10 noiembrie 2020 – Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea alin. (2) al art. 231 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (PL-x 259/2020) ( rămas pentru votul final ).

Carmen-Ileana Mihălcescu Şi ultimul proiect este PL-x 259/2020. 33. Proiectul de Lege pentru modificarea alin. (2) al art. 231 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal; PL-x 259/2020. Aida, prezentarea raportului. Comisia juridică.

Aida-Cristina Căruceru Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil proiectul de lege. Guvernul a transmis un punct de vedere prin care susţine adoptarea proiectului de lege, cu un amendament. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil proiectul de lege. Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a avizat negativ iniţiativa legislativă. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 231 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul eliminării posibilităţii împăcării în cazul infracţiunilor de furt prevăzute la art. 228, art. 229 alin. (l), alin. (2) lit. b) şi c), precum şi art. 230. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Mulţumesc.

Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc. La dezbateri generale, intervenţii? Doamna Oana Bîzgan. Vă rog.

Oana-Mioara Bîzgan-Gayral Mulţumesc, doamnă preşedinte. Propunerea de astăzi, pe lângă faptul că a fost propusă de colegi care şi-au făcut temele în această direcţie, rezolvă şi o problemă ivită acum ceva timp pe una dintre propunerile legislative votate de noi, în iunie anul acesta, şi care, după atâta timp, a adus schimbări reale în pedepsirea infractorilor sexuali şi a traficanţilor de persoane, dar în care s-a strecurat o eroare materială. Deşi a trecut prin multe mâini însă, oricât de mult această eroare a fost una umană, fără ca eu sau oricare dintre dumneavoastră să fim implicaţi direct, nu pot să nu simt că şi eu trebuia să verific mai bine, iar această eroare nu trebuia să-mi scape. Bunele intenţii şi eforturile constante nu sunt suficiente. Munca noastră este mult prea importantă pentru vieţile oamenilor. Nu este loc de erori, chiar dacă atunci ele nu au fost făcute cu rea-intenţie. Îmi pare rău dacă prin această scăpare am provocat durere, chiar şi unei singure victime. Le mulţumesc tuturor colegilor, în special celor din PNL şi din PSD, care s-au implicat să putem rezolva astăzi această problemă. Mulţumesc staffului tehnic al Camerei Deputaţilor şi platformei traficdepersoane.ro, care au venit aproape şi au contribuit enorm la rezolvarea, în doar o săptămână, a acestei probleme. Vă mulţumesc.

Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc. Domnul Florin Roman. Vă rog.

Florin-Claudiu Roman Mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Eu cred că este important să ne exprimăm foarte corect şi să ştim ce votăm. Eu am atras atenţia, încă de săptămâna trecută, că graba cu care sunt promovate anumite proiecte de lege poate genera mai mult rău decât bine, şi la momentul respectiv unii s-au supărat. În forma adoptată săptămâna trecută, ne-am trezit în situaţia în care toţi cei care au votat de bună-credinţă acest proiect de lege, practic au lăsat o portiţă deschisă pentru ca cei care fac trafic de minori să se poată folosi de acest lucru în instanţă şi să poată fi eliberaţi. Dar, dacă vrem s-o numim eroare materială, o putem numi şi eroare materială. Eu cred că trebuie să ne asumăm atunci când se greşeşte şi să reparăm. Iar greşeala recunoscută este pe jumătate iertată, doamnă Bîzgan. Eu vreau să-i mulţumesc colegului pe care nu l-aţi pomenit şi care v-a ajutat să vă îndreptaţi această eroare. Colegul Gabriel Andronache, care a ţinut legătura cu reprezentanţii societăţii civile, cu reprezentanţii ONG-urilor şi au ajuns la un punct de vedere comun pe acest amendament, pentru că de prea multe ori, de prea multe ori unora dintre colegi le place să se promoveze cu munca altora. Dreptatea este că acest amendament vine în urma unei săptămâni de întâlniri şi discuţii în permanenţă. Noi am solicitat la Comitetul liderilor întrunirea Comisiei juridice şi vot astăzi tocmai pentru ca acea eroare să fie îndreptată. Nu vă pun la îndoială buna-credinţă, dar poate învăţăm cu toţii din treaba aceasta, că de foarte multe ori graba poate strica treaba şi un lucru bun poate să iasă, aşa cum a ieşit săptămâna trecută. Am vrut să fac această precizare pentru a da Cezarului ce-i al Cezarului. Şi cred că un simplu mulţumesc pentru colegul Gabi Andronache era suficient pentru ceea ce a făcut în toată această săptămână, astfel încât să îndrepte eroarea din legea adoptată săptămâna trecută. Vă mulţumesc.

Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc şi eu. Nu mai sunt alte intervenţii. Doamna Elvira Şarapatin doreşte să intervină? Era în sală mai devreme. Nu. Cred că e o greşeală. Bun. Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. De la poziţia 2 la 6, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate. Proiectul merge la votul final. Am încheiat prima parte de dezbateri. Vom avea votul final în 5-10 minute maximum. Vă mulţumesc.