Florin Iordache 47. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 344/2020. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu. Domnul preşedinte al Comisiei pentru învăţământ, vă rog, prezentaţi raportul. Vom face o pauză de 10 minute pentru votul final, pentru pregătire şi afişare. Vă rog.
Sorin Mihai Cîmpeanu Mulţumesc, domnule preşedinte. În baza prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cu adresa Pl-x 344 din 10 iunie 2020, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a primit spre dezbatere, în fond, în procedură de urgenţă, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri pentru asigurarea gratuităţii transportului local şi judeţean pentru elevi, menţionându-se că acesta se realizează prin subvenţionarea de către unitatea administrativ-teritorială care a delegat serviciul public către operatorul de transport. De asemenea, se garantează dreptul la gratuitate şi elevilor din învăţământul privat. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, Camera Deputaţilor fiind primă Cameră sesizată. În urma dezbaterii, în şedinţa din 23 iunie 2020, Comisia a propus, cu 16 voturi pentru, 7 voturi împotrivă şi o abţinere, adoptarea propunerii legislative, cu amendamentele admise din anexa care face parte integrantă din prezentul raport. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Mulţumesc. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt intervenţii din partea colegilor. Avem 7 amendamente admise. Dacă la titlul legii, intervenţii? Nu. La articolul unic, intervenţii? De la 3 la 7, dacă sunt intervenţii? Nu. Rămâne la votul final; caracter organic. Am finalizat. Restul de proiecte vor rămâne a fi dezbătute în sesiunea extraordinară 1-19 august. Votul final în 10 minute, astfel încât stafful tehnic să afişaţi, colegii care votează să ştie, să urmărească rapoartele. Mulţumesc.