Florin-Claudiu Roman Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor colegi, Doamna preşedinte a procedat regulamentar. Şi, în spiritul a ceea ce aţi anunţat, vă rog să continuaţi procedura. În baza art. 151 alin. (3), pe procedură, vă aduc la cunoştinţă faptul că am constatat încălcarea Regulamentului, respectiv a art. 237 alin. (1), care spune următorul lucru: "În cazul în care deputatul şi-a depus demisia, preşedintele, în prima şedinţă publică a plenului Camerei Deputaţilor - deci astăzi, acum - îl întreabă pe deputat dacă stăruie în demisie şi, dacă acesta răspunde afirmativ sau nu se prezintă în şedinţa de plen pentru a răspunde, preşedintele ia act de demisie şi supune votului plenului Camerei adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de deputat". Prin urmare, doamnă preşedinte, Pentru a reveni la respectarea Regulamentului, vă solicit să prezentaţi plenului toate demisiile deputaţilor, anunţate în urmă cu o oră, înregistrate astăzi, să-i întrebaţi dacă îşi menţin demisia şi să procedaţi la vacantarea locurilor de deputat. Numai astfel putem duce la capăt demersul Partidului Naţional Liberal, de abrogare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. (Vociferări.) Vă solicităm imperativ aplicarea Regulamentului şi să luaţi act de aceste demisii! Vă mulţumesc.
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc şi eu. Noi respectăm Regulamentul, ca de fiecare dată. Demisiile însă, intră în vigoare, ca să spun aşa, cu data de 18 decembrie, nu? Atunci. Domnul Barna. Vă rog.
Ilie Dan Barna Vreau doar să fac o clarificare, pentru că, probabil, domnul Roman, din eroare, ca să nu-i spun ignoranţă, cum e realitatea, n-a apucat să citească aceste demisii. Demisiile sunt cu data de 18 decembrie. Sigur că da, putem organiza un plen prin care să luăm act de existenţa acestor demisii şi să constatăm vacantarea cu data de 18, dacă vrem să fim superformalişti. Deci nu este nicio problemă din acest punct de vedere. Deci, da, cu data de 18, Grupul parlamentar al USR îşi pierde calitatea de parlamentar, pentru că nu vrem pensii speciale. Şi facem şi faptele juridice necesare, nu doar declarăm de la microfon că am fi interesaţi de ele. Deci vă recomand, şi dumneavoastră, şi majorităţii PSD, să facem un Birou permanent reunit astăzi, mâine să convocăm un plen comun, astfel încât mâine să abrogăm legislaţia privind pensiile speciale pentru parlamentari. Atunci, cu adevărat, vom fi cu toţii de acord că nu mai vrem pensii speciale. În rest, cu retorică din aceasta... (Aplauze.) ...spectaculoasă, ne-am săturat de 4 ani de zile. Mulţumesc. (Aplauze.)
Carmen-Ileana Mihălcescu Da. Mulţumesc şi eu. Poate fi chiar o soluţie şi lucrul acesta. Domnul Florin Roman. (Doamna deputat Cristina-Mădălina Prună solicită să ia cuvântul.) Imediat, doamnă Prună, imediat.
Cristina-Mădălina Prună Eram înainte.
Florin-Claudiu Roman Mulţumesc, doamnă preşedinte. Am solicitat cuvântul pe procedură, drept la replică, mi s-a invocat numele. Astăzi asistăm la o telenovelă pe care Marcel Ciolacu şi Liviu Dragnea au pus-o în scenă în 2016. Este exact acelaşi tip de comportament şi aceeaşi atitudine. În 2016, Liviu Dragnea, pe atunci mare lider al PSD, şi Marcel Ciolacu, un lider al PSD în devenire, îşi depuneau demisia, după acelaşi tipar, cu data de 19, ştiind că plenul Camerei Deputaţilor nu se va mai întruni şi, practic, vor rămâne cu un mandat... (Vociferări.) ...întreg. În acelaşi fel procedează astăzi colegii noştri, care văd că au aceleaşi obiceiuri politice ca partidele vechi. Aşa cum bine spunea colegul meu, înainte, sunt doar nişte demisii teatrale, fără efect juridic. Dacă aţi fi dorit cu adevărat să duceţi la bun sfârşit acest demers, astăzi, doamnă preşedinte, trebuia, conform Regulamentului, în prima şedinţă de plen, nu peste o săptămână, nu peste două săptămâni, nu peste 3 săptămâni, nu peste 4 săptămâni, să luăm act de demisia colegilor noştri, să fie vacantate acele locuri, pentru că se încalcă un drept constituţional al celorlalţi colegi care urmau să fie validaţi şi care practic sunt ţinuţi pe margine prin încălcarea Constituţiei. Este foarte clar că ceea ce s-a întâmplat astăzi nu este decât un gest teatral. Bine aţi spus! Românii de acasă trebuie să ştie că astăzi nu dispare nicio pensie specială pentru parlamentari. Soluţia a oferit-o Partidul Naţional Liberal. La ora 8,45... (Rumoare.) ...am depus la Secretariatul General solicitarea de convocare a Birourilor permanente reunite, în vederea trimiterii la comisie a proiectului Partidului Naţional Liberal, blocat de domnul Ciolacu şi de PSD din luna iulie, la nivelul Biroului permanent, care prevede abrogarea capitolului XI din Statutul deputaţilor şi al senatorilor, cel care face referire la aceste pensii speciale. Cei care astăzi nu susţin decizia Partidului Naţional Liberal şi blochează Biroul permanent reunit nu fac altceva decât să menţină în continuare pensiile speciale. Şi închei spunând un ultim lucru - demisia nu înseamnă renunţarea la pensie specială! Restul e doar circ ieftin de campanie! Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc şi eu. Doamna Prună are o solicitare de făcut. (Domnul deputat Liviu-Ionuţ Moşteanu solicită să ia cuvântul.) Imediat...
Liviu-Ionuţ Moşteanu Vreau să-i răspund domnului Roman, că este prost informat.
Carmen-Ileana Mihălcescu Dacă doamna Prună vă dă voie, sigur.
Liviu-Ionuţ Moşteanu Doar să clarificăm. Se pare că domnul Roman este prost informat. Art. 236 din Regulament spune aşa... citez: "Dacă...", aşa, imediat... imediat. "Dacă cererea de demisie a fost depusă în ultima zi lucrătoare a unei sesiuni şi nu mai sunt organizate şedinţe ale plenului sau în timpul vacanţei parlamentare, deputatul este considerat demisionat la data depunerii cererii".
Carmen-Ileana Mihălcescu Doamna Prună, vă rog.
Cristina-Mădălina Prună Vă mulţumesc frumos, doamnă preşedinte. Ce-am auzit venind dinspre PNL se numeşte, foarte scurt, mult zgomot pentru nimic. Este ceea ce face liderul de grup de la PNL cam la fiecare şedinţă de plen. Acum am şi eu o solicitare pe Regulament. Aş vreau să vă cer convocarea unui Birou permanent pentru ca două comisii, anume Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru administraţie publică, să poată să lucreze în paralel cu acest plen. Avem pe ordinea de zi două proiecte legislative care nu au raport, deja de mai multe săptămâni.
Florin-Claudiu Roman Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Am constatat că până şi Florin Iordache demisionează din Parlament, iar cei care se declară oameni noi se comportă mai rău decât oamenii vechi. Prin urmare, doamnă preşedinte, eu mă întorc la Regulament. Art. 237 alin. (1) vă obligă ca în prima şedinţă publică a plenului Camerei Deputaţilor să-i întrebaţi pe gureşii noştri colegi... Trebuie să spună dacă îşi menţin sau nu demisiile. Iar în cazul în care îşi menţin aceste demisii, vă rog, conform Regulamentului, să procedaţi la vacantarea locurilor de deputat, pentru a nu încălca dreptul constituţional al colegilor care trebuie să ocupe aceste locuri. Vă mulţumesc.
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc şi eu. Şi domnul Petru Movilă.
Petru Movilă Da. Bună ziua! Constat că Parlamentul României a ajuns, aşa cum văd românii, la nivelul de credibilitate, un loc în care în loc să facem lucrurile serioase, de cursă lungă, venim doar în campanie electorală sau venim doar cu focuri de artificii, că dau bine la public. Partidul Mişcarea Populară a depus astăzi două documente. Unul, la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, prin care solicită introducerea de urgenţă pe ordinea de zi a PL-x 42/2018 pentru abrogarea unor prevederi din domeniul pensiilor de serviciu, pensiilor speciale. Practic este una dintre soluţiile clare prin care se pot elimina pensiile speciale şi fiecare român să primească pensie conform contribuţiei pe care o are la sistemul de asigurări sociale. În acelaşi timp, am depus o solicitare către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi Biroul permanent al Senatului. Solicitare de urgenţă pentru plen comun, pentru a discuta Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, pentru modificarea art. 49 şi 50, care reglementează indemnizaţiile, pensiile speciale. Practic, abrogarea acestora. Sunt două proceduri care stau la îndemâna unei activităţi serioase pentru Parlament. În ceea ce priveşte demisiile, cred că este ruşinos ca atât timp cât, 4 ani de zile, nu au fost capabili, cei care au avut majorităţile parlamentare, să pună pe ordinea de zi legile pentru abrogarea pensiilor speciale, să vii acum să spui că-ţi dai demisia. Păi, dacă-ţi dai demisia, frate, anunţă şi public că nu vei mai candida pentru un nou mandat! Pentru că dacă 4 ani de zile nu ai fost capabil să soluţionezi această problemă, pentru care românii s-au exprimat de multe ori, că trebuie eliminată pensia specială, de ce vii să mai candidezi? Este ruşinos! Sunt jocuri electorale. Sunt lucruri care nu fac decât să arate că în Parlament au venit foarte mulţi colegi care n-au nicio treabă cu Parlamentul, cu activitatea parlamentară, nici cu responsabilitatea pentru români. Din punctul de vedere al Partidului Mişcarea Populară, soluţia corectă era şi este să legiferăm, nu să vă daţi demisiile. Daţi-vă demisiile şi nu mai veniţi în Parlament, pentru că v-aţi bătut joc de votul românilor! Pe de altă parte, pe procedură, chiar dacă s-au depus demisii sau se depun demisii, acestea sunt încheiate atunci când există o hotărâre a Camerei Deputaţilor, privind luarea la cunoştinţă de această demisie. Se ia act de demisie prin hotărâre a Camerei Deputaţilor. Ţinând cont că în programul Camerei Deputaţilor, până la alegerile parlamentare, nu va mai exista nicio şedinţă de plen, încă o dată spun că cei care au uzitat de aceste proceduri, declaraţii publice, o fac efectiv de campanie electorală, în detrimentul românilor şi al credibilităţii Parlamentului. Deci PMP solicită de urgenţă două lucruri: Biroul permanent al Camerei să introducă pe ordinea de zi, în şedinţă extraordinară - mâine putem avea - PL-x 42/2018; Iar Birourile permanente reunite - convocarea unei şedinţe de urgenţă online, pentru că nu putem fi fizic, pentru abrogarea din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor a art. 49 şi 50, care se referă la pensiile speciale.
Carmen-Ileana Mihălcescu Da. Vă mulţumesc. Şi o ultimă intervenţie, domnul Florin Roman. Fără să generaţi un drept la replică, vă rog.
Florin-Claudiu Roman Sigur, doamnă preşedinte. Rugămintea mea pentru colegii care şi-au depus astăzi demisiile - dacă nu vor să-i înşele pe români, să respecte Regulamentul. Şi s-a citit art. 237 alin. (2). Şi citez: "Dacă cererea de demisie a fost depusă în ultima zi lucrătoare a unei sesiuni...". Nu este cazul, stimaţi colegi. Deci nu intraţi sub incidenţa acestui alineat al art. 237, întrucât nu aţi depus cererile în ultima zi a sesiunii. Prin urmare, stimată doamnă preşedinte de şedinţă, vă solicit fie să respectaţi Regulamentul şi să luăm astăzi act de demisiile colegilor, fie colegii care astăzi - aşa cum spunea domnul preşedinte - au făcut un teatru ieftin să se încoloneze din nou la uşă, să-şi retragă demisiile şi să revină cu ele în data de 17 decembrie. Şi, dacă sunteţi mai mulţi, puteţi să vă încolonaţi şi pentru data de 18. (Vociferări.) Va trebui, stimaţi colegi, să învăţaţi şi dumneavoastră să respectaţi Regulamentul şi legea, că, parcă, nu voiaţi penali în funcţii publice. Dacă forţaţi această procedură, efectul din punct de vedere juridic este zero. Şi românii trebuie să ştie asta, că astăzi i-aţi păcălit. Retrageţi-vă demisiile şi depuneţi-le, aşa cum spune Regulamentul, în ultima zi! (Vociferări.)
Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc. O secundă şi încheiaţi, da? Vă rog, domnule Barna.
Ilie Dan Barna Poziţia USR faţă de pensiile speciale a fost, de 4 ani de zile, fapte, nu vorbe! Sigur că da, putem, suntem total de acord să avem astăzi plen, prin care constatăm demisiile de pe data de 18 decembrie ale parlamentarilor USR. Nu e nicio problemă. Tocmai, nu suntem în secvenţa ultimei zile, le-am depus cu o lună înainte. Deci, în această lună se poate organiza oricând plenul, inclusiv astăzi. (Vociferări.) Păi, nu, Regulamentul nu este ce vă convine dumneavoastră, Regulamentul spune foarte clar. Ne depunem demisia şi constată... plenul constată... (Vociferări.) Nu, nu, plenul constată - dacă este plen, şi dumneavoastră pretindeţi că este, şi eu sunt de acord, este şi astăzi şi va mai fi - plenul constată vacantarea şi demisia... (Vociferări.) ...cu... (Vociferări.) Evident, ţinând cont de data din demisie. (Vociferări.) Dumneavoastră inventaţi o ficţiune juridică, că dacă noi ne dăm demisia cu data de 18 decembrie, dumneavoastră vreţi să scoateţi USR din Parlament astăzi. E foarte frumos demersul, pur politicianist! Realitatea e corectă. Suntem pe Regulament? Da. Plenul constată, citeşte demisia, vede data de 18 şi avem o decizie a plenului prin care constatăm că de pe 18 s-au vacantat posturile. Aceasta e realitatea juridică! Propaganda putem s-o facem oricât. USR nu are nicio problemă, să se constatate şi astăzi şi într-un plen ulterior. Tocmai de aceea am pus cu nişte timp înainte, ca să nu fim acuzaţi că este un joc de ultimă zi, artificial. În orice plen, de astăzi până pe 18, Parlamentul poate să constate existenţa acestor demisii, confirmăm validitatea lor şi, foarte simplu, ne asigurăm că nu primim pensii speciale. Aceasta este realitatea! Aceasta e logica juridică corectă! Mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.)
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc, domnule Barna. Domnul Alfred Simonis. Vă rog.
Alfred - Robert Simonis Domnilor... Mulţumesc, doamnă preşedinte. Domnilor deputaţi de la USR şi PNL, sunteţi înduioşători! Ce bine vă înţelegeţi, veşnicii parteneri de dreapta! (Vociferări.) O discuţie de bun-simţ, până la urmă, o discuţie despre nişte oameni care au demisionat sau intenţionează să demisioneze din Parlament în ultima zi de mandat, pentru a nu beneficia de pensie specială, s-a transformat într-un război între USR şi PNL, despre care, cum îşi încheie mandatele mai repede. Ceea ce este ruşinos! Până la urmă, preşedintele Partidului Social Democrat, domnul Ciolacu, eu şi alţi colegi de la PSD am anunţat aseară că vom renunţa, cu una sau două zile înainte de încheierea mandatului, la mandate. Cu o zi sau două înainte de încheierea mandatelor, vom renunţa la mandate, pentru a nu beneficia de pensie specială. Am văzut reacţia USR, care astăzi a venit in corpore sau parte din USR, pentru că au fost vreo 15 parlamentari din 40 - poate vin şi ceilalţi - care au achiesat la acest demers şi anunţă şi dânşii că demisionează în ultima zi de mandat. La PNL văd doar acuzaţii. Îmi pare rău, dar aşa e. Speram să fie câţiva care demisionează şi de la dumneavoastră. Pe de altă parte, stimaţi colegi de la USR, aşa e când eşti mai populist decât oricine. Pentru că acest anunţ, cu privire la data demisiei cu data de 18 decembrie, era suficient. Faptul că aţi depus demisia astăzi, e adevărat, ne pune în situaţia de a vacanta mandatele dumneavoastră cu data de 18, pot înţelege logica dumneavoastră. Dar puteţi să-mi răspundeţi, ce se întâmplă dacă preşedintelui României... dacă Guvernului îi vine mintea la cap şi înţelege că alegerile parlamentare ar trebui amânate şi prioritatea României ar trebui să fie cu totul alta - să luptăm cu criza sanitară, să mărim capacitatea ATI-urilor, spitalelor, să încercăm să dăm stimulente pentru economie? Ce face Grupul USR demisionar în bloc dacă alegerile se amână şi mandatele se prelungesc automat cu o lună, două, trei? Vă daţi seama în ce situaţie puneţi votanţii dumneavoastră? (Vociferări.) Vă daţi seama în ce situaţie puneţi votanţii dumneavoastră? Dincolo de asta, stimaţi colegi, Parlamentul acesta, în acest an, a votat abrogarea pensiilor speciale, la iniţiativa mea, în numele grupului pe care îl reprezint aici. Şi am votat împreună această lege, iniţiată de mai mulţi, e adevărat, şi de USR, şi de PNL, cu toţii am căzut de acord că trebuie eliminate aceste pensii. Şi am votat asta. Lege care a picat la CCR. După care, împreună, tot la iniţiativa mea, am votat impozitarea pensiilor speciale, drastic. Lege care se află la Curtea Constituţională. Cum se face că vă amintiţi numai în campanie electorală, stimaţi colegi de la USR, de pensii speciale şi de "Fără penali în funcţii publice"? Pentru că acum o lună, când la Senat puteam vota iniţiativa "Fără penali în funcţii publice" şi alegerile să fie organizate în aceeaşi zi cu referendumul, aţi chiulit. Mă aşteptam ca senatorii USR, PNL şi ai altor partide, astăzi, pe lângă demisia din Parlament, să renunţe şi la indemnizaţia pe ultima lună, pentru că aţi chiulit de la serviciu, toţi. (Aplauze. Vociferări.) Pe de altă parte, Guvernul Orban a dat sute de ordonanţe de urgenţă, 25 într-o singură noapte. 25 de ordonanţe într-o noapte! Era foarte simplu să mai dea una. Sau e foarte simplu să mai dea una. Să nu mai depindem de CCR, să nu mai depindem de Avocatul Poporului, să nu mai depindem de nimeni. Să dea o ordonanţă de urgenţă, în după-amiaza aceasta, prin care toate pensiile speciale să fie eliminate! Şi se aplică de îndată. (Aplauze.) Nu mai e nevoie de vot în Parlament. Nu mai e nevoie de atacuri la Curtea Constituţională. Nu mai e nevoie de pancarte, pe care vi le amintiţi, în campanie, şi unii şi alţii . (Aplauze.) Astăzi Guvernul să dea o ordonanţă de urgenţă de eliminare a tuturor pensiilor speciale! Şi am câştigat acest meci într-o zi! Au trecut 300 de zile de la cele 30 promise de Rareş Bogdan şi de Guvern. Cele 30 în care promiteau că vor elimina aceste pensii speciale. Astăzi este momentul, dacă tot vă doriţi convocarea Parlamentului şi nu vă doriţi convocarea Senatului, pentru alocaţii, de exemplu. Haideţi să convocăm Senatul, astăzi, să votăm alocaţiile! Dacă tot votăm impozitarea pensiilor speciale sau abrogarea, înseamnă că o să avem bani. Hai să dăm banii aceia la copii! Deblocaţi Senatul! Haideţi să votăm Legea de amânare a alegerilor şi să ne ocupăm de adevăratele priorităţi ale acestei ţări, nu de interesele electorale, politice ale PNL şi ale Guvernului! În final, am să dau citire unei liste de colegi parlamentari care renunţă la mandatele sau vor renunţa la mandatele de parlamentari cu două zile înainte, în data de 18 decembrie: Marcel Ciolacu a anunţat aseară pe Facebook - preşedintele Partidului Social Democrat- subsemnatul, am anunţat că voi demisiona cu două zile înainte de mandat sau cu una, în funcţie de cum hotărâm atunci. Important e să nu fie mandate complete. Domnul Buicu Florin; Domnul Vasile Cîtea; Domnul Şerban Ciprian; Domnul Georgescu Nicolae; Doamna Peţa-Ştefănescu Eliza; Doamna Presură Alexandra; Domnul Popa Ştefan; Domnul Budăi Marius sunt doar o parte dintre cei care au anunţat că vor demisiona în ultima zi de mandat. Şi, în orele următoare, vor urma şi alţi colegi de la PSD care vor face acest gest. Aştept acelaşi lucru şi de la PNL. Mulţumesc. (Aplauze.)
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc şi eu. Rog liderii de grup să se apropie. (Consultări.) Domnul Buicu, veniţi puţin? Vă rog. Bun. Noi continuăm atunci cu propunerile Cristinei Prună. Prima propunere, Cristina, este cea legată de infecţiile nosocomiale, da? Şi atunci comisia o să lucreze în paralel cu plenul, să vedem când reuşesc să termine raportul şi să-l putem introduce pe ordinea de zi. Iar cea de-a doua propunere - pentru ea nu am găsit consensul liderilor de grup. Motiv pentru care va trebui să o supun votului dumneavoastră. Ce PL-x este, Cristina?