Carmen-Ileana Mihălcescu În continuare, la punctul 2 al ordinii de zi, avem înscrisă dezbaterea moţiunii simple iniţiate de 66 de deputaţi. În temeiul art. 190 din Regulament, întreb dacă vreunul dintre semnatari îşi retrage adeziunea la această moţiune? Nu este nimeni. Pentru dezbaterea moţiunii, Biroul permanent şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare vă propun următoarele. Moţiunea simplă va fi citită de unul dintre semnatari; Guvernului i se rezervă 50 de minute pe care le utilizează la începutul şi la încheierea dezbaterilor; pentru dezbateri, luându-se în calcul câte 10 secunde pentru fiecare deputat, timpul maxim alocat grupurilor parlamentare, precum şi deputaţilor neafiliaţi se prezintă astfel: Grupul parlamentar al PSD - 25 de minute; PNL - 11 minute; USR - 5 minute; UDMR - 4 minute; ALDE - 3 minute; PMP - două minute; minorităţile naţionale - 3 minute şi deputaţii neafiliaţi - 3 minute. Aceasta înseamnă un total de 56 de minute. Dacă nu sunt obiecţii, vă rog să pregătiţi cartelele de vot, pentru că supun votului propunerile prezentate. Să înceapă votul. Propunerile au fost adoptate cu 126 de voturi pentru şi doi colegi fără opţiune. Înainte de a trece la prezentarea moţiunii, îi rog pe lideri să-mi prezinte şi lista cu numele deputaţilor înscrişi la dezbateri. A venit şi UDMR. Şi minorităţile nu participă. Doamnă Turcan? Sunt aceiaşi. Eu îi am deja aici.
Carmen-Ileana Mihălcescu Domnule deputat, Vă rog să citiţi textul moţiunii simple. Vă mulţumesc.
Pavel Popescu Vă mulţumesc. Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Am putea rezuma prestaţia subordonaţilor ministrului afacerilor interne, doamna Carmen Dan, în data de 10 august, cu următoarele patru afirmaţii incontestabile. Să repetăm, pentru a înţelege toţi cumulul de ilegalităţi: Într-o ţară normală, în care funcţionează răspunderea politică şi morală, această moţiune se încheia aici, acum, iar ministrul de interne, fără să mai aştepte un vot de blam din partea fiecărui parlamentar din această sală, ar fi plecat acasă, în intimitatea propriilor prize. Pentru că ar fi imposibil să avem un asemenea lanţ de erori, care denotă deja premeditare, fără să avem şi o răspundere managerială. Cum să loveşti în cap cetăţeni nevinovaţi, fără ca nimeni să te poată recunoaşte, pentru că ai avut grijă să îţi acoperi numărul de identificare de pe cască cu binecuvântarea şefilor? Cum să foloseşti gaze iritante la câţiva centimetri de faţa unor femei căzute? Cum să ataci fără discernământ turişti care nu aveau nicio legătură cu protestul din Piaţa Victoriei? Pentru toate aceste întrebări avem un singur răspuns: din răzbunare împotriva contestatarilor şi opozanţilor. La ordin politic. Cu speranţa că românii "se vor învăţa minte", vor fi speriaţi, pentru că aşa se practică în toate regimurile totalitare. Să nu ne mire, aşadar, că nu vedem nicio urmă de remuşcare, de vinovăţie şi nicio intenţie de a demisiona de la vârful Ministerului Afacerilor Interne. Demisia e o noţiune care a dispărut din PSD odată cu ultima condamnare a domnului Liviu Dragnea. Dacă el nu a demisionat atunci, pentru o faptă care viza totuşi drepturile unor copii săraci, de ce ar demisiona oricine altcineva, indiferent de culpă?! Domnul Daea a făcut o comparaţie catastrofală cu Holocaustul şi a refuzat să plece. Doamna Dăncilă a generat o harababură în diplomaţia românească şi ne-a făcut de râs pe oriunde a ajuns, dar a refuzat să plece. Ministrul apărării a făcut un serviciu Rusiei, printr-o gafă monumentală, istorică. A refuzat şi el să plece. Doamna Carmen Dan a angajat o echipă de turişti ecumenici care să-i asigure protecţia informativă, dar care i-a pus microfoane în priză ca să o salveze de statul paralel, şi a refuzat să demisioneze. Cum să mai sperăm, aşadar, la o demisie, pentru 10 august, de la un Cabinet care a anulat noţiunea de responsabilitate morală? În al doilea rând, cum să mai sperăm la o demisie, când miza evidentă a celor din PSD este muşamalizarea oricărei discuţii despre protestul din 10 august şi este, de fapt, promovarea tuturor celor implicaţi în această represiune? Şi amintesc doar trei aspecte în acest sens. Numirile de la conducerea Jandarmeriei. Este primul aspect. Nu doar că şefii Jandarmeriei nu au făcut un pas în spate după acţiunea din 10 august, ci unii chiar au fost avansaţi. Sebastian Cucoş, fostul şef căruia i-a expirat mandatul, a fost numit, prin decizie a ministrului de interne, adjunct al actualului şef al Jandarmeriei, în aşteptarea unei decizii CSAT. Laurenţiu Cazan, cel care a coordonat acţiunile jandarmilor care au intervenit în Piaţa Victoriei, a fost împuternicit să preia şefia Jandarmeriei Bucureşti. Fuga de Parlament, în general, şi de Comisia pentru apărare, în special de Comisia pentru apărare. Este al doilea aspect. PSD a refuzat convocarea unei sesiuni extraordinare pentru dezbaterea evenimentelor din 10 august, a refuzat convocarea premierului pe acelaşi subiect, a lăsat fără cvorum Comisia pentru apărare de la Senat, când trebuia audiată Speranţa Cliseru şi, iniţial, au lăsat Comisia pentru apărare de la Camera Deputaţilor fără cvorum. Peste o săptămână, doamna Carmen Dan s-a prezentat fără să fie anunţată, pretinzând că nu a fost invitată, deşi fusese invitată, şi cerând ca discuţiile să fie secretizate în baza unui raport clasificat, deşi întrebările parlamentarilor vizau exclusiv elemente de interes public, nu informaţii clasificate. Şi al treilea aspect îl reprezintă raportul asupra evenimentelor din 10 august, care a fost ascuns timp de două săptămâni. Deşi doamna Carmen Dan a afirmat pe data de 21 august că a venit în faţa comisiei ca să aducă raportul secret, parlamentarii nu au avut acces la acesta timp de două săptămâni, de 14 zile. În al treilea rând, cum să aşteptăm o demisie, când intimidarea protestatarilor pare să fi fost obiectivul PSD încă din primul moment, când îi vezi pe unii mândri de reprimare, când toţi se grăbesc să laude acţiunea jandarmilor prin televiziuni? "Nu am nimic să îmi reproşez", a spus Carmen Dan după intervenţia jandarmilor. "Am făcut tot ceea ce trebuia să facă un ministru de interne responsabil", a mai adăugat ea. Prin vocea lui Călin Popescu-Tăriceanu, cei de la ALDE s-au poziţionat tot de partea forţelor represive: "Vreau să transmit un mesaj de suport pentru Jandarmerie şi Poliţie. Îmi exprim dezamăgirea faţă de reacţia unor lideri politici care au criticat public aceste instituţii ale statului pentru intervenţia lor". Este domnul Călin Popescu-Tăriceanu. Protectorul lui Carmen Dan şi cel care a pus-o în funcţia de ministru, Liviu Dragnea, care lipseşte astăzi de aici, a declarat şi el fără echivoc: "Jandarmeria a acţionat corect pe 10 august". Dar ce o să faceţi, dragi iubitori de gaze şi de pumni, când protestele din România vor fi condamnate în discursul preşedintelui Comisiei Europene, aşa cum a declarat chiar un lider din mijlocul vostru, un lider PSD, Gabriela Firea? Veţi continua şi atunci să serviţi structurile militare mai mult decât pe cetăţeni? Veţi rămâne în admiraţia bastoanelor de cauciuc şi în negarea libertăţilor cetăţeneşti? Şi pentru că tot vă luptaţi zilnic cu statul paralel, indicii cu privire la încălcarea drepturilor şi libertăţilor, atât în data de 10 august, cât şi după aceea, continuă să apară şi astăzi. Din declaraţiile făcute tot de Gabriela Firea rezultă că ministrul Carmen Dan a acţionat în cel mai discreţionar mod cu putinţă, prin prezentarea unor conversaţii private dintre prefectul Capitalei şi un secretar de stat, pe o anumită reţea socială, invocând numele unui senator de Bucureşti. Tot primarul Capitalei a spus că a fost avertizată de doamna ministru, în urmă cu un an, cu privire la uşurinţa cu care pot fi interceptate conversaţiile private pe o anumită reţea socială, pe care fiecare om din această sală o foloseşte. Dacă se dovedesc a fi reale, aceste acuzaţii de spionaj, făcute la adresa unui ministru de interne, sunt specifice unui stat poliţienesc, în care ameninţarea şi şantajul iau locul pârghiilor instituţionale legale. Poate că tot pe linie informativă, sau mai degrabă dezinformativă, se înscriu şi acţiunile stânjenitoare de manipulare a opiniei publice. Aceste acţiuni au fost făcute cu intenţia de a influenţa desfăşurarea protestului şi percepţia despre acesta: "Au fost aruncate pungi cu excremente, cu urină, pietre, bucăţi rupte din carosabil, au lovit nu doar jandarmi, ci şi persoane prezente la adunarea publică", a spus chiar purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei pe data de 10 august. Ce să mai spunem despre glasul tremurat cu care acelaşi purtător de cuvânt anunţa, a doua zi după proteste, că o tânără de la Jandarmerie se află în risc major, deşi la acel moment starea ei era stabilă şi cunoscută de toţi?! România este un stat care a revenit, după o dictatură lungă şi sângeroasă, în rândul ţărilor democratice şi liberale. Avem experienţe triste ale reprimării manifestărilor publice atât înainte de 1989, dar, din păcate, am trăit momente grave - mineriadele - şi după Revoluţia din decembrie. În aceste condiţii, având în vedere proximitatea istorică a unor astfel de traume, este esenţial pentru structurile de ordine publică să facă din dreptul la opinie şi protest al fiecărui cetăţean principii indiscutabile într-un stat de drept, principii ce sunt garantate de Constituţie, dar şi de tratatele internaţionale privind drepturile omului, la care România este parte. Niciun român nu poate deveni victimă sau victimă colaterală a unor represiuni violente, indiferent de justificarea pe care dumneavoastră o aduceţi. Din păcate, nu asta s-a întâmplat la protestul Diasporei din 10 august. Dimpotrivă. Sunt, de altfel, câteva lucruri care trădează lipsa de logică, de legalitate şi poate chiar o premeditare a violenţelor din 10 august. Primul mare mister este de ce nu a convocat ministrul Carmen Dan Centrul Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică, deşi acest organism există tocmai pentru situaţii speciale şi de criză? Având în vedere faptul că existau dinainte informaţii cu privire la posibile violenţe, întrunirea acestui centru de decizie era necesară cu atât mai mult cu cât asta implică şi colaborarea cu preşedintele, prim-ministrul şi cu CSAT. Al doilea mare mister este în ce condiţii legale a avut loc intervenţia în piaţă, în contextul în care explicaţiile celor implicaţi se bat cap în cap şi se exclud reciproc. De exemplu, din raportul prezentat de doamna Carmen Dan am aflat că prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, a fost în Piaţa Victoriei de la ora 16,00 chiar. Am aflat apoi de la Speranţa Cliseru că ea nu a fost în niciun moment prezentă în piaţă, în aceeaşi dată, pe 10 august. Aceleaşi bâlbe instituţionale şi când vine vorba de ora emiterii ordinului de evacuare. Avem varianta lui Carmen Dan, varianta Speranţei Cliseru şi varianta Jandarmeriei. Care dintre ele este cea corectă? Au apărut, practic, două grupuri care îşi pasează responsabilitatea pentru evenimentele din 10 august, şi nu le puteţi nega. Avem, pe de o parte, grupul Dan-Dragnea-Jandarmerie, iar pe de altă parte avem primarul şi prefectul Capitalei, care dezmint afirmaţiile acestora. Din nou, vedem cum Liviu Dragnea o sprijină pe Carmen Dan, în ciuda unor acuze destul de grave care vin chiar din interiorul partidului, din interiorul dumneavoastră, prin intermediul Gabrielei Firea, dar şi din partea multora care au avut un rol instituţional legat de evenimentele din 10 august. Avem de-a face cu un monopol asupra structurilor subordonate Ministerului Afacerilor Interne şi cu un monopol asupra adevărului. Acest monopol este exercitat de dumneavoastră, doamnă Carmen Dan, şi de Liviu Dragnea. (Vociferări.) Al treilea mare mister este lipsa oricărei măsuri preventive împotriva grupurilor violente care se apropiau de piaţă. În loc să fie identificaţi, izolaţi şi evacuaţi cei care făceau parte din aceste grupuri, forţele de ordine au recurs la folosirea generalizată a violenţei, împotriva tuturor protestatarilor paşnici. Dacă este să dăm crezare afirmaţiilor făcute de viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, aflăm că nu a existat un centru efectiv de comandă pentru coordonarea operaţiunilor. Tot el a declarat, implauzibil, că în ziua protestelor cei chemaţi să gestioneze situaţia primeau informaţii de pe Facebook, ceea ce contrazice, din nou, informaţiile prezentate de dumneavoastră, doamnă ministru. Stimaţi colegi, Vă rugăm să sprijiniţi această moţiune simplă, prin care cerem demiterea de urgenţă a ministrului Carmen Dan. Încă din primele zile de mandat, actuala guvernare PSD-ALDE a afectat imaginea României în rândul partenerilor externi, iar ministrul Carmen Dan s-a asigurat că nu se abate de la această politică. Inclusiv cetăţeni străini au fost agresaţi de către forţele de ordine. Vă aduc aminte că patru turişti israelieni au fost scoşi din taxi şi bătuţi de jandarmi, chiar dacă aceştia au explicat că nu participă şi nu au participat la protestele din Piaţa Victoriei. Aceştia s-au legitimat, insistând că nu participă la aceste proteste. Pe cale de consecinţă, Ambasada Israelului în România a anunţat că va depune plângeri penale pe numele agresorilor. Chiar aşa, doamnă ministru, dumneavoastră aţi putea să vă asumaţi răspunderea... (Vociferări.) Vă spun mai tare, pentru că vor să asculte şi colegii. Doamnă ministru, dumneavoastră aţi putea să vă asumaţi răspunderea pentru faptul că aţi stricat imaginea României în plan internaţional, prin toate aceste acţiuni? Imagini şi filmări de la suprimarea protestelor de pe 10 august au fost prezentate în toată presa internaţională. Şi am să vă dau câteva exemple. "Poliţia a tras cu gaze lacrimogene, în timp ce românii se mobilizează împotriva Guvernului", a scris Agenţia Reuters. "Revoltă în România. Haos pe străzile din Bucureşti, unde poliţia a folosit gaze lacrimogene şi un tun cu apă"- "Daily Express". "România - gaze lacrimogene şi tun cu apă pentru dispersarea demonstraţiei expatriaţilor" - "Liberation". "Mii pe străzile Bucureştiului, diaspora românească împotriva corupţiei" - "La Repubblica". "Înregistrări video, postate pe reţelele de socializare, arată poliţia bătând protestatari nonviolenţi care ţineau mâinile sus" - "The Guardian". Mai mult, poliţia americană nu a acţionat niciodată aşa în cazul unor proteste paşnice. Şi haideţi să vă spun ce spune "Washington Post", o publicaţie americană. "Forţele poliţiei au organizat atacuri cu tunuri de apă, gaze lacrimogene şi bastoane, lovind violent pe protestatarii paşnici, pe jurnalişti şi chiar pe mai mulţi cetăţeni israelieni". Aceasta este declaraţia de la un ziar de circulaţie internaţională, unul dintre cele mai importante ziare a unui partener strategic al României. Reiterez, vă asumaţi răspunderea pentru imaginea creată în plan internaţional? Acţiunile Jandarmeriei aflate în subordinea ministrului Carmen Dan au fost condamnate ferm şi de cancelarul austriac, care a spus că aşteaptă clarificarea totală a acestor fapte, după ce inclusiv un cameraman din Austria a fost bătut de jandarmi cu bastoanele. "Violenţa nu poate fi niciodată o soluţie în politică", a afirmat şi Comisia Europeană. Ca să nu mai spunem că doamna Carmen Dan a comis nenumărate gafe, nedemne de un ministru care are în subordine instituţii precum Poliţia Română, Jandarmeria, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, structuri esenţiale pentru asigurarea ordinii publice, care în prezent sunt afectate de prestaţia ei. Merită punctat, din nou, episodul stânjenitor "microfonul", în care Carmen Dan a compromis imaginea ministerului. Ministrul a generat atunci o isterie generală în presă şi în minister, pe fondul unor bănuieli personale legate de acţiuni de spionaj asupra sa. În loc să anunţe Direcţia Generală de Protecţie Internă, instituţie abilitată să se ocupe de astfel de cazuri, doamna ministru a ales să se plângă presei şi a compromis astfel o anchetă care ar fi trebuit demarată. În joc nu erau nici atunci şi nu sunt nici astăzi mizele personale ale doamnei Dan, ci interese de siguranţă naţională, de securitate şi de prestigiu ale instituţiei pe care ea o reprezintă. Din perspectiva Partidului Naţional Liberal, demisia ministrului Carmen Dan, care a coordonat de facto intervenţia de pe 10 august şi a întregii conduceri a Jandarmeriei, este o prioritate de siguranţă naţională. Aceşti oameni au dovedit că nu vor şi nu sunt capabili să asigure ordinea şi să respecte legea, inclusiv o serie de documente esenţiale, cum ar fi Strategia Naţională de Apărare a Ţării, în care se subliniază că garantarea siguranţei cetăţenilor reprezintă un interes naţional de securitate. Reiterez, garantarea siguranţei cetăţenilor reprezintă un interes naţional de securitate. Şi atunci ne întoarcem la 10 august, unde zeci de mii de protestatari paşnici au fost loviţi şi atacaţi cu gaze lacrimogene din cauza unui grup provocator care nu a putut fi identificat şi izolat ore în şir. Şi nu ne putem gândi la premeditare, amintindu-ne că, recent, Liviu Dragnea şi Carmen Dan voiau să ofere Jandarmeriei atribuţii de cercetare penală, dar şi pază şi protecţie pentru demnitari? Ba da, ne putem gândi la premeditare. Stimaţi colegi, Nu este permis şi generaţiei noastre să accepte încă o mineriadă fără ca vinovaţii responsabili pentru ea să plătească. Nu trebuie să mai tolerăm niciodată imaginea cetăţenilor români nevinovaţi, paşnici, loviţi peste cap cu bastoane de cauciuc. Nu aceasta este ţara pe care am ales să o construim la Revoluţia din 1989. Fiecare lovitură ilegală din 10 august a fost una peste obrazul democraţiei româneşti, iar cei vinovaţi trebuie să plătească. Carmen Dan trebuie să plece astăzi din fruntea Ministerului Afacerilor Interne. Doamnă Carmen Dan, trebuie să plecaţi astăzi din fruntea acestui minister! (Aplauze.)
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc. În continuare, o invit la tribună pe doamna ministru Carmen Dan. Doamnă ministru, aveţi cuvântul, vă rog.
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc şi eu. Înainte de a începe dezbaterile, daţi-mi voie să vă reamintesc prevederile art. 191 din Regulament, potrivit cărora la moţiunile simple prezentate nu pot fi propuse amendamente. Începem dezbaterile. Doamna deputat Raluca Turcan.
Raluca Turcan Doamnă ministru de interne, Dragi colegi, Am urmărit cu maximă atenţie intervenţia doamnei ministru Carmen Dan şi trebuie să recunosc că îmi pare rău - deopotrivă pentru că de la acest microfon s-au spus minciuni şi doi - pentru că, din nefericire... (Vociferări.) ... un ministru de interne, doamnă, după ce sute de oameni au fost bătuţi - femei, copii, vârstnici -, după ce milioane de români au fost dezamăgiţi, după ce sute de români încă mai sunt sub tratament, o doamnă ministru de interne oferă, de la tribuna Parlamentului, mult tupeu, aroganţă, pizmă, afundându-se în minciună. (Vociferări.) Şi vreau să vă spun un lucru, doamnă ministru de interne. Şi v-o spun cu maximă responsabilitate. În urma discursului de astăzi v-aţi afundat. V-aţi afundat tot mai mult în minciună. Şi veţi fi trasă la fund, deopotrivă, de colegii dumneavoastră de partid, pentru că puneţi întreaga responsabilitate pe umerii prefectului şi, în acelaşi timp, de angajaţi din instituţia pe care o conduceţi, cu toate că aţi încercat să-i cumpăraţi prin promovare, prin funcţii în plus, fără să sancţionaţi adevăraţii responsabili. Aveţi pe mâini sângele oamenilor gazaţi şi loviţi în data de 10 august, în Piaţa Victoriei. Un om a murit. De la acest microfon, m-aş fi aşteptat să văd o minimă compasiune, o minimă înţelegere şi o minimă asumare a răspunderii. Şi să spuneţi deschis şi sincer de ce, doamnă ministru de interne, protestatarii paşnici care au fost bătuţi trebuiau să se retragă atunci când vedeau că vin spre ei jandarmi înarmaţi. De ce? Este o întrebare atât de simplă. Doar pentru că doreaţi să dispersaţi mulţimea din Piaţa Victoriei, care a primit gaze lacrimogene în faţă, începând cu ora 16.30? Sunt sute de mărturii care vorbesc despre lucrul acesta. Niciun răspuns convingător! Şi nu puteţi convinge, pentru că pe 10 august, doamnă ministru, v-aţi aflat la pupitrul de comandă al celei mai grave forme de reprimare a drepturilor cetăţeneşti de după mineriadele din 1990. Şi pentru acest lucru, şi pentru acţiunile ulterioare prin care încercaţi să îngreunaţi ancheta, dumneavoastră, doamnă ministru, veţi plăti. Există toate argumentele să afirmăm că pe 10 august a fost o acţiune premeditată, atent planificată, comandată de dumneavoastră şi de şeful de partid, domnul Liviu Dragnea, coordonată chiar de dumneavoastră, din instituţia Ministerului Afacerilor Interne, şi pusă în aplicare prin fideli ai dumneavoastră, din Ministerul Afacerilor Interne. În plan european, prejudiciile sunt greu de cuantificat. Pentru că, pentru orice om raţional din ţară sau din străinătate, 16,30 nu este 20,00 şi 20,00 nu este 24,00. Şi gazele în ochii oamenilor nevinovaţi sunt o realitate. Şi bastoanele pe spatele oamenilor cu mâinile ridicate sunt o realitate. Şi pentru asta chiar nimeni nu plăteşte în această ţară? Aţi preluat discursul şefului dumneavoastră de partid, cu facţiunile paramilitare care voiau să dea jos Guvernul. Nu vă daţi seama că aţi ajuns să aveţi halucinaţii de la tribuna Parlamentului? Şi rostogoliţi mesaje prin televiziunile care vă multiplică toate obsesiile bolnăvicioase ale şefului de partid. Toată instituţia Ministerului Afacerilor Interne cunoaşte "reţeaua infracţională de la Teleorman". Şi mă refer la un citat dintr-un raport al Ministerului de Interne, din anul 2011. Problema este că reţeaua infracţională de la Teleorman a ajuns acum să căpuşeze Ministerul Afacerilor Interne, alături de tot clanul din Teleorman. Sunt deja enorm de multe semnale de încălcări ale legii. Sunt semnalate de colegii dumneavoastră de partid, cât şi de personal din Ministerul Afacerilor Interne. Şi aţi cauzat prejudicii de imagine uriaşe. S-a ajuns ca o instituţie care este pentru onoare şi legalitate să funcţioneze în favoarea unei agende a infractorilor interesaţi de albirea dosarelor, de ştergerea urmelor şi de reprimarea drepturilor cetăţeneşti. Aceasta este ţara pe care aţi ajuns să o aveţi la doi ani de la guvernare! Aceste dovezi, doamnă ministru, nu vor putea fi ascunse, pentru că nu veţi putea clasifica la nesfârşit informaţii care nu pot fi clasificate. Tot omul merită să ştie cine sunt cei care au generat violenţe împotriva jandarmilor. Or fi oare cei din clanurile interlope, care erau cu Liviu Dragnea la Parchet? Poate de aceea acestea sunt informaţii clasificate. Dar nu-i nimic, vor ieşi la iveală. Adresez invitaţia tuturor colegilor din Parlament, inclusiv din majoritatea parlamentară - dacă aveţi o minimă îndoială că s-a greşit, dacă aveţi o minimă suspiciune că prin această instituţie au fost abuzaţi oameni nevinovaţi, atunci votaţi această moţiune, care este de fapt un semnal, un semnal politic pentru un ministru care s-a pus în subordinea unui şef de partid care urmăreşte agenda infractorilor. Şi sutele de răniţi din Piaţa Victoriei, milioanele de români din ţară şi din străinătate aşteaptă un răspuns şi o acţiune fermă din partea Parlamentului României, că doriţi ca prin această instituţie adevărul să fie spus şi cei vinovaţi să plătească. (Aplauze.)
Carmen-Ileana Mihălcescu Domnul deputat Eugen Bejinariu are cuvântul, în continuare. Vă rog. (Vociferări. Rumoare.)
Eugen Bejinariu Mulţumesc. Doamnă ministru, Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi deputaţi, Stimaţi invitaţi, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat a analizat cu atenţie textul moţiunii şi îşi exprimă dezaprobarea cu privire la conţinutul acesteia, conţinut care abundă de afirmaţii inexacte, de neadevăruri, de exprimări ofensatoare şi de speculaţii. Totodată, ceea ce constatăm împreună este faptul că prin conţinutul său moţiunea invită parlamentarii la a se substitui instanţelor de judecată şi a stabili aici, în cadrul Parlamentului, responsabilităţi şi vinovăţii cu privire la eventualele abateri săvârşite în cursul evenimentelor din 10 august 2018. În timp ce opoziţia are libertatea şi rolul de a semnala şi a amenda politic activitatea Guvernului, inclusiv prin depunerea de moţiuni, respingem cu tărie speculaţiile transformate în certitudini şi acuzaţiile formulate în necunoştinţă de cauză. Este absolut regretabil faptul că cetăţeni paşnici au fost afectaţi de acţiuni îndreptate împotriva unor participanţi violenţi la proteste. Dar reafirmăm în mod categoric că instituţiile implicate în asigurarea ordinii şi liniştii publice au acţionat, în ansamblu, corect şi legal. Eventualele acţiuni abuzive sau abateri de la norme şi lege vor fi identificate în cadrul cercetării penale pe care o efectuează Parchetul General şi vor fi sancţionate. Acestea însă nu pot aparţine ministrului afacerilor interne sau prefectului Capitalei. În textul moţiunii se invocă, dincolo de numele ministrului afacerilor interne şi al prefectului Capitalei, numele unor alţi lideri politici ai coaliţiei de guvernare. Neîndoielnic că preşedintele Camerei Deputaţilor, preşedintele Senatului şi primarul Capitalei au rol important în arhitectura politică a statului român, dar nu au niciun fel de implicare şi responsabilităţi cu privire la aceste evenimente. Iar numele acestora nu îşi au rostul în pledoaria dumneavoastră. Aşteptăm şi noi, cu acelaşi interes, la fel ca opinia publică, să fie identificaţi vinovaţii incidentelor violente din 10 august, de orice parte s-ar afla aceştia. Aşteptăm ca la finalizarea dosarului aflat acum în cercetare să aflăm cine au fost cei care au instigat la ură şi violenţă, înaintea manifestării; cine a premeditat desfăşurătorul violent al serii de 10 august; cine au fost agitatorii, cine au fost manifestanţii agresivi care au aruncat cu pietre în forţele de ordine; cine erau cei care au aruncat cocktail-uri Molotov în jandarmi; cine au fost cei care au escaladat gardul de la clădirea Guvernului României, încă de la ora 16,00, dând astfel tonul unui comportament diferit faţă de cel al protestelor precedente; cine i-a chemat pe huligani; cine i-a plătit; cine erau aceştia; cine erau cei care au incendiat străzile Bucureştiului; şi, desigur, cine dintre reprezentanţii autorităţilor a acţionat abuziv; cine dintre reprezentanţii statului au încălcat legea şi în ce fel. Până când nu vom avea răspunsul la toate aceste întrebări, nu putem vorbi despre vinovăţii. Parlamentul României nu poate fi instanţă judecătorească şi nu poate da sentinţe de responsabilitate sau vinovăţie. Nu are nimeni dreptul să facă acest lucru, cu atât mai puţin Parlamentul României. Opinia publică are dreptul la păreri de orice fel, liber exprimate; are dreptul la judecăţi emoţionale, la convingeri bazate pe propriile observaţii sau experienţe. Oamenii din Piaţă sau cei din faţa televizoarelor au dreptul la propriile concluzii, indiferent de caracterul subiectiv, speculativ, al acestora; de faptul că ele coincid sau nu cu cele oficiale. Dar noi, ca reprezentanţi ai forului legiuitor, nu avem dreptul la evaluări trunchiate. Nu, noi nu avem dreptul de a eluda concluziile care derivă din lege, respectiv din cercetarea legală, completă şi complexă a evenimentelor. Textul moţiunii discutate astăzi este o nuvelă lipsită de inspiraţie, în care sunt înseilate interpretări ale faptelor, indignări deplasate, selecţie de titluri din unele publicaţii şi întrebări la care autorităţile au oferit deja răspuns public. Totodată, conţinutul moţiunii reprezintă o extensie a campaniei de cultivare a discursului urii, pe care partidele din opoziţie l-au iniţiat şi l-au stimulat până la cote nepermise. În privinţa celor patru puncte concrete, tehnice, pe care le invocă opoziţia, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat reiterează răspunsurile aşa cum au fost deja formulate de autorităţi, şi chiar astăzi doamna ministru v-a răspuns aici, şi transmise opiniei publice, aşa cum au fost oferite prin participarea ministrului de interne la audieri, în cadrul Comisiei pentru apărare a Camerei Deputaţilor. Parlamentarii opoziţiei care sunt membri ai acestei comisii îşi puteau informa colegii cu privire la faptul că ministrul de interne a răspuns tuturor acestor întrebări şi, mai mult decât atât, toate amănuntele au fost puse la dispoziţie prin raportul transmis la comisie, aproximativ acum două săptămâni. 1. Cu privire la indicativul căştilor de protecţie, pe care le-au purtat jandarmii aflaţi în dispozitiv la data de 10 august. Ministrul de interne a precizat şi astăzi, şi în cadrul audierilor desfăşurate în cadrul Comisiei pentru apărare, şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor responsabile au confirmat public faptul că nu s-a încălcat Regulamentul, iar lipsa indicativului sau un indicativ diferit pe casca de protecţie nu împietează cu nimic asupra identificării precise a fiecărui jandarm. Aşteptăm ca rezultatele anchetei aflate în desfăşurare să indice neechivoc dacă în această privinţă există vreun fel de încălcare a legii, a regulamentului sau dacă a existat vreun fel de premeditare. 2. Cu privire la acuzaţia privind utilizarea de către jandarmi a unor practici de intervenţie interzise. Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat reiterează că deciziile autorităţilor responsabile şi ordinele trasate în dispozitiv au fost conforme cu legea şi practicile europene şi internaţionale. Dacă au existat abateri punctuale sau acolo unde, prin acţiune individuală, vreun reprezentant al autorităţii statului a încălcat legea, instanţa va decide şi cei responsabili vor plăti pentru propriile fapte. Ancheta aflată în desfăşurare la Parchet va lămuri toate aceste aspecte care includ atât deciziile şi intervenţia autorităţilor, cât şi responsabilitatea manifestanţilor agresivi care au comis acte de violenţă, a celor care au premeditat acţiunile din piaţă, a celor care au instigat şi atacat forţele de ordine, a celor care au instaurat haos pe străzile Bucureştiului. Este regretabil că protestatari paşnici, obişnuiţi ai manifestărilor din Piaţa Victoriei în ultimii ani, au fost afectaţi de consecinţe ale intervenţiei jandarmilor. Este totodată regretabil că manifestanţii paşnici nu au sesizat la timp faptul că sunt folosiţi ca scuturi de către huliganii provocatori, tocmai pentru ca aceştia să nu fie izolaţi şi uşor de extras. Au existat manifestanţi paşnici atinşi de efectul gazelor lacrimogene. Au existat manifestanţi paşnici care au încercat să prevină escaladarea violenţelor, transformându-se ei înşişi în scuturi umane, pentru a-i proteja pe jandarmii loviţi, şi din această cauză au fost atinşi de lovituri barbare ale protestatarilor violenţi. Evident că nu împotriva celor ce manifestau paşnic a fost îndreptată intervenţia jandarmilor, dar huliganii erau amestecaţi abil, profesionist, printre manifestanţii paşnici. Poate că aceştia s-ar fi putut delimita mai devreme, mai decis, şi poate că jandarmii ar fi putut fi mai eficienţi, dar de la lipsa de precauţie sau ezitări în cadrul unor confruntări violente şi până la vinovăţii infracţionale este cale lungă şi nu este menirea Parlamentului să o parcurgă. Jandarmeria a acţionat conform atribuţiilor sale ce prevăd apărarea instituţiilor statului şi restabilirea ordinii publice, folosind mijloace şi metode legale. În privinţa acuzaţilor şi vinovăţiilor concrete aşteptăm să fie identificaţi atât agresorii din rândul protestatarilor, cât şi orice reprezentant al autorităţii statului care a încălcat legea, astfel încât fiecare greşeală individuală să fie sancţionată. 3. În privinţa acuzaţiilor privind abuzul asupra unor protestatari nevinovaţi. Protestatari agresivi au atacat jandarmii trasând, astfel, un teren de luptă între huligani şi forţele de ordine, în timp ce, din păcate, au fost protestatari paşnici care nu s-au delimitat, nu s-au îndepărtat. Au hotărât să rămână în perimetrul acelui spaţiu violent de confruntare, o parte dintre ei poate cu cele mai bune intenţii, sperând că-i domolesc pe cei agresivi, o parte dintre ei poate preluând furia manifestanţilor violenţi. Poate nu şi-au dat seama, poate au dorit să-i apere pe jandarmi. Nu ştim de ce nu s-au îndepărtat la primele semne de violenţă ale unor participanţi care atacau autorităţile statului, mai ales pentru manifestanţii nonviolenţi, dar şi pentru agresori, Jandarmeria a procedat legal, prin somaţii, semnale regulamentare şi avertizări repetate, înainte de intervenţie. Grupul parlamentar al PSD reiterează faptul că este alături de toţi cei afectaţi pe nedrept de evenimentele din acea seară, fie protestatari paşnici sau reprezentanţi ai forţelor de ordine. Respectăm libertatea de exprimare, dreptul oamenilor de a se manifesta paşnic şi menţionăm că în timpul mandatului nostru autorităţile au fost cu mult mai permisive decât în mandatul unor partide aflate acum în opoziţie. Suntem mai deschişi la dialog, explicaţii şi justificări publice, decât sunt reprezentanţii autorităţilor din orice stat european în care s-au înregistrat violenţe împotriva jandarmilor la un miting neautorizat. Opoziţia decupează dintr-un context complex doar excese ale unor jandarmi. Le condamnăm şi noi, dacă au existat. Contextul, însă, trebuie evaluat complet, începând cu cei care s-au organizat pentru agresiuni, cu cei care au instigat şi ameninţat pe Internet, cu protestatarii care au atacat forţele de ordine, cu cei care au premeditat un miting violent. Toate aceste fapte sunt pedepsite de lege, iar forţele de ordine din orice ţară civilizată intervin în aceleaşi condiţii, cu fermitate, în a restabili ordinea publică. Este regretabil că opoziţia nu vede deloc agresorii antrenaţi şi premeditarea violenţelor. 4. În privinţa acuzaţiilor referitoare la ordinul de intervenţie care spune opoziţia că nu ar exista, a dat şi doamna ministru toate explicaţiile, vă spunem şi noi sau vă reamintim, dragi colegi, că pentru intervenţia forţelor de ordine, la protestul din 10 august, a existat o dublă acoperire legală. Pe de o parte, există aprobarea autorităţilor responsabile la informarea comandantului acţiunii din teren. Pe de altă parte, acesta avea oricum, fără nicio altă aprobare, baza legală să intervină pentru restabilirea ordinii publice, în momentul în care se exercitau violenţe asupra forţelor de ordine cărora le era pusă în pericol integritatea fizică. A citat doamna ministru cu ghilimele articolul şi legea, Legea nr. 60/1991, art. 19 alin. (2), căruia nu-i mai dau citire, că l-a citit doamna ministru, vi l-a prezentat. Ceea ce ştim astăzi este că intervenţia forţelor de ordine a respectat legea, că nu impută nimeni protestatarilor paşnici faptul că n-au respectat legea, participând la o manifestare neautorizată. Dar cei care au încălcat legea, atât în privinţa modului de a interveni punctual sau prin agresiuni asupra forţelor de ordine, vor fi identificaţi în cursul anchetei penale şi vor fi sancţionaţi. În ceea ce priveşte restul alegaţiilor din textul moţiunii, ne exprimăm regretul cu privire la faptul că partidele din opoziţie îşi însoţesc neputinţa de a prezenta românilor o alternativă viabilă la Programul de guvernare, cu un arsenal manipulatoriu pe care-l propagă atât la nivel local, cât şi internaţional. Admirăm, de altfel, abilitatea lor de a extrage jumătăţi de adevăr, pe care le îmbracă în exprimări bine ticluite, pentru a genera emoţie şi a-şi consolida sprijinul. Dar credem că această abilitate ar putea fi folosită în scopuri mai bune. Ar servi mai bine cauza românilor şi a României, dacă ar fi utilizate constructiv. Moţiunea invocă unele titluri din presa locală sau internaţională, dar omite să prezinte faptul că titluri similare despre intervenţia eventual brutală în situaţii punctuale au apărut şi în cazul unor manifestaţii ce se desfăşurau în Statele Unite ale Americii, Germania, Anglia, Franţa, Spania sau, mai recent, Grecia. Şi acolo, ca şi în cazul României, participanţii paşnici au fost afectaţi de fermitatea intervenţiilor forţelor de ordine şi acolo s-au demarat anchete care să identifice vinovaţii, de o parte şi de cealaltă a baricadei. Diferenţele nu constau în titlurile articolelor, ci în faptul că în aceste ţări autorităţile sunt mult mai puţin tolerante, intervin mai ferm şi mai extins. Autorităţile din toate aceste ţări şi din orice altă ţară democratică nu permit ocuparea unei intersecţii-cheie dintr-un oraş, prin mitinguri neautorizate, fie acestea şi paşnice, nu permit plasarea unor autovehicule sau corturi, în mod neautorizat, în mijlocul unor intersecţii şi nu permit proferarea de ameninţări, injurii sau agresiuni, la adresa autorităţii statului. În România, democraţia este mai tânără şi, sigur, savurează o libertate de exprimare mai extinsă, iar Partidul Social Democrat este cel care luptă în toate felurile şi cu toate armele permise, în toate privinţele, pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Tot pentru a înţelege felul în care acţionează autorităţile unor state cu zeci de ani de experienţă în gestionarea unor proteste, vă reamintim evaluarea cu privire la acţiunea forţelor de ordine din data de 10 august, exprimată public de către generalul Bertrand Cavallier, fost şef al Jandarmeriei franceze. "Autorităţile statului trebuie să protejeze instituţiile statului, altfel se va isca haos. Acţiunea jandarmeriei a fost una corectă". Modelele şi metodele din alte ţări nu vă ajută pledoaria, stimaţi colegi din opoziţie, nici punctele de vedere ale unor oficiali care ştiu doar o parte a realităţii din stradă. Nu vă ajută nici adevărul complet. Este regretabil că cetăţeni români sau străini, oameni paşnici aflaţi la proteste sau în proximitatea acestora, jandarmi aflaţi la datorie sau alţi participanţi la manifestări au avut de suferit într-un context agresiv, complex şi confuz. Compasionăm şi noi cu oamenii nevinovaţi care au fost afectaţi de manifestări agresive, de o parte şi de alta, dar haideţi să aşteptăm cu toţii identificarea celor vinovaţi şi să-i sancţionăm doar pe aceştia cu legea şi blamul. Să nu condamnăm în mod nedrept România la un alt stigmat. Stimaţi colegi, Grupul parlamentar al PSD reiterează faptul că suntem în toate situaţiile cei mai activi susţinători ai respectării drepturilor omului, suntem susţinători activi ai libertăţii de exprimare. Poate şi de aceea la adresa noastră sunt îndreptate cele mai stridente forme de manifestare a libertăţii de a te adresa public, de a contesta şi dezaproba. Chiar şi aşa, continuăm să apărăm dreptul oamenilor de a protesta şi de a-şi exprima nemulţumirile. Este dreptul opiniei publice să ne judece cu asprime şi să ne evalueze la toate momentele, în raport cu aşteptările pe care le au de la partidul de guvernământ. Este dreptul partidelor de opoziţie să vegheze la felul în care ne îndeplinim promisiunile şi să amendeze orice deviere. Este dreptul partidelor parlamentare de opoziţie să depună moţiuni îndreptate împotriva celor care s-au abătut de la mandatul încredinţat de popor, dar nu aveţi libertatea de a formula acuzaţii mincinoase sub cupola Parlamentului şi nu aveţi dreptul de a "decupa" din realitatea pe care o trăim cauzele unor eventuale disfuncţii, după cum Grupul parlamentar al PSD consideră a fi lipsit de responsabilitate felul în care reprezentanţii opoziţiei încurajează şi practică discursuri care instigă la ură în societate. Ura creează monştri, modifică atitudini şi comportamente, otrăveşte climatul social şi transformă în timp mentalitatea. În multe din ţările europene, în Germania, Danemarca, Franţa, Olanda, precum şi în alte ţări dezvoltate, există legi care pedepsesc discursul urii. Aceste legi sunt menite a proteja atât demnitatea umană, cât şi ordinea publică. Societăţile democratice, democraţiile liberale, aşa cum este şi îşi doreşte să rămână România, în timp ce păstrează cu grijă libertatea de exprimare, limitează discursul care instigă la ură, tocmai pentru a se proteja de promovarea unor forme de exprimare, idei sau comportamente care îi pot afecta buna funcţionare. Vă invit, dragi colegi din opoziţie, să daţi dovadă de mai multă responsabilitate în felul în care purtaţi bătălia de idei cu adversarii politici. Un studiu cu privire la discursul care instigă la ură în societate a fost realizat în România de către Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. În anul 2014, încă de acum patru ani, conţinutul acestui studiu ne avertiza cu privire la faptul că: "Discursul care instigă la ură creează un teren ostil, dezbaterii critice şi nuanţate a unor politici publici. Toţi membrii societăţii au de suferit". "Nu în ultimul rând - precizează acelaşi studiu - discursul care instigă la ură creşte şansele violenţei politice şi ale violenţei împotriva unor membri ai săi". Aşa s-a întâmplat şi pe 10 august, aşa se întâmplă şi în Parlamentul României. Societatea este scindată din cauza urii, şi nu pentru apartenenţa la valori sau demersuri constructive, astfel încât violenţa, nu numai cea de limbaj...
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă rog să încheiaţi, domnule deputat.
Eugen Bejinariu ...escaladează în toate formele, de toate părţile. Stimaţi colegi, Nu vom putea evita sau vindeca traumele societăţii dacă nu dăm dovadă de responsabilitate în felul în care ne adresăm şi ne comportăm în public şi în raport cu publicul. Legea este reperul minim obligatoriu pe care trebuie să-l respectăm cu toţii. La lege se adaugă norme de comportament, reguli de conduită socială şi valori aspiraţionale...
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă rog să încheiaţi, domnule deputat. Timpul a expirat.
Eugen Bejinariu ... pe care le clamăm toţi, dar pe care le respectă foarte puţini. Reprezentanţii politici ai coaliţiei nu vor vota această moţiune, această nuvelă prezentată în faţă Parlamentului. (Aplauze.)
Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc frumos. Domnul deputat Tudor Rareş Pop. Vă rog.
Tudor Rareş Pop Apropo de responsabilitate... Stimaţi colegi, Doamnă Carmen Dan, Astăzi se împlineşte o lună şi o zi de la represiunea din data de 10 august şi, deşi degetul a rămas blocat pe sonerie, uşa rămâne închisă. Ai zice că nu este nimeni la Ministerul de Interne, că doamna Carmen Dan se află aici dintr-o eroare pur materială. Ai zice că 10 august mai degrabă n-a fost. Şi, totuşi, a fost. A fost, dragi colegi, a fost o represiune pe care acum încercaţi cu disperare să o ascundeţi, să vă ascundeţi, doamnă Carmen Dan. Încercaţi să vă ascundeţi după butaforiile domnului Dragnea, după minciunile şi bâlbâielile Jandarmeriei, după chemările la violenţă ale unor oameni politici din PSD, precum Lia Olguţa Vasilescu, Paul Stănescu şi Cătălin Rădulescu. Încercaţi să vă ascundeţi sub mângâierea părintească a domnului Tăriceanu, sub lecţiile de semantică pe care ni le ţine aici, în plen, cu generozitate perfidă, domnul Vosganian, sub vânătăile Ştefaniei, fata pe care aţi folosit-o pe post de momeală, diversiune şi justificare a violenţelor. Vă mai ascundeţi şi în spatele unei majorităţi care nu permite Parlamentului României să o audieze pe doamna prim-ministru, în timp ce aceasta este chemată în Parlamentul European să dea explicaţii pentru data de 10 august. La final, mai încercaţi să vă ascundeţi în spatele unui raport secretizat tot de dumneavoastră. Stimaţi colegi, Dacă în februarie 2017 aveam un elefant în Cameră, ei bine, acum avem un elefant în cireş. Un elefant fricos, laş, complice, iresponsabil şi, în acelaşi timp, un elefant abuziv, cu aere totalitare, dispreţuitor şi răzbunător pe proprii cetăţeni. Peste toate, însă, un elefant al naibii de vizibil, unul care se vede de pe lună, de la nivelul unui simplu cetăţean, până la nivelul procurorilor militari. Doamnă ministru, Aţi secretizat tot ce aţi prins, tot ce s-a putut! OK! Dar, ştiţi ceva? Nu puteţi secretiza miile de înregistrări video, sutele de plângeri penale, sutele de oameni care au suferit şi încă suferă de pe urma intervenţiilor brutale din Piaţa Victoriei. Nu puteţi secretiza, de exemplu, dosarul medical al domnului Doru Oprea, un cetăţean ca oricare altul, care în seara zilei de 10 august a fost împuşcat cu o grenadă acustică, la câţiva centimetri de artera femurală. A fost împuşcat în coapsă, ca să fiu mai exact. Chiar aşa, dragi colegi, ştiţi cum arată o plagă produsă de o grenadă acustică trasă de la mică distanţă? Aş vrea să vă arăt, doamnă ministru, şi am şi acordul domnului Oprea. Aşa arată rezultatul intervenţiilor dumneavoastră din piaţă. (Arată fotografia.) Vă rog să vă uitaţi, să nu ţineţi privirea în pământ! Aşa arată. Apropo, domnule Vosganian, că mă întorc şi la dumneavoastră. Acum o săptămână ne-aţi certat că supralicităm sensul verbului "a gaza", că zecile de cartuşe lacrimogene trase asupra copiilor, femeilor, vârstnicilor şi celor din piaţă nu justifică termenul de gazare, aşa cum este folosit pentru a descrie situaţia. Vă întreb acum, în cazul domnului Oprea şi al altor cetăţeni împuşcaţi, putem folosi verbul a împuşca? Ne permiteţi? Se justifică el din punct de vedere semantic, istoric şi material, căci medical să ştiţi că se justifică! Revenind la dumneavoastră, doamnă ministru. Există nenumărate indicii, nenumărate, că instituţia pe care o reprezentanţi şi pe care o coordonaţi, că instituţiile din subordine, că factorii politici, printre care şi dumneavoastră, aţi orchestrat cu mare atenţie un act masiv de represiune împotriva românilor. Doar răspunsul extrem de raţional al celor prezenţi în piaţă a împiedicat o nouă mineriadă, aceasta în timp ce forţele aflate în subordinea dumneavoastră au făcut tot ce au putut să sperie, să gonească, să provoace şi să rănească. Nu ştiu exact, că nu mă pricep, nu sunt procuror, la ce anume se încadrează acest modus operandi împotriva populaţiei şi este treaba procurorilor militari să decidă, dar ştiu sigur că mai devreme sau mai târziu vor exista responsabili pentru ce s-a întâmplat pe data de 10 august, responsabili care nu vor plăti doar cu o demisie tardivă, din postul de ministru sau de şef al Jandarmeriei, responsabili care vor plăti mult mai scump. Dacă mai aveţi un dram de decenţă, doamnă Carmen Dan, ridicaţi privirea din pământ şi plecaţi astăzi din funcţia de ministru. Mulţumesc. (Aplauze.)
Carmen-Ileana Mihălcescu În continuare, dau cuvântul domnului deputat Norbert Apjok.
Norbert Apjok Stimată doamnă preşedinte, Stimată doamnă ministru, Stimaţi colegi, Privind evenimentele din 10 august 2018 şi moţiunea prezentată astăzi, fiecare parte îşi prezintă propria realitate, aceea prin care urmăreşte câştigarea capitalului politic. Dar un protest al cărui consecinţe divizează atât de mult societatea ar trebui să fie un apropo pentru clasa politică, să îndemne la dialog şi la cumpătare, să intermedieze situaţia tensionată existentă între diferitele grupuri ale societăţii. Statul de drept garantează pentru libera exprimare, dar trebuie să garanteze şi pentru siguranţa cetăţenilor, de aceea considerăm că întotdeauna trebuie respectate legile, indiferent că vorbim de o instituţie sau de o manifestaţie. De aceea, este important pentru instituţiile statului şi pentru cetăţeni să se distingă protestatarii paşnici de manifestanţii provocatori. Ceea ce s-a întâmplat pe 10 august pe străzile din Bucureşti a fost de o violenţă inacceptabilă. UDMR condamnă orice formă de manifestare extremistă şi orice tip de agresiune fizică sau verbală. Protestul este un drept democratic, fundamental, recunoscut. Poziţia noastră clară este că nimeni nu-i poate pune în pericol pe cetăţenii care doresc să-şi exercite acest drept, nici forţele de ordine şi nici grupurile care au ajuns pe străzile Bucureştiului cu intenţia de a incita la violenţă. Ne aşteptăm ca autorităţile să acţioneze cu celeritate, să investigheze corect şi cu atenţie fiecare caz de abuz, ne aşteptăm ca partidele politice să nu manipuleze şi să nu exploateze în scopuri politice cauza susţinută de zeci de mii de oameni şi ne aşteptăm ca cei care doresc să protesteze să-şi poată exercita acest drept fără violenţă, într-un cadru legal. Vă mulţumesc.
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc şi eu. Domnul deputat Constantin Avram. Vă rog, aveţi cuvântul.
Constantin Avram Mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnă ministru, Dragi colegi, Am să încerc, în puţinele minute de care beneficiază Grupul ALDE, să fiu cât mai concis, pentru a nu depăşi timpul regulamentar. Dragi colegi, Moţiunea simplă, iniţiată şi depusă de Partidul Naţional Liberal, ilustrează încă o dată că acest partid are încă serioase lacune, inclusiv în opoziţie, atunci când se raportează la drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Am regăsit printre semnatarii moţiunii pe unii dintre cei care au cauţionat politic ciuntirea drepturilor cetăţenilor de a avea un salariu integral, nu unul redus cu 25%. Iar asta înseamnă că, după ce i-au penalizat pe români la nivelul veniturilor, reprezentanţii actualului PNL vor să le confişte acum, politic, şi libertatea de manifestare. Dreptul la liberă exprimare, dreptul la o altă opinie, dreptul de a manifesta, de a protesta trebuie garantate în orice stat de drept. Iar în România, în acest moment, la data depunerii moţiunii, aceste drepturi sunt garantate prin lege. Ce nu se înţelege este faptul că provocarea de violenţe nu există şi nu apare decât într-un sistem totalitar. Iar asta spune totul despre anchilozarea unora în practici de care nu dorim să ne mai reamintim. România anului 2018 este alta, dragi colegi. Am constatat, de asemenea, prin textul moţiunii, că PNL aduce în spaţiul public o listă de mistere pe care dacă le-ar fi învăţat pe parcursul celor 25 de ani de democraţie, adică principiile statului de drept, aceste mistere nu le-ar fi avut. Iar asta, în opinia noastră, este cel mai grav şi preocupant lucru pentru formaţiunea care se declară drept forţă principală a opoziţiei. Pentru că, dacă ar fi învăţat, ar fi respectat acum dreptul instituţiilor abilitate, de a desfăşura propriile anchete cu privire la evenimentele din 10 august şi de a prezenta concluzii şi măsuri, după caz. Asta ar fi însemnat o responsabilitate asumată. Din păcate, noul PNL şi semnatarii moţiunii nu se pot dezobişnui de momentele în care, printr-un sistem parazitat, infiltrat, decapa oameni şi instituţii, în dispreţul legii. Aceasta este explicaţia pentru care, prin această moţiune, Partidul Naţional Liberal şi semnatarii moţiunii...
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă rog să încheiaţi.
Constantin Avram ... îşi arogă statutul de procuror şi judecător, în acelaşi timp. Pentru că în opinia acestei formaţiuni, instituţiile statului nu trebuie să-şi facă treaba, ci trebuie utilizate într-un anume scop. Dacă textul moţiunii acuză că unele persoane deţin monopolul adevărului, PNL trebuie să ştie că monopolul minciunii este un atribut aproape exclusiv al său şi al partenerilor săi. Şi pentru că din textul moţiunii am reţinut o întrebare, am să vă rog, doamnă preşedinte, să-mi mai daţi un minut pentru a încerca o lămurire a acestei situaţii.
Carmen-Ileana Mihălcescu Dar un minut nu pot, vă rog frumos, aţi depăşit de mult timpul alocat grupului dumneavoastră.
Constantin Avram Da. Este o întrebare...
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă rog frumos.
Constantin Avram Ce-o să faceţi, dragi iubitori de gaze şi de pumni, când protestele vor fi condamnate la Comisia Europeană? Eu am încercat un răspuns, tot printr-o întrebare. Ce o să facă românii atunci când se va instala haosul? Şi pentru că tot suntem la capitolul întrebări, când se aruncă cu pietre, când se sparg vitrine, când se incendiază mobilierul stradal, când jandarmii sunt atacaţi cu piciorul la gât, acela nu este un protest paşnic, este o mare provocare la violenţă. Dragi colegi, Ca un trăitor al Revoluţiei Române...
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc frumos.
Constantin Avram ... momente în care... (Vociferări.)
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă rog să încheiaţi.
Constantin Avram ... momente în care, deşi manifestam paşnic, s-a tras în noi cu gloanţe de război, vă spun cu mâna pe inimă că România are mare nevoie de ordine. De o ordine liber consimţită. Dacă nu, vin jandarmii!
Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc frumos.
Constantin Avram Grupul parlamentar ALDE nu va vota textul moţiunii prezentate. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc şi eu. Domnul deputat Eugen Tomac, vă rog. Două minute, domnule Tomac.
Eugen Tomac (Expune un afiş pe care era scris: "Demisia!") Doamnă ministru, Eu nu am mari aşteptări de la dumneavoastră. Şi cred că... (Vociferări.)... asta, cu Regulamentul, o puteţi aplica după intervenţia mea de astăzi. Dar dumneavoastră trebuie să răspundeţi la nişte întrebări foarte clare. Convingerea mea este că după mineriada din 10 august, tot Guvernul trebuie să plece acasă, nu doar dumneavoastră. Dumneavoastră, dacă eraţi un ministru responsabil, vă prezentaţi demisia a doua zi, după ce aţi minţit. Şi aş vrea să ne răspundeţi la următoarea întrebare. De ce aţi minţit... (Vociferări.) ... când aţi spus că la ora 20,00 prefectul a semnat ordinul, în condiţiile în care un maior de la Jandarmerie ne-a informat că ordinul a fost semnat de prefect după ora 23,00, iar, pe 22 august, doamna prefect Cliseru ne-a informat că semnaseră ordinul a doua zi, după ora 24,00? Doamnă ministru, Vreau să ne explicaţi aici de ce aţi secretizat raportul din 10 august? Este foarte important să ştim motivele pentru care aţi făcut acest lucru. Ştiu că de români nu vă pasă, dar aş vrea să ne răspundeţi. Ce le explicaţi cetăţenilor străini care au fost agresaţi de forţele de ordine, pe 10 august? De asemenea, vreau să ne explicaţi, doamnă ministru, ce aţi avut cu jurnaliştii? De la mineriada din 1991, jurnaliştii români şi străini n-au mai fost agresaţi pe străzile Bucureştiului. Vrem un răspuns la această întrebare. Şi, în mod clar, vreau să ne spuneţi, doamnă ministru, de ce nu aţi acţionat cum se acţionează în cazuri similare şi nu aţi extras provocatorii din mulţime, având zeci de jandarmi şi poliţişti îmbrăcaţi în civil printre protestatari?
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă rog să încheiaţi, domnule deputat.
Eugen Tomac Vrem să ne răspundeţi la toate aceste întrebări. Şi, de asemenea, vreau, doamnă ministru, să mai explicaţi o chestiune clară. Ştiu că mulţi dintre vorbitorii de aici, din sală, au spus că nu este o problemă să inhaleze populaţia gaze. Doamnă ministru, Am aici nişte gaze. (Vociferări.) Îmi spuneţi care este distanţa între cei care inhalează gaze şi cei care le emit? Că eu asta o să fac acum. (Pulverizează cu un spray.) (Aplauze.)
Carmen-Ileana Mihălcescu Domnule deputat, vă rog frumos... (Vociferări. Rumoare.) PNL mai are 3,45 minute. Domnul deputat Răzvan Prişcă.
Răzvan Sorin Prişcă Vă mulţumesc. Doamnă ministru, Să ştiţi că sunteţi foarte tare. Eu am văzut şi văd aici cel mai exemplar comportament civic, social. Când v-au văzut pe dumneavoastră şi pe domnul Sindile, văd că aceia de la PSD-ALDE şi minorităţi au evacuat perimetrul de bună-voie, fără somaţie, fără semnal luminos. Nu mai e nimeni în sală. (Aplauze.) Aţi evacuat sala, doamnă ministru. (Aplauze. Vociferări.) Doamnă ministru, Îndrăzneşte să crezi că protestezi tu în România! Acesta e capitolul de guvernare în care am intrat din 10 august. Acum câteva săptămâni aţi confundat CEx-ul PSD-ului cu Parlamentul şi aţi venit cu câţiva colegi din minister, foarte dragi şi cunoscuţi protestatarilor, să ne explicaţi cât de pătimaşă, cât de pătrunsă sunteţi dumneavoastră de mandatul de ministru, cum conduceţi ministerul. Colegii din Jandarmerie ne-au explicat câtă bunăvoinţă au avut să lase protestatarii să se manifeste paşnic după ora 16,00, cum i-au lăsat până la ora 23,00, să-i frăgezească un pic cu gaze şi cu bastoane. Din ce ne-aţi povestit, clasificat, la comisie, mai mult credeam că Jandarmeria a organizat o gală a diasporei. Şi că nişte elemente capitaliste au distrus bucuria revederii. (Vociferări.) Ne-aţi prezentat, cu un dramatism hollywoodian, eroii Jandarmeriei, cu cele două degete rupte, o unghie zgâriată, un tricou şifonat, şi proletar mânios miile de români care au îndrăznit să respire aerul emanat de această guvernare, mă rog, gazele Jandarmeriei. Îndrăzneşte să protestezi în România! După două săptămâni, în care ne-aţi fluturat raportul ultrasecret pe care iniţial l-am evaluat în centimetri, că nu l-am putut studia, aţi trimis în Parlament un raport clasificat, ziceţi dumneavoastră - un album de poze de pe Facebook şi o cronologie de evenimente preluată de pe Hot News -, dar incomplet. 50 de pagini de poze de pe Facebook, cu Bin Ladeni care voiau să răstoarne ordinea mondială de la ei din garsonieră. A, vă înţeleg, doamnă ministru. Şi vă spun aşa, că nu ne vede nimeni. Vă înţeleg că nu vreţi să declasificaţi raportul, pentru că ar vedea toată lumea cu ce se ocupă Ministerul de Interne, care minister a ajuns să stea pe Facebook mai mult decât o adolescentă de 14 ani. (Vociferări.) Ce nu înţeleg, totuşi, e ce vorbiţi dumneavoastră cu domnul Dragnea, când vorbiţi. De ce-l lăsaţi, în pustiu, pe săracul om să tot vorbească de lovitură de stat paralel, perpendicular, în condiţiile în care dumneavoastră susţineţi că ideea aceasta e o aberaţie şi aveţi şi documente care demonstrează asta? Nu vă e milă de săracul om care se face de râs în fiecare seară, la televizor? După ce a trecut printr-un asasinat, în loc să-l menajaţi, să-l consiliaţi psihologic, îl lăsaţi să creadă că o huntă militară vrea să-i ia prazul, mă rog, puterea? Doamnă ministru, Că de comisie v-aţi bătut joc, nu miră pe nimeni. Nici măcar pe colegii care vă cer demisia, de la dumneavoastră, din PSD. Că după 10 august aţi făcut tot felul de schimbări prin Jandarmerie, nici atât. Vorba aceea, ne-am luat Jandarmeria înapoi, ar putea să spună unii. Dar eu vă spun, colegial, să nu vă jucaţi cu procurorii. Să nu încercaţi să-i reprimaţi şi pe aceia, că au încercat şi alţii, şi acum scriu cărţi. Iar în final atât vă mai spun. Dragi colegi din PSD... (Vociferări.) Îndrăzneşte să crezi când românii nu vă mai vor! Mulţumesc. (Aplauze.)
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă rog să încheiaţi. Vă mulţumesc şi eu. În încheiere, are cuvântul doamna ministru Carmen Dan. Vă rog frumos.
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc. Dezbaterile fiind finalizate, exprimarea votului asupra moţiunii va avea loc în şedinţa de vot final, de miercuri, 12 septembrie 2018. Încheiem şedinţa noastră de astăzi. Vă doresc o seară bună! Pentru colegii care vor să prezinte interpelările, o să vă rog o pauză de trei minute, după care mă reîntorc la acest microfon. Mulţumesc.