Iusein Ibram

Luări de cuvânt

dată text
2016-12-21 (Cu mâna pe Constituţie şi Coran rosteşte jurământul scris.) Eu, Ibram Iusein, deputat ales la nivel naţional, Jur ...
2017-04-25 "Disputa turco-armeană privind evenimentele din 1915" Noi onorăm memoria armenilor otomani care şi-au pierdut viaţa în ...
2017-10-31 Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Pe data de 29 octombrie s-au împlinit 94 de ani de la proclamarea ...
2017-11-20 Mulţumesc, domnule preşedinte. Potrivit dispoziţiilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi a art. 92 alin. ...
2017-11-27 Mulţumesc, domnule preşedinte. În şedinţa din 7 noiembrie, membrii comisiei au examinat proiectul de lege, în ...
2017-12-18 Domnule preşedinte de comisie, de plen şi dragi colegi, Am văzut că, dacă viitorul ţării, copiii, nu ne sensibilizează ...
2018-04-18 Mulţumesc, domnule preşedinte. Aviz comun. În şedinţa comună a Birourilor permanente ale celor două Camere ale ...
2018-04-25 Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Evenimentele din anul 1915 continuă să fie dezbătute cu ...
2018-06-27 Mulţumesc, domnule preşedinte. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia ...
2018-07-02 Mulţumesc, doamnă preşedinte. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege, în şedinţa ...
2018-07-02 Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, ...
2019-02-20 Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aş avea rugămintea ca cei care se referă la situaţii care se petrec în ţara noastră ...
2019-04-10 Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport asupra Proiectului de Lege privind instituirea Zilei Sveti Sava, sărbătoare a ...
2019-04-24 Declaraţia mea politică se referă la evenimentele petrecute în Imperiul Otoman în anul 1915. În privinţa evenimentelor ...
2019-09-11 Mulţumesc, domnule preşedinte. În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, ...
2019-09-24 Mulţumesc, doamnă preşedinte. Raport asupra Proiectului de Lege privind instituirea zilei de 12 octombrie - Ziua ...
2019-12-11 Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Eu vreau să mă refer strict la ordinea de zi, la proiectul de lege care s-a votat ...
2020-03-09 Mulţumesc, domnule preşedinte. Vreau să mă refer la proiectul de lege. Proiectul de lege face referire la zilele libere ...
2020-04-02 Iusein Ibram. Alo!
2020-04-02 Iusein Ibram, ales la nivel naţional. Da pentru ambele.
2020-04-02 O seară bună!
2020-04-03 Alo!
2020-04-03 Votez pentru ordinea de zi.
2020-04-03 Da.
2020-04-29 Vot pentru. La mulţi ani, Comunităţii evreieşti!
2020-04-29 Pentru.
2020-04-29 Vot "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.
2020-05-06 Votez pentru.
2020-06-10 Mulţumesc, domnule preşedinte. Vă înaintăm alăturat raportul suplimentar asupra Propunerii legislative privind ...
2020-06-10 Deputat Iusein Ibraim. Vot "pentru" la toate punctele de pe ordinea de zi.
2020-06-30 Deputat Iusein Ibram. Votez "pentru", pentru toată ordinea de zi.
2020-07-28 Deputat Iusein Ibram. Votez "pentru", la toată ordinea de zi.
2020-08-12 Ibram Iusein - pentru.
2020-10-06 "Pentru" la toate punctele de pe ordinea de zi.
2020-10-13 Ibram - pentru.
2020-10-13 Ibram - pentru.
2020-10-13 Ibram - "pentru" la toate... pe ordinea de zi.
2020-11-03 Ibram. "Pentru" la toate, 13 - "abţinere".
2020-11-10 Ibram - "pentru" la toate.
2020-11-17 Ibram, "pentru" la toate.
2020-11-24 Ibram - "pentru" la toate proiectele.