă simt ofensată că şi-a imaginat, cumva, colegul dumneavoastră de partid că i-aş vorbi sau i-aş da vreun sfat. Dar, dacă tot am ajuns aici - pentru că, sincer, chiar nu mă interesa cum ...
19 decembrie 2017
luare de cuvânt,
Păi, nu, că dumneavoastră aţi pus întrebarea...
19 decembrie 2017
luare de cuvânt,
Domnule preşedinte,
Sincer, mă simt ofensată...
19 decembrie 2017
luare de cuvânt,
Domnule preşedinte de şedinţă,
Doamnelor şi domnilor,
Dacă o să am un regret în momentul în care voi termina acest mandat, la fel cum a fost şi data trecută, este că votaţi pur şi simplu împotriva ...
19 decembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 599/2017 Propunere legislativă pentru modificarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, în sensul ca procesul de recunoaştere şi echivalare a diplomelor obţinute în străinătate să nu mai impună vreun cost financiar pentru solicitant
6 decembrie 2017
întrebare,
Reluarea proiectului privind înfiinţarea Tribunalelor pentru Minori şi Familie.
5 decembrie 2017
interpelare,
Drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA
5 decembrie 2017
interpelare,
Măsuri necesare pentru rezolvarea problematicii sarcinii în adolescenţă
5 decembrie 2017
interpelare,
Respectarea dreturilor consumatorilor de droguri injectabile (CDI)
5 decembrie 2017
interpelare,
Educaţia în domeniul sănătăţii sexuale şi reproductive în şcoli
29 noiembrie 2017
luare de cuvânt,
Domnule Árpád, în primul rând modul în care se anunţă aceste comisii de Regulament ... (Vociferări.)
Domnilor, puteţi să vă opriţi un pic? Pe bune! După care puteţi...
Domnule Bacalbaşa, pe ...
29 noiembrie 2017
luare de cuvânt,
Domnule preşedinte,
Doamnelor şi domnilor,
Am votat împotriva bugetului, altfel decât a votat într-adevăr Partidul Naţional Liberal. Şi am votat împotriva bugetului nu pentru că e mare sau pentru că ...
29 noiembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 276/2018 Propunere legislativă pentru completarea art.234 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
22 noiembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 499/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României
22 noiembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 227/2018 Propunere legislativă privind modificarea alin.(2) al art.470 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal
21 noiembrie 2017
luare de cuvânt,
Pe 18 decembrie 1992, Adunarea Generală a ONU a adoptat Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase.
PNL a votat această lege ...
14 noiembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 480/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente
13 noiembrie 2017
luare de cuvânt,
Domnule ministru,
Formal se numeşte drept la replică, pentru că de felul meu încerc să nu fiu conflictuală.
Şi îmi pare rău că v-am lăsat atât de mult imaginea unui discurs politic pe un subiect ...
13 noiembrie 2017
luare de cuvânt,
Bună ziua!
Domnule preşedinte de şedinţă,
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Domnule ministru,
Pe data de 20 octombrie a.c., ştirea că 500 de deţinuţi urmează să părăsească penitenciarele a fost ...
6 noiembrie 2017
întrebare,
Blocajul Legii Tuberculozei în Parlamentul României din lipsa avizului ministerului.
1 noiembrie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 257/2018 Proiect de Lege privind alăptarea în spaţii publice
31 octombrie 2017
interpelare,
Stadiul procesului de elaborare şi avizare a pachetului legislativ necesar transpunerii prevederilor Convenţiei Consiliului Europei pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice
11 octombrie 2017
luare de cuvânt,
Din păcate, deşi acest Cod de conduită în mod clar ne este necesar, Partidul Naţional Liberal a ales să se abţină, pentru că e ca un fel de apă sfinţită nici nu ajută, nici nu încurcă. Am bifat şi ...
11 octombrie 2017
luare de cuvânt,
Doamnelor, domnilor,
Vă rog foarte mult să fiţi puţin atenţi la art. 5, care se numeşte "Probitatea", care spune aşa: "Deputaţii şi senatorii au obligaţia să facă cunoscut orice interes personal care ...
11 octombrie 2017
luare de cuvânt,
Art. 1 alin. (2) - o să vă rog... Vă citesc cum sună alineatul aşa cum a ieşit din comisie. "În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului". Ceea ce propunem noi, ...
11 octombrie 2017
luare de cuvânt,
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Acest Cod de conduită se înscrie cumva la categoria "Dorele, fă-te că munceşti!", pentru că acest Cod de conduită este un fel de cod care spune: "Fă-te că ai un ...
11 octombrie 2017
propunere legislativă,
BP422/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor
20 septembrie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 294/2017 Propunere legislativă pentru modificarea articolului nr.258 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011
19 septembrie 2017
propunere legislativă,
BP490/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.134 din Legea 31/1990 privind Societăţile Comerciale
13 septembrie 2017
interpelare,
Situaţia angajării persoanelor cu dizabilităţi conform prevederilor art.78 din Legea 448/2006.
4 septembrie 2017
propunere legislativă,
Pl nr. L304/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.423 din 1 septembrie 2000, aprobată prin Legea nr.298/2002 şi pentru completarea Legii nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.409 din 10 iunie 2011, cu modificările şi completările ulterioare
30 iunie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 103/2018 Proiect de Lege pentru modificarea art.199 alin.(2) din Legea nr.286/2009 privind Codul penal
28 iunie 2017
întrebare,
Respectarea dreptului la educaţie continuă a pesoanelor cu dizabilităţi senzoriale
28 iunie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 255/2017 Propunere legislativă pentru modificarea art.168 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011
15 iunie 2017
propunere legislativă,
BP258/2017 Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor
16 mai 2017
întrebare,
Stadiul procesului de elaborare şi avizare a pachetului legislativ necesar transpunerii prevederilor Convenţiei Consiliului Europei pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice - Convenţia de la Istanbul.
16 mai 2017
propunere legislativă,
BP188/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.373 din 24 septembrie 2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului
16 mai 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 544/2017 Proiect de Lege pentru susţinerea reîntregirii familiei de români cu ocazia Centenarului Marii Uniri
10 mai 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 413/2017 Propunere legislativă pentru modificarea alin.(1) al art.32 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale
9 mai 2017
luare de cuvânt,
Bună ziua, dragi colegi.
Pentru explicarea votului.
Trebuie să vă spun că Partidul Naţional Liberal susţine modificarea Regulamentului, dar nu modificările pe care le-am propus noi acum.
Noi invocăm ...
9 mai 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 557/2017 Proiect de Lege privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi - Târgu Mureş Autostrada Unirii
2 mai 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 223/2017 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată
24 aprilie 2017
luare de cuvânt,
Eu vroiam realitatea, nu cifre, ca pe vremea lui Ceauşescu!
24 aprilie 2017
luare de cuvânt,
V-am pus această întrebare pentru că, întâmplător, am un copil şi el are nişte prieteni şi ştiu exact cât şi cum se fac în şcoală lecţii despre discriminare. Faptul că îmi spuneţi pe hârtie ce frumos ...
24 aprilie 2017
luare de cuvânt,
Domnule preşedinte de şedinţă,
Domnule secretar de stat,
M-aţi năucit pur şi simplu, într-un limbaj perfect de lemn, în care mi-aţi înşirat foarte, foarte multe cifre; de fapt, n-aţi răspuns la ...
4 aprilie 2017
interpelare,
Respectarea dreptului la educaţie a persoanelor cu dizabilităţi senzoriale.
4 aprilie 2017
interpelare,
Politici educaţionale pentru crearea unei atitudini favorabile copiilor cu dizabilităţi.
3 aprilie 2017
luare de cuvânt,
Interpelarea este adresată ministrului educaţiei naţionale şi este vorba despre respectarea dreptului la educaţie a persoanelor cu dizabilităţi senzoriale.
Plec de la un caz foarte concret. Este ...
3 aprilie 2017
luare de cuvânt,
Dragi colegi,
Partidul Naţional Liberal va susţine această modificare. Dar, în egală măsură, sunt colegi care vor vota împotriva acestei modificări.
Iar eu cred că sunt oarecum motivaţi în atitudinea ...
15 martie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 495/2017 Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali
21 februarie 2017
propunere legislativă,
BP50/2017 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici * Republicată şi a Hotărârii de Guvern nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici
21 februarie 2017
propunere legislativă,
PL-x nr. 424/2017 Proiect de Lege pentru completarea Legii nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor
2 februarie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 206/2017 Propunere legislativă pentru abrogarea Ordonanţei de urgenţă nr.13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală
16 ianuarie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 20/2017 Propunere legislativă pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011
5 ianuarie 2017
propunere legislativă,
Pl-x nr. 203/2017 Propunere legislativă pentru modifiarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal
21 decembrie 2016
luare de cuvânt,
(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)
Eu, Săftoiu Ana Adriana, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti,
Jur credinţă patriei mele România;
Jur să ...