Damian Florea

Activitate

Afiliere politică

    27 octombrie 2020
    luare de cuvânt, Damian Florea, deputat al PNL - pentru.

    21 septembrie 2020
    propunere legislativă, Pl-x nr. 569/2020 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.356 din 11 iulie 2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român

    25 august 2020
    luare de cuvânt, Mulţumesc şi eu.

    25 august 2020
    luare de cuvânt, Da. Votez conform poziţiei Grupului PNL.

    25 august 2020
    luare de cuvânt, Da, domnule preşedinte, iertaţi-mă! Damian Florea sunt. Mă auziţi?

    28 iulie 2020
    luare de cuvânt, Da, da, da, da, da.

    28 iulie 2020
    luare de cuvânt, Nu mă aşteptam să mă sunaţi.

    28 iulie 2020
    luare de cuvânt, Da, cum a indicat liderul Grupului PNL.

    28 iulie 2020
    luare de cuvânt, Da. Domnule preşedinte, Votez aşa cum...

    14 iulie 2020
    luare de cuvânt, Vă mulţumesc şi eu, domnule preşedinte.

    14 iulie 2020
    luare de cuvânt, Bună ziua, domnule preşedinte! Damian Florea, deputat de Bucureşti. Votez "nu", împotriva moţiunii. Şi la celelalte proiecte de pe ordinea de zi aşa cum votează Grupul PNL.

    14 iulie 2020
    luare de cuvânt, Alo! Bună ziua, domnule preşedinte!

    14 iulie 2020
    propunere legislativă, Pl-x nr. 434/2020 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1 din 5 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr.18 din 10 ianuarie 2011 cu completările şi modificările ulterioare

    24 iunie 2020
    luare de cuvânt, Prezent!

    3 aprilie 2020
    luare de cuvânt, Îi salut şi pe colegii care ne ascultă. Damian Florea sunt, deputat în Circumscripţia nr. 42. Vă rog să se consemneze votul meu, după cum urmează. La punctul nr. 1 - vot împotrivă. La punctul nr. 2 ...

    3 aprilie 2020
    luare de cuvânt, Alo! Bună ziua! Bună ziua, domnule deputat Zisopol!

    2 aprilie 2020
    luare de cuvânt, Glumeam cu dumneavoastră, domnule Suciu!

    2 aprilie 2020
    luare de cuvânt, Credeam că m-aţi recunoscut după voce.

    2 aprilie 2020
    luare de cuvânt, Damian Florea este numele meu, Circumscripţia nr. 42 Bucureşti.

    2 aprilie 2020
    luare de cuvânt, Damian Florea, ...

    2 aprilie 2020
    luare de cuvânt, La amendament mă abţin, iar la proiectul de hotărâre sunt împotrivă.

    2 aprilie 2020
    luare de cuvânt, Îi salut şi pe cei care ne ascultă.

    2 aprilie 2020
    luare de cuvânt, Vă salut! Salut pe toţi colegii! Mă auziţi?

    3 martie 2020
    propunere legislativă, PL-x nr. 101/2020 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi pentru modificarea art.223 alin.(2) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală

    28 noiembrie 2019
    propunere legislativă, PL-x nr. 631/2019 Proiect de Lege privind regimul juridic al plantei canabis, al substanţelor şi preparatelor ce conţin canabis, utilizate în scop medical

    23 octombrie 2019
    propunere legislativă, PL-x nr. 494/2019 Proiect de Lege pentru recunoaşterea meritelor personalului din cadrul Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român sau la pregătirea pentru apărarea ţării, precum şi pentru acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat

    23 octombrie 2019
    propunere legislativă, PL-x nr. 493/2019 Proiect de Lege pentru modificarea art.2 din Legea nr.114/2007 privind sprijinul financiar acordat de statul român Schitului românesc "Prodromu", de la Muntele Athos, Grecia

    22 octombrie 2019
    propunere legislativă, Pl-x nr. 611/2019 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.339 din 29 noiembrie 2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, precum şi pentru modificarea şi completarea anexei la Legea nr.143 din 26 iulie 2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată

    1 iulie 2019
    propunere legislativă, Pl-x nr. 331/2019 Propunere legislativă de revizuire a Constituţiei României

    27 iunie 2019
    propunere legislativă, BP462/2019 Legea recunoştinţei între generaţii

    26 iunie 2019
    propunere legislativă, PL-x nr. 600/2019 Proiect de Lege pentru modificarea Anexei a II a a Legii nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

    14 iunie 2019
    propunere legislativă, PL-x nr. 587/2019 Proiect de Lege pentru modificarea unor acte normative în domeniul reglementării produselor din tutun

    30 mai 2019
    propunere legislativă, Pl-x nr. 258/2019 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

    24 aprilie 2019
    propunere legislativă, PL-x nr. 555/2019 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor

    24 aprilie 2019
    propunere legislativă, PL-x nr. 498/2019 Proiect de Lege pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal

    27 martie 2019
    propunere legislativă, Pl-x nr. 419/2019 Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă

    27 martie 2019
    propunere legislativă, Pl-x nr. 210/2019 Propunere legislativă privind modificarea art.277 din Legea nr.1/2011 a educaţiei naţionale

    13 martie 2019
    propunere legislativă, PL-x nr. 341/2019 Proiect de Lege pentru modificarea art.32 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului national unic pentru apeluri de urgenţă

    5 martie 2019
    propunere legislativă, PL-x nr. 105/2019 Proiect de Lege pentru instituirea Zilei Memoriale a Holocaustului Romilor - Samudaripen

    20 februarie 2019
    propunere legislativă, PL-x nr. 68/2019 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe

    20 decembrie 2018
    propunere legislativă, PL-x nr. 219/2019 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000

    18 decembrie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 751/2018 Propunere legislativă privind preluarea personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului-ajutor calificat ,potrivit legii, aflate în finanţarea autorităţilor publice locale de pe raza judeţelor Arad, Hunedoara, Maramureş, Mureş şi Sibiu

    11 decembrie 2018
    întrebare, Măsuri de informare a publicului în cazul unor produse retrase de pe piaţă, declarate ca fiind periculoase pentru sănătatea consumatorului

    11 decembrie 2018
    întrebare, Trecerea peste calea ferată dintre Bucureşti şi Voluntari

    29 noiembrie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 202/2019 Propunere legislativă pentru completarea art.135 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

    14 noiembrie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 156/2019 Propunere legislativă pentru utilizarea autovehiculelor şcolare destinate transportului public local al elevilor din ciclul învăţământului primar/gimnazial precum şi pentru completarea art.6 din OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

    13 noiembrie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 693/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr.504/2002, cu modificările şi completările ulterioare

    7 noiembrie 2018
    propunere legislativă, PL-x nr. 226/2019 Proiect de Lege privind statutul poliţistului local

    30 octombrie 2018
    propunere legislativă, PL-x nr. 660/2018 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru completarea Legii privind drepturile pacientului nr.46/2003

    3 octombrie 2018
    propunere legislativă, PL-x nr. 506/2018 Proiect de Lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanţă naţională în domeniul energiei electrice

    3 iulie 2018
    propunere legislativă, PL-x nr. 406/2018 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

    2 iulie 2018
    luare de cuvânt, Dragi colegi, Am auzit de la acest microfon cuvinte precum "prevenţie", am auzit aici spunându-se sau citând din statistici că mor oameni pe şoselele din România, pe străzile din România, în număr ...

    2 iulie 2018
    luare de cuvânt, Dragi colegi, Un lucru este clar. Poporul român este un popor bun, un popor primitor şi nu putem să ne opunem acestei iniţiative a colegului nostru Miroslav. În Comisia pentru cultură chiar am şi ...

    25 iunie 2018
    propunere legislativă, PL-x nr. 538/2018 Proiect de Lege privind instituirea zilei de 14 septembrie - Ziua naţională a constructorului

    19 iunie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 636/2018 Propunere legislativă pentru completarea art.55 alin.(1) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

    13 iunie 2018
    propunere legislativă, PL-x nr. 373/2018 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară

    18 aprilie 2018
    propunere legislativă, PL-x nr. 346/2018 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

    17 aprilie 2018
    propunere legislativă, PL-x nr. 347/2018 Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.20/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.83/2003 privind aprobarea posturilor de inspecţie la frontieră organizate în punctele de trecere a frontierei stabilite pentru importul, exportul şi tranzitul tipurilor de mărfuri supuse controalelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi condiţiile de aprobare a posturilor de inspecţie la frontieră responsabile pentru controalele sanitare veterinare ale animalelor vii provenite din ţări terţe şi pentru controalele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor ale produselor alimentare şi hranei pentru animale provenite din ţări terţe

    16 aprilie 2018
    propunere legislativă, Pl-x nr. 556/2018 Propunere legislativă privind stimularea prezentării gravidelor la consultaţii prenatale

    27 martie 2018
    întrebare, Reglementări privind circulația și înmatricularea autovehiculelor cu volan pe dreapta

    27 martie 2018
    întrebare, Autostrada București-Pitești

    20 martie 2018
    întrebare, Numărul șomerilor angajați în urma programelor de reconversie profesională

    20 martie 2018
    întrebare, Reducerea poluării din București

    1 martie 2018
    propunere legislativă, PL-x nr. 85/2018 Proiect de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori

    1 martie 2018
    propunere legislativă, PL-x nr. 84/2018 Proiect de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar

    18 decembrie 2017
    propunere legislativă, Pl-x nr. 597/2017 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

    18 decembrie 2017
    propunere legislativă, PL-x nr. 242/2018 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei

    7 iunie 2017
    propunere legislativă, PL-x nr. 514/2017 Proiect de Lege pentru modificarea art.6 alin.(6) dinOrdonanţa Guvernului nr.47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecţie a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial

    22 mai 2017
    întrebare, Integrarea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa forţei de muncă din România.

    15 mai 2017
    întrebare, Programe de integrare socială a tinerilor care părăsesc sistemul instituţionalizat.

    8 mai 2017
    întrebare, Mortalitatea infantilă din România.

    2 mai 2017
    întrebare, Creşterea numărului de locuri de muncă pentru tineri.

    25 aprilie 2017
    întrebare, Măsuri de prevenire a violenţei în şcoli.

    18 aprilie 2017
    întrebare, Simplificarea Politicii Agricole Comune.

    11 aprilie 2017
    întrebare, Cadastrarea terenurilor agricole.

    11 aprilie 2017
    întrebare, Programul Start-up Nation.

    4 aprilie 2017
    propunere legislativă, PL-x nr. 404/2017 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice

    8 februarie 2017
    propunere legislativă, Pl-x nr. 108/2017 Propunere legislativă referitoare la modificarea şi completarea Legii nr.215 din 23 aprilie 2001 a administraţiei publice locale cu modificările şi completările ulterioare precum şi a Legii nr.393 din 28 septembrie 2004 privind Statutul aleşilor locali cu modificările şi completările ulterioare

    7 februarie 2017
    luare de cuvânt, Mulţumesc, domnule preşedinte. Nu confirm şi nici nu infirm. Bineînţeles că glumesc. Colegul nostru de care face vorbire colegul nostru, în timpul nostru, în care eram, în pauză, ne filma. I-am atras ...

    7 februarie 2017
    propunere legislativă, Pl-x nr. 106/2017 Propunere legislativă privind organizarea şi funcţionarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă

    21 decembrie 2016
    luare de cuvânt, (Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.) Eu, Florea Damian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti, Jur credinţă patriei mele România; Jur să ...