Florin Iordache 25. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului; PL-x 438/2019. Cine prezintă raportul? Doamna Cristina Dumitrache, vă rog. Vă rog, partea scurtă a raportului. Vă rog.
Ileana Cristina Dumitrache Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului. Avem avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social, avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, avizul negativ de la Comisia juridică, punctul de vedere negativ al Guvernului. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. În urma finalizării dezbaterilor, membrii Comisiei pentru sănătate şi familie propun plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu amendamentele admise. Mulţumesc.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. La dezbateri generale, îl invit pe domnul Vass Levente, Grupul UDMR. Vă rog, domnule deputat.
Levente Vass Astăzi dacă ajungi într-o grupă de risc, din punctul de vedere al îmbolnăvirii, nu ai posibilitatea şi nu ai legile necesare să fii consultat, să ţi se facă un PSA pentru cancerul de prostată, să ţi se facă o colonoscopie pentru cancerul rectal, să zicem, la 50 de ani. Nu există legislaţie. Şi când zic că nu există legislaţie, mă gândesc inclusiv la Legea drepturilor pacientului. Nu avem terminologia de screening în Legea drepturilor pacientului. Cum să aştepţi, după ce tot vorbim de screening şi de importanţa prevenţiei şi a prevenţiei secundare, cum să te aştepţi ca lumea să meargă şi să-şi facă aceste examinări, să prevenim o îmbolnăvire mai gravă, dacă noi, cei care suntem în Parlament, nu încercăm sau nu am fi încercat să schimbăm legislaţia? De aceea, vă mulţumesc pentru susţinere tuturor grupurilor parlamentare. Cu votul dumneavoastră, astăzi introducem în Legea drepturilor pacientului terminologia de screening şi introducem posibilitatea fiecărui asigurat ca la o vârstă anume, depinde de boală, să poată să se prezinte ca om sănătos, în principiu, la un medic, din proprie iniţiativă, sau cu biletul de trimitere de la orice medic specialist - o fi el medic specialist de medicină de familie sau de altă specialitate - ca să poată să-şi facă pe banii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate aceste examinări. E foarte bine să ştiţi, dacă introducem acest drept - şi sper că votaţi astăzi -, în Legea drepturilor pacientului o să urmeze o cale lungă, pentru că împreună cu Ministerul Sănătăţii, cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi cu Parlamentul o să trebuiască să modificăm şi alte legi consecvente - Legea nr. 96/2006 şi Contractul-cadru, în fiecare an - ca să putem să şi finanţăm. Având în vedere că avem obligaţia, prin Legea drepturilor pacientului, eu cred că timp de un an o să ne ocupăm de acest lucru şi peste un an fiecare dintre noi poate să se prezinte la medic, om sănătos, să-şi facă aceste examinări. Mulţumesc mult.
Florin Iordache Vă mulţumesc. Faceţi legătura cu domnul deputat Ungureanu, de la Grupul USR şi apoi domnul Petru Movilă.
Emanuel-Dumitru Ungureanu Este un proiect de lege foarte sănătos pentru că un sistem sanitar îşi măsoară şi calitatea şi capacitatea nu prin numărul de bolnavi pe care îi internează, ci prin numărul de bolnavi pe care îi împiedică să ajungă la spital, prin măsuri de prevenţie. Un stat sănătos lucrează pe partea de nutriţie, de la copilul mic, educaţie pentru sănătate în şcoli, screening pe toate categoriile de vârstă, vaccinare făcută la timp şi deştept. Un stat puternic înseamnă în primul rând un stat care se gândeşte la noi de când ne naştem şi previne îmbolnăvirea. De aceea, USR susţine acest proiect de lege, de la momentul iniţierii lui şi până la vot. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. De la Iaşi, domnul Petru Movilă, PMP, specialist în sănătate.
Petru Movilă Bună ziua, domnule preşedinte! Ne veţi fi de mare ajutor acolo, la Consiliul Legislativ. Pentru că şi proiectul de lege la care ne referim e un proiect de lege bun, necesar, care vine să coreleze prevederi din Legea sănătăţii şi din alte legi care guvernează sistemul de sănătate. Şi, în condiţiile în care foarte mulţi - chiar specialişti în sănătate sau comentatori - folosesc termenul de screening fără a înţelege ce este acesta, conţinutul lui. Cu atât mai mult - proiectul de lege pe care l-am iniţiat împreună cu colegii mei antevorbitori -, este necesar ca în Legea pentru drepturile pacientului să se prevadă clar că pacientul are dreptul la un screening, la consultări iniţiale şi prealabile în sistemul de sănătate. E un proiect de lege bun. Păcat că Guvernul nu a dat punctul de vedere corect, pozitiv pe acest proiect de lege. PMP va vota.
Florin Iordache Domnul preşedinte Buicu. Vă rog.
Corneliu-Florin Buicu Sănătatea nu are culoare politică şi Partidul Social Democrat a votat toate iniţiativele care au pe primul loc omul. Partea de screening, partea de prevenţie este importantă şi am susţinut de fiecare dată aceste proiecte, indiferent de zona politică din care au venit iniţiativele. Vom susţine acest proiect. Mulţumesc.
Florin Iordache Mulţumesc. Dacă nu mai sunt alte intervenţii, trecem la dezbaterea raportului. La titlul legii? Articol unic? 3, 4 marginal? Am finalizat. Rămâne la votul final; caracter ordinar.