24 noiembrie 2020 – Prezentarea Raportului Comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia cazurilor copiilor dispăruţi (511/R/19.11.2020).

Carmen-Ileana Mihălcescu În continuare, punctul 52, Raportul Comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia cazurilor copiilor dispăruţi; 511/R/19.11.2020. Daţi-mi voie să vi-l prezint. (Coboară la tribună.) Stimaţi colegi, Este un raport care conţine nu mai mult de 65 de pagini. Motiv pentru care nu o să-i dau citire, cu toate că ar fi meritat ca în Parlamentul României să se facă auzită şi vocea celor care sunt în suferinţă şi în durere, de cele mai multe ori. E vorba de părinţii copiilor dispăruţi. Acest raport îl puteţi consulta pe site, dacă vă interesează, desigur. Aş vrea să vă spun că România, potrivit ultimului raport al Comisiei Europene, care datează din 20 octombrie 2020, România ocupă primul loc, din ţările non-UE. Suntem cumva... ne luptăm cu Nigeria. Pentru că şi Nigeria se află pe primul loc la traficul de persoane, la traficul de minori, dintre ţările non-UE. Bulgaria, îmi aminteşte colegul nostru, este pe locul 4. Aşa că noi ocupăm un loc fruntaş şi suntem consideraţi o ţară sursă, din păcate. Pandemia - m-am gândit şi ne-am gândit la un moment dat cu toţii că pandemia COVID-19 îi va împiedica cumva, va împiedica reţelele şi grupurile acestea infracţionale să meargă înainte cu această poveste. Lucrul acesta a fost fals. Ne-am înşelat. Pentru că infractorii şi-au rafinat destul de mult metodele şi mijloacele prin care au agăţat şi au adus lângă ei copii care ulterior au fost constataţi ca fiind dispăruţi şi, mai mult decât atât, exploataţi în ţară sau în afara ei. Şi-au adaptat metodele de operare, de altfel, şi au privit această pandemie ca pe o oportunitate în a-şi continua activităţile criminale, infracţionale. Revenind la raport. Apropo, în UK, în Marea Britanie, noi fiind ţară sursă, sunt 100.000 de femei victime, deci românce, ale traficului de persoane, începând cu exploatarea sexuală, continuând cu exploatarea prin muncă, cerşetoria. Din păcate, sunt nişte cifre de care ar trebui să ne ruşinăm. Noi am constituit această comisie şi audierile au avut loc într-un ritm galopant, aş putea spune. Prima audiere pe care am făcut-o a fost cea cu Ministerul Afacerilor Interne. S-a prezentat la comisie domnul Miriţescu. Ne-a prezentat date statistice, unele dintre ele contradictorii. Le-am confruntat cu alte date şi audieri avute ulterior. L-am întrebat, la un moment dat, câte cazuri unice există, de copii dispăruţi. La lucrul acesta nu am primit un răspuns concret. Şi ar putea să vină cu un răspuns clar la o următoare audiere, eventual. Fac o paranteză, că-mi vin ideile în minte într-un mod care nu e deloc unul cronologic. Dar această comisie a început cu copiii dispăruţi. Pe măsură ce am avansat audierile, am constatat că sunt... copiii dispăruţi sunt în strânsă legătură cu traficul de minori. Şi aşa am ajuns cumva să ne extindem - ancheta, poate e mult spus -, dar să ne extindem ancheta. Nu am urmărit o anchetă propriu-zisă, cât am avut dorinţa de a căuta nişte soluţii la această problematică, la acest fenomen internaţional în care România ocupă un loc fruntaş, de altfel. Am avut întâlniri cu preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii. O doamnă foarte respectabilă, de altfel, care încearcă să rezolve câte ceva în această nebunie. Nu o poate face de una singură. Cu siguranţă va trebui ajutată de instituţiile statului. Aflăm de la dânsa că, la un moment dat, în anul 2019, această agenţie a solicitat tuturor DGASPC-urilor să desemneze o persoană responsabilă cu monitorizarea situaţiilor copiilor fugiţi sau, după caz, dispăruţi din sistemul de protecţie şi să comunice permanent aceste date actualizate către organele de poliţie. Lucrul acesta nu s-a întâmplat. (Vociferări.) Audierile au fost mai ample, desigur. Încerc doar să sintetizez, din fiecare audiere să scot de fapt o idee care poate fi considerată relevantă la un moment dat. Am audiat organizaţiile non-guvernamentale. Nu sunt foarte multe organizaţii non-guvernamentale care au ca obiect de activitate traficul de minori şi copiii dispăruţi. Am aflat lucruri care ne-au... aş putea spune, ne-au marcat, şi pe mine şi pe colegii mei. Domniile Lor spun că în unele centre, adică ale Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copiilor, lucrătorii - nu ştim dacă cu funcţii sau fără funcţii - încurajează fetele să plece pentru a face bani; pe de o parte. Pe de altă parte, au constatat din ceea ce... din legătura lor constantă cu această cazuistică, există unele fetele minore care ies din ţară cu documente false sau declaraţii de la un notar plătit, tinerele fiind învoite de conducerea DGASPC-urilor şi "scoase la produs" - exact asta a fost exprimarea, v-o relatez ca atare. "Scoase la produs" de către traficanţi. Găsite, într-adevăr, în multe cazuri, ulterior, de poliţişti, şi aduse în DGASPC-uri. Aflăm de la ONG-urile... cele două ONG-uri pe care o să vi le şi spun. Este vorba de preşedinta Fundaţiei "Reaching Out" România şi preşedinta Fundaţiei "Uşa Deschisă". Sunt cele două ONG-uri cu care noi am discutat. Aflăm de la dânsele că astăzi, în momentul în care noi vorbim, aceste DGASPC-uri sunt bazine de traficare. Ne-au dat câteva exemple de lucruri care sunt în neregulă în aceste Direcţii. Unul dintre ele a fost Brăila, care, după spusele Domniilor Lor este considerată "gaura neagră a României". Au mers mult mai departe în afirmaţii, pe care n-am să le dau citire aici. O să vă invit pe voi să citiţi, să vă uitaţi peste raport. În afară de Brăila, însă, dânsele au mai menţionat şi Doljul, Braşovul, Teleorman, Călăraşi, Galaţi, Constanţa. Am invitat la audieri, evident, aceste DGASPC-uri. Teoretic acolo totul este bine. Practic, nu e chiar aşa. Şi am aflat şi lucruri colaterale acestui subiect, de altfel. L-am invitat pe domnul de la Călăraşi, care ne-a spus că în mod normal ar trebui să existe un protocol.

Pavel Popescu Doamnă, citiţi raportul!

Carmen-Ileana Mihălcescu Să ştiţi că pot să mă şi opresc, dacă vă plictisiţi să mă ascultaţi! Raportul conţine 64 de pagini. Îmi cer scuze că dialoghez cu sala, dar mă pot opri. (Vociferări.) Domnul Roman, o idee bună! Domnul Pavel Popescu, nu vă interesează, ştiu! Aveţi o problemă cu telefonia fixă! Acest protocol care nu există la nivelul DGASPC-urilor, din care am aflat următoarele lucruri. Copiii sunt dopaţi, pur şi simplu li se administrează tot felul de medicamente pentru a-i ţine cumva într-o stare de letargie. Ulterior aceştia devin copii cu carenţe comportamentale, afective şi educaţionale. Se răzbună pe personalul centrului. Nu e nicio problemă acest lucru, din punctul Domniilor Lor de vedere, pentru că e un lucru care este absolut normal. Au fost abuzuri din partea lucrătorilor către copiii din Călăraşi, spre exemplu, însă persoana respectivă, pentru că legislaţia e destul de permisivă, nu a putut fi îndepărtată din centrul respectiv, pentru că nu avem legislaţie, motiv pentru care au mutat-o pe un alt post. La fel şi la Galaţi. Cazuri de violenţă şi abuz sexual din partea angajaţilor din Teleorman; aceeaşi situaţie. Am avut chiar şi o declaraţie de suspiciune a unui fost ministru al muncii, Dragoş Pîslaru, care spunea la un moment dat că la Galaţi există suspiciuni de trafic de persoane şi prostituţie la care au luat parte inclusiv instituţiile de stat. La fel şi la Teleorman, cazuri de violenţă fizică şi verbală, dar care nu sunt raportate la nivelul conducerii. La Braşov există situaţii asemănătoare. O să-l invit pe domnul Popescu să citească raportul, ca să nu se plictisească. (Vociferări.) Brăila, de asemenea, ne invocă bariere legislative. Bun. Psihologii. Am audiat psihologii, care ne-au spus: "Încercăm să facem din aceşti copii nişte oameni întregi, atât cât ne permite competenţa noastră şi legile statului". Nu se poate! Şi încă un lucru la care probabil vă aşteptaţi, copiii, cel mai des, copiii din centre sunt abordaţi prin intermediul reţelei de socializare Facebook. Aşa că aviz părinţilor! Am audiat ANTIP. Este o instituţie care se află în subordinea MAE şi care teoretic nu că se ocupă cu traficul de persoane, dar ar trebui să facă ceva în sensul acesta. Îşi desfăşoară o activitate formală, din păcate, nu sunt în teren. Ne spunea cel de la EUROPOL că dacă îl întrebăm pe un poliţist de rând dacă ştie de ANTIP răspunsul lui ar fi cu siguranţă că habar nu are. Am audiat, de asemenea, Avocatul Poporului, o instituţie care, de altfel, este mai mult reactivă, dar lucruri bune se întâmplă şi acolo. Ne-a semnalat despre un posibil conflict de interese, în baza Legii nr. 272, şi reclamă nevoia unei instituţii care să reprezinte legal minorul, alta decât furnizorul de servicii, respectiv un director de DGASPC. De asemenea, ne recomandă şi un tribunal dedicat minorilor, pe modelul de la Braşov. L-am audiat ulterior pe domnul Despescu - şi slavă cerului că s-a gândit la asta, dar ulterior înfiinţării acestei comisii a gândit un mecanism, respectiv o structură specializată pentru a acţiona în vederea clarificării situaţiei copiilor dispăruţi. Această structură ar urma să fie operaţionalizată printr-un ordin de ministru imediat după momentul audierii, ne-a spus Domnia Sa. Deci vom avea o structură care se va ocupa exclusiv de căutarea persoanelor dispărute. Sunt probleme în mediul rural şi sunt probleme cu poliţiştii de proximitate, în primul rând, mai ales că în mediul rural principala sursă de racolare se află acolo, a reţelelor de trafic ... şi specializarea poliţiştilor. Nu mai vorbim despre asta. Este iarăşi o problemă acută la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, dar şi pensionarea acestora, a poliţiştilor din vreme, prea devreme, sau faptul că aceştia merg de cele mai multe ori în stradă. Am avut audierea Ministerului Muncii. Ne-a spus că trebuie să modificăm Codul penal. În momentul în care am întrebat-o ce anume trebuie să modificăm la Codul penal ne-a spus că nu ştie. Am avut, de asemenea, o audiere a unui caz concret, Larisa Butnariu, care este victima traficului de persoane, din Iaşi; a fost intens mediatizat. Fata aceasta a schimbat într-un an cam şapte reţele. La un moment dat, domnii de la IPJ Iaşi sau, mă rog, un poliţist de acolo, în momentul în care a sunat să ceară ajutor i s-a răspuns foarte sec: "Doamnă, dar noi nu stăm să căutăm toate răpitele. Unde să vă găsim?!". Acesta este IPJ Iaşi. Trebuie să ştiţi că 40% din minori provin din centrele de plasament, din copiii dispăruţi, provin din centrele de plasament. Acolo avem o mare problemă pe care trebuie să o rezolvăm într-un fel şi sunt convinsă că numai în colaborare cu Executivul şi cu Parlamentul vom putea să..., nu să eradicăm, aşa cum îşi doreşte Comisia Europeană, dar să diminuăm acest fenomen internaţional. Bun. EUROPOL l-am audiat, de asemenea. Domnul Cristian Andreica ne spunea că în ultimii cinci ani avem o dublare a numărului de minori dispăruţi, dar, din păcate, ne întoarcem din nou la DGASPC-uri, aceste cazuri de minori dispăruţi sunt tratate ca plecări obişnuite şi oricum se vor întoarce, nu e o problemă că pleacă. Avem o altă problemă, care este lipsa de resursă umană în cadrul Poliţiei - şi am amintit-o mai devreme - o lipsă de personal, ca să nu mai vorbesc de lipsa de asumare. EUROPOL ne spunea la un moment dat că poliţiştii existenţi figurează în stradă, dar desfăşoară activităţi de secretariat pentru un superior. Pentru a exploata politic şi electoral există înfiinţată pe hârtie Poliţia "Siguranţă Şcolară", o structură care a fost creată într-un birou de 3-4 persoane nespecializate, proiect care de altfel nu a fost pus în transparenţă decizională la data la care noi am făcut această audiere. Trebuie să ştiţi că sunt judeţe în care există unul, maximum doi poliţişti alocaţi acestui subiect. De IPJ Iaşi v-am vorbit. Audierea unor familii cu copii dispăruţi. Şi vreau să le spun numele părinţilor: Vlăsceanu Georgeta. Fata dânsei a dispărut la 3 ani, într-o dimineaţă, din faţa casei. Şeful de post de acolo, de la Balaciu, a declarat că nu au maşină, astfel că nu au unde umbla. După 36 de ani nu ştim nimic despre fetiţa ei dispărută la trei ani. Cati Cosma, un alt nume. De abia în a noua zi mama a fost primită în audienţă la Poliţia Arad şi astfel copilul a fost declarat oficial dispărut şi a putut fi dat în urmărire internaţională, la cinci luni după aceea. Nelu Geneş. Este vorba de o fată, o tânără minoră. La două zile de la plângere, Poliţia Caracal ar fi declarat că a plecat cu un Făt-Frumos. Mama Adinei Motaş. Fata, Adina, nici măcar în momentul de faţă nu figurează pe site-ul Poliţiei Române ca şi persoană dispărută. Aici sunt tot felul de supoziţii. Replica, iarăşi, nu pot să v-o dau, a Poliţiei din Vaslui, căci e jenant. Şi am încheiat audierile cu Ministerul Public, DIICOT, Ministerul Justiţiei care, din fericire, ne-au creionat, dacă vreţi, un soi de strategie pe care am putea să mergem, tocmai pentru a încerca să diminuăm acest fenomen. Este vorba de măsuri legislative care trebuie luate în plan legislativ şi sunt convinsă că următorul Parlament o va face şi va ţine cont de recomandările pe care această comisie le-a strâns într-o hotărâre a Parlamentului, pe care urmează să o votaţi dar, de asemenea, ne trebuie şi politici. Şi pe acestea le pot face doar cei care vor fi în Executiv, din legislatura viitoare încolo. Eu vă mulţumesc. Am terminat. O să vă rog să vă aruncaţi ochii peste acest raport. Merită! Poate aşa reuşim să creăm o emoţie şi să schimbăm ceva. Înainte de a pleca definitiv de la această tribună aş vrea, de la stânga la dreapta, să le mulţumesc colegilor mei: Daniel Popescu, Cristina Iurişniţi, Florin Manole, Ionela Dobrică, Adriana Săftoiu, Mara Calista, Vass Levente. Vă mulţumesc încă o dată. (Aplauze.) (Revine la prezidiu.) La dezbateri generale, domnul Dinu Socotar. Vă rog. Căruia, de altfel, îi mulţumesc.

Gheorghe-Dinu Socotar Mulţumesc. Probabil din cauza măştii doamna preşedinte nu m-a recunoscut ca fiind unul dintre membrii comisiei. Şi eu vreau să le mulţumesc colegilor alături de care, în condiţii destul de dificile, respectând aceste reguli ale pandemiei, am reuşit să facem aceste multe audieri şi şedinţe ale comisiei. Aş vrea, pe scurt, să punctez trei lucruri care mi se par interesante în acest raport şi în proiectul de hotărâre. Unul este un paradox. După cum a arătat şi doamna preşedinte, instituţii internaţionale importante ne indică ca sursă a traficului de persoane, şi mai ales a traficului de minori, preponderent fete, sigur, şi această problemă a fost admisă în cadrul audierilor de toate instituţiile pe care le-am audiat, dar luat punctual care sunt problemele, în general nu prea au fost probleme, totul era OK. Deci cumva admiteau, conştientizau faptul, aceste instituţii care au responsabilităţi... Noi credem că am audiat instituţii cu responsabilităţi în acest domeniu. Deci ei admiteau că este o problemă, dar cumva responsabilitatea nu prea exista, din moment ce din punctul lor de vedere lucrurile erau destul de OK. Acesta a fost un paradox pe care l-am întâmpinat în timpul audierilor. Al doilea lucru. Ştiţi că această comisie a fost înfiinţată ca urmare a tragediei de la Caracal, şi opinia publică românească a fost indignată când a apărut în spaţiul public acel apel înregistrat la 112, când fata aceea disperată vorbea cu ofiţerul de poliţie care răspundea la 112. Şi în cazul celorlalte situaţii care au fost analizate de comisie, părinţii cu care am discutat, diverse situaţii prezentate, despre care aveam cunoştinţă din spaţiul public, oarecum această lipsă de empatie în comunicarea cu membrii familiei care reclamă dispariţia unui minor este puţin deranjantă. Sigur că acolo trebuie să fie un profesionist care..., probabil, în 90% din apelurile pe care le primeşte sunt false sau nu se justifică în adevăratul sens al cuvântului, dar trebuie să se ţină seama că vorbeşte cu nişte membri, probabil cu nişte persoane disperate, oameni care-şi caută copilul, oameni care-şi caută fratele, nepoţii, şi, în aceste condiţii, nu poţi să reacţionezi aşa cum este la biroul de bagaje pierdute, la aeroport, unde este o răceală, o chestie distantă, completezi nişte formulare. Nu se poate! Această reacţie este inadmisibilă! Sigur că există promisiuni că se va profesionaliza personalul. Mă rog, sperăm că lucrurile vor evolua pozitiv. Şi un aspect pe care vreau să-l punctez în mod special - şi îmi pare bine că, oarecum, şi la propunerea mea a fost prins acest aspect şi în raportul final şi s-a insistat şi în proiectul de hotărâre, şi în raportul final, pe acest aspect -, şi anume că toate instituţiile abilitate, responsabile, sau marea majoritate, haideţi să spun, începând de la ministrul justiţiei, până la procurorul general al României, reprezentaţii Poliţiei Române au subliniat faptul că la origini acest flagel are o problemă sistemică, de fapt două probleme sistemice, este vorba de sărăcia extremă şi lipsa de educaţie. Deci noi, dacă am făcut nişte propuneri punctuale, administrative, dar puse în practică se va îmbunătăţi situaţia sau credem că numărul cazurilor va scădea. Dar o abordare serioasă a problemei ar veni aici, la rădăcină. Este un moment bun, pentru că în 2021 începe noul Program pentru prevenirea excluziunii sociale şi eradicarea sărăciei extreme. Noul Guvern are posibilitatea ca în noua strategie să prindă mecanisme mult mai serioase în acest domeniu şi iarăşi mecanisme serioase de prevenire a abandonului şcolar. Vă mulţumesc.

Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc şi eu. Doamna Cristina Iurişniţi. Vă rog.

Cristina-Ionela Iurişniţi Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Ţin şi eu să le mulţumesc tuturor colegilor, doamnei preşedinte a comisiei, doamna Mihălcescu, tuturor colegilor care au fost deja numiţi aici pentru munca pe care am depus-o împreună în audieri şi apoi fiecare a avut de studiat şi de prezentat un raport sintetizat pe anumite segmente. Eu m-am ocupat de DGASPC-uri. Doamna Mihălcescu v-a prezentat raportul şi cred că într-adevăr am creat acea emoţie necesară şi să trezim interesul colegilor, pentru că nu putem să continuăm aşa. Trebuie luate efectiv măsuri concrete. Nu putem să tot venim la tribuna Parlamentului şi să spunem cifre, cifre. Iată, suntem pe primul loc în Europa. Iată, şi aici suntem furnizori de carne vie. Avem acele minore cu sarcini accidentale. Deci lipseşte educaţia pentru sănătate, inclusiv pentru sănătatea reproducerii, educaţia pentru prevenţie. Deci sunt foarte multe probleme pe care le tot ascundem sub preş şi niciodată nu luăm până la capăt măsuri. Educaţia este prioritară. Vreau, de asemenea, să vă reamintesc că noi, de 30 de ani am ratificat Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, dar încă mai vorbim despre nerespectarea acestor drepturi în România. Ceea ce depăşeşte orice imaginaţie este cum poate ţara noastră şi noi, ca parlamentari, să mai tolerăm agresiuni deosebit de grave la integritatea fizică şi psihică a copiilor noştri şi să tolerăm un fenomen îngrijorător, cum este traficul de minori, care a luat o amploare extrem de alarmantă, şi să ocupăm, astfel, un ruşinos prim loc în Europa în privinţa victimelor traficului de persoane. Mai mult, persoanele dovedite a traficanţi de minori ajung în funcţii de demnitate publică, cum este şi cazul celebrului consilier judeţean din Comisia pentru protecţia copilului, din cadrul Consiliului judeţean Vaslui. Ca preşedinte al Comisiei pentru egalitate de şanse şi membră în Comisia de anchetă pentru copiii dispăruţi şi traficaţi, să ştiţi că am solicitat de urgenţă schimbarea acestui personaj din Comisia pentru protecţia copiilor, adică e absolut moral ca acest lucru să se întâmple. Judecătorii, ştim foarte bine că sunt mult prea îngăduitori cu prădătorii sexuali; dau pedepse cu suspendare. Este de neacceptat ca trei din patru cazuri de acte sexuale cu victime copii să fie luate de judecători, preluate ca nişte consimţăminte, deci relaţii consimţite. Poliţiştii şi procurorii sunt cei care strâng dovezile, fac anchete superficiale, din cauză că nu urmează, din perspectiva noastră, o procedură clară în investigarea abuzurilor şi întocmirea dosarelor. Nu este cazul să ne mai reamintim că statul român a arătat încă o dată cât e de tolerant cu abuzatorii sexuali, atunci când o adolescentă de 17 ani a depus plângere, a fost violată de un bărbat de 45 de ani, dar nici poliţiştii şi nici procurorii nu au luat vreo măsură pentru protejarea victimei. Avem în Parlament legi care au mărit pedepsele, este adevărat. Avem introdusă în circuitul legislativ o modificare care facilitează procedurile, şi pedepsele vor fi mărite în anchetele cu minori, din Codul penal şi din Codul de procedură penală. Avem un registru al agresorilor sexuali. Am introdus educaţia pentru sănătate, educaţia pentru sănătatea reproducerii, educaţia pentru prevenţie, care trebuie să ajungă în şcoli în mod obligatoriu. Numai astfel putem să venim în întâmpinarea copiilor noştri şi să-i informăm în privinţa abuzurilor posibile, cum să reacţioneze, cum să gestioneze cazurile de agresiune sexuală, de abuz sexual, de trafic de minori. Ei trebuie să fie informaţi. Aceşti 40% dintre copiii din centrele de plasament care ajung victime ale traficului de care s-a vorbit aici au nevoie de educaţie pentru sănătate, pentru prevenţie obligatorie, un cadru legislativ actualizat în acord cu normele europene şi mai ales, ceea ce s-a spus, o instruire a poliţiştilor şi a personalului de anchetă, a procurorilor, a judecătorilor care tratează încă superficial problema copiilor dispăruţi: agresiunile, abuzurile sexuale sau traficul de minori. Aşa cum arată astăzi educaţia, aşa va arăta şi ţara şi aşa cum ne protejăm noi copiii şi femeile, pentru că lupta împotriva violenţei domestice are foarte multe puncte comune cu traficul de minori... Deci dacă ne protejăm bine femeile şi copiii, aşa va arăta şi societatea următoare. Prin urmare, următorul Legislativ şi următorul Executiv sunt obligate să pună în aplicare toate aceste informaţii, să operaţionalizeze şi să urmărească, să monitorizeze formările profesionale ale poliţiştilor în special, pentru că aici este problema pe care am identificat-o noi, membrii acestei comisii, aici este marea problemă, punctul negru al pârghiilor statului. Vă mulţumesc.

Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc şi eu. Doamna Adriana Săftoiu. Vă rog.

Ana Adriana Săftoiu Bună ziua! Mă gândeam că poate era mai bine, în loc să citim raportul, să punem înregistrările familiilor care se confruntă, după zeci de ani, cu durerea de a nu şti unde le sunt copiii, cu victima traficului de persoane şi poate atunci s-ar fi înţeles mai bine despre ce este vorba. Şi e vorba despre ceea ce raportul prezintă - două realităţi. O realitate neagră, care aparţine acestor familii, acestor victime ale traficului de persoane, o realitate neagră a statisticilor care ne dau de 5 ani de zile pe locul I ca ţară sursă pentru traficul de persoane din Uniunea Europeană, o realitate neagră care ne arată că România este pe locul I, cu cele mai multe minore însărcinate. În 2018, EUROSTAT ne spunea că avem 8.625 de fete minore însărcinate, dintre care 721 erau de 15 ani. Şi avem cealaltă realitate, o realitate roz pudrat, pe care ne-au prezentat-o instituţiile statului. Domnul deputat Socotar spunea deja: "Cu mirare îi ascultam în audieri, unde ne spuneau cu un discurs liniştitor că sunt ceva probleme, dar nu-s chiar atât de mari. Instituţiile lucrează foarte bine între ele, colaborează al naibii de bine, aşa încât România rămâne de 5 ani de zile pe locul I la traficul de persoane, aşa încât România are familii care nu ştiu unde le sunt copiii". Din punctul meu de vedere eu cred că această problemă, acest fenomen care deja e cronic în România nu va putea fi oprit decât dacă instituţiile statului recunosc că avem o problemă, încearcă să nu se mai mintă, să nu se mai ascundă această problemă sub preş. După mine, deja problema traficului de persoane, aşa cum l-am înţeles, cred că ţine de strategie naţională, de securitate naţională. Sigur că acest raport are foarte multe recomandări, recomandările nu le-am inventat noi, ele vin ca urmare a discuţiilor cu toţi cei audiaţi. De fiecare dată am întrebat care ar putea fi soluţiile, ce soluţii sunt, le-am trecut în acest raport, dar, din punctul meu de vedere, dacă nu există voinţă politică va fi o altă comisie, cu un alt raport depus, citit, după care se va aşeza praful. Şi dacă 2021, la final, ne va arăta din nou că România rămâne pe mai departe pe locul I în Europa - şi nu cu un procent mic, să ştiţi! Adică, practic cam 60% dintre persoanele traficate provin din România. O mare parte dintre persoanele traficate sunt aceşti copii din DGASPC-uri, unde e o problemă absolut incredibilă. Nu pot să nu-mi amintesc cum, de exemplu, doamna director de la DGASPC Brăila, în momentul în care am întrebat-o dacă a auzit de trafic de persoane la nivelul judeţului, inclusiv Salvaţi România trecând într-un raport Brăila pe locul I, s-a uitat candid şi a spus: "Nu, n-am auzit de trafic de persoane!". E o problemă clar de mentalitate. Poate că, cine ştie, suntem pudici şi ne spunem că dacă recunoaştem că dacă România are o problemă cu traficul de persoane ne facem de ruşine. Nu, ne facem de ruşine atâta timp cât nu recunoaştem că avem o problemă. Sigur, cauzele principale sunt, în mod evident, sărăcia şi lipsa de educaţie. O mare parte dintre aceste fete abandonează şcoala înainte de clasa a VIII-a - şi asta o arată tot studiile. Deci avem o problemă mare, trebuie combătută clar şi sărăcia, şi lipsa educaţiei, dar să nu uităm, totuşi, acea frază-cheie care ne-a cam şocat - trebuie să recunoaştem -, în comisie, şi am cerut dovezi, şi respectivele ONG-uri ni le-au prezentat - şi le găsiţi în raport -, când ne-au spus că, cauza principală pentru care nu pot fi destructurate reţelele de trafic de persoane e o încrengătură de interese între politic, poliţie şi magistratură. E o propoziţie grea, loveşte ca un ciocan în moalele capului, dar poate ne aplecăm serios asupra acestei probleme. Vreau să cred că viitorul legislativ va lua acest raport, se va uita peste recomandări şi într-adevăr în 2021 măcar să coborâm de pe acest loc ruşinos I, măcar pe locul II. Mulţumesc şi eu colegilor pentru colaborare.

Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc frumos. Domnul Daniel Popescu.

Nicolae-Daniel Popescu Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimate colege, Stimaţi colegi, Acest mesaj, că România are nevoie de măsuri urgente pentru prevenirea, combaterea şi sancţionarea mai dură a fenomenelor dispariţiilor de copii şi traficului de fiinţe umane, nu este nou. Este cât se poate de actual, dar nu este nou. Şi, ca să vă exemplific de ce, vă dau un exemplu din această legislatură, de fapt, două exemple. În 2017, când audiam un ministru delegat pentru românii de pretutindeni, am adus în vedere această problemă a numărului mare de victime ale traficului de persoane din anumite ţări de destinaţie, precum Marea Britanie, Germania sau Franţa, şi faptul că se impun măsuri urgente. Şi atunci am avut un raport al Departamentului de Stat al SUA. Şi atunci am avut un raport al unei comisii parlamentare a Parlamentului britanic. Deci şi atunci am avut aceste date pe masă, pentru a ne justifica anumite date. Mai apoi, la începutul anului 2018, tot în cadrul unor audieri de miniştri, am expus această problemă şi ministrului desemnat la vremea respectivă şi am arătat că acele măsuri pe care le-am adus în vedere în 2017 lipsesc cu desăvârşire. L-am rugat totodată pe acel ministru desemnat să vină cu nişte clarificări vizavi de acest aspect. Însă, la vremea respectivă, din cauza timpului scurt alocat dezbaterilor, mi s-a comunicat că voi primi un răspuns în scris. Şi vreau să vă spun că nici până în ziua de astăzi, în 2020, la sfârşitul lunii noiembrie, nu am primit acel răspuns în scris. Deci nu mai este, cred, un secret pentru nimeni, nu mai este un secret pentru nimeni din această legislatură, din legislatura trecută, că traficul de persoane din România este mai mult decât o simplă infracţiune, o simplă problemă, o infracţiune prevăzută în Codul penal sau o problemă cu care se confruntă România în interior şi în exterior. Este un fenomen social, mai ales când suntem catalogaţi ca fiind ţara cu cel mai mare potenţial de furnizor de victime ale traficului de fiinţe umane. Şi o spun şi în calitate de cetăţean român care a locuit peste 10 ani de zile într-o ţară, în Marea Britanie, care, cum spunea şi doamna preşedinte, la început, este o destinaţie este de top. Şi nu cred că exista o săptămână sau o lună în care să nu fie menţionată România, undeva, pe un canal de ştiri al unor posturi destul de vizualizate, din Marea Britanie. De aceea, cred că e important să recunoaştem că traficul de persoane şi, în general, de minori generează profituri uriaşe, cu risc foarte mic, în momentul de faţă, pentru traficanţi, de a fi prinşi. În rapoartele instituţiilor abilitate şi ale mediului non-guvernamental, cum am aflat şi noi din audierile pe care le-am avut în această comisie, putem afla în general cât de complexe sunt reţelele de trafic de minori, despre cum traficanţii îşi găsesc modalităţi de a identifica vulnerabilităţi în sistem şi în ţara de origine, şi în ţara de destinaţie. Iar în urma audierilor cred că a fost clar pentru toată lumea că este nevoie de o strategie naţională de combatere a fenomenului traficului de persoane şi de minori, în special, dar mai ales de determinare, pentru a pune în practică cu mai multă forţă şi mai aplicat recomandările şi acţiunile sugerate nu doar în acest raport, dar şi cele anterioare. Vă spuneam despre raportul Departamentului de Stat al SUA, al Parlamentului britanic. Şi să ştiţi că mai există şi un grup, în cadrul Parlamentului României, în cadrul Camerei Deputaţilor, dacă nu mă înşel, în cadrul Comisiei pentru afaceri europene, un grup pentru combaterea traficului de persoane. Şi acel grup a avut un raport în 2018 care s-a aplecat şi asupra problematicii traficului de minori. Deci nu e ca şi cum nu cunoaştem această problemă sau nu am cunoscut această problemă până acum. Fenomenul Caracal nu a fost nou. Ne-a lovit poate prin duritatea şi prin ceea ce s-a prezentat pe canalele de ştiri. Şi cred că a fost o expunere fără precedent în zona de media. Dar toate aceste lucruri sunt cunoscute de zona politică. Şi este păcat şi trist că în urma acestor rapoarte, prezentate an după an şi discutate în conferinţe, s-au luat foarte puţine măsuri. Şi din toate aceste elemente, să le spunem, istorice, cei care au suferit cel mai mult, i-am văzut şi în Comisia de anchetă, au fost părinţii, au fost, evident, victimele directe, copiii dispăruţi, urma grea şi sentimentul de greutate şi lipsa pe care nu poţi să o mai înlocuieşti cu nimic altceva... acea persoană care lipseşte - 19, 20, 25 de ani - copii dispăruţi în anii '90 şi despre care nu se mai ştie nimic. Cu toţii avem, cred, copii şi cred că nu vrem să fim puşi o clipă în acea situaţie. De aceea, cred că aceste măsuri mai eficiente pe care le-am cuprins în acest raport, aplicate cum trebuie, o combatere şi o sancţiune mai dură a traficului de persoane şi în special al minorilor pot salva vieţi şi pot împiedica experienţe dureroase. Şi închei prin a-mi exprima convingerea că veţi găsi justificate toate interpelările şi intervenţiile parlamentare pe care le-am avut, în decursul celor aproape 4 ani de zile, pe această problematică, atât eu, cât şi alţi colegi de-ai mei. Şi sunt convins că, de fapt, acest raport, dar şi o presiune parlamentară susţinută asupra instituţiilor competente sunt imperative pentru ca lupta împotriva acestui fenomen să fie luată cu adevărat în serios şi să dea rezultate. Eu le mulţumesc tuturor colegilor pentru colaborare şi pentru faptul că a fost o comisie care într-adevăr a lucrat, ne-am ţinut şedinţele online şi a rezultat un raport, cred, destul de robust. Şi le mulţumesc, în primul rând, organizaţiilor non-guvernamentale care au avut curajul, acelor oameni care au avut curajul să vină şi să vorbească despre problemele din sistem, lucruri pe care noi ulterior le-am adus în discuţie în dezbaterile şi în audierile, de fapt, pe care le-am avut cu instituţiile statului. Eu vă mulţumesc. Şi sper ca acest raport să fie util şi următoarei legislaturi, dar mai ales instituţiilor statului care trebuie să facă nişte schimbări fundamentale în modul în care este abordată această problemă. Mulţumesc.

Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc, Daniel. Doamna Oana Bîzgan. Vă rog. Şi se pregăteşte doamna Mara Calista.

Oana-Mioara Bîzgan-Gayral "Din păcate, nu îţi înţeleg situaţia. E ca un fel de mocirlă din care nu te poţi scoate singur. Doar cu persoane care ştiu despre ce este vorba şi cunosc. Din păcate, eu nu am avut prieteni". "Tot ce aşteptăm este să se facă dreptate. Asta aşteptăm de 6 ani de zile. Şi, între timp, poate că au păţit-o şi alte fete". "Mi-era teamă să ies pe stradă. Mă gândeam că mă caută cei de la care am fugit". "Am teama aceea de el, să nu mă întâlnesc cu el afară. După ce mi-a făcut ultima oară! M-a bătut foarte tare". "Tot timpul era violent. Am 5 certificate medico-legale. În noiembrie m-a bătut foarte rău". "Legea noastră merge un pic cam încet. Tot timpul mai lipseşte câte ceva - ba o dovadă, ba un martor". "Singurul lucru care mă mai doare e că nu mai sunt cum eram, că m-am schimbat 90%, şi fizic, şi psihic, şi emoţional, şi sentimental. Singurul lucru, să-i spunem aşa, bun, în tot ceea ce s-a întâmplat e că am devenit mai puternică şi nu mai sunt aşa încrezătoare. Înainte eram copilă şi credeam că tot ce zboară se mănâncă. Acum am devenit mai matură. Întâi stau şi gândesc lucrurile şi după aceea le pun în practică. Întâi stau să citesc omul şi după aceea...". Dragi colege şi dragi colegi, Acestea sunt doar câteva dintre mărturiile supravieţuitoarelor reţelelor de trafic de persoane din România, cuprinse în studiul realizat de Asociaţia pentru Dezvoltarea Practicilor Alternative de Reintegrare şi Educaţie, care mi-au fost puse la dispoziţie de Ioana Bauer, prin eLiberare. Ele sunt fetele şi femeile care ajung de multe ori sclave într-o societate în care, teoretic, sclavia nu mai există de multă vreme. Mult prea multe persoane suferă de pe urma acestui fenomen. Aproape jumătate dintre victimele traficului de persoane sunt minori. Mulţi dintre ei dispar fără urmă. Sunt căutaţi, fără a putea fi găsiţi şi sfârşesc prin a fi exploataţi şi abuzaţi în alte ţări, dar şi aici, în România, sub privirile noastre şi lângă fiecare dintre noi. Poveştile care ar putea avea un final fericit sunt extrem de puţine, pentru că inclusiv atunci când victimele sunt salvate, vieţile lor au fost deja distruse. Multe dintre ele retrăiesc traumele prin care au trecut ani de zile, chiar şi după ce sunt în afara pericolului, aşteptându-se în orice moment să fie din nou traficate, bătute şi abuzate. Multe dintre ele aşteaptă cu sufletul la gură ca cei care le-au chinuit să fie prinşi şi pedepsiţi, să plătească pentru ce le-au făcut şi să aibă astfel certitudinea că sunt cu adevărat în siguranţă şi nimeni altcineva nu va mai trece prin ce au trecut ele. Mai avem paşi mulţi şi importanţi de făcut în această direcţie! Mai avem mult de lucru până să ne asigurăm că fiecare copil, fiecare femeie şi fiecare bărbat sunt în siguranţă. Suntem, însă, să zicem, un pic mai aproape decât eram acum 4 ani. Însă avem mult mai multă experienţă şi ştim mult mai bine situaţia reală. Nu mai putem nega realitatea din România! Şi sper să avem tăria şi curajul să facem ceea ce trebuie să facem într-un ritm mult mai alert şi să oprim odată şi pentru totdeauna acest fenomen! Dacă nu ştim ce să facem, pot să sugerez un singur lucru. Să începem cu, de exemplu, a da buget ANITP. ANITP trebuie să lucreze la combaterea acestui fenomen, însă dacă ne uităm la buget...

Carmen-Ileana Mihălcescu O să vă rog să încheiaţi. Mulţumesc.

Oana-Mioara Bîzgan-Gayral ...însă dacă ne uităm la buget, el nu există. Or, nu doar vorbim, trebuie să şi acţionăm! Le mulţumesc extrem de mult colegilor şi în special Adrianei Săftoiu, lui Carmen Mihălcescu, Irinei, Marei şi celorlalţi colegi care au făcut să fie posibil ca noi astăzi să discutăm despre acest subiect. Vă mulţumesc.

Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc. Ca la orice alte dezbateri obişnuite de proiecte, vom avea doar două intervenţii pentru fiecare grup. Doamna Mara Calista şi am încheiat dezbaterile. Vă rog.

Mara-Daniela Calista Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte de şedinţă şi doamnă preşedinte al comisiei acestei atrocităţi, acestui fenomen care se cheamă trafic de persoane. Nu mică mi-a fost mirarea şi, vă spun sincer, nici sentimentul obscen, că acesta este cuvântul pe care l-am văzut în raportul primit din partea Ministerului Afacerilor Interne, că unul dintre cei mai mici copii traficaţi în scopuri sexuale avea 3 ani. 3 ani! Doar să vă imaginaţi ce înseamnă cifra aceasta, 3! Un copil care încă nu ştie să spună "mama" sau "tata", dar este traficat în scopuri sexuale. Nu mai are rost să revin asupra tuturor cifrelor pe care fiecare dintre colegii mei le-au prezentat. Dar sunt ferm convinsă că ceea ce noi am auzit în această comisie, din partea persoanelor care au trăit, din partea victimelor care au trăit aceste suferinţe, este inimaginabil! Este inimaginabil, de asemenea, să ne gândim că instituţiile statului român, începând cu cei care ar trebui să intervină în mod direct, Ministerul Afacerilor Interne, cei care ar trebui să aibă grijă de copii - Direcţiile Generale de Asistenţă Socială -, chiar şi ANTIP, la care se face referire... Atât timp cât nu vom conştientiza şi nu vom face public faptul că avem o problemă sistemică a instituţiilor publice din România, care nu ţine neapărat de buget - ţine şi de buget, e un aspect important -, dar atât timp cât instituţiile de intervenţie, cele care află, cele care îngrijesc aceşti copii, aceste mame, aceste femei, nu vor interveni clar şi punctual atunci când vine vorba despre stoparea acestui fenomen, nu vom reuşi să schimbăm nimic. Va fi, de asemenea, cum au spus colegii mei, din păcate, un raport pe care se va pune praful, din partea unei comisii care nu că a avut cele mai bune intenţii, care a scos la iveală atrocităţile care se întâmplă în România zi de zi. În timp ce noi vorbim, chiar acum, chiar în aceste momente, sunt copii traficaţi în scopuri sexuale. Cred că e momentul să spunem stop oricărei forme de diplomaţie instituţională, în care ne felicităm unii pe alţii, cât de bine este şi cât de frumos ne facem treaba, când, în realitate, din păcate, fenomenul acesta se întâmplă, repet, chiar în timp ce vorbim. Recomandările pe care atât eu, cât şi colegii mei le-am făcut, şi cărora le mulţumesc că au fost zi de zi acolo, au ascultat aceste mărturii... şi ne-am dat seama că sunt multe lucruri, uşoare, care pot fi schimbate şi care pot schimba viaţa acestor persoane. Este vorba strict despre atitudini şi mentalităţi pe care nu ni le mai permitem în România anului 2020, atunci când vine vorba despre dispariţia unei persoane, fie că este minor, fie adult. Cu atât mai mult dacă este minor. Avem nu datoria morală, avem obligaţia, atât noi, ca Parlament, cât şi instituţiile direct vizate, care gestionează acest fenomen al traficului de persoane, să ne punem pe picioare rapid şi să reuşim să ne ţinem de recomandările pe care le-am făcut în acest raport! Sunt recomandări absolut imediate, absolut urgente, care pot duce la stoparea acestui fenomen. Cred că măcar noi, care am fost martorii acestor discuţii, măcar noi avem datoria şi obligaţia să punem presiune zi de zi pe fiecare instituţie publică şi pe fiecare... inclusiv ONG-urile care sunt alături de noi, dar, din păcate, posibilitatea ca ele să intervină instituţional este scăzută. Ele ţin locul instituţiilor statului, dar nu este datoria lor să reuşească să reintegreze aceste victime, să le salveze, în primul rând, şi să le ajute să aibă o viaţă normală. Avem obligaţia ca acest raport să fie transpus în proiecte de lege, în modificări secundare, fie că sunt ordine de ministru sau proiecte de hotărâre de Guvern. Avem obligaţia să facem lucrul acesta cât mai repede cu putinţă pentru a reuşi să salvăm cât mai multe vieţi. Închei prin a vă mulţumi pentru atenţie, prin a le mulţumi colegilor care au fost în mod direct implicaţi în cadrul acestei Comisii de anchetă şi, de asemenea, colegilor care ştiu despre ce este vorba şi pot pune umărul la schimbarea atât de necesară. Mulţumesc frumos.

Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc foarte mult.