Florin Iordache Poziţia 16, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2018 pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei nr. 266/2008; PL-x 579/2018. Domnule preşedinte Buicu, vă rog, prezentaţi raportul. Are caracter ordinar. Sintetic, domnule Buicu.
Corneliu-Florin Buicu Mulţumesc, domnule preşedinte. Am avut în vedere avizele favorabile de la Consiliul Economic, Consiliul Legislativ, Comisia pentru drepturile omului. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii farmaciei nr. 266/2008, în scopul simplificării procedurii de efectuare a inspecţiilor, mutarea punctului de lucru cu destinaţie de unitate farmaceutică, înfiinţarea oficinelor locale de distribuţie. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma finalizării dezbaterilor, propunem adoptarea proiectului de lege cu amendamentele admise. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt intervenţii. Avem 38 de poziţii la amendamente admise. Dacă la titlul legii sunt intervenţii? Nu. De la 1 la 20 dacă sunt intervenţii? Nu. De la 21 la 38? Nu. Rămâne la votul final; caracter ordinar. Următorul.