Florin Iordache 6. Proiectul de Lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive; PL-x 664/2019; caracter ordinar; amendamente respinse - 1. Raport comun din partea Comisiei pentru buget, a Comisiei pentru industrii şi a Comisiei juridice. Cine prezintă? Vă rog, doamna Laura Moagher, din partea Comisiei juridice, prezentaţi raport comun. Vă rog.
Laura-Mihaela Fulgeanu-Moagher Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport comun asupra Proiectului de Lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost sesizate, spre dezbatere pe fond, cu Proiectul de Lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive. Conform prevederilor art. 75 din Constituţia României, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 11 decembrie 2019. La dezbaterea proiectului de lege s-au avut în vedere avizul negativ al Comisiei pentru drepturile omului şi avizele favorabile ale Consiliului Legislativ şi Consiliului Economic şi Social. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare protecţia consumatorilor contra dobânzilor excesive, în scopul menţinerii echilibrului contractual şi al asigurării integrităţii pieţei financiar-bancare interne. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii celor trei comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare Proiectul de Lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, cu amendamentele admise. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Începem dezbaterile generale. Din partea Grupului USR, doamna Chichirău. Se pregăteşte, din partea Grupului UDMR, doamna Ambrus.
Cosette-Paula Chichirău Stimaţi colegi, Avem de-a face din nou cu o lege marca Zamfir, absurdă, populistă şi evident neconstituţională. Vă amintesc că acum un an, aproximativ, în martie 2019, CCR a declarat, cu unanimitate de voturi, pachetul de legi Zamfir neconstituţional în ansamblul său. Acest proiect pe care îl dezbatem astăzi reia una dintre ideile din acel pachet, şi anume plafonarea dobânzilor. În forma actuală se propune - şi vă citesc din lege. "Art. 4 - Dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale - două - dobânda de referinţă practicată de BNR (...)". Iar la art. 5 se specifică următorul lucru - "Dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR.". Aceasta este esenţa proiectului. Şi aş vrea să spun că se pare că unora le este dor de comunism. Era un decret în anii '50 care stabilea dobânda legală. Efectul unor astfel de reglementări este să restrângă de fapt piaţa şi accesul la credit. Este rău nu doar pentru sistemul bancar, care îşi va restrânge activitatea, ci mai ales pentru consumatori, care, de fapt, nu vor mai putea accesa credite pentru case, maşini sau orice obiecte de uz casnic, pentru că nu va mai exista ofertă. Sigur că avem obligaţia să protejăm consumatorii, dar nu prin anihilarea economiei de piaţă. De fapt, aceasta nu este decât o modalitate pentru un parlamentar să-şi rezolve probleme financiare personale şi de familie. Cum am văzut în presă, familia domnului Zamfir are datorii consistente către diverse instituţii. Şi e cumva similar cu alţi parlamentari care au încercat să-şi rezolve tot prin legi probleme personale de natură penală. Deci, aş spune, hai să nu ne mai folosim de Parlament în interes personal, să ne rezolvăm probleme, să nu mai promovăm legi absurde! Şi haideţi să respingem proiectul acum, ca să nu mai pierdem şi timpul altor instituţii! Vă mulţumesc.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. În continuare, o invit pe doamna Ambrus, de la UDMR. Şi se pregăteşte domnul Firczak, care va şi susţine un amendament respins. Vă rog.
Izabella-Agnes Ambrus Mulţumesc. Bună ziua, domnule preşedinte! Stimaţi colegi, Proiectul de lege are ca scop protecţia consumatorilor, respectiv reprimarea practicilor comerciale incorecte şi abuzive. Practicarea unor dobânzi crescute faţă de alte state din Uniunea Europeană, în scopul realizării unor profituri imense, caracterizează piaţa românească. Comportamentul abuziv este prezent. Din acest motiv este nevoie de un mecanism legal care să limiteze abuzurile. Astfel, proiectul de lege stabileşte limite la dobânzile practicate de creditori, prevede clauze în favoarea debitorilor care nu pot rambursa creditele, respectiv, o perioadă de graţie de 90 de zile. UDMR va vota acest proiect legislativ. Mulţumesc.
Florin Iordache Vă mulţumesc. Dau cuvântul domnului Firczak. Şi se pregăteşte domnul Simonis.
Iulius Marian Firczak Bună ziua, domnule preşedinte! Vă mulţumesc. Amendamentul pe care îl supun votului, care a fost respins în comisie, are ca scop să lămurească intenţia legiuitorului de a avea doi indicatori diferiţi pentru creditele de consum. Pentru cele care sunt cu valoare până în 15.000 de lei, la art. 6, amendamentul spune că prin excepţie de la prevederile art. 5 vom avea ca indicator suma totală de rambursat de către consumator, şi nu 15 puncte procentuale peste dobânda de referinţă practicată de BNR. Acesta este amendamentul pe care doresc să-l supuneţi votului. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. În continuare, domnul Simonis, din partea Grupului PSD. (Vociferări.) Nu, suntem la dezbateri generale şi apoi avem acest amendament respins pe care îl voi supune votului când discutăm de raport. Suntem la dezbateri generale. Vă rog.
Alfred - Robert Simonis Da, domnule preşedinte, mulţumesc. Iniţiativa legislativă are ca obiect plafonarea dobânzilor în România. După cum bine ştiţi, în România, media dobânzii este de 4 ori mai mare faţă de media Uniunii Europene. Pe de altă parte, în presa vremii au apărut multe articole legate de dobânzi care au ajuns până la 22.000%. Şi vă rog să identificaţi, să verificaţi pe Internet, există această informaţie. Nu mă aştept să aibă susţinerea PNL, evident. Domnul secretar general al Partidului Naţional Liberal, domnul Sighiartău, deţine un IFN care a luat bani cu dobândă 0 de la Guvernul României şi, evident, împrumută românii cu dobânzi de 600-700%. Prin urmare, nu mă aştept ca cei de la PNL să susţină această iniţiativă. Noi vom vota pentru. Şi cred că e momentul ca românii să nu plătească cele mai mari dobânzi din Europa.
Florin Iordache Da, este o intervenţie. Domnul Sighiartău, vă rog.
Robert-Ionatan Sighiartău Mă auziţi?
Florin Iordache Da, vă rog.
Robert-Ionatan Sighiartău Domnule preşedinte de şedinţă, Îl ascultam pe micul bolşevic, comunist, PSD-ist, cum invoca anumite minciuni pe care le invocă şi domnul Zamfir, dar şi o parte dintre colegii dumneavoastră. IFN la care sunt eu acţionar nu a depus nicio solicitare pentru a obţine prin IMM Invest credite de la bănci. Atenţie, pentru că nici nu ştiţi cum funcţionează programul! Asta, ca să verificaţi, deşi nici nu era ilegal să facem chestiunea aceasta. Al doilea aspect. IFN la care sunt eu acţionar nu dă credite de consum populaţiei; vinde maşini în leasing. Da? Vinde maşini în leasing. Este un serviciu accesoriu. Iar cu privire la ceea ce a spus domnul Zamfir şi ceea ce spune şi domnul Simonis. Trebuie să ai mare grijă când iei astfel de decizii pe piaţă. Pentru că s-ar putea să-i trimiţi pe oameni - şi eu i-am explicat asta şi domnului Zamfir, personal - în mâna cămătarilor, dacă restrângi oferta drastic. Banca Naţională a României a venit cu câteva prevederi, anii trecuţi şi, dacă nu mă înşel, şi anul trecut, de verificare a băncilor, dar şi a IFN-urilor, mai ales cele care dau credite de consum, astfel încât să nu existe abuzuri. Dar dacă restrângi prin lege, s-ar putea, oamenii aceia care se împrumutau - pentru că era chiar un reportaj la o televiziune - să meargă să se împrumute în alte părţi. Atât am vrut să vă spun. Asta, ca să nu se mai invoce... Pentru că am tot aşteptat această oportunitate să vă spun că firma la care sunt eu acţionar este din 1991 şi face comerţ cu autovehicule noi şi second hand, este dealer de maşini. Iar acele maşini se vând, unele, cash, iar altele, dacă oamenii doresc, prin leasing de la diferite bănci sau altă firmă privată la care sunt acţionar. Este leasing auto. Atât am vrut să vă spun. Vă doresc mult succes, multă sănătate şi multă înţelepciune! Doamne ajută!
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Drept la replică, domnul Simonis. Vă rog, aveţi un minut.
Alfred - Robert Simonis Înţeleg că antevorbitorul a învăţat cuvinte noi şi ţine neapărat să le folosească cu fiecare ocazie. Pe de altă parte, am auzit, de asemenea, faptul că firma la care dânsul este acţionar din '91, el având vreo 30 de ani de viaţă până acum - în '91 a pornit prima afacere, el avea vreo... puţini ani, de tot, câteva luni - nu finanţează, nu oferă credite românilor. În acelaşi timp, vinde maşini în leasing. Probabil că cu acele maşini merg extratereştrii domnului Cîţu, că altfel nu-mi explic cine sunt aceia care merg cu maşinile. Continuaţi, dumneavoastră, stimaţi colegi liberali şi domnule antevorbitor, să apăraţi dobânzi de 22.000% şi lăsaţi-ne pe noi să-i apărăm pe români şi să plafonăm aceste dobânzi la un nivel decent măcar! (Vociferări.)
Florin Iordache Da. Mulţumesc. Avem un singur amendament respins, la art. 6. Dacă până la art. 6 sunt discuţii? Nu. La art. 6 avem un amendament respins, pe care voi fi obligat să îl supun votului, depus de domnul Firczak. Liderii grupurilor parlamentare dacă doresc să intervină, să recomande cum vor vota acest amendament respins al comisiilor? Vă rog, Grupul PSD.
Alfred - Robert Simonis Mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul PSD va vota pentru amendamentul susţinut de domnul Firczak. Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc. Altă intervenţie? Domnul Mocioalcă, vă rog, Grupul parlamentar PRO România, vă rog.
Ion Mocioalcă Şi Grupul PRO România merge pe mâna domnului Firczak. Votăm amendamentul.
Florin Iordache Mulţumesc. Grupul PNL? Vă rog.
Laurenţiu-Dan Leoreanu Da. Grupul Partidului Naţional Liberal va vota împotriva amendamentului făcut. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Mulţumesc. USR doreşte să intervină? Nu. PMP, doriţi? Numai puţin. PMP, doriţi? Nu. UDMR, vă rog. Liderul Grupului UDMR, vă rog.
Zacharie Benedek Vă mulţumesc. Grupul UDMR va vota pentru.
Florin Iordache Mulţumesc. Dacă mai sunt alte intervenţii? Nu. Da, domnul Varujan Pambuccian, liderul Grupului minorităţilor. Vă rog.
Varujan Pambuccian Vă daţi seama, domnule preşedinte, că Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale va vota amendamentul domnului Firczak.
Florin Iordache Da. Vă mulţumesc. Da, domnule Movilă, v-aţi răzgândit, vă rog.
Petru Movilă Domnule preşedinte, Formularea dumneavoastră nu este corectă, pentru că n-am avut niciun punct de vedere, ca să mă răzgândesc. Deci voiam să vă spun că PMP votează pentru. Mulţumesc.
Florin Iordache Nu, nu, nu, eu v-am întrebat, dacă vreţi să luaţi cuvântul, să recomandaţi? Mi-aţi spus că nu vreţi să interveniţi. V-aţi răzgândit la intervenţie, spuneam.
Petru Movilă Cum aţi spus dumneavoastră, noi de la microfon nu facem recomandări.
Florin Iordache Da.
Petru Movilă Mulţumesc.
Florin Iordache Da. Bine. Mulţumesc. Nu mai sunt alte intervenţii. Să înceapă votul pe amendamentul respins. (Vot electronic la distanţă.) Da. Mulţumesc. Sunt câteva intervenţii. Domnul Chiriac, vă rog, n-aţi putut vota. Domnul Chiriac Viorel. Se pregăteşte domnul Cucşa.
Viorel Chiriac Bună ziua!
Florin Iordache Vă rog.
Viorel Chiriac Bună ziua! Vot pentru, vă rog.
Florin Iordache Vot pentru. Domnul Cucşa?
Marian-Gheorghe Cucşa Bună ziua! Votez pentru. Nu mi-a mers aplicaţia. Votez pentru.
Florin Iordache Mulţumesc. Domnul Ibram?
Iusein Ibram Votez pentru.
Florin Iordache Domnul Socotar?
Gheorghe-Dinu Socotar Bună ziua! Nici mie nu mi-a mers aplicaţia. Vot pentru.
Florin Iordache Mulţumesc. Domnul Roman Ioan Sorin, Bihor.
Ioan Sorin Roman Vot pentru, domnule preşedinte de şedinţă.
Florin Iordache Mulţumesc. Domnul Bârlădeanu?
Dragoş-Petruţ Bârlădeanu Vot pentru, domnule preşedinte.
Florin Iordache Mulţumesc. Domnul Dan Ciocan? Dacă nu, domnul Iancu Marius.
Marius-Ionel Iancu Alo! Mă auziţi?
Florin Iordache Da, vă rog!
Marius-Ionel Iancu Vot pentru, domnule preşedinte. Bună ziua!
Florin Iordache Vă mulţumesc. Domnul Mărgărit Marius?
Mitică-Marius Mărgărit Domnule preşedinte, vot pentru.
Florin Iordache Mulţumesc. Doamna Daniela Oteşanu?
Daniela Oteşanu Vot pentru, domnule preşedinte.
Florin Iordache Mulţumesc. Doamna Pană?
Adriana-Doina Pană Vot pentru, domnule preşedinte.
Florin Iordache Mulţumesc.
Adriana-Doina Pană Vot pentru.
Florin Iordache Am reţinut! Mulţumesc. Domnul Bumb Sorin, vă rog, de la Alba. Domnule Bumb, vă rog. Domnule Viziteu, vă dau la final cuvântul şi ne spuneţi cum... Imediat! Domnule Bumb?
Sorin-Ioan Bumb Domnule preşedinte, mă auziţi?
Florin Iordache Vă rog, domnule Bumb.
Sorin-Ioan Bumb Vot contra. Nu ştiu dacă s-a înregistrat corect!
Florin Iordache Domnul Bumb - vot contra. Mulţumesc. Domnul Dehelean?
Silviu Dehelean Vot împotrivă, domnule preşedinte.
Florin Iordache Mulţumesc. Domnul Cupşa Ioan?
Ioan Cupşa Bună ziua, doamnelor şi domnilor! Votez împotriva acestui amendament.
Florin Iordache Mulţumesc. Domnul Balan? În sală, domnul Viziteu, împotrivă? Da. Din sală, domnul Codreanu, pentru. Şi doamna? Tot pentru. Mulţumesc. Domnul Victor Paul Dobre, împotrivă. Domnul Pirtea? Împotrivă. Rezultatul votului: 177 de voturi pentru, voturi împotrivă - 80, 5 abţineri. Deci amendamentul a fost adoptat. Proiectul rămâne la votul final. Mergem mai departe.