28 iulie 2020 – Dezbaterea Propunerii legislative privind completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (Pl-x 274/2020) ( rămasă pentru votul final ).

Florin Iordache La poziţia 46, Propunerea legislativă privind completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism; Pl-x 274/2020; tot cu raport de respingere. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu. Din partea Comisiei juridice, vă rog. Doamna deputat Aida Căruceru, vă rog.

Aida-Cristina Căruceru Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă privind completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată. Consiliul Legislativ a avizat negativ iniţiativa legislativă. Consiliul Superior al Magistraturii a avizat negativ propunerea legislativă. Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat negativ. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art. 12 din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul includerii în competenţa Direcţiei de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a infracţiunilor de mediu, precum şi a celor prevăzute în Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Mulţumesc.

Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. E raport de respingere. Intervenţii? Nu. Rămâne la votul final.