Florin Iordache 13. Proiectul de Lege pentru abrogarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; PL-x 531/2020. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu doreşte... A, vă rog! Păi, nu v-am... Vă rog.
Claudiu-Iulius-Gavril Năsui Mulţumesc, domnule preşedinte.
Florin Iordache Vă rog.
Claudiu-Iulius-Gavril Năsui Este un proiect care, aşa cum indică şi titlul, abrogă o lege. Şi abrogă o lege arhaică, o lege din 1990, care face ca în România să se întâmple un lucru unic în Europa, adică să trebuiască să afişăm acel afiş în care se spune "adaos comercial între 0 şi 400.000%" sau cifre de genul acesta, sau "între zero şi infinit", cum am mai văzut. Motivul pentru care a fost dată acea lege în 1990 este pentru că Parlamentul de la acea dată încă avea impresia că profitul este un lucru rău, care trebuie combătut, un lucru murdar, un lucru care nu trebuie să se întâmple şi reflecta mentalitatea, probabil, de la epoca aceea, în care eram proaspăt ieşiţi de sub comunism, un sistem care a distrus profund economia ţării noastre şi care ne-a dat un handicap semnificativ, pe care nici după 30 de ani nu l-am compensat cu totul, faţă de celelalte ţări din Europa de Vest. Acum abrogăm această prevedere, am aplicat şi recomandările Consiliului Legislativ, iniţial eliminam numai prevederile acelea, ei ne-au încurajat să eliminăm toată legea - am făcut-o. Toată acea lege este redundantă cu alte legi care au mai apărut după aceea şi această lege pe care o avem acum face un lucru pe care acest Parlament cred că ar fi trebuit să-l facă mai de mult. Noi ne-am luptat... şi mă bucur că am avut susţinerea mai multor colegi, domnului Sorin Lazăr, domnului Andrei Pop şi a altor numeroşi colegi din această sală, să debirocratizăm. România este pe ultimele locuri în Europa, în clasamente de uşurinţă de a întreprinde şi de a face o firmă, şi de a opera o firmă. În general statul român a preferat să îngroape antreprenorii în hârtii, să le dea tot felul de obligaţii şi să-i amendeze, evident, dacă nu le îndeplinesc. Multe din aceste obligaţii sunt imposibil de îndeplinit toate în acelaşi timp, orice control te poate găsi cu ceva şi tocmai aceasta este problema, că noi avem, instituţional, ca stat, optica că orice antreprenor este un potenţial infractor şi este tratat ca atare. Aceasta trebuie să se schimbe şi trebuie să cerem mai puţin timp din viaţa antreprenorilor pentru birocraţie şi să le dăm mai mult timp pentru afacerile lor, pentru firmele lor, pentru a produce ceva în societate, pentru a crea valoare adăugată, pentru că până la urmă tot ce vedem în jur, de la salarii, la pensii, la investiţii publice, la autostrăzi, ce s-a vorbit astăzi, subvenţii agricole, totul se plăteşte din banii oamenilor acestora, oameni care muncesc, care întreprind, care creează locuri de muncă, care plătesc taxe şi impozite. Haideţi să le facem viaţa mai uşoară! Mă bucur să văd că am avut susţinere din partea tuturor grupurilor parlamentare cel puţin la nivel de comisie, pentru acest proiect. Haideţi să le facem viaţa mai uşoară, haideţi să avem un stat care să fie într-adevăr un partener pentru mediul de afaceri, şi nu doar să spunem lucrul acesta...
Florin Iordache Mulţumesc, domnule coleg.
Claudiu-Iulius-Gavril Năsui ... într-adevăr. Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Domnule secretar Zisopol, vă rog, prezentaţi raportul.
Dragoş Gabriel Zisopol Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 2 septembrie 2020. Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit art. 75 din Constituţia României. Consiliul Legislativ a transmis Parlamentului avizul favorabil. În urma examinării proiectului de lege, a avizului Consiliului Legislativ şi a dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege pentru abrogarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, cu amendamentele admise prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. În raport cu obiectul său de reglementare, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Dacă sunt colegi care doresc să intervină la dezbateri generale? Nu doresc. Doamna deputat Cristina Prună. Vă rog, faceţi legătura.
Cristina-Mădălina Prună Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Mă bucur că acest proiect de lege a primit votul mai multor grupuri parlamentare, este un proiect cât se poate de bun care, aşa cum spunea şi colegul meu, vine să reducă birocraţia aceasta inutilă pentru antreprenorii din România, pentru cei care produc ceva în ţara aceasta, plătesc taxe şi impozite, creează locuri de muncă, un sector care trebuie încurajat. Sper ca Parlamentul să aprobe şi ale proiecte legislative care vin în sprijinul antreprenorilor români. Este un angajament pe care USR şi l-a luat încă de când a intrat în Parlament şi vom continua să fim vocea antreprenorilor români şi de acum încolo. Proiectul acesta vine într-adevăr să elimine obligativitatea aceea de a afişa adaosul comercial, o îndatorire complet învechită şi de secol XX. Mulţumim tuturor celor care vor vota acest proiect de lege.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Dacă mai sunt colegi care doresc să intervină? Nu. Avem 9 amendamente admise. La titlul legii dacă sunt intervenţii? Nu. De la poziţia 2 la 9, dacă sunt intervenţii? Nu. Rămâne la votul final, caracter ordinar.