14 mai 2019 – Supunerea la votul final:

Carmen-Ileana Mihălcescu Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele, pentru un vot de control. Le reintroduceţi în device-urile de pe... în aparatele de pe bănci, vă rog. Vă rog să vă pregătiţi pentru votul de control. Stimaţi colegi, vot, vă rog. Rog liderii să verifice listele. Şi să mai facem un vot de control. Stimaţi colegi, încă un vot de control. Vot, vă rog. 210. Legi ordinare. Adoptări. Punctul 1, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50 din 29 iulie 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii; Pl-x 209/2019; lege ordinară. Comisia pentru administraţie publică, Comisia pentru industrii şi Comisia juridică propun adoptarea. Vot, vă rog. Adoptată, cu 201 voturi pentru, un vot împotrivă, 5 abţineri. Punctul 2, Legea pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 684 din 6 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 18 ianuarie 2019; PL-x 112/2018/2019. Comisia juridică, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru transporturi propun adoptarea legii cu amendamente. Vot, vă rog. Adoptată, cu 186 de voturi pentru, 21 de voturi împotrivă şi 6 abţineri. Punctul 3. ... Domnul Florin Roman, explicarea votului.

Florin-Claudiu Roman Mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, în calitate de iniţiator, vreau să vă mulţumesc pentru votul acordat. Vreau să cred că am votat astăzi un proiect de lege bun. Tot ce se regăseşte în acest proiect de lege a trecut prin filtrul Curţii Constituţionale. Toate articolele sunt declarate constituţionale. Aceasta e prima observaţie. Trebuie să ştim foarte clar că principalele modificări sunt cele care se referă la amplasarea aparatelor radar doar pe maşini inscripţionate ale Poliţiei Române şi ale Poliţiei de Frontieră. Trebuie să ştim că aceste mijloace trebuie certificate, verificate şi omologate. Mai trebuie să ştim că aceste utilitare cu aparate radar trebuie amplasate la vedere. Ceea ce înseamnă că fiecare dintre noi - care suntem şoferi ştim când vedem un agent de poliţie sau o machetă, aşa cum e pe drumul naţional spre Moldova, din reflex şi din atenţie, încetinim şi devenim mult mai prudenţi. Şi să închei prin a spune că această lege pune bază pe prevenţie. Mi-aş dori ca lucrurile să nu fie politizate, astfel încât să încercăm cu adevărat să găsim soluţii într-o zonă în care, din păcate, aveam 1.900 de victime din accidente rutiere, pe legislaţia dinainte. Vă mulţumesc.

Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc şi eu. Domnul Ionuţ Moşteanu. Vă rog.

Liviu-Ionuţ Moşteanu USR a votat împotriva acestui proiect de lege. Iniţial, aţi încercat să transformaţi România în cea mai mare pistă de raliuri. Noroc cu Curtea Constituţională. Curtea Constituţională a spus că trebuie să protejăm dreptul la viaţă şi la integritate fizică pentru cetăţenii noştri. Acum a rămas o parte din ideea iniţială şi poliţiştii îi vor prinde mai greu pe vitezomani. În România mor anual peste 400 de oameni, în accidente provocate de viteza excesivă. Este a doua cauză a mortalităţii pe şoselele din România. Şi, în momentul acesta, asistăm la un trend descrescător. Au fost 446 de morţi din cauza vitezei excesive, în 2017; în 2018, 404. 40 şi ceva de oameni mai puţini. Ca să înţelegeţi ce înseamnă asta, sunt două rânduri din acestea, până la jumătate. (Vociferări.) Oameni mai puţini murind pe şoselele din România. Acum încercaţi - şi aţi reuşit, iată, printr-un vot, tot Parlamentul, mai puţin USR - să puneţi botniţă, să puneţi frână poliţiei. Guvernul n-a susţinut acest proiect de lege. Dacă voiaţi să faceţi prevenţie trebuia să faceţi 3 lucruri: să puneţi radare fixe în punctele negre, acolo unde mor oameni pe şosele. Pentru că asta era prevenţie, oamenii să ştie că acolo e radar, acolo se întâmplă accidente, şi să încetinească; să faceţi campanii de conştientizare, de educare a conducătorilor auto şi a poliţiştilor, deopotrivă; şi, bineînţeles, să faceţi infrastructură, pentru că 30 de ani nu aţi făcut nimic. (Aplauze.)

Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc. Domnul Adrian Solomon. Câte un singur vorbitor de grup, potrivit Regulamentului.

Adrian Solomon Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Mă înfior la gândul că cei din partea stângă vor putea vreodată să conducă sau să aibă o majoritate care să facă legi în această ţară. Este prima lege modificată sau votată de Parlament cu privire la circulaţia pe drumurile publice. Din 2002, doar Poliţia a făcut astfel de reglementări. Cetăţenii - şi noi aici suntem poporul, nu suntem statul, nici Poliţia - n-au reuşit nici măcar să aprobe acele ordonanţe pe care le-au făcut poliţiştii. Şi n-au putut din cauză că de fiecare dată Guvernul se opune. Se opune vehement prin reprezentanţii Ministerului de Interne. De ce? Pentru că ei nu văd în acest cod de circulaţie decât un mod de a-i vâna pe oameni. Nu există acolo nimic despre prevenţie. Nu există nimic despre cum să facem ca accidentele să dispară sau să fie din ce în ce mai puţine, ci cât putem să-i sancţionăm pe vitezomani, pe cei care încalcă linia continuă şi aşa mai departe. Poliţiştii transformându-se, nici mai mult, nici mai puţin, decât în vânători de oameni. Dragii mei colegi de la USR, şi în Legea vânătorii braconajul este interzis. Nu capcanele trebuie întinse cetăţenilor, ci poliţişti, din sută în sută de metri, dacă trebuie să faci prevenţie. Pentru că există studii prin care s-a demonstrat că un poliţist sau o maşină de poliţie aduce autocenzura celui care conduce. Umblând cu tot felul de maşini neinscripţionate, care mai de care mai fistichii, confiscate de pe la toţi şuţii din ţara aceasta, nu cred că facem prevenţie, ci facem doar o vânătoare de oameni care merg regulamentar pe stradă şi se întâmplă să depăşească cu un kilometru, doi, cinci, viteza legală. (Aplauze.) Este inadmisibil că dumneavoastră apăraţi aceste metode care trebuie să dispară. Pentru că, şi în legea penală, dragii mei, egalitatea de arme trebuie să existe, d'apăi în Codul rutier. (Aplauze.)

Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc. Domnul Roman. A vorbit în calitate de iniţiator. Acum, explicarea votului, din partea Grupului PNL.

Florin-Claudiu Roman Mulţumesc, doamnă preşedinte. Am luat cuvântul în calitate de iniţiator. Acum prezint punctul de vedere al Grupului PNL. Ca să înţeleagă şi colegii din partea stângă a sălii, pe procedură. Stimaţi colegi, Cel mai bun argument că trebuie intervenit legislativ este exact ceea ce au spus colegii din stânga sălii. Şi anume că în prezent - în prezent - până la intrarea în vigoare a acestei legi avem 1.900 de victime. Avem 1.900 de victime pentru că nu am făcut, noi, ca parlamentari, nimic, ci doar, din partea stângă a sălii, criticăm ce fac alţii. Că nu e bun, că nu e aşa. Dar nu vii să pui nimic pe masă. Ca să discutăm. Ca să găsim şi alte soluţii. În ceea ce priveşte afirmaţiile făcute de colegul din partea stângă a sălii, vreau să-i spun că m-aş bucura să vă lămuriţi. Pentru că în comisii, împreună cu cei de la Asociaţia victimelor din accidente rutiere, aţi precizat - şi e material scris - că viteza e a patra cauză a deceselor. Ulterior, v-aţi schimbat şi dumneavoastră şi cei de acolo punctul de vedere şi aţi venit cu statistici care să arate că e prima cauză a deceselor. Iar ultimul lucru. Stimaţi colegi, parcă vă doreaţi să respectaţi Constituţia şi legile ţării. Dacă aceste articole au fost declarate constituţionale de Curtea Constituţională, practic, prin votul pe care l-aţi dat astăzi, aţi dat un vot împotriva unei decizii a Curţii Constituţionale. (Vociferări.) Închei prin a spune că tot urmare a... (Vociferări .)... urmare a ceea ce...

Carmen-Ileana Mihălcescu Vă rog...

Florin-Claudiu Roman ... ţipă şi urlă...

Carmen-Ileana Mihălcescu .... domnule Moşteanu, vă rog frumos...

Florin-Claudiu Roman ... domnul Drulă...

Carmen-Ileana Mihălcescu Sau domnul Drulă...

Florin-Claudiu Roman ... vreau să-i spun că am fost acţionat şi la Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării, de către Sindicatul Poliţiştilor, de către asociaţiile victimelor şi aşa mai departe. Am primit şi răspunsul din partea CNCD. Nu există sancţiune.

Carmen-Ileana Mihălcescu Vă rog să încheiaţi.

Florin-Claudiu Roman Nu există amendă. Nu există avertisment. Mi s-a transmis că este dreptul meu constituţional de a legifera şi de a vorbi despre proiectele pe care le iniţiez. Vă mulţumesc.

Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc şi eu. Domnul Varujan Vosganian. (Domnul deputat Cătălin Drulă solicită să ia cuvântul.) Nu aveţi drept la replică. Nu v-a jignit, nu v-a ofensat, nu v-a făcut absolut nimic, vă rog frumos. (Vociferări.)

Varujan Vosganian Stimaţi colegi, Stimaţi colegi, am consultat o statistică Eurostat, care vorbeşte despre infracţionalitatea în Uniunea Europeană. Adică numărul de infracţiuni la 100.000 de locuitori. Veţi constata cu surpriză că România este una dintre ţările cele mai curate din punct de vedere infracţional, din Uniunea Europeană. La crime, la violuri, la tâlhării şi aşa mai departe, România este pe unul din ultimele locuri. De asemenea, pot să vă spun că eu, care am împlinit 60 de ani, nu-mi aduc aminte ca în România să fi existat vreun atac terorist, de când m-am născut şi până astăzi. Poate o dată, în anii '80, să fi fost suspectat un astfel de atac. Ideea că noi, în România, trebuie tot timpul să ne stigmatizăm, că la noi e mai rău decât la alţii, că suntem mai hoţi, mai criminali, mai ticăloşi decât alţii este o idee pe care o resping cu hotărâre. Deci, repet, în toate statisticile Uniunii Europene, România este ţara cu infracţionalitatea cea mai redusă, în multe domenii. Şi repet. Noi nu facem export de risc terorist. Pentru că în România, cel puţin de la al Doilea Război Mondial încoace, de când m-am născut eu, aşadar, din '58, eu nu cunosc să fi existat vreun atac terorist. Şi acum vin la tema aceasta. Aduceţi-vă aminte cum am creat noi Agenţia Naţională de Integritate! Nu exista în Uniunea Europeană niciun caz similar, decât o încercare în Spania. Dar noi am făcut-o. Consecinţele s-au văzut. Eu vreau să-i întreb pe cei... (Vociferări.) Eu vreau să-i întreb pe cei care sunt atât de vocali, dacă au mers cu maşinile prin Europa, dacă au văzut vreodată, în Uniunea Europeană, vreo maşină de poliţie ascunsă după colţ? Dacă au văzut vreodată vreo maşină de poliţie fără inscripţii, care te opreşte pe stradă sau care îţi calculează viteza? Aş vrea să-i întreb dacă au văzut vreodată în viaţa lor aşa ceva? Şi, dacă n-au văzut, îi rog foarte mult să nu mai pună România în această situaţie de a fi permanent cea mai controlată, cea mai monitorizată, cea mai acuzată ţară din Uniunea Europeană. Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc. Punctul 3, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2017 privind asistenţa medicală comunitară; PL-x 362/2018. Comisia pentru administraţie şi Comisia pentru sănătate propun adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. Adoptat, cu 190 de voturi pentru şi 20 de abţineri. Punctul 4, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. ... Domnul Corneliu Olar, explicarea votului, vă rog.

Corneliu Olar Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Eu cred că am îmbunătăţit actul medical în zonele rurale, în cele izolate, respectiv în Munţii Apuseni şi Delta Dunării. Eu vă mulţumesc celor care aţi votat. Şi vă mulţumesc şi celorlalţi, care n-aţi votat. Şi vă rog să vă mai gândiţi, când este o lege pentru populaţia din mediul rural, pentru sănătatea oamenilor care trăiesc la ţară, în mediul rural, în zona izolată, să vă gândiţi cu toţii că trebuie să votăm împreună, unitar. Mulţumesc.

Carmen-Ileana Mihălcescu Punctul 4, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie; PL-x 80/2019. Comisia pentru buget şi Comisia pentru agricultură propun adoptarea proiectului. Vot, vă rog. Adoptat, cu 185 de voturi pentru, 20 de voturi împotrivă şi 6 abţineri. Domnul Nicolae Giugea, explicarea votului, vă rog.

Nicolae Giugea Stimaţi colegi, Eu am votat pentru această lege. Este o lege bine-venită. Dar aş vrea să fac câteva lămuriri. Domnul Daea suflă mai departe superiorilor Domniei Sale că România este urâtă de ţările membre ale Uniunii Europene. Avem producţii-record la grâu şi la porumb. Nu, domnilor, ceilalţi europeni se amuză pe politica noastră agricolă, întrucât exportăm materie primă purtătoare de subvenţie şi importăm produse cu plusvaloare. Şi aş vrea să vă dau câteva exemple concrete. Şi am mai făcut referire. Şi v-aş ruga să-mi cereţi scuze pentru... atunci, pe un mic segment, unde mă repet. Programul "Oaia". De când s-a lansat domnul Daea cu Programul "Oaia", exportăm animale vii şi importăm carcasă de oaie. S-a dublat cantitatea de carne de oaie importată. Programul cu laptele. (Vociferări.) Lasă, vezi-ţi de treaba dumitale, că nu le ştii. (I se adresează domnului deputat Alfred-Robert Simonis.) Programul "Laptele". Într-un an de zile intră în România 3.000 de TIR-uri încărcate cu produse lactate. Din afara ţării, nu din interiorul ei. Da? Dintr-un judeţ în altul. (Vociferări.) Exportăm grâu, da? Zilnic, în România, intră 25 de TIR-uri cu pâine congelată. (Vociferări.) România consumă - 50% din făina care se consumă în România este importată dintr-o ţară care exportă mai multă făină decât produce grâu. Acestea sunt marile realizări! Iar referitor la legea de astăzi, referitor la situaţia porcului în România, România a importat anul trecut 1.200.000 de purcei, echivalentul a 80 de milioane de euro. De ce n-am intervenit până acum? Şi, acum, de ce o amânăm până la 1 ianuarie 2020? Stau şi eu şi mă întreb. România a livrat pe piaţă, în 2018, 4,5 milioane de porci. Anul acesta, fiindcă domnul Daea a spus că s-a sistat acţiunea pestei porcine, vom livra pe piaţă 3 milioane de porci.

Carmen-Ileana Mihălcescu Vă rog să încheiaţi.

Nicolae Giugea Ştiţi câţi porci... Imediat. Ştiţi câţi porci sunt necesari pentru a satisface consumul intern? 8,5 milioane, stimaţi colegi. Faceţi calculul. Oare de unde vine această diferenţă...

Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc.

Nicolae Giugea ... de carne de porc? De unde vine? De la cei care cumpără de la noi grâul şi porumbul şi se amuză de politica noastră agricolă.

Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc.

Nicolae Giugea Mulţumesc. (Aplauze.)

Carmen-Ileana Mihălcescu Domnul Ionuţ Simionca, vă rog.

Ionuţ Simionca Stimaţi colegi, Eu am susţinut şi în Comisia pentru agricultură acest proiect legislativ. Mai ales în acest moment, când pesta porcină a diminuat efectivul de suine din România, avem nevoie de purceluşi mici şi de acest proiect, pentru reproducţie. Eu vă felicit pentru vot. Şi acesta nu e un vot pentru niciun partid politic. Este un vot pentru producătorii de suine, pentru agriculturi. Mulţumesc. (Aplauze.)

Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc şi eu. Legi organice. Adoptări. Punctul 5, Proiectul de Lege privind unele măsuri necesare pentru realizarea lucrărilor şi implementarea proiectelor de importanţă naţională privind reţeaua electrică de transport; PL-x 506/2018. Comisia pentru industrii, Comisia pentru agricultură, Comisia pentru mediu şi Comisia juridică propun adoptarea. Vot, vă rog. Adoptat, cu 191 de voturi pentru, 24 de abţineri. Punctul 6, Proiectul de Lege privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare; PL-x 552/2018. Comisia juridică şi Comisia pentru apărare propun adoptarea proiectului. Vot, vă rog. Adoptat, cu 216 voturi pentru şi o abţinere. Legi organice. Respingeri. Punctul 7, Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private; Pl-x 120/2019. Comisia pentru buget şi Comisia pentru politică economică propun respingerea propunerii. Vot, vă rog. Adoptată respingerea, cu 213 voturi pentru, o abţinere şi un coleg fără opţiune. Închidem aici şedinţa noastră de astăzi. Doamna... Doamnă Bîzgan, doriţi să interveniţi? Vă rog, înainte de a închide şedinţa.

Oana-Mioara Bîzgan-Gayral Dragi colege, Dragi colegi, În zile ca aceasta şi în urma votului dumneavoastră mă simt bucuroasă, dar mai ales recunoscătoare că sunt aici şi că împreună putem să facem bine şi să ne servim ţara. Mulţumirile mele merg către dumneavoastră, toţi, indiferent de culoarea politică. Pentru că acesta este un exemplu clar şi elocvent că prin dialog şi prin colaborare putem să spunem tuturor părinţilor din România, astăzi - care se tem pentru siguranţa copiilor lor - că lucrurile se schimbă şi se schimbă în bine, prin colaborare. De asemenea, aş dori să mulţumesc unui partener extraordinar pe care l-am avut în Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliţia Română, cu care am lucrat extrem de aplicat şi extrem de bine. Şi aş vrea să ştie cât de mult le apreciez munca şi eforturile. Pentru mine, acest rezultat înseamnă mai mult decât o lege. Înseamnă că există posibilitatea să ne aşezăm la masă, să discutăm pe proiecte extrem de necesare pentru români. Şi, nu în ultimul rând, aş dori să-i mulţumesc unui fost coleg de-al nostru, care a crezut în acest proiect încă de la început şi a fost cel care a făcut diferenţa atunci când a fost foarte, foarte mare nevoie. Mulţumesc, Gabriel Vlase!

Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc şi eu. Închidem şedinţa noastră de astăzi. Colegii, la Biroul permanent. Urmează şedinţa. Mulţumesc. La revedere! Şedinţa s-a încheiat la ora 12,30.