Ilie Dan Barna Stimaţi colegi, În contextul discursului Preşedintelui de acum câteva minute, după cum unii ştiţi, unii aflaţi acum, pe hol a avut loc un incident regretabil pentru noi toţi, ca Parlament: colegul nostru, Iulian Bulai, a fost agresat de câţiva membri PSD şi ALDE. Nu vreau să escaladez mai mult acest incident, pentru că e regretabil, suntem totuşi într-un for în care cuvintele ar trebui să fie instrumentele noastre. Ceea ce solicit domnului preşedinte şi liderilor PSD şi ALDE este să-şi cheme la ordine colegii, pentru ca astfel de incidente să nu se mai întâmple. Este un fapt regretabil. Domnul Damian Florea de la ALDE şi domnul Tit-Liviu Brăiloiu de la PSD l-au împins fizic şi l-au... mă rog, nu continui ce s-a întâmplat, există filmarea. Este un fapt care trebuie să nu se mai întâmple. Solicit să fie chemaţi la ordine, conform art. 41 din Regulamentul nostru comun. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc, domnule deputat. Sunt total de acord cu dumneavoastră. (Aplauze.) Continuăm. Suntem în dezbateri generale. (Rumoare.) Vă rog.
Damian Florea Mulţumesc, domnule preşedinte. Nu confirm şi nici nu infirm. Bineînţeles că glumesc. Colegul nostru de care face vorbire colegul nostru, în timpul nostru, în care eram, în pauză, ne filma. I-am atras atenţia că nu-i normal să ne filmeze, pentru că eu nu consider că imaginea mea ar trebui să-i folosească dânsului în telefonul personal. Poate că dânsul are în vedere nişte lucruri, nişte fetişuri cu imaginea mea. (Aplauze.) Şi nu doresc asta. Aş putea să-l acuz şi eu că-mi fură imaginea. Deci... sigur, presa poate să ne filmeze, pentru că să suntem la serviciu, dar dumnealui nu cred că e normal să facă colecţie de imagini cu noi. (Vociferări.) Vă mulţumesc.