Petru Gabriel Vlase 14. Propunerea legislativă privind declararea zilei de 28 iunie "Ziua Ziaristului Român". Iniţiatorii? Nu. Comisia? Administraţie, cultură? Vă rog.
Angelica Fădor Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă prezint raportul comun suplimentar asupra Propunerii legislative privind declararea zilei de 28 iunie "Ziua Ziaristului Român" În şedinţa plenului Camerei Deputaţilor din ziua de marţi, 27 septembrie 2016, în temeiul art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, s-a hotărât retrimiterea Propunerii legislative privind declararea zilei de 28 iunie "Ziua Ziaristului Român", Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, în vederea examinării şi depunerii unui nou raport, în procedură obişnuită, transmisă cu adresa PL-x 97 din 27 septembrie 2016. Pentru această propunere legislativă s-a întocmit un raport comun, în data de 6 septembrie 2016, prin care s-a propus, cu majoritate de voturi, adoptarea acesteia. Camera Deputaţilor este Cameră Decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din 15 martie 2016. Consiliul Legislativ avizează favorabil propunerea legislativă. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale au hotărât avizarea favorabilă a acestei propuneri. Guvernul susţine adoptarea propunerii legislative. Aceasta are ca obiect de reglementare declararea zilei de 28 iunie "Ziua Ziaristului Român", urmând a putea fi marcată de către autorităţile administraţiei publice centrale, locale, asociaţii şi organizaţii neguvernamentale, muzee şi reprezentanţe ale României în străinătate, prin organizarea de evenimente dedicate recunoaşterii rolului şi meritelor ziariştilor. Serviciile publice de radiodifuziune şi televiziune pot include în programele lor emisiuni dedicate acestei zile. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiilor au hotărât, cu majoritate de voturi, întocmirea unui raport suplimentar comun de adoptare. În funcţie de obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Dezbateri? Domnul Pleşoianu. (Vociferări.) Domnul Pleşoianu.
Liviu Ioan Adrian Pleşoianu Mulţumesc. E rău când, în goana după trafic, tiraj sau rating presa exploatează cinic suferinţa şi chiar moartea? Da, e rău! E bine să ne prezinte presa cazuri sociale cutremurătoare, astfel încât să redevenim capabili de a vedea omul dincolo de cifre? Da, e bine! E rău să apară în presă stenograme falsificate, prin care se încearcă discreditarea unui politician? Da, e rău! E bine să aflăm din presă despre abuzuri, chiar şi în cazul instituţiilor despre care ni se spune că nu greşesc niciodată? Da, e bine! E rău să fie presa infiltrată cu acoperiţi? Da, e rău! E bine să prezinte presa materiale video cu mai mari ai serviciilor secrete care calcă pe bec? O, da, e foarte bine! E rău când orice acţiune e comentată în cheia unor clişee propagandistice ieftine? Da, e rău! E bine să apărem în presă, în mod repetat, atunci când dormim în plen, în formă continuată? Da, e foarte bine! (Vociferări.) Presa nu e nici mai bună, nici mai rea decât ansamblul societăţii pe care o deserveşte. Nu e nici mai bună, nici mai rea decât suntem noi, cei de aici. Însă, oricum ar fi ea, bună sau rea, presa este o instituţie-cheie a oricărei democraţii, la fel cum şi noi, Parlamentul, suntem. Să fie într-un ceas bun! Salut declararea zilei de 28 iunie drept "Ziua Ziaristului Român"! Mulţumesc. (Aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Domnul Paşcan.
Emil-Marius Paşcan Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Distinşi colegi, Sigur, e bine să avem cât mai multe prilejuri de bucurie, de sărbătoare, să avem o frenezie a zilelor pe care le aniversăm. În schimb, conotaţia acestora, semnificaţia acestor sărbători cred că este cea mai importantă. Atâta vreme cât vom inventa o zi a ziaristului, pornind de la ultima zi de activitate a lui Eminescu la Ziarul "Timpul", vom putea inventa şi un alt eveniment, penultima zi, antepenultima zi. Sigur, nu contestă nimeni importanţa gazetarului Eminescu, este un înainte mergător. Dar atunci când căutăm argumente pentru o zi a ziaristului, ea trebuie să fie una temeinic gândită şi care să fie reprezentativă pentru această breaslă din România. Ei, bine, de ce nu a fost ziua apariţiei "Curierului Românesc", primul ziar apărut în România? Pentru că oricum am avut o presă care a apărut după 200 de ani, după ce exista deja în Europa! Avem în 3 mai Ziua Libertăţii Presei! Sunt atâtea temeiuri justificate, motivate. Am întrebat la Comisia pentru cultură de ce Ziua Ziaristului şi nu Ziua Jurnalistului, un termen consacrat în terminologia internaţională? Ziarist este legat de ziar, de diarium , ceea ce apare zilnic. Adică, oarecum îngustează semnificaţia acestei sărbători. Prin urmare, câtă vreme nu vom porni de la argumentaţii valide, realiste şi care într-adevăr să aibă o semnificaţie pentru această breaslă şi în general pentru români, vom inventa artificial astfel de evenimente care sunt invalide sau care au serioase vicii. De aceea, Grupul PMP se abţine de la a valida această zi, care este una unilaterală şi discriminatorie, prin însăşi terminologia ei. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Domnul Márton Árpád.
Árpád-Francisc Márton Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Îmi pare foarte rău că din cauza noii legislaturi, eu nemaifiind membru în Comisia pentru cultură, ci în Comisia juridică, această lege a revenit în forma în care a plecat, deşi mai toate grupurile parlamentare pe atunci erau de acord cu o cu totul altă formulare, care ar fi permis ca această lege să fie votată de toţi. Care era observaţia de atunci cu care toţi cei din sală au fost de acord? 1. Cea ridicată de colegul nostru antevorbitor. Adică să fie Ziua Jurnalistului, şi nu a Ziaristului; 2. Că noi, minorităţile naţionale, nu ne regăsim. Adică jurnaliştii care activează în limba unei minorităţi naţionale sau pentru emisiuni radio, TV pentru minorităţile naţionale nu se regăsesc în această zi. Probabil se va vota această lege cum a revenit de la comisie. Chem colegii mei din grupul parlamentar să facem un alt proiect de lege pentru Ziua Jurnaliştilor din România, că acesta... Şi atunci, să fie o zi a jurnaliştilor minorităţilor naţionale din România, să avem şi noi o zi, adică jurnaliştii în limba minorităţilor naţionale să aibă şi ei o zi, pentru că din această lege au fost excluşi. Ca atare, Grupul nostru parlamentar se va abţine. Şi încă o dată spun, era mult mai uşor să se reformuleze terminologia, în "Ziua Jurnalistului din România". S-a uitat de ce a fost retrimis, aşa rămâne... Noi ne vom abţine. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Domnul... Doamna Fădor Angela. O iau în ordinea în care v-aţi înscris... Domnul Florin Roman, atunci. E în locul... vorbeşte în locul dumneavoastră? Domnule Turcescu, sunteţi doi... şi a mai vorbit cineva, deci... hotărâţi-vă. Sunteţi trei vorbitori...
Florin-Claudiu Roman Bună dimineaţa, stimaţi colegi. Înainte de a fi parlamentar, 14 ani am îmbrăţişat meseria de jurnalist. Au fost 14 ani din viaţă - frumoşi, grei, fără weekend, fără sâmbătă, fără duminică, cu o muncă nenormată, pentru cei care fac această meserie din plăcere. Am ascultat adineauri pe reprezentantul UDMR vorbind de un jurnalist minoritar, într-o ţară majoritară... Şi credeţi-mă, cu toată simpatia şi cu tot respectul, rar mi-a fost dat să aud asemenea exprimare de la tribuna Parlamentului. Adică mai trebuie să-i facem şi pe jurnalişti minoritari, într-o ţară de majoritari. Cred că sensul acestui proiect de lege este unul foarte clar: să-i cinstim şi să-i respectăm pe acei oameni care zilnic fug după ştiri, care zilnic fug după noutate, care, aşa cum spunea colegul Pleşoianu, cu bune, cu rele, ne oferă informaţia utilă de care avem nevoie zi de zi. Din acest motiv, vă rog respectuos, să fim cu foarte, foarte multă înţelepciune, să dăm jurnalistului ce-i al jurnalistului şi nimic mai mult. Grupul PNL va susţine acest proiect de lege. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Domnul Turcescu.
Robert-Nicolae Turcescu Stimaţi colegi, Cred că Ziua Jurnalistului va fi ziua în care... - şi am să vă dau câteva exemple - Consiliul Naţional al Audiovizualului va funcţiona într-adevăr ca o instituţie menită să cureţe, să fie atentă la ceea ce înseamnă spaţiul exprimării în public, prin mijloacele de informare în masă, şi nu o instituţie politizată, o instituţie cangrenizată de foarte mulţi ani. Cred că Ziua Jurnalistului sau Ziua Ziaristului din România va fi ziua în care consiliile de administraţie de la TVR şi de la Radio vor fi nişte consilii de administraţie alcătuite din profesionişti, şi nu nişte locuri în care vom vedea sinecurişti politici instalaţi în aceste poziţii. Cred că Ziua Jurnalistului sau Ziua Ziaristului va fi ziua în care se va face lumină în legătură cu marea dramă naţională - şi nu folosesc o expresie prea tare - a distrugerii Rodipet, o instituţie care asigura, până în urmă cu câţiva ani de zile, distribuţia presei scrise. Dispariţia ei a îngropat presa scrisă din România, iar de acest lucru, după cum bine ştiţi, sunt două zone vinovate: Clubul Român de Presă, de la acea vreme, condus de Cristian Tudor Popescu, şi Guvernul Năstase, condus de însuşi Adrian Năstase. Cred că Ziua Ziaristului sau Ziua Jurnalistului din România va fi ziua în care piaţa de publicitate din România nu va mai fi distorsionată de imixtiuni politice, aşa cum se întâmplă de atâta amar de ani, încât unele bugete sunt direcţionate politic spre o instituţie de presă sau alta, în funcţie de voia celor care se află la guvernare. Cred că Ziua Jurnalistului sau a Ziaristului din România va fi ziua în care va fi respectată Legea nr. 544, cea a accesului liber la informaţii, o lege vitală în orice ţară din lume, pentru ca jurnalistul să-şi poată face într-adevăr meseria. Nu în ultimul rând, cred că Ziua Ziaristului sau a Jurnalistului din România va fi ziua în care guvernanţii, oricare ar fi ei, poate chiar Parlamentul României, vor înceta să privească la Casa Presei - celebrul edificiu din nordul Capitalei, care are în continuare acest nume -, ca la o feudă disputată în mod jalnic între RA-APPS şi Coresi, în aşa fel încât acea clădire, altminteri impozantă, stă să cadă pur şi simplu. E o clădire dărăpănată, e o clădire în care n-a mai investit nimeni niciun leu de atâta amar de ani şi şi-au găsit culcuş acolo tot soiul de instituţii, de toate felurile şi de toate culorile politice, însă prea puţine instituţii de presă mai funcţionează în aşa-numita "Casă a Presei". Sunt doar câteva dintre aspectele care ar face orice zi din viaţa unui jurnalist mai luminoasă, şi nu neapărat o zi de 28 iunie, tratată ca o sărbătoare naţională. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Domnul Pambuccian.
Varujan Pambuccian Mulţumesc, domnule preşedinte. Când urcam treptele acestea, mă gândeam dacă să încep cu o ironie. Dar n-am să fac aşa, pentru că subiectul e foarte serios. Propunerea mea este să retrimitem la comisie şi să adaptăm titlul acestei proiect la realitatea din România, unde avem jurnalişti care se exprimă în diverse limbi, care aparţin etniilor recunoscute în România, reprezentante în Parlamentul României. Şi cred că cel mai normal titlu ar fi "Ziua Jurnalistului din România", pentru că vorbim de jurnalişti de diverse expresii, care trăiesc în România şi îşi desfăşoară activitatea în România. Mi se pare că în felul acesta rezolvăm simplu o chestiune care poate să ducă în timp la tot felul de tensiuni, discuţii care sunt absolut neproductive şi să abată proiectul acesta de lege de la intenţia iniţiatorului. Deci vă propun retrimiterea la comisie, în acest scop. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Vot. 128 de voturi pentru, 4 împotrivă. Două săptămâni la comisie. Stimaţi colegi,