Florin Iordache Poziţia 26. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice; PL-x 395/2020. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Doamna deputat Podaşcă. Vă rog.
Gabriela-Maria Podaşcă Mulţumesc, domnule preşedinte. În calitate de iniţiator aş vrea să am o intervenţie.
Florin Iordache Da, da. Păi, v-am dat cuvântul!
Gabriela-Maria Podaşcă Iniţiativa legislativă face parte dintr-un pachet de măsuri mult mai amplu pe care, de altfel, l-am şi transmis Agenţiei pentru Egalitatea de Şanse şi care vizează oferirea de sprijin pentru victimele violenţei domestice. Ceea ce ne arată şi cifrele, din păcate, este că numărul victimelor violenţei domestice, în contextul coronavirus, a crescut. Dacă în 2019 vorbeam de aproximativ 27.000 de victime, am văzut la începutul anului 2020 o creştere. Din păcate, ştim cu toţii că realitatea este însă mult mai dură şi trebuie să admitem că statisticile sunt cu mult în urma amplorii acestui fenomen. Cred că ar trebui să ne gândim mult mai atent la faptul că în această perioadă a stării de urgenţă, instituită în martie, aceste femei nu numai că nu au putut să anunţe cazurile de violenţă, dar au fost şi obligate să stea sub ameninţări şi maltratări în propria casă. Dar ceea ce noi, iniţiatorii, am constatat este că, deşi ordinul de protecţie este un instrument legal, în România, acesta nu s-a dovedit complet funcţional în practică şi am propus, împreună cu sprijinul organizaţiilor neguvernamentale, o serie de măsuri care să descurajeze, sau cel puţin aşa sperăm noi, că vor descuraja încălcarea dispoziţiilor stabilite de instanţă, prin majorarea pedepselor acordate agresorilor, respectiv închisoare de la 6 luni la 5 ani. Cred că la fel de importantă este şi obligativitatea statului de a asigura asistenţă juridică din oficiu victimelor care nu dispun de un avocat. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care ne-au dat o mână de ajutor în realizarea acestui proiect de lege, atât organizaţiilor neguvernamentale, colegilor mei Anca Bălăşoiu, Mihaela Huncă şi Oana Vlăducă şi chiar rugăm şi sperăm că toţi colegii noştri vor da un vot favorabil astăzi, astfel încât să ajungă legea cât mai repede la promulgare. Vă mulţumesc foarte mult.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Raportul, vă rog să-l prezentaţi. Domnul Varga. Vasile Varga de la Brăila. Vă rog, domnule coleg. Vedeţi că acolo avem raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru egalitate de şanse. Vă rog.
Vasile Varga Mulţumesc, domnule preşedinte. De la Brăila a fost şi premierul dumneavoastră! Cele două comisii au fost sesizate spre dezbatere în fond cu acest proiect de lege. Senatul a fost prima Cameră sesizată şi a adoptat iniţiativa. Consiliul Legislativ, Consiliul Economic şi Social au dat avize favorabile. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisia pentru sănătate şi familie, de asemenea, ambele au avizat favorabil proiectul de lege, care are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 217/2003, în sensul instituirii asistenţei juridice obligatorii a persoanei care solicită emiterea ordinului de protecţie, precum şi al înăspririi pedepsei pentru persoanele care încalcă ordinul de protecţie. În urma dezbaterii, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice cu amendamentele admise redate în anexă. (Vociferări.) Domnul Dobre vrea să vorbească mai mult.
Florin Iordache Mulţumesc. De la Grupul PNL, doamna Mara Calista. Vă rog. Şi apoi doamna Iurişniţi.
Mara-Daniela Calista Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Dragi colegi, aşa cum ştiţi, problema violenţei domestice nu este un lucru cu care să glumim şi, din păcate, în ultima perioadă, nu am văzut decât rapoarte de intensificare a acestor acte de violenţă. De foarte multe ori sunt implicaţi şi minorii în această situaţie. Am să încep prin a vă spune că Partidul Naţional Liberal va vota cu toată inima acest proiect de lege. El vine să aducă două modificări foarte importante, respectiv înăsprirea pedepselor pentru cei care nu respectă ordinul de protecţie. Şi nu puţine sunt aceste situaţii în care, din păcate, încălcarea ordinului de protecţie ajunge să conducă chiar către uciderea victimelor, pentru că şi-au permis să se adreseze instanţei să nu mai fie bătute, hărţuite, câteodată chiar la locul de muncă, chiar la domiciliu. Şi, mai mult decât atât, consider că este de datoria noastră să votăm acest proiect de lege fără niciun fel de emoţie. Victimele acestea sunt zi de zi, sunt prietene de-ale noastre, sunt mame, în general, pentru că violenţa este îndreptată predominant împotriva femeilor, şi cred că nu trebuie să ne pună pe gânduri absolut deloc votul nostru care ar trebui să fie în favoarea acestui proiect. Mulţumesc.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Doamna preşedinte Iurişniţi. Vă rog.
Cristina-Ionela Iurişniţi Da. Bună ziua! Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Comisia pentru egalitate de şanse a avizat în unanimitate şi a dat raport favorabil, cu vot unanim pentru această lege absolut necesară. Este vorba despre o lege pe care, în calitate de stat, România a ratificat... trebuie amintit ceea ce se numeşte acel document european de la Istanbul, pe care trebuie să-l respectăm, ca angajament european...
Florin Iordache Convenţie!
Cristina-Ionela Iurişniţi De asemenea, vreau să spun că violenţa împotriva femeilor trebuie să se oprească. România este ţara în care femei mor săptămânal, România este ţara în care avem 18.000 de mame minore. De asemenea, este ţara în care peste 55% dintre români cred că violul este un fapt normal. Iar modificarea art. 27 din legea pe care noi, astăzi, împreună, o votăm este tocmai o reparaţie necesară, până la urmă, pentru că obligă asistenţa juridică din oficiu pentru persoanele care solicită acest ordin de protecţie şi era o discriminare între agresor şi victimă. Acest lucru trebuie să înceteze. Iar pedeapsa care era înainte, în textul anterior de lege, pentru încălcarea acestui ordin de protecţie, de la o lună la un an, iată că devine acum de la şase luni la cinci ani. Uniunea Salvaţi România votează pentru acest proiect de lege. Mulţumesc.
Florin Iordache Da. Domnul Petru Movilă. Vă rog.
Petru Movilă Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Sunt aproape zece ani de când în România au fost instituite aceste norme - ordinul de restricţie şi ordinul de protecţie -, un pionierat în legislaţia privind violenţa domestică din România. Am iniţiat acel proiect de lege şi, domnule preşedinte, încă sunt colegi în sală care au votat acest proiect de lege şi le mulţumesc. Între timp, legislaţia din România privind violenţa domestică a evoluat, şi este extraordinar de important. Este mult când vorbim de violenţă domestică, nu vorbim doar de violenţă fizică, vorbim de violenţă economică, de violenţă fizică, socială. Sunt foarte, foarte multe moduri în care această violenţă domestică se manifestă. Prin acest proiect de lege practic se înăspresc pedepsele faţă de cei care încalcă aceste două prevederi foarte importante - ordinele de restricţie şi ordinele de protecţie. Şi este important de spus că instituţiile statului, în speţă Poliţia, au noi pârghii prin care să acţioneze eficient şi responsabil pentru ca victimele acestei violenţe domestice - care nu întotdeauna sunt doar femei, sunt şi copii, sunt şi bătrâni, sunt şi bărbaţi uneori - să fie protejate în totalitate prin legislaţia din România. PMP va vota, fără rezerve, acest proiect de lege.
Florin Iordache Din partea PSD, doamna Roxana Mînzatu.
Roxana Mînzatu Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Desigur, Partidul Social Democrat susţine acest proiect de lege care vine să aducă nişte instrumente suplimentare în ceea ce înseamnă apărarea victimelor violenţei domestice. Aş vrea însă să îi rog pe cei care astăzi guvernează să ia aminte şi la măsurile care se referă la ce se întâmplă cu victimele violenţei domestice care, sigur, după ce se apără cu emiterea unui ordin de protecţie provizoriu, ordin care a fost introdus de Guvernul PSD în legislaţie şi operaţionalizat, ce se întâmplă cu aceste victime după ce trebuie, în unele cazuri, să-şi părăsească domiciliul. Prin finanţare cu fonduri europene, Guvernul PSD a reuşit să demareze un proiect-pilot, Proiectul "Venus", în valoare de 10 milioane de euro, care sunt investiţi în crearea unei locuinţe protejate în fiecare judeţ al ţării. Este un început pe care l-am făcut, dar credem că este nevoie să se continue acest tip de efort investiţi în locuinţe protejate pentru victimele violenţei domestice. Desigur acest proiect de lege este benefic, dar să nu uităm şi de alte măsuri pe care invităm Guvernul în funcţie să le accelereze şi să le pună în aplicare, pentru că femeile şi persoanele care trebuie să-şi părăsească casa, fiind evident abuzate şi afectate de ceea ce se întâmplă în cuplu, în relaţie, au nevoie de un sprijin. Şi ceea ce am început prin Proiectul "Venus", aceste locuinţe protejate care sunt amenajate, trebuie continuat şi trebuie extins.
Florin Iordache Mulţumesc. Mai sunt alte intervenţii? Nu mai sunt alte intervenţii. Avem 8 amendamente admise. Dacă la titlul legii sunt intervenţii? De la 2 la 8? Rămâne la votul final. Următorul proiect de lege.