24 noiembrie 2020 – Propunerea legislativă pentru abrogarea art.210 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ (Pl-x 663/2020) ( aprobarea cererii de retrimitere la comisii şi de desfăşurare a lucrărilor comisiilor în paralel cu plenul ).

Cristina-Mădălina Prună Şi mai avem încă un proiect - Pl-x 663/2020. Încă un proiect extrem de necesar. Este vorba de proiectul USR pentru modificarea Codului administrativ. Mai exact, pentru abrogarea art. 210 din Ordonanţa de urgenţă dată de Guvernul PSD şi care instituie pensii speciale pentru primari. Este nevoie, pentru ca aceste pensii să nu intre în vigoare începând cu ianuarie anul viitor, să abrogăm această prevedere nocivă. Şi vă rog să convocaţi acest Birou permanent, astfel încât să putem să ne pronunţăm şi asupra acestui proiect de lege, pentru că pensiile speciale nu au ce să mai caute în legislaţia românească. Trebuie să respectăm acest principiu, pe care USR l-a tot spus de 4 ani de zile în Parlament - la contribuţii egale, pensii egale. Nu trebuie să avem cetăţeni de două ranguri, unii mai şmecheri decât alţii. Vă mulţumesc. Şi vă rog să procedaţi în consecinţă. (Aplauze.)

Carmen-Ileana Mihălcescu Da, imediat. Să încheiem, totuşi, şi această dezbatere. Domnul Florin Roman. Apoi domnul Petru... Petru Movilă, care solicită de acasă, de mult, cuvântul. Vă rog.

Cristina-Mădălina Prună Iar Pl-x 663/2020 (Propunerea legislativă pentru abrogarea art.210 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ) este...

Carmen-Ileana Mihălcescu Comisia pentru administraţie.

Cristina-Mădălina Prună Comisia pentru administraţie şi Comisia juridică. Pentru abrogarea pensiilor speciale ale primarilor.

Carmen-Ileana Mihălcescu Bun. Această propunere am să o supun votului dumneavoastră. (Vociferări.) Cea de-a doua... Prima este cu consens. Cea de-a doua este cea care ar trebui să meargă la Comisia pentru administraţie. Vă rog să votaţi. (Vot electronic la distanţă.) 98 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă, 3 abţineri, 2 colegi fără opţiune. Propunerea va merge la Comisia pentru administraţie, care îşi va desfăşura lucrările în paralel cu plenul. Vă mulţumesc. Intrăm, totuşi, în ordinea de zi.