Carmen-Ileana Mihălcescu Poziţia 4, Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat, ca urmare a demisiei domnului deputat Gabriel Rădulescu; PHCD 72/2020. Domnul deputat şi-a depus demisia începând cu data de 23 noiembrie 2020. O să luăm act de acest lucru şi urmează să vacantăm acest loc de deputat. În conformitate cu prevederile art. 238 din Regulament, proiectul de hotărâre a fost întocmit de Comisia juridică. Comisia juridică, vă rog, prezentarea proiectului de hotărâre. Doamna Căruceru. Vă rog.
Aida-Cristina Căruceru Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Având în vedere demisia domnului deputat Gabriel Rădulescu, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 70 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale art. 7 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, precum şi ale art. 236 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificări şi completări, potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, precum şi ale art. 236 şi art. 237 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificări şi completări, Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre: Articol unic - Camera Deputaţilor declară vacant locul de deputat deţinut de domnul Gabriel Rădulescu, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 42 municipiul Bucureşti, începând cu data de 23 noiembrie 2020. Mulţumesc.
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc şi eu. Nu sunt comentarii de ordin general. Dacă la titlu sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. La preambul? La articolul unic? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Proiectul merge la votul final.