17 noiembrie 2020 – Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (PL-x 472/2019) ( rămas pentru votul final );

Carmen-Ileana Mihălcescu 43. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală; PL-x 472/2019. Ne aflăm în procedură de urgenţă cu caracter organic. 45 de poziţii cu amendamente admise. Din partea Guvernului României? O să vă rog să vă şi prezentaţi. Nu mie! Colegilor, vă rog!

Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc şi eu. Pentru prezentarea raportului, Comisia juridică. Doamna Aida Căruceru. Vă rog.

Aida-Cristina Căruceru Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege tacit. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor a avizat negativ. Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a avizat favorabil proiectul de lege. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010, în scopul transpunerii dispoziţiilor art. 2, art. 3, art. 4, art. 5, art. 7, art. 8, art. 15 şi art. 22 din Directiva Uniunii Europene 2016/800 privind garanţiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Mulţumesc.

Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc. La dezbateri generale, vă rog. Domnul Grosaru.

Andi-Gabriel Grosaru Mulţumesc, doamnă preşedinte. În primul rând, este un proiect de lege necesar, bine-venit. Acoperă unele lucruri care ţin de drepturile minorilor. Codul penal nu acoperă aceste drepturi. Este vorba despre unele garanţii procesuale şi procedurale acordate infractorilor minori, lucruri care s-au acoperit. De altfel, şi din raport a reieşit acest lucru. Comisia juridică a adoptat, cu unanimitate de voturi, şi susţin personal, cu încredere, acest proiect de lege. Vă mulţumesc foarte mult.

Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc şi eu. Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu mai sunt. Dacă la titlul legii sunt obiecţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. De la poziţia a doua la 45 dacă sunt obiecţii, comentarii? Nu sunt. Adoptate. Proiectul de lege merge la votul final.