Florin Iordache 19. Proiectul de Lege privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului; PL-x 250/2020; caracter organic. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu. Domnul preşedinte Buicu sau doamna doctor. Vă rog. Cine prezintă raportul? Doamna doctor Dinu, de la Giurgiu.
Cristina-Elena Dinu Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport asupra Proiectului de Lege privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului. În temeiul dispoziţiilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru sănătate şi familie a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului, trimis cu adresa PL-x 250/2020. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. La întocmirea prezentului raport comisia a avut în vedere: avizul favorabil, cu observaţii, al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social; avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului; avizul favorabil al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport; avizul favorabil al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare adoptarea normelor juridice prin care se impune autorităţilor publice elaborarea la nivel naţional a unei politice de prevenire şi depistare precoce a diabetului. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Membrii comisiei au examinat iniţiativa legislativă în şedinţa din 22 iunie 2020, prin mijloace de comunicare la distanţă. La lucrările comisiei au fost prezenţi 17 deputaţi, din totalul de 19 membri. În urma dezbaterilor, Comisia pentru sănătate şi familie a hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului, cu amendamentele prezentate în anexă. Mulţumesc, domnule preşedinte.
Florin Iordache Vă mulţumesc, doamnă. Dacă sunt intervenţii sau comentarii generale? Nu sunt. Avem două amendamente respinse. Doriţi? (Vociferări.) Nu vă aud. Unde aveţi? Cine doreşte? Nu vă aud. Veniţi mai aproape, că nu vă aud. Domnul Vass. Păi, nu s-a înscris. (Vociferări.) Păi, să facă legătura! De asta am şi întrebat. Mie nu-mi afişează...
Levente Vass Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Este o lege foarte importantă, însă trebuie să menţionăm că aplicarea ei probabil o să întâmpine probleme, pentru că în sistemul nostru medical screening-ul şi prevenţia sunt lăsate la o parte. Se discută despre ele, toată lumea consideră că e un lucru foarte important, dar finanţarea lor este netransparentă şi toată motivaţia lipseşte în teritoriu, ca medicii de familie, medicii specialişti de altă specialitate să se şi ocupe de acest screening şi de prevenţie. Eu îl consider un proiect bine-venit, l-am susţinut, l-am iniţiat împreună cu colegii din Senat şi din Camera Deputaţilor şi cred, şi sper că o să pornim într-o direcţie şi cu alte boli, pentru prevenţie şi screening. Vă mulţumesc mult.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Da, domnule Buicu.
Corneliu-Florin Buicu Mulţumesc. Este un proiect de lege dorit de organizaţiile de pacienţi şi de profesionişti. Partidul Social Democrat susţine aceste demersuri venite dinspre pacienţi şi dinspre profesionişti şi va vota acest proiect. Mulţumesc.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Dacă mai sunt alte intervenţii? Nu mai sunt. Avem două amendamente respinse. Dacă se susţin? Nu. Avem 44 de amendamente admise. Dacă la titlul legii sunt intervenţii? Nu. De la 2 la 10 dacă aveţi intervenţii? De la 11 la 44? Nu. Rămâne la votul final; caracter organic. Mergem mai departe.