Florin Iordache 14. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare; PL-x 573/2017. Raport comun, Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru industrii. Domnul Păle, vă rog, foarte scurt, raportul. Avem 13 amendamente admise.
Dănuţ Păle Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru agricultură... Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, cu majoritate de voturi, s-au înregistrat doar 6 abţineri, a fost adoptat. În raport cu obiectul şi conţinutul... face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc.
Florin Iordache Dezbateri generale, Grupul PNL, domnul Popescu. Se pregăteşte doamna Prună.
Virgil-Daniel Popescu Domnule preşedinte, Dragi colegi, Acesta este un exemplu tipic de idee bună care poate fi stricată prin acest proiect legislativ. Da, toată lumea este de acord că risipa alimentară trebuie stopată. Dar nu aşa. Dumneavoastră propuneţi - şi ieri s-a întâmplat acest lucru, s-a modificat - prin art. 3 ca donaţiile care se fac de marile supermarketuri să poată fi revândute. Revândute de orice ONG. Nu vorbim numai de întreprinderi sociale, nu vorbim de centrele de asistenţă socială, vorbim de orice ONG. Or, dragi colegi, cunoscând foarte bine fantezia Partidului Social Democrat, nu pot să nu mă gândesc la faptul că zahărul şi uleiul pot fi legalizate în acest moment. Pentru că abia în februarie 2019, exact cu o lună sau cu două luni înainte de alegeri, dumneavoastră vă puteţi înfiinţa foarte multe ONG-uri care n-au nicio legătură cu scopul acestor lucruri. Pentru că dacă ar fi fost pentru protecţie socială, pentru oameni nevoiaşi, n-aţi fi scris în textul legii că orice consumator final poate fi beneficiarul acestor revânzări de lucruri. Şi mai este un lucru la care noi v-am atras atenţia, ieri, în comisie. Donaţia, conform Codului civil, trebuie să îmbrace obligatoriu forma autentică. Păi, cum credeţi dumneavoastră că se va merge la notar, de fiecare dată, pentru orice donaţie de către un supermarket şi un ONG sau orice altă întreprindere? Codul civil, art. 1.111 spune: donaţia îmbracă forma autentică sub sancţiunea nulităţii. Aţi făcut o lege care, pe lângă faptul că voiaţi să vă ajute, este şi proastă, este şi impracticabilă. De aceea, Partidul Naţional Liberal, pentru faptul că este o idee bună, se va abţine de la acest vot, dar nu va participa cu un vot pozitiv. Mulţumesc.
Florin Iordache Doamna Prună, Grupul USR.
Cristina-Mădălina Prună Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Proiectul acesta legislativ vine să diminueze risipa alimentară. Ştim că în Uniunea Europeană merg la coşul de gunoi peste 88 de milioane de tone de alimente. Deşi iniţial interzicea vânzarea către asociaţii şi fundaţii a alimentelor care sunt aproape de termenul de expirare, printr-un amendament în comisiile reunite, Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru industrii, vom face posibil acest lucru, şi anume, fundaţiile şi asociaţiile să poată să vândă aceste produse, dar fără să facă profit, ci doar acoperindu-şi costurile care presupun vânzarea. Cred că, prin acest proiect legislativ, pe de o parte, diminuăm risipa alimentară şi, pe de altă parte, acoperim această nevoie socială ca alimentele acestea să ajungă la cei nevoiaşi. Sper din toată inima că îşi va aduce la îndeplinire obiectivul pentru care a fost dată, aşa cum mai sper ca în Parlamentul României să nu mai avem persoane condamnate penal, în funcţii publice. Şi aş vrea totuşi să profit de această ocazie şi să vă spun că Parlamentul European a adoptat o rezoluţie, de curând, în care este precizat că persoanele condamnate definitiv pentru corupţie ar trebui să-şi piardă dreptul de a candida la alegeri pentru o perioadă proporţională cu gravitatea infracţiunii. Deci fără penali în funcţii publice! Şi gândiţi-vă foarte bine la moţiunea pe care urmează să o votaţi în după-amiaza aceasta. (Aplauze.)
Florin Iordache Domnul Dohotaru Adrian. Nu are legătură...
Adrian-Octavian Dohotaru Bună ziua! Legea aceasta, din punctul meu de vedere, este o glumă, pentru că nu introduce vreo obligativitate, şi mă alătur punctelor de vedere exprimate de peste 60 de asociaţii din România în domeniul social şi în zona de mediu, care spuneau că trebuie introduse nişte obligativităţi clare pentru a diminua risipa, în condiţiile în care o treime din mâncare se aruncă, în România, în condiţiile în care 18% dintre angajaţii români sunt săraci, în condiţiile în care aproape 40% din populaţie este în risc de sărăcie şi excluziune socială, în condiţiile în care 25% din populaţia României cunoaşte deprivări materiale severe. De aceea, era foarte important pentru aceste categorii de populaţie să avem obligativitatea introdusă clar în lege. Speranţa mea este ca, în următorii ani, acest lucru să apară mult mai clar, în condiţiile în care se fac paşi similari şi în alte state din Uniunea Europeană.
Florin Iordache Domnul Vass Levente. Se pregăteşte domnul Simionca.
Levente Vass Nu fac parte din Comisia pentru industrii, nici din Comisia pentru agricultură, ci fac parte din Comisia pentru sănătate. Am urmărit evoluţia acestei modificări legislative. Din punct de vedere medical, se poate susţine această iniţiativă. Eu cred că împărţirea alimentelor aproape de data în care nu se mai pot folosi este un lucru foarte greu. Trebuie să ştii cui să dai alimentul respectiv. Trebuie să ai o listă, trebuie să cunoşti condiţiile sociale. Toate acestea au cheltuieli, au costuri. Fundaţiile, asociaţiile care se ocupă de aşa ceva trebuie să aibă susţinerea, trebuie să aibă o sursă de venit minim pentru a garanta justeţea listelor respective. Din punct de vedere tehnic, să ştiţi, vine modificarea legislativă şi completează greşelile făcute în 2016. Eu consider că este o lege şi o propunere corectă şi îi felicit pe colegii noştri din cele două comisii.
Florin Iordache Domnul Simionca, Grupul PMP. Se pregăteşte domnul Valeriu Steriu, PSD.
Ionuţ Simionca Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Nu ştiu cum se face că săptămâna trecută, în comisie, s-a votat împotriva vânzării sau revânzării acestor alimente. Săptămâna aceasta s-a revenit asupra acestui detaliu, să se poată vinde. Vă dau un exemplu. Noi nu suntem de acord cu revânzarea acestor alimente, în primul rând, din cauza perioadei de timp şi pentru faptul că se neglijează sănătatea cetăţenilor, iar în al doilea rând îi neglijează şi pe micii oameni de afaceri. Imaginaţi-vă că marile lanţuri comerciale pot să cumpere un kilogram de zahăr, de exemplu, cu un sfert din cât îl cumpără un mic comerciant. Dacă aceste magazine, pe care cineva le va deschide, vor duce preţul mai jos, cu cât îl cumpără comerciantul, cu amănuntul, cel din colţ, ce facem cu el? Îl închidem? Un om care plăteşte taxe şi impozite? În al doilea rând, gândiţi-vă, ca să aveţi un magazin funcţional de acest gen, vă cotă 10.000 de lei, adică, produsele acestea, în loc să le donăm unor case de copii, unor case de bătrâni, sau unor oameni cu nevoi, noi ce facem? Îl facem pe unul bogat sau îi băgăm nişte bani în buzunar, pe nişte chirii. Eu cred că mai bine pentru noi ar fi ca aceste produse să ajungă la oamenii care au nevoie de ele, nu să le revindem şi să facem buzunarele unora mari. Spunea un coleg de-al meu că aceste ONG-uri au nevoie de sprijin. Sprijinul nu vine din vânzarea acestor produse, sprijinul vine din donaţiile făcute de alte companii şi firme. Plus că nu este reglementat cu cât sunt ajutate supermarketurile, adică ei fac donaţii în valoare de 1.000 de lei sau de 2.000 de lei, dar cât primesc înapoi, în compensare, taxe şi impozite sau TVA? Noi nu am reglementat asta în Parlament şi lăsăm iar guvernanţi să reglementeze şi poate se ajunge la situaţia în care vom face o favoare foarte mare supermarketurilor, şi ele să doneze foarte multe produse ca să nu mai plătească taxe pentru colectarea gunoaielor. Deci, trebuie să ne gândim foarte bine şi să nu lăsăm pe mâna Guvernului să hotărască cu cât recompensează aceste supermarketuri. Nu s-a gândit nimeni la treaba asta! (Vociferări.)
Florin Iordache Domnul Valeriu Steriu
Florin Iordache Şi eu mulţumesc. Domnul Sitterli. Ultimul vorbitor.
Ovidiu-Ioan Sitterli Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ieri, în Comisia pentru industrii, am subliniat importanţa acestui text de lege. Dar, având în vedere că acest text de lege nu vine să satisfacă cerinţele sociale, în sensul în care fundaţiile, asociaţiile vor primi prin donaţii aceste bunuri, aceste bunuri nu vor duce la realizarea obiectului de activitate, şi anume prestarea de servicii către persoanele nevoiaşe, ci la rândul lor le vor vinde unui consumator final, care poate să fie orice persoană. Iată, deci, că acest text de lege, generos la început, tinde să ducă actul de comerţ de la supermarketuri, să-l prelungească în perioada de cele 10 zile către asociaţiile şi fundaţiile care vor fi beneficiare ale diferitelor contracte. Pe de altă parte, aceste contracte de donaţie, prevăzute în lege, nu pot fi încheiate, potrivit Codului civil, decât în forma autentică. Nu pot fi încheiate sub semnătură privată decât donaţiile indirecte sau darurile manuale. Nu este cazul aici. Şi atunci, ieri, în comisie am subliniat importanţa şlefuirii acestui text de lege. Şi cred că este cazul să-l întoarcem înapoi la comisii, să revedem situaţia transferului de proprietate prin donaţie, astfel încât să nu putem să punem piedică prin autentificarea documentului, pentru că s-ar putea ca autentificarea documentului de donaţie de la agentul economic către organizaţia nonprofit să coste mai mult decât donezi. S-a spus că, la un moment dat, costă mai mult distrugerea respectivelor bunuri. Dar dacă le-o dau în scop de revânzare asociaţiilor şi fundaţiilor, ce se întâmplă dacă ele nu le vând? Se va transfera această sarcină a costului distrugerii bunurilor respective către asociaţii şi fundaţii, care, la rândul lor, nu le vor putea arunca în stradă, ci vor trebui să le distrugă. Şi atunci ne întrebăm, ce facem cu aceste bunuri dacă nu se vor vinde? Cum este legitim să prelungim actul comercial? Este moral să prelungim actul comercial de la societatea comercială către asociaţia nonprofit? Nu punem o piedică prin prevederea unui contract autentic care costă mai mult, probabil, decât bunurile care urmează să fie donate?
Florin Iordache Vă mulţumesc mult. Concluzionaţi, domnule coleg.
Ovidiu-Ioan Sitterli De aceea, am subliniat necesitatea reîntoarcerii la comisii, să ne aplecăm asupra acestui proiect de lege, pentru o săptămână - nu este mult -, să analizăm mai bine textul de lege şi să...
Florin Iordache Vă mulţumesc mult.
Ovidiu-Ioan Sitterli Mulţumesc frumos.
Florin Iordache Domnul Petru Movilă, al doilea vorbitor de la Grupul PMP.
Petru Movilă Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În primul rând, vreau să vă rog - domnule preşedinte, fac apel, de două zile nu îmi găsesc cartela, cardul de vot din pupitru. Doi ani a stat acolo şi nu îl găsesc.
Florin Iordache Eu nu l-am luat!
Petru Movilă Dacă cineva poate face glume mai inteligente... Rog acea persoană să mi-l dea înapoi până... Referitor la proiectul de lege, sigur nu pot să nu remarc inconsecvenţa şi populismul care au stat la baza acestui proiect. Guvernul României, în 2015 sau în 2016, a dat un punct de vedere pozitiv la un proiect de lege care era incomplet. Mai târziu, în anul 2017, Guvernul României, la acea vreme, a dat o ordonanţă de urgenţă prin care anulează legea respectivă, pentru că nu se putea aplica, nu se puteau face norme metodologice. Practica donării de alimente către ONG-uri, instituţii sociale există în Europa, este o practică corect reglementată, în sensul că sunt stabilite condiţii/termene în funcţie de tipul de produs. Sunt produse care sunt perisabile la o lună, la trei luni, la şase luni, şi pentru fiecare dintre acestea există termene şi modalităţi în care se pot dona. ONG-urile şi instituţiile care beneficiază sau pot fi implicate în această procedură sunt într-o listă agreată de statul respectiv. Aşa trebuie să fie şi în România.
Florin Iordache Vă rog, concluzionaţi, domnule coleg!
Petru Movilă Domnule preşedinte, Vă rog, încerc să nu spun decât lucruri serioase.
Florin Iordache Păi, concluzionaţi, vă rog!
Petru Movilă Vreau să vă spun că, dacă acest proiect de lege va permite revânzarea produselor alimentare de cei care ar trebui să le folosească, să le pregătească, să le doneze, se va crea o mai mare harababură în sistem, pentru că, în legislaţia din statele europene, cei care donează alimente beneficiază de facilităţi fiscale, fie că vorbim despre impozit pe profit, TVA sau alte taxe. Partidul Mişcarea Populară se va abţine, pentru că legea este proastă şi nu este prima dată când dăm o lege populistă, prost concepută şi care nu se va putea aplica. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Vă mulţumesc. Totuşi, ar trebui să ne încadrăm într-un timp, domnule coleg! Aţi vorbit 5 minute. Avem 13 amendamente admise. Dacă la titlul legii sunt intervenţii? Nu. De la 2 la 10 dacă sunt intervenţii? De la 11 la 13 dacă sunt intervenţii? Rămâne la votul final.