12 decembrie 2018 – Intervenţia domnului deputat Antal István-János prilejuită de Ziua etniei tătare.

Florin Iordache În încheiere, înainte de a închide prima parte a acestei şedinţe, îl invit pe domnul deputat Antal István-János, pentru o intervenţie de două minute. Vă rog, domnule deputat. Şi facem pauză pentru votul final.

István-János Antal Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. E vorba despre data de 13 decembrie - Ziua etniei tătare. Comunitatea etnică tătară din România are o lungă tradiţie. După mărturiile istorice, tătarii din România sunt de origine cumanică şi s-au aşezat pe aceste meleaguri încă din secolele XII-XIII. Afluxul masiv de tătari în Dobrogea a avut loc în 1812, prin strămutarea comunităţilor de tătari din sudul Basarabiei, ulterior, din Crimeea. Fiind urmaşi ai unui popor de oameni persuasivi şi harnici, tătarii din Dobrogea şi-au câştigat respectul celor cu care au convieţuit. În calitatea mea de deputat al UDMR de Constanţa, am întâlnit, am cunoscut numeroşi tătari - medici, ingineri, profesori, lucrători în administraţie sau oameni de afaceri. Am participat la numeroase evenimente organizate de reprezentanţii acestei etnii, le-am vizitat familiile, am participat la nunţi sau la obiceiuri tradiţionale şi mă mândresc că mi i-am făcut prieteni. Cu mulţi dintre dânşii împărtăşesc pasiunea mea de o viaţă, dragostea pentru cai. Ziua de 13 decembrie este recunoscută prin Legea nr. 453 din 2006, ca Ziua etniei tătare din România şi marchează un eveniment de excepţie pentru tătarii de pretutindeni. Cu această ocazie - Ziua etniei tătare din România -, adresez membrilor acestei comunităţi un salut călduros de sănătate şi de împliniri, ca o expresie a celei mai înalte consideraţii! Vă mulţumesc pentru atenţie.

Florin Iordache Vă mulţumesc, domnule coleg. Am încheiat aici. Pauză, până la ora 12,00, când va începe şedinţa de vot final.