Carmen-Ileana Mihălcescu Doamna Săftoiu? S-a dus după copii? O să vă rog să nu părăsiţi sala. O să închidem aici şedinţa noastră de astăzi. Urmează la ora 12,00 votul final. Ştiţi că pe 23 septembrie a fost Ziua internaţională a limbii semnelor şi vom avea un moment emoţionant. Doamna Săftoiu unde este? Şi copiii unde sunt?
Ana Adriana Săftoiu Chiar voiam să vă spun că ei nu aud şi, atunci, ca să-i încurajăm, putem învăţa primul semn în limbajul semnelor. Aşa sunt aplaudaţi surzii. Acesta este semnul pentru ei. (Arată cu mâinile semnul pentru aplauze.) Vă mulţumesc foarte mult că sunteţi prezenţi alături de aceşti copii. În partea stângă sunt copiii de la Şcoala de Surzi, în partea dreaptă sunt copiii auzitori care îi vor acompania. Vă rog să-mi daţi voie, foarte scurt, să vă spun că acum trei ani de zile câteva persoane surde mi-au cerut audienţă, în calitatea mea de membru al Comisiei pentru drepturile omului. În momentul acela am înţeles că Parlamentul României nu are interpret în limbajul semnelor. Am făcut acea audienţă cu ajutorul unui interpret pe care l-au adus persoanele surde, pentru că ele ştiau că instituţiile statului nu le pun la dispoziţie interpreţi în limbajul semnelor. Mai mult decât atât, acea întâlnire am terminat-o cu un sentiment de frustrare şi jenă. Nu ştiam niciun semn, niciun semn în limbajul semnelor, şi surzii făceau labiolectură. Învăţaseră ei să citească de pe buze, să mă înţeleagă. Ei voiau să mă înţeleagă, iar eu foarte greu îi înţelegeam. După aceea am organizat întâlniri între copiii auzitori şi copiii surzi. La două, trei ore de joacă, copiii auzitori învăţau semne şi se înţelegeau între ei. Această săptămână internaţională a surzilor a început cu ziua de ieri, cu Ziua internaţională a limbajului semnelor. V-am făcut cadou un semn de carte în care sunt dactilemele, pentru că, dacă aţi vrea acestor copii surzi să le spuneţi cum vă cheamă, trebuie să învăţaţi dactilemele. Eu am început să învăţ "a", "d" şi aşa mai departe, să învăţ să mă prezint, cel puţin, în limbajul semnelor. Ce putem face noi pentru aceşti copii şi pentru persoanele surde? Să acceptăm că limbajul semnelor este limba lor oficială, că este altceva decât limba română. Sunt aproape 46 de ţări în lume care recunosc limbajul semnelor prin lege de sine stătătoare, ca limba oficială a persoanelor surde. Sunt două ţări, de exemplu, în Europa, care, prin Constituţie, recunosc acest lucru - Ungaria, Finlanda... mai e şi Australia. Limbajul semnelor... în acest moment legea respectivă e la Senat. Va ajunge şi la Camera Deputaţilor. Va fi o discuţie probabil lungă, dar sper ca în final să înţelegem că au nevoie de această lege, pentru că odată ce o au, îi vom ajuta atât în ceea ce priveşte academic, dar şi în condiţia lor socială. Ştiţi câţi copii surzi reuşesc să ia bacalaureatul? Sub 1%! Şi nu pentru că nu pot, ci pentru că ei învaţă în limbajul semnelor, gândesc în limbajul semnelor, şi, totuşi, noi le cerem să dea examen în limba română, la acelaşi grad de dificultate. Vă mulţumesc încă o dată, în numele lor, că sunteţi aici, şi, cum spuneam, primul semn este acesta. (Arată cu mâinile semnul pentru mulţumesc.) Să le mulţumim că sunt alături de noi şi să-i aplaudăm şi la sfârşit. Copii, profesori, acum vă aparţine scena. (Aplauze.) (Grupul de copii auzitori interpretează Imnul naţional "Deşteaptă-te, române!" împreună cu copiii de la Şcoala de Surzi nr. 1 din Bucureşti, care folosesc limbajul mimico-gestual.) (Aplauze.)
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc. Noi am închis şedinţa, stimaţi colegi. Ne revedem la ora 12,00, când va avea loc votul final.