13 octombrie 2020 – Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 189/2020) ( rămas pentru votul final ).

Carmen-Ileana Mihălcescu 7. Proiectul de Lege pentru completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; PL-x 189/2020; caracter organic. Preşedintele Comisiei pentru muncă, prezentarea raportului? Domnul Solomon? Nu este. Un coleg pentru prezentarea raportului? (Vociferări.) Mara?

Mara-Daniela Calista Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. În temeiul art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată prin adresa PL-x 189/2020 din 29 aprilie 2020 cu dezbaterea pe fond a Proiectului de Lege pentru completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Proiectul are ca obiect de reglementare completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010 cu un nou alineat, alin. (3), astfel încât locurile de muncă dintr-o unitate economică similare celor încadrate în condiţii deosebite conform alin. (1) vor fi încadrate în condiţii deosebite de muncă. La lucrările comisiei au participat toţi cei 24 de deputaţi membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi şi 4 abţineri. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituţia României. În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu amendamentele redate în anexa care face parte din prezentul raport. Mulţumesc.

Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc şi eu. Dezbateri generale? Nu sunt doritori. Dacă de la poziţia 1 la poziţia 3 sunt obiecţii? Nu sunt. Proiectul merge la votul final. Următorul.