17 noiembrie 2020 – Dezbaterea Proiectului de Lege privind modificarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi pentru dispunerea altor măsuri de transpunere a Directivei (UE) 2017/1371 a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal (PL-x 404/2019) ( rămas pentru votul final ).

Carmen-Ileana Mihălcescu Continuăm cu punctul 42, Proiectul de Lege privind modificarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi pentru dispunerea altor măsuri de transpunere a Directivei (UE) 2017/1371 a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal; PL-x 404/2019. Este un raport fără amendamente; ne aflăm în procedură de urgenţă. Din partea Guvernului României? Vă rog, aveţi cuvântul.

Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc şi eu. La dezbateri generale, dacă doreşte cineva să intervină? Nu. Nefiind amendamente, proiectul rămâne la votul final. (Vociferări.) A, raportul, îmi cer scuze! Te rog, Laura!

Laura-Mihaela Fulgeanu-Moagher Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Raport asupra Proiectului de Lege privind modificarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi pentru dispunerea altor măsuri de transpunere a Directivei (UE) 2017/1371 a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat iniţiativa legislativă. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect. Guvernul, prin punctul de vedere transmis, precizează că susţine adoptarea iniţiativei legislative în forma adoptată de Guvern. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi pentru dispunerea altor măsuri de transpunere a Directivei (UE) 2017/1371 a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal. Iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc.

Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc şi eu. Nefiind intervenţii la dezbateri generale, proiectul este fără amendamente şi rămâne pentru votul final.